ARCTICA ȘI ANTARCTICA ÎN SISTEMUL RELAȚIILOR DE DREPT INTERNAȚIONAL

LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 48 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 CZU: 327 ARCTICA ȘI ANTARCTICA ÎN SISTEMUL RELAȚIILOR DE DREPT INTERNAȚIONAL Abstract: Arctica și Antarctica sunt două regiuni ale planetei, care, fără să aibă o populație permanentă (din cauza condițiilor climaterice dificile) și fără să aparțină vreunei țări, suscită interesul actorilor internaționali. În cazul Arcticii, există cinci țări din proximitate (S.U.A., Canada, Danemarca, Norvegia și Federația Rusă), care sunt cele mai implicate în competiția pentru Arctica, determinată de interesele pentru resursele minerale de acolo, de posibila apariție (determinată de încălzirea globală) a unor rute maritime mai scurte, de interesele strategice și militare. Pentru a soluționa divergențele pe calea dialogului cele cinci țări au pus în anul 1993 bazele Consiliului Arctic. În cazul Antarcticii, statutul ei a fost reglementat prin Tratatul Antarcticii din 1959, care a stabilit utilizarea acestui teritoriu exclusiv în scopuri pașnice, în interesul întregii omeniri. În pofida acordului semnat, un șir de state revendică suprafețe din Antarctica, considerându-le teritorii naționale. Este de așteptat ca odată cu încălzirea globală și topirea gheții de la cei doi poli, accesul acolo să fie mai facil și asta va crea noi oportunități, dar și noi situații de conflicte interstatale. Cuvinte-cheie: Arctica, Antarctica, relații internaționale, state arctice, diferende internaționale. DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.17606379 1 Conferențiaruniversitar,doctorhabilitatînistorie,DepartamentulRelațiiInternaționale,ȘtiințePolitice șiStudiideSecuritate,FacultateaȘtiințeSocio-Umane,Universitatea„LucianBlaga”dinSibiu,România(ROR:https://ror.org/026gdz537),e-mail:[email protected];ORCIDID:0000-0002-5438-472X,email:[email protected] Pavel MORARU1 [email protected] THE ARCTIC AND ANTARCTIC IN THE SYSTEM OF INTERNATIONAL LAW RELATIONS Abstract: Arctic and Antarctica are two regions of the planet that, despite having no permanent population (due to harsh climatic conditions) and not belonging to any country, attract the interest of international actors. In the case of the Arctic, five neighboring countries (the USA, Canada, Denmark, Norway, and the Russian Federation) are the most involved in the competition for the Arctic, driven by interests in its mineral resources, the potential emergence (due to global warming) of shorter maritime routes, and strategic and military concerns. To resolve the differences through dialogue, the five countries established the Arctic Council in 1993. As for Antarctica, its status was regulated by the Antarctic Treaty of 1959, which established the use of Antarctica exclusively for peaceful purposes, in the interest of all humanity. Despite the signed LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică49 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 INTRODUCERE Atât Arctica, cât și Antarctica, sunt două regiuni ale planetei, care nu aparțin vreunei țări. Sunt teritorii ale nimănui, dar care, totodată, sunt obiectul unor dispute dintre mai multe state ale lumii. Deocamdată, nu există condiții pentru împărțirea acestor posesiuni, însă, în viitor, acest lucru se va produce inevitabil.1 E posibil, ca din cauza disputelor asupra împărțirii Arcticii și Antarcticii, să se ajungă și la conflicte armate, de o amploare mai mare sau mai mică.2 Acest moment se va apropia odată cu accelerarea procesului încălzirii globale, a topirii gheții de la cei doi poli și a accesului mai bun la acele regiuni, la mijloc fiind interese economice și geopolitice. Ceea ce au în comun cele două regiuni, este că din cauza condițiilor climaterice foarte aspre, nu au fost populate, adică nu au o populație permanentă, revendicarea lor bazându-se atât pe dreptul apartenenței naționale a celor ce le-au descoperit, dar și pe principiul proximității teritoriale.3 Iar obiectivul studiului nostru este să stabilim care este gradul actual al confruntării interstatale pentru Arctica și Antarctica. METODEŞIMATERIALEAPLICATE În scopul abordării științifice a subiectului propus, am analizat și utilizat la elaborarea articolului lucrări relevante de specialitate, precum și documente oficiale guvernamentale, interguvernamentale și internaționale. A fost folosită metoda logică, pentru expunerea coerentă a materialului factologic, dar și principiul cronologic, pentru a prezenta evenimentele în ordinea evoluției lor. DISCUȚIIȘIREZULTATEOBȚINUTE Arctica este regiunea Pământului, adiacentă Polului Nord, care include periferia nordică a Eurasiei și Americii de Nord, aproape întregul Ocean Arctic (cu excepția insulelor de coastă ale Norvegiei), precum și părți limitrofe ale Oceanelor Atlantic și Pacific. Granița sudică coincide cu limita sudică a zonei de tundră. Suprafața este de aproximativ 27 de milioane de km². Potrivit unor opinii, Arctica se întinde spre Sud până la limita Cercului Polar Arctic (latitudinea nordică de 66° 33′) și în acest caz, suprafața este de 21 de milioane de km². Mai putem spune că Arctica include Oceanul Arctic, care cuprinde 2/3 apă și 1/3 pământ, reprezentând mai multe insule, în mare parte acoperite de o calotă de gheață,4 și regiunile cele mai nordice ale Rusiei, S.U.A. (Alaska), Canadei, Groenlandei (teritoriu autonom al Danemarcei), Islandei, Norvegiei, Suediei și Finlandei. Arctica este simetric opusă Antarcticii. 1 Терентьев С. А. Арктика и Антарктика. Москва: Книжный Клуб Книговек, 2011, p. 3. 2 Ibidem, p. 4. 3 Ibidem, p. 6. 4 Popescu Corina-Florența. Drept Internațional Public Aprofundat. Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Drept. Master: Drept internațional și dreptul Uniunii Europene. București, p. 52-53, https:// ueb.ro/drept/master/didue/DIP%201.pdf (accesat la data de 05.06.2025). agreement, a number of states claim territories in Antarctica, considering them national territories. It is expected that with global warming and the melting of the ice at both poles, access to these regions will become easier, creating new opportunities, but also new situations of interstate conflict. Keywords: Arctic, Antarctica, international relations, Arctic states, international disputes. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 50 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Până la sfârșitul secolului al XX-lea, Arctica s-a aflat la periferia relațiilor internaționale, deoarece condițiile climatice foarte aspre făceau ca regiunea să fie nepotrivită activităților umane economice și politico-militare. Țările arctice s-au concentrat doar pe dezvoltarea teritoriilor de tundră subarctică și a fâșiei de coastă a Oceanului Arctic, iar în adâncul ei, regiunea a rămas neexplorată și necunoscută.5 Pare incredibil, dar la originile studierii Arcticii interioare s-a aflat Austro-Ungaria. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost într-o oarecare măsură explorate doar teritoriile subarctice ale Rusiei, Canadei, Groenlandei. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, exploratorul polar austriac Julius von Payer (1842-1915) a întreprins o serie de expediții în largul Oceanului Arctic. El a descoperit Arhipelagul Franz Josef și a descris detaliat Arhipelagul Svalbard și Novaia Zemlya. Potrivit lui Julius Payer, coroana austriacă avea dreptul să declare teritoriile arctice posesiunile sale. Activitatea Austro-Ungariei în regiunea arctică a determinat țările limitrofe să intensifice activitățile exploratorii.6 În prezent, Arctica este importantă din punctul de vedere economic, al căilor de comunicații, militar, geopolitic etc. Mulți specialiști consideră că acolo se găsesc mari zăcăminte de hidrocarburi. Cantitățile lor sunt estimate ca fiind „gigantice”. Deocamdată, nu se poate face un calcul exact, deoarece nu există posibilități pentru o cercetare geologică amănunțită. Fundul Arcticii a fost cartografiat numai în proporție de 25%. Estimările arată că zăcămintele de petrol ale Arcticii pot fi de 60 de miliarde de barili, ceea ce ar constitui 15% din zăcămintele globale; resursele de gaze naturale ar fi de circa 30% din cele globale.7 De asemenea, Arctica poate fi folosită pentru dezvoltarea comerțului internațional, prin deschiderea unor coridoare de transport, mai ales în condițiile încălzirii globale.8 Din acest punct de vedere, în prezent, spațiul arctic este văzut ca o regiune de mare interes și cu multe oportunități. Oamenii de știință consideră că topirea gheții arctice, în contextul încălzirii globale, va conduce în viitorul nu prea îndepărtat la apariția în Oceanul Arctic a unor noi rute între Europa, Asia și America de Nord. Actualmente, prin zona arctică trece Calea Maritimă de Nord, care este cel mai scurt drum maritim din Europa în Asia de Est, iar în cazul Federației Ruse, este cea mai scurtă cale de comunicație dintre partea europeană a țării și Extremul Orient (de la Sankt Petersburg până la Vladivostok e o distanță de 14.000 de km, care este cu mult mai scurtă decât calea maritimă din Marea Nordului - Canalul Suez - Oceanul Indian, cu o lungime de 23.000 km). Prin zona Polului Nord trece și cea mai scurtă cale aeriană dintre America de Nord și Asia.9 Se estimează că până în anul 2050, din cauza încălzirii globale, gheața arctică se va subția cu 30%, iar volumul ei se va micșora cu 15-40%. Asta înseamnă că va crește considerabil suprafața navigabilă pentru vasele maritime, atât comerciale, cât și militare.10 Nu puteam ignora și importanță militară a regiunii. Periodic, țările limitrofe (Canada, Federația Rusă, Danemarca) desfășoare exerciții militare, instalează baze militare. La 24 iunie 2009, Parlamentul danez a adoptat o strategie în privința Arcticii, în care, printre 5 Фененко А. В. Современная история международных отношений: 1991-2022. 5-е издание, дополненное. Учебное пособие для вузов. Москва: Аспект Пресс, 2023, p. 326. 6 Ibidem, p. 327. 7 Терентьев С. А. Op. cit., p. 389. 8 Фененко А. В. Op. cit., p. 326. 9 Терентьев С. А. Op. cit., p. 395. 10 Ibidem, p. 397. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică51 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 altele, se spunea că „Activitatea crescândă din Arctica va schimba importanța geopolitică a regiunii și pe termen lung va crea mai multe provocări pentru forțele armate daneze”. O atenție deosebită Danemarca atrage consolidării militare a Groenlandei.11 În perioada „Războiului rece”, cea mai scurtă cale pentru bombardierele strategice și rachetele balistice ale S.U.A. și U.R.S.S. (pentru aplicarea eventualelor lovituri nucleare reciproce) trecea peste Polul Nord. De asemenea, Arctica era importantă pentru submarinele celor două țări, care pe sub ghețarii arctici, puteau veni în proximitatea adversarului.12 Interesul militar pentru Arctica a crescut considerabil la începutul secolului al XXIlea. Acolo forțele maritime ale Federației Ruse și ale mai multor țări N.A.T.O. se află întrun contact direct.13 În prezent, în regiunile subarctice și arctice ale Europei, Asiei și Americii de Nord se află 8 state, o mare parte dintre ele având pretenții teritoriale reciproce. Aplicațiile militare din regiunea arctică subliniază interesul strategic pe care îl au țările din proximitatea Arcticii.14 Sistemul împărțirii Arcticii s-a format ca urmare a rivalității dintre țările arctice la sfârșitul secolului XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În dreptul internațional, el este cunoscut sub numele de „împărțirea sectorială”. Împărțirea Arcticii pe sectoare a fost inițiată de către Canada, căreia ulterior i s-au alăturat U.R.S.S., S.U.A., Danemarca, Norvegia. „Împărțirea sectorială” prevede că Arctica este divizată în sectoare între țările circumpolare pe baza azimutului, care se formează din punctul extrem vestic și cel estic al granițelor lor nordice, convergând spre Polul Nord. În anul 1925, Canada a declarat că toate teritoriile și insulele care se află la nord de partea continentală, intră sub suveranitatea sa. În anul următor, U.R.S.S. a făcut o declarație similară în privința teritoriilor și insulelor descoperite și care vor fi descoperite în viitor, aflate la nord de partea sa continentală. În anul 1928, S.U.A. au declarat despre extinderea suveranității lor asupra sectorului arctic din nordul Alaskăi. În 1933, Danemarca a înființat sectorul său arctic în nordul Groenlandei, iar în 1934, Norvegia a declarat și ea despre sectorul arctic norvegian.15 Atunci când a fost introdus sistemul de sectoare, se înțelegea doar dreptul de a dispune de pământuri, dar nu și de ape sau de fundul apelor. Astfel, apele și fundul apelor au rămas neîmpărțite.16 Trei state subarctice – Islanda, Suedia și Finlanda –, deși au pretins la posesiuni în Arctica, nu au obținut sectoare arctice. Finlanda, după înfrângerea în al Doilea Război Mondial, a pierdut accesul la Oceanul Arctic prin portul Petsamo (actualmente Pecenga), care a fost anexat de către U.R.S.S. Suedia nu are ieșire la Arctica, dar colaborează intens cu țările regiunii, în vederea explorării Arcticii. Islanda nu dispune de posesiuni arctice, deoarece nu are teritorii după Cercul Polar Arctic. Astfel, puteri arctice (cu sectoare arctice) sunt: Federația Rusă, S.U.A., Canada, Norvegia și Danemarca. Țări subarctice (din proximitatea Arcticii) sunt Islanda, Suedia și Finlanda.17 În prezent, asistăm la o dispută în privința statutului Polului Nord și a celor care au ajuns primii acolo. Țările care pretind la poziția de lider în acest sens sunt Canada, S.U.A. 11 Ibidem, p. 395-396. 12 Ibidem, p. 397. 13 Фененко А. В. Op. cit., p. 326. 14 Терентьев С. А. Op. cit., p. 391. 15 Фененко А. В. Op. cit., p. 326-327. 16 Терентьев С. А. Op. cit., p. 392. 17 Фененко А. В. Op. cit., p. 327. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 52 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 și Federația Rusă (ca succesoare de drept a Uniunii Sovietice).18 În anul 1979, Sovietul Suprem al U.R.S.S. a decis deplasarea graniței convenționale dintre Eurasia și America de Nord mai spre Vest, până lameridianul 168°58′ longitudine vestică (pentru a arăta că U.R.S.S. se întinde până la cel mai estic punct al Eurasiei). Adică, în cartografia oficială și în geopolitica sovietică granița dintre Eurasia și America de Nordnu era pe meridianul de180°, cipe granița de stat dintre U.R.S.S. și S.U.A. Asta a provocat un diferend teritorial cu S.U.A. din cauza platoului continental din Marea Bering și Marea Ciukotsk. La 1 iunie 1990, cele două țări au încheiat un acord, potrivit căruia zona aflată în diferend, cu o suprafață de 50.000 km2, i-a revenit S.U.A., iar granița sovietoamericană a fost restabilită pe linia de frontieră existentă la 1 ianuarie 1979. Congresul S.U.A. a ratificat acordul la 18 septembrie 1990, în timp ce U.R.S.S./ Federația Rusă nu l-a ratificat nici până în prezent. S.U.A. declară problema soluționată, în timp ce Federația Rusă consideră că acordul nu a intrat în vigoare. Această dispută reprezintă un exemplu al competiției pentru teritoriile subarctice.19 În anul 1924, S.U.A. au acceptat pretențiile teritoriale sovietice asupra insulei Vranghel din Oceanul Arctic, dar nu au recunoscut decizia U.R.S.S. din 27 iunie 1935 privind proclamarea Mării Siberiene Orientale din Oceanul Arctic, ca fiind mare teritorială a U.R.S.S. Nerecunoașterea acestui statul le permitea teoretic vaselor S.U.A. să intre în acvatoriul Mării Siberiene Orientale, care cuprindea și insula Vranghel.20 La 10 decembrie 1982, la Montego Bay (Jamaica) a fost încheiată Convenția Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării,21 intrată în vigoare la 16 noiembrie 1994. Ea reglementează delimitarea apelor teritoriale, zonele economice exclusive, platoul continental, libertatea navigației, exploatarea resurselor marine, protecția mediului marin etc. Convenția a redus granița statelor arctice la 12 mile marine22 de la coastă; următoarele 200 de mile sunt considerate zonă economică specială, în care statele au drepturi economice exclusive, însă nu au dreptul să împiedice libera navigație a navelor străine. Astfel, prin adoptarea acestei Convenții a fost lichidat sistemul împărțirii sectoriale a Arcticii. Puterile arctice au fost puse în situația de a demonstra din nou drepturile lor asupra Oceanul Arctic. Convenția O.N.U. permite extinderea jurisdicției statelor asupra platoului continental (până la 350 de mile marine de la litoral), dacă demonstrează că acesta din urmă este o continuare a platformei lor continentale.23 La mijlocul anilor ’90, disputele dintre țările arctice s-au intensificat. S.U.A., care au cel mai mic sector arctic, au propus internaționalizarea Oceanului Arctic. Propunerea americană a fost susținută de către țările subarctice – Islanda, Suedia, Finlanda – care, astfel, aveau posibilitatea să revină în Arctica. Federația Rusă și Canada au fost împotrivă, insistând pe păstrarea sectoarelor arctice. Danemarca și Norvegia susțineau sistemul sectoarelor arctice, dar aveau pretenții teritoriale – Danemarca față de Canada, iar Norvegia față de Federația Rusă. O poziție dură a adoptat Federația Rusă: în vara anului 1998 a fost elaborată concepția geopolitică a Bastionului strategic nordic, potrivit căreia Arctica și regiunea subarctică erau declarate de importanță deosebită pentru securitatea 18 Ibidem. 19 Ibidem, p. 328. 20 Ibidem. 21 Vezi textul convenției. În: United Nations Convention on the Law of the Sea, https://www.un.org/depts/ los/convention_agreements/texts/unclos/unclos_e.pdf (accesat la data de 06.06.2025). 22 O milă maritimă = 1,852 kilometri. 23 Фененко А. В. Op. cit., p. 328. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică53 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 națională și internațională. Flota Militară de Nord a Federației Ruse devenea baza componentei maritime a Forțelor Nucleare Strategice ale Federației Ruse. Această decizie a fost luată, avându-se în vedere: 1. protecția strategică sporită a acvatoriului Oceanului Arctic; 2. proximitatea maximă a rachetelor balistice de pe submarinele Flotei Militare de Nord față de teritoriul S.U.A.24 O problemă importantă legată de regiunile subarctice este în privința Căii Maritime de Nord – traseul maritim cel mai scurt dintre Europa și Asia, care începe de la porturile europene din Marea Nordului, se întinde de-a lungul țărmului nordic rusesc, prin mările Oceanului Arctic (Marea Kara, Marea Laptev, Marea Siberiei Orientale și Marea Ciukotsk) și ajunge la strâmtoarea Bering.25 Încă în anul 1934, U.R.S.S. a reafirmat statutul acestui traseu, de arteră internă de transport. În 1965, Sovietul Suprem al U.R.S.S. a instituit regimul dreptului exclusiv al guvernului sovietic pentru închiderea sau deschiderea porturilor de pe Calea Maritimă de Nord. Această decizie nu a fost recunoscută de către celelalte state arctice.26 În februarie 1998, Norvegia a propus concepția coridorului maritim de Nord, care prevedea dezvoltarea transporturilor între regiunile Mării Nordului și ale Mării Barents.27 Însă, la 31 iulie 1998, președintele Federației Ruse, Boris Elțîn, a semnat legea Cu privire la apele maritime interne, marea teritorială și zona adiacentă a Federației Ruse28 și a reconfirmat astfel decizia sovietică din 1965. Și de această dată, celelalte state arctice nu au recunoscut legalitatea deciziei rusești.29 În vederea menținerii dialogului între țările arctice, a fost instituit un mecanism consultativ. În zilele de 9-11 octombrie 1993, la Reykjavik (Islanda) a avut loc prima conferință parlamentară pe problemele cooperării arctice, în domeniul mediului, securității și dezvoltării durabile. La eveniment au participat cinci țări arctice (S.U.A., Canada, Danemarca, Norvegia și Federația Rusă) și trei subarctice (Islanda, Suedia și Finlanda). De asemenea, au participat unele organizații cu interese directe în privința Arcticii (cum ar fi Uniunea Europeană), reprezentanți ai popoarelor indigene, organizații pentru protecția mediului. Din anul 1994, a început să funcționeze un Comitet parlamentar permanent. La inițiativa Finlandei, în 1996 Comitetul a fost reorganizat în Consiliul Arctic.30 Consiliul a fost instituit în data de 19 septembrie 1996, prin semnarea de către cele opt țări a Declarației de la Ottawa (Canada).31 Astfel, a fost înființată o organizație interguvernamentală formală (fiind mai mult un forum de discuții și coordonare) pentru cooperare în regiunea Arcticii pe probleme de mediu, schimbări climatice, securitate maritimă, economice, sociale, de protejare a popoarelor indigene etc. La lucrările Consiliului au dreptul să participe reprezentanții comunităților indigene și observatori din partea statelor (Marea Britanie, 24 Ibidem, p. 329. 25 Căţoi I. Al. Calea Maritimă de Nord. Disponibil pe: https://geopolitics.ro/calea-maritima-de-nord/, accesat la data de 05.06.2025. 26 Фененко А. В. Op. cit., p. 329. 27 Ibidem, p. 331. 28 Федеральный закон от31.07.1998г. №155-ФЗ. Овнутренних морских водах, территориальном море иприлежащей зоне Российской Федерации, http://www.kremlin.ru/acts/bank/12742 (accesat la data de 10.06.2025). 29 Фененко А. В. Op. cit., p. 331. 30 Ibidem, p. 330. 31 DECLARATION ON THE ESTABLISHMENT OF THE ARCTIC COUNCIL JOINT COMMUNIQUE OF THE GOVERNMENTS OF THE ARCTIC COUNTRIES ON THE ESTABLISHMENT OF THE ARCTIC COUNCIL Ottawa, Canada September 19, 1996, https://oaarchive.arctic-council.org/server/api/core/bitstreams/bdc15f51fb91-4e0d-9037-3e8618e7b98f/content (accesat la data de 10.06.2025). LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 54 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Germania, Țările de Jos, Spania, Italia, Polonia, India, R.P. Chineză, Republica Coreea, Japonia, Singapore) și de la diverse organizații internaționale și neguvernamentale.32 Pe parcursul anilor 2000, lupta țărilor arctice pentru dominație în regiunea arctică a continuat:33 La 20 decembrie 2001, Federația Rusă a depus o cerere la ComisiaNațiunilor Unite pentrulimitele platformei continentale, în care a revendicat 1,2 milioane de km2 din platoul arctic. Ca răspuns, la 28 iunie 2002, Comisia O.N.U. i-a recomandat Federației Ruse să completeze (cu câteva hărți) argumentarea cererii depuse. De subliniat este că fiecare dintre cele cinci țări se grăbește să acumuleze dovezile necesare pentru extinderea zonei economice pe care o are, de 200 de mile.34 La 13 aprilie 2004, Danemarca și-a declarat dreptul asupra Polului Nord, arătând că Groenlanda este legată de Polul Nord prin creasta subacvatică Lomonosov. La 27 noiembrie 2006, Norvegia a depus o solicitare la ComisiaNațiunilor Unite pentrulimitele platformei continentale, în care revendica 250.000 km2 din platoul arctic. La 15 aprilie 2009, a fost recunoscută suveranitatea norvegiană asupra 235.000 km2. La 28 august 2006, Administrația lui George W. Bush a respins propunerea Canadei, Rusiei și Norvegiei pentru împărțirea platoului Oceanului Arctic, în baza principiului sectorial. La 3 mai 2007, președintele Vl. Putin a anunțat despre necesitatea sporirii eforturilor pentru asigurarea intereselor strategice, economice, științifice și de apărare ale Federației Ruse în Arctica. La 2 august 2007, o expediție polară rusă a instalat drapelul Federației Ruse (confecționat dintr-un aliaj de titan) pe fundul Oceanului Arctic, sub Polul Nord, la o adâncime de 4.200 de metri. A fost pentru prima oară când un ycx echipaj uman a ajuns pe fundul Oceanului Arctic, sub Polul Nord.35 O asemenea acțiune a provocat reacția negativă din partea celorlalte țări arctice: S.U.A., Canada, Danemarca și Norvegia au condamnat instalarea drapelului rus sub Polul Nord. La 14 iulie 2008, Flota Militară de Nord a Federației Ruse a reluat misiunea de patrulare militară în Oceanul Arctic. La 16 iulie 2008, în Congresul S.U.A. au avut loc audieri pe problema organizării flotei arctice americane. La 9 ianuarie 2009, președintele George W. Bush a semnat directiva prezidențială referitoare la politica S.U.A. în regiunea Arcticii.36 La 8 februarie 2009, Norvegia a anunțat despre coordonarea politicii militare a țărilor scandinave în privința Arcticii, admițând posibilitatea constituirii unor forțe comune de reacție rapidă. Rusia a avut o poziție negativă, deoarece două țări membre N.A.T.O. 32 Фененко А. В. Op. cit., p. 330. 33 Ibidem, p. 331-333. 34 Терентьев С. А. Op. cit., p. 394. 35 Ibidem, p. 388. 36 Vezi textul directivei, în: THE WHITE HOUSE WASHINGTON, January 9, 2009 NATIONAL SECURITY PRESIDENTIAL DIRECTIVE/NSPD – 66. HOMELAND SECURITY PRESIDENTIAL DIRECTIVE/HSPD – 25, https://irp.fas.org/offdocs/nspd/nspd-66.pdf sau https://www.govinfo.gov/content/pkg/PPP-2008book2/pdf/PPP-2008-book2-doc-pg1545.pdf (accesat la data de 05.06.2025). La 28 octombrie 2022, în S.U.A. a fost adoptată Strategia Națională pentru Regiunea Arctică (vezi textul documentului, în: National Strategy for the Arctic Region, October 2022, The White House, Washington, https://bidenwhitehouse.archives.gov/wp-content/uploads/2022/10/National-Strategy-for-the-Arctic-Region.pdf (accesat la data de 09.06.2025)). LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică55 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 (Danemarca și Norvegia) urmau să colaboreze în domeniul militar cu două state neutre pe atunci (Suedia și Finlanda). Recentele revendicări ale Administrației lui Donald Trump (președinte SUA) față de Groenlanda (teritoriu autonom al Danemarcei) de asemenea se înscriu în competiția pentru Arctica. Insula este gigantică (peste 2 milioane de km2), bogată în resurse minerale și are o importanță geostrategică imensă, căci ar extinde accesul S.U.A. spre Arctica. Pentru Federația Rusă, regiunea arctică are o importanță deosebită. Acolo se extrag 80% din gazele naturale și 17% din petrolul rusesc, 90% din minereurile de nichel și cobalt, 60% din minereul de cupru, 96% din metalele platinice, aproape 100% din diamante și metale rare, 100% din baritină și concentratul de apatită, 15% din producția de pește. Zona arctică asigură 11% din P.I.B.-ul Federației Ruse și 22% din volumul exporturilor rusești.37 De asemenea, Arctica are o mare importanță militară și strategică pentru Federația Rusă. Cea mai mare parte a forțelor maritime rusești se află în zona arctică, cu centre în regiunile Murmansk și Arhanghelsk. Mai exact, 2/3 din forțele maritime rusești formează Flota Militară de Nord, aflată exclusiv în regiunea arctică. Ea este alcătuită din submarine nucleare, bombardiere strategice, avioane de vânătoare, elicoptere antisubmarin etc.38 Posibilitățile Federației Ruse în Arctica sunt mult mai mari decât ale altor state arctice. Deși infrastructura strategică, exploratorie și economică se dezvoltă (în condiții climaterice deosebit de dificile), infrastructura de transport și comunicații este insuficientă. Calitatea vieții locuitorilor din regiunile subarctice ale Federației Ruse este mult mai scăzută față de media pe țară. Din acest motiv, fluxul migraționist este constant.39 Specifică pentru zona subarctică rusă este prioritatea strategică, în dauna celei economice. Din acest motiv, acele regiuni nu pot supraviețui fără subvenții de stat.40 Distanțele foarte mari și condițiile climaterice aspre nu sunt atractive pentru investitorii privați. O altă particularitate este că pentru Arctica sunt prevăzute proiecte gigantice, realizate doar de către companiile de stat sau numai cu subvenții de la bugetul de stat. Realizarea proiectelor este îndelungată (în medie 10 ani) și pot surveni perioade (spre exemplu, scăderea prețului la petrol pe piața mondială) în care proiectul nu mai este rentabil. De aceea, este necesară asistența statului. Și nu în ultimul rând, este obligatorie participarea statului, deoarece exploatarea resurselor subterane depinde de parteneri străini, Federația Rusă importând 80% din utilajele și tehnologiile de forare, pompare etc.41 Conducerea de la Moscova declară că, „Pentru Rusia, Arctica are o importanță strategică” și obiectivul fundamental este de a o transforma într-o bază de resurse a Rusiei în secolul al XXI-lea.42 Competiția pentru Arctica presupune construcția de arme noi și tehnică militară, elaborarea hărților geologice cu indicarea posibilelor zăcăminte subterane, prognozarea cât mai exactă a vitezei de topiri a gheții arctice etc.43 Specialiștii consideră că topirea Arcticii, care va schimba în viitor situația regiunii, nu este considerată 37 Лихачева А. Б., Степанов И. А., Никитина М. И. Арктическая стратегия России: эффекты и возможности для Сибири и Дальнего Востока. În: Вопросы географии. Сб. 154. Преодоление „континентального проклятья”: будущее Сибири, Москва: Медиа-ПРЕСС, 2022, p. 306; Терентьев С. А. Op. cit., p. 390. 38 Терентьев С. А. Op. cit., p. 398-399. 39 Лихачева А. Б., Степанов И. А., Никитина М. И. Op. cit., p. 306. 40 Ibidem, p. 307. 41 Ibidem, p. 310-311. 42 Терентьев С. А. Op. cit., p. 401. 43 Ibidem, p. 403. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 56 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 o criză, ci o provocare de viitor.44 Cu ani în urmă, Nikolai Patrușev, pe când era secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, sublinia că situația din Arctica încă nu este amenințătoare, dar e alarmantă.45 Danemarca admite producerea unor ciocniri și conflicte diplomatice din cauza luptei pentru resursele arctice. O „problemă” importantă este văzută în extinderea influenței Rusiei în regiune.46 După mai multe negocieri desfășurate pe 15 septembrie 2010 la Murmansk, Norvegia și Federația Rusă au încheiat acordul privind delimitarea frontierei maritime comune în Marea Barents și Oceanul Arctic. Regiunea aflată în diferend, cu o suprafață de 175.000 km2, a fost împărțită în două.47 Marea Britanie și-a anunțat pretențiile asupra regiunii arctice, pentru a putea începe exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi pe platoul arctic. Dar, pentru asta, Londra ar trebui să obțină drepturi asupra stâncii Rockall, disputată de Marea Britanie, Irlanda, Danemarca și Islanda.48 Deși aflată la mare depărtare față de Arctica, R.P. Chineză se implică, într-un mod precaut, în competiția pentru Arctica. Beijingul se limitează deocamdată la construcția propriilor spărgătoare de gheață pentru expedițiile polare. Interesul major al Chinei este pentru resursele subterane, căile maritime noi spre Europa care ar înlocuit lungul drum maritim prin Oceanul Indian și Canalul Suez. Spre exemplu, calea maritimă din Shanghai la Hamburg prin Pasajul de Nord-Vest va fi cu 6.400 km. mai scurtă (în prezent, este o cale periculoasă din cauza ghețarilor aflați în derivă).49 În viitor, Calea Maritimă de Nord ar putea deveni un „oleoduct plutitor”, care să asigure R.P. Chineză și alte țări asiatice cu hidrocarburi.50 Finlanda și Japonia, care nu se pot implica direct în competiția dintre țările arctice, consideră resursele naturale de acolo fiind „patrimoniul comunității internaționale”.51 Așadar, lupta pentru control și influență în spațiul arctic era și rămâne acerbă, devenind una dintre principalele particularități ale politicii mondiale de la începutul secolului al XXI-lea. Polul Sud dintotdeauna a provocat curiozitatea scriitorilor, gânditorilor, exploratorilor, cercetătorilor și politicienilor. Oamenii de știință avansau ipoteze, exploratorii mergeau în expediții pentru a descoperi noi pământuri, iar liderii de state erau atrași de idea procurării de noi posesiuni teritoriale.52 După descoperirea Australiei (în anul 1606), exista certitudinea că mai la Sud pământuri nu mai există.53 Însă în 1820 a fost descoperită Antarctica, asta fiind cea mai importantă descoperire geografică a secolului al XIX-lea.54 Antarctica este regiunea polară din sudul Pământului (Polul Sud), care cuprinde continentul Antarctida și porțiunile sudice ale oceanelor limitrofe – Indian, Pacific și Atlantic. 44 Ibidem, p. 404. 45 Ibidem, p. 402. 46 Ibidem, p. 407. 47 Ibidem, p. 408. 48 Ibidem. 49 Ibidem, p. 409. 50 Ibidem, p. 410. 51 Ibidem, p. 398. 52 Ibidem, p. 8. 53 Australia a fost denumită astfel, tocmai din cauza că era considerată cel mai sudic pământ – Terra australis incognita – „pământul de sud necunoscut” – un presupus continent, nepopulat, despre care se vorbea în Antichitate. 54 Ibidem, p. 9, 12.