„Linguistica Baltica“ ketvirtasis tomas

În gramaticile elaborate de institut. Ideea că în enunțurile generalizate și în formulările așa-numitelor „adevăruri eterne” nu se omite copula este pare discutabilă, de exemplu: omul este muritor (212). Acest tip de enunțuri fără copulă, reprezentând propozițiile nominale indo-europene, sunt folosite de multă vreme și pe scară largă în limba lituaniană (stejarul [este] un arbore rezistent la căldură; omul [este] muritor etc.). Nou și interesant este capitolul despre acord (229–235), în care sunt descrise numeroase cazuri de acord specifice limbii lituaniene. În ultimul capitol al cărții, dedicat ordinii cuvintelor (236–247), este evidențiat rolul structurii informaționale a propoziției în selectarea diverselor modele de ordine a cuvintelor, relația acestor modele cu diferite construcții din limba engleză și multe alte aspecte importante ale domeniului, care până acum nu au fost discutate sistematic în cursuri de gramatică de acest tip. În încheiere, aș dori să subliniez că volumul lui Terje Mathiassen oferă o descriere coerentă, concisă și sistematică a sistemului gramatical al limbii lituaniene, care va fi utilă nu numai celor care studiază limba lituaniană, ci și autorilor unor viitoare lucrări de gramatică. Vytautas Ambrazas „LINGUISTICA BALTICA“ AL PATRULEA VOLUM Iată-ne cu cel de-al patrulea volum al revistei internaționale de baltistică „Linguistica Baltica”, a cărei publicare a început în Polonia în 1992. Acest volum este unul special, fiind dedicat comemorării centenarului nașterii marelui indo-europenist și baltist J. Kurylowicz. În deschidere, după o scurtă prefață, W. Smoczyński (p. XI–XXV), inițiatorul și redactorul acestei excelente reviste de baltistică, trece în revistă viața și activitatea științifică a profesorului său, J. Kurylowicz. Apoi, W. Skałmowski (p. XXVII–XXXII), S. Urbańczyk (p. XXXII–XXXVII) și F. Sławski (p. XXXIX–XL) își împărtășesc amintirile despre J. Kurylowicz. Partea biografică se încheie cu o bibliografie cuprinzătoare a lucrărilor de baltistică și slavistică ale lui J. Kurylowicz, alcătuită de W. Smoczyński (p. XLI–XLIX). Urmează 36 de articole, scrise în engleză, germană, franceză, italiană și rusă, despre diverse chestiuni de baltistică și slavistică, iar unele și de indo-europenistică. Este îmbucurător să vedem în acest volum al revistei „Linguistica Baltica” (ca și în celelalte) numele lingviștilor lituanieni. De menționat mai întâi articolul lui Z. Zinkevičius (p. 83–91), în care, pe baza analizei unor texte manuscrise consemnate înainte de apariția Catehismului lui M. Mažvydas, este avansată ipoteza că ar fi putut exista scrieri manuscrise lituaniene încă din vremea lui Mindaugas. S. Karaliūnas (p. 135–140) propune o etimologie originală a termenului amžiaus. Regretatul V. Grinaveckis (p. 145–148) a pus în legătură cu letonul kuõks „copac” cuvântul kanka „pin”, întâlnit în dialectul samogitian. 256 (vezi și Kalbotyra 44(1), 1995, 89–90). B. S t u n d ž i a (p. 75–82) analizează accentuarea verbelor prefixate din limba lituaniană. Unele articole ale autorilor străini sunt, de asemenea, consacrate baltisticii. J. D. R a n g e (p. 93–102) discută folosirea alativului și a adezivului în scrierile din secolul al XVI-lea. Trebuie menționat că el editează și studiază traducerea Bibliei de J. Bretkūnas: au apărut deja câteva volume mari, iar pentru aceasta, în timpul vizitei sale în Lituania, în 1997, i s-a acordat premiul M. Mažvydas. G. M i c h e l i n i (p. 103–111), continuând analiza „Margarita theologica” a lui S. Vaišnoras,1, cercetează traducerea unei fraze verbale latine. R. L ü h r (p. 119–130) scrie despre particulele interogative din vechile texte lituaniene. E. S t a n k i e w i c z i u s (p. 61–73) discută unele aspecte ale funcționării legii lui F. de Saussure. F. K o r t l a n d t (p. 141–143) consideră că, din punct de vedere istoric, sufixele -auti și -uoti sunt variante ale aceluiași sufix. G. T. R i k o v (p. 131–134) leagă lituanianul galėti de slavul *golemb „mare, larg, înalt”. W. W i t k o w s k i (p. 149–151) oferă observații despre câteva baltisme din limba belarusă menționate în dicționarul lui J. Laučiūtė1. W. M a ń c z a k (p. 113–117), invocând analogii din limbile romanice, susține ipoteza formulată deja de J. Kazlauskas2, potrivit căreia forma de mod condițional -čia din limba lituaniană provine din -čiau. Datele din vechile texte și dialecte ale limbii lituaniene par însă să susțină mai degrabă ideea că forma -čia este mai veche decât -čiau3, deși originea formei înseși *-tį̯a nu este încă pe deplin clară.4 Unele articole abordează și probleme mai ample ale baltisticii. A. E r h a r t (p. 1–12) încearcă să răspundă la întrebarea dacă limbile baltice și anatoliene sunt arhaice sau conservatoare. Continuând ideile lui J. Kuryłowicz, H. B i r n b a u m (p. 13–22) scrie despre gradul redus și gradul zero al alternanței vocalice în limbile baltice, iar T. M a t h i a s s e n (p. 41–53) – despre limbile indo-europene din zona baltică răsăriteană. E. I. P o l o m é (p. 35–40) trece în revistă termenii religioși din limbile baltice. B. J. D a r d e n (p. 217–223) leagă viitorul cu s din limbile baltice de aoristul cu s din limbile slave. H. S e l d e s l a c h t s și P. S w i g g a r s (p. 23–33) sugerează că denumirile baltice și slave ale uneltelor cu sufixul -to- provin din formații corespunzătoare cu *-tlo- (de exemplu: lituanianul káltas < *koltlo-, slavul mlatъ „daltă” < moltlo-, cf. latina marculus). Această ipoteză ridică însă destule probleme. În primul rând, cum se poate explica transformarea grupului consonantic tl în consoana t? În plus, trebuie avut în vedere că însăși categoria de formare a denumirilor de unelte nu este foarte veche; probabil a început să se dezvolte abia în ultimele momente ale existenței proto-indo-europenei sau chiar după dezintegrarea ei. La urma urmei, sufixul pentru denumirile de unelte *-tlo-/-tro- nu este decât o variantă a sufixului pentru denumirile de agent *-tel-/-ter-.5 Așadar, nu e de mirare că din același verb, în unele limbi s-a format denumirea unei unelte cu sufixul *-tlo-, iar în altele cu sufixul adjectival *-to- (cf. slava mlatъ și latina marculus). În limbile baltice, pentru formarea denumirilor de unelte s-au folosit și alte sufixe adjectivale: *-lo-, *-no-, *-ro-, *-uo-.6 Așadar, oare nu este mai simplu să continuăm să derivăm sufixul baltic -tas din indo-europeanul *-to-? Chiar și 4 articole abordează relațiile dintre limbile baltice și fino-ugrice. R.-P. R i t t e r 257 (p. 193–198), pe baza analizei baltismelor din limbile fino-ugrice, încearcă să răspundă la întrebarea când au început contactele dintre limbile baltice și cele fino-ugrice. T. K. Nilsson (p. 199–207) caută în limbile fino-baltice adverbe de tipul lituanianului laukan, iar K. Liukkonen (p. 209–210) – echivalente ale construcției jo būta. L. Vaba (p. 211–216) discută denumiri de flori de origine baltică din dicționarele estoniene din secolul al XVII-lea. 3 articole sunt consacrate letonisticii. A. Holvoet (p. 153–161) analizează propozițiile impersonale din limba letonă. R. Derksen (p. 163–168) cercetează originea accentelor tonale letone. Regretatul V. J. Zeps (p. 169–172) a scris despre unele particularități ale dialectului latgalian. 2 articole cercetează relațiile dintre limbile prusacă și germană. W. Smoczyński (p. 173–184) consideră că unele forme din limba prusacă ar putea fi create după modelul limbii germane (cf., de exemplu, prusaca acc. lab­bas și germana nom.-acc. Gutes). Se poate adăuga aici că A. Rosinas vorbește și în noua sa monografie despre influența considerabilă a limbii germane asupra sistemului cuvintelor nominale din limba prusacă.1 F. Hinze (p. 185–192) compară formațiile din limba prusacă ce denumesc păsări cu echivalentele lor din limba germană. E. P. Hamp (p. 277–278), scriind despre albanezul perēndi „împărat, stăpân”, menționează și originea numelui zeului baltic Perkūnas. Pe baltologi i-ar putea interesa și articolul lui F. Bader (p. 265–276) despre latinescul sōl, înrudit cu lituanianul sáulē. Celelalte 6 articole sunt consacrate slavisticii. Volumul se încheie cu recenzia scrisă de J. D. Ranges (p. 279–283) la cartea lui R. Eckert, E.-J. Butkevičiūtė și F. Hinze, „Die baltischen Sprachen. Eine Einführung” (Leipzig-Berlin-München: Langenscheidt, Verlag Enzyklopädie, 1994)2, cu bibliografia cuprinzătoare a lucrărilor de baltistică din 1994, întocmită de P. Wójcik și colaboratorii săi (p. 287–313), cu lista publicațiilor primite în 1995 de redacția „Linguistica Baltica” (p. 315–318) și cu indexul de cuvinte întocmit de W. Sowa și M. Grzelak (p. 319–328). După cum reiese din această scurtă prezentare a unui volum, „Linguistica Baltica”, alături de „Baltistica”, fondată de J. Kazlauskas, devine una dintre cele mai importante reviste de baltistică, reunind în jurul său lingviști din diverse țări care scriu despre limbile baltice. Așteptăm cu nerăbdare volumele viitoare ale acestei reviste, remarcabile atât prin conținut, cât și prin aspect. În încheiere, trebuie amintit că, în același an 1995 în care era pregătit volumul recenzat din „Linguistica Baltica”, datorită celor doi tineri baltologi plini de energie, P. U. Dini și N. Michailov, a luat naștere în Italia o nouă revistă de baltistică, „Res Balticae”;3 a apărut volumul al VI-lea al revistei „Ponto Baltica”, înființate mai devreme. În plus, în 1995, pe lângă cel de-al VII-lea congres al baltologilor, desfășurat la Riga, o amplă conferință internațională de baltistică1 a fost organizată de renumitul indo-europenist și baltolog A. Bammesberger, în orașul Eichstätt din sudul Germaniei. Așadar, vocea baltologilor începe să răsune tot mai departe în lume; să sperăm că va deveni tot mai răsunătoare și mai puternică. Saulius Ambrazas 258