Editorial; programul "mesei rotunde" a "Grupului de Analiză, Atitudine şi Acţiune în Politica Ştiinţei din România", din 24 martie 2015

REVISTA DE POLITICA ŞTIINŢEI ŞI SCIENTOMETRIE – SERIE NOUĂ Vol. 4, No. 1, Martie 2015, p. 1-4 Editorial A. D. CORLAN*, P. T. FRANGOPOL La 24 martie 2015, a avut loc, la Universitatea Bucureşti, a doua „masă rotundă” a Grupului de Analiză, Atitudine şi Acţiune în Politica Ştiinţei din România (G3A). Tema întâlnirii a fost direcţia în care se îndreaptă sistemul academic. România este cea mai săracă şi mai puţin dezvoltată ţară din Uniunea Europeană. În concordanţă cu această realitate, România se situează, la aproape toţi indicatorii intensivi de dezvoltare, la extrema defavorabilă a spectrului ţărilor UE. Această situaţie priveşte şi indicatorii sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare. Toate ţările din UE se străduiesc să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească situaţia sistemului ştiinţific. Starea sistemului ştiinţific este predictivă pentru evoluţia pe termen lung a economiei. Din acest motiv, relaţiile relative între indicatorii sistemelor CDI naţionale din UE nu se schimbă aşa repede. Implicaţia acestei observaţii ar fi că ne-am aştepta ca, făcând eforturi obişnuite - aşa cum fac şi ceilalţi - şi în condiţii generale obişnuite, sistemul CDI din România să rămână printre ultimele în cadrul UE, dar, totuşi, în parametri generali compatibili cu o ţară europeană. Istoric, au existat şi evoluţii mai fericite, ca de exemplu Coreea de Sud în cadrul ţărilor din sud-estul Asiei. Deşi în anii ’60 era una dintre cele mai puţin dezvoltate ţări, în aproximativ 40 de ani, Coreea de Sud a ajuns să deţină una dintre cele mai avansate economii şi sisteme ştiinţifice din regiune şi din lume, graţie inteligenţei, onestităţii, hărniciei şi ambiţiei cetăţenilor săi, dar şi situaţiei geopolitice specifice - situaţie care prezintă unele paralele cu cea a României anului 2015. Din păcate, pentru ţările care prezintă o constelaţie extremă de indicatori, există şi riscul combinării efectelor acestora într-o rezultantă cu totul defavorabilă care, mai ales pe fondul unei crize regionale sau globale, să ducă la decuplarea ţării din ansamblul înconjurător. Exemple istorice ar fi Cambodgia anilor 60–70 (comparativ cu Coreea de Sud, în cadrul ţărilor din Asia de sud-est) sau, recent, cel al Greciei, în cadrul ţărilor zonei euro. Înaintea crizei economice din 2008, Grecia era o ţară cu o situaţie extremă în zona euro - privind nivelul datoriei publice, al corupţiei, al stării sistemului ştiinţific [1], demografiei, al economiei în general – dar, totuşi, în limitele parametrilor unei ţări din categoria respectivă. Criza economică a generat dificultăţi mai mult sau mai puţin severe pentru multe ţări din zona euro, dificultăţi soldate cu măsuri de corecţie de anvergură variabilă, care, după câţiva ani, au dus însă la reabilitarea economiilor respective, care au rămas, în linii mari, în parametrii normali. Combinaţia particularităţilor extreme în cazul Greciei, însă, a dus aici la o criză politică prelungită şi la o situaţie economică şi socială deosebit de dificilă, care ar putea rezulta în ieşirea din zona euro şi o lungă perioadă de tulburări şi suferinţe, altfel spus, la o criză calitativ diferită. Printr-o experienţă aproape la fel de gravă a trecut şi Ciprul. Situaţia prezintă unele analogii cu situaţia României, în cadrul mai larg al ţărilor membre UE şi, în particular, cu situaţia sistemului ştiinţific. Grecia si Cipru sunt caracterizate prin intensitatea redusă a cercetării, adică prin unele dintre cele mai mici procente din PIB alocate cercetării, în cadrul UE, la „concurenţă” cu România şi Bulgaria [2]. Diferenţa aparentă între aceste ţări, pe de o parte, şi România şi Bulgaria, pe de altă parte, este că România şi Bulgaria îşi propun, cel puţin, o creştere substanţială a investiţiilor în cercetare. În realitate, însă, această creştere nu pare a se materializa în România [3]. Cercetarea mondială trece printr-o perioadă generală de criză, care este o criză de creştere suprapusă peste o transformare profundă a mecanismelor de comunicare ştiinţifică, ca urmare a generalizării reţelei Internet. Această criză se manifestă prin: (1) apariţia unor clase noi, nemaivăzute, de probleme de deontologie a cercetării, cum ar fi fraudarea rezultatelor de cercetare organizată sub forma unor întreprinderi transnaţionale; (2) schimbări fundamentale ale raportului între lumea cercetării şi lumea profană datorită accelerării, fără precedent, a comunicării între acestea, cu reactivarea unor dispute vechi, ce păreau de multă vreme clasate; (3) saturarea unor mecanisme fundamentale ale sistemului ştiinţific în unele ţări, cum ar fi cel bazat pe granturi/studii doctorale şi post-doc din sistemul Vannevar Bush; (4) restrângeri ale unor bugete de cercetare 2 A. D. Corlan, P. T. Frangopol sau limitări ale creşterii acestora; (5) transformarea sistemelor de cercetare în condiţiile facilitării, fără precedent, a mobilităţii persoanelor. Pe fondul acestei crize mondiale, sistemul CDI din România evoluează atipic, pe o traiectorie necunoscută şi prea puţin studiată. Sunt disponibile mult prea puţine analize cantitative ale situaţiei din ţară pentru a putea face o predicţie plauzibilă. Totuşi, câteva semnale sunt de natură să inducă un sentiment de anxietate privind evoluţia pe termen mediu a sistemului academic românesc. Acestea includ: 1. evoluţia negativă extremă, discordantă cu ansamblul ţărilor UE (inclusiv cu cea a ţărilor foste socialiste) a finanţării cercetării, România fiind singura ţară fostă socialistă în care finanţarea cercetării scade, revenind în 2014 la nivelul din 2004, ca procent din PIB [3]; 2. aparenta stare de perplexitate a administraţiei centrale a cercetării, manifestată prin imposibilitatea adoptării şi operaţionalizării instrumentelor Strategiei Naţionale a Cercetării 2014-2020, nici măcar la începutul anului 2015, deşi, în mod normal, aceasta trebuia să se producă din 2013, precum şi discordanţa între prevederile strategiei CDI şi cele ale bugetului de stat; 3. prăbuşirea demografică şi economică a sistemului academic, mult mai accentuată decât contracţia demografică a societăţii româneşti în general [4]; 4. opinia generală negativă privitoare la evoluţia şi credibilitatea sistemului academic [3]. Corecţia acestor tendinţe necesită, pe lângă creşterea substanţială a finanţărilor, o analiză amănunţită a condiţiilor şi disfuncţiilor instituţionale care le generează, urmate de corecţia acestora. Programul, „mesei rotunde” este prezentat în continuare. Contribuţiile in extenso ale membrilor şi invitaţilor G3A vor fi publicate în numerele următoare ale revistei. Bibliografie [1] Feast and Famine. While researchers in Greece starve for government support, biomedicine is thriving at a lavish new centre in Athens. Alison Abbott, Nature, 458:9, 2009; http://www.forth.gr/rc/_docs/news/Nature-Vol-458.pdf [2] Indicatorii sistemelor ştiinţifice şi ţintele naţionale ale ţărilor UE, şi ale unor ţări de referinţă din afara UE, pentru anul 2020 (agenda Europa-2020) ; http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/themes/15_research__development.pdf [3] Raportul G3A, 2014, http://rpss.inoe.ro/articles/182/file [4] CNFIS, Raportul public anual, 2013, Starea finanţării învăţământului superior şi măsurile de optimizare ce se impun, http://www.cnfis.ro/wp-content/uploads/2012/08/CNFIS-Raport-public2013-final.pdf ____________________ Autor corespondent : ale[email protected] Editorial 3 Programul „mesei rotunde” a „Grupului de Analiză, Atitudine şi Acţiune în Politica Ştiinţei din România”, din 24 martie 2015 10:00 Deschiderea lucrărilor; Mircea Dumitru A. Strategia cercetătorului, cariera în cercetare A1. 10:10 Este posibilă reabilitarea cadrului didactic universitar? Petre T. Frangopol A2. 10:20 In ce măsură promovarea universitară în România se face pe baza activităţii de cercetare? Irinel Popescu A3. 10:30 Cercetarea ştiinţifică la Universitatea George’s din Grenada, Indiile de Vest, ca factor de promovare academică; Petre Matusz A4. 10:40 Cadrul didactic universitar - profesor vs. cercetător; Cristian Silvestru A5. 10:50 Sunt indicatorii scientometrici semnificativi pentru o evaluare corectă a cercetătorului? Viorel Barbu A6. 11:00 Relevanţa criteriilor de abilitare în inginerie; Dorel Banabic 11:10–11:29 Intrebări şi discuţii B. Politici instituţionale, administraţia cercetării B1. 11:30 Patentarea între cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă; Daniel David B2. 11:40 Care sunt aplicaţiile aşa-ziselor cercetări aplicative şi cine le urmăreşte şi le evaluează? Vasile Brînzănescu B3. 11:50 Revistele ISI editate în România; Tudorel Andrei B4. 12:00 Care este rostul şi rolul cercetării ştiinţifice finanţate public în societate?! Ce au cercetătorii de spus; Livius Marian Trache B5. 12:10 Folosirea banului public în cercetarea ştiinţifică românească. Eliminarea factorilor perturbatori; Dorin N. Poenaru B6. 12:20 Existenţa unor comisii de acreditare şi de evaluare sunt suficiente pentru menţinerea unor universităţi performante? Ion M. Popescu C. Direcţia generală de evoluţie a cercetării şi învăţământului superior C1. 12:30 Discontinuitatea politicilor de cercetare în România; Florin Vasiliu C2. 12:40 Invăţământul şi cercetarea din România între provocări şi autodistrugere; Voicu Lupei C2. 12:50 "România" în NSF Science and Engineering Indicators 2014; Alexandru Dan Corlan 13:00–13:19 Întrebări şi discuţii 13:20 Concluzii, închiderea lucrărilor; Petre T. Frangopol 4 A. D. Corlan, P. T. Frangopol Fotografii ale Mesei Rotunde din 24.03.2015 organizate la Universitatea din Bucureşti, Sala Stoicescu. De la stânga la dreapta: Acad. Victor Voicu, Secretarul General al Academiei Române, Acad. Mircea Dumitru, Rectorul Universităţii din Bucureşti şi Petre T. Frangopol, Redactorul Şef al Revistei de Politica Ştiinţei şi Scientometrie. De la stânga la dreapta: Ioan Dumitrache, Mihai E. Popa, Irinel Popescu, Livius Trache, Marius Andruh, Cristian Silvestru, Daniel David, Ioan Ursu. Vedere de ansamblu a Sălii Stoicescu.