Greule Albrecht. „Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der Zugehörigen Gebiets-, Siedlungs- und Flurnamen“

Recenzijos / Reviews 269 HARALD BICHLMEIER Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg Sächsische Akademie der Wissenschaften Direcții de cercetare științifică: hidronimia veche europeană, etimologia indo-europeană, celtică și germanică, fonologia istorică și morfonologia, miceniana, sintaxa indo-iraniană. Greule Albrecht GERMANĂ DICȚIONARUL NUMELOR DE APE. ETIMOLOGIA DENUMIRI DE APE ȘI ALE DENUMIRILE CORESPUNZĂTOARE ALE REGIUNILOR, AȘEZĂRILOR ȘI HOTARELOR Cu colaborarea lui Sabine Hackl-Rößler. Berlin – Boston: de Gruyter, 2014, 634 p., 2 hărți pe coperțile interioare. ISBN 987-3-11-019039-7 Prin Dicționarul numelor apelor germane [DGNB], care urmează să fie prezentat aici, Albrecht Greule a oferit pentru prima dată o privire de ansamblu asupra numelor apelor din spațiul lingvistic german. Numai pentru acest lucru, A. Greule merită mulțumiri și recunoaștere. Cartea a luat naștere în urma unei activități desfășurate pe parcursul mai multor ani, 2006–2012 (p. 8), și poate fi considerată summa lucrărilor sale anterioare de toponimie în sens larg. Ea se alătură lucrării despre numele localităților germane, apărută cu doi ani mai devreme și coordonată de Manfred Niemeyer (2012), dar diferă clar de aceasta în privința concepției și a genezei: Dicționarul numelor localităților germane [DONB] s-a putut baza pe o serie de lucrări premergătoare și este o operă colectivă a aproape 90 de autori. Sunt tratate cele HARALD BICHLMEIER 270 Acta Linguistica Lithuanica LXXII Nume de localități cu o populație de aproximativ 8.000 de locuitori sau mai mult. Deoarece la DONB au colaborat, pe lângă specialiști consacrați în studiul numelor și lingviști (în primul rând germanistici), numeroși istorici, acesta este pestriț. DGNB die sprachwissenschaftliche Erklärung in etlichen Artikeln, zumal wenn sie vordeutsche Namen(bestandteile) behandeln, oft überholt. Zudem waren das Zielpublikum des DONB eher sprachwissenschaftliche Laien als Namenforîși datorează însă apariția hărniciei, mai ales, unui singur autor. Aici sunt tratate aproximativ 3.000 de nume de ape din spațiul lingvistic german. Acest lucru face ca lucrarea în ansamblu și, în special în ceea ce privește nivelul lingvisticii, să fie considerabil mai omogenă decât DONB. În acest context, trebuie de asemenea subliniat că, prin DGNB, a fost prezentată pentru prima dată o amplă lucrare onomastică referitoare, în sens larg, la toponimele actuale, în care s-a încercat să se integreze în prezentare cunoștințele indo-europeanisticii moderne. Având în vedere că marea majoritate a reprezentanților acelei generații de cercetători au rămas la nivelul indo-europeanisticii de tip Hans Krahe și Julius Pokorny (și, prin urmare, în cele din urmă, la nivelul perioadei antebelice), acest lucru nu poate fi subliniat îndeajuns. DGNB este structurat în trei părți: o introducere în formarea și cercetarea numelor de ape (p. 1–5) și explicații generale privind geneza cărții, structura articolelor, explicarea termenilor de specialitate etc. (p. 7–17). Partea principală este constituită de „cartea numelor” propriu-zisă (p. 21–619), iar lucrarea se încheie cu bibliografia (p. 621–634). Aceasta din urmă este oarecum greoaie de utilizat, deoarece titlurile unui autor sunt înregistrate cronologic, dar în „cartea numelor” sunt citate după cuvinte-cheie din titlu, tipărite cu caractere cursive în bibliografie, în titlul respectiv. Fiecare articol din „cartea numelor” oferă în prima parte numele cursului de apă în forma standard a limbii; în cazul numelor compuse cu cuvinte de bază al căror gen nu este stabilit în mod clar, oferă articolul hotărât și, prin urmare, indicarea genului; date privind poziția și lungimea râului, precum și – dar nu în mod sistematic – date privind pronunțarea (dialectală). Urmează câteva forme istorice importante atestate ale numelui, printre care, de regulă, și prima atestare. Apoi sunt prezentate explicațiile etimologice și de istorie a limbii, iar în cele din urmă este citată literatura de specialitate esențială. Numele de ape cu aceeași formă fonetică sunt reunite într-un singur articol, dar pot avea, desigur, etimologii diferite, care sunt prezentate separat pentru fiecare subarticol. În cazul unei etimologii comune, aceasta este menționată o singură dată, la sfârșitul articolului, pentru toate numele împreună. Greule Albrecht. Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der Zugehörigen Gebiets-, Siedlungsund Flurnamen Unter Mitarbeit von Sabine Hackl-Rößler. Recenzii / Reviews 271 În principiu, articolele oferă date fiabile, însă se observă și unele inconsecvențe, care, în parte, pot fi explicate cel puțin prin procesul de elaborare a lucrării: A. Greule se ține în principiu, în ceea ce privește rădăcinile propuse, de LIV², însă, pe lângă acestea, apar și grafii învechite à la J. Pokorny: astfel apare „uridg. *h2em(H)-e- ‘a turna, a vărsa peste’“ (p. 125 s.v. Emme), alături de „idg. *amə- (> gmc. *ama-) ‘a acționa energic, a se apuca de ceva’“ (de ex. p. 126 s.v. Ems; astfel, de pildă, IEW 36), ceea ce se referă cu siguranță la uridg. *h2emh3- (LIV² 265 și urm.), după cum devine clar, de exemplu, la p. 127 s.v. Emsbach, unde se spune: „uridg. Așadar, A. Greule introduce între protoindoeuropeană și limbile individuale o etapă intermediară, indoeuropeana, care corespunde în mare măsură stadiului fonetic reconstruit în IEW.ต *h2emh3- (> ig. *amə-) „a atinge, a apuca” q Rămâne neclar dacă A. Greule se referă prin aceasta la o etapă intermediară reală sau dorește astfel doar să țină cont de cititorii care sunt copleșiți de abordarea laringalelor. În cazul ultimei rădăcini, care pare a fi atestată neextinsă în germanică doar în aisl. ama ‘a chinui, a hărțui’, ami ‘chin’ și altele asemenea (IEW 778; de Vries 1962: 8; nu apare în EDPG), oricum pare îndoielnic, pe baza semanticii, dacă ar trebui să se pornească într-adevăr de la aceasta și de la numeroase alte gießen’. Cu atât mai mult cu cât se weiteren Gewässernamen, für die sie als Grundlage vorgeschlagen wird/wurde, vorliegen kann, oder nicht besser (immer?) von uridg. *h2em(H)- ‘gießen, bepoate reconstrui un lexem proto-germanic *ami-, *ama- ‘curs de apă’ (citat după DGNB 126), care atunci aparține cu siguranță mai degrabă rădăcinii menționate mai sus „proto. *h2em(H)-e- ‘a turna, a vărsa peste’“ atribuirea cursului, ea se poate Diese Uneinheitlichkeiten mag man einem fehlenden weiteren Korrekturînsă întemeia și pe modul de lucru prescris de editură (comunicare personală A. Greule), potrivit căruia articolele de nume finalizate nu mai trebuiau, pe cât posibil, completate/rescrise sau ceva similar. trebuiau. Această prevedere a dus și la faptul că cele mai recente, adică cele aflate mai în urmă în stadiul actual, sunt Alphabet stehende Artikel oft auch wissenschaftlich und bibliographisch auf decât cele aflate mai în față. Având în vedere perioada de elaborare de șase ani (colectarea materialului și redactarea articolelor), multe nu au mai putut fi incluse. Acest lucru este regretabil, deoarece tocmai în ultimii ani au apărut câteva lucrări care au condus, în cercetarea celor mai vechi straturi ale numelor de ape, la un fel de schimbare de paradigmă, care poate fi urmărită și în celelalte lucrări ale lui A. Greule și asupra căreia el însuși atrage atenția (Greule 2011: 125): orientarea către metodele și modalitățile de prezentare din indoeuropenistica modernă. Din prevederile editurii rezultă încă o problemă, pe care, de altfel, o cunoaștem și din cele mai recente două ediții ale lui „Kluge/Seebold” (EWdS24, EWdS25), care au servit drept model pentru DGNB (p. 8): în partea etimologică se oferă de obicei doar o explicație a numelui, o prezentare sau chiar HARALD BICHLMEIER 272 Acta Linguistica Lithuanica LXXII o discuție a propunerilor concurente are loc doar rareori. Prin urmare, în explicația respectivă nu este nicidecum întotdeauna clar dacă este vorba despre o etimologie general recunoscută de mult timp, care poate a fost doar modernizată în ceea ce privește notația, sau despre o propunere (nouă) a lui A. Greule (care poate proveni, de asemenea, chiar de la el și este posibil să fi fost publicată cândva anterior). Deoarece referințele bibliografice din fiecare articol sunt foarte succinte, nici pe această cale nu se poate trage nicio concluzie, cu excepția cazului în care se dispune de literatura citată și se poate verifica. Drept exemplu în acest sens poate servi mențiunea Ems-Bach1 (p. 127): 795 Hemisa, 805 (copie din sec. al XII-lea) Emisa, Heimese, 1420 Emse. Numele este atribuit formei din germana veche preînaltă. *Amisa, este avută în vedere o explicație germanică pornind de la rădăcina „a atinge, a apuca”, asemenea celor prezentate mai sus pentru Ems, sau o etimologie celtică pornind de la rădăcina „a vărsa, a uda”, care este postulată și pentru denumirile elvețiene de localități Oberems, Niederems (Valais), 1101–1300 Emesa, 1270 Hemesa, acestea fiind atribuite unui nume celtic de apă *Amisā (cf. LSG 660, 899). Pentru același pârâu (menționat însă acolo sub denumirea „Emsbach”, Greule 1998: 11 = 2007: 48 mai presupune: „idg. *Amesâ, derivat sde la proto-indo-europeanul *am- „albie de râu, șanț”. Este vorba, datorită numelor paralele, despre un nume vechi european.”1 Absența prezentării propunerilor concurente și indicarea extrem de succintă a bibliografiei pot fi în mare măsură indiferente unui nespecialist, însă celui care utilizează DGNB în scop științific îi îngreunează, desigur, munca: nu se va putea evita ca unii cercetători să aibă ‘noi’ idei cu privire la numele de ape, idei pe care alții le-au avut deja cu mult timp în urmă. În plus, în numeroase cazuri se pot susține alte opinii cu privire la etimologii sau la încadrarea lingvistică a etimoanelor, mai ales în ceea ce privește clasificarea drept celtic vs. vechi european/indo-germanic-preindividual lingvistic. Astfel, numele Isar (în dreapta, spre Dunăre) < Isara (244f.), Isel (în stânga, spre Drava) < 1312 Isel < *Isala (246), Isen (în stânga, spre Inn) < Isana (246) sunt denumite în mod tradițional „ves.-ig.”, însă o explicație celtică rămâne în continuare posibilă – și este de mult considerată de la sine înțeleasă în lucrările de celtologie:2 În cele din urmă, nu s-a stabilit încă cu certitudine dacă un laringal intervocalic în interiorul cuvântului, adică în silaba antepenultimă, în stratul ‘vechi european’ al numelor de ape a fost într-adevăr *avocalizat, 1 Cf. cu privire la o serie de nume de ape despre care se presupune că ar conține tocmai această rădăcină, Bichlmeier 2015b. 2 Cf., de exemplu, Pokorny 1914: 293; DLG² 191; Delamarre 2012: 165. Greule Albrecht. Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der Zugehörigen Gebiets-, Siedlungsund Flurnamen Unter Mitarbeit von Sabine Hackl-Rößler. Recenzii / Reviews 273 deși acest lucru este sigur pentru limba celtică.3 În plus, adjectivul menționat mai sus este atestat în celtică și ca apelativ: Cuvântul pentru veveriță în irlandeza veche, íaru, este o formație derivată din adjectivul proto-celtic care trebuie reconstruit, cu sufixul on individualizator, și pe baza proto-irlandezului *isarōn- ‘cel iute’ din adjectivul proto-celtic. formal. În plus, adjectivul menționat mai sus este atestat în celtică și ca apelativ: Cuvântul pentru veveriță în irlandeza veche, íaru, este o formație derivată din adjectivul proto-celtic care trebuie reconstruit, cu sufixul on individualizator, și pe baza proto-irlandezului *isarōn- ‘cel iute’ din adjectivul proto-celtic. formal. În plus, adjectivul menționat mai sus este atestat în celtică și ca apelativ: Cuvântul pentru veveriță în irlandeza veche, íaru, este o formație derivată din adjectivul proto-celtic care trebuie reconstruit, cu sufixul on individualizator, și pe baza proto-irlandezului *isaro- „rapid” < prot. ind.-eur. *h1ish2-róde la care provine.4 Prin urmare, *Isa-l/r/nā- < prot. ind.-eur. *h1ish2-l/r/néh2poate fi în orice caz celtic, însă dacă poate fi și pre-celtic trebuie considerat incert atât timp cât nu pot fi prezentate exemple de nume de ape care să indice vocalizarea prot. ind.-eur. *KHK- > *KaKși nu să se afle într-o zonă de așezare, respectiv lingvistică, celtică ulterioară. Oricum, tocmai în cazul unor astfel de nume, atribuirea unei anumite pături lingvistice este îngreunată de faptul că trebuie să se țină mereu seama și de o variantă de sufix *-eró, indiferent dacă aceasta este explicată, după Harđarson 2011, ca o vddhizare a prot. ind.-eur. *-rósau altfel. Tocmai în cazul de față, pe baza lui uridg. *-h2-e- > *-aim în poziție intervocalică, o atribuire clară a numelor uneia dintre cele două straturi lingvistice ar deveni definitiv imposibilă.5 Se poate găsi un număr mare de astfel de cazuri. Într-o lucrare atât de vastă este inevitabil să se strecoare și erori care nu se bazează doar pe opinia divergentă a unui cercetător cu privire la anumite schimbări fonetice sau altele asemenea, și astfel să conducă la un rezultat diferit de cel la care ajunge A. Greule. Acesta este cazul numelui râului Luhe (la stânga, afluent al Naabei; DGNB 328). Aici, pe baza atestării ahd. Loua (a. 905 [copie din sec. al XII-lea]) și a formei dialectale moderne [lọu], A. Greule presupune celt. *lōā- < protouridic. *plōā- (cu dispariția tipic celtică a lui p) ca formație cu grad lung la rădăcina protouridică *ple- ‘a curge’ (LIV² 487f.: ‘a înota, a pluti’). Această derivare este imposibilă, deoarece proto-celtica nu avea *ō; protouridica *ō se dezvoltase în interiorul cuvântului în *ā, iar la finalul cuvântului în *ū.6 Ca soluție alternativă, se poate propune interpretarea numelui de apă din Oberpfalz ca formație germanică fie de la rădăcina protouridică *le- ‘a murdări’ (LIV² 414): baza este atunci protouridica *ló-o- ‘murdărirea, murdăria’ sau *lo-ó- ‘care murdărește, cel care murdărește’, o derivare Vddhi a protouridicii fără probleme pentru germanică. *lō-ozu una dintre aceste două formații avea fie sensul „prevăzut cu murdărie, caracterizat prin murdărie” → „murdar”, fie „aparținând celui care murdărește 3 Cf. McCone 1996: 51 și urm. ; ușor diferit EDPC 6: numai în prima silabă? ; Zair 2012: 193–201, privind *isarā197. 4 Cf. Ziegler 2001. 5 Cf. în acest sens Bichlmeier 2011, 2015a, cu bibliografie suplimentară. 6 Cf. McCone 1996: 54–65; EDPC 8, 9. HARALD BICHLMEIER 274 Acta Linguistica Lithuanica LXXII gehörig’, wobei die erste wahrscheinlicher ist; oder, unter dem Vorbehalt, dass eine semantische Verschiebung angenommen werden müsste, anzunehmen, dass auch eine Vddhi-Ableitung uridg. *lōh3o/eh2- > urgerm *lōa/ōzur formare în o etape *lóh3-o- „spălarea” sau *loh3-ó- „care spală, spălător” (de la rădăcina protoindo-europeană leh3- „a spăla” [LIV² 418]) ar putea fi prezente.7 Exemplele citate cel mai recent nu trebuie însă înțelese ca o critică fundamentală la adresa DGNB. Ele arată mai degrabă cât de mare este încă necesarul de cercetare în domeniul celor mai vechi straturi ale numelor de ape din Europa Centrală. A nu recunoaște acest necesar de cercetare și, în parte, de recuperare a întârzierilor înseamnă a închide ochii în fața realității. Lucrările lui H. Krahe, W. P. Schmid și J. Udolph referitoare la acest complex tematic, depășite astăzi în mare măsură în ceea ce privește metodologia lor (și, prin urmare, de regulă, și rezultatele lor), necesită neapărat (așa cum a cerut în repetate rânduri recenzentul) o revizuire la nivelul actual al indo-germanisticii. A. Greule a făcut, prin DGNB, un mare pas în direcția corectă. Cartea sa va rămâne ani de zile o lucrare de referință și va putea servi drept bază valoroasă pentru cercetări ulterioare. Acum ar fi în sfârșit necesară cercetarea aprofundată și completă, cel puțin a celor mai vechi straturi de hidronime din Europa Centrală, realizată de indo-europeniști și incluzând o discuție a propunerilor mai vechi, într-o lucrare în mai multe volume. DGNB nu constituie în acest scop o bază dintre cele mai proaste. LITERATUR Bichlmeier Harald 2011: Bayerisch-österreichische Ortsund Gewässernamen aus indogermanistischer Sicht: Teil 2: Isar und etymologisch Verwandtes sowie Addenda zu dem Beitrag in den BONF 46 (2009), 3-63. – Blätter für oberdeutsche Namenforschung 47, 2010[2011], 21–31. Bichlmeier Harald 2015: Einige indogermanistische Anmerkungen zum Namen der Luhe (Obpf.) (Bayerisch-österreichische Ortsund Gewässernamen aus indogermanistischer Sicht 7). – Blätter für oberdeutsche Namenforschung 52, 2015. [im Druck] Bichlmeier Harald 2015a: Isar, Isel, Isen, Iser, Isny – Reflexe einer keltischen Gewässernamensippe in Bayern und Österreich mit einem Anhang zu Isura (Bayerisch-österreichische Ortsund Gewässernamen aus indogermanistischer Sicht 8). – Österreichische Namenforschung 42, 2014[2015]. [im Druck] 7 Vgl. zum ganzen Komplex ausführlich Bichlmeier 2015. Greule Albrecht. Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der Zugehörigen Gebiets-, Siedlungsund Flurnamen Unter Mitarbeit von Sabine Hackl-Rößler. Recenzijos / Reviews 275 Bichlmeier Harald 2015b: Ammerbach und etymologisch Verwandtes. – Österreichische Namenforschung 42, 2014[2015]). [im Druck] Delamarre Xavier 2012: Noms de lieux celtiques de l’Europe ancienne (-500/ +500). Dictionnaire. (Collection Les Hespérides) Arles: Éditions Errance. de Vries Jan 1962: Altnordisches etymologisches Wörterbuch. 2. erg. Aufl. Leiden: Brill. DLG²: Delamarre Xavier: Dictionnaire de la langue gauloise. Une approche linguistique du vieux-celtique continental. Préface: Pierre-Yves Lambert. 2e édition revue et augmentée. Paris: Éditions Errance 2003. EDPC: Matasović Ranko: Etymological Dictionary of Proto-Celtic. (Leiden Indo-European Etymological Dictionary Series 9) Leiden – Boston: Brill 2009. EDPG: Kroonen Guus: Etymological Dictionary of Proto-Germanic. (Leiden Indo-European Etymological Dictionary Series 11) Leiden – Boston: Brill 2013. EWdS24: Kluge Friedrich / Seebold Elmar: Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache. 24., durchges. u. erw. Aufl. Berlin – New York: de Gruyter 2002. EWdS25: Kluge Friedrich / Seebold Elmar: Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache. 25. Aufl. Berlin – Boston: de Gruyter 2011. Greule Albrecht 1998: Gewässernamenschichten im Flußgebiet der Lahn. – Nail Robert (Hg.): Die Welt der Namen. Sechs namenkundliche Beiträge. (Schriften der Universitätsbibliothek Marburg 87) Marburg: Universitätsbibliothek Marburg, 1–17. Greule Albrecht 2007: Etymologische Studien zu geographischen Namen in Europa. Ausgewählte Beiträge 1998-2006 herausgegeben von Wolfgang Janka und Michael Prinz. (Regensburger Studien zur Namenforschung 2) Regensburg: edition vulpes. Greule Albrecht 2011: Arbeitsund Darstellungstechniken des Deutschen Gewässernamenbuchs. In: Ziegler, Arne / Windberger-Heidenkummer, Erika (Hgg.): Methoden der Namenforschung. Methodologie, Methodik und Praxis. Berlin: Akademie-Verlag, 117–126. Harđarson Jón Axel. 2011: Um orđiđ járn í fornnorrænu og forsög þess. – Orđ og tunga 13, 93–121. IEW: Pokorny Julius: Indogermanisches etymologisches Wörterbuch. I. Band. München – Basel: A. Francke 1959. LIV²: Rix Helmut et al.: Lexikon der indogermanischen Verben. Die Wurzeln und ihre Primärstammbildungen. Zweite, verb. u. erw. Aufl. Wiesbaden: Reichert 2001. HARALD BICHLMEIER 276 Acta Linguistica Lithuanica LXXII LSG: Lexikon der schweizerischen Gemeindenamen. Dictionnaire toponymique des communes suisses. Dizionario toponomastico dei communi svizzeri, hrsgg. vom Centre de Dialectologie an der Universität Neuchâtel unter der Leitung von Andres Kristol. Frauenfeld – Stuttgart – Wien: Huber, Lausanne: Editions Payot 2005. McCone Kim 1996: Towards a Relative Chronology of Ancient and Medieval Sound Change. (Maynooth Studies in Celtic Linguistics 1) Maynooth: Department of Old and Middle Irish, St. Patrick’s College. Niemeyer Manfred (Hg.) 2012: Deutsches Ortsnamenbuch. Berlin – Boston: de Gruyter. Pokorny Julius 1914: Herkunft und Etymologie des Wortes Eisen. – Kuhns Zeitschrift 46, 292–294. Zair Nicholas 2012: The Reflexes of the Proto-Indo-European Laryngeals in Celtic. (Brill’s Studies in Indo-European Languages and Linguistics 7). Leiden – Boston: Brill. Ziegler Sabine 2001: Altirisch íaru, das „flinke“ Eichhörnchen. – Fritz, Matthias / Zeilfelder, Susanne (Hgg.): Novalis Indogermanica. Festschrift für Günter Neumann zum 80. Geburtstag. Graz: Leykam, 587–590. Primit la 2 iunie 2015. HARALD BICHLMEIER Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg Institutul de Lingvistică Indo-Europeană Comparată Str. Koch 4/16, D-91054 Erlangen harald.bichlme[email protected] Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg Institutul Oriental Seminarul de Indo-europenistică și Lingvistică Generală Ludwig-Wucherer-Str. 2, D-06108 Halle (Saale) [email protected] Biroul din Jena Dicționar Sächsische Akademie der Wissenschaften etimologic al înaltei germane vechi Zwätzengasse 12, D-07743 Jena [email protected]