Secvenţa textuală descriptivă în romanul "Maitreyi" de Mircea Eliade

138 Bibliografie: 1. AVRAM, Mioara. Locuțiunile, (în) Gramatica pentru toți. ed. Humanitas, București, 2000. 2. BĂDESCU, ALEXANDRU. Curiozitatea și simbolistica nasului în expresiile românești. Editura Universitară, 2001. 3. COLȚUN, Gheorghe. Aspecte ale frazeologiei limbii române. Chișinău, 1977. 4. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR, Gheorghe. Dicționar de frazeologisme românești. Editura Teora, 1998. 5. DASCĂLU, Mihaela. Limba română contemporană. Probleme de stilistică și frazeologie. Editura Științifică, 1994. 6. DOBROVOL’SKIJ, Dmitrij, PIIRAINEN, Elisabeth. Figurative Language: Cross-cultural and Cross-linguistic Perspectives. Elsevier, 2005. 7. DUMITRESCU, FLORICA. Dicționar de expresii și locuțiuni românești. Editura Albatros, 1987. 8. GÎRBEA, Anca. Gramatica frazeologică a limbii române. Humanitas, București, 2002 9. HRISTEA, Theodor. Introducere în studiul frazeologiei. În: „Sinteze de limbă română”, București, Editura Albatros, 1984. 10. IORDAN, Iorgu, Stilistica limbii române, București, Editura Institutul de Linguistică Română, 1975. 11. ISTRATE, Gavril. Vocabularul operei lui Sadoveanu (în) Limba română literară, ed. Minerva 1970. 12. MĂRĂNDUC, Cătălina. Dicționar de expresii, locuțiuni și sintagme ale limbii române, București, Editura Corint, 2010 13. MIHĂESCU, Florin. Limbajul figurativ al limbii române. Editura Albatros, 1993 14. MUNTEANU, Stefan Limba română artistică, Ed. Științifică și Enciclopedică 1981. 15. SALA, MARIUS, CONSTANTINESCU, ION. Dicționar de expresii românești. Editura Științifică și Enciclopedică, 1984. 16. SCLIFOS, Valeriu, Dicționar francez –român de frazeologisme, Chișinău 2007. 17. SECHE, Mircea, MARCU, Florin. Dicționar de expresii și locuțiuni românești. Editura Academiei Române, 1978. 18. TOHĂNEANU, Grigore Ioan, Sinonimia dincolo de cuvânt (în) Studii de limbă și stil, Timișoara, Editura Științifică și Enciclopedică 1973. 19. TOMESCU, MARIANA. Semnificația gesturilor în expresiile idiomatice românești. Editura Universitară, 2003. 20. YULE, George. Pragmatics. Oxford University Press, 1996. 21. НАЗАРЯН, А. Г., Фразеология современного французского языка, Москва, Вышая Школа, 1976. 22. ТЕР-МИНАСОВА, С. Г. Язык и межкультурная коммуникация. Москва: Слово, 2000. CZU 821.135.1.09-31”19”(092)Eliade M. SECVENȚA TEXTUALĂ DESCRIPTIVĂ ÎN ROMANUL „MAITREYI” DE MIRCEA ELIADE Eugenia SUHALITCA, doctorandă, Școala Doctorală de Filologie, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți [email protected] Abstract: This article proposes an analysis of the descriptive textual sequence according to the type, the insertion modalities and the functions performed. The general premise from which we start in this approach refers to the conclusions of several linguists, including Jean – Michel Adam, who observes that “the text is a complex sequential structure made up of n sequences, homogeneous or heterogeneous”, and a sentence cannot be defined as being of a certain nature 139 “except in the light of the double play of grammatical characteristics and of its insertion in a context” (Adam, 2005, 2009). The case study that we propose has as its support Mircea Eliade’s novel: “Maitreyi”. The selection of the novel focuses on its originality and its value maintained over time. The objectives of the present study aim both to identify the type and functions of descriptive textual sequences, and to establish the modalities and levels of structuring the description. Keywords: description, descriptive textual sequence, interwar Romanian novel, experiential novel, theme - title, anchoring, aspectualization, relating. 1. Romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade Recunoscut pentru valoarea sa estetică, asociat cu marele romane de dragoste al lumii, Maitreyi (1933), rămâne a fi și astăzi unul dintre cele mai citite romane ale autorului. Acțiunea este plasată în India, în perioada în care aceasta oscilează între colonialism și indigen, modern și respectarea tradiției. Albii, din care face parte și tânărul Allan au comunitatea lor în care își petrec timpul liber în stilul lor, interacțiunile cu indigenii se limitează doar la raporturile de serviciu. Allan, însă stabilește o relație mai specială cu Narendra Sen, inginer indian, fapt datorat și cunoștinței sale, Lucien, un gazetar care se documenta pentru a scrie o carte despre India. Curiozitatea acestui personaj este un bun pretext ce permite de „a intra” în casa inginerului și de a descoperi misterul acestei lumi, dar în special al femeii indiene, de obicei casnică, reprezentată prin personajele feminine, printre care Maitreyiei îi revine rolul principal. Allan și Maitreyi nu sunt doar doi tineri care trăiesc o experiență intimă, aceștia sunt implicați atât în plan social cât și în autocunoaștere și înțelegerea anumitor concepte (Allan în studierea civilizației indiene, Maitreyi în descoperirea poeziei și a puterii magice feminine). În opinia lui Eugen Simion există o tipologie eliadescă a personajelor pe care acesta le-a adus pentru prima oară în proza românească. Printre acestea sunt și personajele din Maitreyi: „tânărul european care descoperă în Asia o civilizație mai veche decât aceea în care s-a format și o senzualitate infinit mai complexă; adolescenta asiatică naivă și rafinată în același timp, de o mare complexitate interioară, victimă a unei personalități debordante” (Simion, 2005, p. 442). Mircea Eliade este un romancier autentic, care se raportează la literatura universală. Aflat în căutarea unei încercări „absolut nouă de a surprinde realitatea umană, un nou instrument de cunoaștere”, autorul identifică forța creatoare a unui romancier în „capacitatea sa de a crea oameni – oameni noi și mulți”. (Farmuș, 2002, p. 243;198). Această preocupare a lui Mircea Eliade pentru personajul literar, conduce studiul nostru spre studierea detaliată a descrierii de tip portret. 2. Secvența textuală descriptivă Descrierea, după cum remarcă Jean – Michel Adam, este în centrul activității de limbaj, însă această funcție descriptivă nu trebuie confundată „cu forma de așezare în text – secvență, pe care o vom denumi descriere”. (Adam, 2009, p. 49) O propoziție oarecare poate fi atribuită unui tip doar prin inserarea acesteia într-un context, într-o succesiune de propoziții. Planurile de texte pot fi fixe (sonet, rețetă de bucătărie etc.) sau ocazionale, care se întâlnesc mai frecvent. Conform teoriei dezvoltate de către autorul menționat, secvențele se clasifică în trei niveluri de complexitate. Nivelul întâi corespunde secvențelor de bază, care delimitează prototipuri de secvențe: narativ, descriptiv, argumentativ, explicativ și dialogal. Aceste secvențe „se îmbină în funcție de trei moduri care se combină între ele: succesiunea, inserarea și montajul în paralel”, ceea ce creează nivelul doi de complexitate. Nivelul trei este format de o dominantă dată, fie de secvența în care este inserată, fie de secvența care permite rezumarea ansamblului textului. (Adam, 2009) 140 Prototipul secvenței descriptive are o structură ierarhică, dominată de o temă-titlu, care poate fi ancorată la început sau la sfârșitul secvenței. Prin reformulare, tema – titlu poate fi integrată în secvența narativă. Secvența descriptivă se dezvoltă prin atribuirea temei – titlu propozițiilor descriptive ce prezintă proprietățile sau părți ale acesteia. Un alt mod de a dezvolta această structură ierarhică este punerea în relație fie prin intermediul propozițiilor descriptive situaționale, fie prin intermediul asimilării, care poate fi comparativă sau metaforică. 3. Portretul literar și secvența textuală de tip portret Lumea romanului nu ar exista fără personajele sale. Pentru a le face să prindă contur și viață în imaginația cititorului, autorul recurge la descrierea acestora, care a primit în timp noțiunea de portret literar. Portretul, în opinia lui St. Chaudier „vizează să ne ofere iluzia că avem de a face cu un individ real, contemporanul nostru prin lectură: deoarece portretul pune în lumină în același timp faptele și gesturile eroului sau ale eroinei – fără a omite să menajeze zonele de umbră ireductibile, opacitățile, contradicțiile, ambiguitățile, care ne amplasează în marele flux al perplexității realului.” (Chaudier, 2019, p. 431) O primă întrebare vizează stabilirea frontierelor portretului. Silviu Angelescu, în Portretul literar analizează această problemă și delimitează „falsele portrete” care „sunt realizate nu cu mijloacele descriptivului, ci ale narativului” iar „în planul efectului, portretului ca procedeu, îi corespunde o figură, adică un spațiu separator între sensul gândit și modul de a-l reda.” (Angelescu, 1985, p.13) Conform teoriei lingvisticii textului, orice secvență descriptivă începe cu o temă – titlu, de obicei acesta este numele personajului. B. Tomașevski consideră că cel mai simplu element, de la care începe caracterizarea unui erou este însuși numele acestuia. (Tomașevski, 2002, p. 200) Tema – titlu este dezvoltată prin prezentarea aspectelor (ochi, față, corp etc.) la care sunt adăugate proprietățile (negri, lunguiață, slab etc.). (Adam, 2005, p. 143) Acestea pot continua la nesfârșit fiindcă „un personaj este potențial în raport cu totul”, iar limitele apar în dependență de „constrângerile care creează necesitatea de a expune o acțiune, de a povesti o viață, adică, în ambele cazuri de a le explica” (Chaudier, 2019, p. 448) Silviu Angelescu identifică pentru portretul fizic, exterior următoarele coordonate: 1. Corpul - silueta, proporții: - talia, - constituția, - brațele, - mâinile, - gâtul, - umerii, - picioarele. 2. Figura - forma capului, - conturul feței, - părul, - fruntea, - sprâncenele, - ochii, - nasul, - gura, - buzele, - bărbia, - tenul, - ridurile, (- barba și mustățile), - urechea. 3. Semne particulare - rectificări anatomice cu sens cultural: urme ale unor intervenții chirurgicale, - mutilări, (juridice, religioase, profesionale, terapeutice, accidentale), - tatuaje și ornamente (religioase, politice, erotice). 4. Vestimentație 5. Podoabe și insigne 6. Trăsături dinamice (funcționale) - ținuta corpului, poziția capului, - mersul, - mimica, - privirea, - vocea, - râsul, tusea, - vorbirea. 7. Efectul de ansamblu sau mina, aerul personajului (Angelescu, 1985, p. 39-40) Frontierele portretului se limitează după asimilarea particularităților necesare pentru „a răspunde la întrebarea: de ce un personaj acționează în felul în care romancierul îl prezintă?” (Chaudier, 2019, p. 449) Un alt aspect care limitează portretul unui personaj este cronotopul. M. Bahtin consideră imaginea omului în literatură ca fiind „întotdeauna esențialmente cronotopică” și prezintă în detaliu comportamentele personajelor în dependență de aceste constrângeri spațio-temporale. (Bahtin, 1975, p. 235) 141 4. Strcutura textuală secvențială în romanul Maitreyi 4.1. Tipul descrierii. Mircea Eliade este un scriitor cu o perspectivă mondială în tehnica romanului, fapt ce îl conduce să identifice noi modele narative. Perioada în care scrie se caracterizează prin refuzul de a transpune realitatea cu toate detaliile sale cele mai mici în text, deci este un adversar al descrierii reprezentative, și dacă este să o caracterizăm din perspectiva evoluției diacronice, observăm că aceasta aparține tipului productiv, caracterizat prin următoarele trăsături specifice întâlnite în roman: utilizarea artificiul lingvistic prin multitudinea de ezitări, adăugiri, jocuri de analogie, crearea iluzii referențiale. 4.1.1. Crearea cronotopului Romanul este lipsit de „culoare descriptivă” în opinia lui Pompiliu Constantinescu, ceea ce se explică prin faptul că după locul desfășurării este un roman citadin. (Mușat, 2004, p.205) Frumusețea cadrului natural nu lipsește și are rolul de a ilustra idila romantică dintre cei doi protagoniști: pădurea în noaptea bengaleză, serile petrecute pe malul lacului, părți care caracterizează tema-titlu Bengalul 1. „Vară fără lună, cu atâtea stele câte are Bengalul și licurici așezându-se pe umeri, pe față, pe gât, ca într-un basm cu bijuterii.[…] (propoziție descriptivă 1, dezvoltată prin punere în relație prin operația de asimilare comparativă) Pădurea părea că n-are aici început, nici margini. (propoziția descriptivă 2) Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul se ghicea anevoie, (proprietăți ale părții „arbori”) într-atât erau de mincinoși licuricii și de depărtate stelele. (pd situațională) Ne-am oprit în fața unui eleșteu artificial, unul din acele bazine în care agricultorii cresc pește. (propoziție narativă) (106)” În exemplul doi observăm că tema-titlu „lacurile” este dezvoltată de propozițiile descriptive prin procedura de punere în relație de tip metonimic. Tema – titlu „parcul” este dezvoltată prin aspectrualizare partea 1 – suprafața, proprietatea – „nesfârșit”, partea 2 este accesul, proprietatea – „îngrădit”. Aici intervin planurile textului „pe de o parte … iar de cealaltă”. Prezența acestora are o funcție semiozică de camuflare a descrierii pentru a-i conferi textului laconicitate și de a nu plictisi cititorul. Faptul că se doresc cât mai puține „pauze descriptive” în roman este demonstrat prin apelul la narativ pentru a introduce tema titlu „marginea apei”. 2. „Lacurile erau tot ce iubeam eu mai mult în Calcutta; tocmai pentru că erau singurul lucru artificial în acest oraș ridicat din junglă.(pd 1) Aveau o liniște de aquarium (pd2) și, în timpul nopții, păreau înghețate sub boarea brățării de globuri electrice. (pd 3) Parcul mi se părea nesfârșit, deși știam bine că e îngrădit, pe de o parte de linia ferată, iar de cealaltă de șosea și de mahalale. Îmi plăcea să rătăcesc pe alei și să cobor pe marginea apei, (propoziție narativă) unde arbori (partea 1) mai tineri (aspect 1), răsădiți după terminarea lucrărilor, (aspect 2) creșteau în voie, (aspect 3) cu o perfectă individualitate, (aspect 4) ghicind parcă jungla care fusese odinioară pe acolo (aspect 5) și străduindu-se să recâștige acea libertate pierdută. (aspect 6) Lângă un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. (propoziție narativă) Ne ascundeau fără grijă, din toate părțile” (115) Descrierea interiorului nu este nici ea foarte bogată în detalii. Tema – titlu odaia Maitreyei este dezvoltată prin punere în relație, apelând la operația de asimilare comparativă. Prin aspectualizare sunt identificate părțile acesteia: un pat, un scaun, două perne, balconul, o măsuță de scris. După cum observăm în exemplul 3 acestora nu le sunt asimilate anumite proprietăți, din contra se remarcă lipsa în odaie a unor elemente tipice feminine: tablourile, dulapul, oglinda. 3. Odaia părea mai degrabă o celulă. Deși era tot atât de mare ca și a mea, nu avea decât un pat, un scaun și două perne. În balcon mai era o măsuță de scris, care aparținea probabil tot odăii. Nici o cadră pe pereți, nici un dulap, nici o oglindă. (55) 142 4.1.2. Secvența descriptivă de tip portret Structura narativă a romanului permite, după cum anticipează și titlul descrierea personajelor. Dacă e să trecem portretul lui Maitreyi prin filtrul identificat de către Silviu Angelescu observăm următoarele coordonate: 1. Corpul cu varianta trupul - silueta, proporții: - talia, - constituția, - brațele, - mâinile, - picioarele. 2. Figura - părul, - ochii, - gura, - buzele, - tenul. 3. Semne particulare - lipsesc, dar se menționează despre faptul „că suferise cândva de biribiri i se umflau seara, imperceptibil, pulpele picioarelor” 4. Vestimentație 5. Podoabe 6. Trăsături dinamice (funcționale) - ținuta corpului, poziția capului, - mersul, - mimica, - privirea, - vocea, - glasul/ vorbirea, comportamentul, emoțiile 7. Efectul de ansamblu sau mina, aerul personajului, imaginea, impresia despre. Allan își notează evenimentele principale în jurnalul său „În Maitreyi, unde romanul e mereu diferit de jurnal, trebuie să luăm în considerare existența, în pielea personajului Allan a doi povestitori distincți: unul aflat la nivelul imediat al evenimentelor (pe care le consemnează în jurnal) și altul situat la o oarecare distanță de ele (și care le reordonează în roman) [...]” (Mușat, 2004, p.205) Această tehnică, în opinia lui Eugen Simion „diminuează sentimentul ficțiunii și sporește iluzia autenticității faptelor”, dar și permite de a contura un portret dinamic al personajelor. (Mușat, 2004, p. 206) În prima parte a romanului sunt indicate cele mai multe părți ale portretului Maitreyei: ochii (la paginile 7, 13, 32); buzele (pag. 7, 13, 55); pielea (pag. 7); părul (pag. 13, 54); privirea (pag. 14); zâmbetul (pag. 13, 20); picioarele (pag.23); modul în care explică (pag. 47); gesturile (pag. 88). Unele părți apar la începutul romanului, dar se modifică în timp în ochii lui Allan: brațul (pag. 7, 8, 90); glasul/vorbirea (pag. 23, 87, 116, 122); trupul (pag. 16, 47, 103, 119); imaginea (pag. 27, 86, 117, 120); impresia, atracția lui Allan față de Maitreyi/ prezența acesteia (pag. 20, 27, 35, 46, 50, 59, 61, 68, 80, 89, 102, 121-122, 128-129, 141-142). Un rol aparte îl are vestimentația (pag.12, 13, 23, 54, 55, 63, 69, 70, 86). Gama cromatică este variată și pare a face aluzie la toate etapele vieții unei femei: culoarea ceaiului palid, papuci cusuți în argint, șal asemeni cireșelor galbene, alb, culoarea cafelei crude, maron, papuci de aur, vișiniu de catifea cu mătase neagră, stacojiu, o sari superbă, veche de o sută de ani, cenușiu. Pe lângă portretul Maitreyei în roman este conturat autoportretul lui Allan, reacțiile sale față de personalitatea Maitreyei, starea sa, ceilalți membri ai familiei etc. 4.2. Modalități de inserare a secvenței textuale descriptive Datorită faptului că romanul are o structură secvențială predominant narativă, frecvent se întâlnesc descrieri de tipul „A VEDEA”, „ A FACE” sau descrierea acțiunilor. Acest fapt este favorizat de prezența personajului care observă și a dublei perspective narative despre care am vorbit anterior. 4.2.1. Secvențele textuale descriptive de tipul „A VEDEA” Au o structură care implică prezența unui personaj suport aflat în poziție favorizantă pentru observarea persoanei sau a obiectului descrierii. Verbul de percepție este a vedea, a privi, a zări etc. Allan este poziționat de multe ori în apropierea Maitreyei, din acest motiv „mediul transparent” lipsește. Ordinea acestor unități este de obicei următoarea: V + III + I + (II-IV). (Circumstanțele II și IV fiind facultative) 143 Schema 1. Structura secvenței textuale descriptive de tipul A VEDEA după J.- M. Adam (2005, p. 93) Exemplul 4 indică o secvență textuală descriptivă de tipul „A VEDEA”. Secvența dominantă narativă inserează secvența descriptivă. Conform tipului propus de către Jean - Michel Adam observăm că personajul suport este subînțeles prin utilizarea verbului la timpul prezent persoana întâi singular. Verbul de percepție (III) este „a privi”. Obiectul descrierii (V) este „brațul”. Spre deosebire de schema tip propusă în locul circumstanțelor (IV) apar propoziții descriptive pe care le-am putea numi transformaționale, fiindcă prezintă o evoluție în timp a acestei părți al corpului Maitreyei, dându-i aspectul unui entități independente. La fel lipsește „mediul transparent”, acesta este omis de către circumstanțele realizării acțiunii, personajul suport se află în imediata apropiere a obiectului descris. 4. Îi luai (I) brațul și-l privii (III) o clipă fascinat. (propoziție narativă) Nu mai era braț (V) de femeie acela. (propoziție descriptivă 1) Căpătase o transparență și o căldură autonomă, (IV) (propoziție descriptivă 2) parcă întreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea brună, mată, și întreaga voință de victorie alături. (II) (pauză) Trăia prin sine; nu mai aparținea fetei (propoziție descriptivă 3) care îl întinsese pe jăratec ca să-și încerce dragostea. (II) (pauză) Îl țineam în mîinile mele ca pe o ofrandă vie, zăpăcit eu însumi de intensitatea cu care palpita și de ciudățenia faptului care trebuia să urmeze. (propoziție narativă). 4.2.2. Descrierea de tipul „A FACE” Acest tip de secvență textuală are o structură de tipul: Schema 2. Structura secvenței textuale descriptive de tipul A VEDEA după J.- M. Adam (2005, p.94) Exemplul 5 ilustrează o astfel de secvență în care personajul activ (I) este subînțeles prin verbul a vorbi la imperfect persoana a III-a, personajul spectator (II) la fel este subînțeles prin pronumele personal de forma scurtă „mi” din propoziția narativă, verbele de acțiune (III) caracterizează obiectul descrierii (IV) modul de a vorbi a Maitreyiei. 5. Vorbea (IV) jucîndu-se cu condeiul pe o coală de hîrție, fără să mă privească, desenînd și ștergînd, scriind rînduri pe care nu le puteam ceti, făcînd semne și figuri pe care nu le înțelegeam. (III) Jocul acesta mi-a amintit începuturile prieteniei noastre și cele dintîi lecții de franceză. (propoziție narativă) (87) 4.2.3. Descrierea acțiunilor Pentru a păstra ritmul dat de narațiune în roman se face apel la secvențe de tip descrieri ale acțiunilor. Un astfel de exemplu este folosit pentru a descrie un obicei al celor doi protagoniști la masă. În cazul dat, predicatele funcționale descriu acțiuni ale mai multor actori că și părți ale unei situații. Tema – titlu corespunde macro-acțiunii „jocul cu picioarele” de la care pornesc propozițiile descriptive ce reprezintă părți ale acesteia. (Adam, 2005, pag. 157) 6. Maitreyi îmi strîngea picioarele să mi le frîngă. Își punea toată pasiunea ei ultimă și toată spaima ei în această încleștare a pulpelor. Voia să mă mîngîie mai dulce ca niciodată, și simțeam talpa ei caldă atingîndu-mi încet, blînd, alinător, pulpa; parcă ar fi vrut să mă consoleze, să mă întărească în această primejdie, pe care eu o ghiceam, Personaj suport I (Argument) Pauză II (Circumstanță) Verb de percepție III (Predicat) Mediu transparent IV (Circumstanță) Obiect al descrierii V (Obiect) Personaj activ I Personaj spectator II Verb de acțiune III Obiect al descrierii IV 144 dar nu o cunoșteam. Apoi îmi prindea piciorul între pulpele ei și-l strîngea ca într-o îmbrățișare de pe urmă, ca și cum s-ar fi străduit să-mi comunice o căldură și o pasiune pe care să nu le uit cînd voi rămîne despărțit de ea, departe. (141) Concluzii: Portretul fizic și psihologic al unui personaj poate fi conturat doar în dependență de scopul, misiunea, obiectivele pe care ar trebui să le atingă în roman, în dependență de cronotopul selectat de autor; Autorul, în structurarea portretului are scopul d e a crea un personaj, care să ofere veridicitate operei și selectează numărul necesar de aspecte care i-ar permite cititorului să-ș i creeze imaginea acestuia, să-i incite dorința de a-l descoperi și a-i înțelege acțiunile; Frontierele portretului sunt limitate de constrângerile spațio-temporale în care este plasat personajul și rolul acestuia în roman, personajele principale, sau arhetip au un portret mai bine conturat, cu mai multe aspecte incluse; În romanul „Maitreyi” se identifică particularități ale descrierii de tip productiv caracterizată prin ezitări și adăugiri în operațiile de dezvoltare a temei-titlu cât și printr-o anumită iluzie referențială și a jocurilor analogice; Pentru a păstra dinamica dată de narativ, în roman predomină descrierile de tipul „A FACE”, „A VEDEA”, descrierea acțiunilor. Bibliografie: 1. Adam, J.-M. (2009). Textele. Tipuri și prototipuri: povestire, descriere, argumentație, explicație și dialog. Iași: Institutul European. 2. Adam, Jean-Michel Petitjean, André. (2005). Le texte descriptif. Paris: Armand Colin. 3. Angelescu, S. (1985). Portretul literar. București: Editura Univers. 4. Bahtin, M. (1975). Вопросы литературы и эстетики. Moscova: Художественная литература. 5. Chaudier, S. (2019). Proust ou le démon de la descreption. Paris: Classiques Garnier. 6. Farmuș, I. (2002). Proza interbelică. Întoarcere la bătălia pentru roman. Suceava: Editura Universității „Ștefan cel Mare”. 7. Mușat, C. (2004). Romanul românesc interbelic: dezbateri teoretice, polemici, opinii critice. București: Humanitas Educațional. 8. Simion, E. (2005). Mircea eliade Nodurile și semnele prozei. București: Univers enciclopedic. 9. Tomașevschi, B. (2002). Теория литературы. Поэтика. Moscova: Aspent Press. Corpus: 10. Eliade, M. (1993) Maitreyi. Chișinău: Minerva