A FORGOTTEN RESEARCH ON ROMANIAN RIGHTS IN TRANSNISTRIA (N. P. VAIDOMIR, 1942)

Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 62 Eugen STRĂUȚIU Lucian Blaga University of Sibiu O CERCETARE UITATĂ ASUPRA DREPTURILOR ROMÂNEȘTI ÎN TRANSNISTRIA (N. P. VAIDOMIR, 1942) DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.17944005 Title: A FORGOTTEN RESEARCH ON ROMANIAN RIGHTS IN TRANSNISTRIA (N. P. VAIDOMIR, 1942) Abstract: In 1942, in Mediaș, in a publishing house owned by a local German patron, the book "Drepturi românești în Transnistria" by Professor N.P. Vaidomir was published. It was little circulated and very little cited until the occupation of Romania by Soviet troops, and was practically banned during the communist era (under a special regime in the secret collection of several public libraries). After 1989, with the republishing of essential texts regarding Transnistrian Romanianess, N.P. Vaidomir's contribution was omitted. Our research aims to reconstruct the essential data of the author's biography and bibliography, to inventory the content of his research regarding the Romanians in Transnistria, to identify strengths and weaknesses in the content, and to verify the actuality of the ideas expounded in 1942. To this end, we will use document analysis (including unpublished documents from personal archives), comparative analysis, historical and causal approaches. Keywords: N.P. Vaidomir; Transnistria; Romanian Transnistrians; Romanian rights. Contact details of the authors: E-mail: [email protected] Introducere În anul 1996, într-o ediție îngrijită (cu note și comentarii ale aceluiași) de către Florin Rotaru, la editura Semne din București a apărut volumul Românitatea transnistriană. Antologie, care avea pretenția de a republica cele mai importante contribuții la cercetarea istorică, sociologică, etnografică și lingvistică a comunităților române dintre Nistru și Bug, incluzând ramificațiile lor întâlnite până la Nistru. Nevoia și urgența acestui compendiu sunt justificate prin urgența unei replici la pretențiile regimului separatist instalat la Tiraspol în 1992, de a reprezenta „poporul transnistrian” locuitor limitele noii structuri politico- Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 63 administrative150. Cele 16 titluri reproduse acolo, care fiercare în parte dar și luate împreună demonstrează anterioritatea și majoritatea românească/moldovenească dincolo de Nistru, înainte de anexarea acestor teritorii de către Imperiul Țarist (1792) sunt: 1. Alexandru V. Boldur, Cu privire la istoria Transnistriei. Studiu critic, Tipografia „Universul“ București, 1943, Extras din revista „Viața Basarabiei“ (dir. Pan. Halippa) nr. 2/1943; 2. Alexandru V. Boldur, Românii și strămoșii lor în istoria Transnistriei ediție românească revăzută și adăugită, Tipografia „Liga culturală“, Iași, 1943; 3. Ion I. Nistor, Românii transnistrieni, Institutul de arte grafice și editura „Glasul Basarabiei“, Cernăuți, 1925; 4. Ion. I. Nistor, Vechimea așezărilor, românești dincolo de Nistru, în „Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice. Seria III, Tom XXI, București, 1939; 5. Ion I. Nistor, Aspecte geopolitice și culturale din Transnistria, în „Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice. Seria III, Tom XXV, București, 1942; 6. Vasile Harea, Românii de peste Nistru, Editura Cartea Românească, București, 1938, republict după V. Harea, Românii de peste Nistru, Cernăuți, 1923; 7. Nicolae M. Popp, Românii din Basarabia și Transnistria, M.O., Imprimeria Națională, București, 1942. Extras din „Buletinul Societății Regale Române de Geografie“, anul LX, 1941. 8. Nicolae M. Popp, Românii transnistrieni și Republica Moldovenească, Tipografia „Scrisul Românesc“, Giurgiu, 1935; 9. C.C. Giurescu, Populația moldovenească de la gura Niprului și a Bugului în veacurile XVII și XVIII, în „Glasul Nistrului“, II, nr. 54/1943; 10. Th. Holban, Contribuții la problema originii și localizării bolohovenilor, in „Studii. Revista de istorie“, 21, nr. 1/1968; 11. Nicolai P. Smochină, Republica moldovenească a sovietelor, Editura Cartea Românească, București, 1938; 12. Onisifor Ghibu, Deșteptarea moldovenilor de peste Nistru, Tipografia „Societății culturale a românilor din Basarabia“, Chișinău, 1917; 13. Onisifor Ghibu, Cu gîndul la românii de peste Nistru, în „Viața Basarabiei“ (dir. Pan Halippa), X, nr. 5/1941; 14. C. Gh. Constantinescu, Românii transnistrieni, Tipografia „Viața literară", București, 1942; 15. Căpitan Mailat N. Ioan, Transnistria. Studiu de documentare biografică, istorică, socială și politică, Editura ziarului „Universul“, București, 1942; 150 Florin Rotaru (coord.), Românitatea transnistriană. Antologie, Editura Semne, București, 1996, pp. IV-V. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 64 16. Mihai A. Antonescu, Pentru Basarabia și Bucovina. Directive și îndumări date inspectorilor administrativi și pretorilor trimiși în Basarabia și Bucovina. Indrumări rostite în conferința ce a avut loc la 3 iulie 1941 la Ministerul de Interne.151 Din această listă, care este reprezentativă și oricum suficientă ca o colecție imbatabilă cu privire la vechimea și ponderea românilor de dincolo de istru, lipsește o lucrare care și-ar fi meritat pe deplin locul. În anul 1942, N. P. Vaidomir a publicat o cercetare consistentă (82 de pagini) sub titlul Drepturi românești în Transnistria, la Tipografia Carol Feder din Mediaș. Consistența lucrării din punct de vedere științific și al volumului de informație, precum și rezonanța acesteia printre contemporani, ne îndreptățesc să încercăm să o repunem în circuitul public într-o formă restrânsă, analitică, în așteptarea unei binemeritate re-editări. N.P. Vaidomir, Drepturi românești în Transnistria, Tipografia Carol Feder, Mediaș, 1942 151 Ibidem, pp. V-VI. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 65 Autorul Date referitoare la personalitatea și activitatea lui N. P. Vaidomir (care uneori apare în diversele publicații în forma N. Popescu Vaidomir, N. Vaidomir sau Nicolae Popescu Vaidomir) sunt greu de identificat. O imagine, oricât de sumară, poate fi recompusă cu greu din date publice. Din fericire, în arhiva personală a lui N. P. Vaidomir (în prezent gestionată de către nepoata Adina Moldova Țitrea), se pot consulta o autobiografie, dar și fotografii și documente oficiale. Aflăm acolo că s-a născut în satul Vaidomirul Vechi din județul Ialomița. A urmat cursurile liceului „Știrbei Vodă” din Călărași (1920-1928), Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București – secția istorie și geografie (1928-1932), seminarul pedagogic universitar din Cluj (19331934). A trecut examenul de capacitate pentru profesori secundari în 1946 și examenul pentru gradul I didactic în 1970.152 A fost membru al Societății de Științe Istorice din București, începând cu anul 1967, iar în anii 1970-1980 a colaborat la diferite inițiative culturale românești din străinătate, dedicate macedoromânilor – cu Centrul European de Studii Tracice de la Roma și „Uniunea tră Limba și Cultura Aromână” din Freiburg.153 În deceniul patru al secolului trecut a activat ca profesor de liceu la Călărași. Între activitățile extracurriculare menționăm că a sprijinit Ateneul popular „Ialomița” al studenților călărășeni.154 A publicat o bibliografie a județului Ialomița și un articol în care explică necesitatea monografiilor sătești, în revista „Școala Ialomiței”, în 1932.155 În calitate de redactor al ziarului local „Biruința”, a fost ales vicepreședinte al Asociației Presei din Călărași în 1932, iar în 1933 îl aflăm în poziția de secretar general al acestei asociații.156 N. P. Vaidomir a predat și cercetat în Macedonia între anii 1935-1940, când a scris și la revista Liceului românesc din Grebena, „Lumina”, alături de Simion Mehedinţi, Valeriu Papahagi, Anton Ciumetti, şi Nicolae Papahagi157. Din prefața scrisă de către Naum Nance (redactorul-șef al revistei „Macedonia” care a apărut la București în perioada interbelică, până în 1944), la cartea lui N. P. Vaidomir referitoare la originea tracă a macedonenilor, aflăm că 152 Autobiografie, Arhiva personală N. P. Vaidomir, p. 1. 153 Ibidem, p. 5. 154 Ecaterina Chițu, Aspecte privind activitatea extrașcolară a cadrelor didactice călărășene, în perioada interbelică, https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Studii-si-articolede-Istorie/dl.asp?filename=077-studii-si-articole-de-istorie-LXXVI_2010_233.pdf (21.10.2025), p. 235. 155 Nicolae Scăunaș, Preliminarii la o eventuală istorie a muzeului călărășean, în „Cultură și civilizație la Dunărea de Jos”, Vol. XIII, Muzeul Dunării de Jos, Călărași, 2001, p. 76. 156 https://primariacalarasi.ro/storage/2020/12/Calarasii-in-documente-si-izvoare-istoricevol-II-varianta-finala-1919-1947.pdf (21.10.2025). 157 Vatra Veche Dialog: Ion Brad, în „Vatra Veche”, Serie veche/nouă, Anul V, Nr. 6(54)7, iunie 2013, p. 7. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 66 autorul a „trăit ani îndelungați pe pământul macedonean, a cules date, a luat informațiuni și s-a interesat de trecutul și soarta acestor frați (…).” Și scria articole în revista „Macedonia”.158 Pe copertă, numele autorului este însoțit de precizarea „profesor fost în învățământul românesc din Macedonia”. În anii celui de-al doilea război mondial îl aflăm ca profesor la Mediaș, unde a publicat mai multe lucrări care îl consacră în calitate de istoric. Acolo a înființat Societatea Corală „Doina Târnavelor”, a fost vivecpreședinte și apoi preledinte al Despărțământului Mediaș al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român din Transilvania159. Despre activitatea sa corală au rămas informații în revista „Transilvania” a ASTRA, în 1943, când coordona corul „Doina Târnavelor” al Despărțământului, cu ocazia mai multor spectacole oferite în oraș și în satele vecine.160 N. P. Vaidomir (Arhiva personală) Cea dintâi, care face obiectul analizei noastre, este o investigație istoricopolitico-etnică a românității transnistrene, care a apărut la Tipografia Carol Feder în 1942.161 158 Naum Nance, Prefața la N. P. Vaidomir, Contribuțiuni la istoria românilor suddunăreni. Originea tracă a macedonenilor preromani, Tipografia Carol Feder, Mediaș, 1943. 159 Autobiografie, p. 7 160 „Transilvania”, număr administrativ – supliment la anul 74, 1943, p. 23. 161 N. P. Vaidomir, Drepturi românești în Transnistria, Tipografia Carol Feder, Mediaș, 1942, p. 4. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 67 În aceeași cooperare cu tipografia Carol Feder, cercetările sale cu privire la românii macedoneni au condus la lucrarea foarte cunoscută și foarte apreciată Contribuțiuni la istoria românilor sud-dunăreni. Originea tracă a macedonenilor preromani, care a apărut în 19431. Cartea a beneficiat de o semnalare admirativă în ziarul bucureștean „Curentul”, care menționează că „autorul este un harnic cercetător al trecutului românesc. După lucrarea d-sale de anul trecut („Drepturi românești în Transnistria”), profesorul Vaidomir a cules într-un volum rezultatul cercetărilor făcute de d-sa în Macedonia (...) D. profesor Vaidomir aduce un prețios serviciu istoriografiei române și mai ales marelui public.”2 O scurtă recenzie găsim în revista „România Eroică”, care apreciază că „cartea d-lui Vaidomir ocupă un mare gol și e cu atât mai necesară cu cât problema macedoneană e foarte greu de rezolvat, e o problemă vitală pentru noi a cărei dezlegare trebue să o urmărim cu toată tenacitatea și cu cât propagandă streină, în special cea grecească, caută să dea și să răspândească noțiuni false cu privire la frații noștri de peste Dunăre”.3 O a treia lucrare, mai puțin cunoscută decât precedentele, se intitulează Strămoșii românilor macedoneni, fiind produsul tehnic al aceleiași edituri Carol Feder, în 19444. Despre editură, a cărei denumiri este românizată cu ocazia publicării acestor cercetări în limba română, aflăm că poartă denumirea oficială „Karl Feder” (după numele patronului), și a tipărit ziarul central al comunității germane „Mediascher Zeitung” în perioada 1931-19445. Cartea Sursele sale prioritare sunt articolele publicate în „Gazeta Redeșteptării Naționale a Românilor dintre Nistru și Bug” și gazeta „Transnistria” 6, iar teritoriul pe care autorul în adjudecă sub eticheta „Transnistria” este: „Nistrul la Apus, Bugul la Răsărit, Marea Neagră la Sud și râulețul Liadova (afluent al Nistrului) la Nord, având o suprafață de aproximatic 45000 km. p.”7 Acest teritoriu, în baza evoluțiilor istorice, poate fi împărțit în provinciile Edisan (la sud) și Podolia (la nord). 1 Idem, Contribuțiuni la istoria românilor sud-dunăreni. Originea tracă a macedonenilor preromani, Tipografia Carol Feder, Mediaș, 1943. 2 „Curentul” anul XVI, Nr. 5682, 10 decembrie 1943, p. 2. 3 „România Eroică”, anul VII, Nr. 5, septembrie 1943, p. 181. 4 N. P. Vaidomir, Strămoșii românilor macedoneni, Tipografia Carol Feder, Mediaș, 1944. 5 Achim Sărășan, Mediaș. De la Media Colonia până astăzi, Editura Crissverv, Mediaș, 2018, p. 449. 6 N. P. Vaidomir, Drepturi românești în Transnistria, p. 4. 7 Ibidem, p. 6. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 68 Drepturile românești asupra Transnistriei sunt demonstrate mai întâi cu argumente geografice, căci „Transnistria formează o unitate geografică (adică un singur corp) cu restul pământului românesc, pentrucă ea nu este altceva decât o preungire a acestuia: la Nord prelungirea dealurilor moldo-basarabene, iar la Sud a câmpiei Dunării și Bugeacului.” Urmare a acestei unități geografice, construcțiile s-au ridicat cu lemn din Moldova (orașul Odesa a fost construit după planurile arhitectului român Manole din Moldova), gegustorii din Transilvania au livrat aici produsele meșteșugărești, păstorii români din Transilvania veneau anual cu tumele până la Bug, Nipru și Crimeea1. Din punct de vedere istoric, precedentele unor state carpatice incluzând Transnistria sunt numeroase: tracii, Burebista, Decebal. În timpul năvălirilor barbare, românii și-au păstrat totuși propriile state, precum Țara Bolohivenilor și Țara Brodnicilor, iar moldovenii au fost primii cazaci – la care ulterior s-au adăugat ruși și ucraineni.2 Stăpânirea domnilor moldoveni dincolo de Nistru este documentată în timpul lui Roman Vodă (1390), Petru Aron Vodă (1454), Ștefan cel Mare (căsătorit cu o prințesă din Mangop – Crimeea), Ioan Vodă cel Cumplit (1574), Ieremia Movilă (fondatorul Movilăului), Mihai Viteazul (stăpân peste „părțile tătărești” – Edisan), Duca Vodă (hatman al Ucrainei 1681-1683).3 Harta Transnistriei cu provinciile istorice (N. P. Vaidomir, Drepturi românești în Transnistria (Mediaș: Tipografia Carol Feder, 1942), 6 1 Ibidem, p. 8. 2 Ibidem, pp. 12-27. 3 Ibidem, pp. 28-33. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 69 În consecința acestor evoluții istorice, în 1792, când Rusia a anexat sudul Transnistriei (Edisanul), acolo găseau 67 de localități, dintre care 49 românești (73,13%), una lipovenească, 17 armenești și grecești; niciuna rusească sau ucraineană. Datele sunt preluate din constatările Episcopului de la Ecaterinoslav, care a efectuat un recensământ al localităților nou intrate sub stăpânirea rusească1. Harta Transnistriei cu populațiile bolohovenilor și brodnicilor (N. P. Vaidomir, Drepturi românești în Transnistria, Tipografia Carol Feder Mediaș, 1942, p. 34) Această fotografie a ponderii românești este integrată în contextul valurilor organizate de migrație rusă, pentru probarea cărora autorul invocă articolul cu harta publicate de către Ilie Zaftur în ziarul „Transnistria” (fără a reproduce harta). „Restrângând constatările numai la Transnistria, deosebim următoarele faze în colonizarea rusească:  La Nord de linia Movilău-Nemirov, Rușii n'au existat decât către 1550.  În fășia Movilău-lampol între 1550-1560.  În regiunea lampol - N. Dubășari - Sud Balta – Olviopol (Bug), între 16501750.  În regiunea Bugeacului transnistrian, triunghiul Olviopol-Bug-Limanul Nistruluigura Bugului, colonizările rusești se produc între 1750-1850. Aceste colonizări constitue o dovadă elocventă și de necontestat că Rușii n'au existat până la data colonizărilor ca un element etnic autohton, nici în Transnistria, nici în restul teritoriului dela Nordul Marii Negre, cum ne-o dovedeste acest document.”2 1 Ibidem, p. 41 2 Ibidem, p. 35. Anuarul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean / The Yearbook of the Laboratory for the Transnistrian Conflict Analysis Vol. VIII, No. 1, 2025 70 Harta colonizărilor rusești în Transnistria, preluată/prelucrată de I Zaftur după cea publicată de P. N. Miliucov la Washington, în 1906 (Ilie Zaftur, O nouă dovadă a drepturilor noastre, în „Transnistria”, An 1, nr. 4, 17 august 1941, p. 6) Dreptul etnic românesc, tratat în capitol separat, detaliază informații de epocă din trecutul brodnicilor și bolohovenilor, precum și rolul fondator al românilor în corpul căzăcimii. În secolele următoare, „din punct de vedere administrativ, Transnistria depindea de divanul de la Iași, iar bisericește de Arhiepiscopia Proilavei, cu sediul la Brăila, apoi la Huși; episcopul Brăilei își continuă activitatea și după cucerirea rusească, orânduind preoți dincolo de Nistru până la anul 1800. Țara era împărțită, ca și Moldova, în ținuturi (județe), având în fruntea lor pârcălabi, ajutați de zapcii.”1 Este evident că principalele orașe au fost întemeiate de către români. Movilău – de către domnitorul Ieremia Movilă, Rașcov – de către boierul moldovea Rașcu, Ihurluc – la venirea bolșevicilor era încă propritarea boierilor români Găină, Târgul Elisabetei – de către români, în timpul împărătesei Elisabeta, ș.a. Denumirile satelor sunt, de multe ori, neaoș românești: Bursucu, Broșteni, Brânză, Butuceni, Chiscu-Lung, Crăcănata, Coșnița, Cucu, Doi 1 Ibidem, p. 50.