Ar gali ką nors reikšti tuščia vieta?

136 | PASTABOS b. în unele locuri, rostit dur înaintea diftongului redus -ai: rai.kšt’e ‘raikštė’ Drsk, RTN, krū.šis ‘kriaušius’ KB, VRN, krái.vas ‘kreivas’ Drsk etc.; c. în grupul *rj > *rᵢ > r: brau.na ‘briauna’ Užv, KrS, Krtv, krau.š’is (în limba standard kraušis) KrŠ, RDN, TL, EIG, krúokt’e ‘a plânge’ (în limba standard kriokti) TL, RDN, VARN, ŠV, RT, rã.uš’es ‘riausės’ ŠV, GRDM etc. Împrumuturile se adaptează la acestea: krū’ks (dialectal krūkas), šrūps (în samogitiana de nord și în dialectele înalte ș’r’ūps | ș’r’ūbas), krau.č’ūs ‘kriaučius, croitor’, krūk’is ‘krūkis, cârjă’ KrŠ, KRTV, ŠAUK, krū.k’is ‘același lucru’ RDN, TRŠ, TL etc. Se cunoaște întreaga arie samogitiană a schimbării *rjau, *rja, *rjo, *rju, *rjū în rau, ro, ru, rų, unde nu are loc nicio velarizare a lui r înaintea vocalelor anterioare (cf. autorul, Lietuvių kalbos tarmių morfoneminiai reiškiniai, Vilnius, 2001, 158–161). Cercetarea unui asemenea fenomen nu fusese prevăzută de alcătuitorii volumului de fonetică LKA₁₁; transcrierea faptelor dialectale nu era standardizată, astfel că multe neclarități fuseseră deja semnalate anterior, dar confuzia persistă și astăzi. De exemplu, cuvântul sukrokė din LKŽₓᵢₓ 626 (dialectal sùkruok’i KrŠ) este corectat în sukriȯkė (R. Mikulskas, Acta Linguistica Lithuanica 48, 87), iar krū’kas din KLVr este încadrat la kriūko¹, deși nici acolo nu poate exista vreo velarizare a lui r (decât, poate, ca excepție neobișnuită). Așadar, problema *rj + a, ȧ; u, u̇ continuă să fie asociată cu velarizarea și palatalizarea lui r, deși aici este vorba despre căderea vechiului *i și despre analogia apărută ulterior (când în graiuri se generalizau numai rau, ro, ru, rų sau r’au, r’o, r’u, r’ų). În fiecare caz trebuie cercetate structura și sistemul graiurilor. Vytautas Vitkauskas Institutul de Limba Lituaniană P. Vileišio g. 5, 10308 Vilnius, Lituania Primit la 2004 04 07 POATE OARE ÎNSEMNA CEVA UN LOC GOL? În articolul profesorului Vladas Žulys „Despre presupusa copulă zero” (Acta Linguistica Lithuanica 48, 177–184) se polemizează cu Gramatica limbii lituaniene contemporane (Vilnius, 1994), în care propoziții precum Oras gražus sunt considerate a avea o copulă zero. Autorul articolului consideră că termenul de copulă zero (și, în general, de forme zero) este defectuos. Această opinie merită respectată. Aș dori doar să spun câteva lucruri despre argumentele invocate în sprijinul ei. Primul dintre ele este afirmația atribuită lui Immanuel Kant: Nimic nu are proprietăți. Autorul adaugă: Nimănui nu-i crește părul. Dacă o clasă este vidă, atunci ea nu conține niciun element, iar numai elementele pot avea proprietăți. Prin urmare, afirmația ar fi logic contradictorie: Deși copula nu există (nimic), ea are totuși valoarea indicativului prezent (o proprietate) (p. 178). Acceptând regulile jocului propuse de autorul articolului — lăsăm teologia să se sprijine pe autorități — nu voi menționa niciuna dintre numeroasele lucrări scrise despre formele zero. Afirmațiile logice citate sunt corecte, dar nu contrazic deloc concepția despre zero prezentată în Gramatica. Zero-ul lingvistic nu este un obiect empiric inexistent sau un element echivalent cu nimicul. Termenul desemnează absența unui exponent formal al unui membru al paradigmei gramaticale, absență care, datorită raportului… 1 krūko, kruko, kriūko variantele au fost evitate, pentru comoditatea lui Mikulskas, la fel ca explicarea alternanței v̇ąšas (și imposibilul ąšas), ō’nčas, ūnčas, v̇ȯ.ršȯs, lȯ’ršas (vezi R. Mikulskas, Acta Linguistica Lithuanica 46, 85). PASTABOS | 137 alături de ceilalți membri ai paradigmei, este semnificativ, îndeplinind o anumită funcție. În Gramatica discutată aici se scrie despre aceasta astfel: „Absența copulei indică valoarea indicativului prezent; o asemenea copulă nulă, adică semnificativă gramatical prin absența sa, este echivalentă cu forma de prezent a verbului būti, cf.: Oras gražus / Oras yra gražus” (p. 612). Așadar, forma nulă este privită ca un concept metodologic care ajută la precizarea situațiilor în care absența unui anumit indicator are o funcție gramaticală definită. În mod similar, în gramatica limbii ruse, substantivul stol este considerat a avea o desinență nulă, deoarece absența indicatorului formal al desinenței indică aici valoarea nominativului singular masculin, care se clarifică prin raportare la ceilalți membri ai paradigmei de declinare. În aceste împrejurări, întrebarea „Există o copulă nulă?” nu pare deloc pertinentă; ar fi mai potrivit să întrebăm: „Este termenul copulă nulă util pentru descrierea gramaticii? Ajută el la caracterizarea funcției unei unități sintactice prin raportare la alte unități?” Felul în care conceptul de copulă nulă poate fi aplicat descrierii structurii propoziției și a evoluției acesteia se poate observa chiar în exemplul discutat în articol: Mano brolis neįgalus (p. 180–181). Se afirmă că acesta este o propoziție atemporală, abstractizată de timp și loc. Această propoziție concretă poate fi, într-adevăr, înțeleasă în două feluri: ca propoziție nominală atemporală și ca membru al paradigmei propozițiilor cu copulă Brolis yra / buvo / būdavo / bus neįgalus, folosită cu valoare de prezent. Prin urmare, nu toate propozițiile fără copulă sunt la fel. Diferența ar fi și mai evidentă dacă am lua, de pildă, propoziția citată de Jablonskis: Ąžuolas kaitrus medis. Valoarea de prezent ar părea aici cu totul forțată, iar paradigma Ąžuolas buvo / būdavo / bus kaitrus medis ar fi artificială. Prin structura sa, propoziția reprezintă vechiul tip indo-european de propoziție nominală, la fel ca propozițiile Juoda duona ne badas, Genys margas, žmogaus gyvenimas dar margesnis și altele asemenea. Încă din cele mai vechi timpuri, propozițiile de acest tip erau folosite în mod obișnuit pentru a exprima relații generale între lucruri și fenomene, așa-numitele „adevăruri eterne”. Ele erau folosite chiar și atunci când propozițiile cu copulă nu existau deloc, iar verbele cu rădăcinile es- și *bhu- aveau sensuri concrete (existențial și altele). Odată ce aceste verbe au devenit indicatori abstracți de timp și mod — copule —, propozițiile cu copulă la prezent s-au apropiat de propozițiile nominale menționate, iar multe dintre acestea din urmă au fost reinterpretate (rean alizate) ca propoziții în care absența copulei (respectiv copula nulă) exprimă prezentul indicativului. Procese similare au avut loc și în alte limbi înrudite, însă au produs rezultate foarte diferite. De exemplu, în limba rusă au dispărut propozițiile cu copulă explicită la prezent, iar aproape toate propozițiile nominale au devenit propoziții cu copulă nulă. Pe de altă parte, în limbile germană și engleză, copula a devenit obligatorie în toate cazurile așa-numitului predicat nominal compus. În această privință, limba lituaniană a păstrat o stare mai veche, iar unele propoziții fără verb exprimat pot fi încă considerate relicte ale propozițiilor nominale. Totuși, majoritatea lor (mai ales cele cu adjective) funcționează deja în limba standard ca membri ai paradigmelor de propoziții cu copulă, având valoarea indicativului prezent. Așadar, uneori nu este suficient să spunem că într-o propoziție lipsește copula, deoarece această absență poate fi atât o trăsătură a tipului de propoziție, cât și un indiciu al valorii gramaticale de timp. Desigur, dacă în viitor cercetătorii limbii ar găsi instrumente metodologice mai bune pentru a descrie relațiile paradigmatice dintre asemenea unități sintactice, termenul copulă nulă, ca și cel de formă nulă, ar putea fi abandonat. Este regretabil că, în articolul polemic în discuție, această problemă este abordată în primul rând nu prin argumente lingvistice, ci prin afirmații generale despre limbă, pretins științifice și obligatorii pentru toți. Se cere categoric ca semnul lingvistic să fie considerat doar un obiect empiric, iar concepția obișnuită despre semnul lingvistic bilateral este declarată contrară bunului-simț (p. 179). Însă separarea semnului lingvistic de semnificația sa nu este atât de simplă. Se afirmă că semnul lingvistic beržas este „un obiect empiric, adică un obiect rostit”, care „indică un alt obiect empiric — un arbore foios” 138 | PASTABOS „cu scoarță albă” (p. 179). Ce anume leagă aceste obiecte empirice, ce au ele în comun? Probabil nu mai mult decât pisicile lui Michel Foucault, dintre care una tocmai a vărsat laptele, iar cealaltă este pictată pe mătase. Legătura dintre obiectele empirice menționate de autor este posibilă doar în conștiința vorbitorilor / ascultătorilor, unde semnificația cuvântului — reprezentarea sau conceptul de mesteacăn — este chiar semnificatul semnului lingvistic, „cealaltă față” a acestuia. Originea concepției despre formele nule, care este criticată, este căutată și în perspectiva asupra structurii gramaticale a limbii din Dabartinės lietuvių kalbos gramatikos, potrivit căreia aceasta este un sistem de relații între elemente semnificative, care există în conștiința oamenilor (p. 5). Aceasta ar fi „psihologism substanțial”, „o concepție învechită și deșartă, imposibil de salvat prin vreun argument”, iar dacă ar fi acceptată, „textele antice ar fi, în principiu, indescifrabile” (p. 179). De parcă cineva ar nega caracterul empiric al vibrațiilor acustice sau al textelor scrise (inclusiv al descrierilor sistemelor gramaticale)... Dar unde, dacă nu în conștiința oamenilor, există lucruri precum regulile de formare a propozițiilor și a grupurilor de cuvinte, relațiile dintre unitățile lor — adică ceea ce constituie temelia sistemului gramatical al limbii? De altfel, într-un loc se menționează că „în mințile noastre nu se află structura limbii cu semnele ei, ci capacitatea de a opera cu ea” (p. 179). Aici misterul este și mai mare: cum reușesc acele biete minți să opereze cu ceva ce nu se află în ele, ci undeva în „realitatea obiectivă”? Nu am uitat încă amuzanta „teorie a reflectării”, care cerea să se caute în acel loc secret corespondentul fiecărui fenomen lingvistic — dar poate că nu mai este nevoie ca toată lumea să o mărturisească? Sunt pe deplin de acord că „limba poate fi studiată și fără a soluționa problema ontologică” (p. 180). Aș adăuga doar că nicio doctrină de lingvistică generală sau de gnoseologie nu trebuie impusă cercetătorilor limbii ca fiind, chipurile, modernă, cea mai avansată și științifică. Vytautas Ambrazas, Institutul Limbii Lituaniene, str. P. Vileišio 5, 10308 Vilnius, Lituania Primit la 20.05.2004