J. Jablonskis – lietuvių literatūrinės kalbos ugdytojas

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, IV LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA J. JABLONSKIS — PROMOTORUL LIMBII LITERARE LITUANIENE1 K. ULVYDAS Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea au o importanță deosebită în istoria limbii literare lituaniene: în acea perioadă s-a desfășurat cu cea mai mare intensitate și s-a încheiat definitiv procesul de formare a națiunii lituaniene și a limbii naționale; limba literară lituaniană, care își începuse parcursul evolutiv încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, a atins atunci o nouă treaptă, cea a limbii naționale, și a început o nouă etapă în evoluția limbii literare naționale lituaniene. În istoria formării limbii literare naționale lituaniene, J. Jablonskis ocupă locul cel mai important dintre lingviști. Meritele sale în cultura limbii lituaniene și în lingvistica lituaniană sunt atât de însemnate și de mari, încât pentru a le evidenția ar fi nevoie de cercetări monografice ample. Nu întâmplător a fost numit adesea părintele limbii literare lituaniene, cel mai mare promotor al acesteia. Și, într-adevăr, întreaga sa activitate creatoare, de la anii de studii universitare până la ultima suflare, a fost dedicată însuflețirii și cultivării limbii literare lituaniene și dezvoltării lingvisticii lituaniene. Născut la 30 decembrie 1860 în satul Kubiliai, lângă K. Naumiestis, într-o familie de țărani lituanieni, și-a petrecut prunc ia și prima copilărie chiar în locul natal; de la vârsta de 12 până la 17 ani a locuit la Me iš tai, lângă K. Naumiestis (cel puțin în vacanțele de vară), iar mai târziu, în vacanțe, se întorcea la Rygiškiai, în împrejurimile localității Griškabūdis, unde părinții cumpăraseră o gospodărie. De la numele satului Rygiškiai provine și pseudonimul folosit adesea de J. Jablonskis — Jonas din Rygiškiai. Așadar, J. Jablonskis a rostit primele cuvinte chiar în dialectul pe a cărui bază istoria a menit să se formeze limba literară națională lituaniană. J. Jablonskis a rămas fidel toată viața dialectului său matern, cel al aukštaiților de sud-vest, sau al suvalkienilor; din el a cules cea mai mare parte a materialului pentru toate lucrările sale de practică și de știință a limbii. Pentru a evidenția mai bine tăria de caracter a lui J. Jablonskis, încă din copilărie și adolescență, este important să ne amintim de situația limbii lituaniene și a lingvisticii lituaniene din acea vreme. 1Comunicare prescurtată, prezentată la 24 decembrie 1960, în cadrul conferinței științifice organizate de Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene, consacrată comemorării centenarului nașterii lui J. Jablonskis. 5 Uitată și disprețuită de domni, de preoții polonizați și de cea mai mare parte a locuitorilor orașelor, persecutată și nimicită de autoritățile țariste, limba lituaniană răsuna doar în coliba țărănească. Aici, din vremuri imemoriale, cântecele populare melodioase și visătoare însoțeau și ușurau pașii grei ai vieții oamenilor muncii, înălțându-le spiritul și insuflându-le speranța de a ajunge la o viață mai bună și mai luminoasă; aici, în serile lungi de iarnă, adesea luminându-se doar cu o surcea aprinsă, se spuneau cele mai fantastice povești, se ghiceau cele mai sugestive ghicitori și răsuna umorul inepuizabil al poporului. Școlile erau nespus de puține, iar limba lituaniană nu se preda în ele. Numai la gimnaziul din Marijampolė (astăzi Kapsukas), pe care J. Jablonskis l-a absolvit în 1881, autoritățile țariste, dorind să-i îndepărteze pe copiii lituanieni care învățau de sub influența poloneză, permiseseră predarea opțională a unei ore săptămânale de limba lituaniană. Deși în copilăria și tinerețea lui J. Jablonskis apăruseră deja opere ale unor clasici atât de importanți ai literaturii beletristice lituaniene, precum nemuritoarea „Metai” a lui K. Donelaitis, „Anykščių šilelis” a lui A. Baranauskas, „Palangos Juzė” a lui M. Valančius și altele, toate acestea erau încă răspândite atât de puțin și atât de greu de găsit și de obținut, încât nici nu se poate vorbi despre influența acestor opere asupra tânărului J. Jablonskis. În Europa Occidentală, A. Schleicher făcuse limba lituaniană cunoscută prin gramatica științifică a limbii lituaniene, prima de acest fel, pe care o scrisese în 1856. Exact 20 de ani mai târziu, adică în 1876 (când J. Jablonskis studia la gimnaziu), F. Kuršaitis a publicat o gramatică amplă și redactată cu multă minuțiozitate a limbii lituaniene. Lingviștii nu numai din Europa Occidentală, ci și din Rusia priveau limba lituaniană ca pe unul dintre cele mai importante și actuale obiecte de cercetare — reprezentanți ai lingvisticii comparativ-istorice a limbilor indo-europene sau slave precum A. Potebnia, F. Fortunatov, I. Baudouin de Courtenay și, ceva mai târziu, A. Șahmatov și alții. Dintre lituanieni, cei mai implicați în studiul limbii materne fuseseră A. Baranauskas și elevul său, lingvistul fenomenal K. Jaunius. Având în vedere toate acestea, nu trebuie uitat că reacțiunea țaristă înăbușea orice manifestare a identității lituaniene; numai citirea cărților lituaniene tipărite cu litere lituaniene era considerată o crimă politică gravă, pedepsită cu cea mai mare asprime. Biserica impunea poporului limba în care fuseseră scrise „Broma, atverta ing viečnastį”, „Živatai šventųjų”, „Pekla”, cărțile de cântări și alte cărți bisericești. Și chiar și aceasta era situația cea mai bună, căci, în multe regiuni ale Lituaniei, mai ales în Lituania centrală, răsăriteană și sud-estică, îndeosebi, probabil, în regiunea Vilniusului, o mare parte dintre preoți era complet polonizată și nu putea comunica deloc în lituaniană cu poporul; aici, populația era polonizată cu forța, iar conștiința sa națională era înăbușită. Chiar și în gimnaziul din Marijampolė, care era totuși un important focar cultural în Lituania, domnea un spirit reacționar, iar naționalismul burghez polonez și șovinismul prinseseră rădăcini. Mulți copii ai țăranilor lituanieni începeau să se rușineze de părinții lor și de limba acestora; cu timpul, renunțau cu totul la naționalitatea și la limba lor maternă. 6 Este de înțeles că J. Jablonskis își formase încă de tânăr un caracter puternic și privea viața cu seriozitate. La îndemnul părinților și al rudelor, nu a intrat la seminarul teologic, ci a început să studieze filologia clasică la Universitatea din Moscova, sperând ca, după absolvirea universității, să obțină un post de profesor în Lituania. Dacă, pe când învăța la gimnaziu, fusese încă fascinat de viziunile romantice asupra Lituaniei ale lui T. Narbutas, A. Mickiewicz și I. Kraszewski și se considerase uneori un lituanian de tipul caracterizat cel mai bine de binecunoscuta formulă gente lituanus, natione polonus, în timp ce studia la Universitatea din Moscova, format de profesorii ruși progresiști și înconjurat de atmosfera sănătoasă și creatoare a acelei universități, precum și influențat de mișcarea națională lituaniană aflată în ascensiune, s-a hotărât definitiv să-și dedice toate forțele dezvoltării culturii lituaniene; de aceea, după ce și-a primit diploma în 1885, s-a întors în Lituania, sperând să se implice aici în activitatea de educare a poporului. Dar odată cu absolvirea universității a început viața tumultuoasă, plină de conținut și creatoare a lui J. Jablonskis, marcată de lipsuri, durere, dezamăgiri, suferințe și lupta pentru lumină și știință. A obținut un post de profesor abia după câțiva ani, dar nu în Lituania, cum visase, ci în Letonia — la gimnaziul din Jelgava. Nefiind pe placul autorităților țariste, a fost transferat și mai departe de Lituania, la Tallinn. Academia Rusă de Științe i-a încredințat redactarea celei mai ample și mai importante lucrări de lexicografie lituaniană din acea vreme — dicționarul lui A. Juška. Verificând și completând materialul dicționarului, în timpul vacanței de vară se întorcea în Lituania. În vara anului 1900, aflându-se în Lituania, a scris împreună cu P. Avižonis „Lietuviškos kalbos gramatika”, publicată în 1901 și care a jucat un rol uriaș în istoria limbii literare lituaniene. Numai pentru că într-o scrisoare a medicului din Palanga, L. Vaineikis, ajunsă în mâinile jandarmilor țariști, adresată cunoscutului activist al mișcării revoluționare lituaniene V. Mickevičius-Kapsukas, se menționa că la J. Jablonskis se puteau găsi cărți lituaniene, acesta a fost concediat, iar în anul următor a fost exilat și mai departe de Lituania. Fiul său cel mare l-a însoțit pe tatăl său în exil (academicianul Konstantinas Jablonskis, membru al Academiei de Științe a RSS Lituaniene, decedat în 1960). Ceilalți membri ai familiei au rămas în Lituania. Exilat, J. Jablonskis s-a stabilit la Pskov. Este de remarcat că și în exil, ca mai înainte la universitate și la Tallinn, el a continuat să se bucure de sprijinul oamenilor de știință ruși progresiști: Academia Rusă de Științe, la inițiativa academicianilor F. Fortunatov și A. Șahmatov, i-a acordat o remunerație lunară de 100 de ruble pentru redactarea dicționarului lui A. Juška. Aceeași Academie Rusă de Științe a obținut pentru el permisiunea de a se întoarce din exil în Lituania. În 1903 s-a stabilit la Šiauliai. Mutându-se cu familia la Vilnius în 1904, J. Jablonskis a încercat să se implice în activitatea editorială, dar, exploatat de editorii burghezi, nu-și putea întreține nici măcar familia; de aceea, o vreme a predat limba lituaniană la gimnaziile din Vilnius, primind pentru această muncă doar mici ajutoare bănești strânse de comunitate. Mai târziu, s-a stabilit ca profesor suplinitor la seminarul pedagogic din Panevėžys, unde a predat limba lituaniană. Din cauza intrigilor directorului, a trebuit să se mute la Brest, unde a obținut un post titular de profesor de limba latină. Aici, după ce sănătatea i s-a șubrezit cu totul și boala cronică de rinichi s-a agravat, s-a mutat la Hrodna. În 1911 a publicat o altă lucrare de gramatică de o importanță excepțională — 7 „Sintaxa limbii lituaniene”. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, a lucrat o vreme la Veližė, în gubernia Vitebsk, apoi la Voronej, unde se refugiaseră mulți lituanieni, mai ales elevi. Aici boala progresase atât de mult și îl țintuise la pat, încât nu mai putea merge, iar la lecții era dus cu căruciorul. Predând limba lituaniană, a pregătit împreună cu alți profesori două volume de lecturi, „Pentru școala sărmanului”; în plus, a publicat „Ortografia noastră” și alte lucrări de lingvistică. În vara anului 1918, J. Jablonskis s-a întors în Lituania și s-a stabilit la Vilnius, unde ocupația germană încă făcea ravagii. Istovit de boală și lipsit de orice avere, s-a trezit din nou în sărăcie împreună cu familia. Însă nu trecuse nici măcar jumătate de an și în Lituania fusese proclamată puterea sovietică. Partidul Comunist și Guvernul Revoluționar Provizoriu al Lituaniei Sovietice, recunoscând meritele lui J. Jablonskis pentru cultura și știința poporului lituanian, i-au acordat un ajutor substanțial, plătit o singură dată, și o indemnizație permanentă. Aflat la Vilnius, în 1918 a publicat „Gramatica limbii lituaniene”, o lucrare mai amplă. Dar nu s-a bucurat multă vreme de condițiile de lucru care îi fuseseră asigurate. Puterea sovietică din Lituania a fost înăbușită. În vara anului 1919, J. Jablonskis s-a mutat de la Vilnius la Kaunas, unde a predat limba lituaniană la cursurile pentru profesori; în 1922 a fost ales profesor onorific al Facultății de Științe Umaniste a Universității din Kaunas, nou-înființate. Deși boala îl țintuise cu totul în scaunul cu rotile, nu s-a mulțumit cu titlul de profesor onorific, ci a predat studenților cursul de limbă literară lituaniană atât timp cât a putut. Când nu a mai fost în stare nici măcar să țină pana, le dicta altora gândurile sale. Deși lucra în condiții grele și era grav bolnav, J. Jablonskis a publicat la Kaunas, în 1922, „Gramatica limbii lituaniene” în ediția sa extinsă, în 1925 — „Manualul de limba lituaniană pentru clasele mici ale școlilor secundare”, iar în 1928 — „Cazurile și prepozițiile”. Pe lângă aceste lucrări, în ultimii ani ai vieții sale J. Jablonskis a continuat activitatea rodnică în presă, începută încă din 1883: a scris și a publicat numeroase articole despre diverse chestiuni de cultură a limbii, lingvistică și viață socială, pe teme literare și pedagogice, precum și multe recenzii de cărți. J. Jablonskis a murit la 23 februarie 1930, la Kaunas, fără să lase familiei vreo avere, vreo casă sau moșie; și-a ridicat însă prin munca sa un monument nepieritor. Conducerea Universității din Kaunas a obținut cu mare greutate un ajutor de subzistență pentru soția sa, rămasă văduvă. Cea mai mare și mai însemnată parte a moștenirii scrise a lui J. Jablonskis a fost publicată sub forma unei ediții în cinci volume a scrierilor sale2 și a unei ediții în două volume de scrieri alese3. Cealaltă parte, de pildă: „Manualul de limba lituaniană pentru clasele mici ale școlilor secundare”, cele două volume de lecturi „Pentru școala sărmanului”, „Scurtă descriere a pământului”, „Fabule”, „Chiriașii societății”, „Uriașul înfricoșător”, „Omul cavernelor”, „Câteva traduceri ale elevilor” și o întreagă serie de alte traduceri și lucrări4, care i-au cerut lui J. Jablonskis mult timp și multă energie, nici măcar nu este cuprinsă aici— 2 Scrierile lui Jablonskis (editate de J. Balčikonis), 1—5, Kaunas, 1932—1936. 3 J. Jablonskis, Scrieri alese (alcătuite de J. Palionis), 1—2, Vilnius, 1957—1959. 4 Pentru bibliografia lucrărilor lui J. Jablonskis, vezi „Archivum philologicum”, 2, 15—37, Kaunas, 1931. 8 urmează. Traducerea colectivă a textului și discutarea lui cu elevii în clasă sau în auditoriu fuseseră alese de Jablonskis drept unul dintre mijloacele de predare a limbii. Deși o parte dintre aceste traduceri vor fi acum considerabil învechite din punctul de vedere al conținutului, ele au avut atunci o mare importanță pentru cultivarea limbii literare lituaniene și pentru consolidarea normelor sale ortografice, morfologice și sintactice; din punctul de vedere al limbii, ele nu și-au pierdut nici astăzi importanța, astfel încât adesea nici nu pot fi comparate cu traducerile oarecare realizate de mulți alți traducători. În timpul vieții sale, J. Jablonskis a desfășurat o mulțime de activități lingvistice de acest fel, care au avut o mare importanță pentru cultivarea limbii literare lituaniene și a căror amploare nu poate fi exprimată nici în volume, nici în pagini sau coli. Aici sunt avute în vedere consultările sale cotidiene, activitatea sa pedagogică îndelungată și rodnică, ce a cerut în mod deosebit multă sănătate și putere. Acum, când au trecut o sută de ani de la nașterea lui J. Jablonskis și mai bine de 30 de ani de la moartea sa, el se înfățișează înaintea noastră ca una dintre cele mai mari personalități nu numai din istoria limbii literare lituaniene, ci și din istoria culturii poporului lituanian. Dacă ne amintim de mutările sale forțate și continue dintr-un oraș în altul, de deportare, de persecuții, de lupta sa grea, care i-a ruinat sănătatea, pentru o bucată de pâine, de boala care a progresat de-a lungul multor ani, până la moarte, și, totodată, privim amploarea muncii pe care a depus-o în domeniul cultivării limbii literare lituaniene și al ridicării culturii naționale lituaniene, nu putem decât să ne mirăm de unde și-a luat el, cu trupul istovit atât de timpuriu și cu sănătatea complet șubrezită, atâta voință neîntreruptă, energie, spirit de sacrificiu și tărie sufletească pentru munca sa; ce anume i-a susținut, de-a lungul întregii vieți, hotărârea de a lucra la cultivarea limbii literare lituaniene și a științei limbii lituaniene. Întreaga sa viață grea, dar nobilă, întreaga sa muncă arată că nimic nu prețuia și nu iubea mai mult decât adevărul în știință și ținutul său natal, poporul său. Dragostea pentru ținutul natal și pentru poporul său i-a dat puterea morală de a lupta, după cum scria el însuși, pentru pâine, lumină și libertate pentru poporul exploatat. Această dragoste i-a dăruit, de asemenea, personalității sale atâta lumină umană, noblețe și farmec, încât toți cei care au intrat mai îndeaproape în contact cu el se minunau de acestea, iar astăzi se minunează de ele cei care ajung să-i cunoască fie și puțin viața și opera. În activitatea publică, J. Jablonskis nu s-a identificat cu niciunul dintre partidele burgheze, care pe vremea lui nu erau deloc puține. Totuși, asemenea multor alți intelectuali ai epocii, din cauza limitelor concepțiilor sale social-politice, el nu a înțeles nici lupta de clasă, nici importanța mișcării revoluționare a oamenilor muncii. Credea sincer că poporul putea fi făcut fericit numai prin ridicarea nivelului de educație. Pentru a caracteriza personalitatea lui J. Jablonskis, trebuie adăugat că el iubea nu numai limba sa maternă și poporul său, ci și limbile altor popoare, oamenii care le vorbeau și cultura lor. Despre el vorbesc cu mult respect nu numai foștii săi elevi lituanieni, ci și reprezentanți ai altor popoare. La rândul său, J. Jablonskis vorbea cu un respect deosebit despre profesorii săi de la Universitatea din Moscova — cei mai de seamă lingviști ruși, academicianul F. Fortunatov și, mai ales, profesorul T. Kors. Le era recunoscător pentru că prețuiau limba lituaniană și îl încurajaseră să se dedice cultivării și cercetării ei. 9 Totodată, el aprecia foarte mult lingvistica rusă, literatura rusă și cultura rusă progresistă. Lingvistica rusă l-a ajutat să se formeze și ca specialist în limba lituaniană. Principala sursă a lucrărilor lingvistice ale lui J. Jablonskis și criteriul normelor limbii literare naționale pe care o cultiva era limba vorbită de popor. El însuși precizează limpede acest lucru încă din prefața primei sale gramatici, prin următoarele cuvinte: „...scriitorul care dorește să alcătuiască un manual de limbă trebuie să cerceteze el însuși temeinic limba vorbită, căci limba scrisă sau limba textelor ar trebui să se întemeieze numai pe legile ei... când se folosesc, pe lângă limba oamenilor, și lucrările scriitorilor, trebuie să fim foarte prudenți: gramatica trebuie să preia din aceste lucrări numai acele mărunțișuri care sunt luate nemijlocit din limba oamenilor și se întemeiază pe legile acestei limbi.” Și atunci când folosim limba oamenilor în scopul gramaticii trebuie să fim prudenți: poporul nostru a suferit din vremuri străvechi tot felul de influențe străine, care au alterat considerabil și limba poporului. Pe scurt, multe din limba oamenilor se întemeiază pe limbi străine: din limbile străine au pătruns în limba noastră nu numai o mulțime de cuvinte străine, ci și destule fenomene care întinează limba vorbită de poporul nostru. Astfel, pe lângă cuvintele și fenomenele cu adevărat lituaniene, folosite de oameni din vremuri străvechi, limba noastră vorbită conține și multe impurități. Trebuie să știm să despărțim aceste impurități de grăunțe, căci gramatica ar trebui să folosească numai grăunțele limbii oamenilor5. J. Jablonskis descrie astfel însuși fundamentul limbii literare naționale lituaniene, precum și relația dintre dialecte și limba literară: „Adevărurile limbii scrise sunt întotdeauna dobândite de un anumit dialect; celelalte dialecte îi oferă numai cele mai bune mărunțișuri ale lor... Dacă în dialectul scris lipsește vreun cuvânt cunoscut numai din alte dialecte, scriitorul trebuie să folosească acel cuvânt, oriunde l-ar găsi; dacă în dialectul textelor lipsesc anumite fenomene cu adevărat lituaniene, folosite în alte dialecte, scriitorul trebuie să se folosească de celelalte dialecte; dacă scriitorul știe că un cuvânt pe care îl folosește va fi înțeles aproape pretutindeni altfel, el trebuie, pe cât posibil, să se adapteze cititorilor și să se îngrijească întotdeauna ca majoritatea să-l înțeleagă. Procedând astfel cu celelalte dialecte și scriind într-un singur dialect, se va putea spera că dialectul textelor va fi înțeles de cititori și va dobândi toate adevărurile «limbii scrise». Așadar, limba acestei gramatici va fi «dialectul suvalkian obișnuit», dar, acolo unde este nevoie, va fi și întărită și completată cu alte dialecte”6. Aproape întreaga perioadă a activității creatoare a lui J. Jablonskis a coincis cu perioada formării limbii literare naționale lituaniene. Astfel, el a putut observa nemijlocit procesul de formare a limbii literare naționale lituaniene și a putut participa activ la acesta. Participarea sa, datorită vastei erudiții lingvistice, judecății sănătoase și intuiției profunde, a fost foarte rodnică și importantă. Desigur, nu trebuie să exagerăm rolul lui J. Jablonskis, considerându-l unicul cultivator al limbii literare naționale lituaniene și chiar părintele ei, cum s-a spus uneori; totuși, nu trebuie să uităm că în Lituania nu a existat un alt lingvist la fel de energic, priceput și atât de bine pregătit teoretic, care să fi lucrat cu atâta dragoste la cultivarea limbii literare naționale lituaniene 5 Petras Kriaušaitis, Lietuviškos kalbos gramatika... 1, Tilžė, 1901. 6 Ten pat, 1—2. 10 nu existaseră. În acest sens, J. Jablonskis îi depășise cu mult pe ceilalți doi renumiți lingviști lituanieni — A. Baranauskas și K. Jaunius, care nu au reușit să simtă nevoile vii și ample ale națiunii lituaniene în formare și nu au știut să le coreleze cu propria lor activitate de cercetare. În sensul avut aici în vedere, nici K. Būga, cel mai tânăr reprezentant al acelui renumit grup de patru, nu se putea ridica la nivelul lui J. Jablonskis. În timp ce A. Baranauskas și, mai ales, K. Jaunius și K. Būga escaladau culmile științei lingvistice și îi uimeau pe autoritățile științei limbii atât din Europa Occidentală, cât și din Rusia, prin noutatea și originalitatea concluziilor lor, J. Jablonskis se consacrase celor mai simple chestiuni cotidiene ale practicii limbii literare naționale lituaniene, de soluționarea rapidă, operativă și fundamentată științific a cărora depindea în mare măsură traiectoria ulterioară a dezvoltării limbii literare naționale lituaniene și perfecționarea acesteia. Cercetătorii burghezi îl numeau uneori pe J. Jablonskis lingvist eclectic. Trebuie observat că această caracterizare a sa este inexactă și nedreaptă, deoarece, chiar dacă aduna fapte de limbă din diverse dialecte și texte și le explica, urma un sistem riguros, își stabilea întotdeauna un obiectiv clar și, de-a lungul întregii vieți, se călăuzea după un criteriu unitar de verificare a normelor limbii literare — limba vorbită a poporului, nealterată. Deși în activitatea sa predominau, înainte de toate, realismul și pragmatismul, ar fi totuși inexact să-l numim doar lingvist practician, cum se face adesea. Este adevărat, el este cel mai important și mai productiv lingvist practician din întreaga istorie a limbii literare lituaniene; nimeni nu i se poate ridica până acum la nivel. Dar, așa cum A. Juška a fost și rămâne cel mai de seamă lexicograf lituanian dintre toți autorii individuali, K. Jaunius — cel mai pătrunzător fonetician și un sistematizator riguros al foneticii, iar K. Būga — cel mai remarcabil comparatist, etimolog, accentolog și lexicolog, tot astfel J. Jablonskis rămâne până în prezent un sintactician fără egal. Așadar, el nu este doar un creator-practician al limbii literare, ci și un sintactician teoretician. Este adevărat, unii dintre îngâmfați și înfumurați i-au reproșat și îi reproșează și acum lucrărilor de sintaxă ale lui J. Jablonskis lipsa de originalitate, nediferențierea categoriilor logicii de cele ale gramaticii, urmarea manualelor învechite de sintaxă rusească și așa mai departe. Dar acelor îngâmfați trebuie să li se spună că, deși au lucrat în condiții diferite și mai bune, tot n-au fost în stare să scrie lucrări de sintaxă mai originale, în care să nu se confunde chestiunile de logică și gramatică. Multe dintre manualele școlare de sintaxă lituaniană apărute după J. Jablonskis (ale lui M. Durys, P. Klimas, Z. Kuzmickis, P. Meškauskas și ale altora), deși autorii lor au vorbit uneori destul de mult în prefețe și în alte articole despre diverse direcții vechi și noi ale sintaxei și au împânzit textul manualelor cu formulări precum Anterior (de exemplu, în privința propozițiilor cu părți omogene) se considera că..., însă știința (o „știință” oarecare, abstractă și nedefinită!) a dovedit că lucrurile stau altfel și altele asemenea, nu sunt altceva decât prelucrări ale lucrărilor de sintaxă ale lui J. Jablonskis, în care, de cele mai multe ori, s-a repetat până și același material ilustrativ — aceleași exemple de limbă adunate de J. Jablonskis. Se poate afirma fără ezitare că toate lucrările de gramatică ale lui J. Jablonskis publicate în volume separate și-au păstrat până în zilele noastre valoarea, dacă nu întotdeauna pe cea practică, cel puțin pe cea teoretică și istorică. În întreaga operă scrisă de J. Jablonskis 11 lucrările de gramatică ocupă locul cel mai însemnat. Ele au avut cea mai mare importanță pentru cultivarea limbii literare lituaniene, fiindcă au fost folosite, citite și prelucrate pe scară largă. Faptul că au fost adesea prelucrate și urmate se explică mai ales prin aceea că niciuna dintre ele nu era adaptată cum se cuvine cerințelor școlii. Pentru un profesor lipsit de spirit creator, era într-adevăr greu să predea după ele, mai ales în clasele inferioare. Niciuna nu cuprinde exerciții sau vreun sistem riguros de organizare tematică și metodică a materialului. Totuși, datorită conciziei conținutului, clarității și corectitudinii limbii, unității terminologiei și exemplelor alese cu adevărat cu măiestrie, ele au fost, timp de mulți ani, un mijloc de necontestat pentru predarea și învățarea limbii materne, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. Dintre toate lucrările lui J. Jablonskis, acestea au contribuit cel mai mult la răspândirea și consolidarea normelor de fonetică și ortografie, morfologie și sintaxă ale limbii literare lituaniene. Pentru a înțelege mai bine caracterul progresist al lucrărilor de gramatică ale lui J. Jablonskis, precum și claritatea și simplitatea limbii lor, să vedem doar cum este definit substantivul la 1. A. Baranauskas, 2. K. Jaunius și 3. J. Jablonskis. 1. „Daiktovardis yra tai žodis susilėjęs iš dviejų žodžių: daikto-vardis ir pasidaro vėnas žodis: daiktovardis. Daiktovardis yra praminimas arba pravardinimas kokio norint daikto. Daiktai vėni yra gyvi, kurė savo valą gali persikelti iš vėnos vietos kiton vėton, kaip va: žmogus, žvėris, pauksztis, kirmėlė ir kiti...; kiti-gi negyvi, kurė savo valą negali pereiti iš vėnos vietos kiton: medis, stalas, namai, saulė, geležis ir kiti... Dar yra daiktai nūmane numanomi, kaip tai: Dėvas, duszia, aniolas, dvasia, szaltis, kantrybė ir t. t. Tė tai daiktai dalijasi: vėni yra gyvi, kiti-gi negyvi.” Gyvi: Dėvas, Aniolas ir t. t. Negyvi: karsztis, szaltis, meilė, teisybė ir tt7. 2. „Daiktavardys arba esybėvardys (nomen substantivum); tó skyriaus žodžiai ženklina regimųjų ir neregimųjų daiktų vardus, kaip antai, vyras, žmoná, arklys, avis, ąžuolas, akmuo, protas, išmintis ir k.8.” 3. „Žodžius, kurie reiškia daikto vardą, vadiname daiktavardžiais arba daiktininkais.” Daiktai gali būti gyvi (žmogus, gyvulys, paukštis) ir negyvi (triobà, arba trobà, žemė, ežeras), matomi (žmogus, žemė) ir nematomi (Dėvas, protas, atmintis). Kiekvieno tokio daikto vardas bus daiktavardis9.” Deși sursele citatelor prezentate aici nu diferă prea mult în funcție de anul publicării, limba și ortografia lor sunt foarte diferite. Este adevărat, sursele diferă mai mult în funcție de anul redactării, dar nici acest lucru, mi se pare, nu determină diferențele de limbă dintre ele. Chiar și aceste citate foarte scurte arată că limba cărții lui J. Jablonskis este cea mai simplă și mai accesibilă pentru noi, deși cartea, după cum știm, este rezultatul unei munci făcute în mare grabă: a fost scrisă într-o singură vară, pe baza manuscrisului unei scurte gramatici de P. Avižonis. 7 Kalbamokslis lėtuviszkos kalbos, išzdūtas per LL Tilžėje 1896, 22. 8 К. Явнис, Грамматика литовского языка, литовский оригинал и русский перевод, 47, Петроград, 1908—1916 (partea lituaniană). 9 Petras Kriaušaitis, Lietuviškos kalbos gramatika, 8, Tilžėje, 1901. 12 Marele avantaj al lui J. Jablonskis (în comparație cu alți lingviști) constă în faptul că, în activitatea sa, a știut să distingă și să scoată în evidență ceea ce era progresist și viabil în procesul de dezvoltare a limbii literare naționale lituaniene. El a încercat să identifice și să înlăture numaidecât orice piedică în calea acestui proces. A înțeles că limba cărților bisericești, plină de barbarisme, pe care clericii o impuseseră poporului timp de secole, nu putea nicidecum să servească drept bază pentru limba literară națională lituaniană. În presa clericală de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea abundau încă îndeosebi elementele acestei limbi a cărților bisericești, contaminate de barbarisme. Nici limba presei liberal-burgheze nu era tocmai de aur. Deși orientată spre dialectul vorbit de samogițieni din zona vestică a regiunii Aukštaitija de Sud (suvalkieni), ea avea totuși nevoie de multă supraveghere și îmbunătățire. Mișunau încă în ea numeroase elemente lexicale străine și neologisme nereușite, precum parėdkas, rėdytojas, rėdikas, tavoras, metturgis, nabas-ninkas, grekonis, rymionis, kritikuoti, ateitinė (ateitis), apšviestūnas, tamsūnas, sandarbininkas, antgalvis, guodojimas, šėnavojimas, mokslinyčia (mokykla), mokslainė (t. p.), mokslinčius și altele asemenea, precum și greșeli și construcții sintactice greoaie, ca einu ant vakzalo, mokėjo ne brangiau trijų rublių, iš priežasties sausos vasaros, apsivedė su latvėmis, tyčia ilgai tęsia (giedodami), kad neduoti lietuviams giedoti, važinėja šiluose kailiniuose, atsiduoḍa nuomon malūnas mieste Radviliškyje, kalbėti prigimtoje kalboje și altele asemenea. J. Jablonskis a luptat hotărât împotriva unor asemenea abateri grave de limbă timp de aproape o jumătate de secol. Și trebuie să recunoaștem că a curățat limba literară lituaniană de ele. Studiind temeinic limbile clasice, slave și altele, a știut să simtă repede și ușor ce îi fusese impus limbii lituaniene din afară, ce nu îi era propriu, ce îi dăuna și îi denatura specificul național. Deși prețuia nespus de mult limba vorbită a poporului, nealterată de influențe străine, și o considera criteriul normelor limbii literare, J. Jablonskis nu a ignorat nici limba celor mai buni scriitori clasici lituanieni. Îi aprecia în mod deosebit pe K. Donelaitis, S. Daukantas, M. Valančius, Žemaitė, J. Biliūnas și alți scriitori. Limba operelor literare era o altă sursă importantă pentru activitatea sa lingvistică. A privit cu mult spirit critic sursele cercetărilor și activității sale practice, verificând totul prin același criteriu — limba vorbită a poporului, curățată de influențele străine. Toată viața a urmărit cu perseverență unitatea și puritatea limbii literare lituaniene și nu a tolerat nicio anarhie în practica lingvistică. Poate că de aceea unii oameni cu o pregătire lingvistică mai modestă îi reproșau uneori respectarea prea strictă a canoanelor stabilite și încătușarea excesivă a limbii literare prin aceste canoane. Dar, având în vedere instabilitatea și oscilația normelor limbii literare din acea vreme, această rigoare a lui J. Jablonskis trebuie considerată doar un fenomen progresist. Fără linia sa fermă, probabil că nu s-ar fi putut elimina asemenea abateri lexicale, frazeologice și sintactice precum betvarkė (netvarka), bedarbė (nedarbas), belaisvė (nelaisvė), priparodyti, prisiųsti (atsiųsti), kiaulių užlaikymas žiemą, virš dešimties, įsitėmyti, skaityti ką kaltų, pirmšėdis, įteikti pinigus sulig nurodyto adreso și nenumărate altele. Dacă aceste abateri nu ar fi fost eliminate la timp, ar fi într-adevăr greu de spus încotro ar fi apucat evoluția limbii literare lituaniene. 13 Dacă, prin lucrările de gramatică publicate în volume separate, J. Jablonskis a scos în evidență și a contribuit mai ales la înrădăcinarea normelor de fonetică, ortografie, morfologie și sintaxă, prin articolele și recenziile sale a curățat lexicul și sintaxa limbii literare de elemente străine și de alte abateri. Aceste articole și recenzii alcătuiesc o adevărată cronică a evoluției limbii literare lituaniene, care cuprinde aproape o jumătate de secol și arată care erau dificultățile acestei limbi, cum au fost înlăturate și ce anume a frânat ori a încurajat dezvoltarea limbii literare. J. Jablonskis a avut o contribuție uriașă la terminologia lituaniană. În privința acesteia, considera că termenii trebuie creați și propuși de specialiștii din diverse domenii științifice, iar lingviștii pot fi doar consultanți. În procesul de formare a limbii literare naționale lituaniene, s-a resimțit mai ales lipsa denumirilor pentru diverse fenomene noi ale vieții și pentru concepte abstracte (de fapt, când nu se resimte o asemenea lipsă?). Termenii și cuvintele obișnuite astăzi pentru noi, precum mokykla, ligoninė, turinys, įspūdis, įtaka și multe altele, aveau uneori mai multe variante, chiar și câte zece sau cincisprezece. Este interesant că J. Jablonskis știa mai bine decât oricine să aleagă dintre toate aceste variante pe cele mai potrivite — tocmai pe acelea care se înrădăcinau cel mai bine. Și astăzi simțim în mod viu influența lui J. Jablonskis în domeniul terminologiei. El însuși a creat și a pus în circulație un număr considerabil de termeni. Se poate spune că lui îi datorăm cea mai mare parte a termenilor gramaticali folosiți astăzi, de exemplu, în morfologie: vardininkas, kilmininkas, naudininkas, galininkas, vietininkas; asmenavimas, asmenuotė; vienaskaita, daugiskaita; esamasis, būtasis kartinis, būtasis dažninis, būsimasis, ištisinis, sudurtinis laikas; jungtukas, jaustukas, ištiktukas, prielinksnis, dalelytė și mulți alții; în sintaxă: veiksnys, tarinys, pažyminys, papildinys; pagrindinis, šalutinis sakinys; kablelis, klaustukas, šauktukas și așa mai departe. Și alți lingviști lituanieni (A. Baranauskas, K. Jaunius) au creat intens termeni gramaticali, dar munca lor în acest domeniu nu a fost rodnică. Mulți dintre termenii creați de ei nu numai că nu se întemeiau pe legile formării cuvintelor în limba lituaniană, ci erau adesea de neînțeles; compară, de pildă, termenii lui A. Baranauskas: rašteilis (raidė), siaudis (priebalsis), lankstygaliais (galūnė), savivardžiai daiktavardžiai (tikriniai daiktavardžiai), skundalankis (galininkas); cei ai lui Jaunius: tarsnis (garsas), santara (priebalsis), santaika (sintaksė), apysaka (tarinys), apskųstinis (galininkas) și așa mai departe. Chiar și mulți termeni din științele naturii și matematică, folosiți astăzi pe scară largă, sunt creații ale lui Jablonskis, de exemplu: deguonis, dauginamasis, daugiklis, sandauga și alții. De-a lungul întregii sale vieți, J. Jablonskis s-a preocupat și de standardizarea și uniformizarea ortografiei. Datorită eforturilor sale s-a impus scrierea diftongilor ie și uo în locul altor grafii cu į și ū. El a introdus și marcarea lui ū (lung) alături de y, deja consacrată anterior. Unele dintre propunerile sale nu s-au impus, de exemplu, scrierea vezdamas, mezdams. Nu trebuie trecută cu vederea nici contribuția lui J. Jablonskis la cultivarea limbii operelor literare lituaniene. Într-adevăr, în mare măsură, el a adus-o în literatura lituaniană pe scriitoarea Žemaitė. Prin corecturile și îndrumările sale pătrunzătoare 14 El a făcut opera lui Žemaitė accesibilă și ușor de înțeles pentru întreaga societate lituaniană. Prin evoluția limbii operelor de literatură beletristică lituaniană, el s-a preocupat toată viața. În încheiere, trebuie amintit că, odată cu creșterea și perfecționarea continuă a întregii limbi literare lituaniene, limba individuală a scrierilor lui J. Jablonskis s-a îmbunătățit și s-a îmbogățit neîncetat. Dacă, în primul deceniu al activității sale, limba scrierilor lui se deosebea puțin sau nu se deosebea deloc de cea a altor oameni de cultură ori scriitori ai vremii, pe măsură ce timpul trecea, specificul și originalitatea limbii și stilului său deveneau tot mai ușor de observat, uneori atât de izbitoare, încât numai dintr-o singură frază era lesne să simți și să ghicești cine era autorul. O asemenea trăsătură este de obicei caracteristică doar marilor scriitori, care au depus eforturi considerabile pentru a desăvârși limba operelor lor. De aceea, nu este întâmplător că, în diverse lucrări de lingvistică și de practică a limbii, exemplele din limba lui J. Jablonskis sunt folosite alături de exemple din limba celor mai renumiți scriitori. Influența lucrărilor lui J. Jablonskis se resimte și astăzi în mod viu atât în domeniul cultivării limbii literare lituaniene, cât și în cel al dezvoltării științei limbii lituaniene. ROLUL LUI I. JABLONSKIS ÎN DEZVOLTAREA LIMBII LITERARE LITUANIENE K. M. ULVIDAS Rezumat Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea reprezintă o perioadă extrem de importantă în dezvoltarea limbii literare lituaniene. În acea vreme, procesul de formare a națiunii lituaniene s-a desfășurat și s-a încheiat cu cea mai mare intensitate. Limba literară lituaniană, care își începuse dezvoltarea încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, a trecut în această perioadă la o nouă etapă — etapa dezvoltării limbii literare naționale. I. Jablonskis (1860—1930) ocupă cel mai important loc în istoria formării limbii literare naționale lituaniene. Și-a dedicat toate cunoștințele și puterile revitalizării și dezvoltării limbii literare lituaniene, precum și îmbogățirii lingvisticii lituaniene. Prin întreaga sa activitate creatoare, I. Jablonskis este strâns legat de dezvoltarea limbii literare naționale lituaniene. Cea mai mare și mai importantă parte a moștenirii creatoare a lui I. Jablonskis a fost publicată sub forma unei ediții în cinci volume a operelor1 și a unei ediții în două volume de opere alese2. 1 Jablonskio raštai (redagavo J. Balčikonis), 1—5, Kaunas, 1932—1936. 2 J. Jablonskis, Rinktiniai raštai (sudarė J. Palionis), 1—2, Vilnius, 1957—1959. 15 Cea mai importantă sursă a lucrărilor lingvistice ale lui J. Jablonskis și criteriul limbii literare naționale lituaniene pe care o dezvolta era limba populară vorbită a lituanienilor. Aproape întreaga perioadă a activității creatoare a lui J. Jablonskis a coincis cu perioada formării limbii literare naționale lituaniene. Astfel, el însuși a putut observa direct procesul de formare a limbii literare naționale lituaniene și a putut influența activ acest proces. Trebuie subliniat că această influență, având în vedere vasta erudiție, intuiția profundă și flerul său de lingvist, a fost foarte rodnică și semnificativă. În acea vreme, în Lituania nu exista un alt lingvist atât de energic, atât de bine pregătit teoretic și care să lucreze cu atâta pasiune precum J. Jablonskis. În această privință, el îi depășea cu mult pe alți doi lingviști lituanieni de seamă — A. Baranauskas și K. Jaunius — care nu au reușit să înțeleagă mai profund interesele vii și ample ale națiunii lituaniene în formare. Nici cel mai tânăr reprezentant al acestui remarcabil grup de patru lingviști lituanieni — K. Būga — nu se putea compara cu J. Jablonskis în această privință. În timp ce A. Baranauskas și, mai ales, K. Jaunius și K. Būga escaladau culmile științei lingvistice și îi uimeau atât pe lingviștii ruși, cât și pe cei vest-europeni prin noutatea sau originalitatea concluziilor lor, J. Jablonskis nu se îndepărta de practica lingvistică cotidiană, acordând multă atenție problemelor culturii vorbirii. Calea dezvoltării ulterioare a limbii literare lituaniene depindea în mare măsură de soluționarea promptă și fundamentată științific a acestor probleme. Deși în toate lucrările lui J. Jablonskis predomină realismul și caracterul practic, ar fi totuși nejustificat să-l considerăm pe J. Jablonskis doar un lingvist practician, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă adesea. J. Jablonskis este, fără îndoială, cel mai productiv lingvist practician din întreaga istorie a limbii literare lituaniene. Dar, așa cum A. Juška este cel mai remarcabil lexicograf dintre toți lingviștii lituanieni, K. Jaunius este fonetician, iar K. Būga este comparatist-etimolog, accentolog și lexicolog, tot astfel J. Jablonskis rămâne până în prezent un sintactician fără egal. Așadar, J. Jablonskis este nu numai un lingvist practician, ci și un teoretician. Se poate afirma fără ezitare că toate lucrările gramaticale ale lui J. Jablonskis, publicate sub formă de cărți separate3, își păstrează, dacă nu întotdeauna valoarea practică, cel puțin valoarea teoretică și istorică. În întreaga moștenire creatoare a lui J. Jablonskis, lucrările gramaticale ocupă cel mai important loc. Ele, într-o măsură mai mare decât celelalte lucrări- 3 Sunt avute în vedere următoarele lucrări ale lui J. Jablonskis: 1) Lietuviškos kalbos gramatika... Petras Kriaušaitis. Tilžėje 1901; 2) Rygiškių Jono Lietuvių kalbos sintaksė pirmoji dalis, Seinai, 1911; 3) Rygiškių Jono Lietuvių kalbos gramatika... Kaunas, 1922 (Prima ediție a acestei cărți —P. Kriaušaičio ir Rygiškių Jono Lietuvių kalbos gramatika, Vilnius, 1919); 4) Rygiškių Jono Lietuvių kalbos vadovėlis, Kaunas, 1925; 5) Rygiškių Jono Linksniai ir prielinksniai, Kaunas, 1928. 16 …te lucrări ale lui J. Jablonskis au contribuit la răspândirea și consolidarea normelor fonetice, ortografice, morfologice și sintactice ale limbii literare lituaniene. Un mare avantaj al activității creatoare a lui J. Jablonskis este faptul că a reușit să observe, să distingă și să evidențieze, în procesul dezvoltării limbii literare naționale lituaniene, ceea ce era cel mai viabil și mai progresist. El înlătura imediat tot ce împiedica acest proces. J. Jablonskis înțelegea bine că limba literaturii bisericești, contaminată de jargonisme, nu putea servi drept bază pentru limba literară națională lituaniană. La sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, limba presei clericale lituaniene abunda în elemente de jargon din limba literaturii bisericești. Limba presei burghezo-liberale nu se deosebea de aceasta prin nimic esențial; deși se orienta către dialectul vest-aukštaitian (suvalkian), încă avea nevoie de normare și de perfecționare. Pe scurt, în limba scrisă lituaniană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea apăreau în serii întregi barbarisme sau formații lexicale neizbutite precum parėdkas (cf. порядок, în limba literară lituaniană actuală tvarka), tavoras (cf. товар, în limba literară lituaniană actuală prekė), meturgis (cf. ярмарка, germană Jahrmarkt, în limba literară lituaniană actuală preky metis), nabašnikas (cf. poloneză nieboszczyk, în limba literară lituaniană actuală velionis), rymionis (cf. римлянин, poloneză rzymianin, în limba literară lituaniană actuală romėnas), kritikavoti (cf. критиковать, poloneză krytykować, în limba literară lituaniană actuală kritikuoti), šėnavojimas (cf. шанование, poloneză szanowanie, în limba literară lituaniană actuală gerbimas), ap šviestūnas «intelectual» (în limba literară lituaniană actuală šviesuolis, inteligentas), sandarbininkas (cf. «colaborator», în limba literară lituaniană actuală bendradarbis), antgalvis (cf. «titlu», poloneză na(d)główek, în limba literară lituaniană actuală antraštė), mokslinyčia «școală» (în limba literară lituaniană actuală mokykla), mokslinčius «savant» (în limba literară lituaniană actuală mokslininkas) etc.; apăreau, de asemenea, solecisme precum einu ant vakzalo (cf. «merg la gară», în limba literară lituaniană actuală einu į stotį), jis mokėjo ne brangiau trijų rublių (cf. «plătea nu mai mult de trei ruble», în limba literară lituaniană actuală jis mokėjo ne daugiau kaip tris rublius), jis važinėja šiltuose kailiniuose (cf. «călătorește într-o haină de blană călduroasă», în limba literară lituaniană actuală jis važinėja apsivilkęs šiltais kailiniais), atsidavoda nuomon malūnas mieste Radviliškyje (cf. «se dă în chirie o moară în orașul Radviliškis», în limba literară lituaniană actuală išnuomojamas malūnas Radviliškyje), kalbėti prigimtoje kalboje (cf. poloneză mówić w ojczystym języku, «a vorbi în limba maternă», în limba literară lituaniană actuală kalbėti gimtąja kalba) etc. J. Jablonskis a dus o luptă hotărâtă împotriva unei asemenea contaminări a limbii literare lituaniene și trebuie recunoscut că această luptă a fost încununată de succes. J. Jablonskis a avut o contribuție importantă la terminologia lituaniană. În perioada formării limbii literare naționale lituaniene se resimțea o mare lipsă de termeni pentru diverse ramuri ale științelor. 2. Kalbotyros klausimai, IV 17 Pe lângă astfel de cuvinte (consacrate astăzi ca termeni unitari), precum mokykla „școală”, ligoninė „spital”, turinys „conținut”, įspūdis „impresie”, įtaka „influență” și multe altele, se foloseau câte două sau mai multe variante. Este interesant că J. Jablonskis reușea mai bine decât oricine altcineva să aleagă dintre toate aceste variante pe cele mai potrivite — tocmai pe acelea care se impuneau cel mai ușor în limba literară. Și astăzi se resimte influența benefică a lui J. Jablonskis asupra terminologiei lituaniene. El a creat și a consacrat majoritatea termenilor gramaticali lituanieni folosiți astăzi, de exemplu vardininkas „cazul nominativ”, kilmininkas „cazul genitiv”, galininkas „cazul acuzativ”, vietininkas „cazul locativ”, asmenavimas „conjugare”, vienaskaita „număr singular”, esamasis, būasis kartinis, būasis dažninis, būsimasis laikas „timpul prezent, trecutul simplu, trecutul iterativ, timpul viitor”, jungtukas „conjuncție”, jaustukas „interjecție”, prielinksnis „prepoziție”, veiksnys „subiect”, tarinys „predicat”, pažyminys „atribut”, papildinys „complement” etc. Termeni au fost creați și de alți lingviști lituanieni (A. Baranauskas, K. Jaunius), însă fără prea mult succes. Mulți dintre acești termeni nu numai că nu respectă legile formării cuvintelor din limba lituaniană, dar sunt și cu totul de neînțeles; a se compara, de pildă, astfel de creații ale lui A. Baranauskas: raštėlis „literă”, siaudis „consoană”, lankstygalis „terminație”, skundlankis „cazul acuzativ”; ale lui K. Jaunius: tarnis „sunet”, santara „consoană”, santaika „sintaxă”, apysaka „predicat”, apskūstinis „cazul acuzativ” etc. J. Jablonskis a creat numeroși termeni din matematică și științele naturii, folosiți până în prezent, de exemplu: deguonis „oxigen”, dauginamasis „deînmulțit”, daugiklis „înmulțitor”, sandauga „produs” etc. J. Jablonskis a avut o contribuție importantă și în domeniul ortografiei limbii lituaniene. El a înlocuit literele incomode į și ų cu ie și uo, mai ușor de folosit. Tot el a introdus și litera ū (alături de y). J. Jablonskis a susținut de-a lungul întregii vieți dezvoltarea literaturii artistice lituaniene. A editat cu grijă operele scriitoarei Žemaitė și, prin aceasta, le-a făcut accesibile publicului. Influența benefică a lucrărilor lui J. Jablonskis se observă și astăzi atât în practica limbii, cât și în lingvistica sovietică lituaniană.