THE TRANSNISTRIAN ISSUE THROUGH THE PRISM OF POLITICAL MODELING AND FORECASTING

Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 51 Victoria BEVZIUC Moldova State University PROBLEMA TRANSNISTREANĂ PRIN PRISMA MODELĂRII ȘI PROGNOZEI POLITICE DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.17943963 Title: THE TRANSNISTRIAN ISSUE THROUGH THE PRISM OF POLITICAL MODELING AND FORECASTING Abstract: The Transnistrian conflict, one of the longest-lasting frozen conflicts in the post-Soviet space, continues to challenge both scholars and policymakers. This article examines the Transnistrian issue through the dual lenses of political modelling and forecasting, aiming to identify the structural and contingent variables that determine its potential trajectories. By employing systems modelling, scenario analysis, and game theory, the study explores plausible pathways for the conflict’s evolution over the next decade, contextualizing them within the broader dynamics of European security and the shifting balance of power in Eastern Europe. The research argues that predictive political analysis, when grounded in transparent data and interdisciplinary collaboration, can serve as a strategic instrument for anticipating developments rather than merely reacting to them. It also assesses the interplay between Moldova’s European integration process, Russia’s regional strategy, and the role of the European Union as an increasingly active security actor. Ultimately, the study highlights how modelling and foresight can enhance policy resilience, contributing to a more anticipatory governance approach toward the Transnistrian settlement. Keywords: Scenario; Modelling; Frozen conflict; Security; Analysis; Systems. Contact details of the authors: E-mail: victoriabev[email protected] Introducere Conflictul transnistrean, înrădăcinat în destrămarea Uniunii Sovietice și în disputa privind suveranitatea Republicii Moldova, rămâne emblematic pentru Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 52 „conflictele înghețate”122 din spațiul post-sovietic123. De la confruntarea armată din 1992, autoritățile de facto de la Tiraspol au menținut un sistem de guvernare separat, susținut politic și militar de Federația Rusă. În pofida multiplelor formate de negociere — în special formatul 5+2, care implică Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE și observatori din partea Uniunii Europene și Statelor Unite — nu a fost atinsă o soluție politică durabilă. Una din principalele provocări ale Republicii Moldova încă din clipa declarării independenței sale și care continuă să fie stringentă și până astăzi este separatismul teritorial și, în special, problema transnistreană, în mare parte, determinată și menținută din exterior. După cum este binecunoscut, destrămarea URSS la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a fost însoțită de o serie de conflicte armate locale motivate etnic și ideologic.Aceste consecințe provin din fapte istorice (în special, politica de naționalitate a URSS) și din dezintegrarea treptată politică, socială și economică. Moscova a luat parte la crearea acestor conflicte și le-a folosit ca și instrumente în lupta pentru influență și control în afara Federației Ruse124. Conflictul armat, sub pretextul lozincilor de protejare a drepturilor minorităților naționale, a fost dezlănțuit de către regimul separatist condus de I. Smirnov după puciul din august 1991, în toamna aceluiași an, cu sprijinul comandamentului trupelor districtului militar Odessa. Atunci sub conducerea ,,organizațiilor sociale" ale acestora a început distrugerea sistematică a organelor guvernamentale centrale și a structurilor de drept ale Moldovei în raioanele din stânga Nistrului. În aceste condiții, conducerea puțin experimentată, cu tendințe naționaliste ale tânărului stat moldovean, a considerat că este de datoria sa să prevină divizarea țării și a întreprins o serie de măsuri îndreptate să restabilească ordinea constituțională și integritatea teritorială a RM. Implicarea în conflict a populației din regiunea transnistreană a avut loc sub influența propagandei agresive anti moldovenești, care permite să caracterizăm conflictul ca pe un conflict politic și teritorial, cu elemente de conflict al identității și elitelor locale. Transnistria și-a autoproclamat independența la 25 august 1991, pe fundalul ,,perestroikăi"125 și al mișcării de eliberare națională din RM. În contextul schimbărilor politice din RM, odată ce aceasta și-a proclamat independența două zile mai târziu, și pe fundalul unei crize politice, strategice și operaționale s-a declanșat conflictul armat de pe Nistru din primăvara anului 1992. Din start, 122 D. Lynch, Engaging Eurasia’s Separatist States, USIP Press Washington, 2004. 123 N. Popescu, Outsourcing de Facto Statehood: Russia and the Secessionist Entities in Georgia and Moldova, CEPS Policy Brief, Nr. 109, 2006. 124 C. Solomon, Conflictul transnistrean şi rolul Uniunii Europene şi SUA în soluţionarea acestuia, „Studia Universitatis”, Vol.24, Nr. 4, 2009, pp. 5-8. 125 C. Corneanu, Mihail S. Gorbaciov, omul care a oferit enorm omenirii, „Revista de Istorie a Moldovei”, Vol.125-126, Nr. 1-2, 2021, pp.85-95. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 53 acțiunile separatiștilor erau îndreptate spre susținerea legitimității morale a regimului de la Tiraspol, dar și adoptarea unilaterală a actelor juridice de legitimare și justificare a propriilor activități anticonstituționale cu caracter subversiv. Din aceste considerente, schimbările politice ce au dus la proclamarea independenței Republicii Moldova au provocat, în același timp, și separatismul din partea de est a țării. Deși în anul 2023 urmează să se împlinească deja treizeci și doi de ani de independență a Republicii Moldova, aceasta este știrbită de conflictul din regiunile de est (Transnistria) care, decurgând cu intensitate diferită în diferite perioade, rămâne încă nesoluționat, "înghețat". Persistența acestui conflict evidențiază limitele diplomației tradiționale și necesitatea unei inovații analitice. Modelarea și prognoza politică oferă instrumente metodologice capabile să simuleze traiectorii ale conflictului, să identifice momentele de inflexiune și să anticipeze modelele de comportament ale actorilor principali. Deoarece modelarea integrează atât dimensiuni calitative, cât și cantitative, ea permite examinarea dinamicii conflictului în lumina transformărilor sistemice, precum poziționarea regională a Rusiei, extinderea Uniunii Europene și războiul din Ucraina126. Cadrul teoretic Modelarea politică reprezintă o metodă structurată care transpune procesele politice în reprezentări conceptuale sau matematice, facilitând simularea și prognoza127. În analiza conflictelor, modelarea ajută la identificarea relațiilor cauzale, a buclelor de feedback și a dependențelor structurale care sunt adesea ascunse de complexitatea realităților politice128. Din 1992, procesul de negocieri între părțile aflate în conflict este orientat pe două direcții: 1) determinarea statutului Transnistriei; și 2) luarea unei decizii în privința contingentului militar rus aflat în Transnistria. În legătură cu aceasta, trebuie menționat că interesele Federației Ruse în această regiune joacă un rol considerabil în evoluția conflictului. Ele se manifestă în câteva aspecte: în primul rând, interesele ruse sunt de ordin geostrategic. Partea rusă consideră prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv militară, drept o posibilitate de a exercita influență în Balcani. O astfel de poziție a fost exprimată în repetate rânduri atât de guvernul rus, cât și de diferite mișcări politice din Rusia. În al doilea rând, interesele Rusiei au un caracter politic. Unitățile de trupe rusești din Transnistria sunt ultimul contingent militar al Federației Ruse dislocat în Europa dincolo de granițele statului rus. Retragerea acestor trupe ar putea fi 126 T. Kuzio, Russian Nationalism and the Russian-Ukrainian War, Routledge, London, 2023. 127 B. Bueno de Mesquita, The Predictioneer’s Game, Random House, New York, 2009. 128 R. Dominguez, Systems Modelling in Conflict Analysis, în Proceedings of the International Environmental Modelling and Software Society Conference (IEMSS), Washington, 2006, http://www.iemss.org/iemss2006/papers/s8/S8_Dominguez.pdf (22.10.2025). Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 54 considerată ca o cedare în fața Occidentului și ar lipsi Rusia de anumite pârghii de influență în zona dată. În consecință, interesele geostrategice și politice pe care le are Rusia în regiunea transnistreană explică suportul politic, economic și militar acordat de această țară regimului de la Tiraspol. Principala problemă rămâne totuși a fi prezența trupelor rusești ale Armatei a 14-a în Transnistria și implicarea ei constantă în sprijinirea separatismului de la Tiraspol, prin crearea structurilor paramilitare ale separatiștilor nistreni, profund subordonată idealurilor de apărare a minorităților ruse. Din aceste considerente conflictul din Transnistria a trecut treptat de la forma clasică la o formă modernă de război a secolului următor, un conflict încă în curs de desfășurare, devenind o problemă regională și mondială. Problema Transnistriei reprezintă una din cele mai mari dificultăți cu care se confruntă Republica Moldova. Deși în raioanele de est ale Republicii Moldova nu mai este război, Transnistria reprezintă încă un focar de tensiune pe plan intern, precum și un potențial de risc pe plan mai larg, în special pentru securitatea zonei de sud-est a continentului nostru. În cazul Transnistriei, trei cadre teoretice complementare sunt deosebit de relevante: 1. Teoria sistemelor – care privește conflictul ca pe un sistem interdependent, cu multiple niveluri (intern, regional, internațional), în care echilibrul este menținut prin mecanisme de feedback129. 2. Analiza scenariilor – care construiește viitoruri plauzibile bazate pe tendințe actuale, șocuri externe și strategiile actorilor implicați130. 3. Teoria jocurilor – care modelează interacțiunea strategică dintre actori ale căror decizii depind de așteptările reciproce131. Prin aceste cadre, problema transnistreană poate fi analizată nu doar ca o dispută politică statică, ci ca un subsistem evolutiv în interiorul ordinii de securitate europene. Modelarea sistemului conflictual transnistrean Sistemul transnistrean funcționează ca o entitate politică hibridă, care combină trăsături de stat de facto, instrument geopolitic și rețea economică autosustenabilă. Principalele variabile relevante pentru modelarea evoluției sale includ: legitimitatea internă, influența externă, interdependența economică și dinamicile de securitate. Aceste variabile pot fi analizate în cadrul unui model sistemic bazat pe bucle de feedback: 129 D. Easton, A Systems Analysis of Political Life, Wiley, New York, 1965. 130 P. Schwartz, The Art of the Long View, Doubleday, New York, 1991. 131 T. Schelling, The Strategy of Conflict, Harvard University Press, Cambridge, 1960. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 55 1. Feedback pozitiv, care susține regimul de facto prin sprijin financiar și recunoaștere politică din partea Rusiei; 2. Feedback negativ, generat de sancțiuni, restricții comerciale sau modificări în politicile Republicii Moldova și ale Ucrainei. Un model dinamic al sistemului relevă că echilibrul transnistrean este stabil, dar fragil — rezilient pe termen scurt, însă vulnerabil la șocuri exogene, precum războiul din Ucraina, care perturbă fluxurile tradiționale de influență și aprovizionare1. Scenarii de prognoză pentru perioada 2025–2035 Pornind de la modelarea bazată pe expertiză, pot fi identificate trei scenarii majore pentru deceniul următor: Scenariul 1: Reintegrare gestionată – Determinată de continuarea extinderii Uniunii Europene și de reformele administrative ale Republicii Moldova, conducând la reintegrarea regiunii sub un statut special de autonomie. Scenariul 2: Înghețarea extinsă a status quo-ului – Influența persistentă a Rusiei și oboseala strategică a Occidentului duc la menținerea separării de facto. Scenariul 3: Instabilitate reînnoită și militarizare – Escaladarea regională declanșează noi tensiuni de securitate de-a lungul liniei Nistrului. Aceste scenarii reflectă interdependența pe mai multe niveluri dintre factorii interni și geopolitica regională. Acuratețea prognozei depinde de integrarea indicatorilor cantitativi (date economice, prezență militară, tendințe electorale) cu evaluările calitative (percepțiile elitelor, narațiunile strategice). Metoda scenariului oferă o descriere a posibilelor evenimente viitoare dintr-o regiune sau din întreaga lume. Este folosit în primul rând pentru a descrie modelul de dezvoltare situații conflictuale, în timp ce se pregătește decizii politice pe termen mai mult sau mai puțin lung. Compilarea scenariilor este întotdeauna asociată cu o evaluare a evenimentelor și tendințelor în desfășurarea acestora, iar evaluarea exprimă atitudinea subiectivă față de fenomen a celui care îl realizează2. Prin urmare, pot exista mai multe scenarii legate de predicția fenomenului în cauză. Astfel, folosind abordarea descriptivă în special, combinând cu ajutorul metodei extrapolării, pornind de la identificarea variabilelor prezente şi evaluarea indicatorilor care ar putea determina direcţii şi dinamici alternative, rezultă că Republica Moldova are și va avea nevoie de un status quo privința regiunii transnistrene. Acest fapt, din păcate, se datorează circumstanțelor în care 1 J. O’Loughlin, & P. Talbot, Geopolitical Shifts and the Future of Transnistria, „Eurasian Geography and Economics”, Vol.63, Nr. 5, 2022, pp. 589–611. 2 Cauza Ilaşcu şi alţii vs. Moldova şi Rusia, App. Nr. 48787/99 (E.C.H.R., July 8, 2004), http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/ILASCU%20SI%20ALTII%20(ro).pdf (21.10.2025). Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 56 securitatea energetică a Republicii Moldova în mare parte a depins de această regiune. Din aceste considerente, în eventualitatea luării unor decizii de ordin militar, adică invadarea (cu sau fără ajutorul Ucrainei) Transnistriei sau chiar economic (prin diverse metode pornind de la blocajul activității economice ale întreprinderilor din regiune și terminând cu izolarea economică a regiunii), Republica Moldova se poate confrunta cu crize dezastruoase de ordin civil, militar și economic. În primul rând, o eventuală criză de natură civilă s-ar manifesta printr-un flux semnificativ de populație din regiunea transnistreană către teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. O astfel de evoluție ar genera presiuni acute asupra infrastructurii sociale, sistemelor de protecție și capacităților administrative ale statului. Experiența gestionării valului de refugiați ucraineni din 2022 a demonstrat limitele instituționale și financiare ale Republicii Moldova în absența unui sprijin consistent din partea partenerilor internaționali1. Într-un asemenea scenariu, solidaritatea europeană și cooperarea cu organizațiile internaționale ar rămâne factori determinanți în prevenirea colapsului social și umanitar. În al doilea rând, dimensiunea militară a unei potențiale confruntări nu poate fi exclusă din analiza strategică, deși probabilitatea declanșării unui conflict deschis rămâne redusă. Deși Republica Moldova dispune de o capacitate militară superioară celei a formațiunilor separatiste din stânga Nistrului, un conflict ar putea genera pierderi considerabile, mai ales în eventualitatea unui sprijin indirect oferit regiunii transnistrene de către Federația Rusă, prin mijloace militare sau tehnologice din zona Mării Negre2. Astfel, evaluarea riscurilor trebuie realizată într-un cadru integrat, care să țină cont de vulnerabilitățile geografice, de infrastructura critică și de constrângerile geopolitice ce definesc poziția Republicii Moldova în regiunea extinsă a Mării Negre. În al treilea rând, aplicarea unor sancțiuni economice direcționate asupra regiunii transnistrene ar putea produce efecte complexe, atât în planul intern al acesteia, cât și asupra întregii Republici Moldova. Din perspectivă socioeconomică, restricționarea accesului la piețe, resurse și fluxuri comerciale ar accelera degradarea condițiilor de trai în regiunea secesionistă, determinând o parte a populației locale să se orienteze spre malul drept al Nistrului în căutarea stabilității economice și sociale3. Acest fenomen ar putea exercita presiuni suplimentare asupra capacității instituționale a statului moldovean, în special în ceea ce privește integrarea socială și gestionarea resurselor publice. 1 G. Dura, The Republic of Moldova and the Ukrainian Refugee Crisis: Between Solidarity and Structural Constraints, European Policy Centre Policy Brief, 2022. 2 N. Popescu, EU Foreign Policy and Post-Soviet Conflicts: Stealth Intervention, Routledge, London, 2010. 3 C. King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, Stanford University Press, Stanford, 2000. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 57 Totodată, spre deosebire de perioadele anterioare, impactul acestor sancțiuni nu ar mai avea o dimensiune critică în plan energetic. Republica Moldova a reușit, în ultimii ani, să-și diversifice sursele de aprovizionare, să se conecteze la rețelele electrice europene și să își consolideze securitatea energetică prin reducerea dependenței față de infrastructura energetică situată în regiunea transnistreană1. Astfel, vulnerabilitățile structurale care anterior amplificau riscurile de natură geopolitică au fost semnificativ diminuate, iar riscurile actuale se manifestă predominant în sfera socială și economică, reflectând o transformare fundamentală a raporturilor de interdependență dintre Chișinău și Tiraspol. Procesul de verificare a metodelor de prognoză reprezintă o etapă esențială în validarea științifică a modelelor utilizate în analiza politică și strategică. Acesta constă în aplicarea unor proceduri complexe de comparare între concluziile generate de model, ipotezele teoretice formulate și datele empirice observabile, în scopul evaluării acurateței și adecvării predictive a instrumentului analitic2. În literatura de specialitate, această etapă este frecvent denumită „analiza statistică a performanței modelului”, având rolul de a determina gradul de conformitate între proiecțiile ipotetice și evoluțiile reale ale fenomenului studiat3. Pornind de la o descriere detaliată a sistemului analizat și de la verificarea compatibilităților interne ale variabilelor componente, constatăm că metodele scenariilor și extrapolării s-au dovedit cele mai eficiente în condițiile informaționale disponibile. Metoda scenariilor, consacrată în studiile de anticipare strategică, permite explorarea mai multor traiectorii posibile ale evoluțiilor politice prin combinarea factorilor structurali și conjuncturali4. În paralel, metoda extrapolării oferă o perspectivă cantitativă asupra tendințelor existente, facilitând formularea de proiecții pe termen mediu și lung, în funcție de regularitățile identificate în seturile de date istorice. În cadrul cercetării de față, stabilirea posibilelor scenarii s-a bazat pe analiza comparativă a consecințelor conflictelor regionale din spațiile estic și vestic, precum și pe evaluarea contextelor economice contemporane. Această abordare combinată a permis obținerea unor rezultate relevante și coerente, reflectând atât dimensiunea empirică a prognozei, cât și aplicabilitatea sa în analiza politică prospectivă 5. 1 European Commission, Energy Security and Connectivity in the Eastern Partnership: Progress Report, European Union Brussels, 2024. 2 B. Coppieters, M. Emerson, M. Huysseune, T. Kovziridze, G. Noutcheva, N. Tocci, & M. Vahl, Europeanization and Conflict Resolution: Case Studies from the European Periphery, Academia Press, Ghent, 2004. 3 O. Helmer, Looking Forward: A Guide to Futures Research, Sage Publications, Beverly Hills, 1983. 4 P. J. H. Schoemaker, Scenario Planning: A Tool for Strategic Thinking, „Sloan Management Review”, Vol.36, Nr. 2, 1995, pp. 25–40. 5 Ibidem. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 58 Utilitatea și limitele prognozei politice Modelarea și prognoza politică sporesc claritatea analitică, dar nu pot anticipa în totalitate comportamentele umane sau circumstanțele politice neprevăzute. În cazul Transnistriei, incertitudinea derivă din: 1. opacitatea datelor în cadrul regimului de facto; 2. caracterul neliniar al șocurilor geopolitice; 3. părtinirile cognitive ale factorilor decizionali. Prin urmare, prognoza trebuie înțeleasă ca un exercițiu probabilistic și adaptativ, și nu ca o predicție deterministă1. În acest sens, modelarea politică devine un instrument strategic de învățare, care permite testarea ipotezelor, evaluarea impactului politicilor și anticiparea consecințelor neintenționate. Documentele de planificare strategică și politicile publice elaborate de autoritățile Republicii Moldova trebuie să fie corelate cu cadrul normativ existent și cu angajamentele internaționale asumate de stat. În ultimii ani, contextul regional și dinamica geopolitică din jurul conflictului transnistrean au suferit transformări semnificative, care pot fi interpretate drept o fereastră de oportunitate — poate prima din ultimele două decenii — pentru inițierea unei strategii viabile de reglementare a diferendului2. O astfel de strategie necesită însă o voință politică fermă din partea actorilor cheie, o coordonare eficientă între instituțiile naționale și partenerii internaționali, precum și o abordare integrată a dimensiunilor politice, economice și de securitate ale conflictului. Realizarea viziunii unei Moldove „europenizate” – bazate pe guvernare democratică, stat de drept și standarde administrative înalte – ar putea modifica fundamental raporturile dintre Chișinău și Tiraspol3. Creșterea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii și consolidarea instituțiilor publice ar putea transforma Republica Moldova într-un model de atractivitate pentru populația de pe malul stâng al Nistrului. În acest sens, reformele interne și apropierea de Uniunea Europeană reprezintă nu doar un obiectiv de politică externă, ci și un instrument de influență politică și societală asupra regiunii separatiste. Pe fundalul războiului din Ucraina, guvernul Republicii Moldova a adoptat o serie de măsuri ferme care reflectă o schimbare de paradigmă în abordarea relației cu Federația Rusă și cu administrația de la Tiraspol. Printre acestea se numără interzicerea rotației trupelor ruse din Grupul Operativ al Forțelor Ruse (GOTR) prin infrastructura de pe malul drept, precum și obligativitatea notificării prealabile pentru traversarea frontierei de către „oficialii” transnistreni. În paralel, au fost consolidate eforturile de modernizare a armatei naționale și de întărire a 1 P. E. Tetlock, & D. Gardner, Super Forecasting: The Art and Science of Prediction, Crown, New York, 2015. 2 S. Wolff, Managing Frozen Conflicts in Europe’s Eastern Neighborhood: Lessons from Moldova and Georgia. Journal of Conflict Studies, Vol.45, Nr. 2, 2023, pp. 112–130. 3 G. Dura, The Republic of Moldova and the Ukrainian Refugee Crisis: Between Solidarity and Structural Constraints, European Policy Centre Policy Brief, 2022. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 59 capacităților de apărare, în pofida reacțiilor negative din partea liderilor separatiști și a retoricii propagandistice promovate de Moscova1. În prezent, un număr tot mai mare de locuitori din regiunea transnistreană solicită cetățenia și pașapoarte moldovenești, percepute ca un mijloc de protecție și mobilitate europeană. Regiunea transnistreană continuă să fie percepută ca principala amenințare la adresa securității Republicii Moldova și un obstacol major în procesul de integrare europeană. Găsirea unei soluții pașnice, durabile și reciproc acceptabile reprezintă o prioritate atât pentru Chișinău, cât și pentru Uniunea Europeană2. Prezența tot mai vizibilă a Uniunii Europene în regiune – prin intermediul Misiunii EUBAM, al instrumentelor de asistență financiară și al cadrului Parteneriatului Estic – confirmă statutul emergent al Bruxelles-ului ca actor geopolitic în procesul de reglementare a conflictului3. Într-o perspectivă realistă, implicarea directă a Uniunii Europene ar putea reprezenta un element determinant în redefinirea formatului de negociere și în consolidarea arhitecturii de securitate regionale. Timp de mai mulți ani, accentul s-a pus predominant pe măsuri de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, fără a avansa semnificativ în direcția unei reglementări politice definitive. Acest status quo a generat o formă de adaptare societală la conflictul „înghețat”, reflectată printr-un nivel scăzut de interes public față de soluționarea sa. Totuși, pe fondul schimbărilor geopolitice generate de războiul ruso-ucrainean, se conturează un context favorabil pentru relansarea procesului de negociere și identificarea unei soluții durabile. Deși conflictul transnistrean a rămas nerezolvat timp de peste trei decenii, actualul context de securitate din regiunea Mării Negre sugerează că stagnarea nu mai este sustenabilă. Interesul strategic al Federației Ruse de a menține o prezență militară în Transnistria – singura formațiune de acest tip rămasă în afara granițelor sale vestice – rămâne o sursă de tensiune regională4. Într-un mediu geopolitic caracterizat prin incertitudine ridicată, planificarea politică și strategică a Republicii Moldova trebuie să fie orientată pe termen lung, adaptată la realitățile de securitate emergente și bazată pe scenarii flexibile5. În concluzie, dinamica regională determinată de conflictul din Ucraina și de evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene readuce în prim-plan necesitatea unei strategii coerente de reglementare a conflictului transnistrean. 1 European Commission, Energy Security and Connectivity in the Eastern Partnership: Progress Report, European Union Brussels, 2024. 2 S. Wolff, Managing Frozen Conflicts in Europe’s Eastern Neighborhood: Lessons from Moldova and Georgia, „Journal of Conflict Studies”, Vol.45, Nr. 2, 2023, pp. 112–130. 3 N. Popescu, Outsourcing de Facto Statehood: Russia and the Secessionist Entities in Georgia and Moldova, CEPS Policy Brief, Nr. 109, 2006. 4 S. Wolff, Managing Frozen Conflicts in Europe’s Eastern Neighborhood: Lessons from Moldova and Georgia, „Journal of Conflict Studies”, Vol.45, Nr. 2, 2023, pp. 112–130. 5 P. J. H. Schoemaker, Scenario Planning: A Tool for Strategic Thinking, „Sloan Management Review”, Vol.36, Nr. 2, 1995, pp. 25–40.