S. M. Slavočinskio giesmyno (1646 m.) kalba

ŽODŽIŲ FORMOS IR JŲ VARTOSENA LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA Z. ZINKEVIČIUS LIMBA CULEGERII DE CÂNTECE A LUI S. M. SLAVOČINSKIS (1646) Autorul dedică acest articol memoriei primului cercetător al culegerii de cântece, prof. dr. Jurgis Lebedys Limba culegerii de cântece a lui S. M. Slavočinskis este considerată de cercetători un amestec de diverse dialecte. În Istoria academică a literaturii lituaniene se afirmă că, deși în culegerea de cântece „se simte substratul dialectului samogițian, aici sunt totuși vizibile eforturile de a îmbina elemente din diverse dialecte și de a face culegerea accesibilă celor mai largi categorii de cititori lituanieni”1. Pregătitorul ediției facsimilate a culegerii de cântece și primul ei cercetător, prof. dr. Jurgis Lebedys, scrie că „substratul dialectal al culegerii nu este foarte pronunțat, nu sare imediat în ochi, dar poate fi totuși identificat cu ușurință. Multe dintre trăsăturile fonetice, morfologice și, în parte, lexicale și sintactice leagă culegerea de dialectul samogițian”2. După ce indică trăsăturile specifice samogițiene, cercetătorul constată că „traducătorul era un samogițian dunininkas, dar șovăia sau lucrarea sa era corectată de alții”3. Scoțând în evidență câteva elemente ale dialectului aukštaitian de răsărit din culegerea de cântece, J. Lebedys presupune că „este posibil ca traducătorul culegerii, folosind dicționarul lui K. Sirvydas, uneori să nu fi reușit să distingă fonetica dialectală sau să fi cedat inconștient sugestiei și să fi preluat cuvântul din dicționar în forma în care apărea acolo”4. Constatând că „destul de multe trăsături fonetice și, în parte, morfologice ale culegerii sunt caracteristice dialectelor de tranziție”5, autorul trage următoarea concluzie: „La pregătirea culegerii s-a încercat adaptarea ei la cât mai mulți locuitori cu putință. Traducătorul însuși, fără a-i mai pune la socoteală pe posibilii săi corectori, cunoștea probabil mai mult decât propriul dialect. Ar trebui să presupunem că o cunoaștere măcar superficială a altor dialecte, dorința de a fi citit de un public mai larg și, în plus, exemplul scriitorilor anteriori au contribuit la nivelarea dialectelor. Inconsecvențele și oscilațiile pot fi explicate și prin lipsa unui criteriu ferm, a unei norme stabilite pentru limba literară”6. J. Palionis, fiind în esență de acord cu concluziile lui J. Lebedys, constată că „limba culegerii de cântece conține un amestec dialectal considerabil: elemente ale dialectelor samogițiene dunininkas, aukštaitiene occidentale, mai ales veliuoniškiai, ale dialectului central și ale dialectelor răsăritene”7. 1 Istoria literaturii lituaniene. I. Epoca feudalismului. Editată de prof. K. Korsakas. Vilnius, 1957, p. 151. 2 J. Lebedys, Culegerea de cântece din 1646. – S. M. Slavočinskis, Cântece cuvenite credinței catolice 1646. Ediție facsimilată. Vilnius, 1958, p. 20. 3 J. Lebedys, în același loc, p. 21. 4 În același loc, p. 24. 5 În același loc. 6 În același loc, p. 24–25. 7 J. Palionis, Lietuvių literatūrinė kalba XVI–XVII a., Vilnius, 1967, p. 90. 137 Amestecul de dialecte din imnul lui S. M. Slavočinskis (1646), evidențiat cu insistență de cercetători, a stârnit interesul autorului acestui articol și l-a îndemnat să studieze în mod special limba imnului din această perspectivă8, să identifice elementele dialectale existente, să le localizeze, să clarifice procesul propriu-zis de traducere a imnurilor și de pregătire a imnului pentru tipar și, în cele din urmă, să scoată în evidență importanța imnului pentru istoria limbii lituaniene și dialectologia istorică. Autorul spera că o comparație între elementele dialectale localizate din imnul de la mijlocul secolului al XVII-lea și datele dialectale corespunzătoare din zilele noastre va permite o mai bună înțelegere a apariției și evoluției unor fenomene ale limbii lituaniene. Elemente ale dialectului samogitian Trebuie să fim de acord cu concluzia cercetătorilor anteriori că traducătorul imnului era samogitian. Imnul prezintă următoarele particularități ale dialectului samogitian: 1. Se folosesc consoanele t, d în locul africatelor č, dž înaintea vechii vocale scurte *a, de exemplu, n. pl. medey II 109₁₁ ‘copaci’, ʒodey II 29₁₇ ‘cuvinte’, i. pl. Erβkieteys II 84₂ ‘cu spini’, peteys I 97₁₈ ‘cu obrajii’, žodeys I 18₉ ‘cu cuvintele’, a. sg. f. ne turinte II 10₁₀ ‘care nu are’, Priderante I 3₁₅ ‘care se potrivește’, 3. praes. gieyd I 131₂₈ ‘dorește’, Jaut II 29₈ ‘simte’, kient I 92₄ ‘suferă’, refl. glaudes II 6₂₁ ‘se apropie’, 2. pl. praes. kientete II 20₂₃ ‘suferiți’, adv. didey II 12₂₅ ‘foarte’, kartey I 88₉ ‘amar’, /skaystey II 5₂₃ ‘strălucitor’. Cf. de asemenea a. sg. m. kiantanti I 87₇ ‘care suferă’, g. pl. refl. meldénčiuße I 140₄ ‘rugându-mă’, adică ‘ale celor care se roagă’, d. pl. m. meldéntiems II 82₂₃ ‘celor care se roagă’, a. pl. m. iautančius II 102₂₆ ‘care simt’, kientančius II 4₁₆ ‘care suferă’, a. pl. f. Gieydénčias II 110₁₅ ‘care doresc’. În total, imnul conține 51 de exemple în care se păstrează „legea fonetică samogitiană”. În imn nu există exemple cu t, d înaintea vechii *ā și a vocalelor posterioare, întâlnite în partea vestică a dialectului samogitian actual. 2. În locul diftongilor uo, ie, imnul folosește adesea monoftongii „dūnininkai” ū, ī, de exemplu, a) g. sg. gluśnio II 60₂₃ ‘de salcie’, a. sg. kuodeli I 66₁₇ ‘caierul’, a. pl. obulus I 65₁ ‘merele’, 3. praet. pule I 53₁₇ ‘a căzut’, i. pl. /słutomis I 78₁₇ ‘cu mături’, 2. sg. praet. ßlußtey II 76₁₀ ‘ai șters’; b) g. sg. Diwa II 126₁ ‘al lui Dumnezeu’, inf. gidot I 42₂₁ ‘a cânta’, ißkoti I 131₁₇ ‘a căuta’, g. sg. Iwos I 15₁₃ ‘al Evei’, l. sg. lipßnoy I 129₁₅ ‘în flacără’, a. pl. f. ißlitas II 27₂ ‘vărsate’, g. pl. pitu I 148₁₃ ‘al sudului’, prip II 26₁₂ ‘înainte’, l. sg. filwarte II 9₂₅ ‘în suferință’, a. sg. ßniga II 23₉ ‘zăpada’, adv. ßiedina I 71₉ ‘astăzi’, praep. tis I 25₈ ‘către’, adv. Tifey II 90₁₃ ‘drept’, l. sg. winibiey I 129₁₉ ‘în unitate’; c) i. sg. m. tu I 103₁₆ ‘cu acela’, n. pl. m. Ti II 44₁₈ ‘aceia’, g. sg. ßalis II 104₁₃ ‘al țării’, 3. fut. Ißlußus I 30₁₀ ‘voi elibera’, 1. sg. refl. iaučius II 55₂₀ ‘simt’, 1. sg. fut. Raßiut I 65₁₃ ‘îți voi scrie’ (~ rašiuo t[i]). În total, în imn s-au numărat aproximativ trei sute cincizeci de exemple cu ū, ī în loc de uo, ie⁹. Cuvintele gluśnis, Ieva, kuodelis, pietūs, sielvartas, šluota, šluostyti, ties și formele de prezent ale verbului likti sunt scrise numai în samogitiană. În imn nu există variante în dialectul aukshtaitian ale acestor cuvinte și forme. Totodată predomină variantele samogitiene ale cuvintelor ieškoti, liepsna și ale verbului 8Ca obiect al cercetării a fost ales facsimilul publicat de J. Lebedys în 1958. Paginile lipsă din acesta au fost completate cu fotocopii realizate după microfilmul unui exemplar complet păstrat la Biblioteca Ossoliński din Wrocław (Polonia), aflat în Biblioteca Academiei de Științe a RSS Lituaniene. 9Nu se poate indica un număr exact, deoarece unele forme pot fi interpretate în două feluri; de exemplu, la finala -tis a infinitivului reflexiv (de pildă, girdėtis I 139₂₁ ‘a se auzi’) am putea identifica nu numai terminația samogitiană -tis (= aukshtaitiană -ties), ci și varianta aukshtaitiană -tis. 138 corespondenții formelor de prezent ale lui pulti, ai pronumelui de persoana I singular masculin, ai persoanei I singular a verbelor reflexive, ai participiilor reflexive la nominativ plural masculin și ai unor alte terminații. 3. Vocalele o, ė sunt adesea diftongate, de exemplu, a) g. sg. m. Tuo I 72₂₀ ‘acelui’, g. sg. f. tuos I 77₈ ‘acelei’, n. pl. f. tuos I 44₁₂ ‘acelea’, 1. pl. tupuoße I 105₁₁ ‘pe buze’, 3. praes. šildot I 59₂₁ ‘te încălzește’ (~ šildot [i]); b) 3. praes. Biega I 19₂₀ ‘fuge’, inf. dieti II 31₃ ‘a pune’, 3. praet. ieme II 14₁₅ ‘a luat’, 1. sg. fut. girdiesiu II 48₂₀ ‘voi auzi’, 3 praet. kwiepawa I 62₁₇ ‘respira’, 1. sg. mieble II 58₁ ‘a măturat’, 3. praes. nier II 82₁₅ ‘nu este’, g. sg. pawießio II 64₁₉ ‘al răcorii’, g. sg. Tiewa I 74a₁₈ ‘al tatălui’, a. pl. vąmušieius II 26₆ ‘ucigași’, n. sg. m. wietringas II 40₂ ‘furtunos’, n. pl. žwieris II 66₁₂ ‘fiare’; c) n. sg. Duktie I 104₁₉ ‘fiică’, g. sg. garbies II 53₁₃ ‘al onoarei’, 1. sg. žiamiey II 10₂₂ ‘pe pământ’, d. pl. žmoniems I 98₄ ‘oamenilor’, 1. pl. žiamieſa I 99₂ ‘pe pământuri’, 3. refl. Iauties I 87₁₉ ‘a simțit’, 2. pl. refl. wadinaties II 9₂₀ ‘vă numiți’. Diftongarea vocalei ė este mult mai frecventă. Numai în poziții care nu urmează după k, g, š, ž (după aceste consoane, litera i poate fi un semn de palatalizare) s-au găsit 159 de exemple. Diftongarea vocalei o este mult mai rară: în total s-au găsit doar 12 exemple, toate cu o >uo în flexiune sau, respectiv, în forme pronominale monosilabice. 4. În general, ą, ę, y, į sunt tratate samogitian: în rădăcinile cuvintelor și în terminațiile oxitone se păstrează elementul nazal, în timp ce în terminațiile baritone acesta lipsește de regulă. Vechile vocale nazale ą, ę din rădăcini și din terminațiile oxitone sunt notate cu literele ą, ę sau cu ą, ę cu „ramură transversală” (din cauza unor dificultăți tehnice, în exemplele acestui articol înlocuim formele ą, ę), precum și prin grupurile de litere an, en (rareori)¹⁰, de exemplu, a) adv. drąſey II 58₂₆ ‘cu îndrăzneală’, a. sg. įgałti II 24₁₉ ‘a se speria’, inf. gražinti II 99₂₀ ‘a întoarce’, 1. sg. fut. ne ikanſiu I 64₁₅ ‘nu voi săpa’, i. pl. kaſnays II 19₂ ‘cu piepteni’, a. pl. ſpaſtus II 93₂₅ ‘capcane’, 3. praet. taſi I 91₅ ‘a întins’; b) 3. praes. ne dręſ I 76b₆ ‘nu îndrăznește’ (~ nedreſa), Grež II 6₂₁ ‘răsucește’, inf. Kieſt I 155₂₂ ‘a suferi’; c) a. sg. amą I 45₁₃ ‘pe acela, pe el’, kure I 93₁₂ ‘pe care’, g. sg. manęs I 67₄, tawes I 17₅ ‘al tău’, ſawes I 17₆ ‘al său’, n. sg. m. neſąs I 121₂₂ ‘care poartă’, n. pl. m. ſergą II 114₁₁ ‘bolnavi’. Pe alocuri, mai ales în textele tipărite cu caractere gotice, „ramura transversală” este imprimată neclar, fiind în mare măsură sau chiar aproape în întregime ștearsă. O excepție clară o constituie formele de alativ singular manęsp, tawęsp, sawęsp, scrise sistematic fără semnul nazalității, adică manęſp, tawęſp, ſawęſp (de ce?), deși genitivele corespunzătoare manęs, tavęs, savęs au de obicei semnul nazalității (cel puțin 104 de exemple din 110)¹¹. În terminațiile baritone, în locul vechilor ą, ę se scriu de obicei literele a, e fără niciun semn al nazalității. Dintre aproximativ 1200 de exemple din imn ale terminației -ą de acuzativ singular al substantivelor, doar vreo zece ar putea fi suspectate că au „ramură transversală”; nici aceste exemple nu sunt însă pe deplin clare, deoarece fie ramura este neclară (poate cel mai limpede în cuvântul wargą I 135₁₇), fie ar putea fi și genitive plurale (de exemplu, Teyſingą I 93₅, Piktą I 99₁₅ ‘drepților?’, ‘răilor?’), cu terminația oxitonă -ų, notată destul de des în imn prin -ą (mai exact, prin a cu „ramură transversală”). Terminația -ę de acuzativ singular a temelor în ė, marcată mai des cu literă nazală, apare în 53 de cazuri (nu toate la fel de clare) din aproape 300 de exemple disponibile. Totuși, și aici, după cum vedem, predomină clar -e ‘-ę’ (aproximativ 82% din toate exemplele). Același lucru se poate spune și despre ę la timpul trecut al- ¹⁰ În privința confuziei dintre grafemele ą, ę și an, en, cf. scrierea šiediena I 71₄ sau šiedina I 71₉, ‘astăzi’ (22 de exemple), Neſąg II 49₅ ‘va purta’ (~ nesang), tęn I 117₁₃ ‘acolo’ (câteva zeci de exemple), 3. praet. Kienėta II 75₂₈ ‘a suferit’. ¹¹ Doar trei exemple de genitiv au litera ę perfect clară (fără nicio urmă a semnului nazalității) (I 127₁₀, II 43₁₃, 119₁₀); la alte trei, semnul diacritic poate fi șters. Totuși, cele trei exemple cu e, dacă nu sunt greșeli de corectură, ar putea indica faptul că în graiul traducătorului exista pe atunci o variantă baritonă cu accent inițial, manęs, tavęs, savęs, devenită generală în dialectul samogitian actual. 139 la terminațiile participiilor: dintre cele 145 de exemple găsite ale terminației n. sg. -ęs, 134 sunt scrise cu -es sau -ias clar (fără semnul nazalității ori urme ale acestuia), iar toate cele 25 de exemple găsite ale terminației n. pl. -ę sunt scrise cu -e, respectiv -ia (nu s-a observat căderea „ramurii transversale”)¹². Nu s-au observat deloc forme baritonice ale participiilor de prezent cu terminațiile -ąs, pl. -ą. Așadar, în graiul matern al traducătorului, ca și în cel al žemaiților de astăzi, în terminațiile baritonice se găsea deja o vocală a, e scurtă, denazalizată¹³. În imnariu, vocalele nazale u, i sunt notate cu literele u, i (tipografia nu dispunea de literele ų, į sau ų, į cu „ramură transversală”), uneori printr-o combinație de litere cu n; în loc de ų se scrie și ą (mai exact, a cu „ramură transversală”). În rădăcinile cuvintelor s-au găsit doar 8 forme ale verbului siųsti, dintre care 7 au în loc de ų combinația de litere un, de exemplu, 2. sg. imp. Siun/k II 10₂₁ ‘trimite!’, n. sg. m. siun/damas I 122₁₂ ‘trimițând’. O formă este scrisă cu ū (n. sg. m. Siū/ftas I 3₇ ‘trimis’), însă aceasta echivalează cu un, deoarece în imnariu, în loc de n și m, se pune adesea un semn asemănător circumflexului peste vocala precedentă (nu rareori este imprimat neclar și seamănă cu o liniuță), de exemplu, ant dāgaus I 132₂₈ ‘pe cer’, potā I 146₄ ‘după aceea, adică apoi’, n. sg. f. fūwēta I 130₂₈ ‘sfântă’, 3. praes. trē I 144₁₃ ‘zdrobește’ (~ trem), i. sg. sunū I 132₈ ‘cu fiul’ (~ sūnum), inf. palikfmit I 137₂ ‘a înveseli’. În terminațiile oxitone se scrie u sau ą (adică a cu „ramură transversală”). Această din urmă grafie este întâlnită în nu mai puțin de 89 de cazuri, de exemplu, g. pl. ią I 126₂ ‘lor’, kalbą I 96₁₂ ‘limbilor’, fūtįną I 92₅ ‘slăbănogilor’, pikčiau II 5₁₁ ‘celor mai răi’, Tą weykalą II 57₇ ‘acelor lucrări’, werkfmingą funą I 29₁₆ ‘fii plini de plânsete’, tarp žmonią neteyfingą II 10₂₇ ‘printre oameni nedrepți’, 3. cond. ne pražūtą II 9₁₆ ‘să nu piară’, Kad trintą piktybes I 8₁ ‘ca să șteargă răutățile’. Se pare că, neavând litera ų în tipografie, s-a început folosirea în locul ei a literei asemănătoare a cu „ramură transversală”. În terminațiile baritonice se scrie u. Cu ą (mai exact, a cu „ramură transversală”) s-au găsit doar 6 exemple, care trebuie considerate o scăpare a traducătorului sau o greșeală de tipar. Deosebirea dintre baritone și oxitone se vede deosebit de bine în grafii precum Del tą žodžių II 25₁₀ ‘din cauza acelor cuvinte’. În terminațiile baritonice, vocala u era scurtă¹⁴. Vechea vocală nazală į, atât accentuată, cât și neaccentuată, este notată cu litera i (litera į sau un substitut al ei nu există), de exemplu: a) 3. praet. drifja I 76a₁₄ ‘a îndrăznit’, Pažįft I 43₂₆ ‘cunoaște’ (există 17 exemple cu į în rădăcină ‘į’)¹⁵, b) n. sg. m. galis I 146₁₆ ‘galis’, ftowis I 156₁ ‘stovis’ (în total, 10 exemple cu terminația participială -is ‘-ęs’; exemplele n. pl. m. 12 Aceste date din urmă susțin ipoteza autorului acestui articol, potrivit căreia terminația actuală de nom. pl. -e din žemaițiană (pronunțată -en în sud-est) este secundară, fiind introdusă de la verbele reflexive; vezi Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, Vilnius, 1966, p. 77—78. 13 Scurtimea lor este arătată de versificație: la capătul versurilor imnurilor, terminațiile -ą ‘-ą’, -e ‘-ę’, -es ‘-es’ rimează cu terminațiile altor cazuri sau persoane care conțin vocalele scurte a, e; de exemplu, a. sg. f. pamatitá I 23₁ ‘văzută’ rimează cu n. sg. f. pripildyta ‘umplută’, a. sg. f. wifa II 103₁₅ ‘toată’ — cu 1. sg. akyfa ‘în ochi’, a. sg. motiná II 58₂₁ ‘mama’ — cu 3. praes. gina, a. sg. apsakima ‘povestirea’ — cu 1. pl. fut. žinoſima ‘vom ști’, per bukliſtę I 115₆ ‘prin viclenie’ — cu voc. sg. Chriſte ‘Hristoase’, n. sg. m. atmines I 56₈ ‘amintindu-și’ — cu a. pl. gimines, n. sg. m. apturėias II 35₁₈ ‘dobândind, adică primind’ — cu n. sg. abgineias ‘apărător’. 14 Compară rima dintre a. sg. Sunu II 103₂ ‘fiul’ și i. sg. kunu, precum și dintre g. pl. numiruſiu II 64₂₄ ‘morților’ și 1. sg. fut. buſiu ‘voi fi’. 15 În graiul traducătorului, į exista (poate facultativ) și în formele de viitor, de exemplu, 3. as. fugražis II 52₁₆ ‘va întoarce’, 2. sg. pažįfi II 43₁₇ ‘vei cunoaște’, 2. pl. pažįfit II 16₁₂ ‘veți cunoaște’. Compară rima dintre 1. pl. įppažįfime II 37₁₃ ‘vom mărturisi’ și sakįfime ‘vom spune’. În imnariu se găsesc și n. pl. m. refl. Rupidamis II 26₂₃ ‘îngrijindu-se’ (~žem. rūpīdamis), 3. cond. garbitu II 96₇ ‘ar cinsti’ (~garbitų). Totuși, ultimul exemplu a fost corectat în lista de erori la garbitų, adică garbintų 140 nu s-a găsit), c) a. sg. dali I 104₂₂ „parte”, gimuƒi I 22₁₇ „născută” (a. sg. -i „-i”, multe exemple). Rimele arată că în terminațiile oxitone ale participiilor exista o vocală lungă, iar în cele baritone — una scurtă, de exemplu, n. sg. m. galis II 103₂₆ „capabil” rimează cu g. sg. dalis „părții” (~dial. žemaičių dalis), dar turis II 70₁₃ „are” — cu n. sg. m. kuris sau II 58₁₀ cu a. pl. duris¹⁶. Nu se poate stabili din ortografie dacă vocala lungă era pronunțată cu o nuanță nazală. Totuși, dialectul actual al žemaičių din sud, din zona căruia provenea traducătorul, impune postularea unei asemenea pronunțări. Trebuie discutat separat prepoziția și prefixul į. În locul prepoziției actuale į, în cartea de imnuri se folosește ing (59 de exemple). Nu există alte variante. Prefixul į- se scrie į- înaintea consoanelor neocclusive, de exemplu, inf. įleyƒti I 106₁₈ „a lăsa să intre”, 1. sg. cond. imaničiau II 24₂₁ „aș putea”, 3. praet. inika I 75₈ „a devenit dependent”, a. sg. f. irūƒtintas II 5₄ „înfuriată”, 3. praet iƒaki I 76a₁₈ „a poruncit”, 1. sg. praet. Iweykiau II 5₁₀ „am învins”, 2. sg. imp. Ižwelk II 5₅ „privește” (51 de exemple în total). De asemenea, į- se scrie înainte de k, g, de exemplu, 3. praet. ne įkalbina I 78₃ „nu a convins”, n. sg. m. įkankintas I 100₁₇ „torturat”, ikáršintas II 78₁₅ „înfuriat”, 1. sg. fut. ne įkanƒiu I 64₁₅ „nu voi mușca”, 3. praet. įgawa I 141₁₈ „a obținut”, inf. įgiti I 60₁₈ „a dobândi”, n. sg. m. Igundes I 25₂₂ „obișnuit” (toate 50 de exemple). Înainte de t, d se scrie in-, de exemplu, 2. sg. imp. inteyk I 124₁₇ „oferă”, 3. praet ne intikieia I 118₁₄ „nu a crezut”, intiká II 70₁₅ „i-a plăcut”, indeia I 85₁₁ „a pus”, n. sg. f. indeta II 119₁ „pusă”. Excepție fac doar trei exemple (din 42), și anume, n. sg. f. itikuƒi II 104₂₄ „crezută”, a. sg. m. itikuƒi I 105₅ „crezut”, a. pl. m. itikinčius I 3₁₃ „convingători” (celelalte 2 exemple ale verbului įtikti au in-). Înaintea consoanelor labiale există un singur exemplu: n. sg. f. impinta I 110₁ „împletită”. Deoarece astăzi žemaičių nu mai au prefixul verbal in-, ci au introdus varianta fără n înaintea tuturor consoanelor, situația consemnată în cartea de imnuri ar putea fi considerată mai veche, indicând o anumită fază a extinderii variantei į- în poziția dinaintea consoanelor oclusive. Poate că în graiul traducătorului, înaintea oclusivelor, mai ales t, d, se foloseau încă facultativ ambele variante. S-ar putea discerne și influența altor dialecte și scrieri; cf. prepoziția ing „în” (folosită de M. Mažvydas, J. Bretkūnas, M. Daukša, M. Petkevičius, K. Sirvydas), alături de prefixul į- înaintea consoanelor k, g. 5. În cartea de imnuri, terminațiile sunt adesea scurtate în maniera žemaičių, de exemplu, n. sg. m. wakars I 50₂₁ „seară”, 3. praes. kient I 92₄ „suferă”, wadin I 129₁₀ „numește” (în textul neversificat), Gul I 46₉ „stă culcat”, atio I 103₂₁ „vine călare”, wießpatau I 130₂₆ „stăpânește” și multe altele. 6. Se folosesc formele žemaičių de locativ singular ale substantivelor cu temele i, respectiv (i)ia, de exemplu, a) daley II 129₃ „în parte”, ßalley II 110₂₁ „în țară”, śirdiey II 28₂ „în inimă”, vgniey I 133₁₃ „în foc”, b) daržialey II 78₁₅ „în grădină”, kieley II 34₄ „pe drum”, mediey I 64₁₂ „în copac”, łowney I 38₅ „în pat”, truputiey I 152₃₁ „puțin”, žodiey I 145₆ „în cuvânt” (aproximativ 40 de exemple în total). Este de remarcat că în cartea de imnuri se păstrează sistematic iodizarea terminației, care lipsește deja din dialectul žemaičių de astăzi. 7. Se întâlnesc forme žemaičių de locativ plural: a) žodžiuƒe II 16₂₄ „în cuvinte” (adică „în cuvinte”; unicul exemplu), b) Sirdeleƒa I 144₈ „în inimi”, vgnieƒa II 115₂₁ „în focuri” (4 exemple cu -ieƒa). Pe lângă locativ, terminațiile temei ė apar uneori și în paradigma temei i la instrumentalul singular și instrumentalul plural: 16 Exista, firește, o vocală scurtă și în terminația a. sg., cf. rima dintre a. sg. m. dideli I 91₁₇ „mare” și voc. sg. ƒuneli „fiu drag!”, dintre a. sg. ißminti II 102₁₁ „înțelepciune” și inf. atminti „a-și aminti”, dintre a. sg. ƒunwertoi I 99₉ „creator” (~sutvertojį) și 2. sg. praes. nesioi „porți”. 141 a) širden I 81₇, 12₄₁₈, II 79₂₂ «în inimă, înspre inimă», b) širdiemis I 35₂₁, širdėmis I 5₂₀ «cu inimile» (sunt prezentate toate exemplele observate). 8. Nominativul singular al adjectivelor la gradul superlativ are terminația -is, de ex., didžiaufis I 89₁₄ «cel mai mare», galingaufis I 73₁₇ «cel mai puternic», βwenčiaufis II 80₂₀ «cel mai sfânt» (numeroase exemple). 9. Formele bazei pronominale ana- (f. anā-) au valoarea pronumelui de persoana a treia, de ex., ju ānu waykśćioti II 46₇ «a umbla cu el», anam dekawokiam I 36₁₂ «să-i mulțumim», Aukfas ano karalifte I 35₆ «aurul (este) împărăția lui». 10. Se folosește terminația dialectală samogițiană -ims «-iems» la dativul plural masculin al pronumelor și adjectivelor de genuri, precum și al participiilor active, de ex.: a) Anims II 29₂₀ «acelora, lor» (~ anims), ims I 79₈ sau iims I 143₁, ijims I 126₅ «lor», Kurims II 44₃ «cărora», tims I 113₂ «acelora», wijims I 8₁₅ «tuturor», b) Aklims II 90₁ «orbilor», Giwenantims I 15₁ «celor care trăiesc» (13 exemple în total). 11. Forme samogițiene ale pronumelor de genuri, masculin, acuzativ plural (de tipul anūs «pe aceia, pe ei»), de ex.: anus I 38₂, ius I 68₂₁ «pe ei», kurius I 148₉ «pe care», tus I 14₁₇ «pe aceia» (36 de exemple în total). Nu există deloc corespondente aukštaitiene (anuos, juos …). 12. Forma samogițiană abiu I 143₁₈, genitiv plural al numeralului abu «amândoi», înseamnă «al amândurora» (~ abijų). Nu există corespondentul aukštaitian abiejų. 13. Forma samogițiană eykiau II 117₁₄, imperativ dual, persoana a 2-a, înseamnă «mergeți voi doi». Nu s-au observat alte forme verbale de dual. 14. Pe alocuri sunt folosite forme remodelate samogițiene ale verbelor atematice: 3. praes. refl. atliktafe I 153₁ «rămâne» (~ atliektafe), a. pl. m. Ateytančius II 97₂₆ «cei care vin». 15. Formele cu temă în i ale prezentului verbelor sunt adesea înlocuite cu forme cu temă în (i)a, de ex.: 1. sg. Nenoru II 14₂₄ «nu vreau», turu II 46₁₃ «am», 1. pl. minem I 98₉ «menționăm» (~ minjam), regiem I 120₁₁ «vedem», turem I 152₁₁ «avem», 3. praes. refl. Gaylefe II 107₁₅ «se căiește», regiefe I 34₉ «se vede, este vizibil», tikiafe I 143₆ «speră», g. pl. refl. meldenčiųfe I 140₄ «ale celor care se roagă, adică ale rugătorilor», d. pl. m. regien-temus II 6₁₉ «celor care văd». 16. Terminația samogițiană -is(e) «-iesi» la 2. sg. refl., de ex., 2. sg. praes. randife I 93₂ «te găsești» (~ randyse), wadinis I 124₉ «te numești», wilije I 93₃ «speri», 2. sg. fut. Nebijo fis II 46₂₂ «nu se va teme» (~ nebįjosys), ftofis I 14₆ «te ridici, vei deveni» (7 exemple în total; nu s-a găsit o variantă aukštaitiană a acestei terminații). 17. Se folosesc frecvent forme verbale samogițiene de 1. pl. cu -ma, refl. -mos, de ex., 1. pl. praes. gierbiemot I 58₁₃ «te cinstim» (~ gerbiamo t[i]), Wadīnamot¹⁷ II 86₅ «te numim», 1. pl. fut. žinośima I 54₁₃ «vom ști», 1. pl. imper. garbiṅkima I 57₁₅ «să cinstim», 1. pl. permis. refl. terandamos I 33₁₀ «să ne găsim», Te ftoiamas II 108₁₉ «să fim, să devenim». 18. Formele imperativului au adesea formantul -kia- (-ke-), de ex.: 2. sg. Eykieg I 29₁₅ «du-te, te rog», refl. artinkias I 6₁₅ «apropie-te», džiaukiafe I 27₃ «bucură-te», 1. pl. garbinkiem I 38₈ «să cinstim», refl. džiaukiamo fe I 45₆ «să ne bucurăm», 2. pl. atminkiet I 122₁₅ «amintiți-vă», Neβkiet II 11₂₇ «duceți» (aproximativ 200 de exemple în total). 19. Prefixul atti- adesea nu are un i înaintea rădăcinii cu d-, de ex., 3. praet. adāwe I 68₃ «a dat», 3. praes. adara I 112₂ «deschide», n. pl. f. adaritas I 155₆ «deschise». ¹⁷ J. Lebedys a considerat în mod nejustificat această formă o greșeală de tipar și a corectat-o în Wadinamet (S. M. Slavončinskis, Giesmės … Vilnius, 1958, p. 418). Același lucru este afirmat despre gierbiemot I 58₁₃ «te cinstim» (vezi acolo, 362). 142 20. Sunt folosite cuvinte caracteristice dialectului samogitian, de exemplu, bėngti „a termina” (3. praes. beng I 152₂₂, refl. bengiaje II 57₁₉, i. pl. f. ne pabengtomis I 35₁₁ „neterminate” etc.), pabanga „sfârșit” (all. sg. pábúngosp II 37₁₇), pabengimas „încheiere” (g. sg. pabengima II 70₁₉), klėbýs „poală” (a. sg. klebelį I 62₈ „poală mică”), nùmas „casă” (n. pl. numay II 98₁₀, a. pl. numus II 74₁₃ etc.), pìlė „castel, fortăreață, palat” (a. pl. piles II 21₂₀ etc.)¹⁸. 21. Sunt folosite prepozițiile samogitiene prie (în anumite cazuri cu sensul „la”), pas (cu genitivul), ant (într-un anumit sens cu instrumentalul), de exemplu, a) Gaway madonę pri Jutwertoja I 14₅ „… la Creator”, Vįtark mus … Pri Jezáus II 109₂₁₋₂₂ „mijlocește pentru noi … la Isus” (uz frecvent); b) Pas Bernela I 63₁₆ „la băiețel”, pas Sunaus II 80₁ „la fiu”, pas táwęs II 46₂₃ „la tine” (se pare că toate exemplele sunt numai cu genitivul); c) Ant križiumi I 145₇ „pe cruce” (singurul exemplu). Toate aceste trăsături samogitiene arată convingător că traducătorul cărții de imnuri era samogitian. Corespondențele „dūnininki” ale diftongilor uo, ie ne îndeamnă să căutăm graiul matern al acestuia în zona samogitiană de sud. În schemă, linia 1 indică limitele actuale ale acestei zone. În trei sute de ani, izofona ū „uo”, ī „ie” s-ar fi putut, firește, modifica întrucâtva, deși nu avem date evidente în acest sens¹⁹. Și multe alte trăsături ale limbii cărții de imnuri, care vor fi analizate mai jos, ne orientează către zona samogitiană de sud. Deocamdată, dintre trăsăturile fonetice trebuie menționată „nazalizarea secundară” sporadică, caracteristică samogițienilor de sud²⁰, de exemplu, n. pl. jãs I 26₁₈, II 96₃ „lor” (~ jǫs), Ią/gį II 2₁₄ „și lor”, i. sg. m. tą II 12₁₅, 16₂₂, 27₈, 86₁₉, 104₁₂, 109₂₀ „acela” (~ tų din sud. samog. tū „acela”), iǫ II 84₆ „cu el”, ieg I 116₁₅ „și cu el”, adv. nǫ I 32₁₀ „acum, în prezent” sau någ I 7₁₉, Nagi I 143₈ „acum și” (scris astfel de 25 de ori), conj. Nęs I 119₁₇ „căci” (47 de exemple) sau nęfag I 63₁₁, Nęsg I 132₂₂ „de asemenea” (9 exemple). Dintre trăsăturile morfologice trebuie menționate formele samogitiene de sud ale imperativului pers. a 2-a pl., cu -kiat (-ket), de exemplu, atmin kier I 122₁₅ „amintiți-vă” (în cartea de imnuri sunt 55 de exemple), și formele condiționalului pers. a 1-a sg. cu -čiau, de exemplu, tikėčiau I 145₁₃ „aș crede” (nu există alte exemple). Samogițienii de nord nu folosesc aceste forme: ei au terminația imperativului pers. a 2-a pl. -kit (alături de pers. 1 pl. -kiam) și condiționalul pers. 1 sg. -čio arba -čiu (ultima variantă este folosită și în partea nordică a zonei samogitiene de sud). Dialectul samogitian de sud actual poate fi împărțit cel mai convenabil în două subdialecte pe baza tratării lui an, am, en, em. În subdialectul de nord-vest, pe care A. Girdenis l-a numit varniškiai, la fel ca în zona samogitiană de nord, primul element al grupurilor de tipul an este închis (se pronunță on, arba un), în timp ce în subdialectul de sud-est, numit raseiniškiai, acesta este păstrat intact. În schemă, linia 2 indică limita actuală dintre cele două subdialecte. Slavočins- ¹⁸ Multe dintre cuvintele samogitiene din cartea de imnuri, considerate astfel din perspectiva actuală, erau, se pare, folosite pe atunci și în dialectul aukštaitian, de exemplu, atpén(t) „din nou” (atpen I 78₇) se găsește în catehismul lui M. Petkevičius, în Knyga Nobanžystės, în Biblia lui J. Bretkūnas; dingoti „a crede, a părea, a se arăta, a-și închipui” (1. sg. praet. dingojau II 39₇) apare în scrierile aukštaitiene ale lituanienilor din Prusia Orientală din diverse perioade și așa mai departe. ¹⁹ Ipoteza lui J. Kazlauskas, potrivit căreia „într-o parte a dialectului dūnininkai, care se învecina direct cu dounininkai, ar fi putut exista anterior și ei, ou, care, sub influența dialectelor învecinate lipsite de ę, ǫ, ar fi putut deveni į, uː>i, ū, odată cu transformarea lui ę, ǫ în i, u” (Baltistica, V(I) 33), chiar dacă s-ar dovedi adevărată (cf. articolul lui A. Girdenis, ibid., VI (2), 143—145), nu ar schimba esențial situația, deoarece, în primul rând, nu cunoaștem data presupusei schimbări a lui ou, ei în uu, ii>ū, ī; în plus, J. Kazlauskas o aplică părții nordice a zonei, în timp ce graiul matern al traducătorului cărții de imnuri, după cum vom vedea, trebuie căutat în sudul zonei. ²⁰ Despre aceasta, vezi V. Vitkauskas. Kelios pastabos dėl formų šių, sesių, — „Baltistica“, II (2), Vilnius, 1966, p. 203—206; Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 196—197. 143 Schema de localizare a graiului traducătorului culegerii de imnuri a lui S. M. Slavočinskis (1646) 1 — žemaițienii de sud („izofona dūnininkų”), 2 — granița dintre varniškiai și raseiniškiai (izofona de îngustare a lui an, am, en, em), 3 — izoglosa a terminațiilor de dat. sg. -ū (~-uo) || -ui, 4 — curbura actuală a nerespectării „legii fonetice žemaitiene”, 5 — e- inițial din cuvânt este redat sistematic prin a-, 6 — zd > z, 7 — aria aproximativă în care trebuie localizat graiul traducătorului culegerii de imnuri a lui S. M. Slavočinskis (spre sud-est și nord-est ar putea fi extinsă întrucâtva) în culegerea de imnuri, an tipul de combinații este intact 21. Așadar, ele ne orientează spre aria raseiniškiai. Faptul că, la mijlocul secolului al XVII-lea, în alte părți žemaițienii trecuseră deja la pronunțarea îngustată ar putea fi indicat de forme precum următoarele toponime žemaitiene întâlnite în actele tribunalului din Raseiniai: Анмалецъ лунку22(A. Salys citește Aпt Alėjos [: Alėja — râu din districtul Viduklė]), унто̄ гурио певасъ23 (= aпt girių pievos). În sfârșit, și celelalte particularități lingvistice ale culegerii de imnuri indică fără îndoială graiul raseiniškiai. De pildă, în culegerea de imnuri, 21 Dintre mult peste o mie de exemple, patru cu primul element îngustat trebuie considerate trăsături răsăritene ale limbii culegerii de imnuri. Ele sunt analizate în capitolul despre elementele aukštaitiene din limba culegerii de imnuri. 22 Vezi И. Я. Спрогис, Географический словарь древней Жемойтской земли XVI столетия, Вильна, 1888, p. 5. 23 În același loc, p. 12. 144 ca și în zona raseinișkienilor, se păstrează intacte vocalele scurte neaccentuate u, i24, pe care mulți varnișkiai le transformă, iar o parte dintre vorbitori (Kuršėnai, Šaukėnai), după cum considera pe bună dreptate J. Kazlauskas25, le transformau mai demult în o, ė. Vocala lungă ė este adesea înlocuită cu į în terminația finală neaccentuată din imn, de pildă, n. sg. rikβti II 98₄ „nuia”, Sauli I 84₁₆ „soare”, žiami II 61₃ „pământ”, 3. praet. pamati I 77₁₃ „a văzut”, tafi I 91₅ „a cioplit”, vžmuši I 51₁₇ „a omorât” (112 exemple în total). Cel mai probabil, aici se includ încă peste douăzeci de forme n. sg. f. superl. cu -iausi (< iausė?), de pildă, gražiaufi II 87₈ „cea mai frumoasă”, bვენčiaufi I 32₁₄ „cea mai sfântă”. Vocala scurtă26 į în loc de ė în terminația finală neaccentuată se întâlnește astăzi la toți raseiniškiai și la vecinii lor mai apropiați din jurul localităților Šaukėnai, Kuršėnai, Šakiai și Veliuona27. Ceilalți žemaičiai pronunță -ė28. Dintre toți žemaičiai, în prezent particula reflexivă -se „-si”, folosită în mod curent în imnul lui Slavčinskis, a fost înregistrată numai în zona raseiniškiai (în jurul localităților Pagramantis, Skaudvilė, Eržvilkas, Raseiniai), de pildă, 1. sg. bįiau/e II 19₂₂ „mă temeam”, artin/iu/e II 25₁₇ „mă voi apropia”, f točiause II 102₅ „m-aș opri”, 2. sg. randi/e I 93₂ „te găsești”, dawej/e I 135₁₀ „te-ai dat”, 1. pl. džiaukiamuo/e I 45₆ „să ne bucurăm”, 3. as. atranda/e I 131₁₈ „apare”, bengia/e II 57₁₉ „se sfârșește”, prikiel/j/e I 133₆ „se va ridica”, wargintu/e I 74a₁₆ „s-ar chinui”, inf. abgintje II 21₄ „a se apăra”, n. sg. m. Nuwile/e II 26₁₉ „dezamăgit”, n. pl. m. Džiaugdamie II 49₂₃ „bucurându-se”, g. pl. gaylenčiu/e I 140₃ „celor care câștigă”, t. e. „celor învingători” (aproximativ 230 de exemple în total). Particula reflexivă -si nu apare deloc la sfârșitul cuvântului29; ca și în dialectele de astăzi, ea apare numai după prefix, de pildă, Su/imiles II 56₁₆ „milostivindu-se”, at/iranda/e II 48₂₈ „apare”. Din exemplele de mai sus se vede că particula reflexivă a verbelor cu prefix este folosită „în maniera žemaičiai”, adică nu numai după prefix, ci și la sfârșitul cuvântului sau în ambele poziții. Zona raseiniškiai este astăzi străbătută de câteva izoglose pronunțate. Dintre acestea, trebuie menționată în primul rând terminația diferită a dativului singular al substantivelor cu tema în a: în partea de nord-vest a zonei se întâlnește -ū (=aukšt. -uo), iar în partea de sud-est -ui. În schemă, limita este indicată de linia 3. Este destul de strictă, fără o zonă mai largă cu forme duble, ceea ce atestă persistența și stabilitatea izoglosei. În imnul lui Slavčinskis se folosește sistematic terminația -ui (scrisă -uy). Ea apare și în formele mai lungi de adjectiv și participiu întâlnite ocazional, de pildă, amžingmy I 40₂₃ „veșnic”, gimu/iamuy I 40₁₈ „născut”. Nu există niciun exemplu de substantiv sau de alt cuvânt declinabil cu terminația -ū! Așadar, graiul matern al traducătorului trebuie căutat 24 Inf. gerdeti II 55₇ „a auzi” și 1. sg. mireme II 106₁₁ „murim”, după cum arată forma g. sg. gimenes II 43₂₈ „rudă”, corectată în gimines în lista de greșeli a traducătorului însuși (II 128₂₂), sunt fără îndoială greșeli de tipar. 25 Vezi J. Kazlauskas, Despre evoluția baltică *ei și *ō în dialectele žemaitiene ale limbii lituaniene, — „Baltistica“, V, Vilnius, 1969, p. 32—33. 26 Faptul că graiul traducătorului imnului avea aici o vocală scurtă este demonstrat de finalurile versurilor; de pildă, n. sg. roželi I 42₁₁ „trandafir mic” rimează cu voc. sg. berneli, 3. praet. ap/jiauti I 78₆ „s-a învelit” — cu inf. gauni, 3. praet. i/jaki I 76a₁₈ „a rostit” — cu n. -a. du. abi aki și așa mai departe. 27 Clasificarea tradițională a dialectelor, considerând această particularitate drept trăsătură distinctivă a subdialectului Veliuona al dialectelor aukštaițiene de vest, l-a indus în eroare pe J. Palionis, care a afirmat că în imnul lui Slavčinskis se găsesc elemente ale dialectului veliuonișkiai. 28 Din motive tehnice, pe harta nr. 42 din „Dialectologia lituaniană” a autorului acestui articol (Vilnius, 1966), la indicarea limitei dintre zonele -i și -ė s-a strecurat o eroare gravă. În realitate, împrejurimile localităților Plungė, Rietavas, Kvėdarna, Laukuva, Varniai și Luokė aparțin, desigur, zonei -ė. Exemplele din aceste localități sunt scrise corect în carte. 29 Singurul exemplu de 3. praet. fotino/ii II 223 „s-a săturat” a fost corectat în lista de greșeli la foti-no/e (II 128₁₆). 10. 520 145 zona situată la sud-est de linia 3. Această concluzie ar putea fi confirmată și de păstrarea în imnariu, în toate cazurile, a diftongilor ai, ei întregi (desigur, dacă monoftongizarea lor nu este ulterioară secolului al XVII-lea), întrucât la nord-vest de partea mediană a liniei 3 (cea mai importantă pentru noi), acești diftongi se monoftongizează în terminații. În zona situată la sud-est de linia 3, africatele č, dž sunt tratate în prezent în mod neuniform; mai exact, mai aproape de zona aukštaitiană, începând de la linia 4, nu se ține seama de „legea fonetică samogitiană”. Totuși, în trecut, această izofonă ar fi putut trece ceva mai la sud și la est. Această ipoteză este susținută nu numai de curbura ei spre nord-vest, ci și de procesul intens de aukštaitizare a samogițienilor, clar observabil în aceste locuri. Teritoriul dialectului raseiniai este traversat vertical, pe la mijloc, de izofona transformării lui e-, ei- la început de cuvânt în a-, ai-. Ea este însă foarte puțin strictă: există variații pe o fâșie largă în mijlocul teritoriului, unde unele cuvinte se pronunță cu a-, altele cu e-, iar altele în ambele feluri (în anumite locuri variația este foarte mare); transformarea lui ei- în ai- se întâlnește însă aproape pe întregul teritoriu raseiniai. Cu toate acestea, în mod sistematic, fiecare e- de la începutul cuvântului se transformă în a- numai la est de linia 5. În imnariul lui Slavočinskis, e- s-a transformat în a- numai în formele participiului activ prezent al verbului frecvent folosit būti „a fi”, de exemplu, n. sg. m. Aſas I 156₄ „fiind”, g. sg. ąſančia II 22₅, d. sg. asańčiamuy II 36₂₃, a. sg. aſanti I 102₁₀₉, g. pl. aſančiu I 153₁₁₁₁, d. pl. aſantiemus I 50₄, a. pl. aſančius I 125₁₉. În alte forme, e-, respectiv ei- se păstrează, de exemplu, n. sg. elnis II 17₂₀ „cerb”, i. pl. erſpkieteeys II 14₂₁ „cu spini”, g. pl. eſibiu I 129₂₂ „ființelor”, inf. eyt II 26₂₆ „a merge”, 1. sg. fut. eyſiu I 81₁₈, n. sg. Eydamas II 47₉ „mergând”, eyla II 6₁₈ „rând”. Întrucât în imnariu există totuși un caz de transformare, dialectul matern al traducătorului nu poate fi căutat în zona în care se pronunță astăzi esu (cu e-); așadar, el trebuie căutat la est de linia 5. În dialectul matern al traducătorului, cuvântul barzda „barbă” se pronunța barza (fără consoana d), cf. Plaukus barzos, gahwos trauki I 75₁₃ „trăgeau de părul bărbii și al capului”, ant barzos Arona II 59₂₂ „pe barba lui Aaron”. Astăzi, transformarea lui zd în z este cea mai consecventă (se spune baržà „barbă”, blaužà „tibie”, lazà „băț”) în partea de vest și centrală a teritoriului raseiniai, aproximativ până la linia 6. Totuși, în secolul al XVII-lea, această transformare putea exista și dincolo de această linie, întrucât se întâlnește astăzi mai la nord (Užventis, Šaukėnai, Kuršėnai) și la est (Tytuvėnai — între Kelmė și Šaukotas). Din toate cele spuse reiese că dialectul traducătorului trebuie căutat în primul rând în zona raseiniai, delimitată la nord-vest și sud-vest de liniile 3 și 5. La sud-est și nord-est, această zonă s-ar putea prelungi ceva mai departe, dincolo de liniile 4 și 6. Pe hartă, zona cea mai probabilă este marcată cu hașuri30. Această concluzie coincide întru totul cu datele de arhivă publicate de K. Jablonskis31, care arată că locul natal al lui Slavočinskis a fost la Lįpkiškė, la aproximativ 6 km spre sud-est 30 Nu s-a ținut seama aici de izofona retragerii accentului condiționate, care traversează această zonă (ea este foarte puțin strictă), deoarece metrica imnurilor nu permite să se tragă ușor concluzii despre accentuarea din acea epocă. Totuși, asemenea finaluri de vers cu rimă, de exemplu, a. pl. dienas I 63₈ „zile” cu n. sg. m. vienas „unul”, (un caz frecvent), 3. praes. niera I 117₂₀ „nu este” cu sg. m. gera „bun”, 1. sg. Diewu I 28₂₂ „dumnezeu” cu Tewut „tată”, par să permită ipoteza că formele cu accent retras de la terminație nu îi erau cu totul străine traducătorului, ceea ce confirmă în esență localizarea dialectului său la marginea zonei de retragere a accentului. 31 Vezi K. Jablonskis, Date biografice despre Saliamonas Slavočinskis. — S. M. Slavočinskis, Giesmės... Vilnius, 1958, p. 53 și urm. 146 din Nemakščiai. În același timp, acest fapt ar putea părea să infirme îndoiala exprimată de istoricii literari cu privire la paternitatea lui Slavočinskis. Totuși, o asemenea îndoială persistă într-o anumită măsură, deoarece, după cum vom vedea mai târziu, este susținută de prezența în imnariu a unor elemente din alte dialecte și, mai ales, de analiza tehnicii de traducere a imnurilor. Elemente ale dialectului aukštaitian Dintre particularitățile lingvistice ale imnariului lui Slavočinskis caracteristice, în măsură mai mare sau mai mică, tuturor vorbitorilor de aukštaitiană, pot fi menționate următoarele: 1. Folosirea africatelor č, dž în locul consoanelor t, d așteptate conform „legii fonetice žemaite”, de exemplu, n. sg. Jaučias I 59₂₁ ‘taur’, n. pl. žodžiai I 3₂₀ ‘cuvinte’, d. pl. Žodžiams I 14₁ ‘cuvintelor’, i. pl. Erškietėys II 72₁₇ ‘cu spini’, d. sg. m. kalbančiam I 41₁₂ ‘celui care vorbește’, a. sg. f. Turinčią I 20₂₀ ‘pe cea care are’, l. pl. gieydžiame I 28₁ ‘dorim’, 3 as. apšviečia I 25₉ ‘luminează’, adv. nuoširdžiei I 48₂ ‘cu sinceritate’. În imnariu se găsesc mai multe forme aukštaitiene de acest fel decât forme žemaitiene. Ele constituie chiar 68% din toate exemplele și sunt distribuite aproximativ uniform în întregul imnariu. Se pare că traducătorul era destul de obișnuit cu formele africate aukštaitiene și că a încercat în mod deliberat să confere limbii imnariului o pronunțare aukštaitiană în această privință. Acest lucru este demonstrat de hipercorectitudinile întâlnite, de exemplu, a. sg. žvaizdžia I 33₁, 46₂₂ ‘stea’, 3. praes. weyzdžia II 16₂₇ ‘vede’. 2. Diftongii aukštaitieni uo, ie în locul vocalelor „dūnininkiene” ū, į, de exemplu, a) inf. duoti II 19₁₅, n. sg. Duona I 145₁₆, a. pl. nuodemes I 128₂₁ ‘păcate’, b) n. sg. Giesme I 8₄, liežuvį I 140₇, świeśa I 38₁₂ ‘lumină’, žiedas I 34₁₂ ‘inel’, c) n. sg. Akmuo I 117₁₃, g. sg. širdies I 21₁₉ ‘inimii’, i. sg. m. Tuo I 45₂₀, n. pl. m. Tie I 51₁₁. Formele cu uo, ie aukštaitiene predomină de asemenea; ele constituie chiar aproximativ 84% din totalul exemplelor din imnariu (nu sunt incluse aici cuvintele miestas, niekas etc., în care și žemaiții au uo, respectiv ie). Unele cuvinte, de exemplu diena, duona, duoti, giesmė, juokas, kiekvienas, liežuvis, mėnuo, nuoširdžiai, priešingas, šviesa, vienas, viešpats, žiedas, sunt folosite numai cu uo, ie. Multe dintre acestea au varianta aukštaitiană predominantă. Astfel, dievas este scris de 515 ori în forma aukštaitiană (cu ie), și numai o dată în cea žemaitiană (g. sg. Diwa II 126₁). Verbul giedoti are, pe lângă 52 de forme aukštaitiene, tot o singură formă žemaitiană (inf. gidot I 42₂₁). Pe lângă substantivul diena și numeralul vienas, scrise în mod consecvent în forma aukštaitiană, adverbul šiandien și derivatele vienybė, vienoks au ambele variante (raportul dintre formele aukštaitiene și cele žemaitiene este, respectiv, 14: 6, 3: 3, 3: 1). Probabil că, din cauza amestecului de sunete aukštaitiene și žemaitiene și a dorinței de a conferi limbii imnariului o pronunțare aukštaitiană, au apărut forme considerate hipercorectitudini: g. sg. nuoplakimą II 85₂ ‘biciuire’, 3. permis. Te prieduod I 15₂₁ ‘să dea, să ofere’. 3. În locul lui uo, ie din dialectul samogițian (= o, ė din dialectul aukštaitian), în cartea de cântări sunt scrise cel mai adesea literele o, ė, de exemplu, n. pl. žmones I 16₅ «oameni», g. sg. f. ios I 6₁₀ «ale ei», inf. Turet I 36₁₀ «a avea», d. sg. Tewuy I 63₂₃ «tatălui». Cu uo samogițian, după cum s-a arătat deja mai sus, au fost observate în total doar 12 exemple în cartea de cântări, iar cu ie sunt mai multe: numai în poziția de după k, g, š, ž au fost găsite 159. Totuși, astfel de grafii reprezintă o mică parte din totalul exemplelor; scrierea aukštaitiană predomină în mod covârșitor. 4. Se folosesc frecvent terminații complete în locul celor scurtate žemaitiene, de exemplu, n. sg. m. amžinas I 29₂₁, Niekas I 23₅, 3. praes. randą II 10₃, tarnauja I 22₇, ne gali I 152₆. Totuși, nicidecum toate aceste exemple pot fi considerate elemente ale dialectului aukštaitian 10* 147 ale. Este foarte posibil ca, pe atunci, în zona de tranziție spre aukštaitiană să se fi folosit încă forme paralele cu terminații complete și scurtate32. Traducătorul a ales o terminație sau alta, străduindu-se să păstreze numărul necesar de silabe în versul imnului. Din această cauză, formele cu terminații scurte și complete sunt amestecate fără discernământ; comparați, de pildă, acest distih: Karalaw garbės, skalsus wakaras, Duok kad nu wakars butu mūs giaras (5020-21). 5. Se folosesc forme aukštaitiene de locativ: formele de loc. sg. ale temei în i cu terminația -ų(je), de exemplu ugnì II 4₁₉ ‘în foc’ (rară; predomină terminația žemaitiană -ėj(e) > -iej), formele de loc. pl. ale substantivelor cu tema în a, cu terminația -uose, de exemplu namuose I 60₂₀ ‘acasă’ (59 de exemple, față de unul singur cu terminația žemaitiană -ise, respectiv -ųse), formele de loc. pl. ale temei în i, cu -isa (-ysa?), de exemplu akyse I 37₁ ‘în ochi’ (mai frecvente decât cele žemaitiene cu -ėsa > -iesa, deși acestea ar putea fi și forme žemaitiene nu aukštaitiene, forme originare, neinfluențate încă de paradigma ē). 6. Terminația aukštaitiană pronominală de dat. pl. m. -iem(u)s, de exemplu Tiems II 17₁₅, šventiemus I 13₃, ganantiemus I 44₁₆. Este mai frecventă (77 de exemple) decât forma žemaitiană -ims (13 exemple). 7. Forme aukštaitiene ale verbelor la pers. 1 pl. cu -me, de exemplu, pers. 1 pl. praes. regime I 25₈, refl. stojames II 88₁₀ ‘ne ridicăm, adică devenim’, fut. veykfime I 81₃ ‘vom acționa’, imper. bekime I 57₂ ‘să fugim’. Sunt mai frecvente decât formele žemaitiene cu -ma. 8. Forme ale modului imperativ cu -ki-, de exemplu, pers. 2 sg. Bukig I 22₁₉ ‘fii, te rog’, pers. 1 pl. giedokime I 31₅, refl. džiaukimes I 32₃ ‘să ne bucurăm’, pers. 2 pl. eykite I 41₃. Ele sunt ceva mai numeroase (58%) decât cele žemaitiene cu -kia- (42%). Totuși, formele cu -ki- nu pot fi considerate un element neîndoielnic al dialectului aukštaitian, la fel cum nici formele cu tema în i la timpul prezent, destul de frecvent folosite (de exemplu, pers. 1 pl. regime I 25₈, pers. 2 pl. regite I 102₁₀, ne gali I 152₆ ‘nu poate’), fiindcă pe atunci ele ar fi putut fi folosite ca forme paralele chiar și în graiul žemaitian din zona de tranziție spre aukštaitiană, graiul matern al traducătorului. Utilizarea formelor pronumelui de persoana a treia jis, ji este și mai îndoielnică drept trăsătură aukštaitiană, cu atât mai mult cu cât aceste forme există și astăzi, pe alocuri, în partea de sud-est a dialectului žemaitian, alături de formele cu tema ana- (f. anā-). Poate că doar frecvența acestei utilizări în imnariu ar trebui explicată prin influența dialectului aukštaitian. Alegerea uneia sau alteia dintre formele pronumelui a fost, totuși, probabil determinată de necesitatea respectării numărului cerut de silabe în versurile imnurilor. Dintre elementele aukštaitiene din imnariul lui Slavočinskis care nu sunt caracteristice tuturor vorbitorilor de aukštaitiană, ci doar anumitor subdialecte, trebuie menționată mai întâi velarizarea consoanei l (notată cu litera ł33) înaintea vocalismului de tip e (e, ei, ę, ē), de exemplu, a) a. sg. Šiotelė II 53₁₁, a. pl. Gieſmeles I 32₆₂, pers. 1 sg. żerkole II 98₁₁ ‘în oglindă’; b) fut. pers. 1 sg. leyſiu I 81₁₇ ‘voi lăsa’, a. sg. atleydima I 123₁₁ ‘iertare’; c) a. sg. taurele I 71₁₆, 32Faptul că asemenea forme existau odinioară și în alte zone žemaitiene este demonstrat de păstrarea integrală a lui am în forma actuală de n. sg. nešams ‘purtat’. Numai în prezența dubletului nešamas || nešams putea să se păstreze am intact și în varianta mai scurtă. În caz contrar, ar trebui să presupunem că vocalele scurte din terminație au dispărut abia după restrângerea grupurilor de tip am, cu atât mai mult după reducerea și denazalizarea terminației de acuzativ sg. -ą; însă acest lucru ar fi absurd, deoarece în acel caz -a’ -ą’ ar trebui să dispară împreună cu celelalte vocale scurte din terminație. 33 Astfel este notat și ł dur înaintea vocalelor posterioare, de exemplu, malone I 21₅ ‘milă’, 3. praet. lauži I 52₁₁ ‘a frânt’. Grafemele ł și l se disting strict. Cf. a. sg. linkſmibe I 27₂₀ ‘veselie’, în emendările de erori corectat la linkſmibe (II 128₈). 148 n. sg. m. nuwilęs II 21₈ ‘dezamăgit’, n. pl. m. priwilę II 21₆ ‘dezamăgiți, dezamăgiți’; d) inf. ple/št I 97₁₀ ‘a sfâșia’, 1. sg. praet. mileiau II 43₄ ‘am iubit’, 2. sg. praet. pralejai I 137₄ ‘ai vărsat’ (~pralejai34), 3. fut. gales II 3₁₈ ‘va putea’, n. sg. žole II 55₁₄ ‘iarbă’, n. pl. kirmeles II 66₁₂. Această durificare nu este sistematică, ci sporadică. S-au găsit aproximativ 80 de exemple. Tăierea unor litere l nu este foarte clară. După durificare, vocalele l rămân neschimbate, cu excepția următoarelor forme: 3. praes. (?) sląpa35 II 26₄ ‘ascunde?’, 3. praet. layde36 II 40₂ ‘a lăsat’ (~leide), prikala37 I 80₁ ‘a aprins’. l este durificat și mai frecvent în grupul de sunete lbe, în formele cuvintelor gelbeti (33 de exemple) și kalbeti (21 de exemple). Dialectele aukštaițiene, în care l este dur înaintea vocalelor de tip e, se comportă diferit în privința vocalelor nazale ą, ę și a primului element al grupurilor de tip an: în vest, pe o anumită fâșie, s-a păstrat calitatea veche a acestor sunete, iar pe restul întregului teritoriu ele s-au îngustat, uneori toate (în arealul aukštaițian de est), alteori numai ą, ę (în arealul aukštaițian de sud). În imnul lui Slavocińskis, atât ą și ę, cât și grupurile de tip an se păstrează de regulă intacte. Există însă și exemple cu vocale îngustate. Acestea trebuie considerate elemente ale dialectelor din estul Lituaniei. Au fost observate următoarele exemple sporadice de ą modificat în maniera estică: 1. Forme ale verbului mąstyti și ale substantivelor mąstymas, mąstis ‘gând, minte’ (13 exemple în total): a) inf. muſtit II 48₁₀ ‘a gândi’, 1. sg. fut. muſtiſiu II 39₁₇ ‘voi gândi’; b) n. sg. muſtimas II 6₂₁ ‘gândire, cugetare’, g. sg. muſtima I 132₂₄, II 31₂₇, muſtim II 5₁₈ (în emendările de erori corectat³⁸: muſtima II 128₁₅), a. sg. muſtima II 1₁₁, 9₉, a. pl. muſtimns (tipărit greșit în loc de muſtimus) II 23₁₅, all. pl. muſtimump II 6₂; c) 1. sg. muſtiey II 75₁₅ ‘în gând, în minte’, a. pl. muſtis II 26₁, 107₁₉. Cf. a. sg. mąſtima II 39₃ ‘gândire’. 2. O formă a substantivului sąnarys: a. pl. funarius I 91₄. 3. Trei forme ale substantivului sąžinia ‘conștiință’: g. sg. Sužinios II 25₂₆, a. sg. fužiniá II 2₂₃, 1. sg. Sužinioy II 14₁₆. 4. O terminație de acuzativ singular de tip estic: karalunu I 118₉ ‘regele’. Aceste exemple reprezintă doar o mică parte (aproximativ 1,2%) din toate ocurențele vocalei nazale ą. e modificat în maniera estică apare în următoarele forme, folosite sporadic: 1. Acc. sg. -ę în expresia per puſi I 87₈ ‘pe jumătate’. 2. Nom. sg. m. -ęs: piautis I 49₁₁, 62₁₆ ‘simțind’, pálikis II 21₁₆ ‘rămas’ (poate și netikis, care rimează cu acesta, II 21₁₅ ‘nepotrivit’, dacă nu este netikis). Ele reprezintă doar aproximativ 0,6% din toate ocurențele lui ę. 34 Verbul lieti are în imn două variante ale temei de trecut: lėj- (de exemplu, 3. pers. leia I 86₁₄ ‘a turnat’, a. sg. lejma I 121₁ ‘turnare’) și liej- (de exemplu, lieia I 117₃ ‘a turnat’, a. sg. lieiima II 12₄ ‘turnare’). Prima apare de 11 ori, a doua de 4 ori. În imn nu există forme de prezent ale acestui verb. Dintre cele 11 exemple cu aceeași temă, 8 sunt scrise cu ei, una este o formă samogițiană cu i (a. pl. f. iſblitas II 27₂ ‘turnate’) și două sunt scrise cu litera e: 2. sg. fut. leſi I 66₁₄ ‘vei turna’ (probabil din cauza rimei cu mineſi ‘îți vei aminti’), a. sg. iſzleta I 145₂₁ ‘turnată’. 35 Exemplul este îndoielnic, deoarece nici contextul nu este pe deplin clar. Vezi comentariul lui J. Lebedys, S. M. Slavocińskis, Giesmės… p. 397. 36 Verbul leisti și derivatele sale au fost folosite cu l dur de 31 de ori, dintre care numai acest caz are lei>lai. 37 Cf. 3. praet. iſpuole II 40₃ „a năvălit”, refl. Skieles I 94₃ „s-a despicat, adică s-a crăpat, s-a fisurat”, cu -le(s). 38 J. Lebedys, neavând un exemplar complet al imnului, a considerat în mod greșit mąstis > mūstis drept o formă de caz a substantivului (M. Slavocińskis, Giesmės … 474). 149 Aici ar trebui inclusă și forma Tawi I 95₆ a acuzativului singular al pronumelui personal, „pe tine”, dacă nu este vorba doar de o greșeală de tipar. În rest, formele de acuzativ ale pronumelor personale se termină întotdeauna în -e. Au fost observate doar aceste 4 exemple (aproximativ 0,4%) cu grupuri de tip an modificate: inf. aptunkiti II 82₁₇ „a înconjura”, g. sg. aptunkima II 85₇ „al înconjurării”, 2. pl. fut. nekim-tiefite II 16₁₆ „nu veți urî”, a. sg. Nindre II 75₂₅ „trestia” (cf. a. sg. nendre II 78₂₄, i. sg. Nendre II 72₁₈). Puținele exemple cu ą, ę și grupuri de tip an modificate în sens răsăritean (toate reprezentând mai puțin de 1%) arată că dialectul originar samogitian al traducătorului a fost în imn mai mult amestecat cu elemente aukštaitiene din partea vestică a arealului „durificator” (care a păstrat intacte ą, ę, respectiv grupurile de tip an) decât cu cele din partea estică (unde acestea s-au îngustat). Această concluzie se potrivește bine cu situația lingvistică a scrierilor lituaniene din acea vreme. Dialectul părții vestice a arealului în discuție, care ar putea fi numit convențional dialectul regiunii Kėdainiai, după cel mai important centru al epocii — orașul Kėdainiai —, era deja ferm înrădăcinat la mijlocul secolului al XVII-lea în scrierile lituaniene din Marele Ducat al Lituaniei. În acest dialect a fost publicată prima carte tipărită cunoscută a acestei tradiții scrise — catehismul lui M. Daukša din 1595. Calvinii, în competiție cu catolicii, și-au publicat atât primele lucrări (catehismul lui M. Petkevičius din 1598), cât și pe cele ulterioare tocmai în dialectul acestei regiuni³⁹. În acest dialect au fost pregătite pentru tipar și publicate și primele mari culegeri de predici, atât catolice, cât și calvine — postilele lui M. Daukša din 1599 și cea cunoscută drept postila lui J. Morkūnas din 1600. Așadar, se conturase deja o anumită tradiție a limbii scrise, întemeiată pe dialectul regiunii Kėdainiai, cu norme lingvistice mai mult sau mai puțin clare. Prin urmare, era cât se poate de firesc ca, la publicarea primului imn din Marele Ducat al Lituaniei, să se încerce să nu se îndepărteze prea mult de această tradiție și să se urmeze aceste norme. Deși dialectul regiunii Kėdainiai era dominant în scrierile lituaniene ale vremii, nu era singurul. Cărturarii originari din arealul aukštaitian răsăritean, mai ales K. Sirvydas (Širvydas), J. Jaknavičius și traducătorul anonim al catehismului din 1605, iar mai târziu și alții, scriau în dialectul lor natal. Așadar, se forma atunci o altă limbă scrisă, întemeiată pe dialectul aukštaitian răsăritean (cu centrul la Vilnius), ai cărei reprezentanți tindeau să o considere „limba lituaniană autentică”, opunând-o limbii scrise bazate pe dialectul regiunii Kėdainiai, presupus „samogitian” (adică situat în teritoriul Ducatului Samogiției)⁴⁰. Dicționarul lui K. Sirvydas a avut o contribuție semnificativă la răspândirea trăsăturilor răsăritene în scrierile autorilor de alte dialecte; până la apariția imnului lui Slavocinskis, dicționarul fusese deja publicat în trei ediții. În continuare, în discutarea trăsăturilor aukštaitiene din imnul lui Slavocinskis, vor fi abordate mai întâi cele care ne orientează, într-o măsură mai mare sau mai mică, către dialectul regiunii Kėdainiai din acea vreme, iar apoi cele al căror izvor trebuie căutat în arealul dialectului aukštaitian răsăritean. În locul vocalei o din terminația deschisă neaccentuată, în imnul lui Slavocinskis se scrie de regulă litera a, de exemplu, g. sg. nora I 7₂ „dorinței”, 3. praet. pažina I 34₂₀ „a cunoscut”. Astfel 39 Vezi Z. Zinkevičius, Dialectul catehismului lui M. Petkevičius (1598), — „Baltistica“, VI (2), Vilnius, 1970, p. 243. 40 Cf. cuvintele din prefața traducătorului catehismului din 1605: „Atáiō auſiumė mano ne wieno ʒodʒey, kurie neyʒmánu ʃákos Cathechiſmo pérguldito, nuog io mili fiſtos kúngo Mikaloiaus Dáukʃbos [...] iog éſus ánas pérguldis ii ʒemáytiſbkay, ir gieyde aniš nuog mani, idant Lietúwiʃbkay butũ pérgulditas“ (sublinierea mea. — Z. Z.). 150 Scrierea, în multe cazuri, pare să indice pronunțarea samogitiană a acestei terminații41. Totuși, în culegerea de cântări apare uneori și o, de pildă, ant oro I 46₂₂, 3. praet. Ne buvo I 73₄. Aceasta este deja o trăsătură clară a dialectului aukštaitian. Formele scrise cu -o reprezintă doar 4,5% din totalul exemplelor. Totuși, și în scrierile reprezentanților din regiunea Kėdainiai din acea vreme există oscilație între -o și -a: în scrierile lui M. Daukša predomină -o, -o, însă în catehismul lui M. Petkevičius, dimpotrivă, -a reprezintă chiar 75,7%42. Prin urmare, la acea vreme, în această parte a arealului dialectului aukštaitian se pronunța -a sau -ą (cantitatea este neclară). Aceasta explică procentul relativ mic al formelor scrise cu -o în culegerea de cântări a lui Slavočinskis. În terminația neaccentuată închisă -os, formele scrise cu o (de pildă, g. sg. Motinos I 95₃, n. pl. f. wijos I 131₉₃) sunt incomparabil mai frecvente. Ele reprezintă nu mai puțin de 66%. În scrierile din acea vreme ale regiunii Kėdainiai apare, de asemenea, numai terminația -os; chiar și în catehismul lui Petkevičius nu s-au observat deloc exemple cu -as. Exemplele cu litera e în locul lui ė din limba literară actuală, în terminația finală neaccentuată deschisă (de pildă, n. sg. žiame I 63₁₂ «pământ», 3. praet. dawe I 84₁₅ «a dat»), pot fi considerate trăsături aukštaitiene; ele apar în culegerea de cântări alături de terminația samogitiană -i «-ė»43. Ele alcătuiesc 76% din totalul exemplelor. Este interesant că, la sfârșitul versurilor, vocala terminației este tratată ca o vocală scurtă și, se pare, deschisă44. Calitatea și cantitatea vocalei din terminația neaccentuată -es «-ės» sunt mai puțin clare. Rimele de la sfârșitul versurilor arată că existau două variante de pronunțare a acestei terminații: 1) cu vocală scurtă (adică, cel mai probabil, pronunțarea samogitiană), cf. rima dintre g. sg. matones I 11₂₀ «plăcerii» și a. pl. žmones «oameni»45, și 2) cu vocală lungă, cf. rima dintre n. pl. gimines II 10₈ «rude» și 3. fut. puldines «va ataca». A doua variantă trebuie considerată o trăsătură aukštaitiană. Printre elementele dialectului regiunii Kėdainiai trebuie numărată și scrierea sporadică a literei nazale în terminațiile de acuzativ singular ale numelor, -ą (s-au observat doar câteva zeci de exemple, dintre care unele nu sunt pe deplin clare, vezi p. 139) și -ę (aceasta este mult mai frecventă, aproximativ 18% dintre exemple), precum și în terminația nominativului singular masculin a participiilor active de trecut, -ęs (aproximativ 7%), deoarece, în Lituania centrală, spre deosebire de arealul dialectului samogitian și de Lituania de Est, aceste terminații nu se denazalizaseră încă la acea vreme. Acest lucru este arătat clar de scrierile lui M. Daukša, M. Petkevičius și ale altor autori. Trăsăturile aukštaitiene care ne orientează spre Lituania de Est sunt mult mai rare și sporadice. Pe lângă cele indicate mai sus, următoarele sunt considerate cele mai evidente: 1. Trei exemple cu re>ra: i. pl. skaralėmis I 45₁₅ «cu baticuri, adică cu cârpe», adv. grata II 77₃ sau Gratu II 73₈ «alături». 2. Un exemplu cu v- înaintea lui uo la începutul cuvântului (scris o): n. pl. wolas I 101₁₄ «stânci». 3. O formă a substantivului «măr» în care uo > a (ā?): g. pl. Obalu I 64₁₈ «merelor». Cf. forma samogitiană a. pl. obulus I 65₁ «mere». 41 Scurtimea vocalei este indicată de finalurile versurilor cântărilor; cf. rima dintre 3. praet. wargina I 95₈ «a chinuit» și n. sg. Motina «mamă», precum și dintre g. sg. m. gera I 117₁₉ «bunului» și 3. praes. mera «nu este». 42 Z. Zinkevičius, dialectul catehismului lui M. Petkevičius (1598), p. 240. 43 Aceasta din urmă nu poate fi considerată o trăsătură aukštaitiană, deoarece nu există în zona în care se păstrează l-ul dur înaintea vocalelor de tip e. 44 Cf. rima dintre 3. praet. pawijte I 63₉₃ «a înfășat» și voc. sg. Christe «Hristoase», n. sg. žiame I 63₁₂ «pământ» și 1. sg. m. tame, 3. praet. dawe I 120₃ «a dat» și a. sg. Jawe «pe sine», 3. praet. gime I 31₆ «s-a născut» și l. pl. imper. giedokime, 3. praet. klause II 18₈ «a întrebat» și 3. praes. refl. sotinause «se satură». 45 Pentru calitatea (deschiderea) vocalei din această variantă, cf. și rima dintre n. pl. gimines II 56₂₇ «rude» și n. sg. m. pažines «recunoscând» (= cf. samogitian -ęs). 151 4. Șapte exemple cu prefixul ażu- (în mod obișnuit se folosește už-): 1. sg. praet. ażu mirßau II 55₁₃ „am uitat”, 3. praes. dźutur II 18₁₈ „ține”, 2. pl. imper. ne ażu kietinnkite II 50₁₅ „nu împietriți”, n. sg. m. ażu wilkies II 49₄ „îmbrăcat”, ne ażu meruotas II 57₁₀ „nemăsurat”, g. sg. ażu mirsimo II 39₁₃ „uitării”, ażu fiejė-dima II 6₁₅ „coborârii”. Forma plină anas „el” a pronumelui de persoana a III-a, n. sg. m. (I 8₁₇, 17₁₈, 29₁₁ etc.) și 3. praes. rodźiafje II 48₁₁, ₂₇ „se arată” (datorită temei, nu particulei reflexive) ar putea fi considerate atât elemente ale ținutului Kėdainiai, cât și ale dialectului estic al aukštaiților, deoarece în acea vreme aceste forme erau folosite în scrierile reprezentanților ambelor dialecte⁴⁶. Prepoziția ing „în” era folosită și mai pe larg (59 de exemple), fiind atestată atât în scrierile lituaniene din Marele Ducat al Lituaniei, cât și în cele din Prusia Orientală (de exemplu, M. Mažvydas, J. Bretkūnas). Nu este clar cum trebuie interpretată forma de 1. sg. praet. fregu. budawau II 25₁₄ „era”, întâlnită în scrierile vremii, se pare, numai în cele din Prusia Orientală (mai ales în „Postila de la Wolfenbüttel”, precum și în cărțile lui J. Bretkūnas, B. Vilentas și L. Zengštokas), iar astăzi atestată doar în regiunile sud-estice de margine ale arealului limbii lituaniene (Zietela, Lazūnai, Dievėniškės, Druskininkai, Kápčiamiestis, Veisiejai, Leipalingis, Liškiava). Cum erau traduse imnurile J. Lebedys a demonstrat că imnologiul lui Slavočinskis nu este o culegere de imnuri traduse anterior în limba lituaniană (despre care se știe puțin), ci o carte alcătuită la un moment dat⁴⁷. Imnurile au fost traduse din culegeri de imnuri latine și poloneze ale vremii (psalmii nu din Biblie, ci din prelucrările renumitului poet polonez din secolul al XVI-lea, J. Kochanowski); în plus, traducerea a fost foarte liberă, nu literală, așa cum era obiceiul pe atunci⁴⁸. De aceea, în multe cazuri, pentru a le caracteriza s-ar potrivi mai bine termenul (din perspectiva epocii) de recreare a imnurilor decât cel de traducere. Istoricii literari apreciază foarte mult munca traducătorului, considerându-l un mare inovator al versificației lituaniene⁴⁹. Fără a examina aspectul artistic al traducerii, aici trebuie să atragem atenția doar asupra acelor particularități ale versificației care ajută la înțelegerea fenomenelor limbii traducerii. În primul rând, trebuie constatat că traducătorul urmărea cu multă strictețe numărul necesar de silabe pe vers. Din acest motiv, uneori cuvintele sunt scurtate neobișnuit, de exemplu, n. sg. duš II 116₁₈, 118₈ „suflet”, waland I 66₄ „oră”, 3. praet. Giwen II 22₁₂ „a trăit”, liep I 76b₂₀, 78₈ „a poruncit”, tar I 17₃ „a spus”. În unele locuri sunt omise chiar și vocalele din interiorul cuvântului, de exemplu, ill. sg. kalnen I 76b₃ „în închisoare” (cf. a. pl. kalines II 34₁₀), voc. sg. Stansłoway I 118₇ „Stanislave” (cf. g. sg. Stanisłowo I 118₆). Se întâlnesc și cazuri contrare — așa-numitele cuvinte „de umplutură”, în general nenecesare (absente din original), care întunecă sensul frazei, dar care au apărut, la fel ca scurtarea cuvintelor, numai din dorința traducătorului de a păstra numărul necesar de silabe pe vers⁵⁰. Amploarea acestor eforturi ⁴⁶ Žemaičių ańs „el” și-a pierdut vocala finală încă înainte de reducerea grupurilor de tip an; cf. š. žem. ąns. ⁴⁷ Vezi J. Lebedys, 1646 metų giesmynas. — S. M. Slavočinskis, Giesmės … p. 15—18. ⁴⁸ Ibidem, p. 31—39. ⁴⁹ Žr. Lietuvių literatūros istorija, I. Redagavo prof. K. Korsakas. Vilnius, 1957, p. 150—151; J. Lebedys, 1646 metų giesmynas, p. 39—45; J. Girdzijauskas, Lietuvių eiledara. Vilnius, 1966, p. 118—124. ⁵⁰ Exemplele sunt indicate de J. Lebedys, vezi S. M. Slavočinskis, Giesmės … p. 377 (nota referitoare la versul 131₁₃). 152 Acest lucru este arătat, printre altele, de îndreptările greșelilor adăugate la sfârșitul psaltirii, în care apar chiar și cazuri în care o formă variantă este înlocuită cu alta (de exemplu, inf. judit este înlocuit cu juditi II 128₁₁ «a judeca»), dacă numărul de silabe din vers o cere. Traducătorul a acordat, de asemenea, multă atenție rimelor. Rimele sale se caracterizează printr-o asonanță completă de două silabe (mai rar, de o silabă și jumătate). Există rime și acolo unde originalul este aproape în întregime fără rimă sau rimează în maniera medievală⁵¹. Pentru rimă, traducătorul folosește uneori chiar forme de caz sau de persoană neobișnuite, artificiale, de exemplu d. pl. piemenėmus I 68₈ «păstorilor» (rimează cu ganantiemus «celor care pasc»), i. pl. f. būyjemis II 30₇ «înfricoșătoare» (rimează cu pādutiklemis «cu puștile»), i. pl. pelenomis (!) II 55₂₅ «cu cenușa» (cu ábaromis «cu lacrimile»), i. pl. f. žibantiemis II 5₂₃ «strălucitoare» (cu žwayzdemis «cu stelele»), 1. pl. praes. dusaujime I 63₃ «suspinăm» (cu 3. praet. užgime «s-a născut»). Un exemplu interesant în acest caz este oferit de strofa Šapelu atnešt noia, Prakartiey iam pakloia (I 62₁₃–₁₄)⁵², unde, pentru rimă și respectarea numărului de silabe din vers, forma verbală nuėjo este contractată în mod neobișnuit. În scopul versificației, traducătorul a folosit cu măiestrie forme mai vechi, mai ales dativul plural în -mus (de exemplu, žmonemus I 11₁₀, šwentiemus I 13₃, mumиs I 10₂) și dativul singular în -mui (de exemplu, gieramuy I 81₁₅, gimušiamuy I 40₁₈), folosite alături de formele scurte uzuale corespunzătoare pentru rimă și, mai ales, pentru a obține versul cu numărul necesar de silabe. În același scop sunt folosite și formele mai scurte și mai lungi ale locativului singular (cf. rima dintre 3. praet. kaboia «atârna» și 1. sg. girioia «în pădure» I 85₂₁–₂₂), ale instrumentalului singular cu teme în i și u (de exemplu, akmenimi II 47₈, Sunumi I 77₇ și Wieppātim II 15₂₄, junum I 81₂₀), cele două forme ale viitorului (de exemplu, 2. pl. regiefite I 117₁₈ «veți vedea» și Stofite I 126₄ «veți sta»), se aleg potrivit contextului locativele postpoziționale sau construcțiile prepoziționale care le înlocuiesc (de exemplu, ill. sg. žiámen II 40₄, all. sg. Diewop II 45₂₂ și ing žiame II 26₁₄, pri Diewą II 88₁₈), variantele mai lungi sau mai scurte ale unor cuvinte (de exemplu, welinas II 93₂₂ și welmas II 70₇ «diavolul») și așa mai departe. Analiza textului psaltirii arată că elementele samogițiene provin dintr-o singură sursă — graiul matern al traducătorului însuși. Elementele aukštaițiene, însă, sunt eterogene. Ele cuprind trăsături din subdialecte diferite ale dialectului aukštaițian; unele dintre acestea au fost introduse de traducătorul psaltirii însuși, iar altele, se pare, de persoanele care au pregătit psaltirea pentru tipar, poate și de tipografi. Traducătorul psaltirii trebuie să fi fost bine familiarizat cu dialectul aukštaițian. Fiind originar din zona samogițiană de la marginea teritoriului aukštaițian, este posibil să fi auzit încă din copilărie, alături de formele samogițiene, și unele forme de cuvinte aukštaițiene. Și nu numai din gura vecinilor aukštaițieni. Se pare că, la acea vreme, chiar în graiul său natal existau anumite variante aukštaițiene, la fel ca astăzi în zona Nemakščiai. Mai târziu, în perioada în care a locuit o vreme îndelungată în zona dialectului aukštaițian și a interacționat cu aukštaițienii, traducătorul trebuie să se fi obișnuit și mai mult cu formele aukštaițiene. Rimele de la sfârșitul versurilor arată limpede că aceste trăsături ale dialectului aukštaițian îi erau bine cunoscute și familiare traducătorului: ⁵¹ Exemplele sunt indicate de J. Lebedys, în același loc, p. 41. ⁵² «Șapelių atnešti nuėjo, i-a așternut în iesle». 153 1. Diftongi aukštaitiški uo, ie în locul lui ū, ī din graiul matern. Acest lucru este demonstrat de cazurile în care traducătorul rimează cuvinte aukštaitiški cu cele care păstrează uo, ie și în dialectul žemaičių, de pildă, a. sg. wieta I 6₃ ‘locul’ cu a. sg. /wieta ‘lumea’ (de mai multe ori!). Uneori folosește cuvinte aukštaitiški pentru a rima cu cele scrise cu litera e în rădăcina accentuată, de pildă, a. sg. viena I 65₂ ‘unul’ rimează cu g. sg. pena ‘hrană’, g. sg. m. kiekwiena I 109₃ ‘fiecare’ — cu iž/iena ‘din vechime’, d. sg. wietay II 70₃ ‘locului’ — cu n. pl. metay ‘anii’. O astfel de rimare ar fi fost imposibilă cu corespondentele žemaitiške. 2. Vocalele scurte din terminații în cazurile în care žemaičiai nu le păstrează. De pildă, n. sg. m. amžinas I 29₂₁ rimează cu 3. praes. refl. artinas ‘se apropie’, 3. praes. duoda II 65₂ — cu 3. praet. roda ‘arată’ (de mai multe ori), 3. praes. ne gali I 152₆ — cu a. sg. dali ‘partea’. 3. Terminația neaccentuată aukštaitiškă -ė (-e). De pildă, 3. praet. pawijte I 63₂₂ ‘a înfășat’ rimează cu voc. sg. Christe ‘Hristoase’ (de mai multe ori), dawe I 84₁₅ ‘a dat’ — cu a. sg. fawe ‘pe sine’, klause II 18₂ ‘a întrebat’ — cu l. sg. praet. refl. sotinause ‘m-am săturat’, n. sg. žiame I 63₁₂ ‘pământ’ — cu l. sg. m. tame. 4. Terminația neaccentuată aukštaitiškă -os. De pildă, g. sg. motinos I 74a₉, II 59₉ rimează cu 3. praet. refl. warginos ‘s-a ostenit’ și numažinos ‘s-a micșorat’. O altă persoană nu ar fi putut introduce aceste elemente aukštaitiške: determinate de însăși versificația, ele aparțin materialului lingvistic originar, folosit de traducător la versificare, nu celui secundar, adăugat ulterior, apărut mai târziu, prin ridicarea nivelului limbii textului. Cel mai probabil, printre formele aukštaitiške obișnuite traducătorului trebuie incluse și formele mai lungi ale substantivelor și adjectivelor la loc. sg. (cf. girioia I 85₂₂ ‘în pădure’ rimează cu 3. praet. kaboia ‘atârna’), formele verbale de persoana 1 și 2 pl. (cf. rima dintre 2. pl. praes. žinote I 77₂ ‘știți’ și voc. sg. Pitote ‘Pilate’), precum și varianta imperativului cu -ki- (cf. rima frecventă dintre 2. pl. imper. klikaukimę I 63₁₅ ‘să strigăm’ și 1. sg. fueime ‘în adunare’), dacă, desigur, aceste forme nu existau atunci chiar în graiul žemaičių matern al traducătorului. Se pare că, atunci când versifica, traducătorul alegea, după nevoie, forme žemaitiške sau aukštaitiške. De exemplu, pentru g. sg. wina [vyna] ‘vinului’, ca rimă, i se potrivea mai bine forma adverbială žemaitiškă šiendina [šendīna] ‘astăzi’ (I 71—73) decât *šėdīena [šandīeną]⁵³ din graiul aukštaitišk. De asemenea, cu n. sg. m. galis [galis ar galīs] ‘atotputernic’ se potrivea mai bine forma žemaitiškă de genitiv dális [dalis] ‘părții’ (II 103₂₆) decât corespondentul aukštaitišk *dalies [daliės]. Cf. și rima dintre n. sg. m. wižágális ‘atotputernic’ și g. sg. pális II 44₁₂ ‘țării’, dintre n. sg. świeſa ‘lumină’ și forma žemaitiškă de 1. sg. vgnieſa II 115₂₁ ‘în foc’. În schimb, pentru 1. sg. m. tame se potrivea mult mai bine forma aukštaitiškă n. sg. žiame [žeme] ‘pământ’ (I 63₁₉) decât forma *žiami [žemī] din graiul matern al traducătorului, cel al žemaičių de sud; la fel, pentru voc. sg. Christe ‘Hristoase’ se potrivea mai bine forma aukštaitiškă 3. praet. pawijte [pavīste ar pavīštė] ‘a înfășat’ (I 63₂₂) decât forma žemaičių *pawijti [pavīsti]. Astfel, pentru a obține o sonoritate mai bună a rimelor, traducătorul a alăturat adesea cuvinte și forme ale acestora cu fonetică žemaitiškă și forme tipic aukštaitiške, de pildă, g. sg. giedas II 91₂₆ ‘rușinii’ (žemaičių ie < ē și -as ‘-os’) rimează cu 53 Cf. strofa: Hey wina tokio wina, Ne buwa dar šiędina (I 71₈–₉) ‘Hei, vinule, vinule, încă nu era astăzi’. În acel cântec, rima wina: šiędina este folosită de nu mai puțin de 6 ori. 154 n. sg. žiedas II 92₈, „inel” (ie și terminația -as din dialectul aukštaitian). Există destul de multe exemple de acest fel, și ele sunt diverse. Cf. și rima formelor žemaitiene de 1. pl. tupuoƒe „pe buze” cu forma aukštaitiană danguoƒe I 105₁₂ „în ceruri”. În Giesmynas, cuvintelor cu fonetică žemaitiană li se adaugă adesea terminații aukštaitiene, de exemplu, 3. praet. ieme II 14₁₅ „a luat”, n. sg. m. iƒzkodamas I 140₁₆ „căutând”, d. pl. m. iƒzkantiemus I 140₅ „celor care caută”, 1. pl. lipƒnoƒe I 133₁₁, 156₁₁, II 117₅ „în flăcări”. Uneori, o formă în esență žemaitiană are sunete aukštaitiene, de exemplu, 1. pl. imper. refl. džiaukaimoƒe I 45₆ „să ne bucurăm” (cu o în loc de uo). Se întâlnesc și cazuri inverse, când o formă aukštaitiană capătă un înveliș fonetic žemaitian, de exemplu, 1. pl. praes. refl. wilamieƒe II 31₁₇ „ne lăsăm” (terminația aukštaitiană -ėse este pronunțată în manieră žemaitiană). Fără îndoială, traducătorul a fost îndemnat să introducă elemente aukštaitiene în Giesmynas de dorința de a se adresa unui număr mai mare de lituanieni, precum și de eforturile de a pregăti un volum de cântări cât mai popular⁵⁴. Desigur, a avut o importanță considerabilă și exemplul scrierilor aukštaitiene mai vechi din Marele Ducat al Lituaniei. Totuși, în absența unor norme clare în toate cazurile și a unei gramatici normative care să le reglementeze, era dificil să se obțină consecvență însemnată în aukštaitizarea limbii žemaitiene a cântărilor. Probabil că utilizarea grafemelor o, e și uo, ie a provocat cea mai multă confuzie traducătorului și celor care au aukštaitizat limba Giesmynas. Cele două perechi sunt adesea confundate în Giesmynas, mai ales în flexiunea și sufixele cuvintelor. Aceasta s-a întâmplat din cauza dificultății de a distinge unde diftongizarea žemaitiană corespunde vocalelor aukštaitiene o, ė și unde este vorba de diftongii aukštaitieni uo, ie, pe care traducătorul a încercat să-i folosească adaptându-se la dialectul aukštaitian. O confuzie asemănătoare se observă și în practica lingvistică din zilele noastre, când un žemait mai puțin instruit, mai ales dintr-o familie cu dialecte mixte, încearcă să scrie în limba standard. În Giesmynas, grafemele o și uo sunt cel mai mult confundate în terminațiile locativului plural (cf. masculin -uose și feminin -ose > žem. -uose) și în sufixele -uotas și -otas (> žem. – uots). Aceasta privește atât exemplele din interiorul versului, cât și poziția de rimă, de exemplu, 1. pl. kalboƒe „în vorbiri” rimează cu weykałoƒe „în opere” (II 97₂), mal̇dnoƒe „în rugăciuni” – cu lipƒnoƒe „în flăcări” (I 156₁₀–₁₁), namuoƒe „în case” – cu mieƒtoƒe „în orașe” (I 60₂₀–₂₁), wargoƒe „în suferințe” – cu kawlinioƒe „în haine de blană” (I 66₂₀–₂₁). În Giesmynas, terminația loc. pl. m. cu grafemul o este folosită chiar mai frecvent (35 de exemple)⁵⁵ decât cea cu uo (26 de exemple). De asemenea, sufixele -uotas, -uotinis, -uoti sunt scrise mai des cu grafemul o (13 exemple) decât cu uo (8 exemple). Grafemele ie și e (în loc de ė) sunt confundate cel mai mult în terminația pronominală a dativului plural, cf. rima d. pl. m. teyƒingiemus „celor drepți” cu kaltemus „celor vinovați” (II 37₁₉–₂₀), i̇bgriebt emus „celor salvați” cu giminemus „rudelor” (II 42₂₃–₂₄), taukiantemus „celor care așteaptă” cu βauk iantemus „celor care strigă” (II 41₁₆–₁₇). Terminația -iem(u)s este scrisă cu ie de 62 de ori, iar cu e de 15 ori. Confuzia dintre grafemele uo, ie și o, e în rădăcinile cuvintelor este mai rară, dar apare, de exemplu, se scrie 3. praes. doda II 114₉ „dă” (rimă cu roda „arată”), n. sg. m. lepdās I 154₂ < lepdams „mergând”. Nici aici nu era greu să se greșească, având în vedere cuvintele folosite în Giesmynas, în care atât žemaiții, cât și aukštaiții pronunță uo, ie, de exemplu, afiera, ⁵⁴ Că s-a urmărit popularizarea este indicat, printre altele, și de corectarea greșelilor: forma 3. cond. fectu „ar urma” de la I 116₆ a fost corectată în fektu (II 128₅). ⁵⁵ Loc. pl. wiƒrikłoƒe I 44₁₉, 59₉, „în scutece”, nu este inclus aici în calcul, deoarece substantivul vystykłai era de genul feminin, nu masculin, în dialectul traducătorului; cf. i. pl. wiƒtikłomis I 53₂₃, II 8₁₅ „cu scutece”. 155 ulei, Andrei, tielybė, Elisabeta, Gabriel, Iosif (8 exemple alături de g. sg. Juzapa I 3₉), Kazimieras, kielikas, Maižiešius «Moise», miera «măsură, modestie», mieruoti «a măsura», oraș, nimeni, niciodată, nicăieri, a disprețui, neprieten, sulf, unt, Vaitiekus. Dintre cele 282 de exemple de acest tip consemnate, 248 sunt scrise cu uo, ie, iar 34 cu o, e. Este caracteristic faptul că majoritatea celor din urmă sunt constituite din cuvântul niekas și derivatele sale. Verbul (pa)niekinti și substantivul (pa)niekinimas sunt scrise sistematic numai cu litera e. Sufixul -ienė este, de asemenea, scris cu e, ceea ce ar putea indica efortul traducătorului de a da cuvintelor din dialectul său matern samogițian o fonetică aukštaitiană, transpunându-le prin sonorizare56. În Giesmyne, grafemele o, e sunt folosite destul de consecvent în locul diftongilor samogițieni uo, ie (= aukšt. o, ė) în cuvintele care rimează cu cele ce au diftongii aukštaitieni sau comuni ambelor dialecte, uo, ie, de exemplu, în formele verbelor stoti (samog. stuoti) și duoti (II 2₁₆–₁₇, ₂₄–₂₅, 19₁₅–₁₆, 36₉–₁₀, ₁₃–₁₄, 56₁₉–₂₀ etc.), ac. sg. m. žadeta «promisă» și pradeta «începută», precum și gen. sg. swieta «al lumii» (I 39b₆–₈, ₁₃–₁₅, ₂₀–₂₂). Totuși, este posibil ca aceasta să fie opera nu numai a traducătorului, ci și a unei alte persoane care a aukštaitizat limba giesmelnicului. Prezența trăsăturilor răsăritene în giesmelnic constituie o problemă aparte. Analiza versificației arată că cel puțin o parte dintre acestea au fost introduse de însuși traducătorul cântecelor; cf. nom. sg. m. paiautis «simțind» rimând cu nom. sg. iautis «taur» (I 49₁₀–₁₁, 62₁₅–₁₆), ac. sg. puſi «jumătate» — cu ac. sg. m. iſdžiuwuſi «uscat» (I 87₈–₉), ac. sg. karalunu «prinț» — cu ac. sg. ſunu «fiu» (I 118₉–₁₀). J. Lebedys explică trăsăturile răsăritene din giesmelnic prin influența dicționarului lui K. Sirvydas57. Totuși, în giesmelnic există și asemenea trăsături răsăritene care nu se găsesc în acel dicționar58, de exemplu, (ne)kintėti «(a nu) suporta», aplunkyti «a vizita», aplunkymas «vizită» (indicația metrică se află la p. 150), skaralė «zdreanță», grata «alături», obalys «măr» (p. 151). În plus, flexiunea cazuală răsăriteană nu putea fi preluată din dicționar, de exemplu, ac. sg. karalunu I 118₉ «prinț», puſi I 87₈ «jumătate». Participiile paiautis I 49₁₁, 62₁₆ «simțind» și palikis II 21₁₆ «părăsind» nu se găsesc nici ele în dicționarul menționat. Prin urmare, a existat și o altă sursă, în afara acestuia, din care formele răsăritene au pătruns în giesmelnic. Drept o asemenea sursă trebuie considerat graiul viu al aukštaitienilor de răsărit din acea vreme, în aria căruia traducătorul se pare că a locuit o perioadă îndelungată. Cel mai probabil, era vorba de locuitorii orașului Vilnius, care vorbeau pe atunci un dialect răsăritean și cu care traducătorul trebuie să fi comunicat, de pildă, în timpul studiilor la Academia din Vilnius. Trebuie remarcat că în giesmelnic se întâlnesc chiar și forme răsăritene samogitizate, de exemplu, pers. a 2-a pl. fut. nekintiesite II 16₁₆ «nu veți suporta» (cu diftongarea samogițiană a vocalei ė). Traducătorul a folosit într-adevăr mult dicționarele lui K. Sirvydas59. Acestea erau, în cuvintele lui J. Lebedys, cartea sa de referință cea mai importantă în traducerea cântecelor în lituaniană. Cel mai probabil, din acest dicționar au fost preluate echivalentele răsăritene ale cuvintelor mąstyti, mąstymas, mąstis «gând, minte», sąnarys, sąžinia, nenėrė (menționate la p. 149–150), substantivul uola cu v- adăugat (traducătorul nu a înțeles ortografia lui K. Sirvydas, potrivit căreia, la începutul cuvântului, literele vo redau diftongul uo), majoritatea cuvintelor cu prefixul răsăritean ažu- (p. 152) și multe altele, fără indicii dialectale cu totul evidente (neologisme, cuvinte străine etc.), dintre care le menționăm, de exemplu, pe acestea: didėžuvìs «balenă» (II 66₄), miestakelis 56 Prepoziția apie este, de asemenea, scrisă sistematic cu e (toate cele 40 de exemple). Totuși, ea poate avea vocala ė sau e, nu ie; cf. formele din dialectele actuale apė, ape. 57 Vezi J. Lebedys, Giesmelnicul din 1646. — S. M. Slavočinskis, Giesmės..., p. 24. 58 Autorul îi este recunoscător lui K. Pakalka, cercetătorul acestui dicționar, care a furnizat datele prezentate mai jos. 59 Despre aceasta, vezi J. Lebedys, op. cit., p. 26–30. 156 „strada” (II 25₆), pelikonas „pelican (o astfel de pasăre)” (I 145₁₉, II 55₁₉), adv. piktadaringai „în mod răufăcător, nerușinat” (II 25₈), persūna „persoană, individ” (I 129₂₃, 131₂₃, II 115₁₄ și altele), rožių vainikas „rozariu” (II 68₄, 69₁₃), sudara „pace, înțelegere” (II 46₉, 60₄), sumania „intenție, plan” (II 24₂₄), skalinis „elev” (II 82₉), tikybė „credință” (I 143₁₀), visotimė „popor, mulțime” (I 103₂₀). Forma și ortografia acestor cuvinte și ale altora coincid întru totul în dicționarul lui Sirvydas și în Cântarul lui Slavčinskis. În plus, ele apar în principal în psalmi și, în general, în texte de cântece mai greu de tradus. Rezumând tot ce s-a spus despre materialul lingvistic originar, folosit de traducătorul însuși în versificare, trebuie să concluzionăm că baza sa dialectală samogitiană a fost puternic influențată de dialectul aukštaitian, în primul rând de cel din regiunea Kėdainiai din acea vreme și, într-o măsură mai mică, de subdialectele aukštaitiene răsăritene. Traducătorul trebuie să fi avut vreme îndelungată legături cu vorbitorii acestor subdialecte și să fi locuit mult timp în mediul lor. De aceea, cu greu putea fi un tânăr. Acest fapt pare să susțină îndoielile exprimate de istoricii literari cu privire la posibilitatea ca Saliamonas Mozerka Slavčinskis, care în 1646 încă studia la Vilnius, să fi fost cu adevărat traducătorul unui cântar atât de desăvârșit⁶⁰. Împotriva acestei îndoieli stă însă localizarea dialectului matern al traducătorului, realizată prin analiza lingvistică, în aceleași locuri din care provenea S. M. Slavčinskis. Așadar, problema paternității traducătorului cântarului rămâne în continuare de cercetat⁶¹. Limba cântarului pregătit de traducătorul samogitian, deși conține multe elemente aukštaitiene, se deosebea totuși considerabil de limba obișnuită a scrierilor lituaniene publicate atunci în Marele Ducat al Lituaniei, bazată pe dialectul aukštaitian din regiunea Kėdainiai (în episcopia Samogiției) sau pe cel al aukštaitienilor răsăriteni (în episcopia Vilniusului). Se pare că acest lucru nu i-a mulțumit pe editorii iezuiți ai cântarului, care cereau ca limba să fie și mai mult apropiată de aukštaitiană, pentru a face cântarul accesibil unui număr și mai mare de lituanieni. Cine a făcut această muncă — traducătorul însuși sau o altă persoană (alte persoane?) — este greu de stabilit acum. Totuși, cel mai probabil, la corectarea textelor cântecelor, pe lângă traducător, au contribuit și alte persoane, poate un redactor (sau redactori?) desemnat în mod special în acest scop. Cel puțin, la această concluzie ne îndeamnă rimele deteriorate pe alocuri prin apropierea de aukštaitiană, de al căror efect sonor frumos, după cum am văzut, traducătorul se îngrijea foarte mult. De pildă, în cântecul „despre Nunta din Cana Galileii” (I 70—73), alături de rima sonoră, repetată de șase ori, g. sg. wina [vīna] „vin”: adv. šiedina [šendina] „astăzi”, alcătuită din formele samogitiene ale substantivului vynas și ale adverbului šiandieną, există patru cazuri în care rima este deteriorată, forma samogitiană a adverbului šiandieną fiind înlocuită cu echivalentul aukštaitian šiediena (I 71₄, ₁₉, 72₂, ₂₉). Un alt exemplu de rimă deteriorată prin apropierea de aukštaitiană este rima dintre n. sg. žiedas „inel” și g. sg. giedos „rușinii” (în loc de samogitianul giedas; II 112₁₉)⁶². De la traducător ne-am aștepta mai degrabă să fi versificat din nou în alt fel asemenea pasaje, decât să fi deteriorat rima. 60 Vezi Lietuvių literatūros istorijos chrestomatija. Redagavo K. Korsakas ir J. Lebedys. Vilnius, 1957, p. 76; Lietuvių literatūros istorija, I. Redagavo K. Korsakas, Vilnius, 1957, p. 150; J. Lebedys, 1646 metų giesmynas. — S. M. Slavčinskis, Giesmės..., p. 45—49. 61 Titlul și prefața cântarului indică faptul că traducătorul a fost S. M. Slavčinskis. Despre acest lucru, vezi articolul D. Gargasaitė din „Pergalė“, 1968, Nr. 9, p. 179—180 și Lietuvos TSR bibliografija, I. Vilnius, 1969, p. 369. Totuși, datele biografice despre S. M. Slavčinskis publicate de J. Jablonskis contrazic această ipoteză, punând chiar la îndoială că S. M. Slavčinskis ar fi avut vreo legătură cu literatura; vezi K. Jablonskis, Saliamono Slavčinskio biografijos žinios. — S. M. Slavčinskis, Giesmės..., p. 53—58. 62 Poate că și singurul exemplu cu particula reflexivă -si la sfârșitul cuvântului (în dialectul traducătorului exista doar -se), și anume forma 3. praet. fotinošī II 22₃ „se sătura”, este rezultatul unei asemenea „corectări”; traducătorul a corectat-o din nou în lista de erori (II 128₁₆), deoarece această formă rimează cu 1. pl. peklofe „în iad”. 157 Cel care a adus textul cântecelor mai aproape de aukštaitiană (sau cei care au făcut-o) trebuie să fi fost un vorbitor al dialectului din regiunea Kėdainiai. Un vorbitor de aukštaitiană răsăriteană ar fi modificat, fără îndoială, grupurile de tip an. Un vorbitor de aukštaitiană apuseană, care nu avea intenția să l, nu ar fi presărat litera i înaintea vocalelor de tip e. În plus, în acea perioadă, acest din urmă dialect nu era folosit în scrierile Marelui Ducat al Lituaniei. El se impusese pe scară largă doar în scrierile publicate în Prusia Răsăriteană. Corectorul limbii a intervenit mai ales asupra fragmentelor de text în proză și a titlurilor cântecelor. Aici au rămas în total doar două forme samogitiene (probabil neobservate): a. sg. iwá I 64₅ „pe Eva” și 3. praes. wadin I 129₁₀ „numește”. În rest, totul a fost adus la aukštaitiană — mai precis, „la dialectul din Kėdainiai”. În textul versificat, eforturile corectorului erau constrânse de metrica cântecelor. Avea ceva mai multă libertate la mijlocul versului (în afara poziției rimei). Acolo a și corectat mai mult. De pildă, în cântecul cu titlul polonez „W dzień Bożego narodzenia“ (I 51—53), dintre cele trei forme de 3. praet. ale verbului (už)mušti „a (ucide)”, două se află la mijlocul versului și ambele au terminația aukštaitiană (scrisă -e), iar una se află la sfârșitul versului și a păstrat terminația -i a dialectului matern al traducătorului, deoarece rimează cu terminația -i a a. sg. m. „-į”. În acest cântec există în total nouă forme de 3. praet. cu tema în ė. Dintre acestea, patru se află la mijlocul versului (trei au terminația -e și una terminația -i), iar cinci la sfârșitul versului (în poziția rimei); toate au păstrat terminația -i a dialectului traducătorului. La mijlocul versurilor, corectorul era constrâns mai ales de necesitatea de a nu schimba numărul existent de silabe. De aceea nu putea, de pildă, să înlocuiască formele samogitiene fără vocală scurtă în terminație cu formele aukštaitiene corespunzătoare, cu terminația intactă. A trebuit să lase forma folosită de traducător. Așadar, se pare că limba a fost corectată în principal prin introducerea africatelor č, dž în locul lui t, d, prezente potrivit „legii fonetice samogitiene”, a diftongilor aukštaitieni uo, ie în locul monoftongilor ū, ī din samogitiana de sud, a vocalelor o, ė în locul diftongilor samogitieni uo, ie, prin inserarea literei t înaintea vocalelor de tip e și așa mai departe; cu alte cuvinte, s-au făcut corecturi care nu schimbau numărul de silabe din vers. Corectorul nu a fost prea atent, căci a produs destul de multe forme hibride, pe jumătate samogitiene, pe jumătate aukštaitiene, de exemplu, 2. pl. imper. Duokit II 11₂₆, duokiet I 40₁₇ „dați”, giedokiat I 37₂₃, giedokiet I 40₁₇ „cântați”, Heyskiet I 111₁₁ „dați drumul”, 2. sg. Giebiek II 63₁₉ „salvează”, n. sg. žoteli I 22₂₅ „iarbă” (cu uo, ie, o, t aukštaitiene, dar cu -kia-, ie < ė, -i „-ė” samogitiene). Corectorul nu a atins, sau a atins foarte rar, formele samogitiene care nu le erau cu totul străine aukštaitienilor în acea vreme. De pildă, terminația samogitiană de loc. sg. a temei în i, -iey „-yje”, a fost cel mai adesea lăsată necorectată; cf. -eie în scrierile aukštaitiene ale lui J. Bretkūnas, B. Vilentas și ale altora⁶³; adv. nesavėjė Jurbarkas „ca un străin”. Prepoziția samogitiană pri [pri] „lângă” era acceptabilă pentru corector, deoarece varianta cu i [pri] scurt era folosită atunci de dialectele aukštaitiene (poate chiar de dialectul corectorului) și încă se mai folosește pe alocuri⁶⁴. De aceea, dintre cele 113 exemple ale acestei prepoziții din cântar, doar în 6 cazuri este scris prie(g) și într-un caz preg, iar în toate celelalte (adică în 106 exemple) s-a păstrat pri⁶⁵. Altminteri stau lucrurile cu prepoziția nuo: varianta ei aukštaitiană nuog a fost folosită de 134 de ori (o dată s-a scris nog), iar varianta samogitiană nu [nū] doar de 26 de ori. La mijlocul versurilor, singurele elemente ale limbii traducătorului care au rămas în cea mai mare parte neaduse la aukštaitiană sunt cele pe care corectorul, se pare, pur și simplu nu le-a observat. De pildă, dintre cele 516 exemple ale cuvântului dievas fără- ⁶³ Žr. J. Kazlauskas, Lietuvių kalbos istorinė gramatika, Vilnius, 1968, p. 152—154. ⁶⁴ Žr. Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 424. ⁶⁵ Daiktavardžių priešdėlis pri- [žem. pri-], pvz. 1. sg. priwáyždoy II 11₂₀ ‘prievaizdoje, globoje’, giesmyne pavartotas 7 kartus, o prie-, pvz., n. sg. priewayžda II 32₆, 6 kartus. 158 a rămas, în sudul dialectului žemaitic, doar un singur g. sg. Diwa II 126₁, și acesta nu în textul cântecelor, ci în cuprinsul cărții (rândul de titlu care urmează, aflat chiar în textul cântecului, a fost corectat). Corectarea la capetele versurilor era constrânsă de rime. Fără a strica rima, se puteau schimba numai ambii membri ai unei perechi. În Giesmyne, aceștia sunt adesea din dialectul aukštaitic, de pildă, n. sg. diena: naujiena ‘noutate’ (I 61₁₃–₁₄), g. sg. f. pašlovintos ‘lăudate’: paženklinktos ‘însemnate’ (I 24₂₁–₂₂), d. pl. m. pamestietiems ‘celor pierduți’: pučiantiems ‘celor care suflă’ (II 1₂₂–₂₃), 3. praet. tare ‘a spus’: įžvare ‘a alungat’ (I 65₁₂–₁₃), 1. pl. imper. dumokime ‘să gândim, să visăm’: minekime ‘să ne amintim’ (I 74a₇–₈). Totuși, au rămas și perechi care nu au fost transformate în aukštaitic, de pildă, 2. sg. praes. refl. randije ‘te găsești, ești’: wilije ‘speri’ (I 93₂–₃), inf. turieti ‘a avea’: kientieti ‘a suferi’ (I 85₁₅–₁₆), 3. praet. trauki ‘a tras’: rauki ‘a încrețit’ (I 75₁₃–₁₄), 2. sg. imper. refl. artinkias ‘apropie-te’: šveikinkias ‘salută-te’ (I 6₁₅–₁₆), 2. pl. dž iaukiaties ‘bucurați-vă’: linkšminkiaties ‘veseliți-vă’ (I 26₁₃–₁₄). Schimbarea unui singur membru al perechii fără a strica rima este imposibilă; de aceea, în cazurile în care perechea era alcătuită din două forme gramaticale diferite, corectorul a fost nevoit să le lase neatinse, deși una dintre ele era žemaitică, de pildă, adv. didey ‘în mare măsură’: 2. sg. praet. įbgidey ‘ai vindecat’ (II 12₂₅–₂₆), inf. gauti ‘a obține’: 3. praet. apšiauti ‘a încălța’ (I 78₅–₆), 2. sg. imper. refl. džiaukiafse ‘bucură-te’: 3. praes. refl. artinafe ‘se apropie’ (I 27₃–₄), 1. pl. imper. refl. džiaukiamoſe ‘să ne bucurăm’: 3. praet. refl. ſtojoſe ‘s-au ridicat’ (I 45₆–₇). Numai în cazuri foarte rare asemenea rime au fost totuși stricate, probabil din neatenție sau de către un corector foarte strict (și nepriceput). Monoftongii žemaitici ū, ī (= aukšt. uo, ie) au rămas netransformați în aukštaitic în poziție de rimă numai atunci când cuvântul care forma al doilea membru al perechii avea vocalele vechi ū, ī, de pildă, a. pl. f. paskaytitas ‘citită’: iššiltas ‘turnată’ (II 27₁–₂). Însă asemenea cazuri erau rare. În rest, formele au fost transformate în aukštaitic aproape peste tot. De aceea, în Giesmyne sunt atât de puține exemple cu ū, ī žemaitice (circa 17%), de regulă rămase „din neatenție” în mijlocul versului.⁶⁶ Foarte adesea, rimele aceleiași perechi diferă prin faptul că una are uo, iar cealaltă o, de pildă, inf. duoti ‘a da’: inf. atſtoti ‘a se retrage’ (II 19₁₅–₁₆). Poate că traducătorul a rimat aici o formă aukštaitică (uo) cu una žemaitică (uo < o), pe care corectorul a transformat-o în aukštaitic, înlocuind uo žemaitic cu o aukštaitic. La fel ar trebui explicată și rima frecventă ie: ė (scrisă e), de pildă, g. pl. wietu ‘locurilor’: i. sg. m. negirdetu ‘neauzită’ (I 125₂₁–₂₂). Din această cauză, precum și din cauza înlocuirii frecvente, în mijlocul versurilor, a lui uo, ie žemaitic cu monoftongii aukštaitici o, ė (scris e), în Giesmyne au rămas atât de puține diftongi žemaitici uo, ie (= aukšt. o, ė). Armonia frumoasă a rimei depinde mai mult de vocalism decât de consonantism. De aceea, traducătorul a ținut mai puțin seama de acesta din urmă; cf. rima dintre g. sg. m. ano ‘al lui’ și l. sg. Kanoy ‘în Cana, în ținutul Canei’ (I 70₉–₁₀). Acest lucru ar fi putut contribui la înlocuirea mai intensă a formelor žemaitice fără africate cu forme aukštaitice cu africate. Schimbarea putea fi făcută atât de traducătorul însuși ⁶⁶ Trebuie remarcat că asemenea cazuri reprezintă un procent mai mare în anumite terminații. Dintre variantele žemaitice, terminația -uo a pronumelor i. sg. m. reprezintă 70%, terminația -ie a n. pl. m. — 25%, însă terminația -ies a g. sg. a substantivelor cu tema în i — doar circa 6%. În anumite cazuri, probabil că corectorul a evitat să atingă formele žemaitice care nu-i erau pe deplin clare. Acest lucru pare să fie indicat de tratarea formelor verbale de 1. sg. praes. cu pronumele enclitic adăugat -t(i) ‘ție, te’. Dintre cele trei exemple de forme din Giesmyne (I 65₁₃, 144₁₁, II 121₁₅), toate păstrează fonetica žemaitică, adică se termină în -ūt < -uo-t (i) (scris -ut). De asemenea, terminația -uos(e) a formei 1. sg. refl. este žemaitică în 10 cazuri și doar de 4 ori a fost transformată în aukštaitic. Terminația adessivului -iep a fost păstrată ca -ip (= p. žem. -ip?), probabil pentru că, scrisă astfel, nu era străină nici vorbitorilor de aukštaitic, care aveau -ip mai ales în paradigma substantivelor cu tema în -i și (i)ja. 159 atât traducătorul, cât și corectorii limbii (căci „legea fonetică žemaitică” este păstrată doar în 32% dintre exemplele atestate). Din analiza prezentată reiese că acei corectori ai limbii nu numai că au transformat considerabil Giesmyne în aukštaitic, ci au și amplificat diversele dublete și neuniformitățile de limbă în general. Importanța imnului lui Slavočinskis pentru istoria limbii lituaniene și dialectologia istorică Imnul lui Slavočinskis conține numeroase date lingvistice importante, care permit elucidarea diverselor probleme ale istoriei limbii noastre și ale evoluției dialectelor. Din imn aflăm că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, žemaiții de sud aveau deja monoftongii ū, ī în locul diftongilor uo, ie din graiurile aukštaičių. Și în această zonă žemaitiană monoftongii lungi, înguști, o, ė fuseseră deja diftongizați. Se stabilise deja aproximativ aceeași distribuție a lui ą, ę, ų, į (= an, en, un, in) și a, e, u, i ca cea întâlnită astăzi în dialect. În anumite cazuri, prepoziția și prefixul į păstraseră atunci încă variante cu n, cel puțin facultative (ing, in-). Existase „nazalizarea secundară” caracteristică žemaiților de sud. În imn, aceasta apare nu chiar în aceleași cuvinte în care se întâlnește astăzi, ceea ce, la rândul său, indică faptul că în vechime exista o variație considerabilă între formele cu vocale nazalizate și denazalizate, mai ales cele înguste67. În zona Raseiniai, pe alocuri apăruseră deja începuturile transformării lui e- inițial în a-. Cu toate acestea, diftongii micști cu accent inițial, alcătuiți din u, i + r, l, m, n, își păstrau încă primul element intact în graiul lui Vertėjas. Astăzi, în acele împrejurimi (Žalpiai, Nemakščiai, Očikiai, Sugintai, Viduklė, Sujainiai și chiar în Lipkiškė), acesta este diftongizat: se pronunță, de exemplu, dùorti ‘dùrti’, kūolti ‘kùlti’, skùonsti ‘skų́sti’ (< skūnsti), dùomples ‘dùmplės’, pièrms ‘pìrmas’, jièlks ‘ìlgas’, piènti ‘pìnti’, riemc ‘rìmtas’. Faptul că această diftongizare nu este veche este demonstrat, printre altele, și de transformarea diftongilor de origine secundară, de exemplu, 3. praes dùor ‘dùria’, guòl ‘gùli’, d. sg. mùon < mùn ‘man’, sunkùoms ‘sunkùmas’, pìpiers ‘pìpiras’. În domeniul consonantismului trebuie remarcat, înainte de toate, faptul că atunci palatalizarea consoanelor înaintea vocalelor de tip e era oarecum diferită de cea de astăzi. În prezent, žemaiții de sud din zona Raseiniai palatalizează în acest context toate consoanele. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, înaintea vocalelor de tip e erau palatalizate în mod clar doar consoanele k, g și, poate, cel puțin parțial, și š, ž68. Celelalte rămăseseră încă dure sau se palatalizaseră doar foarte puțin. Analiza ortografiei imnului lui Slavočinskis arată clar acest lucru. În total, în imn s-au găsit 687 de exemple cu grupurile k, g + vocală de tip e. Toate sunt scrise cu grafemele de palatalizare i după k, g, cu excepția unicului exemplu n. sg. Ewangeliſta I 128₁₄ ‘evangelistas’, care, fiind un cuvânt străin, păstrează ortografia originalului. Grupurile accentuate [kė], [gė] și cele care au [e] într-un grup diftongic cu accent acut ([kéi], [géi], [kér], [gér]...) sunt notate cu grafemele kia, gia, de exemplu, n. sg. kìalas I 86₁₂ ‘kėlias’, gìaras I 50₂₁ ‘gėras’, kialdamas II 73₁₆ ‘kėldamas’, inf. giarti II 17₂₁ ‘gérti’ și așa mai departe. Cele neaccentuate, respectiv aflate, se pare, într-un grup circumflex, precum și cele scurte accentuate, sunt scrise sistematic cu grafemele kie, gie, de exemplu, 3. praes. kient I 92₄ ‘kėnčia’, 1. sg. 67 Un caz foarte neobișnuit de nazalizare este forma tą II 104₁₂ ‘tū’ a pronumelui de persoana a II-a (vocală scurtă nazalizată?). Este greu de crezut că aici s-ar ascunde *tū =, echivalentul rusescului ты. Poate că este o greșeală de tipar? 68 În privința africatelor, nu există exemple clare. În imn apare doar cuvântul străin večeria ‘vakarienė’, a cărui ortografie este inconsecventă (de două ori după č este scrisă litera i de palatalizare, iar de două ori aceasta lipsește). 160 Laukie I 54₃ „a așteptat”, adv. gierav I 21₉ „bine”, l. pl. praes. gievdžiame I 19₂ „dorim”, adv. Draugie I 22₂₁ „prietenă, împreună” etc.⁶⁹. Distincția dintre grafemele ia și ie este păstrată în mod consecvent, cf. perechile a. sg. kiala I 155₁₀ „drumul” și i. sg. kielu I 117₁₁ „cu drumul”, a. sg. giara I 142₂₂ „bunul” și g. sg. f. gieros I 100₇ „bunei”⁷⁰. În imnul religios s-au găsit 233 de exemple cu combinațiile š, ž + vocală de tip e. Grafema de palatalizare i este scrisă de 154 de ori, iar fără ea de 79 de ori. Litera i nu este scrisă sistematic în următoarele două cazuri: a) după prefixul iš- (7 exemple), unde, după toate aparențele, s-a păstrat pronunțarea dinaintea unei pauze, și b) în formele verbului šelpti (26 de exemple), care ar fi putut fi cunoscute traducătorului sau editorilor numai din texte scrise (?). Celelalte cazuri în care litera i de palatalizare nu este scrisă sunt nesistematice și apar numai în formele verbelor žengti (18 exemple fără i și 2 cu i), žeisti (6 fără i, 1 cu i), žeminti (4 fără i, 7 cu i), ale numeralului šeštas (1 fără i, 5 cu i) și ale substantivului ženklas (14 fără i, 6 cu i), precum și în derivatele lor, în diminutivul roželė (1 exemplu; însă rožė și diminutivul darželis sunt scrise cu i — 6 exemple), precum și în forma de persoana a 3-a a trecutului verbului (už)mušti (2 fără i, 1 cu i). Aceste fapte indică o palatalizare inconsecventă a consoanelor š, ž. Sunt posibile două explicații: fie, în graiul matern al traducătorului, consoanele respective nu se palatalizaseră încă în mod perceptibil la acea vreme (litera i ar fi putut fi introdusă ici și colo de cei care au înlituanizat limba imnului religios), fie ele deveniseră deja palatale în acel grai, iar exemplele fără i ar fi apărut din vina editorilor, originari din dialecte în care consoanele nu se palatalizau. Prima ipoteză pare mai credibilă, deoarece este susținută de datele din scrierile samogițianului Mažvydas (potrivit datelor lui Chr. Stang, în catehismul său sunt palatalizate numai k, g⁷¹) și ale lui M. Petkevičius, vorbitor de aukštaițian din regiunea Kėdainiai (care palataliza nu numai k, g, ci și š, ž⁷²). Distribuția dintre grafemele ie și ia după š, ž este aceeași ca după k, g, însă inconsecvențele sunt ceva mai numeroase (11%). Celelalte consoane nu sunt palatalizate cu ajutorul literei i înaintea vocalelor de tip e⁷³; de asemenea, după ele, e accentuat nu este redat prin grafema ia⁷⁴. 69 În imnul religios, diminutivul vaikelis este scris ca și cum accentul ar cădea pe vaikelis, cf. waykielis II 59₉, voc. sg. waykieli I 27₇, n. pl. waykielay I 37₂₂. În mod similar, verbul (pra)keikti este tratat de traducător ca (pra)keikti (la fel și în catehismul lui M. Petkevičius!). Verbul gelbėti are două tipare accentuale: gelbėti și gelbėti (acest lucru se vede și din rime). Formele de persoana a 3-a a viitorului Giers II 38₁₄ „va face bine” și reflexiva prikielſiſe I 156₂₄ „se va ridica” indică circumflexul aukštaițian al formelor de persoana a III-a ale viitorului (cu metatonie). În forma reflexivă de persoana a 2-a singular a trecutului, Džiaugieys II 72₅ „te-ai bucurat”, se află, după toate aparențele, de asemenea terminația aukštaițiană de persoana a 2-a singular -ei(s), nu cea samogițiană -ėi(s). 70 Abaterile sunt relativ puține. Excluzând cazurile menționate în nota 69, au fost numărate doar 40, ceea ce reprezintă 9% din totalul exemplelor de [ke], [ge] din imnul religios. Apariția abaterilor a fost favorizată de confuzia dintre literele a și e în imnul religios (de ex., adv. skaney I 71₂₁ „cu gust”, n. sg. f. buſenti I 74b₄ „care va fi”, mažiaufe II 8₆ „cel mai mic” alături de i. sg. f. baymia I 80₁₄ „teamă”, n. sg. m. ateias I 56₆ „venit”, 2 sg. praet. refl. kielayſe II 25₁₁ „te-ai deplasat”), cauzată de confluența lui [a] după o consoană palatală cu [e] în dialectul samogițian. Trebuie remarcat că formantul samogițian al modului imperativ din imnul religios trebuie interpretat ca kia, nu ca ke: deși nu este accentuat, grafiile cu ia reprezintă 38%, iar la formele de persoana a 2-a singular și persoana I plural — chiar 50%. 71 Žr. Chr. S. Stang, Die Sprache des litauischen Katechismus von Mažvydas. Oslo, 1929, p. 98. 72 Vezi Z. Zinkevičius, dialectul catehismului lui M. Petkevičius (1598), „Baltistica”, VII (1), Vilnius, 1971, p. 74–77. 73 Au fost observate în total doar 6 exemple cu i (g. sg. ſmirties II 24₁₉ „al morții”, inf. tieyſti II 26₂₃ „a judeca”, 2. sg. praes. refl. Tieykies II 65₅, 110₁₂ „te judeci”, 3. praet. Pražwiełgie I 18₁₆ „a privit”, adv. wievkley II 64₂₁ „curând”), însă acestea sunt greșeli evidente de tipar, deoarece în toate celelalte cazuri formele respective sunt scrise fără i. Greșeala din forma corectată I. sg. miedey „în copac” (~ samog. mediey) se corectează în mediey (II 128₉), dar această greșeală a fost corectată și în textul propriu-zis (I 64₁₄). Adjectivul n. sg. f. Anielibſka I 155₃ „îngerească” are diftongul ie (cf. anielas „înger” LKKŽ I² 141), iar în forma g. sg. f. nieſakſtos II 103₅ „nespălată”, în loc de ne- poate apărea chiar nė- > samog. nie- (?). 74 Exemplele care apar ca urmare a confluenței lui [a] după o consoană palatală cu [e] (vezi nota 70) au a atât în poziție accentuată, cât și în poziție neaccentuată. 11. 520 161 Din imnul lui Slavočinskis reiese că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, žemaiții din Raseiniai din sud nu mai pronunțau consoana d între z și vocală, de exemplu, genitivul singular barzos I 75₁₃, II 59₂₂ „barzdos”. Atunci substantivul žvaigždė se pronunța încă fără -g- (în graiul traducătorului de astăzi, ca și în zona aukštaiților, se pronunță cu -g-), de exemplu, nominativul singular žwayzde II 86₁, instrumentalul plural žwayzdemis II 5₂₄. Caracteristicile orientale ale imnului sugerează că, în acea perioadă, cel puțin o parte din zona aukštaiților de est fusese deja afectată, în anumite cazuri, de monoftongizarea diftongului uo în silabe neaccentuate, de exemplu, genitivul plural Obalu I 64₁₈ „obuolių”. Se pare că fenomenul se afla încă doar la început. Pe atunci, în unele locuri din Lituania de est, silaba re se pronunța deja ra, de exemplu, grata II 77₃ „grėta”. Dintre particularitățile morfologice trebuie menționată mai întâi folosirea vie în imn a unor forme gramaticale care astăzi nu mai există în zona žemaiților din Raseiniai sau sunt pe cale de dispariție completă. De pildă, se folosește nominativul dual al numelor (exemplu: Kur šiuo metu mudu, Ir bandikščiu tudu, Gaujim atiljės I 61₉–₁₁ „unde noi doi și acele două animale vom găsi odihnă în acest moment”), precum și formele verbale duale (exemplu: eykiau fu manimi II 117₁₄ „să mergem noi doi cu mine”). Sunt atestate forme de ilativ. Ilativul singular este destul de frecvent în imn, cu nu mai puțin de 44 de exemple (substantive cu teme diferite). Ilativul plural are un singur exemplu: plenifn I 154₁₇ „în plėnis (cenușa jăraticului mocnit)”. În locul formelor de ilativ plural se folosește construcția cu prepoziția ing „în” + acc. pl.. Și ilativul singular este adesea înlocuit de construcția ing „în” + acc. sg., de exemplu, graban I 98₆ || ing grabą II 111₄, Bažničion II 78₁ || Ing Bažničia II 74₂₀, žiámen II 40₄ || ing žiame II 26₁₄, šírden I 81₇ || ing šir dí II 53₁₈, dangún II 85₁₁ || ing dangu II 73₆. În imn, ambele mijloace de exprimare sunt complet echivalente, iar traducătorul îl alege pe unul sau pe celălalt în funcție de numărul de silabe necesar în vers. Formele de ilativ nu pot fi considerate o trăsătură estică doar din cauza frecvenței lor. Cel care a adaptat limba imnului la aukštaiți nu le-ar fi putut introduce fără să strice metrica imnurilor. Așadar, ele făceau parte din repertoriul lingvistic al traducătorului însuși, dobândit cel mai probabil din graiul său matern, cel al žemaiților din Raseiniai din sud⁷⁵. Acest lucru este indicat, printre altele, și de fonetica žemaită a formelor (de exemplu, numan I 54₃ „acasă, spre casă”) și de morfologia lor (de exemplu, šírden I 81₇ „în inimă”). Este foarte probabil ca formele de ilativ plural să nu mai fie folosite în graiul matern al traducătorului la acea vreme sau să fi fost foarte rare. Forma pleniƒn I 154₁₇ ar putea, desigur, să fie considerată și un element al dialectului din regiunea Kėdainiai, deoarece în acest dialect ilativul plural era încă pe atunci (spre deosebire de astăzi) pe deplin viu (îl întâlnim în scrierile lui M. Daukša, M. Petkevičius și ale altor autori din Kėdainiai); în plus, formele sale erau adesea abreviate aici, adică se terminau în -sn (fără -a!). În imn sunt folosite frecvent și formele de locativ alativ și adesiv. În total sunt nu mai puțin de 272 de exemple: 84 de adezive și 188 de alative. În ambele cazuri sunt mai frecvente formele de singular (81 și, respectiv, 153 de exemple), dar sunt atestate și forme de plural (3 și 35 de exemple). Din punctul de vedere al părților de vorbire, formele sunt foarte variate; de exemplu, adesiv singular Diewip76 I 14₄ (: dievas), 75 Acest lucru contrazice afirmația a priori a lui J. Kazlauskas, potrivit căreia ilativul, ca și caz, cel mai probabil nu a fost folosit niciodată în dialectul žemait, vezi Istoria gramaticii limbii lituaniene, V., 1968, p. 165. 76 Toate formele locativului alativ și adesiv se termină în -p. Nu există niciun exemplu cu postpoziția completă -pi. În terminația -ip s-ar putea ascunde sud-žemaiticul -ip (= aukšt. -iep). Forma cu -ip apare de 18 ori, iar cea cu -iep o singură dată. 162 Motinip77 I 14₁₅ (: motina), Mäloningämimp II 20₁₂ (: maloningas), manimp I 60₁₀ (: aš), Kurimp I 54₅ (: kuris), Tämimp78 II 28₁₁ (: tas), dat. sg. Wardop II 41₁₇ (: vardas), šveykatoƒp I 144₁₂ (: sveikata), žiameƒp I 108₁₇ (: žemė), Sirdieƒp I 100₂₀ (: širdis), funauƒp I 95₁₃ (: sūnus), Wießpatieƒp II 16₇ (: viešpats), skaysčiaufioƒp I 5₁ (: skaiščiausia), kuriop I 63₃ (: kuris), Toƒp I 27₁₁ (: ta), Manieƒp I 91₂₀ (: aš), dat. pl. Koiump I 110₁₄ (: kojos), äuƒump II 29₅ (: ausys), Rupeƒtingump II 17₆ (: rūpestingį), fäwump II 22₁₃ (: savi), Tump II 6₂ (: tie), muƒump79 I 29₁₅ (: mes). Formele adessivului la plural sunt rare (doar 3 exemple) și neobișnuite: animp 80 I 84₄, II 48₂₇ (: anie), imp II 48₂₈ (: jie). Atât formele adessivului, cât și cele ale alativului sunt folosite în mod viu (nu sunt fosilizate) și pot avea adjective acordate cu ele⁸¹; cele două cazuri nu se confundă între ele⁸². În locul lor apare uneori construcția cu prepoziția pri «lângă» și genitivul (în locul adessivului apare și inessivul). Această construcție înlocuiește rareori alativul (au fost observate doar 15 cazuri mai clare), de exemplu, Iezauƒp pri ƒiartina I 75₃ || evtymem Pri IEzauß II 90₁₄, Diewop pri toia II 45₂₂ || pri Dievä ƒto ƒimeƒe II 88₁₈. Adessivul este înlocuit mult mai des (pluralul a fost aproape complet eliminat din uz; au fost observate peste 40 de cazuri de înlocuire la singular); în practică, cele două mijloace de exprimare sunt folosite ca variante, de exemplu, fawimp Diews rada wieta I 20₇ || Diews [yra] pri tawęs I 17₅, Tu Diewip laymingas I 118₈ || Anna pri Diewá gärbinga II 109₃, Ne iaute ƒawimp ƒtipribes I 94₃ || iaučiau pri ƒawęs toki maƒima II 39₈. Acest lucru arată că, în vestul Lituaniei, adessivul a dispărut mai intens decât alativul, spre deosebire de estul Lituaniei, unde, judecând după situația actuală din satele lituaniene din RSS Bielorusă⁸³, alativul dispăruse mai devreme. Numai acest fapt este suficient pentru a nu considera formele locative periferice din Giesmynas-ul lui Slavočinskis drept orientalismes. Ca și formele ilativului, nici acestea nu puteau fi introduse de cel care a înălțat limba Giesmynas-ului la standardul dialectului aukštaitian fără a distruge metrica cântecelor. Așadar, ele trebuie considerate o trăsătură a dialectului natal al traducătorului, dialectul sudic žemaitian din zona Raseiniai, așa cum era vorbit la acea vreme. Printre altele, acest lucru este indicat și de trăsăturile žemaitiene ale formelor înseși, de exemplu, all. sg. Iwoƒp I 64₁₁ (: lewa), päbängoƒp II 37₁₇ (: žem. pabanga «sfârșit»), all. pl. pitump I 148₁₀ (: pietūs), numump II 47₄ (: namai)84. În Giesmynas sunt destul de frecvente terminațiile mai lungi ale dativului plural (cu -mus) și ale dativului singular de origine pronominală (cu -mui), pe care traducătorul, după cum s-a arătat deja, le folosește cu măiestrie în versificație, pentru a alcătui un vers cu numărul necesar de silabe sau pentru a găsi ritmul potrivit. Ele indică o concurență aflată atunci în desfășurare (poate și în zona sudică žemaitiană?) între formele lungi și cele scurte ale acestui caz. 77 Singurul exemplu de adessiv singular al temei în ā. Terminația -ip (în locul celei așteptate -aip) provine din paradigma temei în ja. 78 Sunt prezentate doar două forme de adessiv singular ale pronumelor posesive. 79 O singură dată apare scris muƒump I 32₈ (q = ų). 80 Poate că litera i notează p. žem. i (= față de ie în dialectul aukštaitian)? 81 De exemplu, Dek tawā wilti Diewip, Mäloningämimp Tewip II 20₁₁–₁₂ «nădăjduiește în Dumnezeu, Părinte milostiv», Siunte Diews Aniola… skaysčiaufioƒp Pannoƒp ir eiƒeianioƒp Marioƒp (žwenčiaufioƒp I 4₂₃–₅ «Dumnezeu a trimis un înger… la cea mai neprihănită Fecioară și la prea sfânta Maria». 82 Poate că numai la all. pl. muƒump I 108₁₅, 127₁₃, II 90₁₀ s-ar putea recunoaște o utilizare adessivă (?). 83 Vezi Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 202–203. 84 Toate aceste fapte contrazic ipoteza lui J. Kazlauskas, potrivit căreia locativele periferice, asemenea ilativului, nu au jucat niciodată un rol semnificativ în dialectul žemaitian (nu au fost cazuri); vezi И. Казлаускас, Историческая грамматика литовского языка. Автореферат. Вильнюс, 1967, p. 18. 11* 163 forme. Același lucru se poate spune despre formele mai lungi și mai scurte ale instrumentalului singular al temelor în i, respectiv consonantice și (i)u, de exemplu, akmenimi II 47₈ || wiešpatim I 131₅ „cu domnul”, Sunumi I 77₇ || šunumi I 81₂₀ „cu câinele”, wayšiumi I 23₂₂ || wayšium I 29₃ „cu rodul”. Ele variază foarte mult și, după câte se pare, depind de asemenea de numărul silabelor din vers. Cu locativul și instrumentalul plural se procedează puțin diferit: în imn domină formele scurte de loc. sg. (de exemplu, walándoy I 28₁₈ „în ceas”, mediey I 64₁₂ „în copac”, danguy I 21₁₀ „în cer”) și formele lungi de loc. pl. (de exemplu, warguofe I 66₁₁ „în necazuri”, žiamieſa I 99₂ „pe pământuri”, akyſa I 50₂₃ „în ochi”) și de instr. pl. (de exemplu, dowanomís I 30₁₃ „cu daruri”, Krutimís I 45₁₈ „cu sânii”). Se pare că terminația completă de loc. sg. (cf. girioia I 85₂₂ „în pădure”, Rouie I 64₈ „în rai”) și terminația de loc. pl. fără -e, respectiv -a, precum și terminația de instr. pl. fără -i- erau neobișnuite pentru traducător și, poate, și pentru corectorii limbii⁸⁵. În prezent, în ținutul raseiniștilor din Samogiția de Sud au ajuns să predomine în toate cazurile variantele scurte. Locativul singular și-a pierdut, de asemenea, jota: se pronunță píwuo „în pajiște”, žėmie „pe pământ”. Formele de locativ plural din imn se termină în -se sau -sa, de exemplu, knigoſe I 102₁₈ „în cărți”, akiſa I 37₁ „în ochi”. Este de remarcat că -se apare la substantive de ambele genuri, iar -sa numai la cele de genul feminin⁸⁶. Rimele arată că traducătorul imnului însuși folosea ambele variante: de pildă, 1. pl. galibeſa I 146₂₀ „în puteri” rimează cu n. sg. šwieſa „lumină”, iar 1. pl. rankoſe II 25₁ „în mâini” — cu 3. praes. refl. ſtoioſe „s-a ridicat”. În prezent, în ținutul raseiniștilor din Samogiția de Sud nu se mai întâlnesc deloc forme cu -sa. S-a impus varianta scurtă, fără nicio vocală după s. Este de remarcat că în secolele al XVI-lea și al XVII-lea varianta -sa era folosită mult mai pe larg decât astăzi: o întâlnim nu numai la autorii K. Sirvydas, din Aukštaitija de Est, și M. Daukša, din Kėdainiai (rar la amândoi, predominând -se), ci și în scrierile aukštaiților de Vest J. Bretkūnas, B. Vilentas, J. Rėza și ale samogitului M. Mažvydas. Așadar, în formele dialectale actuale prescurtate, s nu a pierdut peste tot vocala e; în multe locuri, aceasta fusese a (pe alocuri u). Poate că din această cauză s se pronunță acum cel mai adesea dur. În imn, terminația dativului singular al substantivelor cu teme în i și consonantice este redată prin grafemele -ij (uneori -ii), de exemplu, širdii I 137₁₂ „inimii”, wiebpátii II 1₁₆. Wießpátii II 20₈ „domnului”. În prezent, samogiții din Raseiniai folosesc forme noi, cu terminațiile temelor în ia (masc.) și ė (fem.). Numai foarte rar, pe alocuri, se mai poate auzi folosirea vechii terminații a temei în i, -i (= în aukštaitiană -ie). Datele din imnul lui Slavocińskis sugerează că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, această terminație era încă folosită pretutindeni și că avea încă o jota sau un į nesilabic, adică se pronunța -ij sau -īj⁸⁷. Această din urmă împrejurare explică în dialect diftongul i ne- ⁸⁵ Situația descrisă amintește mult de folosirea terminațiilor scurte și lungi în scrierile autorilor din ținutul Kėdainiai, de exemplu, în catehismul lui M. Petkevičius; vezi Z. Zinkevičius, M. Petkevičiaus katekizmo (1598 m.) tarmė, „Baltistica“, VII (1), p. 82–84. ⁸⁶ Nu s-a observat niciun substantiv masculin sau alt cuvânt nominal cu terminația de loc. pl. -sa. Aceasta amintește de recomandarea din gramatica lui D. Klein, apărută șapte ani mai târziu, de a adăuga -sa numai la cuvintele de genul feminin; vezi Pirmoji lietuvių kalbos gramatika, Vilnius, 1957, p. 434. Printre altele, se procedează astfel în edictele autorităților Prusiei Orientale din 1712–1788, publicate de P. Pakarklis în 1955 (Lietuvos TSR MA Darbai, Serija A, I); vezi G. Bense, Sprachliche Untersuchungen zu neugefundenen litauischen Dokumenten aus dem XVIII. Jahrhundert. — Wissenschaftliche Zeitschrift der Martin-Luther-Universität, Halle-Wittenberg, 1958, p. 659–660. ⁸⁷ Faptul că terminația conținea într-adevăr o jota sau un į este dovedit și de corectarea greșelilor, unde forma d. sg. wieſpaty este corectată în wieſpatii (II 128₉–₁₀). În textul propriu-zis, această formă a fost corectată în wieſpatii (I 69₉). 164 scurtarea prin reducerea vocalelor lungi în terminațiile neaccentuate. Adaptatorii la dialectul aukštaitian ai limbii imnului nu au corectat această terminație, deoarece forma sa grafică nu se deosebea de terminația [-ij] sau [-ii], folosită pe atunci pe scară largă în dialectul aukštaitian88. Imnarul lui Slavočinskis arată că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în paradigma substantivelor cu tema în i din dialectul žemaitian existau deja unele terminații ale temei în ē la anumite cazuri (exemplele sunt prezentate la p. 141 — 142). Instrumentalul singular al substantivelor de gen feminin are în imnar, fără excepție, terminația -ia, de exemplu, akia I 23₂₅ «cu ochiul», širdžia I 23₉ «cu inima». Paradigma pluralului substantivelor cu tema în u era încă destul de bine păstrată pe atunci, cf. n.pl. dāngus aukščiauſi II 109₁₂ «cerurile cele mai înalte», karalus II 56₂₇ «regi», ſunus iſbremti I 21₁₆ «fii alungați», tris ſunus I 131₁₇ «trei fii», d. pl. pelums II 1₂₂ «cenușii». Formele noi cu terminații ale temei în a erau, se pare, încă rare pe atunci, dar apar chiar și în paradigma singularului, de exemplu, i. sg. Sunu I 106₁ «cu fiul». Flexiunea nominativului plural al temelor consonantice este de trei feluri în imnar, de exemplu, moters I 37₂₁ «femei», ſeſers I 46₁₇ «surori» || krikśćiones II 84₂₇ «creștini» || Moteris I 41₃ «femei», ſzunis I 75₁₁ «câini». Desigur, acestea pot fi creația corectorilor limbii imnarului. În vorbirea traducătorului se folosește acum varianta cu terminația temei în i. În imnar variază și genitivele, de exemplu, g. sg. dukters II 110₁₀, wandens II 43₈ || wandenio I 71₂ «al apei», g. pl. wieſpatu I 131₇ «domnilor» || βakniu II 12₁₂ «rădăcinilor». Forma a. sg. meniſi I 24₁₃ «luna» este interesantă. Dacă nu a fost creată de traducător pentru a rima cu wiſi «toți», ar putea indica faptul că, pe atunci, formele temelor consonantice cu i în loc de e neaccentuat existau într-o zonă mai întinsă a dialectului žemaitian decât în prezent89. În imnarul lui Slavočinskis nu apare deloc încă terminația -ums la dativul și instrumentalul plural al tuturor substantivelor de gen feminin, devenită astăzi foarte răspândită în această regiune, de exemplu, d. pl. śakūms «ramurilor», mergūms «fetelor», aviūms «oilor», i. pl. śakūms «cu ramurile», mergūms «cu fetele», aviūms «cu oile»90. Se pare că în prima jumătate a secolului al XVII-lea ele nu existau încă. Totuși, terminația de origine pronominală -iems a dativului plural masculin era deja înlocuită cu -ims (exemplele sunt prezentate la p. 142). Adjectivele din imnar prezintă unele trăsături arhaice. De exemplu, aiśkus, aśtrus, brangus, pigus, stiprus au flexiunea mai veche a temei în a, cf. adv. ayβkay I 2₄, II 6₁₉, Ayſzkay I 99₁ «limpede», a. sg. f. aśtra I 84₇ «ascuțită» (se spune și astăzi), i.sg.m. brangu I 119₁₈ «cu drag», n.sg.f. piga I 94₁₁ «ieftină», adv. pigai I 94₆ «ieftin» (dar n.sg.m. ne pigus II 69₉ «nu ieftini», adv. pigiey I 60₂₃ «ieftin»), n.sg.f. Stipra II 86₂₅ «puternică», adv. ſtipray II 53₁₉ «puternic» (se spune și astăzi). În paradigma însăși a temei în u există forme mai vechi, de exemplu, g.pl.m. bayſu II 79₂ «înfricoșătoare», teyſu żmoniu I 141₆, II 17₈ «oamenilor drepți», a. pl.m. neteyſius II 62₁₃ «nedrepți». Dintre paradigmele adjectivelor pronominale trebuie menționate formele n.sg.f. cu -oja, de exemplu, giwoia I 136₇ «cea vie», Panna ſżwentoia I 9₁₃ «fecioara sfântă», Graźiaufioia lilila I 24₃ «crinul cel mai frumos». În prezent, în graiul traducătorului se folosește -oji. Faptul că odinioară aici 88 Se scrie -ii (Knyga Nobažnystės, M. Petkevičius, Volfenbiutelio postilė), -iy (B. Vilentas, B. Chilinskis, Knyga Nobažnystės) sau -ii (M. Daukša, Knyga Nobažnystės). Exemplele sunt prezentate de J. Kazlauskas în publicația „Вопросы славянского языкознания“, выпуск 5, Москва, 1961, p. 97—98. 89 Cu privire la situația actuală, vezi Z. Zinkevičius, Lietuvių dialektologija, p. 58—59. 90 Vezi Z. Zinkevičius, lucrarea citată, p. 72—73. 165 Existența terminației -ja, pe lângă cea din imnul lui Slavočinskis, este atestată și de toponimele din documente din secolul al XVI-lea culese de J. Spruogis, de ex., Диделя – нива в Видуклев. вол⁹¹. Dintre pronume trebuie menționată mai întâi folosirea formelor enclitice mi, ti, de ex., a) Diewe kam apleydaim I 82₁₀ ‘... m-ai părăsit’, kankint nepalaujam II 18₂₇ ‘chinul nu mă doboară’, Draskõ [=Draskom] werksmas I 89₁₄ ‘mă sfâșie...’, ſuminem II 26₁₁ ‘m-a călcat’, Gierbſim wiſos ßalis I 21₄ ‘mă vor cinsti toate țările’, neſzkiem linkſmibe I 147₁₂ ‘du-mi...’, Szełpkiėmgi I 155₂₁ ‘ajută-mă și’, b) Garbe duodut Diewe I 144₂₁ ‘îți dau slavă...’, (~duoduot), Raſiut čia I 65₁₃ ‘te voi scrie aici’ (~raſiuot), Wadinamot Pán-ná II 86₅ ‘te numim...’, Aniolay [...] garbinat I 106₆ ‘... te slăvesc’, Jaučias [...] šilduot I 59₂₁ ‘juncanul... te încălzește’, Minios Zidu priešj įžėiot, O palmas ant garbes dejot I 106₁₀–₁₁ ‘... au ieșit înaintea ta... ți-au așternut ramuri de palmier’, dáwet turtus Diews II 28₂₁ ‘ți-a dat... bogății’, welinay [...] Deginſit ugnim nugara II 118₆ ‘diavolii... îți vor arde spatele cu foc’ (40 de exemple în total).⁹² Faptul că aceste forme fac parte din fondul lingvistic al traducătorului este indicat de apariția lor în poziție de rimă (de ex., I 88₂₂–₂₃, II 18₂₇–₂₈). În prezent, ele nu se mai folosesc nici în graiul traducătorului, nici în alte dialecte ale limbii lituaniene, însă cele mai multe urme ale lor s-au păstrat tocmai în regiunea žemaiților de sud⁹³. Se pare că aici au dispărut târziu. Formele de acuzativ plural masculin ale pronumelor de gen, în graiul traducătorului, aveau pe atunci deja terminația -us, acordată cu cea a substantivelor și adjectivelor (tùs ‘pe aceia’, anuos ‘pe aceia’ etc.; exemplele sunt prezentate la p. 142). O dată, în locul formei de dativ plural feminin toms, a fost folosită forma tiems (II 10₁₄). Dacă nu este vorba de o greșeală de tipar⁹⁴, aceasta ar putea fi un arhaism cunoscut din alte scrieri vechi⁹⁵ și din graiurile lituaniene din fosta Prusie Orientală⁹⁶. În imnul lui Slavočinskis sunt folosite forme atematice ale verbelor būti, (pa-, pra-)dėti, paduoti, (at-, pa-, per-, pra-, pri-, iš-, už)eiti, giedoti, palikti, pasiekti, de ex., 1.sg. eſmi I 95₂₁ ‘sunt’, Pademi II 63₁₆ ‘ajut’, Paduomi II 43₁₁ ‘dau’, Eymi I 74₁₇ ‘merg’, 1. pl. Eſme II 50₁₃ ‘suntem’, 3. as. eſt I 29₈ ‘este’, Padeſt II 107₂₈ ‘ajută’, Paduoſt II 38₉ ‘dă’, eyt I 26₁₁ ‘merge’, Gieſt I 105₁₉ ‘cântă’, Pàlikt II 6₁₀ ‘lasă’, ne paſiekt II 57₂₂ ‘nu ajunge’, refl. deſtis II 121₅ ‘se pune, este pus’ (88 de exemple în total). Compară a.sg.m. atenti I 104₂₀, 121₂₁, II 111₁₁ ‘care vine’⁹⁷. Unele forme atematice prezintă trăsături de fonetică žemaită, de ex., 3. praes. Pàlikt II 6₁₀ ‘lasă’ (= forma din dialectele de câmpie paliekti). Alături de acestea se folosesc și forme atematice remodelate după graiul žemait, de ex., 3. praes. refl. atliktaſe I 153₁ ‘rămâne’ (~ atliktase), a.pl.m. Ateytančius II 97₂₆ ‘care vin’. Aceste fapte arată că žemaiții de sud ra- ⁹¹ И. Я. Спругис, op. cit., 94. ⁹² Vocala formelor enclitice nu se păstrează. Fac excepție următoarele trei exemple nepe deplin clare cu te (nu ti!): 1. Sunau te girdžiu raudanti, Aſž ſaweſp tawe bilanti I 95₁₆–₁₇ (J. Lebedys, op. cit., 368, propune interpretarea: ‘Fiule, fie să te aud (aș vrea să aud), pe tine, plângând și vorbind cu mine’), 2. Tu weykdàla iki gala Mánà ßelpki kad kálbomïs Aß teyſingay ir láymingay Gárbinčiau te tulomis II 98₂₅–₂₇ (J. Lebedys, ibid., 421, îndoindu-se de Garbinčiau te, propune să se înțeleagă ‘fie să te slăvesc’ sau ‘să te slăvesc’), 3. IOzupay pamazù, Meldžiute pamazù, Regi iog asz ne galiu, Eyti grey tay šiu kialu I 60₄–₇ (J. Lebedys, ibid., 363, propune interpretarea lui Meldžiute ca ‘te rog’). ⁹³ Vezi Z. Zinkevičius, op. cit., p. 300–301. ⁹⁴ J. Lebedys, op. cit., 391, o corectează. ⁹⁵ Exemplele sunt prezentate de F. Špechtas în K Z LVI 264 și urm. ⁹⁶ Žr. J. Gerullis ir Chr. Stang’as, Lietuvių žvejų tarmė Prūsuose, Kaunas, 1933, p. 44. ⁹⁷ O formă interesantă de participiu apare în fraza Tie weyda Diewa žibanti Reg, įBkur garbe eiánti Im ſáu II 107₆–₈. Fraza aceasta ar trebui, probabil, înțeleasă astfel: ‘Ei văd chipul strălucitor al lui Dumnezeu și de acolo își însușesc slava care vine’. 166 În prima jumătate a secolului al XVII-lea, locuitorii din Seini foloseau deja, alături de verbele atematice, forme noi create pe baza persoanei a III-a, care ulterior au înlocuit complet formele atematice din uz. Particula reflexivă -se «-si» (exemplele sunt prezentate la p. 145) era folosită pe atunci mult mai frecvent în aria raseiniškiai din sudul Samogiției decât în prezent. În dialectul actual s-a generalizat peste tot varianta prescurtată -s, atestată deja și în imnul lui Slavočinskis. Numai pe alocuri (de pildă, în jurul localităților Pagramantis, Skaudvilė, Eižvilkas și Raseiniai), alături de aceasta se mai spune uneori și -se. În Lipkiškė (locul de baștină al lui S. M. Slavočinskis), -se nu este atestat în prezent. Este posibil ca, înainte de generalizarea lui -s, la sfârșitul cuvântului să fi avut -se mulți samogițieni (îl găsim chiar și în catehismul lui M. Mažvydas), precum și vorbitorii dialectelor vestice aukštaitiene. În prezent, în aria acestora din urmă, forma este atestată pe alocuri în jurul localităților Jurbarkas, Ariogala, Liubavas și Kapsukas; ea exista și în graiul pescarilor din laguna Curoniană⁹⁸. Cel care a adaptat limba imnului la dialectele aukštaitiene nu a modificat particula reflexivă -se⁹⁹, ceea ce arată că, pe atunci, ea era populară și în aria dialectelor aukštaitiene. Și, într-adevăr, o găsim în scrierile lui J. Bretkūnas și B. Vilentas, în «Margarita Theologica», precum și într-unul sau două exemple în «Punctele de predică» ale lui K. Sirvydas și în evangheliile lui J. Jaknavičius. Dintre celelalte particularități ale verbului, trebuie menționat că formele cu tema i ale prezentului erau deja înlocuite facultativ, în graiul traducătorului de atunci, cu forme cu tema (i)a (exemplele sunt prezentate la p. 142); graiul avea deja atunci formantul imperativului -kia- respectiv -ke- (vezi p. 142); formele de persoana I plural se terminau deja în -ma, cele reflexive în -mos (vezi p. 142), iar terminația condiționalului de persoana I singular era -čiau (vezi p. 143). Se pare că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, ca și în prezent în diferite dialecte (inclusiv în aria sudică samogițiană), era deja în curs concurența dintre formele „atematice” ale viitorului și cele cu tema i, de pildă, persoana a II-a plural: dirifite II 2₂₄ «veți face», waykščioſite II 2₁₂ «veți umbla» || negauſite I 102₁₃ «nu veți primi», perſekineſite II 2₁₁ «veți urmări»¹⁰⁰. Dintre cuvintele invariabile mai deosebite din imn, trebuie menționată varianta mai lungă a adverbului daug, daugi I 90₁₀ (există câteva zeci de exemple; în prezent o folosesc numai dialectele sudice aukštaitiene), adverbul Niau I 61₆, 96₄ sau nau II 119₁₄ «poate, poate că» (nu este deloc atestat în dialecte sau în alte scrieri), conjuncția Nesag II 65₂₃ sau Neſag II 49₅ (~ nesag, nesang) «căci» (nu se mai folosește în dialectele actuale) și prepoziția Anta II 22₅ «pe» (în prezent o au numai dialectele sudice aukštaitiene)¹⁰¹. O particulă foarte îndrăgită este gi > g, care se adaugă la diferite cuvinte flexibile și invariabile, de pildă, genitiv singular masculin tog I 139₁₀ «și al aceluia», nominativ singular feminin toyg I 138₁₇ «și aceea», nominativ plural masculin Wiſig I 63₁₅ «și toți», persoana a III-a prezent Irogi¹⁰² I 132₆ «și este» (< *irā + gi), persoana a II-a singular imperativ Bukig I 109₁ «fii, așadar», conjuncția Betayg I 14₁₂ «dar, totuși, însă», particula Tegigul II 56₁₇ «fie, așadar». În prezent, o utilizare măcar parțial asemănătoare a fost observată, se pare, doar în graiul din Zietela. Dintre aspectele derivării cuvintelor, trebuie menționat sufixul -inykas, de pildă, acuzativ singular daržinika I 114₄ «grădinarul», nominativ plural káltinikay II 117₁₅ «vinovații». În prezent, în graiul traducătorului se folosește -ininkas, sufix care lipsește cu totul din imnul lui Slavočinskis. Varianta -inykas 98 Vezi J. Gerullis și Chr. Stang'as, lucrarea citată, p. 47. 99 Există un singur exemplu corectat, dar și acesta a fost din nou «corectat» în errata la -se (vezi nota 62). 100 Este interesantă forma de viitor la persoana I plural peykſim I 114₆ «vom pedepsi». Dacă nu este o greșeală de tipar în loc de peykſim, ar putea indica faptul că, încă de atunci, existau forme de persoana I plural cu elementul -m- repetat; vezi Z. Zinkevičius, lucrarea citată, p. 367 (§ 670). 101 Prepoziția ant este folosită în imn și cu cazul instrumental (Ant kryžiumi I 145₇, «pe cruce»). În prezent, o asemenea utilizare a fost observată, se pare, numai în partea vestică a dialectului samogițian. 102 J. Lebedys (lucrarea citată, p. 377) consideră în mod neîntemeiat că este o greșeală de tipar. 167 este atestat astăzi doar mai la est de graiul traducătorului, chiar în zona paaukštaitija, în împrejurimile localităților Raseiniai (Gerviniai) și Kelmė. În vechime, se pare că era folosit pe un teritoriu mult mai întins, deoarece îl întâlnim și în scrierile autorilor din Prusia Orientală originari din Samogiția103. Culegerea de imnuri a lui Slavočinskis arată că, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, samogițienii puneau deja prefixul at- (nu ati-!) înaintea verbelor care încep cu consoana d, de pildă, inf. atiduoti II 3₁₈ „a da înapoi”, 3. praet. atadawė I 68₃ „a dat înapoi”, 3. praes. adara I 112₂ „deschide”, n.pl.f. adaritas I 155₆ „deschis”. Culegerea de imnuri conține și o cantitate considerabilă de date relevante pentru istoria lexicului nostru. Cercetătorii vor găsi în ea cuvinte care nu se mai folosesc astăzi în limba lituaniană, de pildă, padukšė (I 99₁₃, 140₁₂, II 19₇,₈, 47₂) și paduksis (II 22₆, 28₁₃) „speranță”, penukšlas (I 143₂₁, 148₁₄, 150₃) „mâncare, hrană”, rudulis (I 65₁₉) „sărman, sărăntoc”, 3. praes. tieg (I 76ₐ₉, 78₉, 83₁₅, 122₁₄, II 19₃ și altele) „spune”. Unele cuvinte și-au păstrat forma mai veche, de pildă, velinas (I 69₁₃, 100₃, 121₁₃, II 76₁₈, 116₁₅ și altele) „diavol”104. Multe dintre acestea sunt cunoscute astăzi doar în anumite dialecte. De pildă, substantivul kėltuva (I 46₉, 68₉, II 21₂₅, 22₁₉, 32₁₈) era folosit atunci în Lituania atât în est (K. Sirvydas), cât și în centru (M. Petkevičius), precum și în vest (J. Bretkūnas, M. Mažvydas). Astăzi acest cuvânt poate fi auzit numai în estul Lituaniei, aproximativ până la linia Labanõras–Giedraičiai–Daugai. Cercetătorul lexicului culegerii de imnuri va găsi și cuvinte pe care le folosim astăzi cu un alt sens, adesea mai recent, de pildă, bernelis (I 31₂₀, 34₁₆, 36₂₀, 59₂₇, II 57₁₅) „copilaș, pruncușor”, grynas (I 142₃, II 100₇) „lipsit de avere, sărac”, nasrai (II 26₂) „gură”. * * * Analiza limbii culegerii de imnuri a lui Slavočinskis prezentată aici trebuie considerată o primă încercare de a cerceta, din perspectiva dialectologiei, acest monument important al limbii noastre. Analiza ar trebui să arate că cercetarea scrierilor vechi din această perspectivă este promițătoare. În viitor, ea va putea furniza foarte multe date importante pentru istoria limbii. Căci fără acestea nu va fi posibilă elaborarea unei dialectologii istorice a limbii lituaniene, deoarece compararea exclusivă a faptelor dialectale contemporane conduce la ipoteze nesfârșite. În cele din urmă, cercetările de acest fel sunt cheia pentru elucidarea istoriei foarte complicate a formării limbii lituaniene standard, în primul rând a celei scrise (în trecut au existat mai multe variante ale acesteia). Primit 1971.V.5. З. ЗИНКЯВИЧЮС LIMBA CULEGERII DE CÂNTECE A LUI S. M. SLAVOČINSKIS (1646) Rezumat Se consideră de obicei că limba acestui monument prezintă un amestec de diferite dialecte lituaniene din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Scopul prezentei lucrări este de a inventaria cu exactitate elementele dialectelor care 103 Cf. observația lui Pr. Skardžius, „Archivum philologicum“, II (Kaunas, 1931), p. 197. 104 În Giesmyne există și o formă mai scurtă, însă cu terminația de temă a (nu ja!), de exemplu, n.sg. Welnas II 94₁₀, g.sg. welna I 56₂, d.sg. Welnuy II 103₁, n.pl. welnay II 118₁₁. Faptul că forma mai lungă nu este opera corectorilor lingvistici este demonstrat de versificația cântecelor; cf. rima n. sg. welinas II 116₆ cu a. pl. f. amžinas „veșnic”, a. pl. welinus II 76₁₈ — cu a. pl. kalinius. 168 fac parte din limba monumentului cercetat, să localizeze dialectele menționate, să clarifice procesul de traducere a cântecelor în lituaniană, precum și să determine valoarea datelor extrase din monumentul respectiv pentru istoria și dialectologia istorică a limbii lituaniene. În urma analizei detaliate a particularităților lingvistice ale monumentului, s-a constatat că acesta conține elemente din numai trei dialecte, și anume: 1) dialectul žemaitian — împrejurimile localităților Nemakščiai–Viduklė, 2) dialectul aukštaitian — împrejurimile orașului Kėdainiai și 3) dialectul lituanian de est (orașul Vilnius). Inițial, cântecele erau traduse în dialectul žemaitian (graiul matern al traducătorului), cu adăugarea unor elemente aukštaitiene folosite de traducător mai ales în scopul versificației, în primul rând pentru a găsi rima necesară. Totuși, cântecele religioase astfel traduse în lituaniană nu erau pe placul celor care au organizat publicarea culegerii. De aceea, textul a fost ulterior revizuit (se pare că nu doar de traducător, ci și de alte persoane), pentru a înlocui, acolo unde condițiile versului permiteau, formele žemaitiene cu formele aukštaitiene caracteristice limbii scrise folosite în Lituania la acea vreme, mai ales în dieceza Žemaitija, limbă care, în opinia autorului prezentului articol, s-a format pe baza dialectului din împrejurimile localității Kėdainiai. Puținele elemente lituaniene de est identificate în cântece au apărut din două motive: 1) traducătorul a folosit pe larg dicționarul lituanian de est al lui K. Sirvydas (Širvydas); 2) o parte dintre elementele menționate au fost preluate de traducător direct din koiné-ul lituanian de est al orașului Vilnius, unde locuia în timpul studiilor la Academia din Vilnius. Monumentul cercetat conține numeroase date valoroase pentru istoria și dialectologia istorică a limbii lituaniene. Acestea atestă, de exemplu, că în prima jumătate a secolului al XVII-lea dialectul sudic žemaitian avea deja monoftongi lungi ī, ī (în loc de uo, ie din limba literară actuală), diftongi uo, ie (din o, ē); începea deja trecerea lui e- inițial la a-, însă grupurile de sunete cu accent acut u, i+r, l, m, n din împrejurimile localităților Nemakščiai–Viduklė nu suferiseră încă diftongarea. În domeniul consonantismului trebuie menționată în primul rând trecerea consoanelor zd la z. Palatalizarea consonantismului înaintea vocalelor de tip e era atunci diferită de cea din dialectul actual: se înmuiau considerabil numai k, g și, într-o oarecare măsură, š, ž (č, dž), în timp ce celelalte consoane își păstrau, într-o măsură mai mare sau mai mică, duritatea originară. Dialectul menționat păstra pe atunci numeroase forme morfologice vechi, dispărute complet sau aproape complet în prezent, de exemplu, dualul, ilativul, adessivul, alativul, formele de locativ plural în -sa, formele de dativ singular în -iej la substantivele cu tema în -i, formele pronominale enclitice mi, ti, forme verbale atematice; particula reflexivă -se era folosită pe scară largă. Totodată, monumentul conține deja câteva elemente noi, caracteristice dialectului sudic žemaitian actual. 169 În lucrare sunt analizate, de asemenea, date care aruncă lumină asupra istoriei dialectelor graiului aukštaitian. În concluzie, lingviștilor li se atrage atenția asupra necesității aprofundării studierii vechilor monumente scrise lituaniene din perspectivă dialectologică. Primit la 5.V.1971