Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos

LAURA GERŽOTAITĖ Institutul Limbii Lituaniene Domenii de cercetare: cercetări areale ale limbilor baltice, geolingvistică, dialectologie. GRAIURILE SUDICE ALE SUBDIALECTULUI ŠIAULIAI DIN AUKŠTAIČIAI DE VEST: ASPECTUL GEOLINGVISTIC ȘI INTERPRETĂRILE SALE1 Subdialectele sudice ale aukštaițienilor occidentali din Šiauliai: aspectul geolingvistic și interpretările sale REZUMAT Articolul prezintă un studiu geolingvistic al graiurilor din aria subdialectului sudic al aukštaițienilor occidentali din Šiauliai (Jonava și împrejurimile sale). Materialul cercetat îl constituie aukštaițienii occidentali din Šiauliai din clasificarea dialectală a lui Zigmas Zinkevičius și Aleksas Girdenis, aukštaițienii de mijloc din clasificările lui Kazimieras Jaunius și Antanas Salys și cei din est din clasificarea lui Antanas Baranauskas. Suprapunerea ariilor menționate prin cartografiere computerizată a evidențiat poziția intermediară a aukštaițienilor occidentali din Šiauliai în raport cu subdialectele învecinate. Graiurile sudice ale acestui subdialect se remarcă prin faptul că, în toate clasificările, se află chiar la margine și intră în contact cu limbile slave din aceste locuri; prin urmare, pot fi considerate periferice. ANOTAȚIE Articolul prezintă un studiu geolingvistic al zonei sudice (cu Jonava și împrejurimile sale) a subdialectului Șiauliai din aukštaitiana occidentală. Materialul studiat este aukštaitiana occidentală din Șiauliai din clasificarea lui Zigmas Zinkevičius și Aleksas Girdenis, a 1 Îi mulțumesc sincer prof. dr. Danguolei Mikulėniene pentru tema propusă a articolului și pentru observațiile valoroase. C U V I N T E C H E I E: aukštaitiana occidentală din Șiauliai, clasificarea dialectelor lituaniene, geolingvistică, hartă lingvistică, Jonava, subdialecte periferice. C U V I N T E C H E I E: aukštaitiana occidentală din Šiauliai, clasificarea dialectelor lituaniene, geolingvistică, hartă lingvistică, Jonava, subdialecte periferice. 156 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos Aukštaitiana centrală din clasificarea lui Kazimieras Jaunius și Antanas Salys, precum și Prima aukštaitiană răsăriteană a lui Antanas Baranauskas. Compararea zonelor menționate prin aplicarea unei metode de cartografie computerizată a demonstrat situația intermediară a aukštaitianei occidentale din Șiauliai în raport cu subdialectele învecinate. Jonava și împrejurimile sale se disting prin faptul că, în toate clasificările, se află la marginea zonei și au contacte cu limbile slave din această regiune; ele pot fi considerate periferice. Metoda geolingvistică, care se impune treptat în dialectologia lituaniană, permite o nouă perspectivă asupra lucrărilor lingviștilor și a clasificărilor dialectelor lituaniene din diferite perioade, precum și compararea și sintetizarea, din diverse perspective, a datelor dialectale colectate în aceeași perioadă sau în perioade diferite (Mikulėnienė, Stafecka 2009: 141–163; Mikulėnienė, Trumpa 2008: 128–146; Geržotaitė 2009: 98; 2011: 13–23; 2011a). Obiectul acestui articol îl constituie graiurile din Jonava și împrejurimile sale, puțin cercetate până în prezent, care în clasificarea dialectelor lituaniene sunt atribuite celei mai sudice părți a aukštaitianei occidentale din Șiauliai (vezi fig. 1). FIG. 1. Graiurile sudice ale aukštaitianei occidentale din Șiauliai2 2 Localitățile indicate prin numere sunt și puncte ale Atlasului limbii lituaniene (în continuare – LKA) (vezi LKA I 21–30). Straipsniai / Articles 157 LAURA GERŽOTAITĖ Scopul articolului este de a prezenta evoluția acestui grai, în special a părții sale sudice, prin aplicarea metodei geolingvistice3. ARIA ANALIZATĂ Graiurile din aria discutată, situate la est de linia Baisógala–Dotnuva–Kėdainiai–Jonava, au fost menționate pe scurt în lucrările multor dialectologi (Salys 1935: 68; 1992: 304; Zinkevičius 1966: 15; 2002 [1969]: 377; 2006: 205; Morkūnas 1993: 7; Kazlauskaitė ir kt. 2007: 85–86). În clasificarea actuală a dialectelor lituaniene, Jonavà și împrejurimile sale sunt atribuite unei unități lingvistice teritoriale mai extinse – dialectelor šiauliškiai din aukštaičiai occidentali (Girdenis, Zinkevičius 1966: 139–147). Aceste împrejurimi aparțin dialectelor aukštaičiai occidentali, deoarece vocalele nazale ą, ę și diftongii an, am, en, em se păstrează intacte. Dialectele šiauliškiai se deosebesc de cele kauniškiai ale aukštaičiai occidentali prin următoarele trăsături: 1) retrag accentul din terminație; 2) scurtează vocalele lungi neaccentuate și lungesc vocalele scurte accentuate; 3) scurtează terminațiile neaccentuate (Zinkevičius 2006: 203–205; LKTCh 60–63; Kazlauskaitė ir kt. 2007: 25–28)4. În plus, graiurile se deosebesc și prin faptul că intră în contact cu limbile slave din aceste locuri. Aria dialectelor šiauliškiai din aukštaičiai occidentali, care cuprinde împrejurimile localităților Žagarė, Joniškis, Kruopiai, Šakyna, Stupurai, Šiauliai, Aukštelkė, Pakapė, Šaukotas, Šiluva, Betygala, Baisógala, Dotnuva, Kėdainiai, Šėta și Jonava, formează o fâșie lungă și îngustă, care se îngustează doar la sud de Šiauliai5. La vest, dialectele šiauliškiai din aukštaičiai occidentali se învecinează cu dialectele žemaičiai, iar la est – cu dialectele panevėžiškiai și širvintiškiai din aukštaičiai orientali. Dialectele šiauliškiai sudice se intercalează între dialectele kauniškiai din aukštaičiai occidentali și cele din aukštaičiai sudici (vezi LKA I, harta nr. 1; www.tarmes.lt). 3 Începuturile cercetărilor geolingvistice în lume sunt legate de activitatea dialectologului german Georg Wenker, iar în Lituania de lucrările lui Kazimieras Būga și Antanas Salys (LKE 32–33; Salys 1985: 73–76; Morkūnas 1977: 7–8; 1980: 41–52). În locul termenilor utilizați anterior geografia limbii, geografia lingvistică, termenul geolingvistică este tot mai larg consacrat în prezent (Mikulėnienė 2012; Mikulėnienė, Stafecka 2009: 40–42; www.tarmes.lt). Metodologia însăși s-a schimbat și continuă să se schimbe, stabilind, pe lângă obiectivele tradiționale, altele noi (Kalėdienė 2011; Aliūkaitė 2011: 257–259). 4 Cf. chestionarul privind trăsăturile dialectale distinctive ale dialectelor šiauliškiai din aukštaičiai occidentali, elaborat pentru proiectul din 2011 al Rimei Bakšienė, Astos Leskauskaitė și Daivos Vaišnienė, Cercetări geolingvistice contemporane în Lituania: optimizarea rețelei de puncte și diseminarea interactivă a informațiilor dialectale (Nr. VP1-3.1-ŠMM-07-K-01-028) (www.tarmes.lt). 5 Rūta Kazlauskaitė, bazându-se pe lucrările altor lingviști, pe hărțile din Atlasul limbii lituaniene, Enciclopedia limbii lituaniene și pe textele dialectelor šiauliškiai din aukštaičiai occidentali, include mai multe localități în aria menționată; vezi harta (Kazlauskaitė ir kt. 2007: 24). Astfel, aria cuprinde Džiūikai (punctul 132), atribuită în mod tradițional, adică potrivit LKA I (harta nr. 1), dialectelor varniškiai din žemaičiai sudici; Girėknalis (399), Ariógala (400), Lenčiai (401) și Daugėliškiai (439), atribuite dialectelor kauniškiai din aukštaičiai occidentali; precum și Surviliškis (335), atribuită dialectelor panevėžiškiai din aukštaičiai orientali. Nu sunt incluse în aria dialectelor šiauliškiai din aukštaičiai occidentali indicată de autoare Gegužìnė (499) și Pociūnėliai (265), care îi fuseseră atribuite dintotdeauna. 158 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos În acest articol, dialectele actuale ale lituanienilor din vestul Aukštaitija, subdialectul Šiauliai, sunt comparate cu dialectele de mijloc ale aukštaitienilor din clasificarea lui Kazimieras Jaunius și Antanas Salys și cu dialectele estice de primul tip din clasificarea lui Antanas Baranauskas. PREZENTAREA CERCETĂRII Nu există aproape deloc lucrări mai ample dedicate acestor graiuri. Primul care a scris despre limba din această zonă a fost Viktoras Poržežinskis (Поржезинский 1896: 1–28), care a analizat fonetica graiurilor dialectului lituanian răsăritean, incluse în districtele Šiauliai, Kaunas și Panevėžys ale guberniei Kaunas de atunci. El a menționat graiul din Žeimiai și din satele învecinate, care aparținea districtului Kaunas, dar nu l-a analizat separat. Dintre trăsăturile caracteristice acestui grai, precum și graiurilor înrudite din districtul Šiauliai, merită menționate păstrarea vocalelor nazale ą, ę și a diftongilor an, am, en, em, de exemplu: žāsis (cu ā), tấėsiu (cf. în graiul sudic al lituanienilor centrali žāsis, tấėsiu, rañka, âmžias (Поржезинский 1896: 8, 12); consoana l este pronunțată aici și în întregul dialect lituanian răsăritean ca o consoană dură, de exemplu: łasu „lesu”, ładas (cf. în graiul lituanian central lesù, lėdas), łangvas, paniała (Поржезинский 1896: 24). Descrierea graiului din Kulvós (pe baza limbii satului Rūčiūnai, aflat la aproximativ doi kilometri de Kulvós) a fost realizată de Jurgis Gerulis (Gerullis 1930: 48–51). Urmând clasificarea lui Baranauskas, el a încadrat acest grai în categoria dialectelor estice de primul tip, sudice, și a discutat particularitățile accentuării, ale sistemului vocalic și ale sistemului consonantic. Din punctul de vedere al cantității, vocalele sunt scurte, semilungi și lungi. În opinia sa, pot fi semilungi vocalele scurte accentuate i, u și primul element al diftongilor micști i, u + r, l, m, n, de exemplu: bù.βa «a fost», prapú.lt̄ «a pieri», mú.m «nouă». Vocala scurtă e la începutul cuvântului, precum și e cu intonație descendentă sau ascendentă, atunci când este primul element al diftongilor micști, devine a, de exemplu: ažī’s «rac», pukštā.lis «păsărel», gáˑr̄t «a bea». În dialect, vocalele lungi neaccentuate înaintea accentului, după accent și în terminații se scurtează, iar diftongii ie, uo se monoftonghează, de exemplu: grūdāˑli «grăuntele», nùtupė «a aterizat», bałtadznīˑtę «Baltaduonytė», vėroˑ «în viere». Se reduc primele elemente ale diftongilor (i)ai, ei, au, de exemplu: vaīˑka «copilului», akułōˑrėi «moașe», pukštāˑlis «păsărel». Vocalele de la sfârșitul cuvântului au reflexe diferite, de exemplu: dugnì «în fund»6, mamīˑtis «mămicii» (Gerullis 1930: 49–50). Sunt indicate nu mai puțin de cinci intonații: scurtă (Kurzton), bruscă (Stoßton), prelungită (Dehnton), mediană (Mittelton) și întreruptă (geschnittenem Dehnton). Ultimele două sunt discutate mai pe larg (Gerullis 1930: 48–49). Dintre particularitățile sistemului consonantic sunt menționate: durificarea lui l, de exemplu: dī.dėła «mare», galėˑtume «am putea»; înlocuirea lui j cu i nesilabic (notat į), de exemplu, įināi. (Gerullis 1930: 51). 6 Cf.: „7. Auslaut: a) Schriftlit. betontes -è > -u: dugnè > dugnì, dievè > dièβˌì“ (Gerullis 1930: 50). Straipsniai / Articles 159 LAURA GERŽOTAITĖ Toate aceste trăsături sunt ilustrate prin cinci texte scurte transcrise (Gerullis 1930: 52–53)7, la care s-a adăugat un cântec tradus de Abraomas Kulvietis și transcris: „Gott sey gelobet und gebenedeiet” sau „Pagarbints būki ir paczestawotas” (Gerullis 1930: 53). Localitățile periferice ale graiurilor aukštaitiene medii Kulvōs, Vėpriai, Surviliškis și Baisógala, în care sunt reduse diftongurile finale ai, au, au fost menționate și de Salys, însă limba acestor locuri nu a fost examinată mai pe larg (1935: 68; 1992: 304). Kazys Morkūnas a menționat graiurile šiauliškiai ale aukštaitienei occidentale din jurul localităților Šėta și Jonava, caracterizate prin trăsături specifice graiurilor periferice, adică printr-o interacțiune puternică cu limbile slave, dar nu le-a examinat mai pe larg (1993: 7). Bonifacas Stundžia a scris despre accentuarea, sistemul vocalic și sistemul consonantic ale graiului din Ūpningai, precum și despre unele trăsături morfologice (1980: 98–100; 1988: 111–114). Acest grai este împărțit în două subgraiuri, care se deosebesc prin trăsături fonetice (reflexele a de la sfârșitul cuvântului, corespondentele desinențelor a, e (< –*án, –*én) și ą, ę). Într-unul dintre subgraiuri, căruia îi sunt atribuite satele Dagilioniai, Vareikiai, Aukštākai̇mis, Ūpningai, Kunigiškiai și Saleni̇nkai, a final este redat printr-o vocală de tip u, notată v, de exemplu: vāsaru, dvkrūs, iar în locul desinențelor a, e (< –*án, –*én) și ą, ę se pronunță u, i, notate v, l, de exemplu: káru «karą», šilkinį «šilkinę», glūvėnumi. În al doilea subgrai, care cuprinde satele Vānagiškis, Padaigai și Keižoniai8, a final neaccentuat se pronunță fără nuanță de u, dar este și el redus, de exemplu: vėžɔ, visbs, tvártbs (și tvártbs), iar în locul desinențelor a, e (< –*án, –*én) și ą, ę se pronunță a, e, de exemplu: vargà, raj̇kà «ranką». Diftongii din rădăcină an, en și nazalele ą, ę sunt păstrate în întreaga arie (Stundžia 1980: 98; 1988: 112). Potrivit lui Stundžia, celelalte trăsături sunt comune întregului grai din Ūpningai. În satele de lângă granița cu graiurile širvintiškiai ale aukštaitienei orientale, vocalele ė, o devin diftongi, de exemplu: nepadėjė «nepadėjo», r ū̄vėm «rovėm»; diftongul uo este redat prin u̯o sau ɔ, de exemplu dū̯dɔ (și dɔdɔ). Diftongul cu accent circumflex și neaccentuat ai este redus, de exemplu krūmbi̇. Accentul este retras de la desinența scurtă pe penultima silabă, care conține o vocală lungă sau diftongul ie, uo, cu excepția vorbitorilor pentru care lituaniana este a doua limbă (Stundžia 1980: 99–100). După cum observă Stundžia (1980: 99), în vorbirea localnicilor pentru care lituaniana este limba maternă, accentele tonale ale vocalelor și diftongilor se deosebesc, însă sunt slab marcate. Dintre trăsăturile morfologice, sunt de menționat formele de persoana întâi singular ale prezentului verbelor cu t, d, de exemplu: áudiau «audžiau», statiau «stačiau»; verbe iterative, de exemplu: apardinėja «aparia»; prepoziția iž «iš», de exemplu: iž ryto (Stundžia 1980: 100). Unele trăsături de accentuare și ale sistemelor vocalic și consonantic ale graiului din Jonavõs, apărute în urma contactelor cu limbile slave, au fost discutate de Rūta Kazlauskaitė (2008: 600–609). Potrivit mărturiei autoarei, în acest grai, ė, o accentuate devin diftongi într-o măsură redusă, de exemplu: stuv’ė̃t 7 Toate cele unsprezece dialecte distinse de Baranauskas sunt prezentate prin aceleași texte. 8 Stundžia (1980: 98) nurodo Keižonių kaimo pavadinimą ir išnašoje paaiškina, kad kaimų pavadinimai jo teikiami tokie, kokie buvo užrašyti iš vietinių gyventojų. 160 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos ‘a sta’, žmᵘónis ‘oameni’; diftongii ie, uo, sunt monoftongați, de exemplu: dʲėnas ‘zile’, pardᵘóda ‘vinde’. Cei crescuți în familii mixte pronunță astfel: jaunesnę.m ‘mai tineri’, atvaž.š.f ‘a veni’. Locuitorii acestor ținuturi, care cunosc mai multe limbi încă din copilărie, nu folosesc unele consoane palatalizate. După consoanele nepalatalizate se modifică vocalele anterioare, de exemplu: pù.sesesres ‘verișoare’, žã.mes ‘pământuri’, grĩ.čė ‘casă țărănească’. Vocalele finale neaccentuate se reduc; accentul se retrage de la terminația scurtă nu numai pe penultima silabă, care conține o vocală lungă sau un diftong ie, uo, ci și pe o silabă cu diftong. Se tinde spre uniformizarea locului accentului în paradigma cuvântului. Au fost publicate texte din aceste graiuri, înregistrate la Akmeniai și Trakai (LT II 238–239, 246–248; Kazlauskaitė 2005: 66–67): vˈiːrʋs tˈeiˌpà(t) turˈė ju pˈėn.ˈkˈis; bū.va labbī. sun.ku Akmeniai (LT II 239), turė dawom ękli čė↑ vadi.namà // givæ.nambs nã.mbs↑ Akmeniai (Kazlauskaitė 2005: 66), iˌvarˇ.ks tˈei. kôˈlˈii paũ.ks vьlikai. Trakai (LT II 247); Reniūnai (parohia Panoteriai) (Markevičienė 2001: 169–170): ãitra diėna vĩ·rai aĩdava láˈistīt mᵘóteris; būˈdava gavˈėne (Markevičienė 2001: 169), labaĩ būˈdava gegũ.žes mˈėnesi ažuliˌnu vabalū. // kar̃kvabalij; viénus vaikį.nvs (Markevičienė 2001: 170); Ūpninkai, Markūtiškiai și Gaižūnai⁹ (Kazlauskaitė ir kt. 2007: 87–93, 95–97; LKT 223): tašˌvienvs / viriˌš eis givæˈnv Upninkai (Kazlauskaitė ir kt. 2007: 90), mãˈma būˈdava kalėdom / kleckėˈls kæːpą / dà pirãˈga i.šǩepa Markutiškiai (Kazlauskaitė ir kt. 2007: 91), ĩ·ra trĩ·s ježerai: juódvs jėˈžervs, áˈpskrivus iir báˈltvs Markutiškiai (LKT 223), tié gíˈde gíˈde / ligᵘónine gulėˈje / tóˈku stᵘóru kᵘóje i lĩ.[ka] Gaižūnai (Kazlauskaitė ir kt. 2007: 96); Jaugeliškiai (Kazlauskaitė 2005: 68–69): paskui dar↑ tᵘóke šuniˈbe buuãu padã.ris↑ (Kazlauskaitė 2005: 69); Žeimiai¹⁰, Pasoda, Batėgala¹¹ și Gegužinė (LKT 221–222, 224–225): tukˈoˈs suó̃gus áˈsti rūˈkšˈus Žeimiai (LKT 221), aĩnu aĩnu jisai, žˈuˈri – pirtˈė la apáˈugu(s) žõˈlv Pasoda (LKT 221), pàc šenãˈuja sėˈnis: kóˈkˈa sˈveikatà, tóˈks šenãˈuimas Batėgala (LKT 224), lakštĩngela labaĩ gražẽi čĩ.lba; nusipirka gelãžini plūˈgu Gegužinė (LKT 225). Fragmentele prezentate reflectă în mod evident particularitățile discutate ale arealului de graiuri analizat. DISCUTAREA GRAIURILOR DIN PERSPECTIVĂ GEOLINGVISTICĂ Senojoje Jauniaus ir Salio tarmių klasifikacijoje (Salys 1933: 21–34; 1935: 1–87; 1946: 1–67; 1992: 3–140) dabartinius šiauliškius sudaro dalis aukštaičių vakariečių žiemiečių ir aukštaičių viduriečių (žr. 2 pav.). 9 Se respectă forma oficială indicată în LKA I 26. 10 Înregistrat ca Žeimis. 11 Înregistrat ca Betégala. Straipsniai / Articles 161 LAURA GERŽOTAITĖ FIG. 2. Clasificarea dialectelor lui Kazimieras Jaunius și Antanas Salys Dialectele aukštaitiene centrale au păstrat intacte diftongurile am, an, em, en și vocalele nazale ą, ę, la fel ca dialectele occidentale, însă în privința pronunțării lui l dur înainte de ė sunt apropiate de dialectele orientale (Salys 1946: 53; 1992: 109). Harta prezentată arată că dialectele aukštaitiene centrale ale lui Salys par împărțite în două areale: unul nordic (la sud de Šiauliai, acest areal se întrerupe complet) și unul sudic, care începe la Legečiai12. Aceste areale se deosebesc nu doar prin particularități lingvistice. Este evidentă și limita naturală dintre aceste părți: „[...] de la Šiauliai până la confluența râurilor Bėržė și Šušvė se întinde o fâșie lungă de mlaștini și păduri rareori locuite” (Salys 1992: 111). Într-adevăr, în aceste locuri există numeroase mlaștini, 12 Iš Salio aukštaičių viduriečių ploto aprašo (1946: 38, 54; 1992: 77, 111) ir pridėto lietuvių tarmių žemėlapio matyti, kad šių aukštaičių plotas šiek tiek žemiau Šiaulių susiaurėja, bet visiškai nenutrūksta. 162 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos FIG. 3. Aukštaičiai viduriečiai în clasificarea dialectală actuală turbării (turbăriile Rėkyvos și Šūlinkių, mlaștinile Tytuvėnų și Šiluvos) și masive forestiere întinse (Mažuolių, Liaudiškių și Užpelkių) (vezi LK 40, 41, 56, 57). În cea de-a doua arie a dialectului aukštaičiai viduriečiai (cea sudică), începând cu Legečiai, intră împrejurimile localităților Baisógala, Gražiškiai, Šlapabėržė, Kėdáinių, Jonavõs, Kaũno, Kaišiadorių și Prienų. În această clasificare dialectală, aukštaičiai viduriečiai se află între aukštaičiai vakariečiai (žiemiečiai, veliuoniečiai și pietiečiai), aukštaičiai rytiečiai (pantininkai, puntininkai) și dzūkai occidentali. Dialectul actual vakarų aukštaičiai šiauliškiai și vechea clasificare aukštaičiai viduriečiai au o distribuție geografică foarte asemănătoare, însă există și diferențe (vezi fig. 3). Din această hartă se observă că: 1) aukštaičiai viduriečiai ai lui Salys intrau în partea estică a ariei actuale a dialectului šiauliškiai; 2) partea sudică a ariei aukštaičiai viduriečiai cuprindea nu numai teritoriul actual al dialectului vakarų aukštaičiai šiauliškiai, ci și o parte considerabilă a ariei vakarų aukštaičiai kauniškiai și o mică parte din teritoriile învecinate ale dialectului pietų aukštaičiai. Straipsniai / Articles 163 LAURA GERŽOTAITĖ FIG. 4. Vakarų aukštaičiai šiauliškiai în clasificarea dialectală a lui Antanas Baranauskas13 Harta prezentată arată că limita estică a teritoriilor actuale ale dialectului vakarų aukštaičiai šiauliškiai și ale vechii clasificări aukštaičiai viduriečiai coincide. În plus, limita estică a vechii clasificări aukštaičiai viduriečiai coincide aproape cu izofonele vocalelor a, e accentuate pe radical (vezi LKA II, harta nr. 44) și ale am, an cu accent circumflex pe radical (vezi LKA II, harta nr. 69). La est de aceste izofone, vocalele nazale ą, ę și primul element al diftongilor încep să se îngusteze (vezi fig. 2). Limita vestică a aukštaičiai viduriečiai coincide aproape cu izofonele l înainte de e și, în special, de ė (vezi LKA II, hărțile nr. 15, 28); la est de acestea (așadar, și pe aproape întreg teritoriul aukštaičiai viduriečiai), l se pronunță dur (vezi fig. 2). Compararea acestor două clasificări 13 Sud. Laura Geržotaitė (2011). 164 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos arată poziția intermediară a graiului șiauliai din subdialectul vest-aukštaitian în raport cu subdialectele învecinate. Așadar, Jonava și împrejurimile sale se află la marginea ariilor dialectale comparate. Din harta aproximativă a dialectelor limbii lituaniene alcătuită de Baranauskas (vezi fig. 4) reiese că aria primului grup al răsăritenilor cuprindea împrejurimile localităților Joniškis, Radviliškis, Šeduva, Smilgiai, Kėdainiai, Jonava și Kaunas. De asemenea, aria acestui subdialect se extindea puțin în guberniile Suwałki și Vilnius. Este posibil ca primii răsăriteni din grupul sudic să fi ocupat în sud și sud-est o arie oarecum diferită (mai întinsă) decât cea indicată pe hartă. Având în vedere descrierile lui Baranauskas (Барановский 1898: 49–51), care nu sunt exacte, aria acestui subdialect reprezentată pe hartă poate fi, de asemenea, doar aproximativă. În clasificarea lui Baranauskas, primii răsăriteni, în a căror arie au fost incluși aukštaitienii centrali menționați de Salys, se învecinau la vest cu vesticulii de iarnă și cu sudicii, iar la est cu al doilea și al treilea grup al răsăritenilor. Comparând ariile actualului subdialect șiauliai din vestul aukštaitian cu cele ale primului grup al răsăritenilor (vesticulii de iarnă și sudicii) din clasificarea lui Baranauskas, se observă diferențe semnificative (vezi fig. 4)14. În raport cu aria subdialectului șiauliai din vestul aukštaitian, primii răsăriteni sunt deplasați considerabil spre est și se extind într-o parte însemnată a ariei actualului subdialect panevėžys din estul aukštaitian. Aria subdialectului șiauliai din vestul aukštaitian este ea însăși neomogenă. Ea cuprinde o mare parte din aria vesticulilor de iarnă și o mică parte din cea a sudicilor la Baranauskas; totodată, în această arie intră o mică porțiune a ariei primilor răsăriteni de iarnă, cu Joniškis și împrejurimile sale, precum și a sudicilor, cu Jonava și împrejurimile sale. În această clasificare, Jonava și împrejurimile sale se află la marginea ariei sudicilor din primul grup al răsăritenilor. În plus, aceste localități se aflau la marginea guberniei Kaunas, aproape de hotarul guberniilor Kaunas și Vilnius; vezi harta (Mikulėnienė, Trumpa 2008: 129). Și Ūpnikai se afla chiar la margine: „Upnikai (districtul Ukm.) se află chiar lângă granița guberniei Vilnius; de aceea, oamenii de aici sunt polonizați și mai puțin instruiți decât în alte părți [...]” (Augštaitis15 1914: 2). Totuși, numai Salys (1992: 303) a scris despre poziția distinctă a aukštaitienilor centrali (sau a unei părți a actualului subdialect șiauliai din vestul aukštaitian), ale căror fâșii lungi și înguste se întind pe aproape întreaga arie a limbii lituaniene: „aria este în nord o fâșie foarte îngustă, pe alocuri mixtă printre păduri. Mai largă în sudul ei”. Aukštaičių viduriečių, kaip atskiros patarmės, neskyrė Baranauskas (Барановский 1898: 49–51; www.tarmes.lt)16. Jaunius šią patarmę išskyrė tik Lietuvių kalbos gra- 14 Ariile aukštaitienilor centrali din clasificările lui Jaunius și Salys și ale primului grup al răsăritenilor la Baranauskas, „suprapuse” una peste alta, ar fi diferit mai puțin. 15 Autorul acestui text nu a fost identificat deocamdată. 16 De remarcat că Baranauskas îi asocia pe primii răsăriteni cu vesticulii, deși îi numea răsăriteni (Барановский 1898: 56). Straipsniai / Articles 165 LAURA GERŽOTAITĖ matikoje (Явнис 1911: 23), o Kaũno gubernijos tarmių aprašuose, kaip ir Baranaus-kas, aukštaičius skyrė tik į vakarietčius ir rytiečius (Явнис 1894: 175; 1897: 178). Būga kalbamąjį plotą priskyrė prie rytiečių (1961: 85–97). Taigi aukštaičiai vidu-riečiai tėra pereinamasis plotas tarp vakarų ir rytų aukštaičių, arba „[...] sudaro tik pereiginę tarmę iš rytiečių aukštaičių į vakarietčius“ (Salys 1992: 303). Negalėdamas nurodyti ryškių skiriamųjų ypatybių (vieninteliu aukštaičių vakarietčių ir aukštaičių viduriečių skiriamuoju požymiu kalbininkas laikė kieto l prieš ė tarimą žodžio pradžioje), kuriomis aukštaičiai viduriečiai skiriasi nuo aukštaičių vakarietčių ir aukštaičių rytiečių, Salys rašė: „šītame skirstyme kokio griežtumo negali būti. Ats-kiros ryškios tarmės nesudaro“ (1946: 53; 1992: 109). Datorită acestei poziții geografice, această zonă se apropie de dialectele învecinate și prin alte particularități lingvistice. De exemplu, în împrejurimile localităților Kulvõs, Vėprių, Šėtos, Surviliškio și Baisóg alos se observă reducția, caracteristică vorbitorilor din estul învecinat (actualii aukštaičiai din est) (Salys 1992: 304). O reducție clară se întâlnea în vechiul grai din Kulvõs (Gerullis 1930: 52–53), precum și în textele dialectale consemnate în împrejurimile localității Baisóg alos (Вольтеръ 1904: 336–338). În acestea, u scurt în terminații este redat printr-o variantă vocalică u slabă, „estompată” (υ), de exemplu: gražūs (Gerullis 1930: 52), àdatus (Gerullis 1930: 52), suprantùs vãrnas (Gerullis 1930: 52); a scurt, accentuat și neaccentuat, este redat printr-o variantă vocalică a „estompată” (α, ə), de exemplu: užkėikts dvõras (Вольтеръ 1904: 337), viẽna pana (Вольтеръ 1904: 337), kūnigas (Вольтеръ 1904: 337), uzbõnas (Gerullis 1930: 52); se reduc primii membri ai diftongilor, de exemplu: kailinėi. (Gerullis 1930: 52), iïsai. (Gerullis 1930: 52). Mai târziu, după ce lingviștii au cercetat această zonă, s-a ajuns la concluzia lui Salys că aukštaičiai din centru nu constituie un dialect distinct (Zinkevičius 2002 [1969]: 366), deoarece: 1) „nu au nicio particularitate lingvistică proprie, specifică numai lor”; 2) teritoriul lor nu este continuu, iar în dreptul orașului Šiauliai se întâlnesc aukštaičiai din vest și din est; 3) „zona atribuită lor se împarte clar, din punct de vedere dialectal, într-o parte sudică și una nordică, fiecare fiind mult mai apropiată de dialectul vecinilor săi decât de cealaltă” (Zinke-vičius 2002 [1969]: 366). În clasificarea actuală, după ce dialectele au fost împărțite nu pe baza caracteristicilor consoanelor, ci pe baza particularităților vocalismului și accentuării, aukštaičiai din centru au fost încadrați la aukštaičiai din vest (Girdenis, Zinkevičius 1966: 139–147; Zinkevičius 2002 [1969]: 366). Nu era posibilă încadrarea aukštaičiai din centru la aukštaičiai din est din mai multe motive: 1) dacă aukštaičiai din centru ar fi fost încadrați la aukštaičiai din est, nu ar fi existat o trăsătură comună care să-i distingă pe aukštaičiai, deoarece l este palatalizat și de aukštaičiai din sud; 2) astfel, încadrarea părții sudice a aukštaičiai din centru, mai apropiată de aukštaičiai din vest, la aukštaičiai din est ar părea artificială; 3) în lucrările lingviștilor sunt delimitate graiurile din împrejurimile Šiauliai ale aukštaičiai din sud-vest, situate la est de linia Baisógala–Dotnuva–Kėdainiai–Jonava, încadrate, de asemenea, la aukštaičiai din vest; vezi harta (Kazlauskai-tė ir kt. 2007: 84). Acestea, influențate puternic în prezent de aukštaičiai din est învecinați, cei din Panevėžys- 166 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos kių (suplakami trumpieji balsiai galūnėse), anot Zinkevičiaus (2002 [1969]: 367), anksčiau nesiskyrė nuo vakarų aukštaičių. Încadrarea aukštaičiai din centru la aukštaičiai din vest, ca și celelalte modificări, a stârnit numeroase discuții între dialectologi (Karaliūnas, Sabaliauskas 1967: 154–156; Vitkauskas 1967: 3; Grinaveckis 1968: 2; Grinaveckienė, Senkus 1968: 6; Kazlaus-kas 1968: 410; Skardžius 1968: 215–218). Potrivit Elenei Grinaveckienė și lui Juozas Senkus (1968: 6), „eliminarea dialectului secundar al aukštaičiai din centru nu este motivată suficient de clar în lucrare și este destul de mecanică”. Noua clasificare a dialectelor a fost criticată și de Pranas Skardžius, căruia i s-a părut discutabilă și deloc evidentă (1968: 217). El nu a fost de acord nici cu eliminarea aukštaičiai din centru și a scris că această modificare „li se va părea multora greu de acceptat” (Skardžius 1968: 218). Neomogenitatea graiurilor cercetate se reflectă și în terminologia clasificărilor dialectale (vezi fig. 5). 5 FIG. Zona graiurilor cercetate în clasificările dialectelor lituaniene După cum se vede în fig. 5, autorii diferitelor clasificări ale dialectelor limbii lituaniene au încadrat aceeași zonă de fiecare dată la alt dialect secundar. Această variație terminologică permite să se vorbească și despre posibila lipsă de continuitate a zonei cercetate, caracteristică, în general, graiurilor de la periferia arealelor dialectale. PERIFERICITATEA GRAIURILOR CERCETATE Perifericitatea graiurilor din arealul sudic al subdialectului Šiauliai din dialectul aukštaitian occidental ar fi putut fi influențată de limbile slave din aceste locuri, deoarece localitățile cercetate se află într-unul dintre cele trei Straipsniai / Articles 167 LAURA GERŽOTAITĖ areale ale limbii poloneze – Kėdainiai–Jonavõs (vezi Fig. 1), unde, de la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, existau multe moșii și conace poloneze (Zinkevčius 1992: 68). Numai în împrejurimile localității Jonavõs, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a consemnat existența a peste șaptezeci de moșii (Karaliūnienė 1999: 31). Dintre acestea, trebuie menționată mai întâi moșia Skarūliai, strâns legată de istoria orășelului Jonavõs și situată la doar câțiva kilometri de acesta (Jankauskas 2000: 9–10), precum și moșiile Barbõrlaukis, Bukonys, Dróbiškiai, Markūtiškiai, Žeimiai, Kulvōs, Gegužinė etc. (pentru detalii, vezi Kviklys 1965: 363–369, 456–460, 549; Semaškaitė 2010: 50, 79–80, 109, 228, 481–482; Karaliūnienė 1999: 31–33, 53–55, 57–58; Vitkauskienė 2007). Existența unor asemenea moșii, de pildă în împrejurimile localității Žeimiai, este consemnată în presa vremii: „în această parohie sunt câteva conace și vreo duzină de mici nobili sărăciți [...]. Trecând pentru prima dată prin orășelul Zeimės, am crezut că aici totul este în lituaniană, fiindcă inscripțiile de pe case sunt toate în lituaniană. Dar, când îi abordezi, răspund că nu-și cunosc limba părinților” (Vabalninko Juozas17 1910: 642)18. Kazys Morkūnas (1993: 7) a fost, se pare, primul care a atras atenția asupra situației unor graiuri aflate în aria centrală a limbii lituaniene, scriind că aceste graiuri „au și mai multe trăsături specifice dialectelor (respectiv, graiurilor) periferice – o interacțiune puternică cu limbile slave (polona, rusa)”. Stundžia (1988: 113; 1980: 100) a menționat posibilitatea influenței limbilor polonă și rusă asupra graiurilor din centrul Lituaniei. După ce a discutat limba din Ūpninkai și împrejurimi, atribuită subdialectului Šiauliai din dialectul aukštaitian occidental, a numit acest grai periferic, cu trăsături ale subdialectelor Šiauliai și Širvintos din dialectul aukštaitian occidental, precum și ale subdialectului Panevėžys. În plus, potrivit lui Stundžia (1988: 113), în această „împrejurime trăiesc oameni din generația mai veche care vorbesc rusă și polonă (există chiar câteva sate întregi – Perelozai, Apeikiškiai...), dar care știu și lituaniana (adevărat, cu un oarecare accent)”. Influența acestor limbi poate fi explicată, în opinia lui Stundžia (1988: 113), prin durificarea consoanelor š, ž, t, d, monoftongizarea ușoară a diftongilor accentuați uo, ie și diftongizarea vocalelor o, ė, apărută în graiul din împrejurimile localității Ūpninkai, însă „fără cercetări speciale este greu să se spună ceva concret”. Cercetarea Kazlauskaitėi (2008: 600–608) arată că graiul din împrejurimile localității Jonavõs și limba polonă locală se influențează reciproc. Ca urmare a acestei interacțiuni, diftongii lituanieni ie, uo se monoftongizează, iar unele consoane nu se palatalizează. În plus, potrivit Kazlauskaitėi (2008: 608), limba polonă poate contribui la deteriorarea sistemului de accentuare al graiurilor lituaniene locale. 17 Sub acest pseudonim și sub altele semna Juozas Gvildys (1884–1968) – profesor, participant la mișcarea națională, colaborator al presei periodice (Mačiulis 2007; LE VIII 75). 18 Kunigo, draudžiamos spaudos platintojo Mato Miežinio (1851–1929) teigimu, Žeimių parapiją labai sulenkino joje dirbę kunigai S. Grigalinskas (1820–1864) ir Taurosevičius (1864–1896) (X. M. 1909: 2; 1909a: 2). Šio laikraščio numeriuose šis kunigas pasirašė kaip X. M. (Mačiulis 2007). 168 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos Cu ceva mai devreme, lingvistul Valerijus Čekmonas ajunsese aproape la aceleași concluzii, arătând că, în lituaniana vorbitorilor informatori de alte limbi din aceste împrejurimi, distincția dintre vocalele lungi și scurte și dintre diftongii cu accent ascuțit și circumflex dispăruse practic19. Cu alte cuvinte, aceste dialecte lituaniene se caracterizează tocmai prin ceea ce caracterizează și limba polonă locală. Dispariția opoziției dintre vocalele lungi și scurte este una dintre cele mai evidente trăsături comune. O mare parte a subdialectului Šiauliai din dialectul aukštaitian occidental, colțul nordic al dialectului aukštaitian sudic și vorbitorii dialectelor aukštaitiene orientale (subdialectele Širvintos și Panevėžys) scurtează vocalele lungi neaccentuate și le lungesc pe cele scurte accentuate (LKTCh 61–62; Zinkevičius 2006: 82–83). Linia care înconjoară aria dialectului aukštaitian în care vocalele lungi neaccentuate se scurtează în silabele preaccentuale trece prin Jõniškis, Šiauliai, Ariógala, Babtus, Jonavą, Kaišiadoris, Musninkus, Giedraičius, Anykščius, Karšakiškis, Vabalninką și la est de Biržai. Vocalele scurte accentuate se lungesc la nord și la est de linia care cuprinde următoarele localități: Jõniškis, Šiauliai, Ariógala, Jonavą, Musninkus, Pabradė (Zinkevičius 1966: 107, 109). Potrivit lui Zinkevičius (2006: 83), acest proces se explică prin influența sporită a accentului și este legat de nivelarea intonațiilor în mare parte a dialectelor, mai ales în cele din centrul Lituaniei. În mod corespunzător, și limba lituaniană influențează polona locală, întrucât într-o parte considerabilă a subdialectului Šiauliai, precum și în ariile învecinate ale subdialectului Širvintos și ale subdialectelor sud-vestice Panevėžys, oamenii trecuseră la limba polonă, fiind astfel bilingvi atunci și fiind și astăzi (Zinkevičius 2006: 84). În primul rând, ca efect al acestei interacțiuni, trebuie menționată confundarea vocalelor poloneze i și y (Zielińska 2002: 86–87; 2004: 107; Rieger 2006: 11–47; Karaś, Rutkowska și colab. 2001). Dvikalbę situaciją atskleidė ir 1996, 1997, 1999–2000 m. Čekmono atliktas sociolingvistinis Jonavõs rajono tyrimas (Чекмонас 2001). Surinkta medžiaga iš Batėgalos, Padaigų, Pasódos, Markūtiškių, Kulvõs, Žeimių, Gegužinės punktų ir jų apylinkių parodė, kad vyriausieji šių vietų atstovai geriau ar blogiau mokėjo lenkų kalbą (Чекмонас 2001: 79). Paskutiniai 2011 m. ekspedicijų duomenys, surinkti iš Jonavõs apylinkių, rodo, kad dabar lenkų kalba šiose vietose beveik išnykusi, nors lenkiškai kalbančių informantų beveik visur pavyko rasti20. 19 Cf.: „Atrage imediat atenția faptul că, în vorbirea sa lituaniană, vocalele lungi și scurte practic nu se disting (iar lungimea și scurtimea sunt legate de conturul intonațional al frazei); intonațiile silabice din combinațiile diftongice sunt realizate fără relief și inconsecvent [...]” (Чекмонас 2001: 87). 20 Expedițiile dialectologice din districtul Jonavõs (Žeimiai, Gaizūnai, Markūtiškiai, Pasóda, Kulvà, Batégala, Ūpnikai, Gegužinė) s-au desfășurat în lunile iulie–august 2011, în cadrul proiectului Cercetări geolingvistice în Lituania: optimizarea rețelei de puncte și diseminarea interactivă a informațiilor dialectale (Nr. VP1-3.1-ŠMM-07-K-01-028; instituția coordonatoare – Institutul de Limbă Lituaniană, conducătoarea proiectului, prof. dr. Danguolė Mikulėnienė). Pentru detalii, vezi: www.tarmes.lt. Straipsniai / Articles 169 LAURA GERŽOTAITĖ CONCLUZII Analiza geolingvistică a arealului graiurilor din împrejurimile orașului Jonavõs arată că graiurile sudice ale subdialectului šiauliškiai din dialectul vest-aukštaitian, discutate aici, pot fi considerate periferice din cauza a două aspecte analizate în articol și legate între ele: 1) poziției geografice marginale în raport cu celelalte subdialecte (apartenența dialectală triplă a acestui areal nu este întâmplătoare și se reflectă în terminologie: în clasificarea actuală a dialectelor limbii lituaniene, acesta aparține subdialectului šiauliškiai din dialectul vest-aukštaitian, în cea veche – dialectului aukštaitian de mijloc, iar în clasificarea lui Baranauskas – dialectului estic, primul subdialect sudic); 2) interacțiunii cu limbile slave. Caracterul periferic al graiurilor din împrejurimile orașului Jonavõs este confirmat nu de unul, ci chiar de mai multe decupaje cronologice ale acestei analize, realizate pe baza unor clasificări diferite ale dialectelor lituaniene. LITERATŪRA Aliūkaitė Daiva 2011: Projektas „Šiuolaikiniai geolingvistikos tyrimai Lietuvoje: punktų tinklo optimizacija ir interaktyvioji tarminės informacijos sklaida“. – Respectus Philologicus 20 (25), 257–259. Augštaitis 1914: Lenkybės vaisiai. Upninkai. – Viltis 40, 2. Bakšienė Rima, Leskauskaitė Asta, Vaišnienė Daiva 2011: Vakarų aukštaičių šiauliškių garso įrašų skiriamųjų ypatybių klausimynas. Interneto prieiga: http://www.tarmes.lt/index_meniu.php?id=5. Būga Kazimieras 1961: Rinktiniai raštai 3, sud. Zigmas Zinkevičius. Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla. Gerullis Georg 1930: Litauische Dialektstudien. Leipzig: Markert & Petters Verlag. Geržotaitė Laura 2009: Rankos pirštų pavadinimai lietuvių kalbos tarmėse. Magistro darbas. Kaunas: Vytauto Didžiojo universitetas. Geržotaitė Laura 2011: Anties pavadinimai lietuvių kalbos tarmėse. – Baltu filoloģija 20(2), 13–23. Geržotaitė Laura 2011a: Vakarų aukštaičiai šiauliškiai tarmių klasifikacijose: geolingvistinis aspektas. – Tarptautinės mokslinės konferencijos Sociolingvistine dialektologija: baltų tarmių tyrimai pranešimų tezės 2011 m. spalio 21–22 d. Vilniaus universiteto Kauno humanitarinio fakulteto Lietuvių filologijos katedra, Lietuvių kalbos instituto Kalbos istorijos ir dialektologijos skyrius. Interneto prieiga: http://www.tarmes.lt/images/Veikla/Laura%20GERZOTAITE.pdf. 170 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos Girdenis Aleksas, Zinkevičius Zigmas 1966: Dėl lietuvių kalbos tarmių klasifikacijos. – Kalbotyra 14, 139–147. Grinaveckienė Elena, Senkus Juozas 1968: Naujas veikalas apie mūsų tarmes. – Literatūra ir menas 25, 6. Grinaveckis Vladas 1968: Žymus veikalas apie lietuvių kalbos tarmes. – Tiesa 113, 2. Jankauskas Vidmantas 2000: Jonavos šv. Jokūbo bažnyčia ir parapija. Vilnius: Vilniaus dailės akademijos leidykla ir spaustuvė. Kalėdienė Laima 2011: Geolingvistikos radimosi sąlygos Lietuvoje. – Tarptautinės mokslinės konferencijos Sociolingvistinė dialektologija: baltų tarmių tyrimai pranešimų tezės 2011 m. spalio 21–22 d. Vilniaus universiteto Kauno humanitarinio fakulteto Lietuvių filologijos katedra, Lietuvių kalbos instituto Kalbos istorijos ir dialektologijos skyrius. Interneto prieiga: http://www.tarmes.lt/images/Veikla/Laima%20KALEDIENE.pdf. Karaliūnas Simas, Sabaliauskas Algirdas 1967: Kapitalinis lietuvių dialektologijos veikalas. – Pergalė 6, 154–156. Karaliūnienė Regina 1999: Jonava – Lietuvos kraštas. Vilnius: Trys žvaigždutės. Karaś Halina, Rutkowska Krystyna ir kt. 2001: Język polski na Kowieńszczyźnie. Historia, sytuacja socjolingwistyczna, cechy językowe, teksty. Warszawa–Wilno: ELIPSA. Kazlauskaitė Rūta 2005: Šiauliškių patarmės pietinių šnektų tekstai ir komentarai. Šiauliai: Šiaulių universiteto leidykla. Kazlauskaitė Rūta ir kt. 2007: Vakarų aukštaičiai šiauliškiai. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. Kazlauskaitė Rūta 2008: Jonavos šnektos fonetinės ypatybės. – Kalbos istorijos ir dialektologijos problemos 2, 600–609. Kazlauskas Jonas 1968: Lietuvių kalbos istorinė gramatika. Vilnius: Mintis. Kviklys Bronius 1965: Mūsų Lietuva 2. South Boston (Mass.): Lietuvių enciklopedijos leidykla. LE VIII – Lietuvių enciklopedija 8. South Boston (Mass.): Lietuvių enciklopedijos leidykla, 1956. LK – Lietuvos kelių atlasas, vyr. red. Mindaugas Baltrušaitis. Vilnius: Briedis, 2010. LKA I–II – Lietuvių kalbos atlasas 1. Leksika; 2. Fonetika, ats. red. Kazys Morkūnas. Vilnius: Mokslas, 1977–1982. LKE – Lietuvių kalbos enciklopedija, parengė Kazys Morkūnas. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 1999. LKT – Lietuvių kalbos tarmės. Chrestomatija, ats. red. Kazys Morkūnas. Vilnius: Mintis, 1970. Straipsniai / Articles 171 LAURA GERŽOTAITĖ LKTCh – Bacevičiūtė Rima, Ivanauskienė Audra, Leskauskaitė Asta, Trumpa Edmundas. Lietuvių kalbos tarmių chrestomatija. Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 2004. LT II – Urbanavičiūtė-Mark evičienė Žaneta, Grinaveckis Vladas. Lietuvių tarmės 2. Vilnius: Vilniaus pedagoginis universitetas, 1992. Mačiulis Jonas 2007: Slapyvardžių sąvadas (kompaktinė plokštelė). Vilnius: Lietuvos nacionalinė Martyno Mažvydo biblioteka. Markevičienė Žaneta 2001: Aukštaičių tarmių tekstai 2. Vilnius: Vilniaus universiteto leidykla. Mikulėnienė Danguolė 2012: Lietuvių tarmių tinklas: jo ištakos ir optimizacija. – Acta Linguistica Lithuanica (atiduota spaudai). Mikulėnienė Danguolė, Stafecka Anna, sud., 2009: Baltu valodu atlants. Prospekts = Baltų kalbų atlasas. Prospektas = Atlas of the Baltic languages: A Prospect. Rīga: Latvijas Universitātes Latviešu valodas institūts, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. Mikulėnienė Danguolė, Trumpa Edmundas 2008: Nauj as žvilgsnis į Kazimiero Jauniaus tarmių klasifikaciją. – Kalbos istorijos ir dialektologijos problemos 2, 128–146. Morkūnas Kazys 1977: Įvadas. – Lietuvių kalbos atlasas 1. Leksika. Vilnius: Mokslas, 7–18. Morkūnas Kazys 1980: Pažintis su lietuvių kalbos tarmėmis. Vilnius: Mokslas. Morkūnas Kazys 1993: Dėl sąvokos periferinės tarmės. – Lietuvių kalbotyros klausimai 30, 4–7. Rieger Janusz 2006: Polszczyzna gwarowa na Litwie. – Słownictwo polszczyzny gwarowej na Litwie. Warszawa: DiG, 11–47. Salys Antanas 1933: Kelios pastabos tarmių istorijai. – Archivum Philologicum 4, 21–34. Salys Antanas 1935: Lietuvių kalbos tarmės (Rankraščio teisėmis). Kaunas. Salys Antanas 1946: Lietuvių kalbos tarmės (Rankraščio teisėmis). Tübingenas. Salys Antanas 1985: Raštai 3. Įvairūs straipsniai. Roma: Lietuvių Katalikų Mokslo Akademija. Salys Antanas 1992: Raštai 4. Lietuvių kalbos tarmės. Roma: Lietuvių Katalikų Mokslo Akademija. Semaškaitė Ingrida 2010: Lietuvos dvarai. Enciklopedinis žinynas. Vilnius: Algimantas. Skardžius Pranas 1968: Lietuvių kalbos dialektologija. – Aidai 5, 215–218. 172 Acta Linguistica Lithuanica LXVII Pietinės vakarų aukštaičių šiauliškių šnektos: geolingvistinis aspektas ir jo interpretacijos S t u n d ž i a B o n i f a c a s 1980: Kelios pastabos apie Upninkų šnektą. – Kalbotyra 31(1), 98–100. S t u n d ž i a B o n i f a c a s 1988: Upninkų apylinkės tarminė situacija. – Kraštotyra 22, 111–114. V a b a l n i n k o J u o z a s [Gvildys Juozas] 1910: Žinios iš Lietuvos. Žeimė. – Vienybė 41, 642. V i t k a u s k a s V y t a u t a s 1967: Svarbus kalbotyros veikalas. – Gimtasis kraštas 16, 3. V i t k a u s k i e n ė E r l a n d a 2007: Gegužinės parapijos ir bažnyčios istorija. Kaišiadorys: Kaišiadorių muziejus. X. M. [Miežinis Matas] 1909: Iš Lietuvos. Žeimė. – Viltis 46, 2. X. M. [Miežinis Matas] 1909a: Iš Lietuvos. Žeimė. – Viltis 49, 2. Z i e l i ń s k a A n n a 2002: Polska mniejszość na Litwie Kowieńskiej. Studium socjolingwistyczne. Warszawa: Slawistyczny Ośrodek Wydawniczy. Z i e l i ń s k a A n n a 2004: Litewskie interferencje fonetyczne w polszczyźnie na terenie między Kownem a Poniewieżem. – Baltų ir kitų kalbų fonetikos ir akcentologijos problemos. Vilnius: Vilniaus pedagoginio universiteto leidykla, 105–109. Z i n k e v i č i u s Z i g m a s 1966: Lietuvių dialektologija. Vilnius: Mintis. Z i n k e v i č i u s Z i g m a s 1992: Lietuvių kalbos istorija 5. Bendrinės kalbos iškilimas. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. Z i n k e v i č i u s Z i g m a s 2002 [1969]: Apie lietuvių kalbos tarmių skirstymą. – Rinktiniai straipsniai 1. Vilnius: Lietuvių katalikų mokslo akademija, 365–380. Z i n k e v i č i u s Z i g m a s 2006: Lietuvių tarmių kilmė. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas. Б а р а н о в с к і й А н т о н і й 1898: Замѣтки о литовскомъ языкѣ и словарѣ. Санктпе-тербургъ: Типогр. Императорской Акад. Наукъ. В о л ь т е р ь Э д у а р д 1904: Литовская хрестоматія. Санктпетербургъ. П о р ж е з и н с к і й В и к т о р 1896: Замѣтки по діалектологіи литовскаго языка. Санктпетербургъ: Типографія Императорской Академіи Наукъ. Ч е к м о н а с В а л е р и й 2001: Польский язык в Йонавском районе Литвы (социолин-гвистические заметки). – Studia nad polszczyzną Kresową 10, 71–91. Я в н и с К а з и м і р 1894: [Новоалександровскій уѣздъ] – Памятная книжка Ковенской губерніи на 1895 годъ. Ковна: Въ Типографіи Губернскаго Правленія, 174–176. Я в н и с К а з и м і р 1897: Паневѣжскіе говоры литовскаго языка. Памятная книжка Ковенской губерніи на 1898 годъ. Ковна: Въ Типографіи Губернскаго Правленія, 174–228. Я в н и с К а з и м і р 1911: Грамматика литовскаго языка. С.-Петербургъ: Типографія И. Академіи Наукъ. Straipsniai / Articles 173 LAURA GERŽOTAITĖ The Southern Subdialects of the Western Aukštaitian of Šiauliai: The Geolinguistic Aspect and its Interpretations S U M M A R Y The article is concerned with the area of the Šiauliai subdialect of the Western Aukštaitian in the classifications of Lithuanian dialects during various periods. The focus is on the little studied southern subdialects of Jonava and its environs. By applying a computer cartography method, the Western Aukštaitian of Šiauliai in the classification by Zigmas Zinkevičius and Aleksas Girdenis was compared to the Middle Aukštaitian in the classification by Kazimieras Jaunius and Antanas Salys and to the First Eastern in the classification by Antanas Baranauskas. The comparison of the mentioned areas demonstrated their intermediate situation with regard to other subdialects. The Western Aukštaitian of Šiauliai finds itself between the Žemaitian and Eastern Aukštaitian. With regard to the Western Aukštaitian of Šiauliai, Jaunius and Salys’ Middle Aukštaitian that is similarly placed borders with the Western Aukštaitian in the West, while in the East they border on the Eastern Aukštaitian. In Baranauskas’ classification the First Eastern that differs from the Western Aukštaitian of Šiauliai by distribution also finds itself between the Western and Second and Third Eastern. The subdialects of Jonava and its environs emerge as peripheral i.e. as occupying a fringe situation with regard to the compared subdialects. Their peripheral situation was determined not only by their exceptional geographical situation but also interaction with the Slav languages that were spoken in these areas. Įteikta 2012 m. vasario 10 d. LAURA GERŽOTAITĖ Lietuvių kalbos institutas Petro Vileišio g. 5, LT-10308 Vilnius, Lietuva [email protected] 174 Acta Linguistica Lithuanica LXVII