Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung

JÜRGEN UDOLPH Centrul pentru cercetarea numelor – Göttingen Academia de Științe din Saxonia Inferioară din Göttingen ORCID id: orcid.org/0000-0002-8475-7857 Direcții de cercetare științifică: lingvistică istorică, hidronime, nume de locuri, nume de familie. DOI: doi.org/10.35321/all90-03 NUMELE LEIPZIG ȘI SCHIMBAREA CONSOANELOR GERMANICE Numele Leipzigului și schimbarea consoanelor germanice ANOTAȚIE Articolul de față tratează etimologia numelui de loc Leipzig. Mult timp s-a presupus că baza acestuia ar fi fost cuvântul slav lipa „tei”. O examinare mai atentă a grafiilor istorice precum Libzi și altele, mai ales la Thietmar de Merseburg, care stăpânea limba slavă, a dus la corectarea etimologiei. Până în prezent însă nu s-a acordat atenție faptului dacă triburile germanice au cunoscut acest nume înainte sau după producerea primei schimbări consonantice, respectiv a schimbării consonantice germanice. Acest lucru este decisiv pentru întrebarea ce grup de cuvinte indo-europene poate fi considerat baza numelui de loc. CUVINTE-CHEIE: Leipzig, nume de locuri, schimbarea consonantelor germanice, etimologie. ANOTAȚIE Articolul tratează etimologia numelui de loc Leipzig. Inițial, se credea pe scară largă că la baza sa se afla cuvântul slav lipa „tei”. Totuși, o examinare mai atentă a grafiilor istorice, în special a celor citate de Thietmar de Merseburg, care era fluent în slavă, precum Libzi și altele, a determinat reevaluarea acestei ipoteze. Cu toate acestea, până acum nu s-a acordat atenție faptului dacă triburile germanice au preluat acest nume înainte sau după debutul schimbării consonantice germanice. Acest aspect este esențial pentru a determina ce grup de cuvinte indo-europene poate fi considerat baza numelui de loc. CUVINTE-CHEIE: Leipzig, nume de locuri, schimbarea consonantelor germanice, etimologie, indo-european. 70 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung INTRODUCERE¹ Timp de decenii, s-a susținut ipoteza că numele localității Leipzig ar proveni din slav. *Lip-sk și că poate fi pus în legătură cu cuvântul lipa «tei», atestat foarte bine în limbile slave. Această teză a străbătut cercetarea numelor și știința istoriei de la începutul preocupării științifice pentru numele geografice și a fost susținută până la sfârșitul secolului al XX-lea. Să ne gândim, cu titlu reprezentativ, doar la lucrările lui Ernst Eichler, Hans Walther (1986: 165) și Dieter Berger (1999: 180). Ultimul rezumă interpretarea astfel: „Numele 1459 Leipczigk, 1350 Lipzcik, 1213 Lipzc, Lipz este germanizat din sl. *Lipč sau *Lip´sk[o], numele așezării sorabe (1012/18 in urbe Libzi vocata = în orașul numit Libzi. Acest nume aparține formei asorabe lipa «tei» și înseamnă «locul unde cresc tei».” O schimbare în această concepție s-a produs când s-a acordat o atenție mai exactă celor mai vechi atestări ale numelui localității, consemnate mai ales de Thietmar de Merseburg (975/76–1018), care se pare că dispunea de cunoștințe ale limbii (limbilor) slave. 1. ATESTĂRILE LUI THIETMAR ȘI CORECTAREA CONCEPȚIEI ANTERIOARE Concepția schițată aici a fost considerată incontestabilă până acum aproximativ 25 de ani. Schimbarea s-a produs când cea mai veche transmitere documentară a numelui a fost examinată mai atent: aceasta include și atestarea din 1012/18 Libzi menționată de D. Berger, provenită de la Thietmar de Merseburg, căruia i se atribuie bune cunoștințe de slavă. Atestările istorice cu -b au dus la revizuirea etimologiei slave lipa/tei. Această revizuire, răspândită astăzi, a vechii explicații bazate pe Lipa, în care se pornește de la baza Lib, și nu de la Lip(a), se bazează pe o atentă ¹ Gândurile despre numele localității Leipzig, unde am putut activa aproape zece ani în domeniul onomasticii, m-au dus și înapoi în acea perioadă. Au fost pentru mine anii cei mai îmbucurători din punct de vedere științific, care au putut fi valorificați cu atâta succes și datorită colaborării rodnice cu cercetătorii numelor din Leipzig încă în viață, Dietlind Kremer (căreia îi sunt în mod deosebit îndatorat), Karlheinz Hengst și Walter Wenzel. Straipsniai / Articles 71 JÜrGEN UDOLPH luarea în considerare a atestărilor istorice ale numelui localității, pe care Berndt Koenitz (2016: 443–446) le-a reunit. Le prezint pe cele mai vechi: 1015 (1015/18) in urbe Libzi vocatur (Thietmar VII 25) 1017 (1017/18) ecclesia in Libzi (Thietmar VII 66) 1017 (10/17/18) in urbe Libizi vocatur (Thietmar/Manuscrisul de la Corvey VII 25) 1021 (Copie din jurul anului 1300, falsificare totală ulterioară) oppidum Libziki (UB Merseburg 60) 1050 (Copie 1427–30) in burcuardo Libizken (UB Merseburg 71) 1080 (Copie din jurul anului 1150) usque Libiz (Annales Pegavienses 241) 1088/89 (Copie din jurul anului 1150) Libiz oppidum (Annales Pegavienses 266) 1165/70 (Copie din jurul anului 1215) Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae I 2,372; II 8,2) 1185 Albertus de Libz et frater suus burzlaus (Codex diplomaticus Saxoniae I 2,510) 1190 (Actum et datum) in Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae I 2,560) 1195 in Lipzk (Codex diplomaticus Saxoniae I 2,561) 1200 in civitate nostra Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae I 3,48) 1210 (Copie din jurul anului 1229) civitatem Lipczk (Codex diplomaticus Saxoniae I 3,148) 1212 apud Libuiz fundavit (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,1) 1213 in Lipz, Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,2; II 9,3) 1215 in Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae I 3,207) 1216 Lipzenses, –ium, –ibus (Codex diplomaticus Saxoniae II 8,3) 1216 Johannes miles de Lipzc (UB Merseburg 162) 1217 in civitate Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,4) 1219 quod ipse apud Lybzek fundavit (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,6) 1220 Lipz (2x) (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,7) înainte de 1221 Lipzensi, in Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,8) 1221 advocatus de Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae I 3,289) 1221 in Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,8) 1222 in Lipcz (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,8) 1222 de Lipzk (Codex diplomaticus Saxoniae II 1,92) 1224 Eckehardus prepositus de Lipz (UB Merseburg 185) în jurul anului 1225 Libzke, Lipzke (Eike von Repgau, Sachsenspiegel) 1229 civitas Lipczk (Codex diplomaticus Saxoniae I 3,148) 1231 in Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae II 10,3) 1232 Lipzic (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,10) 1236 Lipzk, Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,11) 1240 Lipzik (3x) (Codex diplomaticus Saxoniae II 9,13) 1248 Lipzc (Codex diplomaticus Saxoniae II 10,10) 72 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung 1252 în Lipzk (Codex diplomaticus Saxoniae II 1,162) 1255 în Liptzk (Codex diplomaticus Saxoniae II 8,4) 1259 civitas Lipz (Codex diplomaticus Saxoniae II 10,12) 1268 Lypzrk (Codex diplomaticus Saxoniae II 8,6 și urm.) Aici ne putem opri. Tradiția ulterioară prezintă doar din când în când o grafie cu -b-. Această enumerare corespunde în esență colecțiilor la fel de cuprinzătoare de atestări istorice ale lui Walther (2009: 12–14) și Eichler, Walther (2010: 129 și urm.). Noua perspectivă asupra lucrurilor a fost reprezentată inițial mai ales de E. Eichler și K. Hengst. În cele ce urmează ofer o prezentare succintă a evoluției corecturilor, realizate în principal de cercetători ai numelor din Leipzig. Într-o conferință susținută la Leipzig în 2000, K. Hengst (indicație la Eichler 2001: 28, nota 26; prezentată de asemenea mai detaliat la Hengst 2010: 134) a atras atenția asupra importanței grafiilor -b- și ulterior a dezvoltat în scris această idee (Hengst 2003: 165 și urm.): „Stadiul actual al cercetării este diferit: atestările documentare timpurii ale numelui Leipzig indică, după o verificare aprofundată, mai degrabă o formă inițială preslavă pentru un nume de apă, derivată dintr-o bază indo-europeană veche europeană *leibh- [...] [...]. Pentru această rădăcină, vezi în detaliu Udolph 1990, 136–139.” În acest context, K. Hengst face trimitere la contribuția lui E. Eichler (2001: 28 și urm.), în care acesta, pe baza formelor timpurii cu -b-, ajunge de asemenea, pornind de la un ansatz preslav *Libьcь > Lib’c, pronunțat Lip’c, la concluzia că „poate fi legat de o rădăcină indo-europeană veche-europeană *leib/*līb și care, în ultimă instanță, trimite la ie. *lei-/lēi- ‘a turna, a curge, a picura’.” Pentru fondul apelativ al acestei rădăcini, E. Eichler îl citează, asemenea lui K. Hengst, pe Jürgen Udolph 1990: 136 și urm. Aceste concepții au fost apoi preluate și în 2001 în Historisches Ortsnamenbuch von Sachsen (HONBS I 577 și urm.): „Cele mai vechi grafii cu *Lib pot indica o rădăcină aeur. (ie.) *lei(b)- ‘a turna, a curge’ și, astfel, se pot baza pe un nume de apă *Lei-b, care a fost slavizat ca *Lib și extins cu sufixe slave precum -ьc- (-ьc sau -ica). Numele locului ar fi fost apoi remodelat cu sufixul slav b și apropiat de sl. *lipa ‘tei’: aso. *Lip’sk(o) de la *lipa ‘tei’ + sufixul -skъ- ‘loc cu tei’. Totuși, cele mai vechi atestări permit și o altă formă de bază cu aceeași semnificație, și anume aso. *Lip’c, mai vechi *Lipьcь. Prin diftongarea lui i din silaba tematică și introducerea unui i între sibilante și sufixul -k a luat naștere numele oficial actual.” Această concepție s-a impus apoi pe scară largă; ea este justificată pe larg la Walther (2009: 14), unde se presupune că „schimbarea numelui de la *Lib(i)z > *Lip’sk a avut loc abia în ultima treime a secolului al XII-lea,” Straipsniai / Articles 73 JÜRGEN UDOLPH adică după întemeierea orașului, în jurul anului 1165, [ar fi] intervenit.” Concepția se regăsește și în articolul corespunzător din Deutsches Ortsnamenbuch (2012: 359) și la Eichler (2007: 82), care subliniază: „Deoarece Thietmar von Merseburg redă foarte atent pronunțiile slave, iar cele mai vechi grafii prezintă –b–, trebuie să presupunem o veche denumire de apă *Lib, răspândită și în alte regiuni ale Europei ca nume de apă și posibil prezentă și aici, după cum și numele de apă din această zonă, precum Luppe, Parthe, Pleiße etc., sunt evident de origine ie.” O prezentare succintă a discuției de la Leipzig, la care au participat mai ales E. Eichler, K. Hengst și H. Walther, oferă Walther 2009. A fost corectată explicația de până atunci, bazată în principal pe atestările numelui cu –p–, și s-a elaborat, pe baza primelor surse cu –b–, etimologia menționată mai sus, care conduce la o rădăcină *leibh (totuși, acest ansatz trebuie corectat în privința finalei rădăcinii; pentru aceasta, vezi mai jos). În cele din urmă, o expunere detaliată a problematicii numelui, inclusiv a noii interpretări și a câtorva alte aspecte noi, este oferită de Walther 2009 și Eichler, Walther (2010: 129–133). Aceștia din urmă văd în ansatzul Libl̥[z mai puțin un nume de apă, cât mai degrabă o ‘regiune bogată în ape curgătoare, mlăștinoasă, argiloasă’ și subliniază cu insistență bogăția de ape a ținutului din jurul Leipzigului. Câteva pagini mai târziu, și Hengst (2010: 135) a făcut referire la „peisajul Leipzigului, bogat în cursuri de apă”. 2. O CONTRAMICARE: ȚINÂND SEAMA DE –B–, NU SE POATE TOTUȘI FACE PLAUZIBILĂ O ETIMOLOGIE SLAVĂ? Desigur, se poate încerca — și acest lucru s-a și făcut — explicarea numelui Leipzig din slavă, luând în considerare și vechile atestări cu –b–, precum Libzi, Libizi etc. K. Hengst a discutat această posibilitate încă de timpuriu și a observat (Hengst 2010: 135): „Se ridică, așadar, din nou întrebarea dacă slava oferă în genere posibilitatea de a explica formele cu b din tradiția timpurie a numelui locului Leipzig.” El discută mai multe rădăcini slave care ar putea intra eventual în discuție, dar în cele din urmă concluzionează (2010: 137): „Numele locului Leipzig se prezintă, pentru o formă inițială presupusă aso. *Lib-c, în spațiul lingvistic aso., ca un caz absolut izolat.” 74 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Aceeași opinie a susținut-o Walter Wenzel (2017: 171): „Deoarece în slavă nu s-a putut atesta nicio rădăcină *lib care ar putea intra în discuție pentru nume, [...] Karlheinz Hengst a reconstruit un nume germanic *Libja «loc într-o regiune bogată în ape curgătoare».“ Potrivit lui W. Wenzel, slavii au preluat numele, „integrându-l în sistemul onomastic slav și dotându-l cu sufixul proto-slav *-bsъ. Astfel a apărut *Libъskъ, iar după dispariția vocalelor reduse *Libsk, de aici apoi, prin asimilarea lui b cu s, *Lipsk“ (ibidem). Împotriva acestor opinii și a altora similare, B. Koenitz (2016) a formulat un protest vehement în Namenkundlichen Informationen, lucru evident deja din titlul contribuției sale: „Leipzig – originea numelui este pur slavă!“ Koenitz pornește – urmând cercetările mai recente – de la atestările cu -b- și vede în acestea o formă de bază veche sorabă *Libci/*Libce, formată ca plural al unui nume de locuitori pe baza lui *libc «un om slab, firav, sfrijit». El încearcă să fundamenteze această explicație, pe de o parte, printr-o serie de nume de locuri cehe cu structură similară și comparabile semantic, iar pe de altă parte, prin atestări istorice ale rădăcinii *lib în mai multe limbi slave. În plus, Koenitz se îndoiește că formele ulterioare ale numelui, care conțin -zik-, -zk, -zigusw. reflectă inițial sufixul -sk. Ar fi vorba mai degrabă de o formă diminutivală alternativă timpurie *Libcky, care extinde caracterul toponimului de poreclă, în timp ce formele Lipsk, Lipsko din polona, soraba și ceha moderne sunt probabil rezultatul interpretării formelor germanizate (scrise și rostite) din secolul al XIV-lea. În detaliu, 5 puncte s-ar opune interpretării bazate pe o abordare cu -b-: 1. Notația thietmariană repetată de două ori <Libzi> nu permite deducerea formei numelui *Libc. 2. Atestările Libziki, Libizken la Thietmar seamănă puternic cu forme de plural slave. 3. Posibilitatea unei etimologii slave a fost examinată doar foarte superficial și respinsă prematur în favoarea unui cuvânt acvatic preslav, doar reconstruit (germanic). 4. Evident, și căutarea în lexicul slav a fost limitată de la bun început la aspectul terenului potențial generator al numelui – mai ales al celui «bogat în ape curgătoare». 5. Nu a fost luată în considerare derivarea de la o denumire de persoană, respectiv de la un nume personal. Straipsniai / Articles 75 JÜRGEN UDOLPH Propunerea proprie a lui Koenitz constă, după cum s-a menționat deja, în asocierea numelui de loc cu o denumire de persoană (slavă). Libzi ar trebui explicat ca Libči și asociat cu un nominativ plural originar *Libci și cu sorabul vechi *libc < *libcь „om slab, firav [sau asemănător”. Potrivit lui Koenitz, un nume de comparație îl constituie numele de loc ceh Slabce < *Slabbcь/ *Slabbce, din cehă slabec „slăbănog”. K. Hengst s-a pronunțat la scurt timp după aceea asupra acestei concepții și a subliniat mai întâi că „în toponimia slavă de la Rügen până la Marea Neagră, precum și între Ural și nord-estul Bavariei [...] nu se găsește niciun nume geografic comparabil cu baza *lib”, astfel încât este probabil că slavii au preluat numele, nu că l-au creat (Hengst 2016: 462). În continuarea articolului său, el discută întrebarea dacă s-ar putea găsi un nume geografic sau de așezare slav, transmis istoric, cu ajutorul căruia să poată fi demonstrată atestarea lui sl. *lib în domeniul toponimic. Rădăcina proto-slavă *libb, cu sensul său variabil „slab, neplăcut la vedere, slab de constituție, sărac în grăsime”, precum și cu diferite continuări în limbile slave individuale, este bine cunoscută de aproximativ un secol ca moștenire din perioada proto-slavă. „Ceea ce lipsește însă în continuare este un toponim corespunzător exact acestui *libb. Dacă cercetarea va identifica unul, probabilitatea ca forma slavă originară a numelui nostru actual Leipzig să poată fi asociată cu acesta și ca, prin urmare, să fie vorba inițial despre o denumire slavă crește brusc” (ibid.: 463). Dar, în pofida acestei restricții, K. Hengst acceptă în esență propunerea lui B. Koenitz și vede în ea „o formă inițială slavă solidă pentru ON Leipzig” (ibid.: 475). Această concepție este urmată în esență și de W. Wenzel (2016), într-o scurtă contribuție. Împreună cu B. Koenitz, el consideră discutabilă presupunerea unui compus germanic și/sau slav *Libьcь sau *Libьsk(o) „loc într-o zonă cu apă curgătoare abundentă” și acceptă forma sa veche sorabă *Lib́cě „așezarea celor slabi, a celor neajutorați”, derivată dintr-o formă proto-slavă *libь „slab, slab de constituție, bolnăvicios” sau chiar „așezarea unei familii”, Libьc´, cu *Libьcь ca nume de persoană. Această interpretare ar fi susținută în continuare de numele de familie rusești Liba, Libov și, prin luarea în considerare a numelor de loc cehe Studce, Trubce, Chylec etc., ar fi de preferat o formă *Libčě „așezarea celor slabi”, ca poreclă, în locul „așezării familiei Libьc´”. Dar se ridică întrebarea: este convingătoare o etimologie slavă cu o formă inițială *Lib-? Acest lucru este, cu mare probabilitate, discutabil deoarece lipsesc numele de comparație. Koenitz (2016: 441 a indicat pe bună dreptate că legătura acceptată anterior în general a numelui 76 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Leipzig cu sl. lipa „tei” a fost susținută „prin suficiente alte ON din mediul slav (cehe, poloneze, sorabe de sus și de jos, polabice, cf. Hey 1893: 250)”. Trebuie însă să ne întrebăm și dacă acest lucru este valabil și în cazul lui Leipzig (dintr-o formă inițială cu -b-). De aceea, și din alte părți s-a atras în repetate rânduri atenția asupra lipsei unor nume slave de comparație convingătoare; a se vedea Hengst 2010: 137 și Wenzel 2017: 171. B. Koenitz a încercat să răspundă acestei probleme prin invocarea unor posibile paralele onomastice. Pentru a ajunge la un răspuns concludent, este util să consultăm o colecție de nume geografice accesibilă liber pe internet de aproximativ 2 ani. Am făcut referire de mai multe ori la această colecție de aproximativ 450.000 de nume, dintre care o mare parte sunt de origine slavă (cf., de ex., Udolph 2021, 2022, 2022a, 2023). Ea poate fi consultată pe internet la pagina https://adw-verwaltung.uni-goettingen.de/ortsnamen/images_lightbox.php. Se recomandă să căutăm acolo nume geografice slave care ar putea indica o formă inițială Lib și care ar putea conține astfel indicii pentru o posibilă etimologie slavă. Rezultatele sunt considerabile. Iată o enumerare a majorității numelor menționate acolo: Lib, Liba/Libauа, Libče/Libči, Libec, Libeč, Liběč, Liběchov/Libín, Libeň, Libchava/Libchavy, Libice/Libici, Libkov, Libno, Libouň, Liban, Libanovo, Libanja, Libarna/Livorno/Liburni/Liburnia, Libawa, Libbehne/Libenow, Libbich, Libčice, Libčany, Libě, Liběčhovka, Libeč, Libědice, Libehna, Libeličě, Libějice, Libelose, Libelj, Libenica, Libenka, Libenize, Libeniczа, Libera, Liber, Liberec, Liberk, Liběšice, Libeš, Libešovice, Libetova, Libětice, Libhošť’, Libigž/Libiažka/Libigž/Libienz, Libice, Libič, Libice, Libič, Libichowa, Libingen, Libina, Libiszka, Libišany, Libiš, Libiv, Libitz, Libnitz, Libniza, Liboň, Liboměřice, Libosváry, Libova, Libouchec, Libovište, Libovia, Libow See/Libowe See, Libová, *Libovl, Libow See, Libovje, Liboviža, Libovište, Libra, Libražd, Librantowa, Librówka, Libřice, Libri, Libuchova/Libuchovka, Libusza/Libuszka, Libuše, Libušin. Atât despre enumerarea numelor înregistrate în fișierul internet menționat. Abundența arată limpede că presupunerea potrivit căreia numele de loc Leipzig ar putea fi derivat dintr-o formă inițială slavă cu -b- nu a fost nicidecum verificată până acum pe baza materialului onomastic disponibil. Fișierul internet menționat aici de mai multe ori trebuie consultat. Examinarea numeroaselor nume arată însă acum că numărul celor care ar putea avea legătură cu forma inițială slavă presupusă pentru Leipzig se reduce considerabil. Nu este posibil să prezentăm aici o analiză completă a tuturor numelor, însă pot fi delimitate diferite grupuri, care, din motive cu totul diferite Straipsniai / Articles 77 JÜRGEN UDOLPH nu pot fi puse în nicio legătură cu ipoteza *Liběče „așezarea celor slabi, a neputincioșilor” sau „așezarea unei familii” Libčć cu *Libъcь ca nume de persoană. La enumerarea numelor nu ofer referințe bibliografice mai exacte; toate pot fi consultate și verificate în fișierul de pe internet. Se pot distinge următoarele grupuri: 1. Următoarele nume sunt formate cu alte sufixe, astfel încât o legătură este puțin probabilă: L ibanovo, nume de loc în Macedonia (Vasmer 1970: 206); Liebelose, Libelose, nume de ape în Horst (Pomerania Orientală), 1180, 1208 Niflose, 1618 LeweloseFluss (Bosse 1939). 2. Următoarele nume au o altă origine sau sunt derivate din nume de persoane: Libbich, nume german (Gansleweit 1982: 190 f.); Liberec/Reichenberg, Liberk, Libochová Dolní und Horní, villam Lubchow, Lybochau, Libochovice, Libuchová, Libuchovka, Libusza, Libuše, Libušin, Liebiezka, Libiszka, Libíšany, Libšany, Libív, Liběvi, Libievi, Lubiana, Libbehne, Llaben, Libene, Libražd, Librantowa, Parambam Elbrandi, de Poramba, Poręba Elbranda, Hildebranda, Librówka, Liber, Libań, *Lebán ja, Libějice, Lubějovici, Libějovici, *Libějovice, Libouchec, Lupuche (Profous 1949: 600 f.). 3. În țările locuite astăzi și odinioară de slavi sunt frecvente numele de locuri și de ape ale căror forme mai recente cu Lib provin din evoluții ale lui L(ъ)ub (menționat deja și de Hengst 2009: 26). Pot fi indicate aici: Liběchov, Libín, Liběchovka, Libín, Liba, care trebuie derivate pentru 78 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung care formele mai vechi indică o bază *Lub. Acest lucru este valabil și pentru unele nume de locuri cehe, morave și slovace, precum Libeň (despre aceasta în detaliu Profous 1949: 581), precum și Libchava, Libchavy, Libčány, Libědice, Liběšice, Libice, mai multe localități din Boemia și Moravia (ibid.: 581 ff.; Hosák, Šrámek 1970: 525 f.), Libavá, Libavá Stará, Libhošť, Libina Moravska und Německá, Libinky. Libeř, Libeš, Liběšice, Libešovice, Libiš, Libohošť, Libice, Libče/Libči, Libec, Liběč, Libiva, Liboměřice, Liboš, Libosváry, Libřice și restul indicației bibliografice. În Polonia se găsesc de asemenea formații corespunzătoare, de exemplu la Libiąż, nume de loc la sud-est de Katowice, 1405 Lubansz etc., de la care derivă numele de apă Libiążka (HE IX 59 f.); Libichowa, nume de loc la sud-est de Kraków, 1262 (copie din sec. al XVII-lea) Lubichowa, Lubechowa, Lubichowa (SHGZ III 601 f.). Și în numele slave din Germania este recognoscibilă această evoluție: Groß und Klein Liebitz, Lubicze, Libow See, Libowe See, Liebon, Liboń, Leubobel, Lobebyl, Lieben, Liebono, Liebau, castrum Lübaw e, Lubow, Libehna, Lubene, Libene, Liebschütz, Lubezic, Libbenichen, Lubanovitz și celelalte date. Această evoluție se observă frecvent și la numele sud-slave; astfel, France Bezlaj (1969: 12) menționează Libanja, an der Lybon; Libušnje, Glibusna; Libeliče/Leifling, Liwuelich; Libeliče, Liflach, Libelj, am Lubel, Libenica, Libija, Libonja, Libeliče, Libić, Libovište, nume de loc lângă Ohrid (Rospond 1937: 16). În cazul unor nume – mai ales al numelor de ape – se va Straipsniai / Articles 79 JÜRGEN UDOLPH totuși trebuie să fi avut îndoieli cu privire la această explicație. Mai jos se ia poziție în această privință. Nume slave corespunzătoare se găsesc și în Grecia: Libova, gr. Λίμποβες, Γλίμποβα (după Malingoudis 1981: 63 – derivare în -ov de la un nume personal Libo, formă scurtă a numelui complet Libo-mir), precum și Liboviž’a, gr. Λιμποβίζια, o formație posesivă cu sufixul -ja de la un PN Libovidь < Ljubovidь (ibid.). Phaedon Malingoudis include aici și – împotriva lui Max Vasmer – numele de loc Λιμποβίσı din Arcadia, din sl. Libovižь (Libovidь + jь). Același reflex Libo în loc de Ljubo este atestat și în Albania: Libounik – Libonik (Slišichev 1931: 271), Libouša (ibid.: 302). 4. Alte nume slave de loc sunt atestate ca fiind derivate din sl. lipa „tei”. Îmi sunt cunoscute: Libingen, nume de teren lângă Glossen (Löbau), < lipina (Hoffmann 1959: 39); Libitz pe Rügen, 1386 Lypitze (Trautmann 1949: 43). Bezlaj 1961: 344 ș.u. vede această evoluție și în hidronimul Libniza (menționat în această formă într-o copie (secolul al XII-lea) a unui document din 1002), un afluent al Sorei din Slovenia. Astfel pot încheia enumerarea numeroaselor nume slave care ar putea avea la bază Lib. Dacă s-ar dori explicarea numelui Leipzig, 1015 și urm. in urbe Libzi, in Libzi, Libizi etc., prin slavă, ar fi fost de așteptat să se găsească paralele. Dar, după toate aparențele, nu este cazul. 3. CE NE SPUNE ACEASTĂ COLECȚIE DESPRE O IPOTEZĂ SLAVĂ LIB’CI SAU CEVA ASEMĂNĂTOR PENTRU LEIPZIG? 1) Se pare că nu există paralele. 2) Nimic nu pledează pentru o interpretare pe baza materialului lexical sau onomastic slav. 3) Sufixul *-ьсв, presupus de B. Koenitz în numele de loc, apare în variantele *ьсв, *-ьса, *-ьсе, *-ьci în numeroase hidronime, nume de loc și nume de teren slave; îl găsim, de exemplu, în Jilec, Gnilec, Blatec, Izvorec și în formațiile plurale comparabile Izvor-ci, Ozer-cy, Blat-ci, Brloš-ci, Bron’-cy (cf. Udolph 1979: 587 ș.u.). 80 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung 4) Rezultă de aici că acest sufix, în cursul unei slavizări, se putea atașa și unor baze neslave sau preslave. Această idee va fi urmărită în cele ce urmează. Pentru aceasta trebuie însă să părăsim slavona – așa cum s-a propus în repetate rânduri în ultima vreme –, deoarece paralele onomastice pentru un nume de loc *Libъ sau asemănător se găsesc tocmai și în nume geografice din afara teritoriului de așezare slav. 5) După cum s-a arătat deja în altă parte – pe atunci încă fără referire la numele de loc Leipzig (la vremea aceea prevala opinia că numele aparținea slavului lipa ‘tei’) – există mai mult de o duzină de hidronime și în afara teritoriului de așezare slavă care probabil se întorc la o bază *leib (Udolph 1990: 136–141). În studiile apărute de atunci s-a indicat, desigur, rădăcina indo-europeană *leib- presupusă de mine la acea vreme (uneori, în mod eronat, și: *leibh-) și s-a stabilit, de asemenea, o legătură cu numele de loc Leipzig (de exemplu, Hengst 2003: 165 f.), dar nu s-a realizat nici o reunire a hidronimelor care trebuie puse în legătură cu aceasta și nici o enumerare a materialului lexical din greaca veche, extrem de important și foarte potrivit ca bază pentru vechile hidronime. Este însă absolut necesar ca materialul corespunzător să fie prezentat încă o dată aici, completat și corectat. 4. *LEIB–, *LOIB–, *LĪB–, *LĪB– ÎN HIDRONIME EUROPENE O bază *leib etc. (și nu *leibh-) rezultă din fondul apelativ al limbii grecești; vezi mai jos. Căutarea și reunirea hidronimelor presupus înrudite arată, de asemenea, că par să existe derivate de la diferite trepte apofonice. Totuși, nu este întotdeauna sigur dacă la bază se află lungimea vocalică sau diftongul. Următoarele nume pot fi aparent puse în legătură cu o rădăcină *leib-, *loib-, *lib-, *līb: a) *–ei–: Nu pot demonstra existența sigură a acestei trepte apofonice. Este posibil ca aici să fie încadrat hidronimul *–ī– Ľubica menționat mai jos. Straipsniai / Articles 81 JŪRGEN UDOLPH b) *−oi−: O derivare în −n de la această treaptă apofonică poate fi presupusă în numele de loc Λοιβάνα, atestat la Ptolemeu în teritoriul celtiberilor (Holder 1904: 280). Cel mai important reprezentant al ipotezei unei trepte apofonice *−oi− este, după aprecierea mea, prezent în presupusa formă de bază *Loibā a hidronimului Łeba/Leba, un afluent al Mării Baltice lung de aproximativ 150 km, situat lângă Łeba/Leba, la nord-vest de Gdynia/Gdingen. Acest nume a fost tratat în detaliu în altă parte împreună cu numele lacului Łebsko, în germană Leba-See, și cu numele de loc Łeba/Leba de la Marea Baltică (Udolph 1990: 136–141). Atestările istorice (enumerare: Udolph 1990: 136 f.; Babik 2001: 439) nu prezintă variații majore: 1140 (copie de la începutul sec. al XIII-lea) ad Lebam, 1182 Leba, 1188 (copie din 1370) ad Lebam, 1217 intil Floden Leba, ad Lebam, în jurul anului 1229 super lebam, 1240 Leba, 1251 super lebam, 1252 (K. sec. al XV-lea) super Lebarn, 1260 super Lebam, 1282 Leba, 1283 Leba, cum clausura Lebe, 1287 super Lebam, 1288 Leba, 1295 Leba, 1310 Leba, 1313 Leba (de mai multe ori), 1320 Leba, citra fluvium Lebam etc. Același lucru este valabil și pentru numele de loc derivat de aici Łeba/Leba și pentru numele lacului Łebsko/Leba-See. Interpretarea din *Loibā a fost criticată și respinsă de Zbigniew Babik (2001: 439–441). Pe de o parte, el face trimitere la o recenzie a încercării la Leszek Bednarczuk (1993: 253), care reproșează că nu se poate demonstra existența unui diftong în numele Łeba și că s-a stabilit o legătură cu numele Elbe/Łaba. Ambele ipoteze sunt eronate: în privința diftongului lipsă trebuie luate în considerare indicațiile decisive ale lui Friedrich Lorentz privind evoluția fonetică în slovințiană (discutate pe larg la Udolph 1990: 138), iar în privința legăturii cu numele Elbe/Łaba se poate invoca atitudinea de respingere a lui Richard Ekblom (Udolph 1990: 137, nota 9). Z. Babik însuși respinge această etimologie și consideră convingătoare legătura cu un cuvânt dialectal slav (neatestat!) *lebъ ‘subțire, delicat’, înrudit cu lituaniana láibas. Cuvântul lituanian are o paletă semantică de la ‘zvelt, firav, costeliv, subțire’ până la ‘slab’ și este – ceea ce Z. Babik nu menționează – înrudit genetic cu slavona bisericească libъv ‘subțire, zvelt, îngust’ etc. Nu reușesc nicidecum să înțeleg cum ar putea servi aceasta drept bază pentru un hidronim. Subliniez din nou pasajele decisive ale lui F. Lorentz, care permit ca în spatele vocalei *−e− dezvoltate din dialectele cașubian și slovințian să fie presupus și un *−ě−, care se poate potrivi foarte bine cu o bază *Loibā > *Lěba. Din acest motiv, pentru Łeba/Leba trebuie preferată o bază *Loibā. 82 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Astfel, și numele râului este scos din izolarea sa, subliniată de asemenea de Z. Babik, căci el aparține, printr-o bază *Loib, formațiilor cu grad zero, enumerate în continuare aici. Nu sunt puține nume. c) *-ī-: Acest grad zero al seriei de ablaut *leib-/*loib-/*lib-/*līb este bine atestat în hidronimele slave – dar nu numai acolo! –: 1. Město Libavá, germ. Liebau, lângă Olomouc/Olmütz, este situat pe râul Libavský potok, germ. Liebauer Bach, afluent de stânga al Oderului; numele localității: în 1301 Lubavia, în 1323 Luboia, în 1633 z Lybawi etc.; acolo apare și numele localității Libavá Stará, în 1397 Stara Lybowa, în 1480 Stara Libawa, germ. Altliebe (Hosák, Šrámek 1970: 527). În privința interpretării, la Hosák, Šrámek se spune: Rădăcina l’ub- „drag, scump” apare în hidronimele slave; probabil trebuie presupusă o formație posesivă cu sufixul -ova. Acest lucru poate fi pus la îndoială, deoarece -ava este, în numele slave, în primul rând și aproape exclusiv un sufix hidronimic (cu trimiteri și la literatura de specialitate ulterioară, Udolph 1979: 555–558), care a servit și la slavizarea unor nume de ape preslave, de exemplu, în imediata apropiere, Opa > Opava. Nu este exclus – iar seria atestărilor pentru Libavá Stará pledează de asemenea în acest sens – ca la origine să fi existat un nume de apă. Atunci el ar continua o formație cu grad zero. 2. Numele localității Libava, germ. Liebau, așezare dispărută lângă Falknov/Falkenau, pe Eger, în jurul anului 1370 Lyba, Oden lyba, 1523 Lyba, în 1525 Lieba, în 1542 Lieba; pe râul (Malá) Libava, afluent de stânga al Ohře/Eger, în 1428 dan der Lybau, an der Lyben, 1509 Velká Libava, 1603 Velká Libau, cf. Udolph 1990: 139 și urm. 3. La fel de problematică este legarea numelui de apă Libawa, un afluent de dreapta al Małapanew/Malapane lung de aproximativ 20 km (se varsă astăzi în lacul de acumulare Turawa), atestat în 1566 ca ein forenbach die Lubaw genannt, care poartă astăzi den Namen Libawa führt, de un nume personal. Și aici se pune întrebarea dacă sufixul hidronimic -awa ar fi trebuit să fie adăugat unui nume personal. Pentru detalii, v. Udolph 1990: 139; pentru enumerarea apelativelor, v. mai jos. Babik (2001: 426) a respins această explicație și a preferat o legătură cu slavul libъ „subțire, slab, lent, greoi”. Este vorba despre aceeași rădăcină la care B. Koenitz a recurs pentru explicarea numelui Leipzig, însă cu o paletă semantică în jurul sensului „slab, firav, pipernicit” (v. mai sus). Sensurile „lent, greoi” invocate de Z. Babik nu sunt atestate. Aici domeniul semantic a fost extins în mod nepermis. În plus, Libawa (afluent al Małapanew/Malapane) nu este singur, ci are alături cele două nume de râuri cehe. Straipsniai / Articles 83 JÜRGEN UDOLPH 4. Lübnitz, nume de localitate din districtul Bayreuth (Franconia Superioară), (1332–1340) Libnitz, (cca 1398–1420 von der Liebnicz [...] zu der Liebnitz etc.), este tratat pe larg de E. Eichler, Albrecht Greule, Wolfgang Janka, Robert Schuh (2006: 154–156). Se bazează pe numele de apă Lübnitz(bach) și este derivat de autori dintr-o formă de bază *Lьbnica. O etimologie slavă nu se impune, astfel încât se poate presupune cu ezitare o legătură cu familia menționată aici, corespunzătoare idg. *lei-b- „a turna, a curge” (v. și Hengst 2009: 27). 5. Este controversat și un nume de apă Libovje (?) sau Libovja, după Bezlaj (1956: 342) un râu imposibil de localizat în regiunea Murului (Slovenia), la care se referă probabil 1232 inter aquam Liboam et Muram. În descrierile Sloveniei sunt menționate astăzi mai multe pâraie cu numele Libovja, de exemplu un pârâu în regiunea Savinja/Sann. O identificare este însă aproape imposibilă. Poate exista o legătură cu Libovia, după surse maghiare un nume de apă din comitatul Zala (Pesty 1888: 188), sau și cu un nume de râu menționat în 1193, Libouza, lângă Nagykanizsa, în apropierea căruia este menționată și o localitate Liboca, în 1321 Libolcha, Libocha, 1357 Libolcha, 1493 Lybolcha. Ján Stanislav (1948: 2, 314) și Bezlaj (1956: 342) iau în considerare o legătură cu nume personale slave având baza Ljub-, Hengst (2009: 27) se îndoiește probabil pe bună dreptate de aceasta, căci transmiterea timpurie prezintă –i-, nu –u-. 6. Lubě este astăzi numele unui afluent al Svratkăi, lung de aproximativ 25 km, în Moravia. Pe acesta se află localitatea Lubě, în 1368 in villa Lyby, 1398 villam Lybye, 1406 mezi Jenčěm a mezi Libí, 1448 Libie, 1557 z Lubie etc. Hosák, Šrámek 1970: 558 văd în acesta un derivat în -ja al unui nume personal L’ub, presupunând că ar fi avut loc o schimbare de la -’u- > -ier. Acest lucru poate fi pus la îndoială, deoarece numele unui râu lung de peste 20 km este rareori derivat dintr-un nume personal. Probabil nu în ultimul rând din acest motiv, Jan Skutil (1974: 121) afirmă: „Libě, astăzi Lubě, 1. afluent al Svratkăi.” 7. Libenica, afluent al Ledavei/Lendvei în zona de frontieră dintre Stiria și Slovenia; acolo este menționat, de asemenea, după surse maghiare, numele localității Libenicză, în 1885 Libenizca, 1910 Libenicap atak (Kaszás 1977: 130). F. Bezlaj (1956: 341) îl leagă de un nume personal L’ubenv și, prin acesta, de ljub etc. Acest lucru este îndoielnic, ca și în cazul numelui următor. 8. Libojna, afluent de stânga al Dravei/Drăvei, în 1322 an der Lybon, an der Lyben și multe altele. Bezlaj (1956: 341) ezită în explicarea numelui, dar în cele din urmă optează pentru o legătură cu Ljub și cu nume personale corespunzătoare. Și în cazul acestui nume ne putem întreba dacă explicația prin *Ljub și legătura cu un nume personal sunt convingătoare, cu atât mai mult cu cât este vorba despre nume de ape. 84 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung 9. L’ba, afluentul drept al Obscha (→ Meža → Dūna/Dvina de Vest), pol. Lba, Łba (WdG III 155). Nu cunosc nicio interpretare a acestui nume. 10. Lībe, Lībe, nume de râuri din Lituania și Letonia, provin probabil, după Alexandras Vanagas (1981: 188), din *Libia. El presupune o legătură cu lituaniana lība „bâlbâit, gângav” și letona libis „leneș, mincinos, flecar”. Propunerea ciudată ar putea fi legată de anumite sunete ale apei. Consider mai potrivit să atribuim numele, împreună cu numele enumerate aici ale grupului de cuvinte menționat mai jos, grecescului λείβω „a picura, a turna, a vărsa libația”. Alte formații în gradul zero, frecvente în derivările în -r – dar care nu se întâlnesc întotdeauna în numele apelor, după cum arată, printre altele, Aller, Oder, Eder – se găsesc mai ales în Europa Occidentală: 11. Libra, nume de râu lângă Reims, (în jurul anului 950) ex villa, que vocatur Canoella (nota editorilor: poate Caurel), secus Libram rivolum sita […] largiter effluens, pro eo quod tantumdem fuerit emptus, Libra vocacitur (MGH SS(f) XXXVI 119, 449). 12. Libre, nume de râu în regiunea Aude (la sud-est de Toulouse) (Dauzat, Deslandes, Rostaing 1978: 60). 13. Liver, râu în Scoția, gael. modernă Libhir < goidelică *Liberā, nume de râu în Scoția (Förster 1941: 410, cu observația că -e, ca vocală de sprijin, poate fi apărut și secundar). 14. Potrivit lui Jacques Astor (1984: 23), o formație în -r extinsă cu un „suffixe […] prélatin” se regăsește în numele de apă Libron, 972 Lebrontis, din sudul Franței. Cu privire la baza derivării, Albert Dauzat, Gaston Deslandes, Charles Rostaing (1978: 60) afirmă: „Racine obscure”. 15. J. Astor (1984: 23) face referire în acest context și la Lioure, două nume de râuri din regiunea Drôme și numele unei grote de lângă Claviers. 16. Este posibil ca și numele de loc *Libri, ad Libros transmis în Tabula Peutingeriana (pe drumul Salona–Argentaria) să se refere la un nume de râu (acces: https://omnesviae.org/#!/iter_TPPlace2110_TPPlace1707 [accesat la 16.1.2024]), putând fi astfel inclus aici. 17. Llyfni, râu din nordul Țării Galilor, menționat aparent de Ptolemeu ca Αἰβίνου ποταμοῦ ἐκβολαί (Holder 1904: 205; Förster 1941: 397), o derivare în -n, asemenea numelui de loc Λοιβάνα, atestat de asemenea la Ptolemeu. Numele este tratat pe larg de Eilert Ekwall (1968: 251), care îl identifică și el cu numele de râu menționat de Ptolemeu și include, de asemenea, variante engleze ale numelor de râuri, precum Lyne, Leven și altele. Cu privire la etimologie, el afirmă: „The British name may belong tot he root (s)leib- ‘to drip &c.’ found in Lat. lībo ‘to pour out’, Gk. λίβω the same, or more likely to the formerly Straipsniai / Articles 85 JÜRGEN UDOLPH rădăcina identică (s)leib- „a aluneca, a fi alunecos & etc.”, întâlnită în irl. veche sliab „deal”, lat. lībo „a atinge ușor, a gusta” [și altele]. „La această etimologie, până acum neobservată, voi reveni după încheierea inventarierii numelor de ape aparținând lui *leib-, *loib-, *lib-, *līb.” 18. Probabil că și numele de loc Leiva, menționat la Alfred Holder (1904: 205), din regiunea La Rioja, vechiul Libia⁴³, aflat în cursul inferior al râului Tirón (de aceea poate vechiul nume al unui sector al râului), conține probabil o vocală scurtă. 19. De o importanță deosebită pentru etimologia presupusă a lui Leipzig este numele de apă Leppe, un râu din bazinul hidrografic al Siegului, în Oberbergischer Kreis, atestat în 1555 ca die Leppe; tot acolo și numele de loc Leppe, în secolul al XIII-lea de Leppe, în 1373 van der Leppe, în 1413 Leepp, pe care Greule (2014: 311) l-a tratat și în care vede – cu referire la Udolph (1990: 139–141) – un derivat în -j al germanicului *lip din indo-europeanul *leib- „a turna, a curge, umed”. Este important aici să presupunem urma primei sau a mutației consonantice germanice (*-b- > –p-). Dacă acum – după cum se conturează – dorim să legăm și Leipzig de acesta, acest lucru este posibil numai presupunând că, în cazul lui Leipzig, mutația consonantică presupusă nu a avut loc. d) *-ī-: Eventual, *-ī poate fi presupus în: Ľubica este numele unui afluent drept al Popradului, lung de aproximativ 20 km, în Zips/Spiš, atestat în 1269 ca Lubicha, germanizat sub formele Leibitz, Leibitzbach, în 1294 Lubicha, Wenige Lewbicz, de asemenea Libitza, Lybicha (Šmilauer 1932: 280, cu presupunerea unei forme de bază *L’ubica și a unei schimbări de la Lu > Li). Din nou trebuie să ne întrebăm de ce ar fi existat o schimbare de la Lu > Li, când calea inversă este mult mai convingătoare (de la o bază necunoscută slovacei Lib- > Ľub-). Și aici, în cazul unui nume de apă, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva legătura cu o familie lexicală deosebit de potrivită pentru hidronime reprezintă ipoteza mai convingătoare. Astfel se încheie inventarierea numelor de ape (care, în parte și după cum este atestat în numeroase cazuri, pot continua să existe și în nume de locuri). Enumerarea acestor nume și a altora (Udolph 1990: 140) a fost completată prin observația: „Menționez doar în treacăt formațiuni în -rn precum Liburni, denumirea unui popor și numele unei regiuni de la Adriatică; Lurngau din Carintia, în vechime Teurnia, ex oppido Tiburniae, Liburnia, in Liburnia etc.; Livorno, în vechime Libarna, Libarnum, nume de loc în Toscana; Libarna, astăzi Serravalle, nume de loc în Liguria.” Unele dintre aceste nume ar trebui probabil să aparțină familiei discutate aici, însă acest lucru nu va fi discutat în continuare în acest loc. Mai important este altceva. 86 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Întrebarea este ce bază apelativă stă la originea acestor nume de ape, totuși destul de numeroase. Calea corectă a fost urmată – neobservată până acum și de mine – probabil deja de Ekwall (1968: 252), în tratarea numelui britanic de apă Lyne. E. Ekwall scrie: „Numele britanic ar putea aparține rădăcinii (s)leib- «a picura» & etc., întâlnită în lat. lībo «a vărsa», gr. λείβω cu același sens, sau, mai probabil, rădăcinii formal identice (s)eib- «a aluneca, a fi alunecos» & etc., întâlnită în irl. veche sliab «deal», lat. lībo «a atinge ușor, a gusta», OHG slīfan & etc. […]“ Deoarece este vorba despre nume de ape, este mult mai convingător să apelăm la familia lexicală greacă deja menționată de mai multe ori, centrată în jurul lui *leib, la care s-a făcut uneori referire (E. Eichler, K. Hengst ș.a.), în parte însă în mod eronat: *leibh-, fără a fi prezentat materialul. Se recomandă să o prezentăm aici încă o dată, cf. Udolph 1990: 139: gr. λείβω, aorist λειψαι (predominant poetic începând cu Iliada) „a picura, a turna, a vărsa libații”; derivatele λειβήνος · ὁ Διόνυσος, λείβηθρον (λίβ-) „streașină; locul unde picură apa”, λείβδην „picătură cu picătură”; cu alternanță vocalică: λοιβή „libație, ofrandă”, λοιβεῖον „vas pentru libații”; cu grad zero: *λῑψ, atestat numai la gen. λιβός, ac. λίβα „libație, picătură”, λιβηρός „umed”, λίψ, λιβός „cel care picură” (numele vântului de sud-vest/vest „aducător de ploaie”); de la λίψ: λιβάς, -άδος „revărsare, curs de izvor etc.”, de asemenea λιβάδιοί „pajiște umedă”, λιβάζω, -ζομαι „a se revărsa”, λίβος „revărsare, curs de izvor etc.”²¹; probabil aparține aici și gr. λιβρός, epitet al lui λός („lichid tulbure”), al lui ἰγί ș.a. (Frisk 1970: 96–97). H. Frisk ia în considerare – cu siguranță pe bună dreptate – o legătură cu latinescul lībō „torn, ofer, sacrific, consacru” < *loibāiō (probabil denominal), la grad zero dēlibūtus „umezit sau uns cu o umezeală (grasă)”, și, prin extensie, „acoperit de lichid, șiroind”. Pentru alte apropieri și literatura corespunzătoare, cf. Udolph (1990: 139). De o importanță deosebită este faptul că familia greacă prezintă cele trei trepte ale alternanței vocalice *leib-, *loib-, *līb, exact corespunzător inventarierii numelor de ape realizate mai sus. Că este vorba despre o familie lexicală indo-europeană veche reiese și din faptul că rădăcina este reconstruită în LIV ca *leiH- (H = laringal ipotetic), cu sensul „a turna”, fiind menționat și gr. λείβω. Cu greu poate exista vreo îndoială că numele de ape enumerate mai sus – cazuri controversate există întotdeauna – își găsesc aici etimologia. Dacă examinăm mai atent răspândirea geografică a numelor enumerate mai sus, observăm că în zona baltică, slavă și în teritoriul învecinat cu aceasta spre vest predomină formațiuni de tipul *Libā/Leibava sau *Lībava, derivații în -r (cu gradul zero tipic în Straipsniai / Articles 87 JÜRGEN UDOLPH Rădăcina) apar, în schimb, mai ales în spațiul celtic (deși de aici nu se poate deduce neapărat că este vorba despre formații proprii unei singure limbi, celtice), în timp ce celelalte derivate (Lebrontis, Λιβνίου ποταμοῦ, Λίβηθρα, Λίβηθρον, Λοιβανα etc.) se întâlnesc de asemenea în zona inițial celtică (Franța, Spania), dar și în Italia și Iliria. Dacă numele de râu din nordul Poloniei Leba/Leba remontă la *Loibā, atunci el va trebui inclus în această grupă de nume. Dacă este reconstruit pornind de la o formă *Lēba (care ar fi posibilă și pe baza evoluției fonetice), etimologia numelui rămâne nerezolvată. În favoarea posibilității discutate mai sus, de a pune numele de râu în legătură cu o rădăcină indo-europeană *leib, ar putea pleda, după părerea mea, și faptul că legătura dintre numele poloneze de ape și apelativele grecești a putut fi constatată deja în repetate rânduri (cf. Cybava – τυφος, Bzura – φρέαρ, Drama – δρόμος și Udolph 1990: 336 f.), astfel încât o paralelă suplimentară (cf. mai ales greaca λοιβή) nu ar fi surprinzătoare. La acestea se adaugă faptul că există numeroase apelative grecești care și-au lăsat urmele în numele europene de ape; un exemplu deosebit de frumos îl constituie familia din jurul grecescului λιμήν ‘port’, λιμνή ‘lac, iaz’, λειμών ‘pajiște umedă’, care poate fi regăsită în numeroase nume, printre care și Lac Léman, în germană Genfer See (v. Wolfgang P. Schmid, Das Griechische und die alteuropäische Hydronymie. In: Schmid 1994: 167–174). 5. LEIPZIG – UN NUME PRE-SLAV? Propunerea potrivit căreia numele de loc Leipzig ar putea proveni dintr-un substrat pre-slav a fost formulată în repetate rânduri de când au fost luate în considerare grafiile cu -b- la Thietmar von Merseburg. Astfel, la Eichler (2007: 82) se spune: „Deoarece Thietmar von Merseburg redă cu mare grijă pronunțiile slave, iar cele mai vechi grafii prezintă –b–, trebuie să presupunem o veche denumire de apă *Lib, răspândită și în alte părți ale Europei pentru nume de ape și care poate fi prezentă și aici, după cum și numele de ape din această regiune, precum Luppe, Parthe, Pleiße etc., sunt aparent de origine indo-europeană. Numele a fost apoi adaptat la slava lipa ‘tei’ și a fost înțeles ca Lipsk(o), Lipc ‘locul teilor’.” Ultimele afirmații despre numele de loc Leipzig îi aparțin lui Harald Bichlmeier (2013, 2015). În contribuția sa din 2013, el pornește aproape exclusiv de la o reconstrucție cu *–bh–, ceea ce, având în vedere familia grecească pe care nu o menționează, nu este o direcție adecvată. În schimb, el propune alte șapte 88 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung rădăcini indo-europene, dintre care unele ar trebui să conțină elementul *-h₂p, ceea ce, având în vedere situarea Leipzigului în afara zonei de așezare proto-germanice – pentru aceasta vezi mai jos –, este improbabil. În contribuția din 2015, el propune o reconstrucție cu ajutorul unei rădăcini indo-europene *lei-, *li și al unui element labial *-bh- (chipurile de „origine neclarificată”) și presupune, în schimb, un element sufixal proto-indo-european *-bho, care putea servi la formarea participiilor. În plus, el enumeră o jumătate de duzină de rădăcini care ar putea intra în discuție și consideră posibilă și acțiunea legii lui Verner. Și aceasta presupune că regiunea Leipzigului a aparținut zonei de așezare proto-germanice. Acest lucru trebuie respins atât pe baza cercetărilor asupra numelor de așezări vechi germanice (Udolph 1994), cât și deoarece numele Leipzig însuși nu a fost supus schimbării din indo-europeanul *-b- > -p și nici alte nume (v. mai jos) nu prezintă evoluții fonetice proto-germanice. Toate acestea pot fi evitate dacă sunt incluse numele de ape reunite mai sus și dacă se ține seama de familia lexicală grecească, deosebit de potrivită pentru explicarea numelor de ape, care este menționată și în LIV (2001: 405 f.), cu indicarea grecescului λείβω, sub o reconstrucție *leiH- ‘a turna’. Prin urmare, nu se poate evita o reconstrucție *leib-/*lib, fapt confirmat și de numele de râu vestfalian Leppe menționat mai sus, care conține evident indo-europeanul *-b- > -p. Aceasta conduce la concluzia că numele de loc Leipzig provine de la o reconstrucție pre-germanică *Libīā sau similară. Schimbarea către germanicul *-p nu a avut loc. Formarea numelui a putut însă fi integrată cu ușurință în germanică, prin analogie cu o întreagă serie de formații similare; menționez aici Heere, Wehre, Lesse, Ecker­de, Hemmingen, Meitze, și trimit, pentru alte nume comparative și explicații, la NOB (III 425–427) și Udolph (2004: 141–142). După cum am sugerat deja de mai multe ori, în afară de etimologia numelui Leipzig discutată aici, și alte nume, precum și alte argumente, pledează pentru faptul că regiunea Leipzigului nu a aparținut zonei de așezare proto- sau veche germanică. Dintre cercetările asupra numelor germanice (Udolph 1994), trebuie menționată aici doar răspândirea formațiilor în –ithi-, formațiunile sufixale cu –r-, –s-, –st și –str-, răspândirea numelor în –leben-, lar și haugaz-. Această idee a germanizării târzii a regiunii Leipzigului, care nu a fost niciodată discutată până acum, aruncă poate o lumină nouă și asupra unor nume de locuri și de ape cărora până în prezent nu li s-a putut oferi o clarificare sigură. Fie menționate, pe scurt: Straipsniai / Articles 89 JÜRGEN UDOLPH 1. Luppe: Numele trebuie probabil considerat, împreună cu Eichler (1981: 49), Eichler, Walther (2010: 121) și Udolph (1990: 152 ș.u.), o formație pregermanică *Lupiā și încadrat în familia reunită de Udolph în jurul formelor Lupawa, Lupia etc.; în acest context, vezi și Lippe < Lupia. -p- a rămas nealterat (astfel și Eichler, Walther 2010: 121) sau se presupune că un F apărut prin schimbarea de sunete a fost înlocuit în slavă cu P. 2. Parthe: Eichler, Walther (2010: 122) scriu: „1040 (falsificare/copiere)/1285 Parda fluvius, în jurul anului 1165 Parda, 1215 in medio Parde etc. [...] Scrierea consecventă cu P impune presupunerea aceleiași origini a numelui: o bază germanică este, prin urmare, improbabilă, deoarece P ar fi trebuit să evolueze în F [...].” 3. Pleiße cu Pleißengau (care inițial se numea de asemenea Plisna, Plisni, 976 pagus Plisina). Numele râului: 1021, 1040, 1118, 1285 și în alte date Plisina, Plisna; în orice caz, numele trebuie încadrat într-o rădăcină care începea inițial cu P. Deoarece o interpretare din slava pleso „lac” nu este posibilă din punct de vedere fonetic, cu greu se poate evita o legătură cu indo-europeanul *Pleisa în *pel-/*pl- „a curge, a se scurge, a vărsa”, ceea ce implică faptul că numele nu a fost supus schimbării germanice de sunete (Udolph 1979: 386, 388; Eichler 1981: 51). „Se pare că germanii încă nu cunoșteau numele, căci altfel l-ar fi dezvoltat în *Fl” (Eichler, Walther 2010: 123). 4. Aga: Este important și un nume de loc și de râu situat la aproximativ 50 km sud de Leipzig, care aparent nu prezintă nici el vreo urmă a schimbării germanice de sunete: este vorba despre Aga, un afluent de aproximativ 15 km lungime al Weiße Elster, al cărui nume îl poartă și cartierele orașului Gera Großaga și Kleinaga. Dovezile istorice au fost menționate în altă parte²; iată o listă prescurtată: 1248 (copie) Heinricus de Ogawe, în jurul anului 1250 Heinricus de Ogawe, Heinricus de Ogau, 1251 Henricus de Ogawe, 1262 Bertoldus de Ogau, 1296 in Ogawe, 1273 Bertholdus de Ogener, 1364 grozen Agow, wenigen Agow, 1424 Agaw, Grossen Agow, 1432 in der Aga, 1501 Grossen Agow, 1501 Grossen Agow, 1518 Agaw, (în jurul anului 1530) zu Groß Agaw, 1542 zu grosen Ogau, 1550 klain Agaw, 1553 Grossen Agaw (Bromme 31), 1564 Großen Aga, 1567 Aga major (Kretschmer) etc. Este un nume dificil, dar cercetarea este destul de sigură că trebuie pornit de la numele râului. Elfriede Ulbricht (1957: 237) nu propune nicio interpretare, H. Walther (2004: 31, 37) pornește de la un nume slav și de la o formă de bază *Ogaua, dar nu oferă nicio etimologie. A. Greule (2014: 25) vede o formă de bază *Ogaua veche sorabă ca ² Acces: https://www.prof-udolph.com/gera-aga/ [accesat la 24.1.2024]. 90 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung o slavizare din germanicul *Aγu(j)ā, la care s-ar fi adăugat –a(h)wa. Cele două componente ar fi fost atunci Au(e) și –aha „apă, râu”. Acest lucru este foarte improbabil, deoarece această combinație nu este cunoscută în altă parte. În plus, Au(e) ar apărea cu greu în slavă sub forma Ag–. Trebuie urmată o altă cale. Știm că –ava a fost în slavă un element tipic de formare a numelor de râuri, bine vizibil în nume precum Wirawa, Ilava, Tynava, Gliniava, Dubrava, Trnava. De aceea, numele preslave, atunci când au intrat în mediul slav, au fost adesea extinse cu acest element. Putem observa acest lucru, printre altele, la Opava (germ. Troppau), Morava „Moravia”, Pilawa în Silezia etc. Dacă se ține cont de aceasta, rezultă următoarea succesiune a numelui: forma de bază *Agā > slavizată Ogava (–a– străin devine aproape întotdeauna –o– în slavă) > germanizat Aga. Atunci ar trebui pornit, așadar și în opinia lui W. P. Schmid, de la *Aga, prin care numele aparține unui grup de nume de râuri vechi, foarte vechi, dintre care pot fi menționate aici: Aga, nume de râu în Letonia; Aire în Franța, sec. al VIII-lea Ageira, sec. al XI-lea Agira; Ager în Austria, 810 Agira; Eger, 805 Agara; Eger, afluent al Wörnitz; Aist în Austria, 853 Agusta, 985 Ag esta etc. La baza acestor nume vechi se află un grup lexical în jurul sanscritei vechi ájati „mână”, lat. agō „mân, conduc” (cuvânt împrumutat agieren), nordica veche aka „a călători”, sanscrita veche ajiráh „rapid, sprinten”. Ca de multe ori, numele apelor sunt formate foarte simplu; aici trebuie înțeles, de pildă, ca „(rapid) care împinge, care se mișcă”. Din afirmațiile reunite aici se pot deduce următoarele consecințe: 1) Interpretarea pentru ON. Leipzig trebuie să pornească, ca întotdeauna în domeniul cercetării disciplinate a numelor, de la cele mai vechi atestări, care indică în mod clar *–b–, nu *p–. 2) O influență a slăbirii consoanelor în germana centrală este exclusă, având în vedere evoluția stabilă a numelui locului (inițial –b–, ulterior –p–). 3) O explicație din slavă este foarte improbabilă, după cum a arătat analiza detaliată realizată mai sus. Ulterior însă, numele a fost apropiat de slavi de slava lipa „tei” și de formații cu –sk– precum Omsk, Vitebsk, Gdańsk. În germană, el a fost supus diftongării în germana înaltă a lui *–ī– > în –ei–. 4) Cea mai bună legătură cu o bază veche *Libīja o oferă apelativele grecești din jurul lui λείβω „a picura, a vărsa”. În acest context, trebuie menționat faptul că, în general, numele de ape erau atestate prin așa-numitele cuvinte pentru apă. Oricât de critic am privi cercetările lui Hans Krahe, Straipsniai / Articles 91 JÜRGEN UDOLPH totuși, observațiile sale cu privire la bazele apelative ale numelor vechi și mai vechi de ape își păstrează în continuare valabilitatea. El scria: „În ceea ce privește semasiologia și etimologia, stratul de nume cel mai originar și, fără îndoială, cel mai vechi pornește de la așa-numitele cuvinte pentru apă, adică de la denumiri pentru «apă curgătoare», «izvor», «pârâu», «râu» sau, respectiv, «a curge» [...] cu nenumărate nuanțe de semnificație mai fine și foarte fine, de care omul de odinioară dispunea din belșug în observația sa exactă a naturii [...]“ (Krahe 1964: 34). Nu mult diferit judeca deja Robert Ferguson (1862: 5), când sublinia: „Într-adevăr, ele erau în cea mai mare parte simple apelative, fiind cel mai adesea nimic altceva decât cuvinte care înseamnă apă.“ Cât de corecte sunt aceste observații a demonstrat-o, în urmă cu 50 de ani, Marian Jurkowski (1971), într-o culegere de termeni hidrografici pentru limba ucraineană. Cartea sa reunește aproximativ 6.000 de apelative asociate cu apa. Prin urmare, este departe de a fi convingător faptul că în numele de ape s-au presupus în ultima vreme sensuri precum «a se (uni)», «teren, sol, perete de scânduri», «a (se) hrăni», «a presa, a hărțui», «drum, călătorie» ș.a.m.d. Trebuie menționată și cercetarea lui Dunja Brozović-Rončević (1997) privind apelativele din hidronimia croată. Rămâne încă întrebarea ce apă sau ce zonă bogată în ape din Leipzig ori din apropierea acestuia a fost desemnată prin acest nume. Întrebarea este greu de soluționat. Aceasta se datorează rețelei (foste) de nume de ape, asupra căreia aș dori să mă opresc pe scurt în încheiere. 6. APELE DIN LEIPZIG ȘI DIN ÎMPREJURIMILE SALE Întrebarea este cum arăta topografia timpurie a orașului. În acest sens, trebuie să ne bazăm în continuare pe lucrările lui Georg Grebenstein (pentru acestea, a se vedea mai jos) (Koch 2008: 11). Potrivit lui Koch (2008: 10), Leipzig s-a format în unghiul luncilor Elster, Pleiße și Parthe. Solul natural se prezintă în zona orașului sub forma unor nisipuri deasupra argilei cu bolovăniș. În lunca situată la nord de aceasta se află un strat de argilă de până la trei metri grosime. Mai departe, Koch afirmă: „Numele orașului derivă probabil din cuvântul slav pentru «tei», dar ar putea proveni și de la «a curge»“ (Koch 2008: 10, cu referire la Eichler, Walther 2001: 577 sqq.). La St. Koch se spune apoi: „Este vorba aici despre o întrebare care nu este lipsită de importanță pentru amplasarea primei așezări, întrucât prima explicație ar indica o înălțime deasupra luncii umede a râului, iar cealaltă mai curând o zonă joasă pe Parthe.“ 92 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Cursul apelor în Evul Mediu a fost reconstituit de G. Grebenstein (1953, 1981 și 1995), ale cărui lucrări au constituit și continuă să constituie în mod regulat baza cercetărilor istoriei orașului. Parthe, care venea dinspre est, curgea inițial pe lângă actualul Tröndlinring și se vărsa în Elster la nord-vest de centrul orașului, râul formând o luncă mlăștinoasă. Depresiunea Parthe se întindea de la actualul Brühl aproape 500 m spre nord, aproape până la actuala Uferstraße. Se presupune că Parthe a fost deviată cel târziu în secolul al XII-lea și dirijată mai spre nord, astfel încât a putut fi câștigată o suprafață adiacentă orașului, pe care a fost amenajată „suburbia Hallische“ de-a lungul Gerberstraße. Printre cursurile naturale de apă curgătoare ale deltei interioare a Leipzigului se numără sau se numărau, în sud, Paußnitz, R ödel și Coburger Wasser, iar în lunca nord-vestică Hundewasser și numeroasele cursuri ramificate ale Luppei, precum Südliche și Nördliche Alte Luppe, Rote Luppe, Heuweg-Luppe, Schlohbachs-Luppe și Namenlose Luppe. În plus, Gösel și Parthe se vărsau, ca lunci ale unor pâraie mai mari, în vechile văi ale fluviului Mulde, iar Nördliche și Östliche Rietzschke și Zschampert, ca pâraie mici, se vărsau în delta interioară a Leipzigului. Râurile încă neamenajate erau caracterizate de nenumărate brațe secundare, ape moarte și șuvoaie, care se vărsau unele în altele, apoi se despărțeau din nou, își schimbau frecvent cursul după inundații și formau astfel o rețea extinsă de ape curgătoare. Relicte ale acesteia sunt, de exemplu, Batschke, Paußnitz, Kleine Luppe, Alte Luppe sau Hundewasser. În total, râuri, pâraie și șanțuri străbat teritoriul orașului Leipzig pe o lungime totală de aproximativ 176,4 km. Este imposibil să se determine ce curs de apă a fost denumit inițial, eventual, *Libiā sau într-un mod asemănător. După părerea mea, cea mai mare probabilitate o au considerații precum cele formulate de Eichler, Walther (2010: 129–133): prin urmare, denumirea inițială nu s-ar fi referit la un nume de apă (individual), ci la peisajul bogat în cursuri de apă. Aceasta corespunde contribuției lui Hengst (2009), care a tematizat numele Leipzig ca indiciu al unei regiuni bogate în apă; a se vedea și Hengst (2010: 135). Numele a fost apoi transferat asupra așezării în formare, care s-a dezvoltat în Leipzig. BIBLIOGRAFIE Astor Jacques 1984: Lioran auvergnat et Lieuran languedocien. – Nouvelle revue d’onomastique 3/4, 23–24. Straipsniai / Articles 93 JŪRGEN UDOLPH Babik Zbigniew 2001: Cel mai vechi strat toponimic de pe teritoriile poloneze în limitele spațiului slav medieval timpuriu, Cracovia: Universitas. Bank M.V. 1971: Банк М. В. Observații asupra microhidronimiei Transcarpatiei de Est [Sposterežennja nad mikrohidronimijeju schidnoho Zakarpattja]. – Chestiuni de hidronimie [Pytannja hidronimiky]. Materialele celei de-a III-a consfătuiri republicane de onomastică (hidronimie) [Materialy III Respublika ns’koji onomastičnoji (hidronimičnoji) narady], Kiev: „Naukova dumka“, 61–67. Bednarczuk Leszek 1993: Poziția numelor de ape ale Poloniei în cadrul hidronimiei vechi europene. Heidelberg: J. Udolph 1990 [recenzie]. – Onoma 37, 20–261. Berger Dieter 1999: Duden, Nume geografice în Germania: originea și semnificația numelor țărilor, orașelor, munților și apelor, ed. a 2-a, revizuită, Mannheim, Leipzig, Viena, Zürich: Dudenverlag. Bez laj France 1956–1961: Nume de ape slovene 1–2, Ljubljana: Institutul pentru limba slovenă. Bez laj France 1969: Onomastică și lexicologie. – Onomastica Jugoslavica 1, 10–21. Bichlmeier Harald 2013: Câteva observații indo-germanistice asupra bazei derivative presupuse a numelui de loc Leipzig: numele de râu urgerm. *Lībō, respectiv numele de ținut urgerm. *Lībja- (cu un excurs despre numele Rhönului și o anexă cu considerații suplimentare privind numele Elbei). Informații de onomastică 101/102, 49–75. Bichlmeier Harald 2015: Cu privire la etimologia numelui de loc Leipzig. – Leipzig de la început. Volum însoțitor al expoziției Muzeului de Istorie a Orașului Leipzig, 20 mai – 25 octombrie 2015, 36–37. Bily Inge 1995: Dicționarul numelor de locuri din regiunea Elbei Centrale, Berlin: Akademie Verlag. Bosse Heinrich 1939: Cu privire la interpretarea numelui de hotar Liebelose. – Buletinele lunare ale Societății pentru istoria și studiul antichităților pomeraniene 53, 14–16. Brozović-Rončević Dunja 1997: Apelative în hidronimia croată: disertație, Zagreb: Facultatea de Filosofie a Universității din Zagreb. Dauzat Albert, Deslandes Gaston, Rostaing Charles 1978: Dicționar etimologic al numelor de râuri și de munți din Franța, Paris: Klincksieck. DO – Dicționarul numelor de locuri germane, editat de M. Niemeyer, Berlin, Boston: Walter de Gruyter, 2012. 94 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Domański Józef 1970: Denumirile slave de locuri în -jane în Silezia. – Contribuții la atlasul onomastic slav, ed. de R. Fischer, E. Eichler, Berlin: Akademie Verlag, 133–144. Eichler Ernst 1981: Vechi nume de ape între Marea Baltică și Munții Metaliferi. Cu o anexă. – Contribuții la cercetarea numelor. Serie nouă 16, 40–54. Eichler Ernst 2001: Spații lingvistice istorice între Marea Baltică și Adriatica în Evul Mediu în lumina onomasticii. – Contribuții onomastice. Lui Wolfgang P. Schmid cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, ed. de F. Debus, Stuttgart: Franz Steiner Verlag, 19–46. Eichler Ernst 2007: Landul liber al Saxoniei: Toate denumirile orașelor și istoria lor, Leipzig: Faber & Faber Verlag GmbH. Eichler Ernst, Greule Albrecht, Janka Wolfgang, Schuh Robert 2006: Contribuții la cercetarea contactului lingvistic slavo-german, vol. 2: Denumiri de așezări din districtul urban și rural Bayreuth din Franconia Superioară, Ser. Slavica. Monografii, manuale, lucrări didactice și dicționare, 4, Heidelberg: Universitätsverlag Winter. Eichler Ernst, Walther Hans 1986: Dicționarul denumirilor orașelor din RDG, Leipzig: VEB Bibliographisches Institut. Eichler Ernst, Walther Hans 2010: Vechiul Leipzig și ținutul Leipzig: Un dicționar istorico-geografic al numelor pentru perioada timpurie din ținutul Elster-Pleißen în cadrul istoriei limbii și așezărilor, Ser. Onomastica Lipsiensia, Cercetări leipzigeze asupra cercetării numelor, 7, Leipzig: Leipziger Universitätsverlag. Ekwall Eilert 1968: Numele englezești de râuri, retipărire, Oxford: la Clarendon Press. Ferguson Robert 1862: Numele râurilor Europei, Londra, Edinburgh: Williams & Norgate. Fischer Reinhard E. 2006: Denumirile de locuri din landurile Brandenburg și Berlin: vechime – origine – semnificație, Berlin, Brandenburg: be.bra wissenschaft Verlag. Fischer Reinhard E., Witkowski Teodolius 1967: Despre geografia tipurilor de nume vechi polabiene (I). – Revista de slavistică 12, 670–694. Förster Max 1941: Numele fluviului Tamisa și familia sa: studii asupra anglicizării numelor proprii celtice și asupra cronologiei fonetice a britonicei vechi, vol. 1: Rapoartele de ședință ale Academiei Bavareze de Științe, Secția de Filosofie și Istorie, München: Verlag der Bayerischen Akademie der Wissenschaften. Frisk Hjalmar 1970: Dicționar etimologic grec, vol. 2: Kr–Omega, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag. Straipsniai / Articles 95 JŪRGEN UDOLPH Gansleweit Klaus-Dieter 1982: Cercetări asupra onomasticii și istoriei așezărilor din Niederlausitzul de nord-est: numele de ținuturi și de localități din zona fostului capitlu Neuzelle, vol. 34, Berlin: Akademie-Verlag. Grebenstein Georg 1953: Construcțiile hidrotehnice din Leipzig în perioada colonizării. Manuscris în cadrul Institutului din Leipzig pentru preistorie și istorie timpurie (nr. 11668). Grebenstein Georg 1981: Șanțul orașului Leipzig (Un studiu geohidrologic și privind gospodărirea apelor uzate). Manuscris la Muzeul de Istorie a Orașului Leipzig. – Gospodărirea apelor – Tehnica apei. Revistă științifică pentru tehnica și economia gospodăririi apelor 33(1983), 7, 247–249. Grebenstein Georg 1995: Apele din Leipzig de la începutul mileniului până în prezent, redactat de H.-J. Böhme, C. Becker. – Noi maluri 3, manuscrise ale lui Grebenstein publicate, redactate și extinse prin ilustrații. Greule Albrecht 2014: Dicționarul german al numelor de ape: etimologia numelor de ape și a numelor aferente de regiuni, localități și ținuturi, Berlin, Boston: Walter de Gruyter. HE IX – Hydronymia Europaea 9, editat de W. P. Schmid, Stuttgart, Wiesbaden: Franz Steiner Verlag, 1993. Hengst Karlheinz 2003: Limbă și preistorie. Stuttgart: B. Comrie 2002 [recenzie]. – Informații onomastice 83/84, 164–166. Hengst Karlheinz 2009: Numele Leipzig ca indiciu al unei regiuni bogate în ape. – Informații onomastice 95/96, 37–54 Hengst Karlheinz 2010: Numele Leipzig. – Eichler/Walther, 134–140. Hengst Karlheinz 2016: Leipzig – posibilă formă slavă inițială a numelui. – Informații onomastice 107/108, 462–477. Hoffmann Lothar 1959: Numele slave de ținuturi din districtul Löbau, Comisia istorică pe lângă Academia Saxonă de Științe din Leipzig. Cercetări germano-slave de onomastică și istoria așezărilor, 9, Halle: M. Niemeyer. Holder Alfred 1904: Tezaurul lingvistic celtic antic 2, Leipzig: Teubner. HONBS I – Dicționarul istoric al numelor de localități din Saxonia 1, editat de E. Eichler, H. Walther, Berlin: Akademie-Verlag. Hosák Ladislav, Šrámek Rudolf 1970: Numele de localități din Moravia și Silezia 1, Praga: Československá Akademie HEVěd. 96 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Jurkowski Marian 1971: Terminologia hidrografică ucraineană, Monografie slavistyczne Komitetu Słowianoznawstwa PAN, 22, Wrocław, Varșovia, Cracovia, Gdańsk: Zakład Narodowy imienia Ossolińskich. Kaszás József 1977: Schimbarea numelor geografice în zona Lendva–Lendava. – Hungarológiai Közlemények 9(30/31), 119–144. Koch Stefan 2008: Noi descoperiri privind formarea orașului Leipzig. Rezultatele cercetărilor arheologice din cartierul de nord-vest al centrului orașului Leipzig: teză de doctorat, Bamberg. Acces: https://fis.uni-bamberg.de/entities/publication/cf571665-6138-4234-afce-d8b841c2703c/details [accesat la 26.1.2024]. Koenitz Bernd 2016: Leipzig – originea numelui este pur slavă! – Namenkundliche Informationen 107/108, 441–461. Krahe Hans 1964: Cele mai vechi nume ale râurilor noastre, Wiesbaden: Harrassowitz Verlag. LIV – Rix Helmut, Kümmel Martin, Zehnder Thomas, Lipp Reiner, Schirmer Brigitte. Lexiconul verbelor indo-europene. Rădăcinile și formarea tulpinilor lor primare, ed. a 2-a, Wiesbaden: Reichert, 2001. Malingoudis Phaedon 1981: Studii privind numele de locuri slave din Grecia, Ser. Tratate ale Clasei de Științe Umaniste și Sociale, Mainz: Akademie der Wissenschaften und der Literatur. MGH SS(f) XXXVI – Monumenta Germaniae Historica Scriptores (in folio) 36, Hanovra: Hahnsche Buchhandlung, 1998. NMP IV – Numele de locuri din Polonia. Istorie. Origine. Schimbări 4 (J–Kn), sub redacția lui K. Rymut, Cracovia: Instytut Języka Polskiego PAN, 2001. NOB III – Kirsten Casemir. Numele de locuri ale districtului Wolfenbüttel și ale orașului Salzgitter, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte, 2003. Pawłowski Eugeniusz 1975: Numele localităților din Sądecczyzna 2, Wrocław, Varșovia, Cracovia, Gdańsk: Zakład Narodowy im. Ossolińskich, Wydawnictwo PAN. Pesty Frigyes 1888: Numele de locuri ale Ungariei din punct de vedere istoric, geografic și lingvistic, Budapesta: Magyar Tudományos Akadémia Történettudományi Bizottsága. Profoos Antonín 1949: Numele de locuri din Boemia 2, Praga: Česká Akademie věd a umění v Praze. Rieger Janusz, Wolnicz–Pawłowska Ewa 1975: Numele râurilor din bazinul hidrografic al râului Warta, Wrocław, Varșovia, Cracovia, Gdańsk: Zakład Narodowy im. Ossolińskich, Wydawnictwo PAN. Straipsniai / Articles 97 JÜRGEN UDOLPH Rospond Stanisław 1937: Nume de locuri sud-slave cu sufixul -itj, Ser. Lucrările Comisiei de Lingvistică, 25, Kraków: Academia Poloneză de Științe și Litere. Schmid Wolfgang P. 1994: Linguisticae Scientiae Collectanea: Scrieri alese cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, editat de D. Weber, E. Eggers, J. Becker, J. Udolph, Berlin, New York: Walter de Gruyter. Sclishchev Afanasij M. 1931: Populația slavă din Albania, Sofia: Editura Institutului Științific Macedonean. SHGZ III – Dicționar istorico-geografic al ținuturilor poloneze în Evul Mediu 3, Kraków: Institutul de Istorie al Academiei Poloneze de Științe, 2003. Skutil Jan 1974: Hidronimia cehă și germană a Moraviei pe hărți din secolele al XVI-lea–al XIX-lea. – Onomastica Slavogermanica IX, vol. 66: Clasa filologico-istorică, editat de E. Eichler, H. Walther, Berlin: Akademie-Verlag, 117–127. Stanislav Ján 1948: Sudul slovac în Evul Mediu 2, ed. 1, Scrierile Secției de Lingvistică a Maticei Slovace, seria B, vol. 2 + anexă cartografică, Turčiansky Sv. Martin: Matica slovacă. Šmilauer Vladimir 1932: Hidrografia vechii Slovacii, Ser. Lucrările Societății Învățate Šafařík din Bratislava, 9, Praga, Bratislava: Pe cheltuiala Societății Învățate Šafařík din Bratislava. Trautmann Reinhold 1949: Numele de locuri slave de pe Elba și din zona baltică 2, Ser. Studii ale Academiei Germane de Științe din Berlin, Clasa filologico-istorică, anul 1947, 4, Berlin: Akademie-Verlag. Trautmann Reinhold 1950: Numele de locuri slave din Mecklenburg și Holstein, ed. a 2-a revizuită și completată, Ser. Studii ale Academiei Saxone de Științe din Leipzig, Clasa filologico-istorică 45, 3, Berlin: Akademie-Verlag. Udolph Jürgen 1990: Poziția numelor de ape din Polonia în cadrul hidronimiei vechi europene, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag. Udolph Jürgen 1994: Studii onomastice privind problema germanilor, Berlin, New York: Walter de Gruyter. Udolph Jürgen 2004: Formări cu sufixe în numele de locuri vechi din nordul și centrul Germaniei. – Formări cu sufixe în numele de locuri vechi: Actele unui simpozion internațional de la Uppsala 14–16 mai 2004, 137–175. Udolph Jürgen 2021: O nouă colecție bibliografică privind numele europene de localități, de terenuri și de ape – indicații de utilizare. – Onomastica 65/1, 83–98. 98 Acta Linguistica Lithuanica XC Der Name Leipzig und die Germanische Lautverschiebung Udolph Jürgen 2022: Nomina Geographica Europaea. Colecție bibliografică privind numele europene de locuri, terenuri și ape. – Acta Linguistica Lithuanica 87, 123–143. Udolph Jürgen 2022a: Nume de locuri din slavona răsăriteană – răspândire, cartografiere și o nouă colecție bibliografică. – Anzeiger für Slavische Philologie 49, 147–173. Udolph Jürgen 2023: Originea și răspândirea slavilor și o nouă colecție bibliografică. – International Journal of Language and Linguistics 11(4), 136–147. Acces: http://www.journaloflanguage.org/article/501/10.11648.j.ijll.20231104.16. Ulbricht Elfriede 1957: Bazinul hidrografic al Saalei Turingiene: o cercetare genealogică, Halle: Max Niemeyer Verlag. Vanagas Aleksandras 1981: Dicționar etimologic al hidronimelor lituaniene, Vilnius: Mokslas. Vasmer Max 1970: Slavii din Grecia, Leipzig: Zentralantiquariat der Deutschen Demokratischen Republik. Walther Hans 2004: Straturi istorice ale numelor de ape ca mărturii ale istoriei lingvistice, culturale și așezărilor (supliment la harta G II 4, la: Atlas zur Geschichte und Landeskunde von Sachsen), Leipzig, Dresden. Walther Hans 2009: Numele Leipzigului în lumina atestărilor sale timpurii. – Istoria orașului. Comunicările Societății de Istorie a Leipzigului, 13–18. WdrG III – Dicționarul numelor rusești de ape 5 și suplimentul, editat de M. Vasmer, Berlin, Wiesbaden: Harrassowitz, 1961–1973. Wenzel Walter 2015: Așezarea slavă a ținutului Leipzig în lumina numelor de locuri. – Slavii din Germania. Numele lor ca martori ai istoriei, autor W. Wenzel, editat de A. Brendler, S. Brendler, Hamburg, 251–270. Wenzel Walter 2016: Leipzig – un nume de loc sorab vechi? – Informații onomastice 107/108, 478–481. Wenzel Walter 2017: De unde proveneau slavii stabiliți în așezarea Libzi și în împrejurimile acesteia? Cu 2 hărți. – Istoria timpurie slavă a Saxoniei în lumina numelor, autor W. Wenzel, editat de A. Brendler, S. Brendler, Hamburg: Baar-Verlag, 171–172. Willich Cornelia 1994: Cartea numelor Brandenburgului, partea 8: Numele de locuri ale ținutului Lebus, Contribuții berlineze la cercetarea numelor, Weimar: Hermann Böhlaus Nachfolger. Straipsniai / Articles 99 JŪRGEN UDOLPH Zaimov Jordan 1967: Zaselvane na bŭlgarskite slavjani na Balkanskija Poluostrov: proučvane na žitelskite imena v bŭlgarskata toponimija, Sofija: Bŭlgarska Akademija na Naukite. Institut za bŭlgarski ezik. Leĩpčigo și schimbarea consoanelor germanice REZUMAT Articolul tratează etimologia toponimului Leĩpčigas. Mult timp s-a considerat că la baza oiconimului se află cuvântul slav lipa «tei». O privire mai atentă asupra atestărilor istorice, precum Libzi și altele, în special asupra celor furnizate de Thietmar din Merseburg, care cunoștea limbile slave, a dus la corectarea etimologiei. În plus, până acum nu s-a acordat atenție faptului dacă triburile germanice au cunoscut acest nume înainte sau după intrarea în vigoare a primei, respectiv a celei germanice, schimbări consonantice. Acesta este un factor decisiv pentru a răspunde la întrebarea cărui grup lexical indo-european i se poate atribui baza acestui toponim. Primit la 31 ianuarie 2024. JŪRGEN UDOLPH Centrul pentru cercetarea numelor – Göttingen / Rosdorf, Steinbreite 9, D-37124 Rosdorf bei Göttingen Academia de Științe din Göttingen Biroul pentru toponimele dintre Rin și Elba – Onomastică în spațiul european Robert-Koch-Str. 29, D-48149 Münster [email protected] 100 Acta Linguistica Lithuanica XC