CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND ABANDONUL FAMILIAL CA O CAUZĂ A CRIMINALITĂȚII

LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 224 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 CZU: 343.623:343.97 CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND ABANDONUL FAMILIAL CA O CAUZĂ A CRIMINALITĂȚII Abstract: Actualitatea și importanța realizării unei cercetări pe tema fenomenului abandonului familial este deosebit de relevantă în contextul schimbărilor demografice și sociale majore cu care se confruntă societatea în prezent. Migrarea excesivă a populației din ultimii zece ani a avut un impact semnificativ asupra structurilor familiale, contribuind la îmbătrânirea rapidă a populației și, în același timp, la creșterea numărului de copii orfani sau abandonați. Această migrație masivă, în special a părinților care pleacă în căutarea unui loc de muncă peste hotare, a dus la o reală criză socială, făcând copiii să fie vulnerabili și expuși riscului de abandon familial. Fenomenul abandonului copiilor este, astfel, într-o expansiune îngrijorătoare, având un impact direct asupra stabilității și dezvoltării acestora. Statisticile arată că pe plan mondial cel puțin un copil de vârstă preșcolară este abandonat în fiecare zi, ceea ce denotă gravitatea problemei. Potrivit datelor UNICEF, în Republica Moldova 9 din 10 copii abandonați au ambii părinți în viață, ceea ce subliniază faptul că abandonul nu este neapărat rezultatul unei pierderi parentale, ci mai degrabă al unei decizii sau situații socio-economice dificile. 1 Doctorand,asistentuniversitar,Catedra„Dreptpenalșicriminologie”,Academia„ȘtefancelMare”aMAI alRepubliciiMoldova(ROR:https://ror.org/036kvxa54);e-mail:[email protected];ORCIDID:00000002-2091-4905;e-mail:[email protected] 2 Masterîndrept,asistentuniversitar,Catedra„Dreptpenalșicriminologie”,Academia„ȘtefancelMare” aMAIalRepubliciiMoldova(ROR:https://ror.org/036kvxa54);e-mail:[email protected];ORCIDID: 0009-0002-2458-8534;e-mail:[email protected] Ion ROTARU 1 [email protected] Cătălina STOLEARENCO 2 [email protected] DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.17628177 LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică225 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 O astfel de cercetare ar permite identificarea cauzelor profunde ale abandonului și ar putea oferi soluții concrete pentru prevenirea acestui fenomen. De asemenea, ar contribui la dezvoltarea unor politici publice eficiente, la susținerea familiilor vulnerabile și la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului, reducând astfel numărul de copii instituționalizați și asigurându-le o șansă reală la o dezvoltare sănătoasă și stabilă. Cuvinte-cheie: familie, copii, abandon, risc, separare, influență. GENERAL CONSIDERATIONS REGARDING FAMILY AND FAMILY ABANDONMENT AS A CAUSE OF CRIMINALITY Abstract: The relevance and importance of conducting research on the phenomenon of family abandonment is particularly significant in the context of major demographic and social changes currently affecting society. The excessive migration of the population over the past ten years has had a substantial impact on family structures, contributing to the rapid aging of the population and, at the same time, to the growing number of orphaned or abandoned children. This massive migration—especially of parents leaving in search of work abroad—has led to a genuine social crisis, leaving children vulnerable and exposed to the risk of family abandonment. The phenomenon of child abandonment is therefore expanding at an alarming rate, with a direct impact on the stability and development of affected children. Statistics show that globally at least one preschool-aged child is abandoned every day, highlighting the severity of the issue. According to UNICEF data, in the Republic of Moldova, 9 out of 10 abandoned children have both parents alive, which emphasizes that abandonment is not necessarily the result of parental loss but rather a consequence of difficult socio-economic decisions or circumstances. Thus, such research would allow for the identification of the root causes of abandonment and could offer concrete solutions for preventing this phenomenon. It would also contribute to the development of effective public policies, the support of vulnerable families, and the improvement of the child protection system—thereby reducing the number of institutionalized children and giving them a real chance at healthy and stable development. Keywords: family, children, abandonment, risk, separation, influence. INTRODUCERE Abandonul familial reprezintă o problemă globală în continuă expansiune, cu o creștere semnificativă în special în regiunile sărace și în țările cu instabilitate politică, cum este cazul Republicii Moldova. Indiferent de cauzele care pot duce la separarea unei mame de copilul său, acest fenomen are un caracter de urgență, având în vedere impactul său asupra bunăstării copilului. Deși în perioada imediat următoare abandonului, există posibilitatea mare ca mama să fie reintegrată în viața copilului, totuși se știe că, pe măsură ce timpul trece, efectele asupra stării psiho-emoționale a minorului pot deveni ireversibile, conducând la tulburări care pot afecta dezvoltarea acestuia pe termen lung1. Astfel, explicând mai detaliat, abandonul familial are consecințe profunde asupra sănătății mintale și emoționale a copilului, iar recuperarea dintr-o astfel de traumă depinde într-o mare măsură de intervențiile timpurii. Exact din acest considerent, este esențial ca, în cazul în care există șansa de reunificare a familiei, acest proces să fie gestionat cu grijă, având în vedere vulnerabilitățile psiho-afective ale copilului, deoarece impactul pe termen lung al abandonului nu se limitează doar la suferința imediată, ci poate afecta întreaga lui dezvoltare, de la abilități 1 Bonchiș E. Familia și rolul ei în educarea copilului, Iași: Editura Polirom, 2011, p. 191. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 226 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 sociale și cognitive, până la relațiile interpersonale. Studiile și cercetările din domeniu evidențiază faptul că abandonul familial este un fenomen extrem de complex, cu multiple fațete care sunt greu de înțeles în totalitate, având în vedere diversitatea cauzelor care îl generează și a impactului pe care îl are asupra copiilor și familiilor implicate2. Acest fenomen nu poate fi abordat dintr-o singură perspectivă, deoarece factorii care contribuie la apariția sa sunt adesea interconectați și variază semnificativ în funcție de contextul social, economic și cultural. De asemenea, efectele sale sunt deosebit de variate și pot include atât consecințe pe termen scurt, cât și pe termen lung, care afectează dezvoltarea emoțională, socială și psihologică a copiilor. Unul dintre termenii cu cea mai profundă încărcătură emoțională, indiferent de limba în care este rostit, este cuvântul care descrie abandonul. Acesta evocă un sentiment de durere și pierdere profundă, reflectând o realitate tragică, marcată de separarea unei persoane de cei dragi sau de lipsa de îngrijire și sprijin din partea celor care ar trebui să aibă grijă de ea. Abandonul este perceput nu doar ca o acțiune, ci ca o ruptură iremediabilă, o prăpastie între persoane, care lasă în urmă o umbra adâncă de suferință și neputință. Impactul său asupra celor implicați este devastator, afectându-le nu doar viața imediată, dar și viitorul emoțional și psihologic. Scopul acestei lucrări este de a efectua o analiză a fenomenului abandonului familial într-un stat de drept, punând accent pe clarificarea unor concepte esențiale, cum ar fi abandonul, separarea, neglijarea familială, plasamentul și instituționalizarea copiilor. Pentru atingerea scopului propus, sunt trasate următoarele obiective ce urmează a fi realizate: studierea conceptului primar a abandonului familial privit ca fenomen social negativ și evoluat în timp; analiza multiaspectuală a cadrului normativ național și internațional care reglementează domeniul privitor la abandonul familiei și instituționalizarea copiilor; identificarea efectelor precedate abandonului asupra copilului neglijat etc. METODOLOGIE În cadrul realizării acestei cercetări au fost utilizate mai multe metode de cercetare pentru a asigura o înțelegere completă și aprofundată a acestei probleme sociale complexe. Fiecare metodă a fost aleasă în funcție de scopul specific al analizei și de aspectele pe care le deține, și anume: - Metoda istorico-evolutivă presupune studiul evoluției unui fenomen în timp, analiza schimbărilor prin care acesta a trecut și cum s-a modificat în diverse perioade istorice. În cazul fenomenului abandonului familial, această metodă a permis să fie urmărit modul în care aceste practici au evoluat de-a lungul decadelor sau chiar al secolelor, în funcție de contextul social, economic și cultural din fiecare perioadă. - Metoda logică s-a concentrat pe raționamentul riguros, construirea unui discurs coerent și stabilirea conexiunilor între diferitele elemente ale fenomenului studiat. Prin aplicarea acestei metode, s-a reușit a fi construit un argument clar și structurat, să identifice relațiile cauză-efect și să analizeze în mod sistematic impactul diverselor factori sociali, economici și politici asupra abandonului familial. - Metoda comparativă a fost utilizată pentru a analiza și compara practicile și reglementările referitoare la abandonul familial în diferite contexte naționale și internaționale. Această metodă permite identificarea diferențelor și asemănărilor dintre țări sau regiuni, evaluând impactul diferitelor abordări legislative și sociale asupra fenomenului abandonului. - Metoda sistemică a fost esențială pentru a analiza fenomenul abandonului familial 2 Vasian T. Particularitățile psihosociale ale atitudinilor parentale față de copilul cu dizabilități. Teză de doctor. Chișinău, 2013. 236 p. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică227 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 într-un context mai larg, având în vedere toate interdependențele și influențele dintre factorii sociali, economici și culturali care contribuie la acest fenomen. Prin utilizarea metodei sistemice, cercetătorul a putut să înțeleagă fenomenul abandonului nu ca un eveniment izolat, ci ca parte dintr-un sistem mai larg care include condițiile economice precare, inegalitățile sociale, migrarea forțată, lipsa accesului la educație și servicii sociale adecvate. - Metoda gramaticală sau textuală s-a concentrat pe analiza și interpretarea textelor legale, a documentelor oficiale și a altor surse scrise relevante pentru tema cercetării. Prin această metodă, s-a urmărit o înțelegere detaliată a legislației naționale și internaționale care reglementează protecția copilului, abandonul și instituționalizarea acestuia. Aceste metode de cercetare, aplicate într-un mod integrat și complementat, au oferit o viziune amplă și bine fundamentată asupra fenomenului abandonului familial și instituționalizării copiilor, permițând nu doar înțelegerea cauzelor și efectelor, ci și propunerea unor soluții pentru prevenirea și combaterea acestuia. Fiecare metodă a adus o contribuție semnificativă, completându-se reciproc pentru a construi un cadru de analiză coerent și detaliat. DISCUȚIIȘIREZULTATEOBȚINUTE 1.Noțiuneașispecificulabandonuluicafenomenevoluatîntimp Etimologia termenului „abandon” provine din limba franceză, unde cuvântul „abandonner” înseamnă „a renunța la” sau „a lăsa”. Acesta, la rândul său, este derivat din latinescul „abbandonare”, format din prefixul „ab-”, care înseamnă „de la” sau „dinspre”, și „bandon”, care provine din „bandum”, însemnând „semn” sau „autoritate”. Astfel, sensul original al cuvântului se referă la acțiunea de a renunța la autoritatea sau controlul asupra unui lucru sau unei persoane, implicând o lăsare în voia destinului sau o părăsire.3 Din punct de vedere semantic, termenul „abandon” provine din ideea de „renunțare”, ceea ce presupune actul de a renunța la un bun sau un drept, de a lăsa ceva sau pe cineva fără îngrijire sau sprijin. În acest sens, „a abandona” înseamnă a părăsi sau a lăsa în urmă, fie un obiect, fie o responsabilitate. Totuși, într-un context specific, mai ales în sfera relațiilor familiale, abandonul capătă o semnificație mult mai profundă și mai dramatică, referinduse la actul de a părăsi o familie sau, mai grav, un copil. Această acțiune nu se limitează doar la o simplă renunțare la un drept sau bun material, ci implică o rupere emoțională și fizică, cu efecte semnificative asupra celor abandonați. Astfel, abandonul devine nu doar un act de părăsire fizică, ci și o traumă psihologică, cu implicații durabile asupra individului, mai ales când este vorba de copii, care sunt cei mai vulnerabili în fața acestui fenomen. Legat de acest din urmă sens, cuvântul „abandonat” apare înconjurat de o și mai sumbră aură, delimitând una dintre cele mai concret dureroase experiențe umane. Astfel, definiția abandonului poate fi abordată din diferite puncte de vedere. Cercetarea în cauză a constatat că la nivel European, nu există o definiție legală clară a termenului de abandon al copilului cea ce ridică provocări pentru studierea și practica referitoare la acest fenomen. În scopul prezentului proiect totuși s-au folosit două definiții ale abandonului copilului, și anume abandonul deschis și abandonul secret. Abandonul deschis este definit ca părăsirea cu bună știință a unui copil de părintele său, care poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce, ci de a respinge voit răspunderea părintească, iar termenul de abandon secret este caracteristic situației când are loc părăsirea în secret a copilului de către părintele său, care nu poate fi iden3 Iorgu I. Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), Institutul de Lingvistică al Academiei Române, București, 2001, p. 32. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 228 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 tificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce, ci de a respinge în mod voit și în mod anonim răspunderea părintească4. În Republica Moldova deși nu există o definiție concretă a abandonului, aceasta poate fi dedusă din normele procesuale care indirect reglementează acest fenomen. Astfel, legea cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți definește termenul de „copil abandonat ca fiind copilul identificat ca fiind fără părinți sau fără alt însoțitor legal în cazul în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale părinților lui”5. În România, din punct de vedere juridic, abandonul este definit de legea Nr. 47 din 7 iulie 1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii care prin incriminarea art. 1, reglementează faptul că „copilul aflat în îngrijirea unei instituții de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituții private de ocrotire legal constituită sau încredințat în condițiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului ca părinții s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni”6. În doctrina juridică, abandonul de familie este definit ca o infracțiune ce presupune comiterea unor acte de către persoana care are obligația legală de întreținere față de cei îndreptățiți la acest sprijin, iar în acest sens faptele care ar constituii abandonul de familie includ părăsirea, alungarea sau lăsarea celor aflați în întreținere fără ajutor, expunându-i la suferințe fizice și psihice. De asemenea, această ilegalitate poate fi înfăptuită prin neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere impusă de lege, fapt pentru care aceste acte nu doar că încalcă normele legale, dar pot aduce prejudicii grave celor abandonați, afectându-le bunăstarea fizică, emoțională și psihologică. În acest sens, remarcăm faptul că în definiția stipulată, pe bune dreptate este utilizată sintagma „infracțiune” raportată la terminologia de „abandon”, fiindcă până la momentul intrării in vigoare a legii Nr. 136 din 06-06-2024 pentru modificarea unor acte normative (modificarea Codului penal și a Codului contravențional) Codul penal al Republicii Moldova prevedea răspunderea penală pentru „eschivarea cu rea-voință a părinților de la exercitarea obligațiilor părinteşti, dacă aceasta a determinat plasamentul copilului în instituții rezidențiale sau servicii sociale de plasament”, normă ce se regăsea la art. 2012 CPRM. Însă voința legiuitorului a fost ca o astfel de ilegalitate datorită gradului său prejudiciabil să constituie nu infracțiune, ci contravenție, care se regăsește în prevederile actuale ale Codului Contravențional7, și anume la art. 641 care are același conținut, fapt pentru care art. 2012 a fost abrogat. Termenul de abandon este regăsit în legislația penală, și anume la art. 207 alin. (2) CPRM, normă ce reglementează „Scoaterea copilului din țară în baza unor acte false sau prin eludarea de la controlul efectuat la trecerea frontierei săvârșită cu abandonarea minorului în străinătate”8. Așadar, constatând statutul juridic al instituției abandonului, observăm cât este de important acest lucru pentru societate și nemijlocit pentru copilul uitat de grija părinților. Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o acțiune de părăsire a unei ființe, de lipsa de preocupare pentru soarta acesteia. Orice situație care duce la slăbirea 4 Turchină T., Bolea Z., Tolstaia S., et. al. Consilierea familiei și a persoanelor cu dizabilități, Chișinău: Inst. De Formare Continuă, 2011, p. 179. 5 Legea Nr. 140 din 14-06-2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți. Publicat: 02-08-2013 în Monitorul Oficial Nr. 167-172 art. 534. 6 Legea Nr. 47 din 7 iulie 1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii. Publicată în Monitorul Oficial Nr. 153 din 8 iulie 1993. 7 Codul Contravențional al Republicii Moldova, Publicat : 17-03-2017 în Monitorul Oficial Nr. 78-84 art. 100. 8 Codul Penal al Republicii Moldova. Publicat: 14-04-2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art. 195. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică229 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 sau ruperea legăturilor afective poate fi trăită ca abandon. La adult, de asemenea, dezaprobarea de către o persoană iubită, despărțirea sau retragerea sentimentului de dragoste, absența sau decesul unei rude apropiate, pot fi trăite ca tot atâtea abandonuri, deși acest fenomen în majoritatea cazurilor descrie situația în care copilul este părăsit de cei apropiați. În cadrul psihopedagogiei9, abandonul poate fi înțeles din multiple perspective, fiecare având implicații distincte asupra dezvoltării copilului. În primul rând, situația de abandon ca stare de fapt se referă la cazul în care copilul este efectiv părăsit, iar părinții săi naturali sau persoanele aflate în grija sa nu sunt capabile sau nu doresc să se ocupe de el. Aceasta reprezintă abandonul propriu-zis, o rupere fizică și emoțională între copil și cei care ar trebui să îi asigure protecția și îngrijirea. În al doilea rând, există starea de semi-abandon, în care copilul trăiește în continuare cu părinții, dar aceștia nu își îndeplinesc responsabilitățile afective și educative. Deși copilul nu este părăsit fizic, acesta se simte neglijat, respins sau ignorat, iar nevoile sale emoționale și de îngrijire nu sunt satisfăcute. În acest caz, abandonul nu este direct, dar poate fi la fel de dăunător pentru dezvoltarea psihică și emoțională a copilului. Un alt aspect este sentimentul de abandon, care poate apărea chiar și atunci când copilul nu este părăsit efectiv. Uneori, acest sentiment poate fi generat de o situație reală de abandon sau semi-abandon, dar, în alte cazuri, poate fi trăit pur și simplu din cauza unei percepții personale a copilului. Frica de abandon poate fi intensă chiar și în absența unei rupturi fizice, iar copilul poate experimenta o formă de izolare emoțională, chiar și atunci când se află în prezența celor dragi. Acest sentiment de abandon poate fi alimentat de experiențele de respingere, de lipsa unei legături afective stabile sau de anxietatea privind relațiile interpersonale. Precum se observă, definiția abandonului se situează într-un dublu registru – cel al psihologiei și cel al socialului, adesea însă se manifestă o a treia implicare, aceea a psihiatriei. Din perspectiva acestei științe, abandonul este descris ca fiind „absența, slăbirea sau ruptura unei legături afective de susținere, antrenând cel mai adesea falimentul obligațiilor morale sau naturale care sunt legate de aceasta... Confuzia morală, daunele sociale cauzate adesea victimei, sunt condiții favorabile apariției la aceasta a unor tulburări nevrotice sau psihotice reactive10. Astfel, aici se observă faptul că abordarea psihiatrica adâncește înțelegerea fenomenului, arătând cum efectele abandonului nu se limitează doar la pierderea unui sprijin emoțional sau material, ci pot avea un impact direct asupra sănătății mentale a victimei, generând traume de lungă durată. Societatea contemporană a Republicii Moldova se confruntă cu un cost social semnificativ datorat fenomenului abandonului familial, iar instituțiile abilitate sunt cele care percep și gestionează această problemă. Cu toate acestea, responsabilitatea nu cade doar pe umerii instituțiilor, ci și asupra întregii societăți, care trebuie să aleagă între a continua să suporte acest cost sau a investi în mecanisme educaționale și legislative eficiente, capabile să reducă semnificativ acest fenomen. În acest context, o schimbare esențială ar consta într-o modificare legislativă clară, care să definească explicit drepturile și responsabilitățile părinților față de copiii lor. Fără o astfel de reglementare, care să întărească cadrul legal referitor la obligațiile parentale, orice program educațional sau intervenție socială riscă să rămână ineficient, întrucât nu există un cadru normativ care să susțină în mod concret măsurile de prevenire și combatere a abandonului. Un sistem legislativ clar și bine structurat este esențial pentru ca 9 Ghergut A. Sinteze în psihopedagogia specială, Iași: Editura Polirom, 2005, 409 р. 10 Lăcătușu I. „Aspecte ale problematicii abandonului și a copilului instituționalizat în județul Covasna”. În: Angvistia (8), 2004, p. 309. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 230 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 eforturile educaționale să fie susținute și să aibă impact pe termen lung, reducând treptat fenomenul abandonului și protejând drepturile copiilor. Abandonul copilului a fost o practică prezentă de-a lungul istoriei omenirii, fiind influențată de diverse motive care adesea reflectau caracteristicile sociale, economice și politice ale momentului istoric respectiv. În anumite societăți, abandonul copiilor era mai frecvent, în special în perioade de criză sau instabilitate, când resursele erau limitate, iar normele sociale favorizau anumite practici care puneau în pericol viața și bunăstarea celor vulnerabili. Totuși, ceea ce este esențial de remarcat este că, indiferent de circumstanțele sociale sau istorice, întotdeauna au existat măsuri de intervenție și sprijin pentru copiii abandonați. Acestea au fost inițial practici comune, cum ar fi îngrijirea copiilor în comunitate sau găsirea de soluții alternative prin intermediul bisericii sau altor instituții. Ulterior, au fost create legi și servicii specializate care urmăreau să protejeze copiii abandonați, să le asigure o îngrijire corespunzătoare și să le faciliteze integrarea într-un mediu sigur.11 Astfel, chiar și în fața acestui fenomen negativ, societățile au căutat soluții pentru a minimaliza suferința și a oferi protecție copiilor vulnerabili, evoluând treptat înspre un cadru legal mai structurat și mai eficient. Cauzele creșterii numărului de copii abandonați sunt complexe și se regăsesc în domenii economico-sociale și educaționale. Dintr-o perspectivă economică, unul dintre factorii principali este perpetuarea și chiar intensificarea fenomenului de sărăcire a populației. Multe familii se confruntă cu dificultăți financiare majore, ceea ce le face incapabile să asigure nevoile fundamentale ale copiilor, ducând adesea la abandonul acestora ca o soluție de supraviețuire sau de evitare a unor traume emoționale suplimentare. Pe de altă parte, din punct de vedere social, se observă un proces de dezagregare a structurii familiale, amplificat de factori economici, dar și de schimbări în valorile și dinamica socială. Instabilitatea financiară, șomajul, migrarea forțată a părinților în căutarea unui loc de muncă sau conflictele familiale pot duce la o rupere a legăturilor dintre părinți și copii, iar această dezintegrare poate facilita apariția abandonului familial. Astfel, familiile devin mai vulnerabile și incapabile să facă față provocărilor economice și sociale, ceea ce crește riscul de abandon. Rolul acestor factori este subliniat de un studiu efectuat de Ministerul Sănătății, IOMC și UNICEF în leagăne și secții de distrofici, care a arătat ca 74% din părinții care au abandonat copiii erau șomeri, 62% aveau venituri insuficiente, 58% aveau condiții improprii de locuit și în 40% din cazuri era vorba de mame necăsătorite12. Este important de subliniat faptul că abandonul copiilor nu se limitează doar la mamele foarte tinere sau de etnie romă, cum s-ar putea crede adesea, ci se constată și în cazul mamelor mai în vârstă, care au deja un copil sau chiar mai mulți. Acest fenomen poate fi explicat prin aceleași cauze economico-sociale care afectează întreaga populație, în special fenomenul de sărăcire. În cazul mamelor mai în vârstă, care se află la al doilea sau al treilea copil, dificultățile economice și sociale pot fi și mai acute, deoarece aceste familii pot fi deja suprasolicitate din punct de vedere financiar și emoțional. Sărăcia, lipsa de sprijin și resursele limitate pot duce la sentimentul de incapabilitate de a oferi îngrijire corespunzătoare și condiții decente de trai pentru copii. Astfel, abandonul poate apărea ca o consecință a presiunilor economice și sociale care îi afectează pe părinți, indiferent de vârsta acestora. 11 Ghergut A. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluziv în educație, Iași: Editura Polirom, 2006, 254 р. 12 Ghid metodologic pentru aplicarea Standardelor minime obligatorii privind Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, Chișinău, 2022, p.3. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică231 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Această tendință subliniază complexitatea fenomenului de abandon, care nu este determinat doar de factori demografici sau culturali, ci este influențat și de contextul economic general, care poate afecta diferite categorii de părinți. Prin urmare, spre finalul analizei ce vizează noțiunea și specificul abandonului ca fenomen evoluat în timp dorim să evidențiem care este totuși situați reală a copiilor aflați în situație de risc care ar fi considerată ca fiind prima etapă indirectă a unui presupus abandon familial. Astfel, conform datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la sfârșitul anului 2023, la evidență erau circa 11,6 mii copii aflați în situații de risc, 72,9% dintre aceștia fiind din mediul rural comparativ cu anume 2021 când la evidență erau circa 8,3 mii copii aflați în situații de risc. În numărul copiilor aflați în situație de risc au predominat băieții, constituind 52,6% comparativ cu anul 2021 atunci când 51,2% din copii supuși riscului erau fete. Tot aici se remarcă faptul că fiecare al patrulea copil (23,4%) (22,7% în 2021) aveau vârsta de 3-6 ani, 53,4% (52,3% în 2021) aveau vârsta de 7-15 ani, 12,5% (16,1% în 2021) - vârsta de 16-17 ani și 10,6% (8,8%) - vârsta de 0-2 ani. Din numărul copiilor aflați în situații de risc, 338 de copii erau copii cu dizabilități comparativ cu cei 172 care erau înregistrați în anul 202113. Astfel, din total copii în situații de risc, în 2023 circa 10,4 mii copii au fost din categoria copiilor neglijați 547 de copii au fost supuși violenței, 209 copii aveau părinții/unicul părinte decedat, 106 copii aveau ambii părinți/unicul părinte care refuză să-și exercite obligațiile părintești privind creșterea și îngrijirea copilului, iar restul copiilor (216 copii) aflându-se în alte situații precum: practicarea vagabondajului, cerșitului, prostituției, lipsirea de îngrijire și supraveghere din partea părinților din cauza absenței acestora la domiciliu din motive necunoscute, copii care au fugit de acasă sau au fost alungați, copii abandonați de părinți, copii victime ale infracțiunilor și copii în cazul cărora în privința părinților/unicului părinte a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară.14 Abandonul copilului este un fenomen complex, cu rădăcini adânci în factori economico-sociali, educaționali și psihologici. Cauzele principale care conduc la abandon sunt legate de sărăcia crescândă a populației, instabilitatea familială și lipsa de resurse, atât financiare, cât și educaționale, pentru a sprijini în mod adecvat creșterea și educația copiilor. Acest fenomen nu afectează doar anumite grupuri sociale, cum ar fi mamele tinere sau cele de etnie rromă, ci și mamele mai în vârstă, care se confruntă cu presiuni economice și sociale similare, chiar și în cazul copiilor mai mari. De asemenea, abandonul nu se limitează la o simplă separare fizică de copil, ci implică și o rupere profundă a legăturilor afective, cu consecințe grave asupra dezvoltării psihologice și emoționale a acestora. Chiar și în fața acestei realități, istoria a demonstrat că societățile au găsit soluții prin instituții, legi și servicii care să protejeze copiii abandonați, iar acest lucru rămâne esențial și în prezent. Astfel, doar printr-o abordare integrată și coordonată, care să includă atât intervenții legislative, cât și educaționale și sociale, abandonul poate fi prevenit și contracarat eficient, oferind copiilor o șansă reală la o viață normală și sănătoasă. 2.Efecteleabandonuluiasupracopiluluineglijatșicelaflatînconflictculegea Abandonul este considerat una dintre cele mai grave forme de neglijare a copilului, având efecte devastatoare asupra dezvoltării acestuia. Conform unui studiu realizat cu sprijinul UNICEF, abandonul este definit ca fiind situația în care părinții biologici renunță la asumarea responsabilității față de îngrijirea și satisfacerea nevoilor fundamentale de 13 Raportul de activitate a Ministerului Muncii și Protecției Sociale pe anul 2023. Disponibil pe: social.gov.md/ wp-content/uploads/2024/07/Raport-MMPS-2023.pdf (accesat la 20.02.2025). 14 Situația copiilor în Republica Moldova în anul 2023. Disponibil pe: https://statistica.gov.md/ro/situatiacopiilor-in-republica-moldova-in-anul-2023-9578_61275.html LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 232 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 dezvoltare ale copilului, separându-se fizic de acesta înainte ca această responsabilitate să fie preluată de o instituție abilitată. Această practică reprezintă o rupere totală a legăturii afective și de îngrijire dintre părinte și copil, având consecințe severe asupra bunăstării fizice, emoționale și psihologice a copilului. Iar în absența unei îngrijiri adecvate, copiii abandonați pot experimenta traume de lungă durată, ce pot afecta dezvoltarea lor socială și educațională. Abandonul pune o presiune enormă asupra sistemelor sociale și de protecție a copilului, structuri care trebuie să găsească soluții pentru a asigura protecția și reintegrarea copiilor într-un mediu sigur și stabil. Abandonul unui copil poate avea loc imediat după naștere sau într-un moment ulterior al vieții sale, chiar și după ce a avut o perioadă în care a trăit alături de familie15. În această situație, copilul este încredințat instituțiilor de protecție a copilului, care preiau responsabilitățile parentale și asigură îngrijirea necesară pentru a sprijini dezvoltarea acestuia într-un mediu adecvat, iar aceste instituții devin, astfel, responsabile pentru oferirea unui cadru stabil și protector, care să compenseze lipsa unui sprijin parental constant, esențial pentru sănătatea fizică și psihică a copilului. Abandonul, privit ca un fenomen de masă cu un caracter negativ, chiar dacă poate fi determinat de diverse circumstanțe sociale sau economice, reprezintă o rupere semnificativă a legăturii afective între copil și părinți, iar transferul responsabilității către instituțiile statului impune o reevaluare constantă a modului în care sistemul de protecție a copilului răspunde nevoilor acestuia, pentru a-i oferi șansa de a se dezvolta armonios. Astfel, după cum s-a menționat anterior, există multiple cauze care pot duce un copil în situația de abandon. Printre acestea se numără vârsta foarte fragedă a mamei, care, din cauza incapacității de a îngriji și crește un copil, poate ajunge să renunțe la responsabilitatea parentală, iar alte motive ar includ condițiile precare de trai, care determină decizia de a abandona copilul din lipsa resurselor necesare, precum și problemele familiale, cum ar fi divorțul sau separările, în urma cărora părintele care are obligația de întreținere nu mai poate face față financiar creșterii unui copil. De asemenea, abuzurile fizice sau emoționale, decesul părinților și alte situații de criză pot duce la abandon, lăsând copilul vulnerabil și fără sprijinul necesar pentru dezvoltarea sa sănătoasă. Aceste cauze diverse subliniază complexitatea fenomenului de abandon, care nu este doar rezultatul unui act voluntar, ci al unei serii de circumstanțe dificile care afectează atât părintele, cât și copilul. Fiecare dintre aceste situații necesită o abordare atentă și soluții adecvate, pentru a preveni abandonul și a asigura protecția și îngrijirea corespunzătoare a copiilor vulnerabili. Dincolo de cauzele care duc la abandon, odată ce un copil este abandonat, acesta se confruntă cu o situație de criză profundă, care îi poate afecta în mod dramatic și, uneori, ireversibil dezvoltarea. Abandonul nu reprezintă doar o separare fizică de părinți, ci generează un impact semnificativ asupra mai multor aspecte ale vieții și personalității copilului. Aceasta poate avea efecte negative asupra stării emoționale, psihologice și sociale a copilului, perturbându-i încrederea în sine și capacitatea de a stabili relații sănătoase. Pe plan afectiv, abandonul poate duce la sentimente profunde de respingere și abandon, care pot crea un sentiment cronic de insecuritate și neîncredere în ceilalți16. De asemenea, copilul abandonat poate dezvolta tulburări comportamentale sau de adaptare, având dificultăți în a face față noilor medii sau autorităților, și poate suferi de izolare socială. În acest sens, menționăm faptul că abandonul familial are un impact devastator asupra dezvoltării copilului, afectând nu doar relațiile acestuia cu cei din jur, dar și aspecte 15 Neamțu G. Tratat de Asistență Socială, Iași: Editura Polirom, 2004, p. 225. 16 Brazelton T. B., Greenspan S. I. Nevoile esențiale ale copiilor, București: Editura Trei, 2013, p. 16. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică239 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 elemente fundamentale, copilul poate dezvolta un sentiment de insecuritate, de respingere și o nevoie acută de apartenență, care îl poate conduce către grupuri sau anturaje disfuncționale, inclusiv infracționale. Mai mult, lipsa unui model parental adecvat și a unui cadru educativ coerent favorizează apariția tulburărilor de comportament, a impulsivității și a lipsei autocontrolului. Copiii care cresc în medii marcate de neglijență sau violență, fie acasă, fie în instituții de plasament, sunt mai predispuși la a dezvolta mecanisme de apărare disfuncționale și comportamente antisociale. Numeroase studii au arătat că un procent semnificativ dintre minorii aflați în conflict cu legea provin din medii familiale disfuncționale, marcate de abandon, neglijență, violență sau lipsa îngrijirii parentale.27 De asemenea, se observă o frecvență mai mare a actelor infracționale în rândul tinerilor care au trecut prin sistemul de protecție socială, în comparație cu cei crescuți în medii familiale stabile. Așadar, după cum deja a fost specificat, delincvența juvenilă este adesea rezultatul unui proces gradual și cumulativ de marginalizare, neglijare și ruptură emoțională, în care abandonul familial reprezintă una dintre cele mai profunde și traumatizante experiențe care poate marca evoluția unui copil. Relația de cauzalitate între abandonul familial și comportamentul infracțional al minorilor se bazează pe o serie de mecanisme psihologice și sociale care, în lipsa unor intervenții eficiente, pot transforma un copil vulnerabil întrun adolescent aflat în conflict cu legea. Din acest considerent, abandonul familial, fie el total (fizic) sau parțial (emoțional), rupe legătura naturală de atașament dintre copil și părinți, relație esențială în dezvoltarea echilibrată a personalității copilului, iar în lipsa acestei legături, copilul nu își dezvoltă corect simțul valorilor, al limitelor, al empatiei și al responsabilității, fapt pentru care se creează un teren fertil pentru apariția tulburărilor de comportament, a lipsei autocontrolului și a tendinței spre asumarea riscurilor necalculate28. Prin urmare, dezvoltând subiectul ce vizează legătura de cauzalitate între abandonul familial și comportamentul copilului aflat în conflict cu legea vom menționa cele mai frecvente cauze care generează abandonul și, în cele din urmă, pot contribui la apariția comportamentului delincvent. Astfel, sărăcia extremă și excluziunea socială poate fi considerată o cauză generatoare a abandonului și ulterior a nașterii comportamentului delincvent din simplul considerent că familiile care trăiesc în sărăcie acută adesea nu mai pot face față responsabilităților parentale, iar lipsa veniturilor stabile, locuințele insalubre, foametea sau imposibilitatea de a asigura îngrijire medicală și educație pot determina părinții să recurgă la abandon, fie voluntar, fie forțați de condițiile de trai, sau din contra să genereze acest comportament ilegal din partea copilului care intenționează să obțină cea ce nu are prin diverse modalități aflate în contradicție cu prevederile legii contravenționale sau chiar și penale. Un alt factor care ar duce la formarea unei legături dintre abandon și un comportament aflat în conflict cu legea ar fi problemele personale ale unui părinte sau chiar și problemele existente între părinți, și aici ne referim la părinți cu probleme de sănătate mintală sau dependențe, unde consumul de alcool, droguri sau prezența tulburărilor psihice netratate afectează grav capacitatea acestora de a oferi un mediu stabil și sigur pentru copii, iar această instabilitate duce fie la neglijență severă, fie la abandonul propriuzis. Tot aici ne referim și la astfel de situații cum ar fi divorțul conflictual, destrămarea 27 Lupan V., Tcaci N. Protecția minorilor aflați în conflict cu legea. În: Materialele sesiunii naționale cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Chișinău 2024, p. 130. 28 Спиридонова Н.Б. Теория причинно-следственной связи: анализ содержания, соотношение с основными подходами зарубежной доктрины // Журнал Российской школы частного права. 2018, 23 c. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 240 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 familiei sau chiar și migrația economică a părinților. Astfel, copiii care provin din familii dezbinate sunt adesea prinși la mijloc în conflicte între părinți, iar în lipsa unei soluții de custodie funcționale, pot fi neglijați, izolați emoțional sau chiar „uitați” într-un sistem instituționalizat. Cauzele generatoare ale abandonului familial au o influență profundă și directă asupra formării comportamentului delincvent al copiilor, pentru că ele nu reprezintă doar simple disfuncționalități familiale, ci adevărate traume de viață care modelează în mod negativ dezvoltarea personalității copilului.29 În momentul în care copilul este privat de mediul securizat și afectiv al unei familii, el nu doar că rămâne fără protecție, dar este lăsat să se confrunte singur cu o realitate dură, haotică, în care nu are repere morale, sprijin emoțional sau modele comportamentale sănătoase. Această lipsă de apartenență, dublată de o nevoie instinctivă de a fi acceptat, îl împinge inevitabil către grupuri care, deși nu respectă normele societății, oferă ceea ce el nu a primit acasă: o formă de loialitate, recunoaștere și solidaritate. Astfel, copilul abandonat, rănit și frustrat, ajunge să-și regăsească o formă de „familie” în cercuri de prieteni sau în grupuri infracționale, unde normele sociale sunt răsturnate, iar valorile dominante sunt violența, sfidarea autorității și contestarea regulilor. În aceste medii, copilul învață că pentru a fi respectat trebuie să fie agresiv, că supraviețuirea se câștigă prin forță, iar recunoașterea se obține prin acțiuni spectaculoase, chiar ilegale. Astfel, comportamentul delincvent nu este doar o expresie a răului interiorizat, ci o strategie de adaptare într-un sistem paralel, în care copilul își creează o nouă identitate și un nou rol, în lipsa celor oferite de familia naturală.30 Grupurile deviante oferă copilului ceea ce ar fi trebuit să-i dea familia: sprijin, validare, un scop, un loc în lume. Spre deosebire de familia biologică, care l-a respins sau neglijat, grupul deviant îl „primește” fără judecată, îi oferă un sentiment de utilitate (chiar dacă prin fapte antisociale) și îl încurajează să-și manifeste frustrarea și furia față de o societate care l-a ignorat. Astfel, copilul ajunge să interiorizeze normele și valorile acestui mediu, dezvoltând o identitate delincventă, greu de reformat în absența unor intervenții specializate și timpurii. Este important de înțeles că nu orice copil abandonat devine automat delincvent, însă riscul este considerabil mai mare. Copilul lipsit de afecțiune, control, îndrumare și stabilitate dezvoltă o percepție denaturată asupra binelui și răului, nu are capacitatea de a evalua consecințele acțiunilor sale și, adesea, nici dorința de a se conforma unei societăți pe care o percepe ca fiind vinovată pentru suferința sa. În ochii acestor copii, societatea este cea care a eșuat în a le asigura drepturile fundamentale – dreptul la familie, la iubire, la protecție – și, prin urmare, ei nu se simt datori să respecte legile sau valorile acesteia. De aici apare comportamentul ostil, deviant și adesea infracțional, care devine o formă de răzbunare, o manifestare a durerii sau o încercare disperată de a atrage atenția asupra propriei existențe. În fond, abandonul familial nu este doar începutul unei rupturi afective, ci și deschiderea unui drum periculos spre excludere socială, alienare și revoltă. Copilul care nu a fost iubit sau acceptat acasă nu va mai căuta validare în structuri sănătoase, ci va gravita spre tot ceea ce respinge normele și promovează haosul. Astfel, comportamentul delincvent devine nu doar o consecință previzibilă, ci și o formă de supraviețuire în absența unei identități construite pe baze emoționale și morale solide. Această realitate necesită intervenții timpurii, susținere constantă și politici publice care să vizeze nu doar protecția 29 Назариков С.В. Некоторые теоретические и практические аспекты причинно-следственной связи в контексте деликтной ответственности // Вестник гражданского права. 2016, 291 c. 30 Melnic V. Drepturile minorului aflat în conflict cu lege în la nivel european. În: Studii Juridice Universitare, Numărul 3-4, Chișinău, 2009 p. 187. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică241 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 copilului abandonat, ci și prevenirea fenomenului în sine, pentru că un copil salvat din contextul abandonului este, adesea, un adult salvat de la marginalizare sau criminalitate sau altfel spus un copil cu un comportament deviant31. Prin urmare, cauzele care duc la abandonul familial nu sunt doar niște circumstanțe izolate sau accidente sociale, ci adevărate contexte sistemice care determină un proces progresiv de marginalizare și alienare a copilului. Odată abandonat – fizic sau emoțional – copilul nu doar că pierde sprijinul afectiv și securitatea necesară dezvoltării sale normale, dar este aruncat într-o zonă de vulnerabilitate extremă, unde se confruntă cu lipsuri materiale, instabilitate emoțională, lipsa supravegherii și absența autorității parentale. În acest vid, copilul va căuta forme alternative de apartenență și protecție – iar aceste forme sunt, de cele mai multe ori, grupuri deviante sau infracționale. Finalmente, menționăm faptul că legătura de cauzalitate dintre abandonul familial și comportamentul delincvent al copilului este profundă, structurată și alimentată de un cumul de factori psihosociali. În absența unei familii funcționale, copilul nu dispare din societate, ci se reinventează într-un mediu care îl acceptă, chiar și în detrimentul valorilor legale și morale. Astfel, delincvența juvenilă poate fi înțeleasă nu doar ca o abatere de la lege, ci și ca un simptom al eșecului sistemic de a proteja, înțelege și integra copiii abandonați. CONCLUZII Abandonul familial reprezintă un fenomen complex și devastator care evoluează de-a lungul timpului, având rădăcini adânci în probleme sociale, economice și culturale. Acesta poate apărea într-o varietate de forme și contexte, de la separarea temporară a copilului de părinți, la părăsirea definitivă a acestuia, iar fiecare caz de abandon lasă urme adânci asupra dezvoltării și bunăstării copilului. Noțiunea de abandon este caracterizată de o ruptură a legăturii afective fundamentale dintre copil și figura sa de atașament, iar consecințele acestei ruperi sunt profunde și diverse. Efectele abandonului asupra unui copil sunt extrem de variate și pot afecta toate aspectele dezvoltării sale, inclusiv abilitățile sociale, capacitatea de a se integra în grupuri, dezvoltarea emoțională și fizică. Copiii abandonați pot manifesta întârzieri în dezvoltare, probleme de comportament, dar și tulburări de atașament, având dificultăți majore în formarea unor relații de încredere pe termen lung. Sentimentul de abandon, de vinovăție sau de neputință, alături de frica de respingere, sunt factori emoționali care își pot pune amprenta asupra imaginii de sine a copilului, contribuind la dezvoltarea unei stime de sine scăzute. Mecanismele de adaptare ale copiilor și tinerilor separați temporar de părinți sunt variate, dar de multe ori inadecvate pentru a face față schimbărilor. Copiii mici, aflați întro stare de separare prematură de mama lor, vor resimți aceste schimbări ca pe un abandon, chiar dacă părinții lor sunt prezenți fizic. Aceștia vor căuta constant să restabilească legătura pierdută, prin comportamente de frică, furie sau agitație, iar în unele cazuri, aceste sentimente nu sunt niciodată complet depășite. În concluzie, abandonul familial nu este doar un act de separare fizică, ci un proces profund de rupere emoțională, care poate afecta iremediabil dezvoltarea unui copil. De aceea, este esențial ca societatea, prin intermediul instituțiilor responsabile și al familiilor, să sprijine copiii abandonați, să înțeleagă mecanismele de adaptare și să intervină cu politici educaționale și sociale eficiente. Numai printr-o abordare integrată și sensibilă la nevoile acestora, putem preveni efectele devastatoare ale abandonului și putem asigura o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a copiilor. 31 Gurev D., Botnarenco M. Măsurile destinate copiilor în conflict cu legea: legislația Republicii Moldova și a altor state. În: Materialele Conferinței științifice naționale „Infracțiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept și Criminologie”. Ediția I-a, Chișinău, 2021, p. 48. LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică 242 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Alexiu, M. „Contribuții la studierea profilului social al părinților care își încredințează copii ocrotirii de tip instituțional”. În: Revista de Cercetări Sociale (1-2), 1999. Balahur, D. Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București: Editura C.H. Beck, 2001. Bonchiș E. Familia și rolul ei în educarea copilului, Iași: Editura Polirom, 2011. Brazelton T. B., Greenspan S. I. Nevoile esențiale ale copiilor, București: Editura Trei, 2013. Codul Contravențional al Republicii Moldova. Publicat: 17-03-2017 în Monitorul Oficial Nr. 78-84 art. 100. Codul Penal al Republicii Moldova. Publicat: 14-04-2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art. 195. Ghergut A. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluziv în educație, Iași: Editura Polirom, 2006. Ghergut A. Sinteze în psihopedagogia specială, Iași: Editura Polirom, 2005р. Ghid metodologic pentru aplicarea Standardelor minime obligatorii privind Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii. - Chișinău, 2022. Gurev D., Botnarenco M. „Măsurile destinate copiilor în conflict cu legea: legislația Republicii Moldova și a altor state”. În: Materialelel Conferinței științifice naționale „Infracțiunea – Răspunderea penală – Pedeapsa. Drept și Criminologie”. Ediția I-a, Chișinău, 2021. Iorgu I. Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), Institutul de Lingvistică al Academiei Române, București, 2001p. Lăcătușu, I. „Aspecte ale problematicii abandonului și a copilului instituționalizat în județul Covasna”. În: Angvistia (8), 20047. Legea Nr. 140 din 14-06-2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți. Publicat: 02-08-2013 în Monitorul Oficial Nr. 167-172 art. 534. Legea Nr. 47 din 7 iulie 1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii. Publicată în Monitorul Oficial Nr. 153 din 8 iulie 1993. Lupan V., Tcaci N. „Protecția minorilor aflați în conflict cu legea”. În: Materialele sesiunii naționale cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Chișinău, 2024. Melnic V. „Drepturile minorului aflat în conflict cu lege în la nivel european”. În: Studii Juridice Universitare, Numărul 3-4, Chișinău, 2009. Neamțu, G. Tratat de Asistență Socială, Iași: Editura Polirom, 2004. Olărescu V., Veleanovici A. Perspective psihosociale ale abuzului și neglijării copilului. Chișinău: Institutul de Științe ale Educației, 2015. Popescu Murgoci C., coord. Abandonul maternal, București: Editura Viața medicală românească, 2002. Precupețu I., coord. Calitatea vieții în România în context european, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2018. Raportul de activitate a Ministerului Muncii și Protecției Sociale pe anul 2023, disponibil pe: social.gov.md/wp-content/uploads/2024/07/Raport-MMPS-2023.pdf (accesat la 20.06.2025). BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAPHY LEGEA ŞI VIAŢA Publicaţie ştiinţifico-practică243 aprilie-iunie 2025 LAW AND LIFE Scientific-practical publication April-June 2025 Russu I., Toma S. Psihologia relației copil-profesionist în domeniul social. Chișinău: Tipogr. ,,Bons Offices”, 2015. Schivu (Hmura) I. Impactul separării temporare a copiilor și tinerilor de părinți și manifestări in comportament. În: Materialele Conferinței „Probleme actuale ale științelor umanistice”, Chișinău, 2019. Schivu (Hmura) I. Sentimentul de abandon și adaptativele specifice copiilor și tinerilor separați temporar de părinți. În: Materialele conferinței „Probleme actuale ale științelor umanistice”, Chișinău, 2019. Situația copiilor în Republica Moldova în anul 2023, disponibil pe: https://statistica.gov. md/ro/situatia-copiilor-in-republica-moldova-in-anul-2023-9578_61275.html (accesat la 20.06.2025). Stănculescu M. S., Grigoraș V., Teșliuc E., Pop V., coord. Copiii din sistemul de protecție a copilului, București:, Editura Alpha MDN, 2016. Turchină T., Bolea Z., Tolstaia S., et. alții. Consilierea familiei și a persoanelor cu dizabilități, Chișinău: Inst. De Formare Continuă, 2011. Vasian T. Particularitățile psihosociale ale atitudinilor parentale față de copilul cu dizabilități. Teză de doctor. Chișinău, 2013. Назариков С.В. Некоторые теоретические и практические аспекты причинно-следственной связи в контексте деликтной ответственности // Вестник гражданского права. 2016. Спиридонова Н.Б. Теория причинно-следственной связи: анализ содержания, соотношение с основными подходами зарубежной доктрины // Журнал Российской школы частного права. 2018.