The Role of the School-Family-Community Partnership in the Development of Human Values in Primary School Students

20 Rolul parteneriatului școalăfamilie-comunitate în formarea valorilor umane la elevii din învățământul primar CZU 37.018 | Rezumat: Școala este liantul principal dintre familie și comunitate. În familie se învață valorile umane: solidaritatea, toleranța, amabilitatea, smerenia, loialitatea, sensibilitatea, bunătatea, prietenia, dragostea etc. Rolul parteneriatului școală-familie-comunitate în formarea valorilor umane la elevii din învățământul primar este fundamental, pentru că îi ajută să decidă ce este important în viață. Cuvinte-cheie: valori umane, parteneriat, familie, școală, comunitate, societate, învățământ primar. Maria BRAGHIȘ dr., lect. univ., Școala primară-Grădinița nr. 226 INTEGRAREA APLICAȚIILOR MOBILE ÎN PREDAREA METROLOGIEI: O ABORDARE INOVATIVĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL TEHNIC DOCENDO DISCIMUS Didactica Pro..., nr.2 (150) anul 2025 21 Abstract: The school is the main link between the family and the community. It is in the family that human values are learned: solidarity, tolerance, kindness, humility, loyalty, sensitivity, kindness, friendship, love etc. The role of the family-school-community partnership in the development of human values in primary school students is fundamental, because it helps them decide what is important in life. Keywords: human values, partnership, family, school, community, society, primary education. Cercetările științifice demonstrează faptul că școala este o instituție care educă elevul, dar și familia acestuia. Colaborarea dintre școală, familie și comunitate este temelia educației generației în creștere. Familia este primul educator principal al copilului, locul în care se pun bazele educației, apoi urmează educația prin școală și prin comunitate, societate. Parteneriatul autentic dintre școală, familie și comunitate contribuie esențial la formarea personalității elevului de vârstă școlară mică. Rolul familiei este de a asigura dezvoltarea generală a copilului. În familie, acesta învață limba de comunicare și comportamentul social, își formează aspirații și idealuri, convingeri și atitudini, sentimente, trăsături de caracter. Marele pedagog J. Locke, convins de puterea exemplului în familie, afirma că ”nu trebuie să facem în fața copilului nimic din ceea ce nu vrem să imite”. Familia constituie prima școală a omenirii, deoarece aici, în familie, se dau primele exemple și primele noțiuni de educație, de formare a valorilor umane. Conform concepţiei lui Gh. Asachi, părinţii sunt primii învăţători ai copilului, iar obligaţia părintelui este de a-şi educa copilul [9]. De regulă, însușirea cunoștințelor în familie poartă un caracter spontan. Nu toți părinții se pricep să-și îndrume adecvat copiii, să ia o atitudine corectă față de ei. De aceea, este necesar ca educația copiilor să fie influențată și desăvârșită de școală [4]. Școala răspunde provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate și inițierea unor parteneriate cu societatea, comunitatea locală, instituțiile culturale etc. Fiind una dintre instituțiile educaționale centrale ale comunității, aceasta îndeplinește roluri specifice, dar nu poate funcționa și nu se poate dezvolta fără a ține cont de specificul comunității în care se află. Succesul educației se bazează pe adaptarea demersului educațional la nevoile individuale ale fiecărui copil și pe construirea unui parteneriat educativ cu societatea în care crește, se dezvoltă și este educat copilul. Astfel, deciziile, acțiunile și rezultatele educației nu mai pot fi realizate decât în legătură strânsă între școală, familie și comunitate. E nevoie de o unificare a sistemului de valori, care poate avea un efect pozitiv asupra copiilor în curs de devenire [8]. În aceeaşi ordine de idei, cercetătoarea L. Cuzneţov [3] susţine următoarele: colaborarea familiei cu şcoala şi comunitatea are un impact benefic nu numai asupra dezvoltării personalităţii elevului, ci şi asupra armonizării relaţiilor intrafamiliale şi ameliorării climatului familial, precum şi asupra stabilirii unor relaţii de parteneriat cu agenţii educativi din comunitate privind formarea valorilor umane la elevi. În ceea ce priveşte colaborarea dintre şcoală şi familie, L. Cuzneţov evidenţiază acţiunile învățătorului, care necesită o direcţionare a eforturilor pentru optimizarea parteneriatului educativ la nivelul învăţământului primar. În această ipostază, învăţătorul ar trebui să-și proiecteze activitatea în baza unor reguli: studiază copiii şi familiile acestora; organizează colectivul de părinţi; stabileşte un program de activităţi cu părinţii; contactează agenţii educaționali şi stabileşte tematica întâlnirilor colective cu părinţii; menţine permanent relaţii cu părinţii; invită părinţii şi actorii educaționali comunitari la lecţii și la activităţi extracurriculare; pleacă, împreună cu copiii şi părinţii, în excursie, la teatru, la cinema etc. Școala, în opinia noastră, trebuie să abordeze parteneriatul cu familia şi cu alţi actori comunitari ca pe o primă resursă în promovarea învăţării, formării şi dezvoltării valorilor umane la elevii din clasele primare. Instituția de învățământ este liantul principal dintre familie și comunitate. Educația este inima civilizației, iar școala ar trebui să suplinească din plin nevoia de educație. Jean Jacques Rousseau spunea că ”tot ceea ce nu avem de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari ne este dat prin educație”. Partenerul tradițional al școlii este familia. Pentru ca acest parteneriat să devină eficient, familia trebuie să fie implicată, responsabilizată în educația copiilor și să dețină în permanență o legătură strânsă cu activitățile școlare. Pentru a iniţia un parteneriat educativ bazat pe asumarea valorilor democratice, este necesar ca societatea să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea educaţiei: cadre didactice, părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale [2, pp. 10-13]. Acumularea de cunoştinţe, atitudini, valori nu poate fi eficientă fără a recurge la abordări diversificate într-un mediu democratic. În cadrul unei testări a părinților, efectuată de noi, au fost evidenţiate lacunele privind modul de realizare a parteneriatului şcoalăfamilie-comunitate la nivelul învățământului primar. Astfel, s-a constatat că părinţii elevilor din clasele primare nu sunt familiarizaţi suficient cu curriculumul la disciplinele şcolare de bază (89%); părinţii nu sunt implicaţi decât episodic în activităţi menite ROLUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE ÎN FORMAREA VALORILOR UMANE LA ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR DOCENDO DISCIMUS 22 să eficientizeze formarea competenţelor parentale (79%); învăţătorii organizează şedinţe cu părinţii, în cadrul cărora, de obicei, discută probleme de conduită, disciplină, reușită ale elevilor (85%); învățătorii nu familiarizează părinții cu standardele de eficienţă a învăţării, cu cerinţele faţă de lecţia contemporană (87%); îi informează insuficient pe părinţi privind organizarea activităţilor extracurriculare (93%) [1]. Rezultatele testării părinților ne permit să constatăm că sporirea colaborării școlii cu familia și comunitatea ar fi o modalitate eficientă de formare/dezvoltare a valorilor umane la elevii din învățământul primar. Or, anume în familie se învață valorile umane precum solidaritatea, toleranța, amabilitatea, smerenia, loialitatea, sensibilitatea, prietenia, bunătatea, integritatea, înțelepciunea, prietenia, respectul etc. Valorile umane sunt considerate esențiale. Dacă o persoană posedă unele dintre aceste valori, se spune că ea este „o persoană umană”. Acestea, ca și alte tipuri de valori, se transmit din generație în generație prin educație [7]. Cuvântul valori are o semnificație pozitivă. Există multe tipuri de valori, de la cele generale, acceptate de majoritatea ființelor umane, la cele personale și intime, inerente fiecărui individ. Orice valoare sporește și înlesnește cooperarea dintre oameni, îndrumă viața oamenilor. Valorile sunt importante, pentru că ajută oamenii să decidă ce este esențial în viață, permițându-le să se respecte, să se tolereze reciproc, să se solidarizeze, să coexiste cu alții în pofida oricăror diferențe. Una dintre cele mai importante valori umane este solidaritatea, adică comuniunea intereselor și responsabilităților în rândul oamenilor, ceea ce duce la acțiuni spre beneficiul unui grup, al unei companii sau al unei cauze. În cadrul lecțiilor, învățătorii îi îndeamnă pe elevii de vârstă școlară mică să se susțină unii pe alții, să acționeze în mod unitar, să aibă spirit de înțelegere, unitate strânsă, răspundere comună etc. Solidaritatea este acțiunea comună, coordonată, care presupune lucrul în echipă, atât în contextul familiei şi comunității, cât şi între unitățile şcolare naționale sau internaționale, pentru îmbunătățirea rezultatelor învățării. O valoare care are scopul de a îndemna la înțelegere și respect reciproc, la dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare – respectiv, între elevi, învățători și actorii educaționali comunitari – este toleranța. Aceasta caracterizează dorința de păstrare a păcii, de cooperare a indivizilor între ei, de dialog și de compromis. Toate acestea ne permit să constatăm că toleranța înseamnă a depăși condiția egoismului și a înțelege că ceea ce pentru tine poate fi lipsit de importanță, pentru altul poate fi semnificativ. În această ordine de idei, învățătorii au misiunea de a îndruma elevii să fie mereu alături de colegii care nu găsesc sprijin acasă, cărora unii le întorc spatele, care în societate sunt priviți cu dispreț, deși nu poartă nicio vină. Toleranţa şi intoleranţa există în toate faptele noastre de viaţă şi la orice nivel: în familie, între grupuri, popoare sau religii. Omul nu se naște tolerant, această valoare se cultivă, se învață. Declarația UNESCO (1995) stipulează că toleranța este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăției şi a diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi a manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoaşterea, deschiderea spiritului, comunicarea şi libertatea gândirii, conştiinței şi credinței. Toleranța este armonia în diferențe. În vederea creșterii gradului de toleranță, le recomandăm învățătorilor, elevilor și părinților să citească mai mult despre religii, culturi, diferențele dintre oameni etc.; să călătorească, să meargă în locuri necunoscute, să interacționeze cu locuitorii; să fie curioși și, cel mai important, să se cunoască pe ei înșiși. O altă valoare umană, la care toți aderă în mod convențional, mai mult sau mai puțin, mai des sau mai rar, este amabilitatea. Or, în interacțiunea cu ceilalți toți sunt (sau încearcă să fie) amabili, în scopul bunelor relații și pentru a-și atinge propriile interese. De aceea, tindem să practicăm amabilitatea mai mult sau mai puțin conștient. Dar o facem constant și des. Amabilitatea, la fel ca politețea, este o piatră de temelie, un minim necesar, un punct din oficiu, care ne poate ajuta să obținem ce ne dorim pe termen scurt sau lung. Nimeni nu a simțit că a obținut succes sau a reușit în viață doar prin amabilitate și politețe. Atât amabilitatea, cât și politețea sunt niște comportamente care nu ne diferențiază prea mult, nu ne fac deosebiți. Oricine poate fi politicos și amabil într-o anumită măsură și într-un anumit context, dar aceasta nu-l face neapărat un om mai bun. Ceea ce contează foarte mult pentru noi se manifestă mai degrabă grație altor virtuți, cum ar fi: munca inteligentă, originalitatea, autenticitatea, perseverența, relaxarea, ambiția (daca este direcționată pozitiv), curajul, conștiința etc. Este însă foarte important să fim amabili și politicoși cu cei din jurul nostru. Există multă confuzie când vine vorba de smerenie. Deseori, smerenia este asociată cu tăcerea, supunerea și senzația de neapartenență. De fapt, textele biblice sugerează că smerenia înseamnă supunere, dar nu înjosire degradantă. Smerenia nu înseamnă că noi devenim oameni tăcuți sau pasivi; smerenia înseamnă folosirea talentelor și capacităților; smerenia este cheia către progres [11]. Una din valorile umane esențiale ale omului este loialitatea – virtute care implică respectarea anumitor norme ce au legătură cu constanța în afecțiune, respect, onoare și fidelitate față de cineva sau ceva. Conform concepției marelui filozof american J. Royce, loialitatea este o virtute primară, „centrul tuturor virtuţilor, datoROLUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE ÎN FORMAREA VALORILOR UMANE LA ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR DOCENDO DISCIMUS Didactica Pro..., nr.2 (150) anul 2025 23 ria centrală între toate îndatoririle”. J. Royce defineşte această virtute drept principiul moral de bază, din care derivă toate celelalte principii. Loialitatea este definită ca „devotamentul larg, practic şi conştient al unei persoane pentru o cauză” [11]. Loialitatea, o virtute ce se dezvoltă, în principal, în conştiinţa noastră, este dorinţa de a apăra ceea ce credem şi în cine credem – adică să facem ceea ce ne-am propus chiar şi atunci când circumstanţele se schimbă. Această virtute constă în respectarea unor reguli de onoare, recunoştinţă şi respect pentru ceva sau cineva. O persoană loială gândeşte, spune şi face totul în mod constant. Oamenii cu această calitate sunt la fel de fideli atunci când vremurile sunt bune, cât şi atunci când sunt dificile. Știi că o persoană loială te va sprijini, indiferent dacă eşti bun, rău sau urât. Aceasta nu pune pe primul plan sinele, dezamăgirea ori durerea provocată de acţiunea sau lipsa de acţiune a persoanei. Un om loial consideră întotdeauna că celălalt merită toată atenţia, empatia, protecţia şi grija. El acceptă comportamentele care îl rănesc, renunţă la nevoile sale, având grijă permanentă de aproapele său. Una dintre cele mai des menționate valori umane este respectul. Acesta este necesar în absolut toate interacțiunile sociale și joacă un rol important în viața de zi cu zi, ne ajută să stabilim relații interumane durabile. Fiecare persoană dorește să fie respectată, luată în seamă. Respectul este o formă de apreciere, şi nu de admiraţie. Mai presus de toate, trebuie să respectăm valorile care trăiesc în om. Şi munca. Să respectăm oamenii care au fost loviţi de necazuri şi mari greutăţi de-a lungul vieţii lor [10]. Respectul este unul dintre cele mai importante atribute. Probabil nu ar exista prietenie şi dragoste, dacă nu ar fi întemeiate pe respect. El este fundamentul unor relaţii puternice şi frumoase. Mai întâi de toate, trebuie să ne respectăm părinţii, bunicii şi fraţii. Familia este o instituţie care semnifică şi respect. Să ne respectăm prietenii, dar şi pe cei care ne oferă importante lecţii de viaţă. În topul celor mai importante valori este integritatea. Faptul că suntem corecți, onești și că spunem adevărul, chiar și atunci când avem de suferit, denotă că avem caracter, fapt care pe unii îi va înfuria, iar pe alții îi va face să ne admire. Integritatea este un concept care vorbește despre acțiuni consecvente, conform valorilor, metodelor și elementelor de măsură în etică. Este considerată o manifestare a onestității și corectitudinii și este evaluată prin acuratețea acțiunilor persoanei. Așadar, integritatea este opusul unor defecte precum inconsecvența, ipocrizia sau falsitatea. Respectarea cuvântului dat, încrederea pe care o inspiri celorlalți, sinceritatea de care dai dovadă sunt calități pe care le căutăm la toți cei din jurul nostru. Se spune că integritatea înseamnă că ceea ce gândești este în acord cu ceea ce spui și ce faci. Iar pentru toată lumea din jur sunt vizibile cele două din urmă. Pe baza acestora, se pot trage concluzii și în privința celei dintâi, care însă rămâne accesibilă (din fericire) doar ție. Cuvântul integritate este intens vehiculat. O altă definiție, mai aproape de adevăr, ar spune că să fii integru înseamnă să faci ceea ce trebuie, chiar dacă nu este ceea ce îți convine. Trebuie să-i învățăm pe copii să își ceară iertare, dacă au greșit. Oamenii nu sunt perfecți, deci fac greșeli. Iar să-și ceară iertare este deseori dificil. Părinții, profesorii, adulții, în general, sunt aceia care ar trebui să-și lase mândria la o parte și să își ceară iertare, chiar și în fața copiilor, atunci când au greșit sau nu s-au ținut de cuvânt. Copiii merită aceasta. Integritatea se educă. Nu ne naștem cu ea, ci depinde de cât de mult lucrăm cu noi înșine, dar și cu copiii noștri în familie, la școală, în societate. Înțelepciunea poate fi educată chiar de la o vârstă fragedă, în grădiniță, apoi în școala primară. Pentru a educa înțelepciunea e nevoie de mult timp. Se studiază anumite fapte, modul de gândire, experiențele altora, apoi se decide ce trebuie făcut, în funcție de situație. Înțelepciunea este capacitatea superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. Este capacitatea de a gândi și de a acționa prin folosirea cunoștințelor, a experienței, a înțelegerii, a bunului-simț, prin cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență, spirit de prevedere. Numeroși gânditori au încercat să definească această noțiune a eticii într-un mod sintetic. D. Diderot spunea că înțelepciunea nu este altceva decât știința fericirii, iar A. Einstein arăta că înțelepciunea nu este produsul școlarizării, ci al încercării de o viață de a o căpăta. Este rodul unei munci intense. Înțelepciunea este asociată cu unele atribute, cum ar fi: judecata imparțială, compasiunea, cunoașterea de sine, autotranscendența, non-atașamentul și virtuți precum etica și bunăvoința. Bunătatea sufletească și generozitatea îi impresionează chiar și pe cei mai răi oameni, iar în timp, îi pot schimba în bine. Pentru ca oamenii care te înconjoară să aibă încredere în tine, ar fi bine să ai și tu încredere în tine. Să crezi că poți face orice în viață, dacă muncești. Din viața unui om nu trebuie să lipsească prietenia. Dacă nu poți avea mulți prieteni adevărați, alege unul, pentru a te bucura pe deplin de ceea ce înseamnă o relație sinceră de prietenie [10]. Considerăm că educaţia este un aspect primordial. Dacă educaţie nu e, nu mai putem şlefui ceva la om. Se mai schimbă moda şi vremea, însă oamenii sunt aproape imposibil de schimbat. Vorbind despre educație, nu putem să nu amintim despre cei 7 ani de acasă, sau bunul-simţ, care îi modelează micului școlar personalitatea, definind, în consecință, viitorul acestuia. La fel şi în privinţa caracterului. Dacă eşti educat, ai şi caracter, iar un om de caracter este cu siguranţă unul educat [9]. ROLUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE ÎN FORMAREA VALORILOR UMANE LA ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR DOCENDO DISCIMUS 24 Valorile ajută oamenii să decidă ce este important în viață. Ele sunt esențiale pentru a trăi în societate. Acestea sunt utile pentru: • ierarhizarea a ceea ce este cu adevărat semnificativ; • alegerea (trierea) comportamentului cel mai adecvat între opțiunile multiple; • realizarea acțiunilor în conformitate cu ideile și principiile proprii și comune în viață, în societate. Valorile sunt rezultatul experienței și creativității omului, problema valorilor fiind indisolubil legată de ființa umană. Fiecare epocă, fiecare formațiune socială, fiecare clasă socială își produce un câmp axiologic propriu prin selecție sau producere de noi valori. În acest sens, se poate vorbi despre o dialectică evolutivă a valorilor [5]. Ceea ce este important de semnalat, din perspectiva temei abordate, este faptul că, în ciuda transformărilor ce se produc în lume, unele valori precum adevărul, binele, frumosul, sacrul, dreptatea au fost prețuite în orice epocă, fiind considerate valori fundamentale ale societății și având un caracter durabil. Îndemnul nostru este: să lucrăm împreună pentru a ne susține unii pe alții. Ne putem demonstra unul altuia că suntem împreună – nu contează unde: în familie, în școală, în comunitate etc. Datoria noastră este să încurajăm elevii să aplice ideile proprii sau ale colegilor, independent sau împreună cu alții. Educația de acasă, de la școală sau din societate are implicații culturale esențiale în formarea copilului. Ea rămâne a fi principala cale prin care valorile și tradițiile se transmit din generație în generație. Un rol fundamental al educației se referă la dezvoltarea personală a individului. Fiecare individ trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta potrivit potențialului propriu, astfel încât să poată asigura independența și prosperitatea proprie, a familiei pe care decide să și-o întemeieze și a grupurilor din care decide să facă parte. Dezvoltarea personală prin învățare pe tot parcursul vieții este esențială în societatea contemporană [12]. Scopul creșterii personale este de a susține elevii în procesul de autocunoaștere, de relaționare corectă cu semenii, familia, mediul din care fac parte; de dezvoltare a abilităților de comunicare eficientă și de management eficient al emoțiilor; de îmbunătățire a stării de conștientizare a propriului potențial; de explorare a talentelor. De asemenea, dezvoltarea personală sprijină copilul în cunoașterea și acceptarea de sine; îi formează respectul pentru sine și pentru ceilalți, stima de sine; îl ghidează în aspecte care țin de sănătatea fizică, emoțională, igienă personală, alimentație sănătoasă etc. [6, pp. 217-218]. Instituția de învățământ îi asigură fiecărui beneficiar un nivel de dezvoltare personală, care să-i permită gestionarea emoțiilor, luarea deciziilor, lucrul în echipă și în comunitate, orientarea în relațiile sociale și interpersonale. Familia este primul educator al copilului. Părinții sunt primii profesori și au un rol-cheie în modelarea personalității acestuia. Este esențial ca familia să-și iubească copiii într-un mod responsabil și să le asigure o creștere sănătoasă și armonioasă. Succesul școlar al copiilor este asociat îndeaproape modului în care aceștia sunt tratați acasă. Părinții au datoria morală să le inspire dorința de a învăța și încrederea în rolul educației. Un echilibru între educația de acasă și educația în școală este cheia succesului învățării. Rolul părinților nu se limitează doar la educația de acasă, ci presupune implicarea lor activă în viața școlii. Profesorul este garantul educației de calitate. El este un profesionist în domeniul pedagogiei și psihopedagogiei. Scopul principal al tuturor activităților profesorului este să sprijine creșterea, dezvoltarea și succesul fiecărui elev. În concluzie: Rolul parteneriatului familie-școală-comunitate în formarea valorilor umane la elevii din învățământul primar este fundamental. Îndemnăm părinții, profesorii, actorii educaționali comunitari să colaboreze fructuos în acest sens, pentru a le forma și cultiva elevilor valori umane care le vor asigura creșterea și devenirea personală. REFERINȚE BIBLIOGRAFICE: 1. Braghiş M. Formarea competenţei de receptare a valorilor din perspectiva parteneriatului educaţional. În: Familia – factor esenţial de promovare a valorilor etern-umane. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. Chişinău: UPSC Ion Creangă, 2012. 2. Ciofu C. Interacțiunea părinți-copii. București: Amaltea, 1998. 3. Cuznețov L. Etica educației familiale. Chișinău: CEP al Academiei de Studii Economice din Moldova, 2002. 4. Dolean I. Meseria de părinte. București: Aramis, 2002. 5. Mâciu M. Știința valorilor în spațiul românesc. București: Editura Academiei Române, 1995. 244 p. 6. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Ghid de implementare a curriculumului pentru învățământul primar. Chișinău: s.n., 2018. 7. Sa’ncher A. Formarea valorilor: teorie, reflecții și răspunsuri. Mexic: Editorial Grijalbo, 2000. 8. Scurtu L. Relația şcoală-familie-societate. Pe: rasunetul.ro/relatia-scoala-familie-societate 9. Silistraru N. Valori ale educaţiei moderne. Chişinău: Combinatul Poligrafic, 2006. 176 p. 10. https://alexandram.ro/respectul-de-sine-si-fata-de-ceilalti/ 11. https://bunadimineata.ro/lifestyle/cele-mai-importante-valori-umane/ 12. https://creștinismactiv.ro 13. https://thestudent.ro ROLUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE ÎN FORMAREA VALORILOR UMANE LA ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR DOCENDO DISCIMUS