COMPETENŢA PROCURORULUI ŞI A PROCURORULUI IERARHIC SUPERIOR ÎN CALITATE DE CONDUCĂTOR AL URMĂRIRII PENALE

LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică33 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 CZU: 343.1 COMPETENŢA PROCURORULUI ŞI A PROCURORULUI IERARHIC SUPERIOR ÎN CALITATE DE CONDUCĂTOR AL URMĂRIRII PENALE Abstract: Acest articol ştiinţific este dedicat cercetării şi, prin urmare, evidenţierii rolului şi importanţei procurorului şi a procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmăririi penale în cadrul procesului penal. Asigurarea legalităţii activităţii de urmărire penală, realizată prin verificarea şi controlul asupra acestei activităţi, precum şi respectarea principiului proporţionalităţii acţiunilor de urmărire penală realizate în cadrul urmării penale constituie atribuţia nemijlocită a ofiţerului de urmărire penală, a procurorului şi a judecătorului de instrucţie, ţinând de competenţa funcţională a acestor subiecţi. Prin urmare, ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi judecătorul de instrucţie în cadrul urmăririi penale sunt cele mai importante figuri, iar soarta tuturor celorlalţi participanţi la procesul penal şi a procesului penal în ansamblu depinde de legalitatea, valabilitatea şi caracterul complet al acţiunilor lor. Rolul şi sarcina procurorului, atât în domeniul justiţiei penale, cât şi în afara acesteia ar trebui să fie definite în legislaţie la cel mai înalt nivel posibil, fiind îndeplinite cu stricta respectare a principiilor şi valorilor democratice ale Consiliului Europei. Scopul direct al studiului îl constituie examinarea rolului şi importanţei procurorului şi a procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmăririi penale în cadrul procesului penal, DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.17606226 1 Profesoruniversitar,doctorhabilitatîndrept,rector,UniversitateaUnimanitarădinDnipro,Ucraina; e-mail:[email protected];ORCIDID:0000-0002-2046-9522;e-mail:[email protected] 2 Conferențiaruniversitar,doctorîndrept,Catedra„Procedurăpenală,criminalisticăşisecuritateinformațională”,Academia„ŞtefancelMare”aMAIalRepubliciiMoldova(ROR:https://ror.org/036kvxa54); e-mail:[email protected];ORCIDID:0000-0002-6606-1952,e-mail:[email protected] Oleh KYRYCENKO1 [email protected] Artiom PILAT2 [email protected] LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 34 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 deoarece conducerea bazată pe organizare, monitorizare şi coordonare reprezintă prin sine elementul-cheie al activităţii realizate şi soldate de atingerea unui rezultat scontat. Scopul indirect al studiului respectiv constă în sporirea eficientizării activităţii procurorului şi procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmării penale în procesul de organizare, monitorizare şi coordonare a acţiunilor ofiţerului de urmărire penală la exercitarea urmării penale pe o anumită cauză. Scop care poate fi atins prin prisma definirii direcţiilor de bază ale activităţilor acestor subiecţi în cadrul urmăririi penale, precum şi realizării unui studiu comparat între competenţa conducătorului organului de urmărire penală şi a procurorului, unde ultimului îi revin atribuţii certe de realizare a unui control procesual, nu managerial, asupra activităţii ofiţerului de urmărire penală. Obiectivele prezentului articol ştiinţific constau în definirea direcţiilor de bază ale activităţii procurorului şi procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmării penale; stabilirea rolului acestora în procesul de organizare, monitorizare şi coordonare a acţiunilor ofiţerului de urmărire penală la exercitarea urmării penale Drept rezultat al studiului, este prezentată cercetarea lucrărilor ştiinţifice ale autorilor, care vor contribui la cunoaşterea şi înţelegerea importanţei realizării unui control riguros şi drept urmare eficient de către procuror şi procurorul ierarhic superior în calitate de conducător al urmăririi penale. Cuvinte-cheie: procuror, procuror ierarhic superior, competenţă, atribuţii, control, organizare, monitorizare, coordonare, conducător, urmărire penală. THE COMPETENCE OF THE PROSECUTOR AND THE HIERARCHICALLY SUPERIOR PROSECUTOR AS THE LEADER OF THE CRIMINAL PROSECUTION Abstract: The respective scientific article is dedicated to the research and, therefore, highlighting the role and importance of the prosecutor and the superior hierarchical prosecutor as the leader of the criminal investigation in the criminal process. Ensuring the legality of the criminal prosecution activity carried out by verifying and controlling this activity, as well as respecting the principle of proportionality of the criminal prosecution actions carried out within the criminal prosecution, constitute the direct attribution of the criminal prosecution officer, the prosecutor and the investigating judge and belong to the functional competence of these subjects. Therefore, the criminal investigation officer, the prosecutor and the investigating judge in the criminal process are the most important figures, the fate of all other participants in the criminal process and the criminal process as a whole depends on the legality, validity and completeness of their actions. The role and tasks of prosecutors, both in the field of criminal justice and outside it, should be defined in legislation at the highest possible level and be carried out in strict compliance with the democratic principles and values of the Council of Europe. The direct aim of the study is the examination of the role and importance of the prosecutor and the senior prosecutor as the leader of the criminal investigation in the criminal process, because management based on organization, monitoring and coordination is in itself the key element of the activity carried out and leading to the achievement of an expected result. The indirect aim of the respective study is to increase the efficiency of the prosecutor and the superior hierarchical prosecutor as the leader of the criminal prosecution in the process of organizing, monitoring and coordinating the actions of the criminal prosecution officer when carrying out the criminal prosecution on a certain case. A goal that can be achieved through the definition of the basic directions of the activities of these subjects in the framework of the criminal investigation, as well as the realization of a comparative study between the competence of the head of the criminal investigation body and the prosecutor, where the latter has certain attributions of carrying out a procedural control over the activity of the criminal investigation officer and not managerial. The objectives of this scientific article consist in defining the basic directions of the activity of the prosecutor and the superior hierarchical prosecutor as the leader of the criminal investigation; establishing their role in the process of organizing, monitoring and coordinating the actions of the LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică35 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 INTRODUCERE Drept bază în descoperirea şi cercetarea infracțiunilor, identificarea făptuitorului, realizarea acțiunilor de urmărire penală, planificarea urmăririi penale per ansamblu constituie o metodă tactică ce asigură stabilirea legăturii strânse dintre scopul şi sarcinile urmăririi penale pe de o parte şi modul efectiv de realizare a acestora pe de altă parte. Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiției, apărarea drepturilor, libertăților şi intereselor legitime ale persoanei, societății şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor procedee prevăzute de lege. În ipoteza dezvoltării ulterioare a rezultatelor ştiințifice obținute vor fi definite direcțiile de bază a activității procurorului şi procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmării penale şi, prin urmare, va fi stabilit rolul acestor subiecți în procesul de organizare, monitorizare şi coordonare a acțiunilor ofițerului de urmărire penală la exercitarea urmării penale. De asemenea, va fi realizat un studiu comparat între competența conducătorului organului de urmărire penală şi a procurorului, unde ultimului îi revin atribuțiile de realizare a unui control procesual asupra activității ofițerului de urmărire penală şi nu cel managerial. METODEŞIMATERIALEAPLICATE În vederea realizării obiectivelor propuse, în prezentul articol ştiințific au fost utilizate următoarele metode ştiințifice: metoda logică bazată pe analiza deductivă şi analiza inductivă care permite analiza conceptului propus spre studiere, metoda comparativă pe larg utilizată în cercetarea direcțiilor de bază a activității procurorului şi procurorului ierarhic superior în calitate de conducător al urmării penale, metoda sistemică care s-a aplicat la sistematizarea atribuțiilor realizate de către procuror şi procurorul ierarhic superior în calitate de conducător al urmăririi penale. În procesul elaborării acestui articol, au fost consultate lucrările ştiințifice ale autorilor D. Ostavciuc, T. Osoianu, M. Poalelungi, fiind analizat şi Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în atenția Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei cu privire la normele şi principiile europene referitoare la procurori. S-au mai examinat Hotărârile CtEDO pe cauzele Corigliano c. Italiei, Neumeister c. Austriei etc. Listădeabrevieri: CCPE – Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni; RM – Republica Moldova; criminal investigation officer in the exercise of the criminal prosecution and, last but not least, carrying out a comparative study between the competence of the head of the criminal investigation body and the prosecutor, where the latter has certain attributions of carrying out a procedural control over the activity of the criminal investigation officer and not managerial. As a result of the study, it constitutes the research of the scientific works of the authors, which will contribute to the knowledge and understanding of the importance of achieving a rigorous control and, as a result, effectively by the prosecutor and the superior hierarchical prosecutor as the leader of the criminal investigation. Keywords: prosecutor, superior hierarchical prosecutor, competence, attributions, control, organization, monitoring, coordination, leader, criminal investigation. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 36 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului; CPP – Cod de Procedură Penală; art. – articol; alin. – alineat; pct. – punctul; nr. – numărul; p. – pagina; ş.a. – şi alții; c. – contra; etc. – etcetera. DISCUŢII Problema competenței procurorului în calitate de conducător al urmării penale, a atribuțiilor funcționale ale acestuia, precum şi funcțiilor procesuale penale în general, continuă să fie discutabilă şi în prezent. Analizând unele aspect doctrinare, precum şi prevederile legale cu privire la activitatea procurorului în general, competența lui, atribuțiile funcționale, activitatea acestuia este divizată în trei direcții de bază: –controlul asupra activității organului de urmărire penală şi a organului care exercită activitatea specială de investigație; –exercitarea nemijlocită a activității de urmărire penală; –conducerea urmăririi penale. Reieşind din specificul activității realizate de către procuror, acesta în cele din urmă beneficiază de anumite garanții care, la rândul lor, asigură atât buna desfăşurare a activității de urmărire penală, cât şi respectarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale părților în cadrul urmăririi penale. Procurorului, în calitate de persoană care conduce urmărirea penală, îi sunt specifice anumite activități manageriale care au impact direct asupra bunei desfăşurării a urmăririi penale, precum şi acțiuni de realizare a obligațiilor pozitive şi negative ale statului în cadrul procesului penal. Analizând competența procurorului la exercitarea urmăririi penale, se constată că lui îi revin atribuțiile organului de urmărire penală; o prevedere similară am identificat-o în cazul în care conducătorul organului de urmărire penale exercită nemijlocit urmărirea penală1. Realizând un studiu comparat dintre competența conducătorului organului de urmărire penală şi a procurorului constatăm unele aspecte asemănătoare sub aspect managerial, după cum am menționat anterior, conducătorul organului de urmărire penală posedând unele competențe manageriale sub aspect organizatoric de activitate a secției, nu şi sub aspect procesual. La rândul său, procurorul realizează un control procesual asupra activității ofițerului de urmărire penală. Aşadar, procurorul este în drept să controleze activitatea ofițerului de urmărire penală, să verifice dosarele şi să întreprindă alte acțiuni care au impact direct asupra planificării urmăririi penale şi realizării acțiunilor de urmărire penală. Controlul procesual 1 Cod de procedura penală a Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În. MO 05-11-2013 în Monitorul Oficial Nr. 248-251 art. 699. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică37 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 realizat de procuror asupra activității ofițerului de urmărire penală, în doctrina dreptului procesual penal a ridicat multe semne de întrebare cu privire la independența ofițerului de urmărire penală. În prezenta lucrare ne-am expus asupra faptul că ofițerul de urmărire penală este persoană independentă şi conducătorul organului de urmărire penală nu este în drept să dea indicații pe marginea cauzei penale; în acelaşi sens, ofițerul de urmărire penală se subordonează indicațiilor scrise ale procurorului. Analizând prevederile art. 3 al Legii nr. 333 cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală, deducem că în exercitarea atribuțiilor, ofițerul de urmărire penală este independent, se supune numai legii, indicațiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală, ale procurorului şi hotărârilor instanței de judecată, emise în limitele competenței lor şi în conformitate cu legislația în vigoare. Situația similară o identificăm şi în prevederile art. 57 alin. (4) CPP al RM, aşadar, ofițerul de urmărire penală se supune prevederilor prezentului cod şi indicațiilor scrise ale procurorului şi ale conducătorului organului de urmărire penală. De asemenea, legiuitorul nu specifică caracterul ordinelor emise de conducătorul organului de urmărire penală, al celui organizatoric sau procesual. O astfel de formulare ambiguă a normelor de procedură creează o marjă largă de interpretare a legii, ce contravine regulii de bază conform căreia legea trebuie să fie clară şi explicită. Examinând atribuțiile procurorului în faza de urmărire penală, deducem că legiuitorul i-a oferit o gamă largă de atribuții manageriale, care au impact direct asupra realizării scopului procesului penal. Realizarea de către procuror a unui management productiv asupra activității de urmărire penală, efectuată de ofițerul de urmărire penală, depinde în primul rând de conlucrarea lor la faza de urmărire penală, care nu se poate baza doar pe relații de conducător pe de o parte şi subaltern pe de altă parte; de fapt, este necesar să existe anumite relații de colegialitate între aceşti doi participanți, astfel ținându-se cont de aspectul moral la realizarea atribuțiilor de serviciu. Legiuitorul i-a oferit procurorului o gamă largă de atribuții manageriale care au drept scop gestionarea activității ofițerilor de urmărire penală şi asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Analizând competența funcțională a procurorului, deducem că unele atribuții ale acestuia sunt asemănătoare cu cele ale conducătorul organului de urmărire penală, însă diferă de acestea datorită statului conducătorului organului de urmărire penală şi al procurorului. Sub aspect de planificare şi organizare a activității de urmărire penală, procurorul porneşte urmărirea penală, dispunând printr-o ordonanță motivată fie efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală, fie exercitarea sa nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod, ori refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale. O astfel de atribuție managerială, care îi revine procurorului, o putem diviza în următoarele segmente de bază: –Porneşte urmărirea penală, dispunând printr-o ordonanţă motivată efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală. În urma examinării sesizării de către organul de urmărire penală, ofițerul de urmărire penală în timp de 24 de ore din momentul emiterii ordonanței de începere a urmăririi penale va informa procurorul care efectuează conducerea activității de urmărire penală, prezentându-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul când a luat cunoştință de ordonanța de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă. Fixarea termenului LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 38 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 de către procuror are un impact direct asupra organizării şi planificării urmăririi penale; la stabilirea termenului, procurorul va lua în considerare toate criteriile ce se iau în calcul la stabilirea termenului rezonabil al urmăririi penale, ceea ce reprezintă o garanție de care beneficiază părțile la proces. –Exercitarea nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod. În caz de necesitate, procurorul poate exercita personal urmărirea penală în orice cauză penală, indiferent dacă fapta comisă ține de competența acestuia. O asemenea atribuție am identificat-o în competența conducătorului organului de urmărire penală care este în drept să preia cercetarea cauzei, însă procurorul este în drept să ia această cauză de la conducător şi să exercite nemijlocit urmărirea penală. În cazul exercitării nemijlocite a urmăririi penale, procurorului îi revin atribuțiile ofițerului de urmărire penală. –Refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale. Examinând ordonanța de începere a urmăririi penale, dacă constată circumstanțele care exclud urmărirea penală el este în drept să refuze începerea urmăririi penale, precum şi, în cazul stabilirii circumstanțelor prevăzute la art. 285 CPP, va înceta urmărirea penală. Planificarea activității ca parte inerentă a managementului eficient în mare măsură depinde de deciziile luate, de activitatea procurorului la etapele inițiale ale urmării penale, de erorile comise ce vor afecta deciziile luate pe marginea cauzei, inclusiv cele de planificare şi organizare a activității de urmărire penală. Procurorii acționează în numele societății şi în interes public, în scopul respectării şi protejării drepturilor şi libertăților omului, aşa cum sunt ele prevăzute, în special, în Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale şi în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede că procurorul conduce personal urmărirea penală, controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală şi decide excluderea din dosar a probelor obținute conform prevederilor art. 94 alin. (1). Controlul asupra activității ofițerului de urmărire penală procurorul o realizează atât din oficiu, cât şi în baza plângerii înaintate în condițiile art. 298 CPP. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițerul de urmărire penală administrează, evaluează şi verifică probele: constată circumstanțele cu privire la fapta comisă şi verifică persoanele care ar putea comite fapta infracțională. Activitatea respectivă a ofițerului de urmărire penală trebuie să fie realizată cu o strictă respectare a principiului legalității; de specificat că anume de procuror depinde respectarea acestui principiu în cadrul urmării penale. În vederea realizării unui control asupra actelor emise de către ofițerul de urmărire penală, procurorul solicită de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracțiunile săvârşite şi persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta. Prin ordonanță motivată, la propunerea organului de urmărire penală, sau din oficiu, procurorul este în drept să dispună disjungerea sau conexarea cauzelor penale, fapt care în mod direct influențează activitatea de urmărire penală. Putem menționa că fiecare infracțiune are specificul ei aparte, ceea ce impune şi o anumită cercetare a unor categorii de infracțiuni, prin utilizarea procedeelor probatorii 2 Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) în atenția Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind normele şi principiile referitoare la procurori. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică39 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 necesare. Există cazuri în care pentru cercetarea obiectivă, completă şi sub toate aspectele este necesară separarea unor materiale a cauzelor penale sau, deopotrivă, unirea unor cauze penale între ele, pentru ca într-un final să se poată stabili adevărul. Din perspectiva respectării rolului activ al organului de urmărire penală, legea procesual penală numeşte aceste acțiuni ca disjungere şi conexare a cauzelor penale. În acelaşi timp, caracteristicile individuale ale infracțiunii şi ale infractorului necesită un caracter individual al cercetării cauzelor penale. Cauzele penale în care figurează un număr mare de bănuiți sau învinuiți pot avea deficiențe în ceea ce priveşte termenul urmăririi penale şi calitatea acesteia. Disjungerea nerezonabilă a cauzelor penale poate complica descoperirea infracțiunilor şi, în unele cazuri, încalcă drepturile învinuitului, sau nu oferă posibilitatea organului de urmărire penală şi ulterior instanței de judecată de a determina corect pericolul social al persoanelor care au comis infracțiunea. Pentru a asigura cercetarea completă, obiectivă şi sub toate aspecte a circumstanțelor cauzei penale, e necesar să fie create condiții optime şi favorabile de cercetare3. În acest sens, am constatat că conexarea sau disjungerea cauzelor penale are un impact primordial asupra activității de planificare şi realizare a acțiunilor de urmărire penală, ca parte inerentă a managementului activității de urmărire penală. Astfel, dacă la etapa inițială a urmării penale nu se cunoşteau anumite circumstanțe, însă ulterior cauza penală este disjunsă sau conexată, toate activitățile de urmărire penală realizate necesită a fi modificate reieşind din circumstanțele şi cauza care a fost conexată sau disjunsă. Aşadar, instituția conexării şi disjungerii cauzelor penale posedă un impact direct asupra activității de urmărire penală, îndeosebi asupra activității de planificare şi realizare a acțiunilor de urmărire penală. Planificarea şi ordonarea acțiunilor de urmărire penală realizate de către procuror contribuie în mod inerent la respectarea termenului rezonabil al urmăririi penale. Legislația şi jurisprudența națională coincide cu standardele stabilite în jurisprudența Curții Europene, şi anume în ce priveşte: –Complexitatea cazului. –Comportamentului părților. –Conduita organului de urmărire penală. –Importanța procesului pentru interesul public. –Starea de minorat. Aprecierea perioadei de calculare a termenului rezonabil al urmăririi penale, în conformitate cu prevederile naționale, se evaluează din momentul emiterii ordonanței de începere a urmăririi penale şi se finalizează cu întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în instanța de judecată, sau cu o ordonanță de încetare şi clasare a urmăririi penale. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, dreptul persoanei cu privire la termenul rezonabil începe din momentul când persoana a fost acuzată de săvârşirea infracțiunii4. Declanşarea termenului rezonabil al urmăririi penale începe din momentul atragerii persoanei în calitate de participantă a procesului penal prin efectuarea unor acțiuni de urmărire penală, adică e necesară acea notificare oficială parvenită din partea autorităților competente, în cazul nostru a organului de urmărire penală privind bănuiala/învinuirea de săvârşire a acțiunii infracționale prevăzută de legislația penală. 3 Osoianu T., Ostavciuc D. Urmărirea penală. Chişinău: Cartea Militară, 2021. p. 326. 4 Cauza Neumeister c. Austriei. Hotărârea din 27 iunie 1968. Accesibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i =0017544 (vizitat la 11.01.2025). LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 40 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Pentru a determina complexitatea cauzei penale în cadrul urmăririi penale şi a estima termenul rezonabil, este necesar a stabili natura acuzației penale, existența participației, natura şi volumul probelor, existența, numărul şi complexitatea expertizelor, comisiilor rogatorii, procedurii de extrădare, numărul părților vătămate, al martorilor, dispunerea măsurilor speciale de investigații etc., deci orice acțiune procesuală ce ar necesita timp şi resurse suplimentare pentru realizarea şi obținerea rezultatului necesar5. Respectarea termenului rezonabil, în coraport cu comportamentul părților, nu impune obligația persoanei de cooperare cu autoritățile judiciare6, deci bănuitului/învinuitului nu-i poate fi imputată vinovăția cu privire la tergiversarea urmăririi penală, atât timp cât comportamentul acestuia se află în limitele permisive ale prevederilor Codului de procedură penală cu privire la apărarea sa. Conduita organului de urmărire penală joacă un rol important în evaluarea termenului rezonabil, aceasta ținând de diligența, rapiditatea şi buna organizare a activității de descoperire a infracțiunilor, precum şi de alte acțiuni cu care se realizează obligațiile pozitive de a investiga o cauză penală7. Rapiditatea acțiunilor de urmărire penală într-o măsură oarecare depinde de abilitățile manageriale ale procurorului care o conduce. În urma realizării controlului asupra activității organului de urmărire penală, procurorul dă indicații în scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracțiuni şi identificării altor persoane care posedă informații cu privire la fapta comisă. Rolul activ în cadrul urmăririi penale îl posedă nu doar organul de urmărire penală, ci şi procurorul care, în urma cercetării materialelor cauzei penale, va da indicații în vederea efectuării acțiunilor de urmărire penală sau a măsurilor speciale de investigații. În comparație cu ajutorul metodic acordat de către conductorul organului de urmărire penală, indicațiile procurorului cu privire la realizarea unor acțiuni de urmărire penală sau a măsurilor speciale de investigație sunt obligatorii pentru executare pentru persoanele competente în vederea realizării acestei acțiuni. Ca şi conducătorul organului de urmărire penală, procurorul este în drept să retragă o cauza penală, după care o va transmite conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea unui alt ofițer care va exercita urmărirea penală, însă în acest sens legislația nu specifică expres în ce cazuri procurorul va retrage cauza, iar acest fapt în opinia noastră poate avea un efect pozitiv pentru buna desfăşurare a urmăririi penale. Dacă în cazul conducătorului organului de urmărire penală, legiuitorul prevede expres când cauza se retrage de la un ofițer şi se transmite altui ofițer de urmărire penală, atunci procurorul o va retrage conducându-se de propria convingere şi reieşind din rezultate obținute de ofițerul de urmărire penală pe marginea cauzei. Astfel, procurorului îi sunt atribuite competențe manageriale mai vaste în cadrul urmăririi penale, care în mod direct afectează şi alte atribuții manageriale ale acestuia pe parcursul urmăririi penale. Examinând atribuțiile procurorului, constatăm că nu toate au un impact asupra managementului urmăririi penale, dar soluționarea cererilor de recuzare sau de abținere a 5 Carajeleascov C. Rolul procurorului în asigurarea respectării termenului rezonabil în cadrul urmăririi penale. În. Revista Națională de Drept, Chişinău, 2017, p. 62. 6 Cauza Corigliano c. Italiei, hotărârea din 10 decembrie 1982. Accesibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i =001-7544 (vizitat la 11.01.2025). 7 Poalelungi M., Dolea Ig., Vîzdoagă T. Manualul judecătorului pentru cauze penale. Chişinău: Tipografia Centrală, 2013, p. 937. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică41 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 ofițerului de urmărire penală are un impact asupra planificării şi realizării acțiunilor de urmărire penală care vor fi realizate. Soluționarea cererilor de recuzare sau abținere a ofițerilor de urmărire penală, în opinia noastră are un impact direct asupra planificării şi realizării acțiunilor de urmărire penală. Instituția incompatibilității reprezintă o garanție fundamentală a participanților la proces, ca urmărirea penală să fie realizată de către o persoană independentă şi imparțială, examinând cauza multilateral, în lipsa intereselor personale. Una dintre garanțiile aprecierii corecte şi obiective a probelor este imparțialitatea şi independența procesuală a ofițerului de urmărire penală, procurorului şi judecătorului8. În procesul examinării cererilor de recuzare sau de abținere, procurorul este obligat să soluționeze anumite circumstanțe, şi anume în primul rând: –din ce moment ofițerul de urmărire penală se află în situația de incompatibilitate; –ce acțiuni au fost efectuate aflându-se în situația de incompatibilitate; –probele administrate de ofițerul de urmărire penală se află în situația de incompatibilitate. Soluționarea acestor chestiuni va contribui la identificarea probelor care cad sub incidența art. 94 a CPP, precum şi la realizarea unui nou plan de acțiuni care urmează a fi întreprinse pe marginea cauzei cercetate. Procurorul ca manager al urmăririi penale va da indicații noi pe marginea cauzei, care sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală. Sunt obligatorii indicațiile în formă scrisă cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracțiuni. Obligativitatea exercitării indicațiilor scrise de către procuror ar putea aduce atingere independenței ofițerului de urmărire penală, fapt consacrat atât în Codul de procedură penală, cât şi în Legea cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală. Transmiterea dosarului spre verificare procurorului, precum şi executarea ordinelor date în scris aduce atingere independenței procesuale a ofițerului de urmărire penală Însă ordinul scris al procurorului poate fi contestat, cu condiția că ofițerul de urmărire penală îşi va argumenta decizia. Dacă nu este de acord cu indicația conducătorului organului de urmărire penală ori a procurorului privind efectuarea unor acțiuni de urmărire penală, ofițerul de urmărire penală o va contesta imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, înaintând procurorului care conduce urmărirea penală sau, respectiv, procurorului ierarhic superior materialele aferente şi obiecțiile sale formulate în scris. Contestarea indicațiilor procurorului nu suspendă însă executarea ordinului. Norma care reglementează procedura de contestare a ordinelor scrise ale procurorului creează o marjă largă de interpretare a acestora, deoarece termenul de examinare a contestației este de 15 zile din data înaintării. Pentru a asigura respectarea termenului rezonabil al urmăririi penale, considerăm că acesta este necesar de a fi redus până la 5 zile. Pe lângă faptul că legiuitorul a oferit ofițerului de urmărire penală posibilitatea de a contesta indicațiile scrise ale procurorului care conduce urmărirea penală, de o astfel de posibilitate beneficiază şi bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanții lor. Plângere se va depune împotriva acțiunilor, inacțiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală împotriva acțiunilor, inacțiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza dispozițiilor date 8 Зинатуллин 3.3. Уголовно-процессуальное доказывание. Ижевск. 1993. С. 107.