Keletas smulkmenų Jurgio Gerulio biografijai

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXVI (1996) LIETUVIŲ KALBA: TYRĖJAI IR TYRIMAI Algirdas SABALIAUSKAS CÂTEVA DETALII DIN BIOGRAFIA LUI JURGIS GERULIS Jurgis Gerulis (în germană își scria numele Georg Gerullis1) s-a născut la 13 august 1888 în Jogaudai (districtul Šilutė, în fosta parohie Vilkyškiai, districtul Tilžė). Ambii părinți ai săi erau lituanieni pur-sânge. Totuși, în copilăria lui J. Gerulis, valul de germanizare de neoprit ajunsese deja și în satul Jogaudai. Gerulis însuși a descris în detaliu acest proces în articolul „Limba maternă și bilingvismul într-un sat din Lituania Prusacă” (Gerullis 1932: 59—67). În 1914, în satul Jogaudai locuiau aproximativ 55 la sută „lituanieni” și 45 la sută „germani”. După mai puțin de douăzeci de ani, doar trei bătrâni mai puteau fi socotiți „lituanieni”. Toți ceilalți locuitori ai satului deveniseră deja „germani”. La vârsta de cinci ani, Gerulis începe să citească împreună cu mama sa un abecedar german și micul catehism al lui Martin Luther. Iar după ce ajunge la vârsta școlară, începe să frecventeze școala sătească germană. Cu părinții, Gerulis vorbea numai lituaniana, însă cu fratele său vorbea deja și germana. Copiii încă se rugau și, mai târziu, le scriau părinților scrisori în lituaniană, deși orele de religie erau pretutindeni deja în germană. Potrivit unei vechi tradiții, tatăl lui Gerulis nu voia să-și împartă gospodăria. Prin urmare, unul dintre fii trebuia să moștenească gospodăria părintească, iar celălalt, în acest caz Jurgis, trebuia să aleagă una dintre două căi — „să sape cărbune sub pământ” sau să urmeze studii. Jurgis Gerulis a hotărât să o aleagă pe cea din urmă. În 1909 a absolvit gimnaziul clasic din Tilžė și a început să studieze africanistica la Universitatea din Karaliaučius. Însă profesorul Adalbert Bezzenberger l-a convins să se dedice studiilor de baltistică. Gerulis a studiat lingvistica comparată și limbile clasice și la Berlin, unde principalul său profesor a fost renumitul indo-europenist Wilhelm Schulze. În 1912, la Universitatea din Karaliaučius, Gerulis a obținut titlul de doctor pentru o disertație scrisă în latină, „Despre toponimele prusace din Sambia” („De Prussicis Sambiensium locorum nominibus”. Tilsit, 1912), și a fost numit Privatdozent al acestei universități. Trebuie remarcat că studiile universitare ale lui Gerulis au durat doar trei ani. Este, într-adevăr, un caz rar în biografia unui cercetător specializat în filologie. Așadar, o parte din planul tatălui fusese deja îndeplinită. Totuși, nici nu ar fi fost nevoie să împartă gospodăria părintească, deoarece fratele lui Gerulis, Heinrich, a murit în 1918 pe frontul de vest (Mois-lains bei Péronne), cu numai două luni înainte de încheierea războiului. În memoria fratelui său, Jurgis Gerulis a dedicat una dintre cele mai bune lucrări ale sale, „Toponimele prusace antice” („Die 1 J. Gerulis a explicat că își scrisese numele de familie în germană cu ll pentru ca germanii să nu-l pronunțe Gerulis. 12 altpreussischen Ortsnamen”. Berlin und Leipzig, 1922). Primul Război Mondial lasă urme puternice și în viața lui Jurgis Gerulis. El trebuie să lupte atât pe frontul de est, cât și pe cel de vest. A luptat în primele linii ale frontului și a fost rănit de mai multe ori. A comandat o companie de mitraliere. Frumosul ofițer din garda prințului moștenitor, luptând pe teritoriul Letoniei, învață nu numai limba letonă, ci se îndrăgostește și de fiica unui moșier german din Letonia, care, devenind ulterior soția lui Gerulis, își va aminti neîncetat de moșiile pierdute de tatăl ei și nu va avea nicio simpatie pentru țările baltice, mai ales pentru Letonia. Va declara de mai multe ori că nu va mai pune niciodată piciorul dincolo de Eitkūnai. Chiar și harta Letoniei din biroul soțului o va irita: „o hartă atât de mare a unei țări atât de mici”. După război, Gerulis s-a întors la Universitatea din Königsberg. Imediat ce a fost înființată Universitatea din Kaunas, în principal la inițiativa lui Kazimieras Būga, aceasta l-a invitat să fie profesor la această instituție de învățământ superior lituaniană. Iată ce se spune în aprecierea activității științifice a lui Gerulis („Scurtă apreciere a scrierilor dr. phil. Jurgis Gerulis”), semnată la 2 martie 1922 de K. Būga, Vincas Krėvė-Mickevičius și Eduardas Volteris și, fără îndoială, redactată de K. Būga: „De la sfârșitul războiului, Gerulis conduce seminarul de limbă lituaniană al Universității din Königsberg și, în calitate de docent privat, ține cursurile obligatorii care îi sunt încredințate de facultate, în cadrul cursului de lingvistică comparată. Toamna trecută, Universitatea din Hamburg l-a invitat să ocupe catedra de lingvistică comparată. La începutul lunii februarie a acestui an, Universitatea din Leipzig i-a propus o catedră extraordinară de limbi baltice (aistice). Gerulis a refuzat ambele propuneri, considerând că va fi mai folositor tinerei Universități din Lituania, care are mai mare nevoie de cercetători buni și sârguincioși decât vechile universități din Germania.” Pentru universitatea noastră, este important să-l avem pe Gerulis nu numai pentru că este lingvist lituanian, ci și pentru că este și un c l a s i c i s t. Până când vom obține profesori pentru catedrele de filologie latină și greacă, Gerulis va putea ține prelegeri nu numai în domeniul lingvisticii comparative, ci și să îndeplinească temporar îndatoririle profesorului de filologie latină și greacă [...] Gerulis are atâtea merite în domeniul lingvisticii, încât merită să fie profesor al tinerei noastre universități” (Žukas 1990: 44—46). Din păcate, Gerulis a ales totuși nu tânăra universitate din Kaunas, ci vechea Universitate din Leipzig. Este posibil ca soția sa, care nu voia „să mai pună piciorul dincolo de Eitkūnai”, să fi jucat aici un rol deloc neglijabil. Oricum ar fi, perioada de la Leipzig a fost foarte rodnică în activitatea științifică a lui Gerulis. În acea vreme și-a publicat multe dintre cele mai importante lucrări, iar pentru lingvistica baltică, mai ales pentru studiile lituaniene, a făcut mult și prin activitatea sa pedagogică. Căci, pe atunci, la Leipzig, doi dintre renumiții noștri lingviști, Antanas Salys și Pranas Skardžius, care aveau să-i înlocuiască pe Jonas Jablonskis și Kazimieras Būga la Universitatea din Kaunas, și-au încheiat studiile de lingvistică sub îndrumarea lui Gerulis. Gerulis s-a ocupat cu multă grijă de acești elevi talentați. Unele cursuri de studii lituaniene le ținea numai pentru acești doi, numiți deja atunci de colegii lor „viitori profesori lituanieni” („künftige litauische Professoren”). În timp ce era profesor la Leipzig, Gerulis și-a aprofundat în continuare propriile studii de lingvistică. De pildă, l-a convins pe renumitul fonetician german Eduard Siever- 13 s, deja emerit la acea vreme, să le predea lui A. Salys și Pr. Skardžius un curs de fonetică experimentală. Timp de cel puțin două semestre, în fiecare duminică Gerulis mergea împreună cu cei doi elevi ai săi la Sievers, unde discutau timp de câteva ore accentele și intonațiile limbii lituaniene. Discuțiile lor erau deosebit de interesante și rodnice, deoarece cei trei participanți proveneau din dialecte diferite: Gerulis era un aukštaitian vestic, Skardžius un subatėnas oriental, iar Salys un žemaitian din Salantai. Seminarele lui Sievers au fost începutul cercetărilor ulterioare ale lui Gerulis în fonetica limbii lituaniene (Skardžius 1968: 215—216)2. În timpul mai multor veri, cercetând dialectele limbii lituaniene, Gerulis a călătorit prin Lituania. Obișnuia să glumească spunând că, „în timp ce domnii din Kaunas își încălzesc fundurile la Palanga”, el umblă prin sate cu rucsacul în spate și culege fapte lingvistice lituaniene. Împreună cu renumitul baltist norvegian Christian S. Stang, Gerulis a salvat pentru știința lingvistică dialectul pescarilor lituanieni din Prusia Orientală, care era pe cale să dispară cu totul („Dialectul pescarilor lituanieni din Prusia”. Kaunas, 1933; descrierea a fost publicată în limba germană). Alături de acest savant norvegian, Gerulis a cercetat și dialectul lituanian din împrejurimile Zietelei, aflată pe atunci pe teritoriul Poloniei. Din păcate, materialul dialectal notat de Gerulis nu s-a păstrat. Totuși, după aproape treizeci de ani (Gerulis și Stang au vizitat zona în 1930), Chr. S. Stang și-a publicat rezultatele foarte valoroase ale cercetărilor (Stang 1958: 171—201)3. Dintre activitățile pedagogice ale lui Gerulis din acea perioadă, trebuie menționate mai ales cursurile de cercetare a dialectelor organizate de Ministerul Educației la Kaunas și conduse de Gerulis. În anii 1931—1933, aceste cursuri au fost organizate de patru ori. Le-au urmat nu numai filologi lituanieni care aveau să se remarce mai târziu — Juozas Balčikonis, Vaclovas Baravykas, Julius Būtėnas, Marija Čilvinaitė, Kazimieras Gasparavičius, Napalys Grigas, Zuzana Jonikaitė, Petras Jonikas, Alfonsas Kalnius, Jonas Kruopas, Izabelė Matusevičiūtė, Elzbieta Mikalauskaitė, Jonas Mikeliūnas, Juozas Senkus, Bronė Vosylytė, Aleksandras Žirgulys —, ci și talentatul lingvist leton Alvilis Augstkalnis, care, din păcate, a plecat tragic și prematur din viață, precum și lingvistul german Walter Fenzlau, care știa lituaniana din copilărie și era autorul cărții „Formele germane ale toponimelor și antroponimelor lituaniene din regiunea Klaipėda” („Die deutschen Formen der litauischen Orts- und Personennamen des Memelgebiets”. Halle, 1936). Se cuvine amintit că prefața cărții lui J. Gerulis și Chr. Stang „Dialectul pescarilor lituanieni din Prusia” a fost scrisă de președintele Lituaniei de atunci, Antanas Smetona, care i-a mulțumit lui Gerulis și pentru cursuri. După ce a discutat importanța dialectelor pentru limba literară și a arătat că acestea dispar rapid, îndemnând la cercetarea lor, A. Smetona a scris în continuare: „Avem lingviști tineri, avem tineri învățători răspândiți în toată Lituania. Ei sunt cei mai potriviți să-l ajute pe profesorul J. Gerulis, care s-a oferit cu plăcere să-i învețe cum trebuie cercetate și consemnate dialectele. Cu ajutorul lor, sub îndrumarea unui savant competent, ne putem aștepta să se realizeze o muncă importantă, care va sluji nu numai scopului practic care ne preocupă, ci și științei limbii” (p. III—IV). Din păcate, după instaurarea naziștilor în Germania, din motive politice, aceste cursuri nu au mai fost continuate. Pe de altă parte însă, în 1930, de la Leipzig la Universitatea din Kaunas 2 Cf. și scrisoarea lui Pr. Skardžius către J. Jablonskis din 12 februarie 1926 (Scrisoarea este păstrată la biblioteca Institutului de Literatură și Folclor Lituanian, F 52—252). 3 Pentru mai multe detalii despre această lucrare, cf. Vidugiris A. Noi lucrări despre dialectele limbii lituaniene, Lietuvių kalbotyros klausimai, 1959, 2, 239—242. 14 Odată cu întoarcerea și implicarea lui A. Salys în cercetarea limbii lituaniene, dialectologia lituaniană s-a consolidat considerabil și a devenit deja posibil să se descurce fără ajutor din străinătate. J. Gerulis era interesat și de chestiunile practice ale limbii lituaniene. Într-o scrisoare din 29 noiembrie 1922, adresată lui J. Jablonskis4, el își exprimă îngrijorarea cu privire la neuniformitatea ortografiei noastre și îi îndeamnă pe J. Jablonskis și K. Būga să scrie un manual de ortografie, deoarece „un manual de ortografie, chiar și unul imperfect, este mult mai bun decât unul care, se pare, va apărea fără înțelegere, dar abia pe vremea copiilor copiilor noștri”. Își exprimă opinia și cu privire la limba scrierilor din acea vreme: „Ați menționat-o pe Žemaitė. Este o femeie ale cărei scrieri îmi plac foarte mult. Se pare că noi, fiii Lituaniei Mici, avem multe germanisme în limbă, dar știm să deosebim ce este limbă pură și ce nu. Limba lui Žemaitė este cea mai frumoasă. Nu este artificială. Citind Šviet. darbas sau vreo altă scriere de astăzi, mă scârbesc de cuvintele, sintaxa etc. inventate de curând fără niciun rost. Trebuie să recunosc că adesea nu înțeleg ce scriu acești bărbați: σκοτελνοί ἐσολὶ (sunt întunecați, A. S.). Din scrierile lui Žemaitė și ale Dumneavoastră învăț să scriu cu adevărat în lituaniană”. Gerulis, care la început privea destul de negativ mișcarea național-socialistă, s-a alăturat partidului acesteia în 1933 (un rol important în acest pas l-a avut, se pare, și soția sa) și a devenit, s-ar putea spune, un susținător activ al politicii funeste a lui Adolf Hitler. În 1933 a fost numit ministru al educației în Saxonia. În același an a devenit director al Departamentului de Învățământ Superior din Ministerul Educației al Prusiei. În 1934, Gerulis a părăsit acest post și s-a întors la Universitatea din Königsberg. Potrivit mărturiei elevului său, profesorul Viktoras Falkenhahnas, Gerulis a făcut acest lucru în semn de protest față de autorități (Falkenhahn 1964: 240). Alți doi elevi ai lui Gerulis, A. Salys și Pr. Skardžius, susțin că învățătorul lor „nu a putut rămâne mult timp în aceste funcții din cauza stricteții sale militare” (A. S. ir P. S. 1956: 187—188). Curând, Gerulis a fost numit rector al Universității din Königsberg. Dar și de aici a fost transferat la Berlin, din cauza disputelor din partid. Din 1937 a ocupat funcția de profesor titular la Universitatea din Berlin și a coordonat Institutul Științific Ucrainean, nou-înființat de germani. Implicat în activitatea politică, după 1933 Gerulis aproape că nu a mai publicat lucrări importante. Cu toate acestea, activitatea sa pedagogică a rămas semnificativă și în această perioadă. Printre altele, la Universitatea din Berlin i-a îndrumat cu grijă pe viitorii noștri lingviști Jonas Kabelka, Izabelė Matusevičiūtė și Elzbieta Mikalauskaitė. Gerulis era legat printr-o prietenie strânsă de clasicul literaturii noastre, Antanas Vienuolis. Această prietenie s-a consolidat mai ales când A. Vienuolis a petrecut o perioadă mai îndelungată la Leipzig, în timpul călătoriilor sale prin Europa din 1929. Gerulis i-a înlesnit să asiste la cursurile unor profesori de la Universitatea din Leipzig și să folosească biblioteca universității. Împreună au călătorit prin împrejurimile apropiate și mai îndepărtate ale Leipzigului și au vizitat faimosul liceu Schulpforte, situat lângă Naumburg. Chiar și fiul lui Gerulis a dorit să facă schimb de timbre poștale cu fiul lui A. Vienuolis. Gerulis îl sfătuiește pe Vienuolis să scrie un roman istoric, poate însă nu despre Vytautas, ci despre Jogaila: căci A. 4 Scrisoarea se păstrează la biblioteca Institutului de Literatură și Folclor Lituanian (F 52—199). 15 Vienuolis va înțelege mai bine firea unui aukštaitis, în timp ce Vytautas este mai degrabă žemaitis. Gerulis s-a preocupat și de viitorul lui Rapolas Šaltenis, rudă cu A. Vienuolis și pe atunci student la Universitatea din Kaunas. După ce a făcut cunoștință cu articolul său „Sturm und Drang”, publicat în „Jaunoji Lietuva” (1929, nr. 8, p. 17—22), Gerulis s-a străduit să-i creeze condițiile necesare pentru a-și continua studiile la Universitatea din Graz, în Austria. În 1926, Gerulis l-a vizitat pe A. Vienuolis la Anykščiai (Vienuolis 1988: 95—96, 111—119, 609—612; Šaltenis 1982: 150—151; 1991: 166—167; 1994: 115—116). Cu diferite ocazii, Gerulis le-a făcut lituanienilor și alte servicii. De pildă, președintele A. Smetona îi propune lui Jonas Puzinas, care contribuise la pregătirea scrierilor sale, să studieze arheologia, promițându-i o bursă din partea Ministerului Educației. La început, J. Puzinas intenționa să plece la Königsberg. Gerulis îl sfătuiește însă să evite Königsbergul, deoarece acolo se crease o atmosferă ostilă față de Lituania și lituanieni din cauza regiunii Klaipėda. La sfatul lui Gerulis, J. Puzinas pleacă astfel, în 1930, la Universitatea din Heidelberg, aflată mai departe de regiunea Klaipėda (Mažulis 1983: 14—15). În general, ilustrul nostru arheolog, care, printre altele, studiase inițial filologia la Universitatea din Kaunas, a avut relații destul de apropiate cu Gerulis. Împreună cu Gerulis a cules date despre dialectele limbii lituaniene. Cel mai interesant este însă că J. Puzinas a fost un fel de intermediar între președintele Lituaniei, Antanas Smetona, și Gerulis. A. Smetona, asemenea lui Kazimieras Būga odinioară, voia să-l convingă cumva pe Gerulis să se mute pentru a lucra la Universitatea din Kaunas. J. Puzinas a discutat despre acest lucru cu Gerulis nu numai la Königsberg, ci și la Leipzig. Lui Gerulis i s-a oferit un salariu mai mare decât al celorlalți profesori ai Universității din Kaunas, iar el era deja hotărât să se mute la Kaunas. Însă soția i-a zădărnicit toate planurile. Gerulis i-ar fi explicat lui J. Puzinas că, dacă soția sa ar fi fost germană din Germania, probabil că nu s-ar fi opus unei asemenea decizii a soțului, dar ea era germană din Letonia... J. Puzinas își amintește diverse detalii interesante din întâlnirile sale cu Gerulis. De pildă, când era rector al Universității din Königsberg, Gerulis se mândrea că primul conducător al acestei instituții de învățământ superior (pe atunci numită „particular”) fusese lituanianul Abraomas Kulvietis, iar ultimul era tot un lituanian, Jurgis Gerulis. Odată, când J. Puzinas, încă student, a vrut să-l viziteze pe Gerulis la Universitatea din Königsberg, paznicul așezat la ușa cabinetului l-a avertizat că rectorul era ocupat: îl vizita decanul unei facultăți. J. Puzinas și-a înmânat cartea de vizită, iar celălalt vizitator a ieșit repede din cabinet. „Neamțul ăla prost poate să aștepte. Noi trebuie să stăm de vorbă”, a spus Gerulis (Jankus 1979: 207). Gerulis a întâmpinat cel de-al Doilea Război Mondial ca maior în armata germană. Inițial fusese desemnat pentru luptele de pe frontul de vest — urma să comande o unitate de artilerie antiaeriană lângă faimoasa Linie Siegfried. În cele din urmă însă, a trebuit să-și petreacă războiul pe frontul de est, unde, din 1941, a condus secția de est a Abwehrului (legătura dintre armată și partidul național-socialist). În timpul războiului, Gerulis a locuit în principal la Vilnius. Acolo vizita uneori Institutul Limbii Lituaniene, se întâlnea cu foștii săi elevi, cu profesorul Juozas Balčikonis și cu lingviștii generației mai tinere, cărora le propunea teme de dizertație. În biblioteca Universității din Vilnius a găsit un important monument al limbii letone — manuscrisul „Evangheliilor și epistolelor” din 1640 al lui Georg Elger. După război, soția lui Gerulis i-a înmânat manuscrisul profesorului Chr. S. Stang, care l-a transmis filologului leton Karlhis Draviņš, refugiat în Suedia din calea furtunii războiului; acesta l-a editat cu grijă, dedicându-l memoriei lui Gerulis (Draviņš 1961, 1976). Lângă lacul Ilmen, nu departe de Velikie Luki, moare ofițerul armatei germane Ge- 16 Fiul lui Gerulis, Herbertas, în care tatăl își pusese atâtea speranțe. Când angajații Institutului Limbii Lituaniene îi transmit condoleanțe, Gerulis, privind undeva în depărtare, spune că el devenise deja german... Pe frontul de est, Gerulis se întâlnește și cu V. Falkenhahnas, acum traducător la comandamentul unei unități germane. Cei doi pornesc împreună să viziteze tumulii din Rusia. Când germanii l-au arestat pe Balys Sruoga la Vilnius, soția sa, Vanda Daugirdaitė-Sruogienė, a apelat la ajutorul lui J. Gerulis. El i-a promis ceva. Într-o scrisoare (primăvara anului 1944), Vincas Krėvė-Mickevičius a încurajat-o pe V. Daugirdaitė-Sruogienė: „Mă bucură că există speranță în privința lui Balys. Dacă profesorul Jurgis a spus-o, cred că există temei să credem. Îl consider un om serios și, dacă a spus că i s-a promis, se poate crede pe deplin” (Krėvė 1981: 132). Într-o scrisoare din 18 iulie 1979 adresată lui Algiras Samulionis, V. Daugirdaitė-Sruogienė își amintește: ”În primăvara anului 1944 am aflat că vine la Vilnius. Îl cunoșteam, deși foarte puțin [...] Unde ne întâlniserăm – totul e în ceață: o cameră oarecum întunecoasă, parcă niște piese de mobilier de birou. A vorbit în picioare și nu multă vreme. Dar ceea ce a spus mi s-a întipărit în memorie și nu s-a șters. Îmi amintesc cuvânt cu cuvânt: ”Se pare că în curând îi voi lua locul lui Jaeger. Atunci totul va fi altfel în Lituania [...] Apoi mi-a spus la fel de limpede că, atunci când merg să vorbesc cu germanii, nu trebuie să uit că sunt ”Frau Professor” și trebuie să mă port cu demnitate, fără să mă umilesc [...] Și în Germania ne-a ajutat pe mine și pe Dalia, oferindu-ne o recomandare pentru ca Dalia să fie primită la școala de asistente medicale a universității din Greifswald”5 Loialitatea lui J. Gerulis față de autoritățile germane probabil nu a șovăit niciodată. Pr. Skardžius își amintește că Gerulis vorbea indignat despre fostul său elev Pranas Germantas (Meškauskas)6. Căci acesta, după ce se angajase cândva să lucreze pentru germani, în anii ocupației lor începuse să acționeze împotriva lor în Lituania. Potrivit lui Gerulis, era un idiot adevărat. ”Un asemenea mod de a gândi, tipic unui junker, al unui maior german, chiar dacă lituanian, m-a cam uluit și nu i-am răspuns nimic. Dar vestea aceasta s-a dovedit fatală: după ce s-a opus cu fermitate mobilizării tineretului lituanian, Pr. Germantas a fost arestat și dus în lagărul de concentrare Stuthof” (Skardžius 1974: 323— 324). Odată, la Institutul Limbii Lituaniene, Gerulis susținea chiar că numele său de familie nu provine din cuvântul gėras, ci din numele personal german Gerhard (Skardžius 1970: 270)7. 5 Cu scrisoarea l-a familiarizat pe autorul articolului A. Samulionis. 6 Pranas Germantas (Meškauskas), 1903.XII.3 – 1945.IV.22), tragiškai žuvusio lituanisto Kosto Meškausko (1906—1932) brolis, buvo išvykęs į Leipcigą studijuoti kalbotyros. Tačiau čia J. Gerulio patartas pasirinko disertacijos temą „Liaudies papročiai lietuvių šeimos gyvenime”. 1936 m. disertaciją apgynė, bet, anot Pr. Skardžiaus, nebuvo patenkintas nei pačiu J. Geruliu, nei savo disertacija. 1941 m. vokiečiams užėmus Lietuvą, Pr. Germantas buvo paskirtas Švietimo generaliniu tarėju. Eidamas šias pareigas, jis labai stengėsi išsaugoti Lietuvos mokyklas, ypač rūpinosi Vilniaus krašto švietimu. 1943 m. už pasipriešinimą mobilizacijai į vokiečių kariuomenę suimtas. Kalintas Vilniaus, Kauno, Tilžės, Karaliaučiaus, Marienburgo kalėjimuose, Stuthof koncentracijos stovykloje. Čia ypač pasižymėjo ”valenrodišku suktumu” gelbėdamas kalinius (plg. S. Yla. Žmonės ir žvėrys Dievų miške. Kaunas, 1991). Mirė šiltine. Kūnas buvo sudegintas Stuthof krematoriume. Tačiau kaliniai pavogę pelenus ir vėliau palaidojo vienose Kopenhagos kapinėse. 7 Lituanienii din Lituania Mică au folosit într-adevăr forma lituaniană a numelui german Gerhard, Gerulis. Totuși, numele de familie Gerulis, Gerulaitis, este foarte răspândit în Lituania. 17 Gerulis a întreținut numeroase relații cu renumitul baltist leton Jānis Endzelīns. Se pare că acesta îl aprecia foarte mult pe Gerulis ca specialist. Poate că acest lucru este dovedit și de detaliul că J. Endzelīns a inclus și o fotografie a lui Gerulis, alături de fotografiile altor baltisti de seamă, în „Introducere în filologia baltică” („Ievads baltu filoloģijā”. Riga, 1945). În 1943, Gerulis a venit la Universitatea din Letonia pentru a-l felicita pe J. Endzelīns cu prilejul împlinirii vârstei de șaptezeci de ani (II.22). A sosit foarte dichisit, îmbrăcat în „haine de fazan” (fazano terpė), se pare că în uniforma unui ofițer german. J. Endzelīns își amintea că ținuta acestui coleg îl speriase foarte tare (Liepiņš 1991: 41). Ca om de știință integru, Gerulis se dovedea astfel uneori și în situații politice complicate. Când V. Falkenhahnas, cercetând biografia lui J. Bretkūnas, găsește un document latin care arată că în Prusia Orientală locuiseră lituanieni mai la vest decât admitea știința oficială germană și vine să-i ceară sfatul conducătorului său de doctorat, acesta găsește, într-adevăr, o soluție salomonică. Zice să nu scrie nimic despre descoperirea sa în teză, ci să includă undeva o facsimilă a documentului; cenzorii n-o vor observa, iar cine va trebui să afle va afla adevărul... Când Pr. Skardžius i-a trimis lui Gerulis lucrarea sa „Dicționarul limbii lituaniene”, acesta i-a mulțumit fostului său elev, într-o scrisoare, pentru dar și a scris „Ich bin satt vom Krieg” („M-am săturat de război”), adăugând că în curând se va retrage din armată și se va întoarce la activitatea de lingvist (Skardžius 1970:270). Din păcate, era deja prea târziu8. Valentinas Gustainis a oferit o caracterizare destul de cuprinzătoare a lui Gerulis în cartea sa de memorii „Fără vină” (Gustainis 1989: 7—20). Înainte ca Hitler să preia puterea, Gerulis îl îndemnase pe Vincas Krėvė-Mickevičius să meargă la München, în fruntea unei delegații lituaniene serioase, pentru a-și exprima simpatia față de Hitler, pe atunci încă destul de izolat, iar în schimb „Hitler i-ar fi fost recunoscător și, odată ajuns la putere, ar fi fost prietenos cu Lituania”. Însă „acest slav, Krėvė-Mickevičius, nu înțelegea și nu aprecia un asemenea lucru: refuzase categoric să meargă să discute în secret cu Hitler despre viitor”. În rest, ambiția națională a lui V. Gustainis era măgulită de faptul că Gerulis vorbea întotdeauna cu el numai în lituaniană, chiar și la universitatea din capitala Germaniei. Gerulis judeca foarte lucid relațiile dintre Lituania și Polonia. El nu era de acord cu oamenii de stat lituanieni care, după atacul german asupra Poloniei, voiau să recucerească prin forța armelor regiunea Vilnius, deoarece, dacă Germania pierdea războiul, Lituania putea ajunge să fie considerată agresor, ceea ce era foarte periculos pentru o națiune mică. Dacă însă Germania câștiga războiul, soarta Lituaniei îi era limpede lui Gerulis: „Fuhrerul nostru îi va scrie Smetonei voastre o carte poștală în care va spune că acum s-a organizat o Europă germană și că Lituania face parte din ea...” Probabil din cauza opiniilor politice ale lui Gerulis s-au deteriorat și relațiile sale cu Max Vasmer: la Leipzig erau prieteni apropiați, iar la Berlin nici nu-și mai vorbeau. După cum se știe, amintindu-și de lecțiile politice ale lui Jan Baudouin de Courtenay, M. Vasmer s-a purtat foarte demn în anii dominației naziste. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Gerulis primise ordinul să organizeze o întrunire a unor personalități marcante ale societății lituaniene. Participanții la întrunire trebuiau încă o dată Gerulškis, toponimele Geruliai, Gerulaičiai, Geruliškiai arată că aceste cuvinte sunt, fără îndoială, legate de lituanianul gėras. Al Doilea Război Mondial i-a afectat dureros și pe alți renumiți baltisti germani din generația lui Gerulis. Eduard Hermann și-a pierdut ambii fii. Singurul fiu al lui Franz Specht a căzut pe front. În iarna anului 1945, F. Specht însuși a fost înrolat în armata bătrânilor și a copiilor — așa-numitele unități „Volkssturm” — și trimis pe front, de unde s-a târât înapoi la Dresda cu picioarele slăbite. 18 să încerce să-i îndemne pe tinerii Lituaniei să se înroleze în armata germană. Întâlnirea urma să aibă loc la 5 septembrie 1944, la Kaltinėnai. Însă Gerulis și câțiva dintre ceilalți participanți au fost răniți într-un accident de mașină și au ajuns la spital (Laurinaitis 1983: 23). După ce armata sovietică a ocupat Berlinul, Gerulis, care era atunci destul de grav bolnav, a fost bătut în apartamentul său. Soarta lui de mai târziu este deocamdată necunoscută. Când se construia celebrul Zid al Berlinului, profesorul V. Falkenhahn, care îl prețuia și îl respecta mult pe Gerulis, locuia încă în Berlinul de Vest, dar lucra la Universitatea Humboldt din Berlinul de Est. Înainte de a se muta în Berlinul de Est, a mers să-și ia rămas-bun de la soția profesorului său, însă a găsit-o deja moartă. Unul dintre vecini i-a povestit atunci lui V. Falkenhahn că soția lui Gerulis fusese vizitată de un german întors din Rusia, care ar fi fost închis undeva împreună cu Gerulis. Aici se încheie tragedia acestui savant talentat și pedagog desăvârșit, „marele baltist german de origine lituaniană din Prusia Orientală”, după cum îl numea V. Falkenhahn, dar politician neînsemnat. Din păcate, o astfel de tragedie a lovit nu numai un fiu al Lituaniei Mici. Este, de asemenea, tragedia adusă întregului nostru popor, atât de mic, de vecinii cei mari. După cum s-a menționat, Gerulis și-a dedicat „Toponimele prusace antice” fratelui căzut în Primul Război Mondial. Acolo a consemnat cuvintele poetului grec Tirteu, care a compus în secolul al VII-lea î.Hr. și, prin elegiile sale, a insuflat curaj războinicilor spartani: „E frumos pentru bărbatul viteaz să înfrunte moartea luptând în primul rând, când luptă pentru patria sa9. Gerulis se gândea, desigur, nu la patria fratelui său, aflată foarte aproape de Nemunas, ci la aceea pe care poeții o asociază cu Rinul, Elba și Oderul. Activitatea lui Jurgis Gerulis a fost legată mai ales de această patrie. Totuși, prin munca sa, Jurgis Gerulis a adus mari servicii și ținutului Nemunasului. Pentru aceasta, oamenii din acest ținut îi vor fi mereu recunoscători. Aici, amintirea lui poate va dăinui chiar mai mult decât în cealaltă patrie, pentru care el și fratele său „au pornit la luptă”10. LITERATŪRA A. S. ir P. S. 1956: Gerulis Jurgis. — Lietuvių enciklopedija, Boston: Lietuvių enciklopedijos leidykla, 7, 187—188. Draviņš K. 1961, 1976: Evangelien und Episteln ins lettische übersetzt von Georg Elger... hrsg. von Kārlis Draviņš, Lund, 1—2. Falkenhahn V. 1964: Zu den Anfängen der Baltistik. — Beiträge zur Geschichte der Slawistik, Berlin, 239—266. Gerullis G. 1932: Muttersprache und Zweisprachigkeit in einem preussisch-litauischen Dorf. — Studi Baltici, 2, 59—67. Gustainis V. 1989: Be kaltes, Vilnius: Mintis. Jankus J. 1979: Jonas Puzinas apie save ir kitus. — Aidai, 4, 141, 206—208. Krėvė V. 1981: V. Krėvės laiškai. — Literatūra ir kalba, 17, 9—132. Laurinaitis S. 1983: Tėvynės išdavikų krachas. — Laikas ir įvykiai, 17, 20—23. 9 Vertimas iš: V. S. Sergejevas. Senovės Graikijos istorija. Vilnius, 1955, 146. 10 Autorius, rašydamas šį straipsnį, pasinaudojo vienu kitu Gerulio biografijos faktu, girdėtu iš Gerulio mokinių: J. Būteno, V. Falkenhahno, J. Kabelkos, E. Mikalauskaitės, A. Salio, J. Senkaus. 19 Liepiņš J. 1991: Laipnums bardzībā. — Latviešu valodas kultūras jautājumi, 26, 37—44. Mažiulis A. 1983: Prof. Dr. J. Puzinas ir jo mokslinis palikimas. — Jonas Puzinas. Rinktiniai raštai. Chicago: Lituanistikos instituto leidykla, 1, 13—22. Skardžius Pr. 1968: Lietuvių kalbos dialektologija. — Aidai, 5, 215—218, 240. Skardžius Pr. 1970: Prof. J. Gerulis ir jo likimas. — Aidai, 6, 270. Skardžius Pr. 1974: Dar šis tas apie Pr. Germaną. — Aidai, 7, 323—324. Stang Chr. S. 1958: Die litauische Mundart von Zasėčiai im Gebiet von Wilna. — Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap, 18, 171—201. Šaltenis R. 1982: Vienuolio gyvenimo pėdsakais, Vilnius: Vaga. Šaltenis R. 1991: Jau skleidės burės, Kaunas: Šviesa. Šaltenis R. 1994: Tikras netikras A. Vienuolis, Kaunas: Šviesa. Vienuolis A. 1988: Raštai, 6(2), Vilnius: Vaga. Žukas V. 1990: Prof. Jurgio Gerulio darbų charakteristika. Parengė Vladas Žukas. — Gimtoji kalba, 8—9, 44—46. 20