Lietuvos rusų ir rusakalbių sąvokos „gimtoji kalba“ suvokimas

ALA LICHAČIOVA Universitatea din Vilnius PERCEPȚIA CONCEPTULUI DE LIMBĂ MATERNĂ DE CĂTRE RUȘII ȘI VORBITORII DE RUSĂ DIN LITUANIA Limba maternă este unul dintre cele mai importante concepte pentru numeroase ramuri științifice legate direct de om și societate: psiholingvistica, sociolingvistica, lingvodidactica, etnopsiholingvistica, sociologia, psihologia socială etc. Totuși, în științele umaniste, inclusiv în lingvistică, nu există o definiție strictă și lipsită de contradicții a limbii materne*. Se poate vorbi despre precizarea acestui concept în funcție de ramurile științifice în care este utilizat (Залевская 1999: 292). De exemplu, în lingvistica aplicată este obișnuită opoziția prima limbă–a doua limbă; în psiholingvistică sunt cunoscuți termenii limbă maternă sau limbă însușită natural, limbă învățată; în etnolingvistică se recurge la conceptele de limbi naționale și, respectiv, limbi ale diferitelor popoare (etnosuri); în metodica predării limbilor se vorbește despre limba maternă și cea nematernă sau străină. Între aceste concepte nu există o corelație directă, deoarece prima limbă a unui individ nu este neapărat același lucru cu limba maternă, iar a doua limbă nu este echivalentă cu limba străină. De pildă, în Lituania, în școlile non-lituaniene, statutul de a doua limbă îl dobândește nu o limbă străină, ci limba oficială (lituaniană). În plus, limba maternă a unui individ poate fi o limbă străină în raport cu țara în care acesta trăiește. Așa sunt limbile rusă și polonă, care sunt limbi materne pentru rușii și polonezii din Lituania. Prin urmare, în ultimul timp relațiile dintre limbile materne și străine, ca discipline predate în școală, par tot mai confuze. DEFINIREA LIMBII MATERNE ÎN DIFERITE LIMBI Conceptul de limbă maternă este definit diferit în diverse limbi; de exemplu, în dicționarul Oxford (1992) sunt prezentate câteva definiții sinonimice: conceptul * Articolul a fost elaborat pe baza comunicării prezentate la cea de-a 17-a conferință Jonas Jablonskis (09.10.2009), pe baza unui sondaj în rândul vorbitorilor de rusă din Lituania. A.LICHAČIOVA. Lietuvos rusų ir rusakalbių sąvokos gimtoji kalba suvokimas 253 limba maternă (mother tongue) este explicată ca „limba casei copilăriei” (language of the childhood home), sau ca „limba însușită stând în poala mamei” (learned at one’s mother’s knee), ori este explicată prin termenul native language (a language that people have acquired naturally as children – „limba pe care o persoană o însușește în mod natural în copilărie”). Dicționarul precizează că prima limbă (primary language) este un termen din lingvistica aplicată și lingvodidactică, care înseamnă cel mai adesea același lucru ca mother tongue și native language. Denumirea engleză native language indică și caracterul transmis al acestei limbi, întrucât se afirmă că ea nu se învață – not learned (Dictionary by Longman 1983). În dicționarul Oxford, limba maternă este numită „limba națională a tuturor membrilor unei națiuni” (national language of all members of the nation). În dicționarele rusești de lingvistică, conceptul родной язык nu este de obicei definit; de pildă, în cea mai importantă lucrare de referință, Dicționarul enciclopedic al limbii (ЛЭС 1990), acest concept este menționat de patru ori, însă nu are un articol separat. Limba maternă este explicată prin conceptul de материнский язык sau de первый язык, о первый язык – ca родной язык. Astfel, un concept este definit printr-un altul. În Dicționarul termenilor lingvistici din limba lituaniană, limba maternă este definită drept „limba pe care o persoană o învață în copilărie, imitându-i pe adulți” (KTŽ 1990: 72). O definiție similară a acestui termen se găsește și în Dicționarul termenilor metodologici rusesc: „limba locului natal, însușită în copilăria timpurie prin imitarea adulților din jurul copilului” (CMT 1999: 276). Însă aici sunt asociate lucruri care, în realitate, adesea nu coincid deloc: limba locului natal al copilului și limba familiei copilului. După cum susțin sociolingviștii ruși V. Belikov și L. Krysin, „în fiecare știință, alături de termenii cu definiții mai mult sau mai puțin stricte, există termeni nedefiniți, care sunt înțeleși intuitiv”. De exemplu, o astfel de noțiune fundamentală, dar nedefinită, este numărul în matematică și cuvântul în lingvistică (nici până astăzi nu există o definiție unică și necontradictorie a termenului cuvânt). „Deși pare paradoxal, acești termeni denumesc adesea noțiuni fundamentale ale anumitor științe” (Беликов, Крысин 2001: 145). Viziunea naivă asupra lumii arată că diferite popoare aleg fundamente mentale diferite pentru a denumi limba maternă, ceea ce atestă caracterul etnocultural al acestui concept. De exemplu, în limbile germană, franceză, spaniolă, italiană, greacă, română, sârbă, croată, finlandeză, hindi, ebraică, chineză, japoneză, turcice și scandinave, aceasta este „limba mamei”. Denumirea engleză a locului de naștere one’s mother country, motherland („țara mamei”), precum și denumirea rusească de registru elevat родина-мать („patria-mamă”) confirmă inseparabilitatea „locului natal” 254 KALBOS KULTŪRA | 82 și a „mamei”. În ebraică, greacă, finlandeză și în multe limbi germanice, romanice și slave, locul natal este asociat și cu tatăl, iar în acestea se conturează clar opoziția dintre conceptele de „limba mamei” și „țara tatălui”. În esperanto, patrina linguo înseamnă, de asemenea, limba mamei (patrino – „mamă”), în timp ce cuvintele patrie, loc natal sunt formate de la rădăcina substantivului patro („tată”): patrujo, patrio. În conștiința lingvistică a altor popoare, limba maternă este asociată cu rudenia de sânge și cu ținutul natal, locul nașterii. De exemplu, în engleză, după cum s-a menționat, există două denumiri: mother tongue și native language; termenul lituanian gimtoji kalba este legat etimologic de gimtine („loc natal”) și de gimine („rudenie”), polonezul język ojczysty – de ojczyzna („patrie”) și ojciec („tată”); rusescul родной язык – de родина („patrie”) și родитель, родня („părinte, rude”). Unul dintre sensurile cuvântului rusesc родной este „apropiat, de aceeași fire” (свой по духу), așadar este firesc ca această conotație axiologică să se transfere și asupra conceptului родной язык. O semă evaluativă similară se poate găsi și în denumirile cotidiene (familiare) ale limbii materne folosite de unele popoare: „limba proprie” (finlandeză), „limba noastră” (sârbă, croată), „limba mea” (turcă). Aceste denumiri dezvăluie mai explicit decât celelalte menționate semnificația apropierii; în orice caz, în conștiința tuturor popoarelor, limba maternă se încadrează în sfera opoziției axiologice „propriu–străin”. ATITUDINILE RUȘILOR ȘI RUSOFONILOR DIN LITUANIA FAȚĂ DE LIMBA MATERNĂ Căreia dintre limbile pe care le folosesc îi acordă prioritate rușii și rusofonii din Lituania? Ce factori, în afara celui emoțional, determină alegerea unei persoane în privința limbii pe care o numește maternă? Pentru a răspunde la aceste întrebări, au fost sintetizate opiniile a 57 de respondenți ruși și rusofoni din Lituania cu privire la limba lor maternă (46 de chestionare și 11 interviuri). Chestionarele au fost elaborate în conformitate cu programa cursului de masterat „Probleme ale bilingvismului”, susținut la Filologia Slavă a Universității din Vilnius în perioada 2002–2006. Interviurile calitative fac parte din proiectul „Orașe și limbi”, desfășurat în perioada 2007–2009. Trebuie subliniat că pentru studiu au fost selectați anume respondenții a căror limbă maternă era, cel mai probabil, rusa. Așadar, următorii factori pot fi considerați cei mai importanți dintre cei care au determinat răspunsurile privind limba maternă: 1) limba care în copilărie era limba familiei și a casei continuă să fie limba maternă sau una dintre limbile materne; pentru majoritatea respondenților adulți. A. LICHAČIOVA. Lietuvos rusų ir rusakalbių sąvokos gimtoji kalba suvokimas 255 2) majoritatea respondenților nu identifică în mod direct conceptele limbii materne și al limbii naționalității mele; 3) respondenții nu asociază în mod direct naționalitatea părinților cu propria limbă maternă; 4) mulți respondenți din familii mixte, dacă niciunul dintre soți nu este lituanian, consideră limba rusă limba familiei; 5) respondenții mai tineri menționează cel mai adesea două limbi materne: prima este limba familiei (rusă, poloneză, idiș sau o altă limbă etnică), iar a doua este limba școlii (lituaniană sau rusă). În concluzie, se poate spune că înțelegerea naivă a limbii materne de către rușii și rusofonii din Lituania este asociată cu limba vorbită acasă și în familie, în timp ce limba școlii dobândește statutul de a doua limbă maternă dacă este diferită de limba vorbită acasă. Potrivit respondenților care au ales o singură limbă (în acest caz, rusa) drept limbă maternă, aceasta este limba pe care o simți ca maternă; este cea mai importantă limbă pentru o persoană; este limba pe care îți face cea mai mare plăcere să o folosești; este limba părinților; este limba școlii pe care o frecventezi; vorbind această limbă poți transmite toate nuanțele limbii; este limba care oferă cele mai multe posibilități de a-ți exprima gândurile; este limba culturii cu care te familiarizează familia; este limba prin care înțelegi manifestările diferitelor culturi; este limba credinței unei persoane; este limba pe baza căreia o persoană învață și alte limbi; este limba cea mai apropiată emoțional; limba în care începi să vorbești când vrei să te exprimi mai pe larg, mai frumos, mai precis și mai interesant; este cea mai plăcută limbă pentru comunicare; vorbind această limbă nu simți că muncești; în această limbă te poți relaxa; este limba care îți permite să înțelegi totul; este limba acelei culturi în care totul este clar: cine, cum și de ce este așa; este limba care îi permite unei persoane să se exprime așa cum nu îi permite nicio altă limbă; în sfârșit, este singura limbă potrivită pentru a comunica direct și intim cu Dumnezeu. Mulți respondenți înțeleg limba maternă ca fundament al propriei identități: dacă nu cunoști limba, nu te poți considera parte a acelei naționalități; limba maternă este fundamentul culturii și al conștiinței de sine a unei persoane; este limba mentalității unei persoane. Un respondent de 32 de ani din cadrul proiectului „Orașe și limbi” a exprimat foarte exact această idee: Dacă părinții nu m-ar fi învățat limba rusă, probabil mi-aș pierde și sentimentul că sunt rus. Rușii și rusofonii din Lituania se descriu astfel: după ce trăiești atâția ani în Lituania, ești deja pe jumătate lituanian; în mine conviețuiesc jumătățile a două popoare; sunt o lituaniancă rusofonă, crescută într-o familie rusă; rus/-ă din Lituania; lituanian/-ă rus/-ă; rus/-ă din Lituania. 256 KALBOS KULTŪRA | 82 Este interesant că, până când nu i se pune întrebarea dacă poate avea două limbi materne, omul nici nu se gândește la acest lucru. Iar când răspunde că are două limbi materne, explică faptul că aceste limbi sunt cele mai atrăgătoare, cele mai frumoase, cele mai potrivite pentru comunicare. Respondenții numesc aceste limbi limbile vieții școlare și extracurriculare; sunt limbile celor apropiați; limbile culturilor cele mai apropiate. Aici se observă actualizarea semanticii conceptului de limbă proprie; în plus, este evident că opoziția „propriu – străin”, caracteristică societății monolingve, formează adesea, în conștiința rușilor și a rusofonilor din Lituania, două laturi echivalente ale propriului. Așadar, răspunsurile respondenților arată că, pentru generația tânără de ruși și rusofoni din Lituania, limba lituaniană devine potențial limbă maternă deoarece, alături de o limbă maternă (cea a etapei timpurii, preșcolare a vieții), apare o altă limbă (diferită de cea de acasă), limba de instruire, legată și ea de cunoașterea intensă a lumii. Omul percepe o astfel de limbă ca a doua limbă maternă. Important aici este că tocmai limba de instruire, prin care tânărul dobândește cunoștințe noi, capătă statutul de a doua limbă maternă. În astfel de cazuri se formează o competență lingvistică de nivel înalt, folosirea fluentă a două limbi și capacitatea de a vorbi în două limbi ca în limba maternă (Karaliūnas 1997: 326). Situația geopolitică și sociolingvistică în schimbare, atât în Lituania, cât și în alte țări, precizează definiția conceptului de limbă maternă, ținând seama de caracterul binar tot mai răspândit al acestei categorii. Totuși, analiza mai detaliată arată că limbile materne ale persoanelor bilingve nu alcătuiesc o simplă egalitate aritmetică, iar acest aspect ar trebui să devină obiectul unor studii distincte. B I B L I O G R A F I E Active study dictionary of English, London: Longman group limited, 1983. G a i v e n i s K., K e i n y s S. 1990: Dicționar de termeni lingvistici, Kaunas: Šviesa. K a r a l i ū n a s S. 1997: Kalba ir visuomenė. Psichosociologiniai ir komunikaciniai kalbos vartojimo bruožai, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. The Oxford Companion to the English Language, Tom McArthur, Oxford University Press, 1992. Б е л и к о в В., К р ы с и н Л. 2001: Sociolingvistică, Moscova: Universitatea de Stat Rusă pentru Științe Umaniste. З а л е в с к а я А. 1999: Введение в психолингвистику, Москва: Российский государственный гуманитарный университет. ЛЭС 1990: Лингвистический энциклопедический словарь. Гл. ред. В. Н. Ярцева, Москва: Советская энциклопедия. A. LICHAČIOVA. Lietuvos rusų ir rusakalbių sąvokos gimtoji kalba suvokimas 257 CMT 1999: Э. Азимов, А. Щукин. Словарь методических терминов (теория и практика преподавания языков), Санкт-Петербург: «Златоуст». Primit la 2009 10 19 CONCEPTUL DE LIMBĂ MATERNĂ DIN PUNCTUL DE VEDERE AL RUȘILOR DIN LITUANIA ȘI AL VORBITORILOR NATIVI DE LIMBĂ RUSĂ Rezumat Articolul discută definițiile conceptului limbă maternă și diferitele concepții naționale despre noțiunea de limbă maternă, precum și ambiguitatea acesteia, care apare în diverse domenii de cercetare. Articolul include, de asemenea, câteva răspunsuri și reflecții despre limba maternă, oferite de vorbitori de limbă rusă din Lituania; datele au fost extrase dintr-un sondaj desfășurat recent în Lituania. Aceste reflecții ar putea fi considerate definiții naive ale noțiunii menționate. În continuare, articolul prezintă factorii-cheie care determină definițiile respondenților cu privire la limba maternă. Este luat în considerare și caracterul binar tot mai răspândit al categoriei: mai frecvent, alături de o limbă maternă (din perioada timpurie, preșcolară a vieții), apare o altă limbă (alta decât cea vorbită acasă sau limba de instruire), strâns legată de cogniția umană. Această din urmă limbă devine a doua limbă maternă a unei persoane. Rezultatele sondajului au arătat că opoziția dintre limba «proprie» și cea «străină», adesea caracteristică unei societăți monolingve omogene, este înlocuită, în înțelegerea vorbitorilor de limbă rusă din Lituania, de două jumătăți «proprii» la fel de importante. ALA LICHAČIOVA Vilniaus universitetas Universiteto g. 3, LT-01513 Vilnius [email protected] 258 KALBOS KULTŪRA | 82