Kazimieras Būga ir lietuvių leksikografija

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXVII (1997) LEKSIKOGRAFIJOS IR LEKSIKOLOGIJOS PROBLEMOS Algirdas SABALIAUSKAS KAZIMIERAS BŪGA ȘI LEXICOGRAFIA LITUANIANĂ Istoria lexicografiei lituaniene este o parte a istoriei culturii noastre, complexe și adesea tragice. Deja de patru secole, lituanienii înșiși și prietenii lor de alte naționalități (uneori și dușmanii) scriu dicționare ale limbii lituaniene. Pentru unii, dicționarele erau un instrument de învățare. Alții le scriau pentru a explica mai bine cuvintele Bibliei. Pentru alții, dicționarul limbii lituaniene era un monument al unui popor și al unei limbi pe cale de dispariție. Să ne amintim ideea exprimată de Ferdinand Nesselmann în 1846: „Peste cincizeci de ani, alcătuirea unui dicționar al limbii lituaniene va fi deja imposibilă” (Nesselmann 1846: 149) – adică, limba lituaniană va fi deja dispărut... Dicționare ale limbii lituaniene au scris preoți, medici, profesori ai universităților străine și lituanieni mai mult sau mai puțin instruiți. Dionizas Poška își cerea scuze viitorilor cititori ai dicționarului său: Nepėyk tum mana rasztu! nes raszi artois, Su Žagre, ne Su Plunksna Žiemes Rasztois (Poška 1959: 86). Iacob Brodovskis a dedicat treizeci de ani dicționarului limbii lituaniene, dar, din păcate, nu a apucat să vadă roadele muncii sale. Ca o frumoasă legendă, și el a intrat în istoria lexicografiei lituaniene fără să-și vadă roadele muncii: Antanas Juška. Numai harnicul Friedrich Kurschat și-a încheiat cu succes marile lucrări și a putut consemna cu satisfacție, în ultima sa lucrare lexicografică, publicată în 1883, „Dicționarul limbilor lituaniană-germană”: „Astfel îmi închei activitatea literară în limba lituaniană, dorind binecuvântare poporului meu, căruia îi aparțin prin naștere și pentru care am muncit cu sârguință o viață îndelungată” (Kurschat 1883: XII). Promotorii renașterii naționale lituaniene de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea erau foarte interesați de problemele lexicografiei lituaniene și uneori scriau ei înșiși dicționare. Poate că un fapt ilustrează cât de adânc pătrunsese ideea dicționarului în conștiința intelectualilor lituanieni ai vremii. În 1903, în revista „Varpas” (9/10, p. 229), renumitul reprezentant al renașterii naționale lituaniene, Petras Kriaučiūnas, profesor la gimnaziul din Marijampolė și el însuși autor al unui dicționar al limbii lituaniene, își amintește că fostul său elev, scriitorul Antanas Vilkutaitis-Keturakis, pe când era grav bolnav, cu nervii zdruncinați, îi scrisese că parcă ar fi câștigat o sumă uriașă la loterie și că „din buzunarul său urma să înființeze ziare lituaniene în fiecare oraș mai mare din Lituania, cu remunerații generoase pentru redactori și scriitori; de asemenea, promitea să tipărească pe banii săi un bun dicționar lituanian și alte cărți lituaniene mai importante” (Kuzmickas 1981: 213–214). Material pentru un dicționar al limbii lituaniene au cules viitorul președinte al Lituaniei 1 Kazys Grinius, viitorul arhiepiscop, fericitul Jurgis Matulaitis și mulți alți iluminiști lituanieni ai vremii. Când ne amintim de cercetătorii limbii lituaniene de la începutul secolului al XIX-lea–al XX-lea, probabil că, vrând-nevrând, îi împărțim în două grupuri: profesori de alte naționalități ai unor universități europene prestigioase, care aveau o excelentă pregătire lingvistică, dar nu cunoșteau suficient de bine sau chiar nu cunoșteau deloc limba lituaniană vie, și ai noștri, mari entuziaști ai muncii lor, care stăpâneau bine limba maternă, uneori îi cunoșteau destul de bine dialectele, dar nu aveau o pregătire lingvistică solidă. Primul cercetător al limbii lituaniene căruia nu-i lipsea nimic – nici o școală excelentă, nici un simț extraordinar al limbii materne și o bună stăpânire a acesteia, nici talentul, nici entuziasmul – a fost Kazimieras Būga. K. Būga, deși nu avea încă nici măcar diploma de absolvire a școlii secundare, adunase deja câteva caiete de material pentru un dicționar al limbii lituaniene. În 1902, începe să consemneze materialul pentru dicționar „nu în caiete, ci în fișe”. Această dată este considerată pe bună dreptate începutul fișierului pentru „Dicționarul limbii lituaniene” academic. În 1912, K. Būga a absolvit Universitatea din Sankt Petersburg și a fost păstrat acolo pentru a se pregăti pentru o carieră universitară, în catedra de lingvistică comparată condusă de profesorul Jan Baudouin de Courtenay. Această dată este legată și de activitatea lui K. Būga ca lexicograf. Tocmai în acel an a fost publicată prima sa lucrare lexicografică, „Litovsko-russkij slovarčik k pervym 20-ti litovskim skazkam v izdanii „Lietuvių pasakos” (Vilnius, 1905), sostavlennyj K. K. Bugojų pri učastii I. A. Boduèna-de-Kurtenė” (S.-Peterburg, 1912). Era un instrument didactic destinat unei necesități strict practice – cursului de limbă lituaniană predat de J. Baudouin de Courtenay la Universitatea din Sankt Petersburg și la Cursurile Superioare pentru Femei. Desigur, astăzi acesta este doar un detaliu important: numele lui K. Būga este înscris aici alături de numele marelui său profesor. Mult mai important este evenimentul din viața lui K. Būga din 1912, când Academia de Științe din Sankt Petersburg i-a încredințat redactarea și publicarea volumului al II-lea al dicționarului lui Antanas Juška. De acum înainte, se poate spune că K. Būga se dedică în întregime acestei lucrări. Birutė Tolutienė a descris în detaliu munca lui K. Būga la această lucrare de lexicografie lituaniană (Tolutienė 1961: 261–272). A fost începutul unei ample activități lexicografice a lui K. Būga. B. Tolutienė a evaluat această muncă astfel: „K. Būga a extins considerabil articolele din dicționarul lui A. Juška, adăugând material nou. Sensurile introduse din nou și sursele scrise indicate au furnizat numeroase date importante pentru cercetarea istoriei și a utilizării cuvântului-titlu. K. Būga nu și-a cruțat nici materialul de care dispunea, nici cunoștințele, nici efortul considerabil și a transformat unele articole ale lui A. Juška în adevărate studii” (Tolutienė 1961: 263). Desigur, după asemenea intervenții editoriale, dicționarul se îndepărtase considerabil de originalul lui A. Juška, lucru care nu a mulțumit Academia de Științe. K. Būga voia să facă din materialul dicționarului lui A. Juška un dicționar perfect al limbii lituaniene. Însă și-a dat seama curând că acest lucru era imposibil, deoarece materialul nu era suficient, nu era de încredere în toate privințele și, în plus, fusese cules doar dintr-o mică parte a Lituaniei. Verificările și completările au consumat extrem de mult timp. Munca era încetinită și de conducătorul 2 lentoarea muncii redactorului Filip Fortunatov. K. Būga lucrează la universitățile din Perm și Tomsk. În 1918 i se acordă titlul de profesor. Adună cu mare intensitate materiale pentru dicționarul său, acum deja viitor. În 1920 se întoarce în Lituania cu o fișă de dicționar de patru puduri. În scurt timp, fișierul său se mărește de patru ori. La 13 mai 1923, K. Būga începe să-și scrie propriul dicționar, în care hotărâse să scrie despre fiecare cuvânt tot ceea ce se știa atunci în știința limbii. Munca lui K. Būga s-a încheiat în mod tragic. Al doilea caiet al dicționarului a fost publicat abia după moartea autorului. Însuși K. Būga s-a exprimat foarte critic despre dicționarul său: „În «Dicționarul limbii lituaniene» nimeni să nu caute perfecțiunea sau exhaustivitatea. Toate acestea, lucrând în grabă, cu greu le-ar putea atinge cineva [...] «Dicționarul limbii lituaniene» trebuie considerat o ciornă, pe care, în condiții de viață mai bune în Lituania, n-aș îndrăzni s-o public fără s-o refac și s-o revizuiesc mai întâi cu grijă. Mi-am spus că urmașii noștri nu mă vor învinui pentru acea ciornă, fiindcă și ciorna va oferi material din belșug” (Būga 1961: 696). În 1930, redacția dicționarului este reorganizată. Ministerul Educației îl numește pe Juozas Balčikonis să o conducă. Secretarul redacției, Napalys Grigas, un om fără titluri și diplomă de studii superioare, preluând de la Universitate fișierul dicționarului lui K. Būga, îl înspăimântă chiar pe fostul său profesor, Vincas Krėvė-Mickevičius: „Acum vom ști cine va continua munca de redactare a Dicționarului, pe care nimeni n-a îndrăznit s-o preia de la Būga până acum” (Grigas 1981: 23). Noua redacție s-a confruntat imediat cu o problemă – ce fel de dicționar să elaboreze. Se putea publica în continuare materialul adunat de K. Būga. Dar cine ar putea înlocui, în cuvintele lui Jānis Endzelīns, spiritul lui K. Būga, care pătrundea și interpreta acest material atât de profund? (Endzelīns 1979: 669). Caracterul dicționarului a fost schimbat în esență. Fișierul său s-a mărit. Se poate spune că autorul dicționarului a devenit întregul popor. Astăzi ne bucurăm că avem deja șaptesprezece volume ale dicționarului. Fără îndoială, acest dicționar este cea mai importantă lucrare a lingviștilor lituanieni din secolul nostru. Este, potrivit dramaturgului și criticului lituanian din Statele Unite ale Americii, Kosto Ostrauskas, „probabil cea mai frumoasă carte lituaniană”, care trebuie citită „pagină cu pagină, și nu doar să cauți în ea un cuvânt și înțelesul lui când te afli la nevoie” (Ostrauskas 1989: 7–8). Bronė Vosylytė, care a cercetat activitatea lexicografică a lui K. Būga și a dedicat mulți ani din viață dicționarului academic „Dicționarul limbii lituaniene”, afirma pe bună dreptate că „dicționarul lui Būga a inaugurat o nouă etapă în dezvoltarea lexicografiei lituaniene – etapa publicării marelui «Dicționar al limbii lituaniene»” (Vosylytė 1956: 113). Dicționarul este scris deja de câteva generații de lexicografi lituanieni. Totuși, două personalități au avut cel mai mare merit în realizarea acestei lucrări – Kazimieras Būga și Juozas Balčikonis. LITERATŪRA Būga K. 1961: Rinktiniai raštai 3, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla. Endzelīns J. 1979: Darbu izlase 3, 1 d., Rīga: Zinātne. Grigas N. 1981: Kaip aš tapau žodynininku. – Mūsų kalba 1, 21–25. Kurschat F. 1883: Littauisch-deutsches Wörterbuch, Halle A. S.: Verlag der Buchhandlung 3 des Waisenhauses. Kuzmicka S. V. 1981: Antanas Vilkutaitis-Keturakis, Vilnius: Mokslas. Nesselmann G. H. F. 1846: Zum littauischen Lexikon. – Neue Preussische Provinzial-Blätter B. 2, H. 2. Ostrauskas K. 1989: “Žodžiai, žodžiai, žodžiai...” – Metmenys 56, 3–15. Poška D. 1959: Raštai, Vilnius: Valstybinė grožinės literatūros leidykla. Tolutienė B. 1961: Antanas Juška leksikografas. – Literatūra ir kalba 5, 87–377. Vosyl y tė B. 1956: K. Būga žodynininkas. – Literatūra ir kalba 1, 84–113. KAZIMERAS BŪGA AND LITHUANIAN LEXICOGRAPHY Summary Kazimieras Būga (1879–1924) was the first specialist in the Lithuanian language who lacked neither excellent training nor the knowledge of and feeling for his mother tongue. Būga’s life and the history of the Academic Lithuanian Dictionary are two things which are inseparable. In 1902 Būga, still a secondary school student, began to rewrite his collections of words on special slips. This date is considered to be the beginning of the card index of the Academic Lithuanian Dictionary. In 1912 Būga got his degree from the University of St. Petersburg and started preparing for a professorship in the department of comparative linguistics headed by Jan Baudouin de Courtenay. In 1918 he was granted the rank of professor. In 1920 Būga returned to Lithuania. He brought with him a large file of cards for his future dictionary. On May 13, 1923, Būga began to write the dictionary. He tried to record everything that was known up to that time about each word. In 1924 the first book of his dictionary was published. On December 2, 1924, Būga’s untimely death was a tragedy for Lithuanian linguistics. In 1930 the Ministry of Education directed Juozas Balčikonis to continue Būga’s work. It was decided to increase as much as possible the card of index accumulated by Būga and to write the dictionary anew. In 1996 the seventeenth volume of the Academic Lithuanian Dictionary was published. All in all, there will be twenty volumes of the dictionary. The Academic Lithuanian Dictionary is the most important work of Lithuanian philology of our century. It has been prepared by several generations of Lithuanian linguists. But the greatest contribution to this work was made by Kazimieras Būga and Juozas Balčikonis. 4