Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje kaip apibrėžtumo sistema

Acta Linguistica Lithuanica LIX (2008), 109 – 139 Opoziția dintre adjectivele simple și cele pronominale în limba lituaniană ca sistem al definitudinii Birutė Spraunienė Vilniaus universitetas Acest articol tratează așa-numitele forme pronominale ale adjectivelor lituaniene în relație cu definitudinea. Morfemul pronominal adăugat formei adjectivale este interpretat ca marcă a definitudinii, comparabilă cu articolul hotărât din alte limbi, și se sugerează că formele adjectivale însele ar trebui numite hotărâte. Scopul articolului este de a stabili în ce măsură și în ce contexte folosirea acestor forme hotărâte se corelează cu definitudinea semantică a SN-ului. O investigație empirică arată că, în multe cazuri, folosirea adjectivului hotărât este cel mult opțională, uneori chiar agramaticală, deși SN-ul funcționează în mod clar ca o descriere hotărâtă. Acest lucru indică o diferență majoră între folosirea adjectivelor hotărâte în lituaniană și marcarea definitudinii în limbile cu articol. În lituaniană, contextul este decisiv pentru interpretarea hotărâtă sau nehotărâtă a SN-ului, iar alegerea formelor adjectivale hotărâte și nehotărâte depinde, printre altele, de structura informațională, adică de faptul dacă adjectivul conține informație cunoscută (presupozițională) sau nouă. 1. CATEGORIA DEFINITUDINII ȘI SEMANTICA SA În literatura de specialitate se recunoaște că funcția primară a categoriei definitudinii este coordonarea referinței, necesară pentru ca actul comunicării să poată avea loc. Limbile dispun de diverse mijloace care îi ajută pe participanții la actul comunicării să rezolve problemele de coordonare a referinței. Acestea includ numele proprii, pronumele etc. În limbile cu articol, principalul mijloc de coordonare a referinței îl reprezintă indicatorii formali ai definitudinii vs. indefinitudinii — articolele. Christopher Lyons definește noțiunea de definitudine astfel: „de- 109 Birute Sprauniene finitudinea este o categorie morfosintactică care gramaticalizează o categorie pragmatică a identificabilității” (Lyons 1999: 282). Aceasta înseamnă că definitudinea este asociată cu posibilitatea de a identifica referentul. Referentul unui grup nominal hotărât îi este prezentat destinatarului ca fiind identificabil fără echivoc, în timp ce folosirea unui grup nominal nehotărât înseamnă că referentul său este introdus pentru prima dată în discurs și, prin urmare, nu poate fi identificat fără echivoc (cf. Chafe 1976; Hawkins 1978 și 1991; Haspelmath 1999; Lyons 1999; Hansen & Heltoft (în curs de apariție)). Este important de subliniat că, în cazul descrierilor hotărâte1, referentul este prezentat destinatarului ca fiind posibil de identificat. Este posibil ca, până în momentul enunțării, referentul să-i fi fost necunoscut destinatarului, însă descrierea hotărâtă însăși este ca o instrucțiune dată destinatarului de a căuta singurul referent posibil până când îl găsește. Căutarea referentului, potrivit lui Hawkins, nu se desfășoară în întregul spațiu discursiv, ci într-o anumită mulțime pragmatică de entități (engl. pragmatic set of entities / P-set). Teoria lui Hawkins, elaborată pe baza datelor din limba engleză, poate fi generalizată astfel: Un grup nominal este hotărât (i) dacă referentul său poate fi localizat într-o mulțime pragmatică de entități împărtășită de vorbitor și de ascultător, adică dacă este ancorat pragmatic, și (ii) dacă referentul este unic (sau, mai precis, inclusiv) în cadrul acestei mulțimi. (Haspelmath 1999: 231) Prin urmare, trebuie să existe o anumită mulțime pragmatică de entități, evidentă (engl. manifest) atât pentru locutor, cât și pentru destinatar, în care referentul grupului nominal există și este unic. În acest caz, avem un grup nominal hotărât. Folosind articolul hotărât (adică determinativ), locutorul indică faptul că destinatarul va putea stabili care referent sau referenți sunt vizați, găsind mulțimea pragmatică în care acesta (aceștia) există. Proprietatea logică a unicității facilitează căutarea — în această mulțime nu pot exista alte entități care să satisfacă conținutul descrierii hotărâte (Hawkins 1991: 414). O astfel de mulțime poate fi alcătuită din entitățile menționate anterior de vorbitor și ascultător („mulțimea discursului anterior”) sau din mediul imediat al conversației, în care se află vorbitorul și ascultătorul. Entitățile legate prin relații de întreg și parte sau prin alte relații asociative formează, de asemenea, mulțimi pragmatice, de exemplu, automobilul și volanul, nunta și mireasa. Hawkins susține că tocmai în aceste 1 Dėl termino žr. Holvoet, Tamulionienė (2006: 13–14 ir išn. 3), taip pat Hawkins (1991: 406). 110 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje în mulțimile pragmatice este satisfăcută cerința unicității, ceea ce îi ajută pe vorbitor și pe ascultător să coopereze și să indice fără echivoc acel individ care corespunde conținutului descrierii definite (ibid., 408). Așadar, descrierile definite se caracterizează prin unicitate, în timp ce descrierea nedefinită, potrivit lui Hawkins, este neutră în privința unicității (ibid., 420). De exemplu: (1) Un profesor este beat2. Propoziția (1) va fi adevărată dacă există cel puțin un profesor care este beat. Ea este compatibilă din punct de vedere logic cu afirmația că poate exista mai mult de un astfel de profesor, dar și cu aceea că există doar unul, prin urmare propoziția (1) este „neutră în privința unicității și nu i se opune”3 (ibid., 407). Utilizarea articolului nehotărât înseamnă de regulă că entitatea despre care se vorbește nu aparține niciunei mulțimi pragmatice evidente atât pentru vorbitor, cât și pentru ascultător. Totuși, Hawkins observă că și articolul nehotărât poate marca apartenența la o mulțime pragmatică; de exemplu, propoziția Dă-mi o ceașcă poate fi interpretată astfel: Dă-mi una dintre ceștile aflate în fața ta pe masă. Hawkins aplică teoria implicaturilor lui Grice la analiza articolelor din limba engleză. El susține că grupurile cu articol nehotărât pot implica apartenența la o mulțime pragmatică, însă aceasta este o implicatură conversațională (engl. conversational implicature), care poate fi anulată, de exemplu: (2) Un senator demisionează. Exemplul (2), într-un titlu dintr-un cotidian american, poate avea implicatura conversațională că este vorba despre un senator american. În exemplul (3) vedem că această implicatură poate fi anulată (Hawkins 1991: 418, exemplu preluat de la autor): (3) Un senator demisionează, nu un senator american, ci un senator din Japonia. În cazul utilizării articolului hotărât, apartenența la o mulțime pragmatică este o implicatură convențională, care nu poate fi anulată (ibid., 414). Hawkins discută cazuri oarecum paradoxale în care descrierile nedefinite din limba engleză desemnează referenți unici (exemple preluate de la autor), cf.: 2 Pavyzdys paimtas iš Hawkinso (Hawkins 1991: 407). 3 „[…] este, de fapt, neutră în privința unicității și nu o contrazice.“ 111 Birute Sprauniene (4) Anglia are un prim-ministru, iar America are un președinte. (5) Acest context situațional mai larg cuprinde un profesor, o sală de clasă, un manual etc. Predicatele have, contain, comprise etc. indică apartenența entităților la o anumită mulțime. Faptul că exemplele (4–5) implică unicitatea descrierilor nedefinite reiese din înlocuirea entităților unice din acestea cu entități non-unice. Enunțul devine ciudat: (6)?Anglia are un membru al parlamentului, iar America are un senator. Hawkins observă că în exemplele (4–5) se pot folosi articole hotărâte, însă sensul propozițiilor se schimbă complet (Hawkins 1991: 421), cf.: (5’) Anglia îl are pe prim-ministru, iar America îl are pe președinte. Exemplul (5’) presupune că în Anglia se află în vizită prim-ministrul unei alte țări sau că de treburile Angliei se ocupă John Major, iar de cele ale Americii – George Bush. Cu alte cuvinte, aceste exemple se interpretează în mod firesc în sensul că referentul grupului nominal definit nu aparține mulțimii definite în exemplele cu descrierile nedefinite corespunzătoare, iar ascultătorul trebuie să găsească o altă mulțime în care să fie satisfăcute condițiile de existență și unicitate (ibid., 422). 2. TIPURI DE DEFINITUDINE În funcție de baza identificării referentului, literatura distinge patru tipuri principale de definitudine (cf. Chafe 1976; Hawkins 1978 și 1991; Haspelmath 1999; Lyons 1999; Hansen & Heltoft (în curs de apariție)): 1. definitudine anaforică (engl. anaphoric uses, danez. anaforisk bestemthed), 2. definitudine deictică (engl. immediate situation uses, danez. deiktisk bestemthed), 3. definitudine situațională (engl. larger situation uses, danez. baggrundsbestemthed), 4. definitudine inferențială (engl. inferrability, associative-anaphoric uses, danez. inferentiel bestemthed). 112 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje La definitudinea anaforică se includ cazurile în care referentul unui grup nominal este cunoscut din contextul lingvistic, deoarece a fost menționat anterior: (7) a apărut o lumină fermecată <…> niciunul <…> nu a zărit lumina fermecată4 Definitudinea anaforică corespunde funcției demonstrative a adjectivelor pronominale, distinsă de Adelė Valeckienė în limba lituaniană (Valeckienė 1986: 171). Definitudinea anaforică apare nu numai atunci când substantivul repetat și antecedentul său sunt substantive identice, ci și atunci când sunt sinonime coreferențiale (de exemplu: Venise un tânăr …. Băiatul acela) sau când antecedentul este un hiponim, iar substantivul repetat este hiperonimul său (de exemplu: O mașină s-a izbit de un stâlp. Vehiculul nu era asigurat) (Hansen & Heltoft, în curs de apariție). În cazul definitudinii deictice, referentul este identificabil deoarece este văzut, auzit sau perceput în alt mod în mediul imediat al conversației, de exemplu: Dă-mi ciocanul! De unde vine sunetul acesta? Avem de-a face cu definitudinea situațională atunci când baza identificării referentului o constituie cunoștințele comune ale interlocutorilor despre obiectele fizice sau fenomenele sociale și culturale din mediul lor. De pildă, când spun krig-en (război-DEF), danezii se vor referi, de regulă, la Al Doilea Război Mondial, iar sintagma the Prime Minister va însemna pentru englezi „prim-ministrul Angliei”. Avem de-a face cu definitudinea inferențială atunci când referentul unui grup nominal definit este identificat datorită legăturii cu un alt referent, distinct de acesta, care fusese deja introdus în discurs. Între substantivele legate prin definitudine inferențială există adesea relații de întreg și de parte (a unui singur obiect), de exemplu: casă …. acoperiș; mașină … motor. Acest tip de definitudine mai este numit anaforă asociativă (engl. associative anaphora). Este important de menționat că primele două tipuri de definitudine pot fi exprimate în limbile cu articol atât prin articole hotărâte, cât și prin pronume demonstrative, în timp ce definitudinea situațională și cea inferențială se exprimă numai prin articole (Hansen & Heltoft, în curs de apariție). 4 Exemplul este preluat din Gramatica limbii lituaniene contemporane (Valeckienė in: Ambrazas, ed., 1997: 175). 113 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ 3. CICLUL DE VIAȚĂ AL ARTICOLULUI HOTĂRÂT În literatura de specialitate, apariția marcării definitudinii este asociată cu reanaliza pronumelui demonstrativ adjectival, în urma căreia pronumele dobândește funcția de articol (Lyons 1999: 323). Articolul astfel format pătrunde treptat în tot mai multe contexte de utilizare. În literatura de specialitate, acest proces este numit ciclul de viață al articolului hotărât și este împărțit în următoarele etape (cf. Greenberg apud Hawkins 2004: 84–86, Lyons 1999: 337–340): Prima etapă. Demonstrativul își pierde sensul deictic, iar astfel dispare contrastul explicit sau implicit dintre obiectele aflate aproape sau departe de vorbitor ori de interlocutor. Utilizarea articolului nou-format se limitează la contexte anaforice (a book... the book) și deictice (Pass me the book, please!). A doua etapă. Articolul începe să fie folosit și în contexte situaționale (the king, the sun), precum și inferențiale (a house... the roof). A treia etapă. Articolul hotărât pătrunde în contexte generice, adică enunțuri care exprimă ceva nu despre indivizi aparte, ci despre speciile lor5 (The lion is a mammal „Leul este un mamifer”). Potrivit lui Hawkins, limbile germanice moderne se află în această etapă. A patra etapă. Articolul hotărât începe să fie folosit în contexte specifice nehotărâte, în care marchează doar existența referentului, nu și unicitatea acestuia6. Aceste patru etape arată extinderea treptată în limbă a distribuției articolului hotărât. În fiecare etapă se păstrează posibilitățile de distribuție ale etapei precedente și se adaugă altele noi, astfel că sintagmele cu articole devin mai polisemantice. Frecvența articolului crește, deoarece acesta devine obligatoriu în tot mai multe contexte și construcții gramaticale (de exemplu, cu grupuri nominale folosite predicativ: John is a teacher / the best teacher I’ve ever had). În cele din urmă, articolul hotărât poate chiar să-și piardă orice 5 Cf. noțiunea de „definitudine generică” folosită de Holvoet și Tamulionienė (Holvo-et, Tamulionienė 2006: 19). 6 Un fenomen asemănător se observă în engleza americană colocvială, unde pronumele demonstrativ accentuat this a început să fie folosit cu obiecte referențiale, iar distribuția articolului nehotărât a s-a limitat la contexte nereferențiale (She wanted to buy this house – „Voia să cumpere o casă” și She wanted to buy a house – „Voia să cumpere o casă (orice casă)” (Givón 1995: 61, exemplele preluate de la Givón). 114 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje relația cu definirea și poate deveni marcă de gen și/sau de număr (cf. noțiunea lui Greenberg nominality marker). În multe limbi, o asemenea evoluție a dus la apariția unui articol definit nou. Ciclul de viață al articolului explică, în parte, variația utilizării mărcilor de definire în diferite limbi. Aceasta înseamnă că un grup nominal poate fi definit formal într-o limbă, iar corespondentul său poate fi formal nedefinit într-o altă limbă, deși referenții lor sunt identici (cf. Lyons 1999: 160). Ciclul de viață al articolului arată, de asemenea, că semantica mărcii de definire se schimbă treptat în limbă. 4. MARCAREA DEFINIRII ÎN LIMBA LITUANIANĂ Lituaniana este o limbă fără articole, iar exprimarea definirii este slab gramaticalizată în ea. După cum observă Mikulskas, gramaticile limbii lituaniene nu au cercetat în ce cazuri și ce marcaj al definirii vs. nedefinirii este obligatoriu (Mikulskas 2006: 33). Unul dintre mijloacele de coordonare a referinței în lituaniană îl constituie diversele pronume. Pronumele demonstrative îndeplinesc funcția mărcilor de definire; unele dintre ele (de exemplu, tas și, în unele cazuri, šis, šitas), potrivit lui Rosinas, s-au transformat în artroizi (Rosinas 1972: 83t; 1996: 72). Artroizii sunt legați de articolele hotărâte ale limbilor cu articole prin pierderea accentului și estomparea sensului deictic, iar de articolele propriu-zise se deosebesc prin faptul că nu au caracterul obligatoriu. Artroizii tas, ta sunt foarte frecvenți în vorbirea colocvială și pătrund și în limba scrisă. Funcția mărcilor de nedefinire în lituaniană este îndeplinită de diverse pronume cu sens existențial, de exemplu, vienas, kažkoks, kažin koks, precum și de pronumele demonstrativ toks (Rosinas 1996: 69; cf. și Girdenienė 1971: 45; Holvoet, Tamulionienė 2006: 18, Mikulskas 2006: 33). Desigur, în multe cazuri definirea este exprimată indirect în lituaniană — prin ordinea cuvintelor, prin opoziții cazuale (nominativ / acuzativ vs. genitiv) sau este pur și simplu dedusă din context (vezi Holvoet, Tamulionienė 2006: 30–32, cf. și Rosinas 1996: 62–63). Singurul morfem care ar putea fi asociat cu marcarea formală a definirii în lituaniană este morfemul pronominal al formelor adjectivale pronominale. Prezentul articol se va concentra în principal asupra opoziției dintre formele simple și cele pronominale în lituaniana contemporană, urmărind să cerceteze particularitățile distribuției acestor forme, diferențele lor funcționale și semantice, precum și legătura lor cu categoria definirii. Dacă morfemul pronominal al formelor pronominale 115 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ -(i)is, -ji este interpretat ca marcă a definirii, ne putem întreba în ce stadiu al ciclului de viață al articolului se află, în ce contexte este folosit, când folosirea lui este obligatorie, când facultativă și când — agramaticală. Potrivit lui Mikulskas, pentru cercetarea problemelor legate de definire în lituaniană este util să ne raportăm la o limbă cu articole, în care marcarea definirii este gramaticalizată (Mikulskas 2006: 33). De aceea, în acest articol, formele adjectivale (și participiale) pronominale sunt comparate cu articolele limbilor cu articole (daneza și engleza). 5. ADJECTIVE DEFINITE ȘI NEDEFINITE Ideea că opoziția dintre formele adjectivale simple și cele pronominale exprimă categoria definirii în lituaniană nu este nouă. În lingvistica lituaniană, funcțiile formelor pronominale au fost cercetate cel mai amănunțit de Adelė Valeckienė (Valeckienė 1957 și 1986); cercetările sale stau la baza descrierii acestor forme atât în gramatica academică Lietuvių kalbos gramatikoje (Ul vydas, red., 1965), cât și în Dabartinės lietuvių kalbos gramatikoje (Ambrazas, red., 1997). În aceasta din urmă, definirea este considerată o categorie a adjectivului (cf. afirmația că adjectivele „au categoriile gradului și definirii” (Valeckienė in: Ambrazas, red., 1997: 167)). Această perspectivă este criticată pe bună dreptate în volumul al patrulea al lucrării Lietuvių kalbos gramatikos darbų, Daiktavardinio junginio tyrimai, în care două articole sunt consacrate problematicii definirii. Autorii articolelor susțin că definirea în lituaniană, ca și în limbile tipice cu articole, trebuie considerată o categorie a grupului nominal. Mikulskas arată convingător că morfemul pronominal al adjectivului dobândește valoare gramaticală nu prin opoziția dintre formele adjectivale simple și cele pronominale (de exemplu, mėlyna vs. mėlynoji), ci prin opoziția dintre grupurile nominale corespunzătoare (de exemplu, mėlyna skarelė vs. mėlynoji skarelė) (Mikulskas 2006: 59, 61). Holvoet și Tamulionienė afirmă, de asemenea, că formele adjectivale pronominale conferă definire nu adjectivului, ci întregului grup nominal. Autorii concluzionează că „locul exprimării categoriei definirii și domeniul asupra căruia se extinde nu coincid în acest caz” (Holvoet, Tamulionienė 2006: 13). De altfel, formularea utilizată în Dabartinės lietuvių kalbos gramatikoje — „formele simple denotă o însușire a obiectului, iar cele pronominale, pe lângă însușirea obiectului, indică și faptul că OBIECTUL (evidențierea îmi aparține — B. S.) este cunoscut, definit” (Valeckienė: in Ambrazas, red., 1997: 174) — de asemenea 116 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje presupune că, datorită formei pronominale, devine definit obiectul însuși, nu însușirea acestuia. Trebuie menționat și faptul că numai adjectivele calitative pot avea forme pronominale (de altfel, nu toate; de exemplu, baltmargis, gerutis, saldinis nu au forme pronominale), precum și numeralele ordinale, participiile și unele pronume (Paulauskienė 1994: 220). Adjectivele relaționale nu pot avea forme pronominale, iar acest lucru le deosebește de adjectivele calitative. Se poate pune întrebarea dacă posibilitatea sau imposibilitatea unui adjectiv de a atașa morfemul pronominal depinde de particularitățile sale derivaționale (adjectivele calitative care nu pot avea forme pronominale sunt legate de cele relaționale nu prin sens, ci prin formare — atât gerutis, tiek saldinis sunt derivate cu sufixe atașate la temă, baltmargis este un compus format prin alipirea unor teme) sau de sensul său (cf. afirmația Paułauskienė potrivit căreia pot avea forme pronominale „toate cuvintele care exprimă o însușire nerelațională, caracteristică obiectului însuși” (ibid.)? Este de remarcat că adjectivele de gen neutru nu au forme pronominale în lituaniană (de exemplu, šalta, brangu), deoarece nu sunt folosite cu substantive. Formele pronominale nu sunt caracteristice nici participiilor semi-active (de exemplu, eidamas), nici participiilor active ale trecutului frecventativ (de exemplu, eidavęs), deoarece nici acestea nu sunt folosite pentru a exprima însușiri ale obiectelor (Ambrazas, ed., 1997: 367). Acest fapt ar putea constitui un argument suplimentar în favoarea ideii că domeniul categoriei definitudinii este grupul nominal. De altfel, termenul „grup nominal” este definit în tradiția lingvistică lituaniană altfel decât noun phrase în lingvistica occidentală. Potrivit lui Labutis, „sunt considerate grupuri nominale grupurile de cuvinte al căror element principal este un substantiv” (Labutis 1998: 68). Dacă gândim astfel, pronumele și grupurile lor (de exemplu, jis, šis, tas su geltonomis garbanomis), precum și adjectivele (de exemplu, aktyvioji, pastarasis) din exemplele (8–12)7 ar trebui considerate, respectiv, grupuri pronominale și adjectivale. Pe de altă parte, este evident că, din punctul de vedere al funcției sintactice, cuvintele menționate reprezintă în propoziție un grup nominal, cf.: (8) L-a găsit pe Anupą aproape fără suflare. El ardea ca o flacără vie. (9) După ce A. Valinskas i-a dat cuvântul, acesta și-a cerut scuze în numele colegului J. Jankevičius (10) Pentru o vreme, Bona pusese stăpânire pe Plateliai și Kaunas (pastarasis a fost răscumpărat de la ea în 1545) (11) unul dintre ei, cel cu bucle blonde, este vărul meu Stasys 7 Exemplele (8–11) sunt preluate din KT. 117 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ (12) Așa s-a întâmplat că zburam cu avionul, iar în fața mea stătea un cuplu de doamne. <...> Una dintre ele, aplecată peste scaun, încerca să-mi spună ceva. Nu auzeam nimic, nu înțelegeam nimic. Însă tovarășa de călătorie mai activă nu mă lăsa în pace <...>. Cea activă a înclinat prietenește din cap și s-a întors cu spatele. HK 200–201 Este de remarcat că în limba lituaniană vorbită, în anumite cazuri, chiar și forma simplă a adjectivului poate îndeplini funcția de coordonare a referinței și poate reprezenta un grup nominal, de exemplu: (13) Am cumpărat din piață un trandafir roșu și unul alb. Pe cel roșu îl voi planta în grădina mea, iar pe cel alb îl voi duce mamei, ca dar8. Adjectivele roșu și alb din exemplul (13) trebuie considerate, din punct de vedere funcțional (sau sintactic), grupuri nominale eliptice, reduse, deoarece, la fel ca pronumele, sunt folosite în locul substantivelor, adică referențial. Ar trebui să reflectăm dacă, la definirea grupului nominal, trebuie să ținem seama doar de structura sa prototipică, în care substantivul este elementul principal, sau dacă ar fi totuși oportun să extindem definiția grupului nominal propusă de Labutis, astfel încât să includă și grupurile nominale neprototipice (reduse, eliptice). În continuare, în acest articol, urmându-i pe Holvoet și Tamulioniene, formele „simple” și „cu forme pronominale” vor fi numite, respectiv, forme „nedefinite” și „definite”, subliniindu-se astfel funcția morfemei flexionare discutate. 6. ANALIZA OPOZIȚIEI FORMELOR ADJECTIVALE DEFINITE ȘI NEDEFINITE Valeckienė descrie astfel contrastul dintre forma simplă și forma cu forme pronominale: „formele simple indică o însușire a obiectului, iar cele cu forme pronominale, pe lângă însușirea obiectului, semnalează și faptul că obiectul este cunoscut, definit” (Valeckienė in: Ambrazas, red., 1997: 174, Valeckienė 1986: 169). Autoarea susține că formele simple și cele cu forme pronominale din limba lituaniană alcătuiesc o opoziție binară asimetrică, al cărei termen marcat îl reprezintă formele cu forme pronominale, care au trăsătura [+Definit], în timp ce formele simple sunt termenul nemarcat, cu trăsătura [−Definit] (trebuie amintit că această autoare consideră definitudinea 8 Exemplul (13) a fost inventat de mine – B.S. 118 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje categoria adjectivului, prin urmare și trăsăturile de definitudine / indefinitudine îi sunt atribuite adjectivului însuși). Acest lucru este ilustrat de schema: 1 schema. Paprastųjų ir įvardžiuotinių formų opozicija (plg. Valeckienė 1986: 169) Paulauskienė critică pe bună dreptate această analiză, susținând că „semnificația membrului marcat nu poate fi mai largă decât cea a celui nemarcat” (Paulauskienė 1994: 224). Aș propune să ajustăm schema lui Valeckienė astfel: Schema 2. Opoziția dintre formele nedefinite și definite Aceasta ar însemna că formele definite marchează definitudinea grupului nominal, în timp ce formele nedefinite sunt indiferente sau neutre în privința acestei marcări9, având, așadar, o semnificație funcțională mai largă decât membrul marcat al acestei opoziții. Un grup nominal cu adjectiv la forma nedefinită poate fi atât semantic nedefinit, cât și definit; interpretarea într-un sens sau altul este determinată de context, iar forma adjectivului în sine nu indică nimic. De asemenea, voi încerca să demonstrez că forma pronominală indică definitudinea grupului nominal. Unul dintre argumente este că această formă nu poate fi folosită cu cuvinte care exprimă indefinitudinea grupului nominal sau în cazurile în care grupul este rematic, adică substantivul modificat de adjectiv transmite informație nouă (cf. termenul folosit de Larsen new rheme (Larsen 2005: 46)), de exemplu: 9În mod similar este formulată diferența esențială dintre membrul marcat și cel nemarcat al oricărei opoziții asimetrice: „the difference <...> is not that between A and non-A, but between A and indifference between A and non-A“ (Haspelmath 2006: 29). Hjelmslev caracterizează astfel contrastul dintre membrul marcat și cel nemarcat al opoziției apud Jensen (2007: 304). 119 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ (14) L-a sunat un *celebrul / celebru jurnalist. (15) S-a auzit un oarecare *ciudatul / ciudat sunet. (16) Pe pervaz stătea *cea albă / albă pisică. Forma definită este posibilă în asemenea contexte numai dacă adjectivul exprimă o caracteristică specifică speciei, adică în îmbinări terminologice: (17) Pe acoperișul nostru se oprise barza albă. Îmbinarea barza albă înseamnă „un reprezentant oarecare al subspeciei barzelor albe”. Așadar, referentul îmbinării este nedefinit în acest caz (destinatarul nu îl poate identifica), însă subspecia barzelor albe îi este cunoscută destinatarului (sau este prezentată ca identificabilă fără echivoc), motiv pentru care se folosește forma definită a adjectivului. După cum afirmă Holvoetas și Tamulionienė, „definitudinea taxonomică” este „într-un fel conservată” în asemenea îmbinări (Holvoet, Tamulionienė 2006: 28). Fenomene similare se întâlnesc și în alte limbi; de exemplu, în ebraică, denumirea unei specii poate fi folosită cu articol hotărât, deși se are în vedere orice reprezentant al speciei (ibid., nota 10). În limba lituaniană, numeroși termeni se formează cu formele definite ale adjectivelor. Dacă un termen este format cu o formă definită, aceasta este obligatorie în toate contextele, însă în limbajul colocvial se observă tendința de a omite elementul pronominal, probabil din înclinația de a scurta cuvintele. Se poate auzi adesea laptop, telefon mobil sau pur și simplu mobil. Desigur, o asemenea utilizare este nestandard, însă arată că forma nedefinită, fiind nemarcată, o poate înlocui pe cea definită chiar și în îmbinări terminologice. Unele îmbinări terminologice sunt folosite atât cu forma nedefinită, cât și cu cea definită, de exemplu, vin roșu / vinul roșu. Se poate presupune că unele perechi de îmbinări atributive mai uzuale exprimă tot mai mult diferențe calitative, nu diferențe de specie, iar acest lucru se reflectă în denumirile lor, unde nu se folosesc forme definite ale adjectivului „terminologizate”, ci forme nedefinite, nemarcate în această privință; cf. vin alb vs. vin roșu, pâine albă vs. pâine neagră, lapte dulce vs. lapte acru. Formele definite exprimă întotdeauna definitudinea? În gramatica limbii lituaniene contemporane și în lucrările lui Valeckienė se afirmă că aceste forme au, în anumite cazuri, o semnificație emfatică. Exemple de asemenea utilizări abundă în folclor și în literatura beletristică: bună măicuță, bătrâne tată, cal sprinten, soare luminos, balaur cumplit, prăpastie neagră. Se afirmă că aici 120 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje ele sunt epitete consacrate și doar subliniază o caracteristică inerentă a obiectului (Valeckienė 1998: 266t). Aș considera că aceste îmbinări exprimă, de asemenea, tipuri aparte; adjectivele din ele sunt, de regulă, neinformative și exprimă adesea o caracteristică ce decurge din însuși sensul substantivului (soarele este întotdeauna strălucitor, un șobolan este întotdeauna înfricoșător etc.)10. Mikulskas nu exclude posibilitatea ca și aceste îmbinări fixe să poată fi interpretate ca definite, doar că, în opinia sa, caracterul lor definit este perceput într-un anumit context sociocultural, să zicem etnografic, și amintește de caracterul definit de rol discutat în literatura de specialitate (Mikulskas 2006: 54–55, nota 16). 7. CERCETARE EMPIRICĂ Pentru a compara exprimarea definitudinii în lituaniană și în limbile cu articol (daneza și engleza), a fost realizată o cercetare empirică. Materialul cercetării a fost colectat din romanul lui Icchokas Meras Lygiosios trunka akimirką. Acest roman a fost ales deoarece a fost tradus atât în daneză, cât și în engleză. Din textul lituanian au fost extrase toate grupurile nominale cu modificatori adjectivali care, în traducerile în limbile cu articol — daneza și engleza — au fost redate prin grupuri nominale definite, cu articole hotărâte și alți determinanți definitudinali (pronume demonstrative și posesive), adică au fost interpretate de traducători ca fiind definite semantic. Au fost selectate numai grupurile cu adjective calitative și participii care pot avea în lituaniană o formă definită. Scopul cercetării a fost de a stabili în ce măsură și în ce cazuri grupurile definite semantic sunt folosite în lituaniană cu forma definită a adjectivului. S-a urmărit, de asemenea, să se stabilească în ce măsură forma definită a adjectivului este folosită pentru exprimarea diferitelor tipuri de definitudine (vezi cap. 2). Grupurile nominale cu sens generic nu au fost analizate. Materialul cercetării cuprinde 216 grupuri nominale lituaniene și tot atâtea grupuri nominale daneze (precum și engleze). 10 Karin Larsen, care a cercetat distribuția formelor adjectivale scurte (nedefinite) și lungi (definite) în rusa veche, observă că, în anumite cazuri, adjectivul este redundant în îmbinările cu forma lungă, de exemplu, în îmbinarea многоценное богатство (engl. a very valuable object of value), sensul adjectivului многоценное decurge din substantivul богатство, iar în îmbinarea волк хищный adjectivul хищный denotă o caracteristică asociată în mod obișnuit lupului (Larsen 2005: 238, vezi și Larsen 2007: 37). 121 Birutė Spraunienė 8. REZULTATELE CERCETĂRII Rezultatele cercetării sunt prezentate în tabelul 1: Tabelul 1. Grupuri nominale lituaniene cu forme adjectivale definite și nedefinite Grupuri cu ADEF¹¹ | Structura grupului | Numărul de exemple |% | Grupuri cu AINDEF | Structura grupului | Numărul de exemple |% Adef | 6 | 2,8 | Aindef | — | — ADEF + N | 33 | 15,2 | AINDEF + N | 110 | 50,9 DEM + ADEF + N | 2 | 0,9 | DEM + AINDEF + N | 14 | 6,5 Pos + Adef | 2 | 0,9 | Pos + AINDEF | — | — Pos + ADEF + N | 9 | 4,2 | Pos + AINDEF + N | 39 | 18 DEM + POS + ADEF + N | — | — | DEM + Pos + AINDEF + N | 1 | 0,5 Total: | 52 | 24 | Total: | 164 | 76 După cum se vede din tabelul 1, grupurile cu forma definită a adjectivului reprezintă doar un sfert din totalul grupurilor (24%). În celelalte 76% dintre grupuri se folosește forma nedefinită a adjectivului. Așadar, dacă presupunem că toate grupurile analizate denotă referenți identificabili în mod univoc, deoarece au fost redate prin grupuri nominale definite în daneză și/sau engleză, aceasta ar însemna că, în majoritatea cazurilor, contextul este suficient pentru identificarea referentului în lituaniană, iar forma definită a adjectivului nu este necesară. Întrucât pronumele demonstrative și posesive conferă ele însele definitudine grupului, forma definită a adjectivului poate fi percepută ca redundantă alături de aceste pronume (cf. Holvoet, Tamulionienė 2006: 26); probabil de aceea, în majoritatea cazurilor, în astfel de grupuri se folosește forma nedefinită (de altfel, în letonă, în asemenea cazuri s-a ales o altă strategie de marcare a definitudinii — în grupurile modificatoare determinate de pronume demonstrative sau posesive, forma definită a adjectivului este obligatorie, ibid. 23–24). Totuși, dacă excludem grupurile cu pronume, vedem că grupurile nominale cu forma definită (cu sau fără substantiv) reprezintă 18 la sută 11 Explicația abrevierilor folosite în tabel: ADEF – adjectiv definit, AINDEF – adjectiv nedefinit, N – substantiv, POS – pronume posesiv sau genitivul unui substantiv, DEM – pronumele demonstrativ tas, ta. 122 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje la sută din totalul sintagmelor, iar sintagmele cu forma nedefinită reprezintă mai mult de jumătate (50,9 la sută) din totalul sintagmelor. Așadar, după criteriul frecvenței, forma definită este marcată. Analizând materialul, s-a urmărit de asemenea să se afle în ce măsură adjectivele definite sunt folosite pentru a exprima diferite tipuri de definitudine. S-a dovedit că acest lucru nu este atât de simplu și că, în unele cazuri, este chiar imposibil să se atribuie fără echivoc o sintagmă nominală unui anumit tip. Kari Fraurud (1990) afirmă, de asemenea, că s-a confruntat cu dificultăți teoretice și metodologice când a încercat să aplice clasificarea lui Hawkins la studiul sintagmelor nominale din texte autentice de non-ficțiune. Voi ilustra aceste dificultăți prin câteva exemple. Să presupunem că un caz tipic de definitudine anaforică este acela în care, la prima menționare a unui obiect, se folosește un articol nehotărât, iar ulterior — unul hotărât. Cu toate acestea, în limbile cu articole există multe cazuri în care referentul este introdus în discurs printr-o sintagmă nominală definită (engl. first mention definites, de exemplu: the king, the sun). Prima menționare poate fi atribuită definitudinii situaționale, dar dacă aceeași sintagmă este menționată de câteva ori în continuare în text, trebuie oare să atribuim menționările ulterioare definitudinii situaționale sau celei anaforice? Fraurud încearcă să găsească o soluție, susținând că interpretarea unei sintagme nominale anaforice presupune o legătură cu antecedentul. Există o astfel de legătură atunci când antecedentul este o sintagmă nedefinită. Dar cum trebuie interpretate cazurile în care antecedentul este un nume propriu sau o sintagmă cu un pronume posesiv, adică inerent definită, ca în exemplele (18) și (19): (18) – Er Ina Lipman din søster? – Min søster... – Den berømte sangerinde? DST 10 – Ina Lipman este sora ta? — întreabă Buzia. – Sora... – Acea cântăreață faimoasă? LTA 11 (19) To brødre havde gravet dette beskyttelsesrum. Der gemte de deres lamme mor <...>. Den gamle kvinde var lam i benene, men hendes hænder kunne udrette hvad der skulle være. DST 119 Acea ascunzătoare a fost săpată de doi frați. Aici și-au ascuns mama paralizată <...>. Picioarele bătrânei erau paralizate, dar mâinile puteau face orice fel de muncă. LTA 111 Consider că exemplele (18–19) pot fi, de asemenea, atribuite definitudinii anaforice, dar atunci trebuie revizuită definiția dată de Fraurud sintagmei nominale anaforice 123 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ nominale. Exemplele (18–19) sunt problematice și pentru că adjectivul care intră în componența sintagmei nominale anaforice nu fusese menționat împreună cu antecedentul. Alegerea formelor definite ale adjectivului presupune că destinatarul știe că Ina Lipman este o cântăreață faimoasă și că mama fraților este o femeie în vârstă. În exemplul (18), pronumele demonstrativ ta permite omiterea sufixului definit al adjectivului fără a perturba relațiile de coreferință din text, însă în exemplul (19), dacă forma definită este înlocuită cu una nedefinită, relația de coreferință dintre mama lor paralizată și bătrâna se destramă sau apare cel puțin ambiguitatea că este vorba despre un referent nou, cf.: (19’) Acea ascunzătoare a fost săpată de doi frați. Aici și-au ascuns mama paralizată <...>.?Picioarele bătrânei erau paralizate, dar mâinile puteau face orice fel de muncă. Exemplele (20–20’) ilustrează, de asemenea, că relația de coreferință dintre antecedent și sintagma anaforică se poate destrăma dacă forma definită este înlocuită cu una nedefinită, în cazul în care nu se adaugă un pronume demonstrativ, cf.: (20) La 12 august 1955 a murit scriitorul german și laureatul Premiului Nobel Thomas Mann. Pe faimosul scriitor soarta l-a adus și în țara noastră. http://www.ziniur.lt/apie/pranesimai?item=506 (20’) La 12 august 1955 a murit scriitorul german și laureatul Premiului Nobel Thomas Mann.?Pe un scriitor faimos / Pe acest scriitor faimos soarta l-a adus și în țara noastră. Prin urmare, în exemplele (19–20), forma definită a adjectivului este obligatorie. Din cauza posibilelor interpretări duble (este deosebit de dificil să se traseze o graniță între definitudinea situațională și cea deictică), nu este oportună prezentarea statisticilor privind distribuția sintagmelor analizate în funcție de tipurile de definitudine. Totuși, materialul cercetării permite constatarea că forma definită a adjectivului este folosită pentru a exprima definitudinea anaforică și situațională, însă, după cum s-a menționat deja, ea intră în concurență cu forma nedefinită, iar în cazul definitudinii anaforice — și cu pronumele demonstrative. 124 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje 8.1. Definitudine anaforică (21) Han ne-a lăsat moara de vânt, câțiva cai, o tânără văduvă și un bebeluș. <…> Tânăra văduvă s-a recăsătorit, s-a mutat undeva departe și ne-a lăsat nouă bebelușul. DST 7 El ne-a lăsat moara, câțiva căluți, o tânără văduvă și un bebeluș. <…> tânăra văduvă s-a măritat și a plecat undeva departe, iar bebelușul ni l-a dat nouă. LTA 8 În exemplul (21) avem un caz clasic de definitudine anaforică. Aici, se pare, nu am putea înlocui forma definită cu cea nedefinită (cf.:?o tânără văduvă s-a măritat și a plecat undeva departe). Poate că statutul tematic al grupului nominal nu permite acest lucru. Pe de altă parte, în materialul analizat au apărut numeroase cazuri în care un grup nominal anaforic este folosit în limba lituaniană cu forma nedefinită a adjectivului, de exemplu: (22) Apoi și-a ales un pion alb și unul negru <…> Pionul alb i-a alunecat din palmă. DST 5 Abia după aceea a luat un pion alb și unul negru <…> Din pumn i-a alunecat un pion alb. LTA 6 În limbile cu articol, în exemplul (22) forma definită este obligatorie. În textul lituanian, am putea înlocui adjectivul nedefinit cu unul definit (cf. Din pumn i-a alunecat pionul alb), însă forma nedefinită a adjectivului este suficientă pentru a asigura coreferențialitatea textului. Poate că autorul a ales forma nedefinită deoarece, în acest caz, grupul nominal cu adjectiv este rematic. Distanța mare dintre anaforă și antecedent (18 propoziții) ar fi putut, de asemenea, să determine alegerea formei nedefinite. În literatura de specialitate există opinii divergente cu privire la distanța maximă posibilă dintre grupurile nominale legate printr-o relație anaforică. Unii autori susțin că aceasta nu poate depăși 1–3 propoziții, însă Chafe oferă un caz extrem, în care grupul nominal anaforic este separat de antecedent prin nu mai puțin de 105 pagini. Chafe subliniază importanța naturii contextului pentru identificarea referentului: De fapt, s-ar părea că contextul sau scena este esențială și că definitudinea poate fi păstrată la nesfârșit dacă acel context ulterior în care referentul este reintrodus este suficient de restrâns pentru a permite identificarea referentului (Chafe 1976: 41; sublinierea mea — B. S.). 125 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ În materialul analizat au apărut, de asemenea, exemple în care distanța dintre sintagmele corelate prin relații anaforice era de câteva pagini. În exemplul (23), distanța dintre antecedent și sintagma anaforică este de 3 pagini. În acestea, unul dintre personajele operei, Janekas, îi povestește prietenului său Izaokas ce s-a întâmplat în ziua în care toți evreii au fost duși în ghetou. Înainte de a începe povestirea, Janekas lovește cu piciorul o pietricică rotundă și netezită. Menționarea pietricelei după 3 pagini încadrează, parcă, relatarea evenimentelor trecute (engl. flash back) și marchează trecerea de la un plan temporal la altul. În traducerea daneză (și în cea engleză), pentru asigurarea relației anaforice este necesară forma definită, cf. daneză den lille runde sten (ART.DEF mic.DEF rotund.DEF piatră, „pietricica rotundă”), în timp ce în lituaniană se folosește forma nedefinită a adjectivului (apvalaus akmenuko «pietricica rotundă» nu mai este). (23) Și, chiar când s-a oprit, lovește cu piciorul o piatră. Era o piatră rotundă, tocită. Chiar ne puteam preface că era o minge și să ne apucăm să jucăm fotbal cu ea. <…> Mergem mai departe, Janek și cu mine. Piatra mică și rotundă nu mai este în fața noastră. Și e bine. Doar nu era nicio minge, iar noi nu suntem fotbaliști. DST 28–31 Și, după ce se oprește, lovește cu piciorul o pietricică. Pietricica e rotundă, tocită. Chiar ne-am putea imagina că e o minge și să jucăm fotbal. <…> Mergem mai departe. Janek și cu mine. Pietricica rotundă nu mai este. Și e bine. Nu e deloc o minge, iar noi nu suntem fotbaliști. LTA 27–30 În exemplul (24) vedem un lanț anaforic în care, la a doua, a treia și a patra menționare a referentului, se folosește pronumele demonstrativ tas și forma nedefinită a adjectivului. La a cincea și a șasea menționare a aceluiași referent, pronumele tas este omis; pentru a asigura coreferențialitatea textului este suficient doar substantivul cu forma nedefinită a adjectivului. În daneză se folosește consecvent forma definită. A șaptea menționare a referentului în textul lituanian (Man reikia užkasti miegantį žmogų) este ambiguă, deoarece sintagma miegantį žmogų poate avea și o interpretare generică. În traducerea daneză, o astfel de interpretare este eliminată: sintagma den sovende mand (ART.DEF om adormit) se referă numai la acel om concret care fusese deja menționat. (24) Un bărbat cu barbă se apleacă aproape de fața mea și face cu ochiul. <…> Un bărbat cu barbă se apropie de fața mea și face cu ochiul. <…> Acest 126 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje Bărbatul cu barbă m-a doborât. <…> Mă ridic și îl văd pe bărbatul cu barbă care mi-a făcut cu ochiul. <…> E mort, bărbatul cu barbă. <…> Îmi întind jacheta și îl trag pe bărbatul cu barbă pe ea. <…> Ne târâm spre tranșee. Îl cobor pe bărbatul cu barbă în ea. <…> Acum pare că doarme. Mi-e frică. Trebuie să-l îngrop pe omul adormit. DST 112–114 un bărbat cu barbă m-a fermecat. <…> Mă ridic și îl văd lângă mine pe bărbatul acela cu barbă, care a făcut cu ochiul <…> E mort, acel bărbat cu barbă. <…> Îmi întind haina, îl trag peste ea pe bărbatul cu barbă. <…> Ne târâm până la tranșeea aceea. Îl cobor în ea pe bărbatul cu barbă. <…> Acum mi se pare că doarme. Mi-e frică. Trebuie să îngrop omul adormit. LTA 105–106 Valeckienė susține că „în limba literară lituaniană contemporană, exprimarea adjectivelor demonstrative prin forma pronominală a devenit normă” (Valeckienė 1959: 191). Materialul cercetat arată că în limba lituaniană definitudinea anaforică nu este exprimată în mod consecvent prin adjective definite. 8.2. Definire situațională (25) Doi paznici stau aproape întotdeauna lângă poarta cea mare. DST 14 Lângă porțile mari stau întotdeauna doi paznici. LTA 15 Porțile mari sunt menționate pentru prima dată în roman, dar atât în versiunea cu articol, cât și în cea lituaniană se folosește forma definită. Deoarece acțiunea romanului se desfășoară în ghetoul din Vilnius, se presupune că destinatarul știe că este vorba despre marile porți ale ghetoului, care sunt unice. În exemplul (25), forma definită a adjectivului, se pare, nu ar putea fi înlocuită cu forma nedefinită, deoarece sintagma cu forma nedefinită poate desemna și un referent neunic sau poate avea o interpretare generică, cf.: (25’) ?Lângă porți mari stau întotdeauna doi paznici. În exemplul (26), definirea situațională este exprimată și în lituaniană prin forma definită a adjectivului: 127 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ (26) <…> dacă îi povestise Gitei despre noul pistol-mitralieră german pe care îl îngropaseră chiar pe malul râului. Înfășuraseră o cârpă în jurul mecanismului de tragere înainte de a-l ascunde într-o scobitură din teiul bătrân. DST 105 <…> dacă apucase să-i spună Gitei despre acel nou pistol-mitralieră german pe care îl îngropaseră pe malul râului și al cărui închizător îl înfășuraseră într-o cârpă și îl ascunseseră în scorbura teiului bătrân. LTA 98 Dintr-o mulțime pragmatică definită (tei cunoscuți personajelor romanului) este selectat unicul exemplar care are proprietatea indicată de adjectiv. Pe de altă parte, romanul abundă în exemple în care forma nedefinită a adjectivului din limba lituaniană, fiind nemarcată, poate fi folosită foarte bine pentru a exprima definirea situațională: (27) Mi-aș fi dorit să nu fie atât de mulți oameni în jurul meu cu stelele acestea galbene pe haine. DST 6 (Aș fi vrut să fie mai puțini oameni în jurul meu însemnați de stelele acelea galbene. S 3) Mi-am dorit să nu fie atât de mulți oameni în jurul meu cu stele galbene. LTA 8 (28) – Janek, pe atunci oamenii purtau și stele galbene? DST 29 (ang. „Janek, pe atunci oamenii purtau peticele galbene?” S 26) – Janek, existau deja pe atunci petice galbene? LTA 29 (29) – Încă văd strada îngustă în fața ochilor, spune Janek. DST 29 – Îmi stă înaintea ochilor străduța îngustă, spune Janekas. LTA 28 (30) Am mers mult timp și de multă vreme m-am săturat de luna galbenă, care se răsucește și se întoarce ca o clătită <…>. DST 85 Am mers mult timp și de multă vreme m-am săturat de luna galbenă, care se rostogolește ca o clătită <…>. LTA 79 În exemplul (27) sunt menționate stelele galbene cu care naziștii marcau hainele evreilor care trăiau în ghetou. În limba lituaniană se folosește forma nehotărâtă a adjectivului (cu stele galbene), în timp ce în traducerile în limbi cu articol se alege un grup nominal definit, cu pronume demonstrative12 12 Deoarece aici definitudinea este marcată prin pronume demonstrative, acest exemplu 128 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje (da. disse gule stjerner, engl. those yellow stars). În exemplul (28) sunt menționate aceleași stele galbene (petice galbene), însă în acest caz definitudinea grupului nominal este păstrată în traducerea engleză (engl. the yellow patches), în timp ce în cea daneză s-a ales un grup nominal nehotărât (da. gule stjerner). Desigur, nu se poate exclude posibilitatea ca traducătorii să se fi înșelat în unele cazuri, interpretând drept definite anumite grupuri din limba lituaniană cu adjective nehotărâte. Pe de altă parte, există prea multe exemple de acest fel pentru a le putea considera pe toate erori de traducere. O asemenea alegere, aparent nemotivată, a descrierilor definite are un anumit efect stilistic, deoarece creează impresia că destinatarul este ca un participant la povestire, care vede toate evenimentele împreună cu naratorul și, prin urmare, poate identifica referenții implicați; destinatarul este „localnic”, cunoscând toate străduțele, piețele, pâraiele, pajiștile și așa mai departe. Toate acestea sporesc forța de persuasiune a povestirii, deoarece cititorul se identifică cu personajele și naratorul operei. 8.3. Definitudinea obiectuală Acest tip de definitudine apare mai ales în dialoguri, când participanții la conversație indică obiecte aflate în imediata vecinătate a conversației, de exemplu: dă-mi cuțitul lung! Într-un text literar, astfel de cazuri sunt mai greu de identificat; am încadrat în acest tip exemplele cu adverbe deictice acolo / aici / iată, însă această clasificare este convențională, iar exemplele (31–33) ar putea fi interpretate și ca situații de definitudine situațională: (31) Iată strada îngustă. DST 20 Iată străduța îngustă. LTA 21 (32) Gør det noget nu, efter vi har boet sammen i en hel måned, tredive dage, her ved bredden af den lavvandede bæk DST 106 Argi tai svarbu dabar, kai mes abu išgyvenome ištisą mėnesį, trisdešimt dienų, čia, sraunaus upelio pakrantėje LTA 100 (33) Între timp, trei oameni fuseseră spânzurați în oraș, acolo unde nu era gardul ghetoului, în piața mare DST 121 În acel timp, în oraș, acolo unde nu era gardul ghetoului, în piața mare, atârnau trei spânzurați LTA 113 ar putea fi încadrat în definitudinea obiectuală. Pe de altă parte, nu se pot trasa limite clare între aceste tipuri de definitudine, vezi mai jos. 129 Birutė Spraunienė În exemplele (31–33) se folosește forma nearticulată a adjectivului, însă am putea s-o înlocuim cu forma articulată. 8.4. Definitudine inferențială În materialul analizat a fost identificat un singur exemplu în care definitudinea inferențială este exprimată prin forma articulată: (34) Han [Chaim] blev taget levende og kørt til fængselshospitalet. <…> De bedste læger søgte at sikre Chaims helbredelse DST 70–71 L-au [pe Chaim] viu și l-au dus la spitalul închisorii. <…> Cei mai buni medici au încercat să-i asigure însănătoșirea lui Chaim LTA 66 În celelalte exemple atribuite acestui tip se folosește forma nearticulată; forma articulată ar suna ciudat în ele, cf.: (35) Han kunne tage ud til markerne, til den store, vidstrakte eng. Han kunne sidde i det bløde græs på engen DST 31 putea merge la câmpuri, la pajiștea mare și întinsă. Ar sta pe pajiștea aceea, pe iarba moale /?iarba moale articulată LTA 31 (36) Han er ikke ung, bare en soldat. Hans hænder er store <…>. Tyskeren stirrer længe på Esther, og jeg stirrer på den tunge hånd og det falmede, grønne uniformsærme som ligger på min skulder DST, 92–93 Nu mai este tânăr, doar un soldat. Mâinile îi sunt mari <…> Neamțul o privește îndelung pe Esther, iar eu mă uit la mâna grea /?mâna grea articulată și mâneca verde /?mâneca verde articulată, decolorată /?decolorată, a uniformei, care se odihnește pe umărul meu LTA 87 (37) Han tog om pistolen ved løbet, løftede den højt og knaldede det stumpe skæfte mod min tommelfinger DST 82 A prins pistolul de țeavă, îl ridică sus și lovi cu patul tocit /?patul tocit articulat în degetul meu mare LTA 77 Este de remarcat că, în multe exemple din limba lituaniană, forma nearticulată nu poate fi înlocuită cu cea articulată, deși sintagma nominală oferă în mod clar o descriere definită. Acest lucru arată că marcarea definitudinii prin forma adjectivului în limba lituaniană se supune unor principii oarecum diferite de marcarea definitudinii prin articole în limbile cu articol. Sintagma nominală din exemplele (35–37) este definită, însă adjectivul introduce o nouă 130 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje informaciją, jam būdingas predikatyvumas (plg. Larsen 2007: 40). (35) pavyzdį galėtume pakeisti taip: Jis sėdėtų toje pievoje ant žolės, kuri yra minkšta. Daiktavardis žolė yra apibrėžtas dėl sąsajos su pieva, tačiau minkštumas nėra identifikacinis požymis, padedantis nustatyti, apie kokią žolę kalbama. Todėl lietuvių kalboje neteiktina būdvardžio apibrėžiamoji forma. Panagrinėkime dar vieną pavyzdį, kuriame būdvardžio predikatyvumas matyti dar aiškiau, nes būdvardis pateiktas kaip apozicija: (38) Og han tænkte at dette var den første gang han havde set Basias ben så tæt på, mens de fjedrende bevægede sig for hvert skridt, set hendes lange, smukke hals, hendes katteøjne som glim­te­de så forunderligt og hendes dybt røde læber så nær ved. DST 64 jam atro­dė, kad pirmą kartą iš taip arti mato Basios kojas, spyruokliuo­jančias kartu su žingsniais, kaklą, ilgą ir šiltą, rainas akis, spindinčias keistai, ir raudonas lūpas, visai raudonas. LTA 61 Grupul nominal gâtul Basiei poate fi considerat un caz de definitudine inferențială; cf. afirmația lui Larsen: Modificarea prin genitive posesive și adjective posesive poate fi considerată, de asemenea, o expresie a inferenței semantice (Larsen 2006: 363). Este evident că adjectivele lung și cald caracterizează referentul într-un mod nou și nu ajută la identificarea acestuia. În limbile cu articol, adjectivele atributive din grupurile nominale definite intră în mod inevitabil sub incidența determinantului definit, sunt folosite la forma definită (cu terminația -e în daneză) și sunt percepute ca presupuse (cf. hendes lang-e, smukk-e hals (gâtul ei lung-DEF, frumos-DEF, „gâtul ei lung și frumos”) în exemplul (38)). De altfel, la fel se întâmplă și în letonă; vezi Holvoet, Tamulionienė 2006: 23–24. Pe de altă parte, nu putem concluziona că, în cazul definitudinii inferențiale, adjectivele definite nu sunt folosite deloc în lituaniană, deoarece există asemenea exemple, de pildă: (39) Spălați sâmburele de avocado. Scufundați-l în paharul cu apă, cu capătul bont în jos. http://gyvenimas.delfi.lt/archive/article.php?id=6446869 În exemplul (39), caracterul bont este o trăsătură identificatoare care ajută la distingerea referentului (capătul sâmburelui relevant pentru vorbitor) din mulțimea pragmatică corespunzătoare, de- 131 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ aceea se folosește forma definită a adjectivului. Folosirea adjectivului definit presupune că fiecare sâmbure de avocado are un capăt bont, care este unicul de acest fel. 8.5. Nume proprii Numele proprii sunt definite în mod inerent și, în limbile cu articol, sunt folosite de obicei fără un marcator al definitudinii (cf. engl. *the Mary). În lituaniană, adjectivele atributive folosite cu nume proprii pot avea atât forma definită, cât și forma nedefinită, după cum arată exemplele (40–41): (40) Astăzi mă sâcâie Rudi. Îl cheamă altfel, dar toți îi spun Rudi. E roșu peste tot. Părul lui e ca focul, fața lui seamănă cu un steag roșu <...>. Privirea mea furioasă străpunge roșul Rudi. DST 68–76 Astăzi mă sâcâie Rudis. Îl cheamă altfel, dar toți îi spun Rudis. E într-adevăr roșu peste tot. Părul lui e ca focul, fața lui e ca jarul <...>. Îl străpung pe Rudis cel roșu cu privirea furioasă. LTA 72 (41) Plec fără să mă uit înapoi, ca să nu văd bârna pe care Esther a rămas acum singură. DST 146 „Plec fără să mă uit înapoi, ca să nu văd bârna unde Estera rămâne așezată singură”. Plec fără să mă uit înapoi, ca să nu văd bârna și Estera singură. LTA 135 În exemplul (40), roșeața este o trăsătură inseparabilă a referentului (E roșu peste tot). Prin urmare, atât în daneză, cât și în lituaniană se folosește forma definită (røde Rudi / pe Rudis cel roșu), iar cealaltă variantă nu este posibilă. În exemplul (41), singurătatea nu este o trăsătură permanentă și inseparabilă a referentului. Este mai degrabă o caracteristică întâmplătoare — în momentul în care Isaac pleacă, Esther rămâne singură. Prin urmare, în exemplul (41), forma definită a adjectivului nu este adecvată (cf. *Estera cea singuratică), iar traducătorul danez a ales pe deplin corect, plasând adjectivul în poziția predicativă. Erik Hansen discută, de asemenea, cazuri interesante de folosire a numelor proprii cu modificatori adjectivali în daneză, în care adjectivul poate apărea atât la forma definită, cât și la cea nedefinită (Hansen 2001: 199 și urm., exemple preluate de la Hansen): 132 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje (42a) en förkölet Lassen (ART.INDEF ‚Lassen răcit‘) (42b) den förkölede Lassen (ART.DEF ‚Lassen răcit‘) (43a) *en rødhåret Simonsen (ART.INDEF ‚Simonsen roșcat‘) (43b) den rødhårede Simonsen (ART.DEF ‚Simonsen roșcat‘) Potrivit lui Hansen, în exemplele (42–43), numele proprii își păstrează caracterul definit, adică, în acest caz, nu putem vorbi despre o lemă de nume propriu apelativizată. Hansen explică utilizarea lor cu articole și cu modificatori adjectivali având formele corespunzătoare prin particularitățile structurii informaționale a grupurilor nominale: articolul hotărât (și forma hotărâtă a adjectivului, indicată de terminația -e) semnalează că atributul reprezintă informație cunoscută, adică faptul că destinatarul știe deja că Lassen este răcit (exemplul 42b). Când atributul substantivului furnizează informație nouă și descrie individul într-un mod nou, se folosește articolul nehotărât (urmat de forma nehotărâtă a adjectivului) (exemplul 42a). Exemplele (42–43) ilustrează o anumită restricție (pragmatică): adjectivul cu articol nehotărât poate fi folosit numai în cazurile în care este vorba despre o proprietate temporară (accidentală) (42a), în timp ce forma hotărâtă a adjectivului poate desemna atât o proprietate temporară, cât și una permanentă (caracteristică) a individului (42b și 43b). Adjectivul rødhåret (lit. ‚roșcat‘) ar putea fi folosit cu articolul nehotărât ca atribut al unui nume propriu dacă părul roșu ar fi o proprietate nouă, dobândită întâmplător și nepermanentă a individului. Dacă este vorba despre o proprietate caracteristică și permanentă, se preferă forma hotărâtă. Potrivit lui Hansen, folosirea numelor proprii cu articole nehotărâte și adjective la forma nehotărâtă este o inovație în limba daneză. Este o construcție marcată stilistic și nouă, întâlnită mai ales în mass-media (Hansen 2001: 204). Hansen susține că fenomene similare se observă și în grupurile atributive cu substantive comune, în care caracterul definit al substantivului reiese clar din context13 (Hansen 2001: 201, exemplele sunt preluate de la autor): (44a) hund-en stak snud-en frem câine-DEF a împins botul-DEF înainte ‚câinele și-a scos botul‘ (substantivului ‚bot‘ îi este caracteristică referința definită inferențial) (44b) hund-en stak den våd-e snude frem 13 Toate exemplele lui Hansen cu substantive comune pot fi încadrate în categoria caracterului definit inferențial, deși autorul nu folosește această noțiune. 133 Birutė Spraunienė câine-DEF a împins ART.DEF botul umed-DEF înainte „câinele și-a scos botul umed în față” (N este definit inferențial, A oferă informație veche (cunoscută)) (44c) hund-en stak en våd snude frem câine-DEF a împins ART.INDEF bot umed înainte „câinele și-a scos botul umed în față” (N este definit inferențial, A oferă informație nouă) Totuși, construcțiile în care forma adjectivelor atributive depinde de faptul dacă acestea transmit informație nouă sau veche sunt rare, iar cel mai adesea adjectivele atributive din daneză sunt pur și simplu acordate cu sintagma nominală definită sau nedefinită. 9. STATUTUL MEMBRILOR CATEGORIEI DEFINITUDINII DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MARCĂRII După cum s-a menționat deja, în lituaniană, membrul nemarcat al opoziției dintre adjectivele nedefinite și cele definite este forma nedefinită. Formele nedefinite sunt folosite mai frecvent decât cele definite: în materialul analizat, sintagmele cu formă nedefinită reprezintă 76%, iar sintagmele cu formă definită doar 24% din totalul sintagmelor. În plus, pentru cercetare au fost selectate numai sintagme nominale definite semantic; dacă am include sintagme nedefinite, procentul adjectivelor nedefinite ar fi și mai mare. Distribuția formelor definite și nedefinite ar putea fi reprezentată prin următoarea schemă: Schema 2. Distribuția formelor adjectivale definite și nedefinite Definitudine Indefinitudine Adjective definite Adjective nedefinite Distribuția adjectivelor nedefinite este mult mai extinsă decât cea a adjectivelor definite și, fiind nemarcate, formele nedefinite le pot înlocui pe cele definite în multe contexte, dar nu și invers. Este interesant faptul că în limbile cu articol, raportul dintre membrii categoriei definitudinii din punctul de vedere al marcării este invers — forma definită este nemarcată, 134 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje o neapibrėžiamoji — žymėta (Van Langendonck 1979: 33 ir 2007: 172). Pagrindinis Van Langendoncko argumentas yra tas, kad neapibrėžtumo semantikai būdingas egzistencinis kvantifikatorius, kuris apibrėžtumui nebūdingas: „definiteness can be rendered by a free variable and indefiniteness by an existential quantifier binding variable“ (Van Langendonck 1979: 41). Apibrėžto daiktavardinio junginio vartojimas reiškia, kad referento egzistavimas diskurso erdvėje yra presuponuotas. Neapibrėžtas daiktavardinis junginys įveda naują referentą į diskurso erdvę. Referento egzistavimas šiuo atveju yra ne presuponuojamas, o teigiamas („not presupposed, but asserted“) (ibid., 38). Anot Van Langendoncko, „apibrėžtumas yra natūraliausia referentinio junginio būsena“14, t. y., yra didelė tikimybė, kad referentinis junginys bus apibrėžtas. Remdamasis Greenbergo suformuluotais žymėtumo kriterijais (raiškos sudėtingumas (ang. surface complexity), dominavimas (ang. dominance), įvairovė (ang. diversification) ir dažnumas (ang. frequency), autorius įrodinėja, kad neapibrėžtumas yra semantiniu ir sintaksiniu požiūriu sudėtingesnis nei apibrėžtumas. Vienas iš įrodymų nekelia abejonių — apibrėžti daiktavardiniai junginiai yra vartojami žymiai dažniau nei neapibrėžti (Van Langendonck 1979: 49). Lingvista daneză Eva Skafte Jensen (Jensen 2007) distinge două opoziții în paradigma definitudinii din limba daneză contemporană: 1. forma substantivală cu articol — forma nemarcată, forma fără articol (pură) — marcată; 2. forma cu articol hotărât — nemarcată, forma cu articol nehotărât — marcată. Jensen arată, de asemenea, că statutul grupurilor nominale din perspectiva marcării se schimbă în funcție de evoluția categoriei definitudinii și de gradul de gramaticalizare a mărcilor definitudinii. În daneza veche, după formarea articolului hotărât, forma fără articol (pură) era nemarcată în raport cu forma cu articol. Articolul hotărât nou format a parcurs un lung proces de gramaticalizare, în cursul căruia s-a extins în noi contexte de utilizare, iar în cele din urmă, în daneza contemporană, în comparație cu daneza veche, s-a produs o inversare a marcării formelor nehotărâte și hotărâte (engl. markedness reversal) — forma fără articol a devenit marcată, iar forma cu articol — nemarcată. 14 „Definitudinea este starea cea mai firească a unei expresii referențiale” (Van Langendonck 1979: 41). 135 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ 10. CONCLUZII Articolul și-a propus să evidențieze contrastul semantic dintre formele adjectivale nehotărâte și hotărâte în limba lituaniană, să investigheze distribuția formelor hotărâte și legătura acestor forme cu categoria definitudinii. Articolul susține că formele hotărâte conferă definitudine grupului nominal, deși în unele cazuri aceasta se manifestă la un alt nivel — taxonomic — (în grupurile nominale cu sens generic). Formele nehotărâte sunt indiferente sau neutre în ceea ce privește marcarea definitudinii. Un grup cu adjectiv nehotărât poate fi atât nehotărât, cât și hotărât; interpretarea, de un tip sau altul, depinde de context. Așadar, forma adjectivală hotărâtă este membrul marcat al opoziției, iar forma nehotărâtă — membrul nemarcat. Acest lucru este confirmat și de distribuția acestor forme: formele nehotărâte sunt folosite mult mai frecvent decât cele hotărâte în grupurile nominale definite semantic. Nu sunt multe contexte în care forma hotărâtă este obligatorie: cu vocativele, în absența unui apelativ nominal, când adjectivul hotărât este folosit substantival (deși și aici am găsi excepții), în anumite cazuri de definitudine anaforică, când antecedentul și substantivul anaforic sunt sinonime, iar adjectivul nu fusese menționat împreună cu antecedentul (vezi cap. 8); aceste contexte nu au fost investigate pe deplin. Analiza efectuată a arătat că, în unele cazuri, forma adjectivală hotărâtă este aproape în mod regulat nefolosită în limba lituaniană, deși grupul nominal modificat de acest adjectiv exprimă o descriere definită. Nu este pe deplin clar ce anume determină posibilitățile limitate de utilizare a formei hotărâte în astfel de cazuri, însă acest lucru poate fi legat de particularitățile structurii informaționale a grupului nominal. Se pare că adjectivul poate fi folosit cu un postfix hotărât dacă denumește o trăsătură a referentului cunoscută din context sau presupusă și care permite identificarea neechivocă a referentului (distingerea lui dintr-o anumită mulțime pragmatică). Dacă adjectivul are caracter predicativ, adică dacă oferă informație nouă și descrie referentul într-un mod nou, se folosește de regulă forma adjectivală nehotărâtă, în pofida faptului că întregul grup nominal este definit semantic. 136 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje ŠALTINIAI DST — Icchokas Meras, Det sidste træk. Oversat fra engelsk efter Stalemate af Kirsten Vagn Jensen15. København: Vindrose, 1981. HK — Herkus Kunčius, Pilnaties linksm ybės: eseistinė proza. Vilnius: Rašytojų sąjungos leidykla, 1999. KT — Dabartinės lietuvių kalbos tekstynas, http://donelaitis.vdu.lt/ LTA — Icchokas Meras, Trys romanai. Lygiosios trunka akimirką, romanas; Ant ko laikosi pasaulis: romanas-baladė; Ties gatvės žibintu, vaikiškas romanas. 3-asis papild. leidimas. Vilnius: Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla, 1998. S — Icchokas Meras, Stalemate. Translated by Jonas Zdanys. Revised edition. New York: Other Press LLC, 2005. LITERATŪRA Ambrazas, V., ed., 1997: Dabartinės lietuvių kalbos gramatika. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Chafe, W. L. 1976: Givenness, contrastiveness, definiteness, subjects, topics, and point of view. In: C. N. Li, ed., Subject and Topic. New York: Academic Press, 25–55. Fraurud, K. 1990: Definiteness and the processing of noun phrases in natural discourse. Journal of Semantics 7, 395–433. Girdenienė, D. 1971: Aktualioji skaida ir jos vaidmuo bei reiškimo būdai lietuvių kalboje. Kalbotyra 22.1, 35–47. Givón, T. 1995: Functionalism and grammar. Amsterdam–Philadelphia: John Benjamins. Hansen, E. & L. Heltoft, spausdinama: Grammatik over det Danske Sprog. Hansen, E. 2001: Overbestemt og ubestemt proprium. In: H. G. Jacobsen & H. Jørgen- 15 Į danų k. iš anglų k. pagal Stalemate išvertė Kirsten Vagn Jensen. 137 BIRUTĖ SPRAUNIENĖ SEN, eds., Glæden ved Grammatik. Udvalgte artikler og afhandlinger. København: Hans Reitzels Forlag, 199–205. HASPELMATH, M. 1999: Explaining article-possessor complementarity: economic motivation in noun phrase syntax. Language 75.2, 227–243. HASPELMATH, M. 2006: Against markedness (and what to replace it with). Journal of Linguistics 42, 25–70. HAWKINS, J. A. 1978: Definiteness and Indefiniteness: A Study in Reference and Grammaticality prediction. London: Croom Helm. HAWKINS, J. A. 1991: On (in)definite articles: implicatures and (un)grammaticality prediction. Journal of Linguistics 27, 405–442. HAWKINS, J. A. 2004: Efficiency and Complexity in Grammars. Oxford: Oxford University Press. HOLVOET, A. & A. TAMULIONIENĖ, 2006: Apibrėžtumo kategorija. In: HOLVOET & MIKULSKAS, red., 2006, 11–32. HOLVOET, A. & R. MIKULSKAS, red., 2006: Daiktavardinio junginio tyrimai. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. JENSEN, E. S. 2007: Der var en gang en mand – om markeret og umarkeret artikelbrug i moderne dansk og gammel dansk. In: H. JØRGENSEN & P. WIDELL, eds., Det bedre argument. Festskrift til Ole Togeby 7. marts 2007. Århus: Wessel og Huitfeldt, 299–320. LABUTIS, V. 1998: Lietuvių kalbos sintaksė. Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. LARSEN, K. 2005: The Evolution of the System of Long and Short Adjectives in Old Russian. München: Verlag Otto Sagner. LARSEN, K. 2006: The distribution of long and short forms of adjectives in Old Russian (as represented by four chronicle texts). Russian Linguistics 30.3, 359–400. LARSEN, K. 2007: The loss of the attributive short form in Old Russian as a process of grammaticalization. Scando-Slavica 53, 33–57. 138 Paprastųjų ir įvardžiuotinių būdvardžių opozicija lietuvių kalboje Lyons, C. 1999: Definiteness. Cambridge: Cambridge University Press. Mik ulskas, R. 2006: Apibrėžiamųjų būdvardžių aprašo perspektyva. In: Holvoet & Mikulskas, red., 2006, 33–66. Paulauskienė, A. 1994: Lietuvių kalbos morfologija: paskaitos lituanistams. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. Rosinas, A. 1972: Žymimasis artikelis lietuvių kalbos tarmėse ir senuosiuose raštuose. Kalbotyra 24.1, 83–89. Rosinas, A. 1996: Lietuvių bendrinės kalbos įvardžiai. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. Ul vydas, K. red., 1965: Lietuvių kalbos gramatika 1. Fonetika ir morfologija. Vilnius: Mintis. Valeckienė, A. 1957: Dabartinės lietuvių kalbos įvardžiuotinių būdvardžių vartojimas. Literatūra ir kalba 2, 159–308. Valeckienė, A. 1986: Apibrėžtumo / neapibrėžtumo kategorija ir pirminė įvardžiuotinių būdvardžių reikšmė. Lietuvių kalbotyros klausimai 25, 168–189. Valeckienė, A. 1998: Funkcinė lietuvių kalbos gramatika. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Van Langendonck, W. 1979: Definiteness as an unmarked category. Linguistische Berichte 63, 33–55. Van Langendonck, W. 2007: Theory and Typology of Proper Names, Berlin–New York: Mouton de Gruyter. Birutė Spraunienė Vilniaus universitetas, Lietuvių kalbos katedra Universiteto 5, LT-01513 Vilnius, Lietuva [email protected] 139