Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas

VITAS LABUTIS Universitatea din Vilnius JONAS JABLONSKIS ȘI INTERDICȚIA PRESEI LITUANIENE În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, limba și identitatea lituaniană au suferit între ciocan și nicovală – între rusificarea feroce și polonizarea lentă, dar începută cu mult timp în urmă – procesul de polonizare și de devenire poloneză. Rusificarea a lovit deosebit de dureros odată cu instituirea interdicției presei lituaniene cu alfabet latin (1864–1865). Intelectualitatea lituaniană matură a resimțit cel mai acut acest lucru, însă majoritatea poporului lituanian s-a opus opresiunii într-un fel sau altul. Și Jonas Jablonskis a primit câteva lovituri de la ciocanul opresiunii țariste, deoarece era și un activist civic. Antanas Smetona a remarcat acest lucru și în memoriile sale: „Mulți spun că J. Jablonskis ar fi fost doar lingvist, că nu l-ar fi interesat nici politica, nici viața publică. Nu este adevărat. Îl interesa tot ce privea soarta lituanienilor, mai ales, desigur, limba și scrierile lor.” (Smetona 1930: 43). Juozas Balčikonis, editorul scrierilor lui Jonas Jablonskis, a descris și mai pe larg implicarea sa în viața publică. În scurta biografie a lui J. Jablonskis, el a scris: „Înzestrat cu o minte ageră și luminoasă, ar fi putut depăși cu mult granițele științei limbii lituaniene și s-ar fi putut remarca în lingvistica generală, dacă nu i-ar fi stat în cale o altă trăsătură a personalității sale – dorința sa de neînvins de a-și sluji țara, dorința ca rezultatele științifice la care ajunsese să fie însușite de publicul larg. [...] Îl interesa întreaga viață a lituanienilor: se bucura de reușitele conaționalilor săi, le simțea profund nenorocirile, iar el însuși contribuia pretutindeni, pe cât putea, prin munca și faptele sale. [...] Oriunde și oricând patria își chema copiii, el era primul care îi auzea glasul și primul care sărea în ajutorul ei.” (Balčikonis 1932: XI). J. Jablonskis s-a hotărât definitiv să-și dedice viața slujirii cauzei lituaniene și, înainte de toate, să se preocupe de limba lituaniană, când, în 1881, după ce absolvise Ma- V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 19 gimnaziul din Marijampolė1, a început să studieze la Universitatea din Moscova2. Această hotărâre a fost încurajată de mai multe împrejurări: 1) activitatea unui cerc de studenți lituanieni din Moscova, deja existent, care se deosebeau de polonezi; 2) cursurile unor profesori care au evidențiat importanța științei limbii lituaniene pentru studiul altor limbi – F. Korș (greacă, iar mai târziu și latină), F. Fortunatov (lingvistică comparată3, mai ales cursul său de limbă lituaniană; cf. Piročkinas 1977: 32), V. Miler (istoria Orientului); 3) apariția la Moscova a publicației clandestine Aušra4, apărută în Prusia în 1883 și așteptată deja aici. Trebuie să ne amintim și de originea țărănească a lui J. Jablonskis, din zona de la granița cu Prusia a regiunii Užnemunė, cel mai puțin afectată de polonizare, precum și de scânteile de lituanitate care i-au rămas întipărite încă din anii de gimnaziu, în urma întâlnirilor cu Petras Kriaučiūnas și Jonas Basanavičius. Interdicția presei lituaniene instituită în 18645 era justificată prin dorința de a-i îndepărta pe lituanieni de polonezi, însă funcționarii țarului erau preocupați mai ales de asimilarea poporului lituanian și de refacerea unui stat rus despre care se pretindea că fusese cândva unitar, în care se vorbea și se scria în rusă6. Întregul program de rusificare a lituanienilor era alcătuit din 1 J. Jablonskis a absolvit gimnaziul din Marijampolė cu medalie de aur, dobândind cunoștințe solide de limbi clasice și fără să piardă din vedere cursul de limbă lituaniană predat destul de modest, care i-a oferit posibilitatea de a obține o bursă la Universitatea din Moscova. 2 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Universitatea din Moscova a studiat un număr considerabil de viitori oameni de seamă ai vieții publice și ai științei din Lituania – J. Basanavičius, A. Botyrius, K. Grinius, J. Jablonskis, P. Mašiotas, S. Matulaitis, V. Pietaris și alții. 3 Probabil că simpatia lui F. Fortunatov și V. Miler față de J. Jablonskis era întărită și de faptul că, cu un deceniu în urmă, vizitaseră și descriseseră graiul din Liudvinavas, foarte apropiat de graiul lui Jablonskis (vezi MUI, 1872, nr. 1–4). Se pare că F. Fortunatov l-a încurajat pe J. Jablonskis să se intereseze de folclor și de limba vie. Jablonskis a păstrat legătura cu Fortunatov și după absolvirea universității – timp de peste 20 de ani. J. Jablonskis a început imediat să trimită corespondențe către Aušra din Moscova și despre viața oamenilor din ținutul său (vezi Palionis 1957). 4 Literatura bogată despre interdicția presei nu va fi cuprinsă aici; menționăm doar câțiva autori: Ruseckas 1929; Merkys 1978, 1994; Vėbra 1992; Tyla 2004; Staliūnas (ed.) 2004 și alții. 5 Interdicția presei a fost și una dintre măsurile represive pe care autoritățile Rusiei le-au luat împotriva poporului lituanian după răscoala din 1863. Înăbușirea acesteia a fost condusă de contele M. Muravjov, care se remarcase deja în lupta împotriva participanților la răscoala din 1830–1831 și care, în audiență la țar, a propus închiderea Universității din Vilnius și predarea tuturor materiilor în limba rusă în școlile guberniilor vestice (Ivinskij, Masionienė și alții (ed.) 1998: 212). Când a devenit guvernator general al Vilniusului și a dat primele ordine de interzicere a presei lituaniene cu litere lituaniene, M. Muravjov nu avea autoritate directă asupra ținutului de origine al lui J. Jablonskis – gubernia Augustów (Suwałki) făcea parte din așa-numitul Regat al Poloniei –, însă M. Muravjov a obținut ca dispozițiile sale privind interdicția presei să se aplice și acolo. De altfel, J. Jablonskis nu îi menționează pe ceilalți inițiatori și executanți ai interdicției presei, ci doar pe „răposatul conte Muravjov”. Iar aceștia erau destul de numeroși: K. Kaufman, I. Kornilov, V. Kulin, S. Mikuckis, N. Milutin și alții (vezi Merkys 1978). 6 20 KALBOS KULTŪRA | 83 restrângerea folosirii limbii lituaniene în viața oficială, interzicerea predării în limba lituaniană în școli, interzicerea presei lituaniene cu alfabet latin și gotic și introducerea în locul acestora a caracterelor rusești, persecutarea Bisericii Catolice și favorizarea ortodoxiei, interzicerea lituanienilor catolici de a lucra ca profesori sau angajați ai administrației și angajarea, în locul lor, a coloniștilor ruși (cf. Tyla 2004: 8). Principalele ținte ale interzicerii presei lituaniene cu caractere bazate pe alfabetul latin erau abecedarele și manualele școlare, cărțile de rugăciuni, calendarele, alte publicații destinate publicului și presa periodică. Mai târziu, excepțiile au început să fie aplicate, în mod limitat, numai lucrărilor științifice. Încă din timpul studiilor, J. Jablonskis s-a implicat în lupta împotriva fundamentelor ideologice ale interzicerii presei, a participat activ la presa clandestină, a ascuns-o, a răspândit-o, i-a ajutat pe cărăușii de carte și, uneori, a scris în ziare și reviste liberale rusești, precum și despre chestiuni mai generale privind identitatea lituaniană. Această luptă i-a marcat cei treizeci de ani de activitate pedagogică și științifică. Pe de altă parte, decretele opresiunii țariste și represaliile funcționarilor îi tulburau neîncetat viața lui J. Jablonskis. J. Jablonskis nu a pierdut niciodată din vedere nici efectul polonizării asupra limbii lituaniene și asupra identității lituaniene însăși. În 1884, când era student în anul al treilea, a trimis presei legale rusești 5 articole ample, ale căror titluri indică și direcția: „Lituania și alfabetul ei”, „Câte ceva despre Lituania”, „Forța clerului lituanian”, „Vocea lituanianului (Din nou despre alfabet)”, „Despre articolul lui P. Muraška «Separarea totală a lituanienilor din Prusia de polonezi»7. Aici sunt abordate în principal două teme: încercările nereușite de a adapta alfabetul chirilic la scrierea lituaniană și extinderea continuă a polonizării, la care a contribuit și o parte considerabilă a preoților catolici. În primul articol, polemizând cu un oarecare domn P. B., care încerca să demonstreze că alfabetul chirilic fusese folosit din vechime în scrierile lituaniene și li se potrivea pe deplin, J. Jablonskis respinge toate pretinsele argumente ale domnului P. B., amintește că lituanienii detestă cărțile tipărite cu litere rusești și chiar le ard și formulează cu precizie principalele motive pentru care aceste cărți nu li se potrivesc lituanienilor: 1) alfabetul latin este folosit în scrierile lituaniene de peste trei sute de ani și a prins rădăcini în trupul și sângele poporului lituanian; 2) națiunea lituaniană, formată în majoritate din agricultori, este destul de conservatoare și renunță cu reticență la formele vechi; 3) noul alfabet a fost condamnat de personalități locale cu mare influență 7Primele patru articole au fost publicate în ziarul Современные известия, iar al cincilea — în revista Русь. (S-a avut în vedere stabilirea de către A. Piročkin a autorului acestor articole și traducerile prezentate în volumul editat de acesta; vezi Piročkinas 1991: 12–54). V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 21 preoții; 4) lituaniștii din întreaga lume folosesc alfabetul latin atunci când tipăresc texte lituaniene; 5) însuși faptul că s-a poruncit să se tipărească în rusă produce efectul cu totul opus (Piročkinas, ed., 1991: 15). Domnului P. B., care susține că toate sunetele limbii lituaniene pot fi reprezentate cu litere rusești, J. Jablonskis îi propune să consulte măcar cântecele populare lituaniene publicate de F. Fortunatov și V. Miler, în care, printre literele rusești, va găsi tocmai litere și semne latine, ba chiar și unele inventate recent, fără echivalent în alfabetul rus. Într-un ziar legal publicat în Rusia, J. Jablonskis citează de câteva ori publicația Aušra, venită din Prusia, și spune în cele din urmă direct: „Planurile rușilor în Lituania au eșuat...”8 După ce a absolvit Universitatea din Moscova în 1885, J. Jablonskis a căutat cu greu, timp de patru ani și jumătate, un post de profesor în circumscripțiile școlare din Vilnius, Varșovia și din alte locuri. Îl atrăgea în mod deosebit gimnaziul din Marijampolė, unde predau câțiva profesori cunoscuți și unde postul de inspector era ocupat de un localnic, Andrius Botyrius. Din păcate, acesta din urmă, după ce intrase în conflict cu directorul slavofil din cauza identității lituaniene, fusese deja transferat la Kalisz începând cu 1 august al aceluiași an (vezi Cirkuliar 1885: 253). O vreme, J. Jablonskis a trebuit să se întrețină din munci ocazionale. Prin intervenții, J. Jablonskis a reușit în cele din urmă, în 1889, să obțină un post de profesor de latină și greacă la Mintauja. Acolo locuiau și învățau mulți lituanieni. Casa familiei Jablonskis a devenit un adevărat centru pentru elevii și intelectualii lituanieni, iar întreaga familie a fost atrasă în activitățile acestuia (Piročkinas 1977: 73–75; Lukėnaitė-Griciuvienė 2009: 25). La Mintauja, J. Jablonskis a lucrat în diverse moduri și forme pentru trezirea conștiinței naționale lituaniene: a ajutat la înființarea societății clandestine „Kudikio”, a colaborat cu „Societatea literară” inițiată de V. Kudirka, a ajutat la organizarea congreselor varpininkai, iar aici îl vizita și cărăușul de carte Jurgis Bielinis (vezi Avižonis 1921: 532). În această perioadă, a colaborat în mod deosebit de prolific, semnând cu diverse pseudonime, la Varpas, editat de V. Kudirka. Potrivit calculelor lui A. Piročkin, în 1890–1894 J. Jablonskis a publicat în Varpas peste 24 de articole (Piročkinas 1977: 78). În ele erau abordate problemele școlilor lituaniene și ale abecedarelor, tematica broșurilor destinate agricultorilor și altele. Varpininkai 8După câțiva ani de la introducerea interdicției presei lituaniene, lipsa ei de perspectivă și principalele cauze ale eșecului au început să fie invocate în mod asemănător de unii funcționari ruși mai prudenți: în 1896, guvernatorul general al Varșoviei, A. Imeretinskis, guvernatorul guberniei Kaunas, S. Suchadolskis, mai târziu și guvernatorul general al Vilniusului, P. Sviatopolkas-Mirskis, iar în cele din urmă, influențat de informațiile acumulate, și ministrul de interne (care, de altfel, trecuse în revistă întregul curs al interzicerii presei lituaniene), V. Pleve (1904). Desigur, au existat și administratori tenace care au apărat interzicerea presei lituaniene (Tyla 2004: 5, 9). 22 KALBOS KULTŪRA | 83 înțelesese deja că lupta împotriva interdicției presei și a polonizării impunea să se acorde atenție și viitorului limbii lituaniene, așa că tipărea și lucrările lui J. Jablonskis care puseseră bazele limbii literare comune, chiar și o lucrare lingvistică de mare amploare, precum Medega sintaksiui. Privind cu deschidere problemele identității lituaniene, J. Jablonskis s-a implicat și în dezbateri despre istoria Lituaniei. E suficient să menționăm două articole din acest domeniu publicate în Varpe (vezi Jablonskio raštai 1932: 13–22, 23–24). Primul subliniază cât de mult a scăzut nivelul științific al congresului arheologilor ruși organizat la Vilnius, când oamenilor de știință lituanieni și polonezi li s-a cerut să-și prezinte comunicările numai în limba rusă (mulți arheologi din aceste țări nici măcar nu au participat la congres). Amintind de comunicarea lui A. Bezzenberger, susținută în limba germană, J. Jablonskis exprimă un gând care rămâne actual până astăzi: „Ce plăcut este ca, ieșind din vizuinile urâte ale politicii, să vezi cu ochii tăi că adevărata știință rămâne întotdeauna știință.” (Jablonskio raštai 1932: 17). Din Mintauja, J. Jablonskis a scris câteva scrisori unor oameni de știință ruși — lui V. Lamanski, redactorul revistei Живая старина, profesorului F. Fortunatov, lui A. Șahmatov și altora (Piročkinas, sud., 1985: 205–206). J. Jablonskis menționează că adunase aproximativ 1000 de cântece populare lituaniene și circa 100 de basme (soarta folclorului adunat nu este cunoscută). Într-o altă scrisoare adresată lui Lamanski, amintește că, cu 12–15 ani în urmă, profesorii Universității din Moscova F. Koršas, F. Fortunatov și V. Mileris încercaseră să înființeze o societate a filologilor lituanieni, care intenționa să-și publice lucrările cu litere latine. Din păcate, societatea nu primise autorizația de funcționare, deoarece se considera că ar fi putut trezi conștiința națională lituaniană. În 1896, J. Jablonskis propusese înființarea, pe lângă Secția de etnografie, a unei societăți lituaniene și letone, asemănătoare societății filologilor lituanieni a cărei înființare fusese cândva interzisă la Moscova. J. Jablonskis a criticat foarte aspru cartea Очерк древней Литвы и западной России (publicată la Vilnius în 1891)9 a lui P. Briancevas, care se considera scriitor, istoric și publicist. În carte se afirma că majoritatea lituanienilor vorbeau fluent limba rusă încă din secolul al XIII-lea, adoptaseră obiceiurile rusești și credința ortodoxă. Schița lui P. Briancevas trebuia să țină locul unui manual de istorie a Rusiei adaptat pentru Lituania, încercând să demonstreze înrudirea popoarelor lituanian și rus- 9 Fragmente din schița lui Pavel Briancevas (prenumele său nu era Dimitrijus) pot fi găsite într-o antologie publicată cu câțiva ani în urmă (vezi Ivinskį), Masionienė și alții, 1998: 242–243). Se pare că P. Briancevas spera să câștige concursul anunțat cu mult timp în urmă de M. Muravjovas pentru redactarea unui manual special de istorie a Rusiei destinat Ținutului de Nord-Vest. Deși fusese promis un premiu consistent de 1000 de ruble, nimeni nu s-a arătat interesat de concursul dezbătut timp de mai mulți ani la Universitatea din Moscova (vezi MUI 1872). V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 23 …itatea din cele mai vechi timpuri, lucru de mare importanță pentru politica țarului. Activitatea multilaterală a lui J. Jablonskis, mai ales influența sa asupra tineretului, a atras atenția jandarmilor ruși, iar el a fost trimis departe de Lituania — la Tallinn (Revel). La Tallinn, J. Jablonskis a avut ocazia să resimtă direct represiunile autorităților ruse implicate în persecutarea presei lituaniene. Pentru ei, firul s-a depănat când, în urma unor percheziții efectuate în mai multe locuri, au fost găsite la Palanga, la L. Vaineikis, numeroase adrese, printre care și cea a lui J. Jablonskis. Au început să-i percheziționeze pe toți lituanienii care avuseseră legături cu L. Vaineikis. La sfârșitul lui octombrie 1900, a fost percheziționat și apartamentul lui J. Jablonskis. Jandarmii au confiscat toate manuscrisele și un număr mare de cărți. Au început interogatoriile, iar A. Vonsiackis, adjunctul șefului jandarmeriei din Liepāja, a început să încropească un dosar10. Despre desfășurarea procesului și acuzațiile care i se aduceau, J. Jablonskis le-a scris pe larg academicianților ruși F. Koršas, F. Fortunatov și A. Șahmatov, precum și lui V. Lamanski, redactorul revistei Живая старина. Sperase să primească ajutor de la ei. În scrisori a discutat cât de slabe erau așa-zisele probe materiale. Erau vorba de ciornele a două scrisori adresate lui V. Kudirka, ciorna articolului „Societatea de asigurare împotriva persecuției” și un carnet cu diverse însemnări filologice. Cea mai înspăimântătoare păruse o ciornă în care se găsea o expresie urâtă: „Dacă dulăii adulmecă vreo nimica toată, ești pierdut”11. În plus, s-a aflat că persoana care semna cu pseudonimul Obuolaitis în Varpe era J. Jablonskis. În timpul interogatoriilor și în explicațiile scrise cu privire la toate acuzațiile, J. Jablonskis s-a apărat cu fermitate, însă a fost nevoit să ceară să fie eliberat din funcția de profesor. F. Koršas, care îl cunoștea bine pe A. Švarcas, curatorul circumscripției școlare în care lucra J. Jablonskis și care își avea sediul la Riga, a început să-l apere cu energie pe J. Jablonskis; însă acesta, care îi fusese cândva profesor de latină, îl considera acum pe J. Jablonskis autor și distribuitor de publicații ilegale. Din păcate, dosarul a ajuns la parchetul din Petersburg, la Ministerul de Interne și la Ministerul Justiției. Aici nici măcar academicienii nu au putut să-l ajute pe J. Jablonskis. Cu aprobarea țarului, el și un grup de alți lituanieni au fost pedepsiți pe cale administrativă, fiind puși sub supravegherea publică a poliției timp de doi ani și trimiși în exil. J. Jablonskis și-a ales Pskovul drept loc de exil. Deși și 10 Cu câțiva ani înainte, același A. Vonsiackis desființase cu forța societatea „Sietynas” din Marijampolė. Întreaga desfășurare a procesului intentat lui J. Jablonskis este analizată în detaliu într-un articol special al lui A. Piročkinas (Piročkinas 1971: 113–124). 11 Din scrisoarea către F. Fortunatov din 7 decembrie 1900 (vezi Piročkinas, sud., 1985: 105). Această mărturie scrisă și celelalte sunt descrise și în scrisoarea către V. Lamanski din 2 februarie 1901, unde se precizează, de asemenea, că acea fusese scrisă cu cerneală roșie (ibid., 222–224). Se pare că cerneala roșie i-a speriat foarte tare pe jandarmi. 24 KALBOS KULTŪRA | 83 Înăbușit, aflat în exil, lingvistul nu s-a lăsat învins12. Din Pskov a trimis Academiei Ruse de Științe „Cuvântul de încheiere” (circa 50 de pagini) al primului volum al dicționarului lui A. Juška. Aici, printre altele, menționează că, după plecarea celui care strânsese material pentru dicționar, jandarmii îi percheziționau uneori fără nicio ceremonie pe oamenii care furnizaseră materialul (Piročkinas, ed., 1991: 143). În plus, în 1903, J. Jablonskis a îndrăznit să trimită Varpui un mănunchi de amintiri – însă numai despre copilărie, studii, apariția revistei Aušros și convertirea lui Kudirka, nimic însă despre activitatea de la Mintauja și despre propriul său proces. Și-a semnat amintirile cu un pseudonim neobișnuit: „Kirvelis Nusmuko” (Jablonskio raštai 1932: 69–73). Exilul lui J. Jablonskis a fost scurtat și i s-a permis să se stabilească la Šiauliai, întrucât se apropia abolirea interdicției presei. Încă din Pskov, într-o scrisoare adresată lui Povilas Višinskis, J. Jablonskis a identificat în presa rusă semnele unei schimbări13. Perseverența poporului lituanian în apărarea presei în limba lituaniană prin diverse mijloace (contribuția lui J. Jablonskis a fost însemnată), vocile oamenilor de știință ruși și ale unor funcționari, care susțineau că interdicția nu-și dovedise rostul14, mișcarea revoluționară izbucnită în întregul Imperiu Rus și nemulțumirea față de încheierea războiului cu Japonia – toate acestea au influențat în cele din urmă autoritățile ruse, iar la 7 mai 1904 a fost emis ordinul țarului de abolire a interdicției. J. Jablonskis a aflat din ziare, la Šiauliai, despre abolirea interdicției presei. Decretul țarului a fost publicat imediat și în lituaniană, în Biserica Sfântul Nicolae din Vilnius. Emoționați, oamenii strângeau semnături pentru a-i mulțumi guvernatorului general Sviatopolk-Mirski sau chiar țarului. J. Jablonskis nu susținea asemenea mulțumiri. 12 P. Mašiotas a remarcat pe bună dreptate: „[c]u cât pedeapsa lui Jablonskis era mai dureroasă, cu atât se apuca apoi mai hotărât de munca întreruptă” (Mašiotas 1930: 46). 13 În acea perioadă, jurnalistul experimentat Sergej Syromiatnikov, care scria nu doar în diverse publicații rusești, ci și în presa străină, a publicat în revista Новое время un articol în care arăta că autoritățile se preocupau în sfârșit de soluționarea problemei alfabetului lituanian și că, cu cât interdicția de a tipări „cărți lituaniene și samogițiene cu alfabetul lituano-latin” urma să fie ridicată mai repede, cu atât mai bine pentru cauza rusă (Piročkinas, ed., 1985: 393). 14 Chestiunea presei lituaniene tipărite cu caractere lituano-latine a fost dezbătută în diverse instituții ale Imperiului Rus timp de peste 7 ani: din 1896 până la începutul anului 1904 (cf. Tyla 2004: 10). Au existat atât susținători ai interdicției presei, cât și persoane dispuse să o modifice parțial – permițând tipărirea cu litere latine doar a abecedarelor, cărților de rugăciuni și calendarelor – precum și persoane care cereau abolirea completă a interdicției. Este interesant că cei mai mulți dintre opozanții abolirii interdicției proveneau din Ministerul Învățământului Public, iar susținătorii ei, din Ministerul de Interne (K. Strolmanas, V. Plėvė și alții). Țarul a înființat o comisie specială, care a decis anularea tuturor hotărârilor și dispozițiilor anterioare ale guvernului rus „care limitaseră scrierea lituaniană și samogițiană în lucrările sale; pe lângă caracterele rusești, să se permită folosirea celor latine și a altor caractere”. Țarul a aprobat hotărârea comisiei. V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 25 Prin scrisoare, l-a invitat pe Povilas Višinskis să vină numaidecât la Šiauliai, iar a doua zi promitea deja să plece la Vilnius, ca să vadă ce făceau locuitorii orașului. J. Jablonskis considera drept cea mai mare sărbătoare ziua în care a început să apară la Vilnius cotidianul Vilniaus žinios. Ziarele și calendarele lituaniene legale, redactate într-o limbă corectă și pe înțelesul tuturor, trebuiau să întărească conștiința de sine a lituanienilor; în plus, îi aștepta o luptă grea pentru școli lituaniene și manuale potrivite pentru acestea. Lituania încă făcea parte din Imperiul Rus, cenzura presei nu dispăruse, iar polonizarea continua să se extindă15. Situația grea apăsa îndeosebi asupra învățământului. La Vilnius se permisese predarea în limba lituaniană în trei școli, însă autoritățile nu alocau bani pentru aceasta. Oamenii contribuiau din proprie inițiativă la cauza limbii lituaniene; din acești bani se plătea și un modest salariu lui J. Jablonskis, care se dedicase acestei activități. În provincie situația era și mai rea. La Šiauliai și Panevėžys, după cum îi scria J. Jablonskis lui J. Basanavičius în 1912, existau numai profesori de limba polonă, iar limba lituaniană nu era predată de nimeni. Jonas Jablonskis înțelegea bine importanța redobândirii presei lituaniene, dar înțelegea și ce greutăți mai aveau să fie înfruntate pentru consolidarea identității lituaniene și pentru cauza limbii lituaniene. Îl prețuim ca promotor al limbii lituaniene standard și creator al gramaticii noastre normative, însă ar trebui să-l apreciem și ca militant civic, luptător pentru identitatea lituaniană și pentru drepturile limbii lituaniene. LITERATŪRA Avižonis P. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvių mokykla, Nr. 12. Avižonis P. 1930: Žodis kitas apie Joną Jablonskį. – Kalba 1 (2), 48–55. Balčikonis J. 1932: Trumpas [Jablonskio] gyvenimo aprašymas. – Jablonskio raštai 1, XI–XXX. Briancev P. D. 1891: П. Д. Брянцев. Очерк древней Литвы и западной России. – Русская литература в Литве: XIV–XX в. в., Vilnius: Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla, 1998, 241–243. Cylov N. I. (sud.) 1866: Н. И. Цылов. Сборник распоряжений графа Михаила Николаевича Муравьева. – Русская литература в Литве: XIV–XX в. в., Vilnius: Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla, 1998, 213–217. 15 Prieš pat spaudos atgavimą polonizacijos mastais Lietuvoje laiške kun. J. Tumui-Vaižgantui baisėjosi ir Šatrijos Ragana (žr. Žekaitė 1986: 142). 26 KALBOS KULTŪRA | 83 Cirkuliar 1885: Циркуляр по Варшавскому учебному округу, Nr. 9. Ivinski P., Sideravičius R., Masionienė B., Meržvinskaitė B. 1998: Русская литература в Литве: XIV–XX в. в. Хрестоматия, Vilnius: Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla. Jablonskio raštai 1932: Jablonskio raštai 1. Visuomenės straipsniai. Sud. J. Balčikonis, Kaunas. Litvinskaitė D. 2005: Kirilikos Evangelijų rašyba: Laurynas Ivinskis ir Jonas Kreščinskis. – Archivum Lithuanicum 7, 123–138. Lukėnaitė-Griciuvienė E. 2009: Konstancijos ir Jono Jablonskių šeima, Vilnius: Lietuvos nacionalinis muziejus. Mašiotas P. 1930: Šis tas iš Rygiškių Jono sunkaus gyvenimo. – Kalba 1 (2), 44–48. Merkelis A. 1930: Jonas Jablonskis. – Kalba 1 (2), 7–36. Merkys V. 1978: Nelegalioji lietuvių spauda kapitalizmo laikotarpiu (ligi 1904 m.), Vilnius: Mokslas. Merkys V. 1994: Draudžiamosios lietuviškos spaudos kelias 1864–1904 m., Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. MUI 1872: Московские университетские известия, Nr. 1–4. Palionis J. (sud.) 1957: J. Jablonskis. Rinktiniai raštai 1, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla. Peckus V., Viliūnas V. 2005: Marijampolės mokytojai, Šiauliai: Saulės delta. Piročkinas A. 1971: J. Jablonskio bylos medžiaga. – Kalbotyra 23 (1), 113–125. Piročkinas A. 1977: Prie bendrinės kalbos ištakų, Vilnius: Mokslas. Piročkinas A. 1980: Jonas Jablonskis, Kaunas: Šviesa. Piročkinas A. (sud.) 1985: Jono Jablonskio laiškai, Vilnius: Mokslas. Piročkinas A. (sud.) 1991: J. Jablonskis. Straipsniai ir laiškai, Vilnius: Mokslas. Ruseckas P. 1929: Spaudos draudimo gadynė, Kaunas: Spaudos fondas. Sabaliauskas A. 1979: Lietuvių kalbos tyrinėjimo istorija iki 1940 m., Vilnius: Mokslas. Smetona A. 1930: Atsiminimų bruožai. – Kalba 1 (2), 37–44. Staliūnas D. (sud.) 2004: Rai­džių draudimo metai, Vilnius: Lietuvos istorijos institutas. Subačius G. 2006: Kazimiero Lelio ir Ipolito Liutostanskio lietuviškos kirilikos modeliai, 1887–1891. – Archivum Lithuanicum 8, 279–316. Tyla A. 2004: Lietuvių spaudos draudimo panaikinimo byla, Vilnius: Lietuvos istorijos institutas. V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 27 Vėbra R. 1992: Lietuvių tautinis atgimimas XIX amžiuje, Kaunas: Šviesa. Zinkevičius Z. 1990: Lietuvių kalbos istorija 4, Vilnius: Mokslas. Žėkaitė J. 1986: Šatrijos Raganos laiškai, Vilnius: Vaga. Gauta 2010 10 19 JONAS JABLONSKIS AND THE BAN OF THE LITHUANIAN PRESS Summary Jonas Jablonskis is remembered as a cherisher of Standard Lithuanian and creator of our prescriptive grammar yet he also deserves credit as a public figure and fighter for the Lithuanian ideals and rights of the Lithuanian language. His resolution to foster and protect the Lithuanian language meant that he had to oppose the disastrous intents of the Russian administration, particularly as regards the ban of the Lithuanian press, and also the pervasive influence of polonization among the landowners, the clergy and ordinary people. As a student, at the University of Moscow J. Jablonskis joined a circle of patriotically minded Lithuanian students who aspired to awaken the Lithuanian national ideals and after his studies he never gave up this path but rather propagated the Lithuanian identity in his pedagogical and research writing. In the articles published in the liberal Russian press, he tried to prove that the Russian alphabet was inadequate for the transcription of the Lithuanian sounds by this demonstrating both his philological education and good orientation in the socio-political reality of Lithuania. He was also publishing texts in the illegally published Lithuanian press, e. g. the magazine Varpas, contributing to its distribution, keeping contacts with so-called book-smugglers, or illegal distributors of the written Lithuanian word, taking part in secret meetings etc. More than once J. Jablonskis fell victim to the discriminating tsarist regulations and repressions: after graduation for several years he could not get a teacher’s job in Lithuania, he was constantly persecuted by the police after his family had become the centre of the Lithuanian community in Mintauja, and finally he was transfered to Tallinn (Estonia) to keep him away from Lithuania and sever his ties with the country. In 1900, his home in Tallinn was searched by the police, some “evidence” was found and charges were brought. As a consequence, he had to leave his teaching job while the case was taken up by the prosecutors in St. Petersburg. Despite the attempts of his Russian colleagues and academicians, namely, F. Korsh, F. Fortunatov, A. Shachmatov, V. Lamanski, to stop the proceedings 28 KALBOS KULTŪRA | 83 and acquit Jablonskis, the linguist was sentenced to deportation for two years. Luckily, in 1903 he was granted a permission to move from Pskov in Russia to Šiauliai (Lithuania). In the aftermath of the persistant and long opposition of Lithuanians, which had been supported by the educated Russian people, and revolutionary movements in the tsarist empire, the ruling Russian administration decided to lift the ban on the Lithuanian press on 7 May 1904. Undoubtedly, the work and fight of J. Jablonskis had also contributed to this. The press became legal yet the Russian censorship remained since Lithuania was still a part of the Russian empire. J. Jablonskis was particularly concerned about the status of Lithuanian in schools and, more generally, in public life. In his endeavours to strengthen the status of the language, he faced two major threats: the reviving polonization and the continued Russian unwillingness to accept the independence of Lithuania. VITAS LABUTIS Vilniaus universitetas Universiteto g. 3, LT-01513 Vilnius V. LABUTIS. Jonas Jablonskis ir lietuvių spaudos draudimas 29