Ramaškonių šnektos priebalsinio kamieno daiktavardžių kaityba

ACTA LINGUISTICA LITHUANICA XLVII (2002), 89–102 Flexiunea substantivelor cu temă consonantică din graiul din Ramaškonys Nijolė Tuomienė Institutul Limbii Lituaniene, Vilnius Articolul tratează principalii factori care contribuie la procesul de schimbare și declin al graiului lituanian periferic din Ramaškonys (raionul Voronovo, Belarus). Este un grai din sudul Lituaniei, puternic influențat de limbile slave învecinate. Limba predominantă din punct de vedere social este în prezent un grai belarus, dezvoltat pe un substrat lituanian. Principalele trăsături fonetice, morfologice și lexicale ale graiului lituanian s-au păstrat nealterate în vorbirea generațiilor mai vârstnice, însă vorbirea generațiilor mai tinere prezintă un grad considerabil de instabilitate. În articol, evoluția temelor consonantice este prezentată ca o ilustrare a proceselor aflate în desfășurare. Sunt comparate paradigmele flexionare ale două generații. Schimbările bazei articulatorii și tendințele de simplificare se numără printre factorii care contribuie la schimbare. Există numeroase forme variante, iar unele forme cazuale au fost înlocuite cu sintagme prepoziționale. Influența limbii standard este vizibilă în vorbirea generațiilor mai vârstnice. 1. PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI SOCIOLINGVISTICE DIN REGIUNE Lucrările lingvistice contemporane arată un interes activ pentru graiurile lituaniene periferice. Atrage atenția faptul că acolo au loc neîncetat procese complexe de interacțiune între dialecte și că rezultatele contactelor dintre dialecte și limbi sunt vizibile. Se caută metode de evidențiere a particularităților schimbării graiurilor, a cauzelor și fluctuațiilor de diverse tipuri, a nuanțelor de pronunțare, precum și a mecanismului schimbării treptate. Totuși, situația actuală a graiurilor izolate, desprinse de aria lingvistică lituaniană principală și aflate pe teritoriul Belarusului, etapele schimbării și dispariției lor, influența factorilor externi și aspectele legate de retragerea unei limbi nu au fost cercetate și descrise în detaliu. Condițiile de cercetare a problemelor relațiilor lingvistice dintre limbile baltice și slave devin aproape în fiecare an mai dificile: obstacole legate de frontierele de stat și metode specifice de lucru cu informatorii, de căutare și selecție a acestora. Ultimii și cei mai buni reprezentanți ai graiului lituanian viu au peste 60 de ani. Posibilitățile de a consemna fapte valoroase pentru istoria limbii se reduc în fiecare an. Situația lingvistică actuală din zona de frontieră lituaniano-belarusă s-a schimbat de nerecunoscut. Faptul că, acum o jumătate de secol, între proeminența Dieveniškės1 aflată chiar lângă frontiera Lituaniei și 1 în împrejurimile Dieveniškės limba lituaniană își recâștigă prestigiul: domeniile de utilizare se extind destul de rapid, în comparație cu situația limbii lituaniene de dincolo de frontiera de stat, unde au mai rămas câteva nuclee neglijate, care abia mai pâlpâie, deși în urmă cu 60 de ani situația lingvistică din acele teritorii fusese foarte asemănătoare. 90 | NIJOLĖ TUOMIENĖ Lucrările unor renumiți lingviști, folcloriști și istorici lituanieni și străini le arată cercetătorilor contemporani că în împrejurimile localităților Benekainiai și Varanavas (regiunea Grodno, raionul Varanavas), precum și Geranainys2 (raionul Vijos) au existat insule vii ale graiurilor lituaniene. În prezent, urmele existenței graiurilor lituaniene din unele parohii, precum Armoniškės, Varanavas și Ródūnia, trebuie căutate deja în limbile slave locale: graiurile belaruse sunt bogate în cuvinte de origine lituaniană (vezi Grinaveckienė, Mackevič 1988: 123–131; Grinaveckienė, Mackevič 1990: 165–173; 1993: 113–133; 1997: 185–195 și altele); s-au păstrat folosirea neslavă a cazurilor și genurilor numelor proprii (vezi Sudnik 1972: 19–22; Jonaitytė, Sudnik 1973: 75–77 și altele). O mare parte dintre satele regiunii cercetate, după ce în anii postbelici au pierdut cu totul legăturile vii cu celelalte graiuri lituaniene și cu viața culturală a Lituaniei, s-au asimilat destul de repede. Limba lituaniană și identitatea lituaniană și-au pierdut valoarea. Generația cea mai în vârstă a locuitorilor a trecut și printr-un proces dureros de slavizare forțată. Trecerea conștientă la limbile slave3 a fost puternic încurajată, în cazul celor de etnie poloneză, de instinctul de autoconservare (în plus, persoanele de etnie poloneză beneficiau de anumite privilegii: nu trebuiau să facă serviciul militar, puteau pleca în Polonia, adică să scape de teroarea stalinismului și de colhozuri). Generația mai tânără, odată cu stingerea sentimentului conștiinței naționale și slăbirea sau chiar dispariția completă a controlului social (opinia vecinilor și altele; vezi mai pe larg Gaučas 1993: 42–101), s-a asimilat treptat și firesc: mai întâi a trecut la bilingvismul lituaniano-slav, apoi numai la limbile slave. În prezent, generația cea mai tânără a locuitorilor din partea estică a raionului Varanavas nu mai are deloc nevoie nici de identitatea lituaniană, nici de limba lituaniană. Este de remarcat că limba lituaniană însăși, deși lituanienii s-au deznaționalizat rapid (procesul neîntrerupt de deznaționalizare se încheie în trei-patru generații), s-a schimbat relativ lent, 2 În volumul „Lietuviški tradiciniai vietovardžiai” (Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 2002), numele acestui orășel istoric este accentuat cu accent ascuțit pe silaba inițială, însă, în relatările lituanienilor locali din împrejurimile Ramaškonys, acest toponim este consemnat și cu accent circumflex: Geranainys. 3 Aici ar trebui explicate ceva mai pe larg atitudinea localnicilor față de varianta literară a limbii belaruse și câteva aspecte legate de naționalitate. Potrivit lui A. Vidugiris, din cauza dezvoltării tardive a conștiinței naționale belaruse, locuitorii din zonă nu asociau și nici nu asociază în prezent limba belarusă cu limba belarușilor ca naționalitate distinctă. Ea este numită în continuare în mod neutru limbă simplă, locală (acest termen desemnează și graiul belarus din raioanele Vilnius, Šalčininkai și Eišiškės, care, în comparație cu regiunea cercetată, seamănă mai mult cu graiul polonez local). Acest grai belarus este folosit în continuare cel mai activ de către locuitorii satelor. În perioada polonizării și rusificării populației, el a îndeplinit un rol de intermediar: nici în prezent varianta literară a limbii belaruse, pe care oamenii din generațiile mai vechi nu o cunosc, nu este foarte apreciată în sate. Limbile rusă și polonă sunt considerate mai prestigioase. În prezent, majoritatea absolută a localnicilor se consideră polonezi ca naționalitate. De la mijlocul secolului al XIX-lea, misiunea bisericii administrate de polonezi a fost mai degrabă să răspândească identitatea poloneză decât credința. Prin opoziție cu ortodoxia slavilor răsăriteni, credința catolică a ajuns să fie numită credința poloneză („polska wiara”), iar catolicii au fost considerați polonezi (vezi mai pe larg Vidugiris 1988: 21–36) (până în zilele noastre, puținii lituanieni băștinași rămași în sate, câte unul sau doi, nu îndrăznesc să-și revendice naționalitatea de origine). Cu toate acestea, nici în zilele noastre limba polonă nu s-a impus cu adevărat în ținuturile etnic lituaniene (deși este promovată și susținută cu deosebită intensitate prin intermediul bisericii). Astfel, localnicii disting conștient denumirile oficiale belaruși, limba belarusă de cele neoficiale gudas, limba gudă. În înțelegerea lor, limba belarusă desemnează limba belarusă standard, mai oficială, care nu este specifică zonei (este folosită de administrația locală, cu numeroase elemente rusești). Când spun belaruși, adesea au în vedere o persoană de altă confesiune (ortodoxă), care nu este localnică. Așadar, denumirea lituaniană mai veche este gudas — „locuitor local, catolic”, iar limba gudă — „grai belarus local”. Aici este folosită denumirea oficială, tradițională și acceptată în lingvistica lituaniană, a limbii — belarusă. Cu sens etnonimic este folosită denumirea veche păstrată de localnici: gudas, gudai. RAMAŠKONIŲ ŠNEKTOS DAIKTAVARDŽIŲ KAIT YBA | 91 în mod consecvent. Condițiile grele, nefavorabile limbii lituaniene, au existat timp de câteva secole în ținutul Balatnós4. Pe acest teritoriu restrâns se întâlnesc, ca să spunem așa, stadii diferit evoluate ale unei situații lingvistice cândva unitare: de la dispariția completă a limbii, când lituaniana se mai păstrează doar în câteva denumiri ale obiectelor casnice, până la bilingvismul păstrat numai de locuitorii vârstnici. Cu toate acestea, în satele din partea estică a raionului Varanavas locuiesc lituanieni5 care încă vorbesc foarte bine graiul dzūkian matern (pentru mai multe informații despre lituanienii locali, vezi Vaišnytė 2002: 545–556). Aproape toți sunt cei mai vârstnici localnici, care, pe lângă lituaniană, cunosc bine și folosesc liber și activ alte limbi specifice ținutului: graiul local belarus (pe care ei îl numesc gūdų kalba, iar vorbitorii de alte naționalități îl numesc prósty jazýk, prósta móva), polona și, într-o măsură ceva mai mică, rusa. Trebuie menționat că împrejurimile raionului au fost cercetate în 1953 de lingviști belaruși, care au cules material pentru Atlasul dialectologic belarus (DABM 59–147). Atunci nu s-a observat că în ținut erau oameni care vorbeau foarte bine și lituaniana. Acest fapt atestă vechimea cunoașterii și folosirii simultane a acestor două limbi de către localnici (pentru mai multe detalii despre funcționarea limbilor în arealul cercetat, vezi Čekmonas 1988: 37–54). În prezent, în multe sate ale acestei insule de populație lituaniană — Biliai, Biliūnai, Stanišiai, Tūsamonys, Dainava, Ramaškonys, Navaseidai, Daržininkai, Armoniškės și Pārubiškės — au mai rămas câte unul sau doi oameni care cunosc lituaniana, dar o vorbesc din ce în ce mai rar. Tradiția graiului lituanian s-a păstrat mai activă în Ramaškonys, de aceea de la lituanienii acestui sat s-a cules și cel mai mult material lingvistic: s-au înregistrat zeci de ore de texte cursive în grai, iar prin anchetare specială au fost alcătuite paradigme de declinare a numelor și paradigme accentuale6. După cum s-a menționat deja, locuitorii din împrejurimile Varanavasului au vorbit dintotdeauna mai multe limbi (adesea în cadrul aceleiași relatări sau al aceluiași discurs7), întrucât în acest teritoriu lituanienii și slavii au conviețuit în mod mixt aproximativ din secolul al IX-lea (vezi Zinkevičius 1989: 4–11; Garšva 1989: 28–32). Prin urmare, aici s-au creat destul de devreme condițiile pentru apariția unor noi fenomene lingvistice, al căror număr crește neîncetat. Cu mai bine de 80 de ani în urmă, limba lituaniană își pierduse deja prestigiul și statutul de mijloc de comunicare egal în ținutul Balatna. În această mică regiune, trecerea treptată de la un bilingvism oscilant (pe alocuri, multilingvism) la monolingvism (vezi mai pe larg Grumadienė 1994: 84) a dus la folosirea graiului local belarus (vezi nota 2) în majoritatea domeniilor vieții din ținut (domeniile de folosire a limbii polone și a celei ruse sunt considerabil mai restrânse). Schimbarea treptată a graiurilor lituaniene izolate a adus transformări nu doar cantitative, ci și calitative, repartizate inegal la diferitele niveluri ale limbii— 4 În locul denumirii mai noi a centrului raional, Varanavas, localnicii folosesc denumirea veche Balatną. 5 Aproape toți sunt înscriși ca polonezi în pașapoarte; naționalitatea părinților și bunicilor lor nu este consemnată în documente — de obicei, acolo apare o liniuță, deși generația cea mai vârstnică se consideră lituaniană. 6 Ancheta a fost realizată pe baza chestionarului de morfologie din „Programul de cercetare a dialectelor limbii lituaniene și a interacțiunii dintre acestea” (întocmit de D. Mikulėnienė și K. Morkūnas). 7 Într-un mediu bilingv sau multilingv, lingviștii numesc schimbarea limbilor alternanță de coduri — adesea este vorba nu numai despre alternarea codurilor unor limbi diferite, ci și a varietăților aceleiași limbi. În 1996, autoarea a susținut o comunicare pe această temă la conferința științifică a Institutului de Limba Lituaniană „Limba lituaniană: cercetători și cercetări” (pentru mai multe detalii despre alternanța de coduri, vezi Grumadienė 1996, Urnėžiūtė 1998). 92 Nijolė Tuomienė … Bene cea mai mare și ușor de observat influență se manifestă în domeniul foneticii și al lexicului. Schimbări sunt vizibile și în morfologia mai rezistentă a graiului. Astfel, graiul periferic din Ramaškoniai, aparținând dialectului sudic aukštaitian, retras din spațiul public, nu a mai putut evita influența covârșitoare a limbii dominante. În prezent, odată cu perturbarea funcției limbii ca expresie a stimei de sine, a rămas un singur stil de utilizare a acesteia – cel cotidian. Tradiția mai solidă se păstrează încă în mediul familial, între persoane apropiate. Contactele dintre limbi și culturi și interacțiunea diversă care decurge inevitabil din acestea au determinat graiul lituanian din microarealul Ramaškoniai să se schimbe în diferite feluri (Grumadienė 2001: 41). Din cauza poziției geografice, a condițiilor istorice nefavorabile pentru lituanieni și a instinctului de autoconservare, o parte considerabilă a locuitorilor satelor din regiunea Varanavo a început să vorbească în familie, între ei și cu copiii, în limba simplă, adică în bielorusă. Totuși, limba lituaniană a continuat să fie vie mult timp și încă se folosește pe alocuri de vecini și rude. Conștiința națională, mai ales în prezent, a oamenilor din aceleași sate, care știu să vorbească atât lituaniană, cât și bielorusă, este relativă și nu are o importanță prea mare. Comunitatea schimbată a adus însă schimbări mai mari sau mai mici tuturor limbilor folosite în regiune. 2. SITUAȚIA ACTUALĂ A GRAIULUI. PARTICULARITĂȚILE CERCETĂRII Pentru lingviști, graiul acestei comunități puternic diminuate poate fi interesant din câteva motive: a) datorită caracterului arhaic și unicității sale – este un grai periferic (pentru detalii, vezi Morkūnas 1993: 4–7); b) datorită mecanismului său specific de schimbare, naturii variației și interacțiunii cu alte limbi; c) poate constitui încă un exemplu de dispariție, degenerare și moarte a unui grai (așa cum s-a întâmplat cu graiurile insulare lituaniene din Lazūnai și Zietela, vezi Vidugiris 1959: 195–213; 1985; 1998). În ultimii ani, interesul pentru graiul acestei9 mici enclave locuite de lituanieni a scăzut din diverse motive. Până acum am întâlnit studii asupra pronunțiilor periferice care constată variația și eterogenitatea limbii, însă lipsesc analizele detaliate și motivațiile interne: ce se schimbă mai întâi și de ce. De regulă, se elimină ceea ce nu este sistematic și nu mai aparține sistemului limbii lituaniene; formele care nu mai sunt înregistrate în graiuri sunt adesea reconstruite și refăcute pe baza trăsăturilor caracteristice dialectului. Totuși, cercetările materialului dialectal înregistrat în ultimii ani au arătat că, dacă anumite trăsături nu mai sunt atestate în limba vie, de obicei ele nici nu mai sunt folosite. Pe de altă parte, acestea variază sau s-au schimbat; de pildă, substantivele care aparțin aceluiași tip de declinare pot fi declinate sau accentuate diferit. 8 Šį terminą pirmasis pavartojo V. Čekmonas (1988: 37–54). Beje, jo straipsnyje aprašytasis Ramaškonių arealas yra daug platesnis. Šnektos duomenys rinkti 1983–1986 metais kompleksinės ekspedicijos metu. Buvo detaliai ištirti Pereigonių (br. Пераганцы), Benekainių (br. Бенякони) bei Varanavo (br. Воранава) apylinkių kaimai. Šiame darbe panaudota medžiaga rinkta praėjus beveik dešimčiai metų – 1991–1999 metais. Per tą laikotarpį žmonių, kalbančių lietuviškai, kaimuose sumažėjo dvigubai, tad ir aprašomasis arealas smarkiai susiaurėjo. 9 S-a demonstrat că foarte puțini dintre locuitorii originari ai localităților cercetate sunt de origine etnică diferită. RAMAŠKONIŲ ŠNEKTOS DAIKTAVARDŽIŲ KAITYBA | 93 Prin urmare, în colectarea materialului și studierea graiurilor periferice, atenția trebuie îndreptată nu numai către modelele abstracte ale schimbării sistemului lingvistic, ci și către vorbitori înșiși și către relațiile dintre limbă și mediul său sociocultural. În cazul descris, schimbarea limbii este și un indicator al modului de viață și al comportamentului oamenilor din ținuturile etnice ale Lituaniei, întrucât vorbirea reprezentanților aceluiași grai poate diferi de la un sat la altul, chiar și între sate învecinate. Se poate spune că starea graiului din Ramaškoniai este ea însăși multiplă și stratificată și depinde direct de memoria vorbitorilor săi și de nevoia lor de a-l folosi în comunicare. Aici se folosește numai limba vorbită, adică o limbă plină de cuvinte și expresii, precum și de intonații specifice stilului cotidian. Ea conține multe forme nenormative și diverse fenomene individuale, folosite, la prima vedere, sporadic și haotic. Prima descriere detaliată a graiului din Ramaškoniai a fost realizată în 1960 de J. Šukys. În articolul său, discutând principalele trăsături caracteristice graiului, autorul menționează și faptul că, la acea vreme, existau deja diferențe între vorbirea generațiilor mai în vârstă și mai tinere. Se pare că diferențele lingvistice erau minore, așadar nu sunt discutate pe larg în lucrare. Se poate presupune că, cu aproape cinci decenii în urmă, în împrejurimile satului Ramaškoniai cercetate, se aplica principiul selectării celor mai buni informatori, folosit în studierea dialectelor mari și puternice. În prezent, aplicarea acestuia este imposibilă – sunt intervievați toți informatorii care pot fi găsiți și cu care se poate sta de vorbă. Nevoia de a folosi limba lituaniană diferă între generația mai în vârstă (de peste 80 de ani) și cea mai tânără (de aproximativ 60 de ani), de aceea diferitele niveluri ale limbii s-au schimbat în măsuri inegale. Compararea reprezentanților a două generații relevă schimbările concrete și permite stabilirea măsurii și direcției în care a evoluat starea graiului. Vorbirea celor mai vârstnici informatori este naturală, destul de stabilă și vie, deoarece reprezentanții acestei generații, vorbind lituaniana, încearcă să și gândească în aceeași limbă. În plus, pentru a se adapta interlocutorului, trec adesea și la formele și accentuarea cuvintelor din limba lituaniană standard. Dacă la conversație participă o persoană care vorbește o altă limbă, se trece cu ușurință de la lituaniană la bielorusă. Totuși, propozițiile în bielorusă au adesea construcții lituaniene, iar unele cuvinte au forme neslave etc. Reprezentanții generației mai tinere se comportă aproape exact invers: deși vorbesc lituaniana destul de bine, gândesc în bielorusă, iar când vorbesc își traduc adesea gândurile în lituaniană cuvânt cu cuvânt. Pentru oamenii din această generație, prima limbă este deja bielorusa. Pentru a se adapta interlocutorului, ei folosesc cuvintele uitate și formele acestora prin analogie cu cuvintele lituaniene sau bieloruse pe care le utilizează mai frecvent. Pentru tinerii și copiii din regiunea Varanavo, care, după cum s-a menționat, frecventează școli locale bieloruso-ruse, limba lituaniană a devenit deja lipsită de valoare. 3. PARADIGMA SUBSTANTIVELOR CU TEMĂ CONSONANTICĂ DIN GRAI LA SFÂRȘITUL SECOLULUI XX Schimbările lingvistice sunt de obicei observate mai întâi și mai ușor în domeniul foneticii și al lexicului. Însă, dacă ele sunt înregistrate în domeniul morfologiei și al sintaxei, acest lucru indică o stare de instabilitate a limbii în ansamblu. În această lucrare sunt discutate câteva particularități morfologice ale unui grai pe cale de dispariție, mai exact tipul de declinare consonantică a substantivelor. Sunt comparate paradigmele stratificate ale acestei teme, puțin numeroase și puternic modificate, alcătuite pe baza înregistrărilor lingvistice ale două generații de informatori: cea vârstnică (cu vârsta de peste 80 de ani) 94 Nijolė Tuomienė și cea mai tânără (în jur de 60 de ani)10. Pentru a ilustra cât mai exact consecințele interacțiunii dintre limbi și pentru a fixa situația actuală, s-a căutat o metodă adecvată. Întrucât sunt prezentate aici forme de cuvinte autentice, folosite în vorbirea vie, deși nesistematice, metoda istorico-comparativă și reconstructivă nu s-a potrivit în acest caz. Legile variației și schimbării lingvistice formulate de W. Labov permit evaluarea rezultatului schimbărilor lingvistice petrecute într-o perioadă mai îndelungată, formularea cauzelor acestora și, în cazul nostru, anticiparea impactului posibil al acestor schimbări asupra sistemului de declinare al dialectului. Potrivit lui W. Labov, limba este studiată în timp real, prin observație, adică limba lituaniană a mai multor generații de persoane bilingve care trăiesc în prezent în împrejurimile orașului Varana-vo. Temele substantivelor moștenite din vechime s-au modificat foarte devreme din diverse cauze fonetice și morfologice, atât în dialectele lituaniene, cât și în limba lituaniană standard. Cea mai puternică interacțiune se observă între temele aflate în sistemul lingvistic una lângă alta sau în apropiere (Girdenis, Rosinas 2000: 51; Rinkauskienė 1997: 71). Rezistența paradigmei depinde de numărul substantivelor cu teme specifice fiecărui dialect, precum și de frecvența utilizării lor. Tema consonantică a început să se dezintegreze și mai devreme în diverse limbi indo-europene (Kazlauskas 2000: 242), astfel încât au rămas puține substantive care și-au păstrat paradigma de declinare consonantică. În graiul Ramaškonių, ca și în dialectele din cea mai mare parte a arealului lingvistic lituanian, acest tip de declinare este foarte puțin reprezentat și s-a erodat considerabil — a pierdut multe dintre formele sale autentice, înlocuite de forme ale temelor productive. În grai se mai găsesc doar vestigii ale acestora. Cauzele nu sunt doar interne, căci cuvintele temei, oricum puțin numeroase, sunt înlocuite în graiul Ramaškonių și de împrumuturi belaruse. În vorbirea vie a locuitorilor din Ramaškonys nu se mai aud cuvinte care, după frecvența utilizării, nu sunt tocmai rare în tipul de declinare studiat, de exemplu: juosmuo, liemuo, raumuo, rėmuo, stomuo, fiind înlocuite cu alte cuvinte, adesea slave. Fiecare substantiv din acest tip de declinare, atât de gen masculin, cât și de gen feminin, are deja în grai propriul său parcurs al schimbării, care până acum nu a fost cercetat în detaliu. Este prezentată paradigma dezagregată a temei consonantice, alcătuită din forme de gen masculin și feminin folosite de ambele generații de informatori: akmuo, piemuo, šuo, sesuo (formele paralele întâlnite sunt discutate mai pe larg în comentarii): 10 Aceasta este o clasificare convențională, menită să creeze o opoziție față de generația mai vârstnică a informatorilor. În împrejurimile localității Ramaškonys nu mai există persoane sub 60 de ani care să vorbească dialectul dzūkian. RAMAŠKONIŲ ŠNEKTOS DAIKTAVARDŽIŲ KAITYBA | 95 TABELUL 1. PARADIGMA DE SINGULAR A SUBSTANTIVELOR CU TEMĂ CONSONANTICĂ generația mai în vârstă | generația mai tânără; N. akmũ., pi.mũ., šuvė, sesuvė | ãkmenis, pi.menis, šuvė, sesuvė. / sesærьs¹²; G. ã:kmeńo, pi.meńo, šù:n'o, sæsærės | ã:kmeńo, pi.meńo, šù:n'o, sæsærė.s / sė:seras; D. ã:kmeńų, pi.meńų, šun'ų, sæ:serai | dėl_pi.meńo, dėl_šu.n'o, dėl_sæsærė.s; Ac. ã:kmeni, pi.meni, šù.ni, sæ:serьˑ | ã:kmeni, pi.meni, šù.ni, sæ:serьˑ; Instr. ã:kmeń'u, pi.meń'u, šun'ù, sæ:sera | ã:kmeń'u, pi.meń'u, šun'ù, sæ:sera; Loc. akmenì(i), van'denì(i) / van'deni:jė | akmenì(i), van'denì(i); Ill. van'denìñ., mė:nasin | van'denìñ. / in_vá.n'deni, mė:nasin / in_mė:nasi; Voc. pi.mũ., šuvė, sesuvė | pi.menis, šuvė, sesuvė. / sesærь.s TABELUL 2. PARADIGMA DE PLURAL A SUBSTANTIVELOR CU TEMĂ CONSONANTICĂ generația mai în vârstă | generația mai tânără; N. akmenãi, pi.menãi, šù.nes, sæ:seru.s / sæ:seras | akmenãi, pi.menãi, šù.nes, sæ:seras; G. akmenũ, pi.menũ, šunũ, sæserũ | akmenũ, pi.menũ, šunũ, sæserũ; D. akmená.m, pi.mená.m, šunim, sæserèm | dėl_pi.menũ, dėl_šunũ; Ac. ã:k menis, pi.menis, šunis / šùnes, sæ:serus / sæ:seras | ã:k menis, pi.menis, šunis / šùnes, sæ:serus / sæ:seras; Instr. akmenãi.s, pi.menãi.s, šunimũ, sæsermũ | akmenãi.s, pi.menãi.s, šunimũ, sæsermũ 11După cum știm, în dialectele sud-aukštaitiene, terminația nominativului singular al cuvintelor cu temă în n este -uo; la marginea sudică a dialectului, această terminație se pronunță cu j inițial. Graiului din Ramaškonys îi este caracteristică monoftongizarea foarte frecventă a diftongilor uo, ie (în aproape toate pozițiile), de exemplu: în poziție accentuată, cel mai des -ie > ʼi, ʼi, ʼi: uo > ū, ù, ù, ù.; în poziție neaccentuată, ie > i, uo > u. În grai nu se mai înregistrează forme cu j nesilabic. În întreaga arie a dialectului sud-aukštaitian se consemnează doar cazuri izolate și nesistematice de monoftongizare a diftongilor ie, uo. 12Prima formă este mai frecventă în vorbirea generației tinere. 96 | NIJOLĖ TUOMIENĖ generația mai în vârstă generația mai tânără Loc. akmenì:sà / akmenì:sa, van'denì:sà / van'denì:sa pietre, apă II. pietre, apă pietre, apă Voc. pi.menai., šūnes, sē-seras / sē-serəs pi.menai., šūnes, sē-seras / sē-serəs 4. PARTICULARITĂȚILE TERMINAȚIILOR DE CAZ 4.1. Numeroase lucrări de lingvistică au fost consacrate și examinării cauzelor înlocuirii timpurii a substantivelor cu temă consonantică din graiurile periferice cu alte teme, precum și ale dispariției lor. Au fost descrise vestigii arhaice ale temei în limbile indo-europene și în dialectele lituaniene (Senkus 1959: 167–175; Kardelytė 1959: 175–176; Grinaveckienė 1960: 173–175; Vidugiris 1969: 178–182; Zinkevičius 1966: 256–267; Morkūnas 1969: 114–115, 1989: 96–97; Girdenis, Rosinas 2000: 50–62; Kazlauskas 2000: 242–286 etc.). În limbile baltice, la fel ca în cele slave, formele de acuzativ singular și plural ale temelor consonantice și în -i nu se deosebeau din vechime, de exemplu, în cazul nostru: acuzativ singular ā·ki, pi.meni-, acuzativ plural akìs, pi.menis, iar în graiul belarus: acuzativ singular z'vér, kámen', acuzativ plural z'verá, kámen'a. Deoarece substantivele cu temă consonantică erau mult mai puține decât cele cu tema în -i, acestea au început, prin analogie, să se reconfigureze după tipul de declinare în -i în toate dialectele lituaniene (vezi Zinkevičius 1980: 224, 244; Kazlauskas 2000: 245, 246). Odată cu destrămarea paradigmei însăși a temei în -i, formele temei consonantice au fost înlocuite, în funcție de genul substantivului, cu formele temelor productive (i)ō, (i)ā, ē (Zinkevičius 1966: 260–267). Din paradigma temei consonantice, deja puternic erodată, a graiului pe cale de dispariție13 se poate observa că formele de nominativ singular ale substantivelor de ambele genuri variază (în vorbirea vie și în textele transcrise de autoare): 1) în vorbirea reprezentanților generației mai vârstnice sunt înregistrate multe forme cu temă consonantică: akmū., pi.mū., vandū., taešmū.; 2) cei mai tineri au trecut aproape în totalitate la terminațiile temei (i)ō: ā-kmenis / akmenì-s, vá.n'denis, mē.nasis, r̄ū.denis, pi.menis / pi.meni-s, tē-šmenis. Primul caz, cu -ū. (-uō), este o particularitate comună a dialectelor sud-aušaitiene (răspândite în partea centrală a teritoriului Lituaniei), păstrată în graiul din Ramaškoniai de către cei mai vârstnici vorbitori. Este posibil să fi avut o influență și limba lituaniană standard. Ipoteza este confirmată de exemplele consemnate în vorbirea lor 13 Paradigma încearcă să arate ce forme sunt folosite cel mai frecvent în vorbirea unei generații și a celeilalte. Exemplele prezentate alternează în textele graiului: mai ales în relatările generației mai tinere se întâlnesc variante paralele ale aceluiași cuvânt. RAMAŠKONIŲ ŠNEKTOS DAIKTAVARDŽIŲ KAITYBA | 97 vorbirea, cu accent final tonic pronunțat clar -uo: akmuõ, ruduõ, piemuõ, sesuõ, tašmuõ, vanduõ14. Alte terminații ale temei io, -is, -ys, consemnate și în unele zone ale teritoriului sud-aušaitian (LKA 1991: 34), în dialectul învecinat din Dieveniškės (Lipskienė, Vidugiris 1967: 195; Mikulėnienė, Morkūnas 1997: 18), în dialectele vest-aušaitiene (Senkus 1959: 169; Zinkevičius 1966: 260–262; LKA 1991: 34–36), sunt folosite destul de consecvent de generația mai tânără din Ramaškoniai, aproape fără alte forme paralele. În grai, substantivele masculine (din toate tipurile de declinare) tind să generalizeze terminațiile: -(i)as, -is, -ys, mai rar -(i)us15. În plus, limba belarusă nu prezintă analogii cu terminațiile temei consonantice din limba lituaniană. Prin urmare, și în graiul lituanian se alege forma productivă, mai ușor de pronunțat, mai asemănătoare, în această privință, cu cea din vorbirea cotidiană belarusă, întrucât flexiunea variază puțin (sau variază în felul limbii belaruse, deoarece, în conștiința vorbitorului, analogia morfologică asociază terminațiile anumitor cazuri din lituaniană și belarusă), cf.: br. kámen' ~ lit. ãkmenis, br. mėsęc ~ lit. mė̃nesis, br. vadá ~ lit. vá.ndenis. Se pare că acționează și tendința de simplificare a limbii. Ca variantă paralelă în vorbirea celor mai vârstnici apare terminația de tip consonantic, modificată fonetic, -uvà. În prezent, două substantive se folosesc cu aceasta: šuvė / šuvà, sesuvė / sesuvà. Cei mai tineri spun mai des forma cu tema în -i: seserìs / seserìs. Forma bisilabică šuvà „câine” este răspândită pe scară largă mai ales în dialectele aušaitiene și žemaitiene (Zinkevičius 1966: 256–257; Morkūnas 1969: 114; 1989: 96; LKA 1991: 34–35, hărțile 27, 28, 30, 31; Grumadienė 1994: 101 etc.), din cauza tendinței de evitare a formei monosilabice de NOMINATIV SINGULAR (Kazlauskas 2000: 270). Formele vanduvà, akmuvà, consemnate de lingviști în dialectul sud-aušaitian (cf. Markevičienė 1999: 32), nu mai sunt folosite în graiul microarealului din Ramaškoniai16. Cuvântul mėnuo are în grai două sensuri: un interval de timp și un corp ceresc. Pentru primul sens, vorbitorii graiului studiat îl declină la fel ca substantivele cu tema în io: mė̃nasis, mė̃nas'ɔ, mė̃nas'u(i), mė̃nasi, mė̃nas'u, mė̃nasi·i, mė̃nasin, mė̃nasis. Pentru al doilea sens, vorbitorii mai vârstnici folosesc forma de nominativ singular mė̃nas – o urmă a temei -s-, folosită în graiurile sud-aušaitiene și consemnată la Zietela (vezi Kazlauskas 2000: 284–286). Doar două cuvinte au păstrat formele arhaice de nominativ plural cu vocala e înainte de -s: šùnes, sẽ:seras. Celelalte substantive din graiul pe cale de dispariție se folosesc deja numai cu terminații ale temei vocalice: pi.menãi, tēšmenãi, van'denãi. 4.2. Substantivele de gen feminin duktė, sesuo GENITIVUL SINGULAR în graiul cercetat a păstrat vechile terminații ale temei consonantice – dùkteras, sẽ:seras / seserìs, variind doar pronunția și accentuarea. Deși în dialectele învecinate și substantivele de gen masculin- 14 În textele graiului se găsesc doar foarte puține exemple ale unei asemenea pronunții. Cel mai probabil, vorbitorii au încercat să „vorbească corect”. Deși pronunțarea diftongilor ie, uo în grai este încă facultativă și depinde de vârsta vorbitorilor (de exemplu, în graiurile învecinate din Rūdūnia și Pelesõs aceștia se pronunță de obicei mai bine păstrați), în arealul Ramaškonys se conturează totuși tendința de monoftongare. Încă din 1960, J. Šukys a observat și descris acest fenomen. Unul dintre motivele acestui fenomen este absența unor echivalente pentru ie, uo în graiul belarus. 15 Dėl u, ių kamienų daiktavardžių linksniavimo žr. Tuomienė (2001: 156–170). 16 Cei mai vârstnici locuitori își amintesc că în împrejurimi (vezi denumirile satelor la p. 89) se foloseau aceste forme. 98 | N I J O L Ė T U O M I E N Ė Substantivele de gen feminin au păstrat terminațiile temei consonantice akmenės, piemenės, šunės (vezi Senkus 1959: 169; Zinkevičius 1966: 258 etc.); în graiul Ramaškonys a fost consemnat un singur exemplu: šūnes. Generația mai tânără a trecut aici complet la formele temei ǫ, mai productive, de exemplu: ká.r'ves vá.ikšč'au̯na ‘umblă, paște’ a_pi.me-n'o neragė·c ‘nu se vede’; negė.rk vá.n'den'o bǫ_ō:žu pavi'si. Se poate presupune că și graiul local belarus (pronunția apropiată) a contribuit la consolidarea terminațiilor temelor vocalice; să comparăm: bel. kámenia ~ lit. á.kmen'o, bel. óšeni ~ lit. ruden'o. Forma abreviată a temei consonantice, fără e final, este mai vie în vorbirea persoanelor în vârstă: akmen.s, pi.men.s, ruden.s, van'den.s (aceasta poate fi și o influență a limbii standard). GENITIVUL PLURAL în graiul descris, ca și în întreaga zonă a dialectului sudic aukštaitian, a păstrat forma temei consonantice: dukterų, seserų, šunų, teš'menų, van'denų. 4.3. DATIVUL SINGULAR și PLURAL este cazul cel mai schimbat în graiul Ramaškonys (la toate tipurile de declinare a numelor). Formele analitice apărute, adică cele prepoziționale, arată că acest caz a fost influențat în grai mai ales de factori externi — o construcție analogă există și în graiul belarus, de exemplu: lit. pasak'au. dęl_pi.men'o / dęl_pi.menų, bel. skazála d'l'a_pastuchá / d'l'a_pastuchóu; lit. at'nešę dęl_šun'o, bel. prineslá d'l'a_sabáki. Construcțiile prepoziționale le eclipsează, ca frecvență, pe toate celelalte forme de dativ. În vorbirea ambelor generații se înregistrează tot mai rar terminații diferite, de exemplu, ca la tema i (cf. Senkus 1959: 173; Zinkevičius 1966: 258) DATIVUL SINGULAR MASCULIN: á.kmeni, rù.deni, pi.meni, vá.n'deni, FEMININ: dùkteri, sæ·seri. Exemplele au fost consemnate mai ales din textele de grai ale celor mai vârstnici. Cei mai tineri mai folosesc rareori formele pi.men'u, šun'ù. Pentru DATIVUL PLURAL al substantivelor masculine, vorbitorii ambelor generații folosesc, alături de alte forme, și terminația accentuată bisilabică a temei ǫ, cunoscută și în alte dialecte lituaniene, -am (fără -s): akmená.m, pi.mená.m, teš'mená.m. Terminația veche a temei i, -im, este foarte rară în grai: akmenìm, pi.menìm, šunìm. În vorbirea generației mai vârstnice este încă vie terminația -mu: akmenimù, šunimù, seserimù, dukterimù. Cuvintele de gen feminin sunt folosite de ambele generații cu terminația temei i: dukterėm, sæserėm / seserìm. 4.4. ACUZATIVUL SINGULAR nu diferă de limba standard, fiind format prin contopirea fonetică a terminațiilor de acuzativ ale temelor i și consonantice. Nu s-au consemnat schimbări în grai. ACUZATIVUL PLURAL este folosit la fel de ambele generații: á.kmenis, pi.menis, šunis, tæ·š'menis (ca în limba standard). Un singur cuvânt masculin, šūnes, a păstrat terminația arhaică a temei consonantice; la genul feminin, aceasta este sæ·seras. 4.5. Terminația INSTRUMENTALULUI SINGULAR și PLURAL în graiul Ramaškonys este cel mai adesea cea a temei ǫ. Genul masculin: á.kmen'u, akmená.i.s; pi.men'u, pi.mená.i.s; šun'ù; vá.n'den'u, van'dená.i.s. Genul feminin — cu terminația temei (i)ā: dùkteræ, sæ·sera. Terminațiile menționate sunt folosite în prezent și în limba lituaniană standard. Doar persoanele din generația veche folosesc, alături de formele mai noi de INSTRUMENTAL PLURAL akmená.i.s, teš'mená.i.s, van'dená.i.s, terminația -im, abreviată sistemic și considerată a fi derivată din tema i (LKA 1991: 47, harta nr. 43): akmenìm., pi.menìm., šunìm., van'denìm., seserìm. Se deosebește de DATIVUL PLURAL doar prin accent. Câteva substantive au păstrat în grai vechea terminație accentuată -imu (ca și la dativul plural): pi.menimù, šunimù, duk'teræmù. Această terminație este rară, apărând la persoane de vâ- Ramaškonių šnektos daiktavardžių kaityba | 99 în vorbirea generației mai în vârstă. În grai, desinența -i a temei în e este și mai rară: dūkterì, sȧ·serì. 4.6. LOCATIVUL SINGULAR. Din reprezentanții ambelor generații au fost consemnate doar câteva substantive de genul masculin cu desinența -y(i), consacrată în general în dialecte și identică celei a temei în i: van'denì, mé·nasì. Pronunțarea se face cel mai adesea fără iotă; aceasta tinde să dispară (vezi Zinkevičius 1966: 185–186, 231, 259; LKA 1991: 51; Kazlauskas 2000: 246). În plus, aceeași desinență apare și la locativul singular al substantivelor cu tema (i)ió: glė·bi. „în brațe”, gro·vi „în șanț”, mė·ži·(i) „în copac”. Desinența INESIVULUI PLURAL -i·sa: akmeni·sà, van'deni·sà, teš'meni·sà este caracteristică și inesivului plural al substantivelor cu alte teme. Graiul descris nu palatalizează, de regulă, consoana s din grupul se. Formele locative cu a sunt atestate deja în scrierile vechi. Apariția lor, în opinia lui Z. Zinkevičius (1966: 239), trebuie pusă în legătură cu influența inativului. Ca urmare a interacțiunii celor două cazuri, reflexul postpoziției *-en a fost înlocuit de vocala a a desinenței inativului. Este posibil ca și accentul să fi fost preluat din inativ. În graiul din Ramaškonys există forme variante: akmeni·sà, van'deni·sà, consemnate mai frecvent în vorbirea reprezentanților mai tineri. 4.7. ILLATIVUL SINGULAR (locativ direcțional interior): akmeniñ., van'deniñ., format din acuzativ, are postpoziția -n în formă scurtată. Oxitonii păstrează accentul pe desinență, iar baritonii pe rădăcină, de exemplu mé·nasin. ILLATIVUL PLURAL se folosește în grai cu postpoziția -na, cea mai răspândită în dialecte (cf. LKA 1991: 76), întâlnită și la substantive cu alte teme, de exemplu: van'deni·sną, akmeni·sną, cf. tema în o làukù·sną, mė·ž'u·sną „în păduri” și tema în ã pí·vosną „în pajiști”, tema în ė vùpesną „în râuri” etc. Reprezentanții generației mai tinere folosesc, în general, foarte rar formele ILLATIVULUI PLURAL. Îl înlocuiesc cu o construcție prepozițională in (i) și ACUZATIVUL PLURAL, de exemplu: in_vá·n'denis, in_ā·kmenis. Folosirea inativului prepozițional este mai clar ilustrată de temele nominale mai numeroase și mai productive. 4.8. VOCATIVUL SINGULAR și PLURAL este foarte rar exprimat cu desinența temei ió: pi.meni·. În vorbirea vie se folosesc cel mai adesea forme identice cu cele de nominativ: pi.mù., šùvč, sæsuvė – generația mai în vârstă; pi.menis – generația mai tânără. 5. CONCLUZII 5.1. Graiul din microarealul Ramaškonys, aparținând grupului dialectal sud-aukštaitian, traversează o perioadă în care este folosit tot mai pasiv și este constant eclipsat de limbile slave. Datele disponibile confirmă însă baza substratului lituanian al graiurilor lituaniene actuale din teritoriile descrise, a cărei păstrare s-a datorat particularităților interne ale limbii lituaniene. Graiul din Ramaškonys a păstrat încă trăsăturile fundamentale de fonetică, morfologie, lexic și altele. Înregistrările limbii lituaniene vorbite de cea mai vârstnică generație reflectă substratul său încă viu. În vorbirea generației relativ mai tinere se întâlnesc tot mai multe inovații. Se resimte o oscilație permanentă în privința formei care trebuie aleasă. 5.2. Cuvintele cu anumite teme se influențează reciproc numai dacă, în sistemul lingvistic, sunt apropiate sau cel puțin nu prea îndepărtate unele de altele. Cel mai fiabil criteriu dovedit de lingviști, care permite stabilirea ierarhiei reciproce a temelor, este frecvența desinențelor identice (vezi Girdenis, Rosinas 2000: 51). Ca urmare a contopirii fonetice a lui i și a consoanei- 100 | NIJOLĖ TUOMIENĖ În locul terminațiilor de acuzativ plural ale temelor în -n, a început să dispară tema consonantică, mai puțin numeroasă. O prezentare generală a temei consonantice (atât feminine, cât și masculine) din graiul periferic Ramaškoniai arată limpede trecerea treptată a temei consonantice, ca temă neproductivă, la temele productive, de cele mai multe ori printr-o temă intermediară în -i-, de exemplu: tema consonantică → tema în -i- → tema în -iō-. La fel ca dialectele învecinate, mai puternice (dialectele sud-aŭkštaitiene, vest-aŭkštaitiene din Kaunas și est-aŭkštaitiene din Vilnius), graiul Ramaškoniai a păstrat terminațiile temei consonantice doar la câteva cazuri, de exemplu: NOMINATIV SINGULAR: akmū., pi.mū.; duktė, sesuo / sesuva; GENITIV SINGULAR și PLURAL: akmen.s, pi.men.s; dūkteras, sē·sēras și akmenū, pi.menū, van'denū; duktēru, seserū. Aceste forme sunt folosite cel mai adesea de generația mai în vârstă a vorbitorilor. Bilingvismul activ din regiune a apropiat baza articulatorie a celor două limbi principale folosite (monoftongizarea lui ie, uo: akmū., pi.mū, vandū.). Aici se observă tendințe de simplificare a limbii (care nu au analogii în limba belarusă, folosită activ în regiunea Varanavo studiată). 5.3. Pe baza paradigmei de declinare a temei consonantice a graiului Ramaškoniai contemporan, elaborate, și a analizei acesteia, se pot evidenția următoarele aspecte esențiale: a) tipul vechi de declinare a temei consonantice s-a schimbat și s-a erodat, la fel ca în toate dialectele lituaniene: câteva substantive de acest tip de declinare folosite în grai prezintă o variație considerabilă, întâlnindu-se numeroase forme paralele; b) cu terminația temei consonantice se folosește consecvent numai GENITIVUL PLURAL: akmenū, pi.menū, van'denū. Celelalte cazuri sunt influențate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de temele vocalice puternice: i, (i)iō; c) influența limbii literare se observă în vorbirea celor mai vechi locuitori ai regiunii – vorbitorii dialectului tradițional dzūkian; d) schimbarea și dispariția graiului sunt demonstrate și de folosirea tot mai frecventă a formelor cu prepoziții (nu numai cu substantivele temei studiate). Mai ales în vorbirea reprezentanților generației tinere: DATIVUL SINGULAR și PLURAL este exprimat cu prepoziție: dav'au. dėl' pi.men'o; pasak'k. dėl' pi.menū; ACUZATIVUL ILLATIV PLURAL este folosit din ce în ce mai des cu prepoziția in + acuzativul substantivului. ABREVIERI bk – limba standard br. – belarusă DABM – Дыялекталагічны атлас беларускай мовы. Мінск: Выдавецтва акадэміі навук БССР, 1963. G. – acuzativ Il. – ilativ In. – inesiv Įn. – instrumental K. – genitiv lie. – lituanieni LKA 1991 – Atlasul limbii lituaniene. Morfologie. Ed. K. Morkūnas, Vilnius: Mokslas. mot. g. – genul feminin N. – dativ RAMAŠKONIŲ ŠNEKTOS DAIKTAVARDŽIŲ KAIT YBA | 101 V. – vocativ N. – nominativ gen. m. – genul masculin sg., pl. – singular (-uri), plural (-uri) LITERATŪRA ČEKMONAS, V. 1988: Функционирование языков и билингвизм (на материале рамашканских говоров). Lietuvių kalbotyros klausimai 27, 37–54. GARŠVA, K. 1989: Kalbinės situacijos raida pakraščių šnektose. Lietuvių kalbotyros klausimai 28, 12–39. GAUČAS, P. 1993: Lietuvių–gudų kalbų paribio etnolingvistinė situacija 1795–1914 m. Lietuvos Rytai, Vilnius: Valstybinis leidybos centras, 42–101. GIRDENIS, A., ROSINAS, A. 2000: Lietuvių kalbos daiktavardžio linksniavimo tipų hierarchija ir pagrindinės jos kitimo tendencijos (bendrinės kalbos ir žemaičių tarmės duomenimis). Girdenis, A., Kalbotyros darbai 2, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 50–62. GRINAVECKIENĖ, E. 1960: Kai kurios Apso tarmės būdingesnės ypatybės. Lietuvos TSR MA darbai. A serija 2 (9), 173–191. GRINAVECKIENĖ, E., MACKEVIČ, J. 1988: Kai kurios baltarusių lituanizmų fonetikos ypatybės. Lietuvių kalbotyros klausimai 27, 123–131. GRINAVECKIENĖ, E., MACKEVIČ, J. 1990: Lietuviškos kilmės leksiniai vertiniai baltarusių paribio šnekto­se. Baltistica 26 (2), 165–173. GRINAVECKIENĖ, E. 1993: Kamuojų apylinkių (Baltarusijos Pastovių raj.) baltarusių šnektos lituanizmai. Lietuvių kalbotyros klausimai 30, 113–133. GRINAVECKIENĖ, E. 1997: Izoliuotų lietuvių šnektų vertiniai etninėse Lietuvos žemėse Baltarusijoje. Lietuvių kalbotyros klausimai 37, 185–195. GRUMADIENĖ, L. 1994: Keletas naujesnių Punsko šnektos linksniavimo ir kirčiavimo ypatybių. Lietuvių kalbotyros klausimai 34, 97–105. GRUMADIENĖ, L. 1996: Sociolingvistinės dabartinės šnekamosios lietuvių kalbos tyrimo aspektas. Lietuvių kalbotyros klausimai 36, 190–198. GRUMADIENĖ, L. 2001: Ar kalbos likimą lemia kalbų sąveika. Paribio tarmių ir kalbų problemos (tarptautinės konferencijos, skirtos Europos kalbų metams, pranešimai), Šiauliai: J. Vasiliausko įmonė, 38–44. JONAITYTĖ, A., SUDNIK, T. 1973: Apie vieną lietuvių lenkų kalbų interferencijos atvejį. Baltistica 9 (1), 75–77. KARDELYTĖ, J. 1959: Daiktavardžių kaitymas Linkmenų tarmėje. Lietuvių kalbotyros klausimai 2, 165–176. KAZLAUSKAS, J. 2000: Rinktiniai raštai 1, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. LABOV, W. [ЛАБОВ, У.] 1975: О механизме языковых изменений (перевод Е. В. Ладучевой). Новое в лингвистике 7. Социолингвистика, Москва: Прогресс, 199–228. LIPSKIENĖ, J., VIDUGIRIS, A. 1967: Dieveniškių tarmė. Lietuvių kalbotyros klausimai 9, 182–222. MARKEVIČIENĖ, Ž. 1999: Aukštaičių tarmių tekstai 1, Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. MIKULĖNIENĖ, D., MORKŪNAS, K. 1995: Lietuvių kalbos tarmių ir jų sąveikos tyrimo programa. Morfologija, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. MIKULĖNIENĖ, D., MORKŪNAS, K. 1997: Dieveniškių šnektos tekstai, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. MORKŪNAS, K. 1969: Rytų aukštaičių pietinės tarmės morfologija. Lietuvių kalbotyros klausimai 11, 107–146. MORKŪNAS, K. 1989: Apso lietuvių šnektos daiktavardžių kaityba. Lietuvių kalbotyros klausimai 28, 91–98. MORKŪNAS, K. 1993: Dėl sąvokos periferinės tarmės. Lietuvių kalbotyros klausimai 30, 4–7. RINKAUSKIENĖ, R. 1997: Rytų aukštaičių uteniškių į kamieno daiktavardžiai. Kalbotyra 46 (1), 71–79. SENKUS, J. 1959: Daiktavardžių priebalsinio kamieno linksniavimas kapsų ir zanavykų tarmėse. Lietuvių kalbotyros klausimai 2, 215–230. 102 | NIJOLĖ TUOMIENĖ SUDNIK, T. 1972: Из морфологических наблюдений над говорами литовско-славянского пограничья. Baltistica 8 (1), 19–22. ŠUKYS, J. 1960: Būdingesnės Ramaškonių šnektos ypatybės. Lietuvių kalbotyros klausimai 3, 177–187. TUOMIENĖ, N. 2001: Ramaškonių šnektos u, iu kamienų daiktavardžių linksniavimas. Paribio tarmių ir kalbų problemos (tarptautinės konferencijos, skirtos Europos kalbų metams, pranešimai), Šiauliai: J. Vasiliausko įmonė, 156–169. TUOMIENĖ, N. 2001: Ramaškonių šnektos ō ir (i)ō kamienų kirčiavimo ypatybės. Baltistica 36 (1), 103–114. URNĖŽIŪTĖ, R. 1998: Kodų kaita joniškiečių šnekamojoje kalboje. Kalbotyra 47 (1), 131–140. VAIŠNYTĖ, N. 2002: Balatnos (Varanavo) apylinkės: istorija, kultūra ir kalba iš Ramaškonių gyventojų lūpų. Lydos krašto lietuviai 2, Kaunas: Poligrafija ir informatika, 545–556. VIDUGIRIS, A. 1959: Kai kurios Zietelos tarmės ypatybės. Lietuvių kalbotyros klausimai 2, 195–209. VIDUGIRIS, A. 1969: Zietelos tarmės daiktavardis. Lietuvių kalbotyros klausimai 11, 147–182. VIDUGIRIS, A. 1985: Lazūnų tarmės žodynas, Vilnius: Mokslas. VIDUGIRIS, A. 1988: Iš etnolingvistinių santykių raidos Pelesos ir gretimose apylinkėse. Lietuvių kalbotyros klausimai 27, 21–36. VIDUGIRIS, A. 1998: Zietelos šnektos žodynas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. ZINKEVIČIUS, Z. 1966: Lietuvių dialektologija, Vilnius: Mintis. ZINKEVIČIUS, Z. 1980: Lietuvių kalbos istorinė gramatika 1, Vilnius: Mokslas. ZINKEVIČIUS, Z. 1989: Seniausi lietuvių kalbiniai kontaktai su slavais. Lietuvių kalbotyros klausimai 28, 4–11. Nijolė Tuomienė Lietuvių kalbos institutas P. Vileišio g. 5, 2055 Vilnius, Lietuva [email protected] Gauta 2002 07 29