Lietuvių kalbos studijų vadovas

bibliografia lucrărilor lui Kuryłowicz, alcătuită de Smoczyński (XXXV–XLVII), iar la sfârșitul cărții — indici de cuvinte și de nume. Această carte, excelent pregătită și foarte bogată în conținut, nu este cu nimic mai prejos decât cele mai bune publicații vest-europene de acest fel. Împreună cu cel de-al doilea volum dedicat lui Kuryłowicz, menționat deja (Linguistica Baltica 4), și cu volumul omagial pentru Jan Safarewicz, alcătuit de același Wojciech Smoczyński (Analecta Indoeeuropea Cracoviensia Vol. 1, Cracoviae, 1995), acesta poate fi un exemplu al modului în care și noi ar trebui să onorăm memoria celor mai renumiți lingviști lituanieni. Vytautas Ambrazas GHID DE STUDII ALE LIMBII LITUANIENE T E R J E M A T H I A S S E N. A SHORT GRAMMAR OF LITHUANIAN, Columbus, Ohio, 1996: Slavica Publishers, INC, 256 P. În ultimul deceniu, observăm o revigorare a studiilor limbii lituaniene în multe țări europene. Cursuri de limba lituaniană se țin nu numai în universitățile din Letonia, Germania, Polonia și Rusia, ci și în cele din Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda, Cehia și alte țări; în multe dintre ele se desfășoară cercetări importante de lituanistică și se înființează noi publicații periodice de lingvistică baltică1. Cu toate acestea, până acum a lipsit cu desăvârșire un manual de gramatică a limbii lituaniene, în limba engleză, adaptat studiilor universitare. Lacuna este parțial acoperită de „Gramatica scurtă a limbii lituaniene”, apărută recent, a profesorului Terje Mathiassen de la Universitatea din Oslo. Autorul gramaticii este un baltist și slavist bine cunoscut lingviștilor lituanieni, care continuă în Norvegia tradiția studiilor de lituanistică a profesorului său, Christian Stang. Vorbește fluent lituaniana și a publicat numeroase lucrări importante pentru lingvistica lituaniană. Predând timp îndelungat limba lituaniană la Universitatea din Oslo, a acumulat o bogată experiență în acest domeniu, de care s-a folosit la alcătuirea gramaticii sale. Gramatica este alcătuită dintr-o scurtă introducere și 14 capitole. Introducerea oferă câteva informații despre locul limbii lituaniene printre celelalte limbi, principalele sale dialecte și situația ei actuală. În primul capitol (21–36) este descris sistemul fonologic al limbii lituaniene standard, realizarea lui în vorbire și în scris, precum și alternanța vocalelor și a consoanelor, accentul și intonația. Capitolele 2–7 (37–177) tratează chestiuni de morfologie, organizate după clasele de cuvinte (așa-numitele părți de vorbire), categoriile lor morfologice și flexiune. Ținând seama de nevoile practice ale utilizatorului cărții, descrierea formelor și a funcțiilor lor nu este strict separată una de cealaltă, iar cartea— 1 Unul dintre cele mai recente este Res Balticae, editat de Pietro U. Dini și Nikolaj Mikhailov. Miscellanea italiana di studi baltistici. 1, 1995; 2, 1996; 3, 1997, Pisa. 252 În carte nu găsim nici măcar secțiuni separate dedicate morfologiei și sintaxei. Multe aspecte privind folosirea formelor sunt prezentate în capitolele despre adjectiv, numeral și verb, mai ales în descrierea formelor participiale. La sfârșitul capitolelor despre substantiv, adjectiv și verb sunt menționate pe scurt și cele mai importante particularități ale formării părților de vorbire (derivate cu prefixe și sufixe). Capitolele despre cazuri (8), prepoziții (9) și conjuncții (11) sunt deja consacrate în întregime sintaxei (178–202). Un capitol separat (10) descrie mijloacele de exprimare a timpului (202–206), iar apoi, în capitolele 12–14, sunt prezentate structura propoziției simple și a celei compuse (210–229), acordul (230–235) și ordinea cuvintelor (236–247). La sfârșitul cărții sunt adăugate o listă a celor mai importante lucrări de specialitate și un indice tematic. Descrierea aspectelor gramaticale din carte este orientată spre norma lingvistică actuală. Scurte comentarii istorice, tipărite cu corp mic, sunt oferite de regulă doar în cazurile în care autorul a considerat necesar să explice diferențele dintre anumite forme (de exemplu, gradele alternanței vocalice, metatonia, legile lui Saussure și Leskien) sau să evidențieze specificul structurii gramaticale a limbii lituaniene. Atât prin structura sa, cât și prin modul de prezentare a datelor gramaticale, cartea lui Terje Mathiassen este o lucrare nouă și originală. Avantajele metodologice ale acesteia vor fi, fără îndoială, apreciate de utilizatorii care studiază limba lituaniană în multe țări străine și îi folosesc datele în cercetări lingvistice. Aș dori doar să atrag atenția asupra modului în care autorul prezintă și explică acele aspecte care, până acum, sunt interpretate diferit în descrierile gramaticale și în alte lucrări de lingvistică lituaniană și care fac adesea obiectul dezbaterilor. Unul dintre acestea îl reprezintă formele adjectivale invariabile (gėra, malonų etc.), pe care unii cercetători au propus să le separe de categoria genului și să le considere forme fără gen (Aldona Paulauskienė), adverbe (Aleksas Girdenis, Vladas Žulys) sau cuvinte aparținând unei „categorii a stării” separate (Kazimieras Musteikis), în timp ce alții, urmând tradiția dominantă, le consideră forme de gen neutru (Adelė Valeckienė, Dalija Tekorienė și alții). Mathiassen le numește forme speciale de „gen neutru” (special neutral forms 62 și urm.) și explică faptul că termenul de gen neutru (neutral) este justificat din perspectivă diacronică. Totodată, propune un termen alternativ – forma (adjectivală) invariabilă (the indeclinable form). Acest termen este, fără îndoială, mai bun decât forma fără gen, însă se aplică cu dificultate participiilor, care au alte forme invariabile – participiile adverbiale. Însuși autorul, după ce propune acest termen, continuă să vorbească doar despre formele speciale de gen neutru (neutral). Descrierea verbului se întemeiază pe concepția deja consacrată în lingvistica lituaniană contemporană, potrivit căreia forma de persoana a 3-a este un radical pur, iar terminațiile de persoana 1 și 2 sunt identice la toate timpurile. Aceasta permite descrierea mai simplă și mai coerentă a întregului sistem al formelor verbale, cu ajutorul unui inventar mult mai restrâns de formanți morfologici decât se folosea în trecut. În această privință, autorul oferă un bun exemplu pentru gramaticile școlare din Lituania și pentru unele dintre cursurile noastre universitare, unde vocala finală a radicalului formelor de persoana a 3-a este încă considerată o terminație. În gramatică sunt distinse patru moduri verbale: indicativul, imperativul, condiționalul și modul indirect. Vorbind despre modul indirect (the re- 253 lative mood), autorul atrage atenția asupra faptului că acesta are aceeași gamă de forme temporale și de diateză ca indicativul. Aceasta nu este o trăsătură universală a modurilor marcate (de regulă, ele au mai puține forme temporale decât indicativul); acest lucru permite să ne întrebăm asupra locului special pe care îl ocupă acest mod în sistemul limbii (134–135). Observația autorului ne amintește încă o dată că derivarea modului indirect poate fi interpretată și ca o categorie distinctă a evidențialității, pe care a delimitat-o și descris-o și Roman Jakobson. Grupul formelor de imperativ include așa-numitul mod permisiv/optativ (permissive / optative). În această privință, lucrarea de față este în acord cu alte gramatici contemporane. Totuși, în subgrupul de imperativ menționat sunt incluse formele de persoana a 3-a ale prezentului, cu particulele tegù(l) și tè, de exemplu, tegù(l) ateina, teateina (129). În lucrările lingviștilor lituanieni, aceste forme sunt în prezent încadrate la indicativ, la fel ca persoana a 3-a a viitorului cu aceleași particule, de exemplu, tegù(l) ateis, teateis (pe acestea autorul nu le menționează deloc), iar un subgrup distinct al imperativului îl constituie doar formele cu -ie, -ai (teatemìe, terãšai). Aici s-ar putea discuta cu autorul dacă particula modală adăugată constituie un temei suficient pentru a încadra formele de prezent și de viitor ale indicativului într-un alt mod, și anume imperativul. La modul condițional sunt distinse două timpuri: prezentul (present subjunctive) și trecutul (past subjunctive). Concepția potrivit căreia formele compuse ale condiționalului, alcătuite din verbul būti la condițional și participiul activ de trecut, reprezintă timpul trecut al acestui mod este pe deplin justificată de opoziția lor semantică față de formele simple, pe baza valorii temporale; cf.: pirkčiau: būčiau pirkęs, turėčiau: būčiau turėjęs (132). Capitolul despre categoria diatezei verbului evidențiază relația acesteia cu perspectiva funcțională a propoziției, care diferă considerabil de situația din engleză: întrucât poziția complementului față de verb nu este determinată gramatical, în lituaniană sunt posibile diverse echivalente ale construcțiilor pasive din engleză (mai ales ale celor trivalente) (142–145). Totuși, fără motiv, pentru construcția impersonală patvirtinama, kad... (one confirms that...) este considerată variantă expresia patvirtina, kad..., necaracteristică limbii standard cu acest sens (143). Autorul descrie construcțiile lituaniene care stârnesc multe discuții, cu forme de gen neutru ale participiilor pasive intranzitive (čia žmonių gyvenama / gyventa etc.), drept formal pasive (formal passives), indicând caracterul lor impersonal și nuanțele modale (144). De altfel, verbul bijóti nu ar trebui menționat printre verbele care nu au forme reflexive (148), deoarece este folosit adesea cu formantul reflexiv, păstrând același sens. În carte, formele nepersonale ale verbului sunt împărțite în trei grupe: 1) infinitivul (infinitive), 2) participiile adverbiale și semiparticipiile, precum și participiile (gerunds and participles), 3) substantivul verbal (verbal noun). Grupul așa-numitelor „gerundii” este definit și discutat într-un mod nou și original; în acesta sunt incluse „formele de particip 254 „forme folosite cu funcție adverbială” (163). Potrivit autorului, acest grup cuprinde două gerunzii invariabile (indeclinable), corespunzătoare participiilor adverbiale ale prezentului și ale trecutului perfect simplu (išeinant, išėjus), și două gerunzii parțial flexionabile, corespunzătoare participiului semicircumstanțial și nominativului participiilor active ale trecutului perfect simplu (išeidamas, -à, išėjęs, -usi). Corelația participiilor semicircumstanțiale cu participiile care exprimă o acțiune secundară (respectiv, adverbiale) a fost constatată de multe ori, iar în lingvistica lituaniană actuală există, în general, tendința de a considera participiul semicircumstanțial o formă a participiului activ de prezent, specializată pentru funcția circumstanțială (adverbială). În acest fel, participiul semicircumstanțial este inclus în subsistemul participiilor. Gramatica discutată urmează calea opusă: atât participiul semicircumstanțial, cât și nominativul participiilor active ale trecutului perfect simplu, corelat cu acesta, sunt clasificate drept gerunzii. Procedând astfel, ar trebui însă considerate gerunzii și formele de nominativ ale participiilor pasive de prezent și de trecut, care, având funcție circumstanțială (adverbială), sunt corelate cu participiile semicircumstanțiale și cu nominativul participiilor active ale trecutului perfect simplu pe baza diatezei și a timpului (atnešdamas: atnešęs = àtnešamas: àtneštas). Prin urmare, soluția propusă de autor ar extinde foarte mult omonimia formelor participiale: aceleași forme de nominativ ale participiilor active ale trecutului perfect simplu și ale participiilor pasive de prezent și de trecut ar trebui considerate fie participii, fie gerunzii parțial flexionabile, în funcție doar de funcție. De altfel, forma domėjęs (154), prezentată la „gerunziile parțial flexionabile”, ar trebui corectată în forma reflexivă domėjęsis. Descriind gerunziile invariabile (respectiv, participiile adverbiale), autorul menționează doar utilizarea lor circumstanțială (adverbială). Construcțiile specifice cu participii adverbiale cu sens explicativ (de exemplu: žinau ją verkìant / verkus / verksiant) nu au fost incluse în gramatică; poate de aceea nu au fost incluse nici participiile adverbiale ale trecutului frecventativ și ale viitorului, care, potrivit autorului, sunt „deosebit de rare” (extremely rare 152). A treia grupă de forme verbale nepersonale din gramatică o constituie substantivele verbale (verbal nouns) cu sufixul -imas / -ymas (165–167). Autorul subliniază productivitatea lor ridicată: ele se pot forma de la aproape orice verb. Acest lucru apropie, fără îndoială, aceste derivate de formele morfologice și justifică includerea lor în sistemul verbal, mai ales într-o lucrare destinată învățării limbii. Substantivele verbale lituaniene în -imas / -ymas au fost încadrate printre derivatele nominale care fac parte din sistemul verbal și de Alfredas Senn, în gramatica sa din 1966, la paginile 224–225 (alături de infinitiv, participii, participii adverbiale etc.); substantivele verbale latine cu sufixul -nd-, așa-numitele gerunzii, sunt, de asemenea, considerate în mod tradițional membri ai sistemului verbal. Sintaxa propoziției simple este discutată pe baza modelului verbocentric al propoziției. Predicatul este considerat partea centrală a propoziției, deoarece a) în propozițiile impersonale, predicatul este partea principală, b) părțile subordonate ale propoziției (complementele, circumstanțialele) depind direct de predicat, nu de subiect. Subiectul este legat de partea centrală a propoziției – predicatul – printr-o relație de interdependență (interdependency) (212). Așadar, aici sunt urmate principii similare celor din gramaticile de referință ale Institutului de Limbă Lituaniană. 255 Ideea că în enunțurile generalizatoare și în exprimările așa-numitelor „adevăruri eterne” nu se omite copula yra, pvz.: žmogus yra mirtingas (212) pare discutabilă. Propozițiile de acest tip fără copulă, care reprezintă propoziții nominale indo-europene, sunt de multă vreme și pe larg folosite în limba lituaniană (ąžuolas kairūs medis; žmogus mirtingas etc.). Secțiunea despre acord (229–235) este nouă și interesantă; în ea sunt descrise numeroase cazuri de acord specifice limbii lituaniene. În ultimul capitol al cărții, consacrat ordinii cuvintelor (236–247), este evidențiat rolul articulării actuale a propoziției în alegerea diverselor modele de ordine a cuvintelor, relația acestor modele cu diferite construcții din limba engleză și multe alte aspecte importante ale domeniului, care până acum nu au fost discutate în mod sistematic în cursuri de gramatică de acest tip. În încheiere, aș dori să subliniez că volumul lui Terje Mathiassen oferă o descriere coerentă, concisă și sistematică a sistemului gramatical al limbii lituaniene, care va fi utilă nu numai celor care studiază limba lituaniană, ci și viitorilor autori de lucrări de gramatică. Vytautas Ambrazas AL PATRULEA VOLUM DIN „LINGUISTICA BALTICA“ Iată-ne ținând în mâini al patrulea volum al revistei internaționale de baltistică „Linguistica Baltica”, a cărei publicare a început în Polonia în 1992. Acest volum este deosebit, fiind dedicat comemorării centenarului nașterii marelui indo-europenist și baltist J. Kuryłowicz. La început, după scurta prefață (p. XI–XXV), W. S m o c z y ń s k i, inițiatorul și editorul acestei excelente reviste de baltistică, trece în revistă viața și activitatea științifică a profesorului său, J. Kuryłowicz. Apoi, W. S k a ł t m o w s k i (p. XXVII–XXII), S. U r b a ń c z y k (p. XXXII–XXXVII) și F. S ł a w s k i (p. XXXIX–XL) împărtășesc amintiri despre J. Kuryłowicz. Partea biografică se încheie cu bibliografia detaliată a lucrărilor de baltistică și slavistică ale lui J. Kuryłowicz, alcătuită de W. S m o c z y ń s k i (p. XLI–XLIX). În continuare sunt publicate 36 de articole scrise în engleză, germană, franceză, italiană și rusă, pe diverse teme de baltistică și slavistică, iar unele și de indo-europenistică. Este îmbucurător să vedem numele lingviștilor din Lituania în acest volum din „Linguistica Baltica” (ca și în celelalte). În primul rând trebuie menționat articolul lui Z. Z i n k e v i č i u s (p. 83–91), în care, pe baza analizei unor texte manuscrise consemnate înainte de apariția Catehismului lui M. Mažvydas, se formulează ipoteza că scrieri manuscrise în limba lituaniană ar fi putut exista încă din timpul lui Mindaugas. S. K a r a l i ū n a s (p. 135–140) propune o etimologie originală a secolului. Regretatul V. G r i n a v e c k i s (p. 145–148) a pus în legătură cu letonul kūoks „copac” cuvântul kanka „plămân”, întâlnit în dialectul žemaitian. 256